Psalmul 147 – Laudate Dominum !

Psalmul 147 – Laudate Dominum !

 

  1. Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut şi se cuvine să-L lăudăm.
  2. Domnul zideşte iarăşi Ierusalimul, strânge pe surghiuniţii lui Israel;
  3. tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile.
  4. El socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate.
  5. Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.
  6. Domnul sprijină pe cei nenorociţi şi doboară pe cei răi la pământ.
  7. Cântaţi Domnului cu mulţumiri, lăudaţi pe Dumnezeul nostru cu harpa !
  8. El acoperă cerul cu nori, pregăteşte ploaia pentru pământ şi face să răsară iarba pe munţi.
  9. El dă hrană vitelor şi puilor corbului când strigă.
  10. Nu de puterea calului Se bucură El, nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului.
  11. Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.
  12. Laudă pe Domnul, Ierusalime, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane !
  13. Căci El întăreşte zăvoarele porţilor, El binecuvântează pe fiii tăi în mijlocul tău;
  14. El dă pace ţinutului tău şi te satură cu cel mai bun grâu.
  15. El Îşi trimite poruncile pe pământ, Cuvântul Lui aleargă cu iuţeală mare.
  16. El dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenuşa.
  17. El Îşi azvârle gheaţa în bucăţi: cine poate sta înaintea frigului Său ?
  18. El Îşi trimite Cuvântul Său şi le topeşte; pune să sufle vântul Lui, şi apele curg.
  19. El descoperă lui Iacov Cuvântul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale.
  20. El n-a lucrat aşa cu toate neamurile şi ele nu cunosc poruncile Lui. Lăudaţi pe Domnul !

 

Un psalm „aleluia”

     Fiind al doilea din grupul ultimilor cinci psalmi ai Cartii de Laude a lui Israel, numiti si „psalmii aleluia”, cel cu numarul 147 este prin excelenta un imn de lauda la adresa lui Dumnezeu. Plin de entuziasm si motivat de un puternic sentiment de recunostinta, autorul invita poporul sa-L laude pe Dumnezeu pentru binecuvantarile revarsate atat asupra poporului Sau, cat si asupra intregii Creatii.

Este una din cele mai frumoase lucrari ale literaturii sacre, in care Yahweh este prezentat ca Dumnezeul Creatiei si al rascumpararii, Dumnezeul naturii si al istoriei, Dumnezeul tuturor popoarelor, dar si al lui Israel, Dumnezeul spatiului si al timpului.

Spre deosebire de alti psalmi, aici nu intalnim lamentatii, cereri sau imprecatii. Singura tema este lauda si multumirea fatza de un Dumnezeu care este in acelasi timp Imparat al Universului, dar si un Tata plin de grija fatza de creaturile Sale.

Din versurile psalmului razbate emotia puternica a autorului. Acesta este coplesit pe de o parte de maretia lui Dumnezeu, iar pe de alta parte de grija Sa delicata fatza de creaturile Sale, aplecandu-Se asupra celor cu inima zdrobita pentru a le lega ranile. Pentru psalmist, rezidirea Ierusalimului si intoarcerea robilor din exil este cea mai puternica dovada a bunatatii lui Dumnezeu, trezind in sufletul sau cele mai alese sentimente de recunostinta si multumire.

E greu sa-L lauzi pe Dumnezeu ? Daca privesti cu atentie in jurul tau, dar si in propria ta viata, vei gasi atat de multe motive de lauda incat viata aceasta nu-ti va fi suficienta pentru a le enumera. De aceea e nevoie de o vesnicie intreaga …

 

Recunostinta – podoaba caracterului

     Se spune adesea ca recunostinta este o „rara avis” ( „pasare rara” ), greu de gasit prin „gradinile” caracterelor oamenilor. Si pentru ca o inalnim atat de rar, ni se pare cu atat mai pretioasa.

Constient de valoarea ei in relatiile dintre oameni, dar mai ales in relatia omului cu Dumnezeul sau, psalmistul incepe cantarea sa de lauda cu indemnul adresat semenilor sai de a-si manifesta recunostinta fatza de Dumnezeu prin laude la adresa Lui: „Laudati pe Domnul ! Caci este frumos sa laudam pe Dumnezeul nostru, caci este placut si se cuvine sa-L laudam”(vers.1 ).

De fapt, ce vrea sa spuna psalmistul prin cele trei argumente pe care le aduce in sprijinul ideii de lauda ? In primul rand, el ne arata ca manifestarea recunostintei fatza de Creator prin laude este un gest frumos din punct de vedere moral. De cate ori in viata nu am avut parte de gustul amar al nerecunostintei din partea unor oameni pe care i-am ajutat si carora le-am dorit binele suprem !

Pe de alta parte, cat de frumos ni s-a parut gestul oferirii chiar si a unei singure flori, alaturi de un zambet plin de recunostinta pentru un bine pe care l-am facut ! Daca recunostinta infrumuseteaza relatiile interumane, conferindu-le parfum si culoare, cu atat mai mult ea confera frumusete relatiei dintre om si Dumnezeu, ridicand-o la un nivel superior, ca intre doi buni prieteni.

