Psalmul 148 – Un Te Deum al Vechiului Testament

Psalmul 148 – Un Te Deum al Vechiului Testament

 

1.”Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din înălţimea cerurilor, lăudaţi-L în locurile cele  înalte !

    2. Lăudaţi-L, toţi îngerii Lui! Lăudaţi-L, toate oştirile Lui !

     3. Lăudaţi-L, Soare şi Lună, Lăudaţi-L, toate stelele luminoase !

    4. Lăudaţi-L, cerurile cerurilor, şi voi, ape, care sunteţi mai presus de ceruri !

5. Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit şi au fost făcute,

    6. le-a întărit pe veci de veci; le-a dat legi şi nu le va călca.

    7. Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ, balauri de mare şi adâncuri toate;

    8.  foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă, vânturi năpraznice, care împliniţi poruncile Lui,

    9. munţi şi dealuri toate, pomi roditori şi cedri, toţi,

   10. fiare şi vite, toate, târâtoare şi păsări înaripate,

   11. împăraţi ai pământului şi popoare toate, voievozi şi toţi judecătorii pământului,

   12. tineri şi tinere, bătrâni şi copii !

   13. Să laude Numele Domnului! Căci numai Numele Lui este înălţat: măreţia Lui este mai presus de pământ şi ceruri.

   14. El a înălţat tăria poporului Său: iată o pricină de laudă pentru toţi credincioşii Lui, pentru copiii lui Israel, popor de lângă El. Lăudaţi pe Domnul !”

 

Un „psalm aleluia”

     Fiind cel de-al treilea imn din grupul ultimilor cinci psalmi, supranumiti si „Psalmii aleluia”, cel cu numarul 148 este un adevarat imn cosmic, a carui originalitate este demna de remarcat. Aceasta consta in adresarea directa a autorului catre toate creaturile: insufletite sau nu, din cer si de pe pamant, neinsemnate sau importante, de a se uni intr-o grandioasa simfonie universala de lauda la adresa lui Dumnezeu.

In acest imn cosmic, toate creaturile insufletite si toate lucrarile neinsufletite defileaza inaintea Creatorului, unindu-si glasurile intr-un cor magnific. Toti canta intr-un singur glas „Aleluia !” ( „Halelu – Yah”, ebr. ), facand din acest psalm un adevarat Te Deum al Vechiului Testament.

Chemarea de a-L lauda pe Creator este adresata intai ingerilor din sferele ceresti, apoi soarelui, lunii si stelelor, pentru ca apoi sa fie adresata elementelor naturii, creaturilor de pe pamant si omului – coroana Creatiei. Intregul psalm este strabatut de o atmosfera de prospetime si vigoare, si chiar daca peste versurile lui s-a asezat praful mileniilor de istorie, el ramane la fel de plin de viata si astazi.

In slujbele de la sinagoga, Psalmul 148 era folosit ca o rugaciune de dimineata in prima zi a saptamanii ( duminica ), amintind de clipa in care lumea noastra a iesit din intunericul si haosul primordial la lumina existentei si a vietii.

Psalmul este structurat in doua parti distincte. Prima parte ne vorbeste despre lauda lui Dumnezeu in sferele ceresti ( vers. 1-6 ), in timp ce in a doua parte ( vers. 7-14 ) „reflectorul” se indreapta spre pamant, vorbind despre lauda pe care elementele naturii, creaturile necuvantatoare si omul o aduc permanent Creatorului.

 

Laudele omului

     Ca loc al locuintei vesnice a Creatorului, este firesc ca cerul sa fie primul pe lista celor care Ii aduc laude. Si aceasta cu atat mai mult cu cat fiintele ceresti, fie ca vorbim de ingeri sfinti, fie de locuitori ai lumilor necazute in pacat din vastul Univers, traiesc in prezenta nemijlocita a lui Dumnezeu, venind zi de zi in contact cu maretia si slava Persoanei Sale.

     „Laudati pe Domnul ! Laudati pe Domnul din inaltimea cerurilor, laudati-L in locurile cele inalte ! Laudati-L toti ingerii Lui ! Laudati-L toate ostirile Lui ! Laudati-L soare si luna, laudati-L toate stelele luminoase ! Laudati-L cerurile cerurilor si voi ape, care sunteti mai presus de ceruri ! ( vers. 1-4 ).

Dar cat de productiv este ca un simplu om pacatos, aflat in postura autorului acestui psalm, sa adreseze chemarea la inchinare miliardelor de ingeri sfinti si locuitorilor lumilor din vastul Univers ? Cat de moral si potrivit este acest gest, aparent ridicol ?

Insa contrar aparentelor, tocmai pentru ca aceasta chemare este adresata de un om pacatos unor fiinte neprihanite, ii confera acesteia greutate. Dupa cum un bolnav vindecat de o boala grava are mult mai multe motive sa-l laude pe medicul care l-a vindecat decat toti oamenii sanatosi din lume, la fel lauda lui Dumnezeu venita din gura unui om care a cunoscut adancimile pacatului are in sine o forta pe care nu o regasim in lauda celor ce nu au cunoscut drama pacatului.

