Pilda oilor si caprelor

Pilda oilor si caprelor

 

     „Cand va veni Fiul omului in slava Sa cu toti sfintii ingeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate inaintea Lui. El ii va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre, si va pune oile la dreapta, iar caprele la stanga Lui. Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui:

     „Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii. Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la Mine.”

     Atunci cei neprihaniti Ii vor raspunde: „Doamne, cand Te-am vazut noi flamand, si Ti-am dat sa mananci ? Sau fiindu-Ti sete, si Ti-am dat de baut ? Cand Te-am vazut noi strain, si Te-am primit ? Sau gol, si Te-am imbracat ? Cand Te-am vazut noi bolnav sau in temnita, si am venit pe la Tine ?”

     Drept raspuns, Imparatul le va zice: „Adevarat va spun ca ori de cate ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, mie Mi le-ati facut.”

     Apoi va zice celor de la stanga Lui: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui ! Caci am fost flamand, si nu Mi-ati dat sa mananc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau; am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita, si n-ati venit pe la Mine.”

     Atunci Ii vor raspunde si ei: „Doamne, cand Te-am vazut noi flamand sau fiindu-Ti sete, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita, si nu Ti-am slujit ?”

     Si El, drept raspuns, le va zice: „Adevarat va spun ca ori de cate ori n-ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut.”

     Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica.”

( Matei 25, 31-46 )

 

Ultimele invataturi

     Ce ati face daca v-ati afla in fatza unui muribund, care incearca sa rosteasca ultimele sale cuvinte inainte de a-si incheia viata ? Nu-i asa ca ati ridica la cote maxime nivelul atentiei, incercand sa intelegeti sensul acelor cuvinte rostite „cu limba de moarte” ?

Poate ca in acele cuvinte este ascunsa ultima dorinta a persoanei iubite, care este pe care sa ne paraseasca. Sau poate ca in ele se afla descoperirea unei taine sau o marturie neasteptata. Poate ca suntem pe cale sa primim un sfat de care avem nevoie, sau chiar un avertisment cu privire la un pericol nebanuit care ne pandeste. Oricare ar fi mesajul, el are o greutate aparte.

Daca suntem atat de atenti la ultimele cuvinte rostite de un muribund, si la ultimele dorinte si sfaturi ale sale, oare nu ar trebui sa fim cel putin la fel de atenti fatza de ultimele invataturi ale Mantuitorului inainte de crucificare ?

Pilda oilor si caprelor este ultima dintr-o serie de patru parabole rostite de Iisus cu foarte putin timp inainte de patima si moartea Sa: Pilda celor doi robi (  Matei 24, 44-51 ), Pilda celor zece fecioare ( Matei 25, 1-13 ),  Pilda talantilor ( Matei 25, 14-30 ) si Pilda oilor si caprelor (  Matei 25, 31-46 ).

Toate cele patru parabole au un caracter escatologic. Daca pana in acest moment Iisus le-a vorbit ascultatorilor Sai despre principiile Imparatiei lui Dumnezeu, despre calitatea relatiilor umane pe care o doreste Tatal ceresc, despre nevoia omului pacatos dupa neprihanire, Duh Sfant si Cuvant al lui Dumnezeu, si, mai presus de toate, despre dragostea lui Dumnezeu fatza de rasa umana, acum lucrurile se schimba radical.

El le vorbeste oamenilor despre judecata, despre acea judecata de apoi care te face sa simti fiori reci pe sira spinarii, si care te provoaca sa-ti revizuiesti cu cea mai mare seriozitate viata si optiunile tale. Mesajul comun al ultimelor patru parabole rostite de Mantuitorul este evident: Dupa un timp de har, de invatare a ceea ce este bun si drept, dupa un timp de indreptare a ceea ce este rau in viata omului, va veni – nu se poate sa nu vina ! – ziua socotelilor finale, cand Dumnezeu va trage linie si va face bilantul vietii.