In al doilea rand, recunostinta este una din cele mai placute trairi atat pentru cel care o manifesta, cat si pentru destinatarul ei. Nimeni nu poate masura cantitatea de endorfine pe care spiritul de recunostinta le produce in organismul uman, generand starea de bine, de implinire si fericire. Si cand te gandesti ca recunostinta nu costa nimic ! Dar cat de mult bine face vietilor noastre !

In al treilea rand, psalmistul ne atrage atentia ca se cuvine sa sa ne manifestam recunostinta  fatza de Dumnezeu, in special, dar si fatza de oricare din binefacatorii nostri, in general. Nu doar ca este frumos si placut, dar este si drept sa fim recunoscatori. Este chiar o datorie morala pe care, din nefericire, atat de multi oameni o neglijeaza.

Sunt animale care stiu sa-si manifeste recunostinta fatza de oamenii care le-au facut bine, dar sunt si oameni al caror caracter nu este impodobit cu aceasta virtute. Iata de ce indemnul lui Iov este cat se poate de potrivit pentru astfel de oameni: „Intreaba dobitoacele, si te vor invata, pasarile cerului, si iti vor spune; vorbeste pamantului, si te va invata, si pestii marii iti vor povesti” ( Iov 12,7.8 ).

 

Un Dumnezeu transcendent si imanent

     Deismul invata ca Dumnezeul Creator, dupa ce Si-a incheiat lucrarea, S-a retras in dosul unei „perdele” transcendentale, facand imposibila comunicarea dintre creaturile Sale si El. Crestinismul vine insa cu o noua lumina asupra Persoanei divine. Desi Creatorul este de o maretie imposibil de descris in cuvinte omenesti, si de necuprins de mintea umana, El este in acelasi timp imanent, coborand langa cei intristati, legandu-le ranile si ingrijindu-Se de nevoile creaturilor Sale.

Acelasi Dumnezeu care este „puternic prin taria Lui” si a carui pricepere este fara margini ( vers. 5 ), care „socoteste numarul stelelor si le da nume la toate” ( vers. 4 ), este Cel care „sprijina pe cei nenorociti si doboara pe cei rai la pamant” ( vers. 6 ).

Motivele de lauda ale psalmistului sunt numeroase. Unele din ele vizeaza interventia lui Dumnezeu in favoarea poporului Israel, pe care l-a izbavit din robie ( vers. 2.3 ); alte motive se refera la grija lui Dumnezeu fatza de intreaga Creatie, chiar si de cele mai neinsemnate necuvantatoare: „El acopera cerul cu nori, pregateste ploaia pentru pamant si face sa rasara iarba pe munti. El da hrana vitelor si puilor corbului cand striga” ( vers. 8.9 ).

Un alt grup de motive de lauda este legat de binecuvantarile pe care Dumnezeu le revarsa asupra copiilor Sai credinciosi: „Domnul iubeste pe cei ce se tem de El, pe cei ce nadajduiesc in bunatatea Lui. Lauda pe Domnul, Ierusalime, lauda pe Dumnezeul tau, Sioane ! Caci El intareste zavoarele portilor, El binecuvanteaza pe fii tai in mijlocul tau; El da pace tinutului tau si te satura cu cel mai bun grau” ( vers. 11-14 ).

Aproape de finalul psalmului, autorul aminteste un alt motiv de lauda la adresa lui Dumnezeu: suveranitatea Sa asupra intregii Creatii, controland legile naturii si ale Universului: „El da zapada ca lana, El presara bruma alba ca cenusa; El azvarle gheata in bucati: cine poate sta impotriva frigului Sau ? El Isi trimite Cuvantul Sau si le topeste, pune sa sufle vantul Lui si apele curg” ( vers. 16-18 ).

Poate nu intamplator, lista motivelor de lauda pe care le aminteste psalmistul se incheie cu un motiv special: Revelatia divina incredintata poporului Israel: „El descopera lui Iacov Cuvantul Sau, lui Israel legile si poruncile Sale. El n-a lucrat asa cu toate neamurile, si ele nu cunosc poruncile Lui” ( vers. 19.20 ).

De fapt, toate celelalte motive de lauda amintite anterior isi trag seva din Revelatia divina, incredintata poporului lui Dumnezeu din vechime, si transmisa apoi Bisericii Sale din Noul Testament. Fara aceasta Revelatie, nu am fi cunoscut nici maretia Creatorului, nici grija pe care o manifesta fatza de creaturile Sale. Fara Revelatia Sa, binecuvantarile de care ne bucuram le-am fi considerat ceva normal, care apartinand in mod natural vietii, iar principiile morale care ne calauzesc viata le-am fi socotit ca izvorand din propria noastra constiinta, nu din Dumnezeu.

Mozaismul si crestinismul exista pentru ca Dumnezeu S-a revelat poporului Sau, pe care l-a facut depozitarul adevarului. Un adevar care nu ar trebui ingropat ca talantul robului necredincios, ci care trebuie pus la schimbator, astfel incat toate natiunile lumii sa-L cunoasca pe adevaratul Dumnezeu si sa se bucure de mantuirea Lui.

„Laudati pe Domnul !”

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free