De aceea, chemarea psalmistului adresata intregului Univers isi are locul si rolul sau in relatia dintre Dumnezeu si creaturile Sale. Vorbind despre cer si atmosfera care domneste acolo, psalmistul confirma inca o data marele adevar ca tot ce a fost creat a fost adus la existenta prin porunca Creatorului: „Sa laude Numele Domnului, caci El a poruncit si au fost facute, le-a intarit pe veci de veci, le-a dat legi si nu le va calca” ( vers. 5.6 ).

Prin legile fixe ale mecanicii ceresti, Dumnezeu asigura stabilitatea Creatiei Sale, astfel incat ea sa nu recada in starea de haos initial ( vezi Geneza 1,1.2.4 ). In vastul Univers, nimic nu se misca haotic, la intamplare. Fiecare corp ceresc, mic sau mare, are propria sa orbita trasata de Dumnezeu. Faptul ca aceste legi sunt vesnice si nu se schimba de la o epoca la alta, asa cum se intampla cu legile omenesti, ne vorbeste despre un Legiuitor care nu Se schimba si ale carui principii raman eterne.

Cei care vorbesc si predica despre schimbarea Legii lui Dumnezeu odata cu intruparea si moartea Domnului Christos, ar trebui sa priveasca mai atent la Creatie si a observe ca legile divine nu se schimba, ci raman intarite „pe veci de veci” ( vers. 6 ). Si daca lucrul acesta este valabil in domeniul matematicii, fizicii, chimiei si astronomiei, de ce nu ar fi valabil si in domeniul moral ?

     „Caci Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 )

„Nu va inselati, prea iubitii mei frati: orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, pogorandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare” ( Iacov 1.16.17 ).

Iar fatza de un Creator consecvent cu Sine Insusi, a carui dragoste este vesnica ( vezi Ieremia 31,3 ), a carui dreptate este vesnica ( vezi Psalmul 119,142 ), si ale carui Legi sunt vesnice ( vezi Psalmul 119, 160 ), lauda este cu atat mai justificata.

Vrei si tu sa te unesti cu aceasta uriasa simfonie universala, laudandu-L pe Creator pentru ceea ce a facut in viata ta ?

 

Laudele pamantului

     Incepand cu versetul 7, autorul Psalmului 148 se indreapta spre pamant si locuitorii lui, chemand toate creaturile si toate elementele naturii sa se uneasca in grandioasa simfonie a laudei lui Dumnezeu. „Balaurii de mare”, focul si grindina, zapada si ceata, vanturile napraznice, muntii si dealurile, pomii roditori si cedrii inalti, fiarele campului si vitele, imparatii, judecatorii pamantului, tineri si tinere, batrani si copii, cu totii sunt chemati sa laude Numele Domnului si sa participe la acest Te Deum cosmic, a carui grandoare este greu de cuprins.

Motivul ? „Caci numai Numele Lui este inaltat, maretia Lui este mai presus de pamant si ceruri” ( vers. 13 ). Viziunea psalmistului cu privire la maretia Creatorului demonteaza si desfiinteaza orice idee panteista, care Il „vede” pe Dumnezeu „risipit” in toate elementele naturii. Pentru autor, Dumnezeu nu doar ca nu se confunda cu Creatia Sa, ci El este „mai presus de pamant si ceruri” ( vers. 13 ), o Persoana distincta de Creatia sa, slavita si plina de maretie.

Daca oamenii ar fi pastrat aceasta conceptie sanatoasa despre Creator in constiinta lor, astazi nu ar mai fi existat atatea religii pagane, atatia idoli si zei falsi; nu ar mai fi existat atatea ritualuri si cai false de mantuire; nu ar mai fi existat atatia oameni debusolati si pierduti.

Din fericire insa, Dumnezeu are pe pamant un popor al Sau, care pastreaza cu mare grija tezaurul adevarului despre El, despre lume si viata. Iar existenta acestui popor privilegiat este un nou motiv de lauda pentru psalmist, motiv cu care se incheie magnificul Te Deum al Vechiului Testament: „El a inaltat taria poporului Sau, iata o pricina de lauda pentru toti credinciosii Lui, pentru copiii lui Israel, popor de langa El. Laudati pe Domnul !” ( vers. 14 ).

Insa privilegiul de a face parte din poporul lui Dumnezeu nu este acordat in mod arbitrar doar unora. Este o sansa pe care Dumnezeu o acorda tuturor, fara partinire. De ce nu toti oamenii fac parte din poporul Lui ? Pentru ca alegerea de partea cui sa fie in marele razboi cosmic dintre bine si rau ii apartine omului.

Ce pacat ca atat de putini oameni aleg sa faca parte din poporul lui Dumnezeu, din Israelul spiritual al sfarsitului de istorie !

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Psalmii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free