Dar, contrar conceptiei gresite a unora, aceasta nu va fi o zi a rafuielilor si a razbunarii unui Dumnezeu setos de sange si obsedat de ideea de pedeapsa. Ziua judecatii finale va fi, in esenta, ziua in care Dumnezeul dragostei si al dreptatii va respecta pana la sfarsit alegerile omului. Caci, in final, omenirea va fi impartita in doar doua mari grupe:

– Cei care in intreaga lor viata I-au spus lui Dumnezeu: „Faca-se voia Ta !” Si voia lui Dumnezeu este sa le dea viata vesnica.

– Cei carora Dumnezeu le va spune: „Faca-se voia ta !” Si voia lor a fost sa stea mereu departe de Dumnezeu si de principiile Imparatiei Sale.

 

„Oi” si „capre” cu chip uman

     Dar de ce Mantuitorul face aceasta distinctie clara intre „oi” si „capre” ? De ce Dumnezeu salveaza „oile” si condamna „caprele,” rostind asupra lor un blestem terifiant ?

Este demn de retinut faptul ca, in toate celelalte referinte biblice, caprele nu sunt amintite ca fiind un simbol cu conotatii negative. Este oare capra un animal atat de rau ? Dimpotriva, daca ar fi sa apreciem caprele dupa criterii economice, ele par sa depaseasca oile in multe privinte.

Se stie ca o capra da mai mult lapte decat o oaie. De asemenea, caprele au spirit de initiativa, sparg tiparele, sunt curajoase. Mai mult decat atat, legile ceremoniale referitoare la jertfele aduse in Vechiul Testament ne arata ca oaia si capra erau echivalente ca jertfa.

     „Cand cineva, deci, se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie sa-si marturiseasca pacatul. Apoi sa aduca lui Dumnezeu ca jertfa pentru vina, pentru pacatul pe care l-a facut, o parte femeiasca din turma, si anume o oaie sau o capra ca jertfa ispasitoare. Si preotul sa faca ispasire pentru pacatul lui” ( Leviticul 5,6 ).

Intr-o alta prevedere a Legii lui Moise, capra este mentionata in mod special: „Daca unul singur a pacatuit fara voie, sa aduca o capra de un an ca jertfa pentru pacat” ( Numeri 15, 27 ). Cat despre animalul pe care orice evreu evlavios trebuia sa-l jertfeasca cu ocazia sarbatorilor pascale, acesta putea fi la fel de bine si un miel sau un ied: „Sa fie un miel fara cusur, de parte barbateasca, de un an; veti putea sa luati un miel sau un ied” ( Exodul 12, 5 ).

Asadar, in tot cuprinsul Scripturii caprele sunt privite ca avand o valoare sensibil egala cu cea a oilor, avand acelesi „drepturi” cu cele din urma. De aceea, nu este de mirare ca majoritatea pastorilor din Orientul Apropiat de pe vremea Mantuitorului aveau turme in care caprele si oile erau impreuna, pascand pe aceleasi pajisti, adapandu-se din aceleasi izvoare, si bucurandu-se de aceeasi grija si protectie.

Atunci de ce aceasta conotatie negativa, pe care Mantuitorul o da simbolului caprei in ultima Sa parabola, rostita cu putin inainte de rastignire ? Motivul real care L-a determinat pe Iisus sa faca aceasta distinctie intre oi, ca fiind simbolul celor drepti, si capre, ca fiind simbolul celor nelegiuiti, nu-l cunoastem. Putem face doar unele presupuneri, bazandu-ne pe realitatile vremii si pe caracteristicile celor doua animale.

Asa cum am afirmat deja, in Orientul Apropiat turmele erau un amestec de oi si capre, diferenta intre cele doua specii de animale fiind foarte vizibila. In timp ce oile aveau blana de culoare deschisa, caprele aveau blana de culoare inchisa, chiar neagra uneori. Separarea oilor de capre era un fapt obisnuit in Orient.

Desi cresteau impreuna sub supravegherea aceluiasi pastor ( vezi Geneza 30, 32.33 ), existau perioade in care oile trebuiau sa fie separate de capre ( de exemplu, in timpul mulgerii caprelor si al tunsului oilor ), acest obicei putand fi un simbol potrivit pentru separarea pe care o va face Dumnezeu la sfarsitul timpului, in ziua judecatii finale.

Insa, probabil motivul cel mai real pentru care Domnul Christos a facut din capre un simbol negativ, asociat celor ce vor pierde mantuirea, este cel legat de anumite trasaturi specifice acestor animale, de altfel atat de utile in gospodariile oamenilor simpli.

Una din diferentele majore intre oi si capre consta in modul de a se hrani ale celor doua animale. Daca ingrijitorul pune mancare in ieslea din staul, oile vor manca normal din iesle. Caprele au insa o alta modalitate de a manca: fie se suie in iesle, hranindu-se calcand hrana in picioare, fie trag mancarea jos, se asaza cu copitele pe ea si mananca ceea ce au calcat cu picioarele.

Sa fie vorba aici de diferenta intre cei ce se hranesc cu Cuvantul lui Dumnezeu sub calauzirea Duhului Sfant ( oile ), si cei ce calca in picioare acelasi Cuvant, calcandu-i in picioare si pe cei care-l predica ( caprele ) ?

O alta diferenta semnificativa intre oi si capre consta in blana lor. Daca din lana oilor se pot confectiona haine calduroase, din parul caprelor nu se pot confectiona astfel de haine. Sa fie vorba aici de caldura dragostei pe care o emana adevaratii copii ai lui Dumnezeu in lume, si de raceala de aisberg pe care le intalnim le cei nedrepti ? Este posibil.

Dar caprele ne mai surprind si prin alte „metehne” ale lor. Nu doar ca prefera sa manance de sus, dar ele tin coada sus chiar daca sunt raioase. Le place sa sara peste orice si sa fie zburdalnice pana la exasperarea pastorului. Docilitatea oilor le este straina caprelor, animale cu un puternic spirit de independenta.

In esenta, daca oile predau controlul vietii lor in intregime pastorului, caprele vor sa detina ele acest control. Chiar daca dau mai mult lapte, sunt mai pline de energie si initiativa decat oile, spiritul lor de independenta le transforma intr-un simbol potrivit pentru cei ce vor pierde mantuirea.

 

Surprizele judecatii

     Pilda oilor si caprelor este o viziune apocaliptica a judecatii de apoi, aceeasi viziune pe care o regasim si in Apocalipsa lui Ioan: „Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamantul si cerul au fugit dinaintea lui, si nu s-a mai gasit loc pentru ele. Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea” ( Apocalipsa 20, 11.12 ).

Marele merit pe care-l are Pilda oilor si caprelor este acela ca reduce adevarul despre judecata finala a lui Dumnezeu in termenii cei mai simpli si mai practici. Nu e nevoie de multe cunostinte teologice pentru a intelege mesajul acestei parabole, ci doar de un dram de sinceritate si bunavointa.

Exista insa si cateva surprize legate de judecata finala. Iar una dintre cele mai surprinzatoare lucruri pe care le transmite Mantuitorul aici este criteriul care va sta la baza judecatii. Ne-am fi asteptat ca acest criteriu sa fie Legea lui Dumnezeu – cele zece precepte morale ale Decalogului. Ne-am fi asteptat ca la bara de judecata sa conteze ascultarea sau neascultarea omului fatza de unele cerinte divine legate de dieta, alcool, tutun si droguri. Ne-am fi asteptat sa conteze prezenta sau absenta de la serviciile divine, implicarea sau neimplicarea in activitatile Bisericii, mai ales in ceea ce priveste lucrarea misionara.

Insa Mantuitorul nu aminteste nimic din toate acestea. De ce oare ? Nu sunt ele importante in viata unui copil al lui Dumnezeu ? Desigur ! Insa toate aceste lucruri pot fi realizate „la rece”, fara o dragoste adevarata fatza de Dumnezeu si fatza de semenii nostri. Omul poate sa se straduiasca sa se conformeze cerintelor Legii morale, se poate abtine de la droguri, alcool, tutun si alimente nesanatoase, poate fi activ in Biserica si de succes in lucrarea misionara, insa doar din motive egoiste.

Ceea ce vrea sa sublinieze Mantuitorul in legatura cu judecata finala este criteriul dragostei, singurul care conteaza inaintea unui Dumnezeu care Se defineste pe Sine ca fiind dragoste ( vezi 1 Ioan 4,8 ). Cele sase criterii prezentate de Iisus in pilda: mancare oferita celor flamanzi, apa data celor insetati, adapost pentru cei straini, haine pentru cei goi, ingrijire oferita celor bolnavi si alinare adusa celor intemnitati nu sunt regasite in Decalog. Insa toate acestea sunt acte de compasiune manifestata fatza de cei loviti in viata, cei doborati ne necazuri si suferinta.

Daca Decalogul ne prezinta „sa nu”-urile pe care trebuie sa le respectam din dragoste in relatia noastra cu Dumnezeu si cu semenii nostri, crestinismul adevarat presupune sa facem un pas mai departe. Dincolo de „sa nu faci un lucru sau altul”, dragostea adevarata presupune o latura activa: sa faci ceva bun pentru Dumnezeu si pentru aproapele tau.

„Caci religia curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim neintinati de lume” ( Iacov 1,27 ). „Deci, cine stie sa faca un bine si nu-l face, savarseste un pacat” ( Iacov 4,17 ).

Cel din urma verdict divin nu va fi dat in legatura cu latura pasiva a crestinismului, cu lucrurile rele pe care ne-am abtinut sa le facem ( desi ascultarea fatza de voia lui Dumnezeu este deosebit de importanta ), ci verdictul final va avea de-a face cu latura activa a vietii de credinta, cu lucrurile bune pe care le-am facut sa nu le-am facut pentru semenii nostri.

Isi imagineaza cineva ca Dumnezeu va pune pecetea aprobarii Sale pe viata si caracterul unor oameni care au calcat in picioare cerintele Sale, asa cum sunt exprimate in Legea Sa ? Nicidecum ! Ceea ce vrea sa ne arata Mantuitorul in aceasta parabola escatologica este faptul ca cei drepti nu se multumesc cu o religie minima, traita la ralanti, respectand cu scrupulozitate „sa nu”-urile legilor si prevederilor biblice. Acesti oameni traiesc religia avand „motoarele” turate la maximum, desprinzandu-se de grupul celor care se multumesc doar sa nu calce o regula sau alta. Ei sunt ascultatori de Lege, dar trec dincolo de interdictiile ei, manifestand practic si activ dragostea lor fatza de Dumnezeu si semenii lor.

Va rog acum sa observati un amanunt important: Cand Judecatorul le aminteste de faptele lor bune, ei nici macar nu isi amintesc de ele. De ce ? Pentru ca acestea au devenit un mod de viata, ceva cat se poate de natural pentru ei. De aici si invitatia de a trece la dreapta Domnului, adica in acea pozitie de onoare si de prestigiu, aflata in opozitie cu cea de la stanga Sa: pozitia rusinii si a dezonoarei vesnice.

Principiul care sta la baza judecatii finale este cel mai bine ilustrat in Parabola samariteanului milos ( vezi Luca 10, 25-37 ). Sa fie oare doar Maica Tereza, si inca alti cativa oameni de bine ai omenirii, singurii carora li s-a incredintat aceasta misiune ?

 

Lui Dumnezeu Ii pasa

     Pilda oilor si caprelor, ultima din cele patru pilde rostite de Iisus inainte de moartea Sa, este mai degraba o alegorie decat o parabola. Desi ne trimite in viitor, la scena judecatii de apoi, in care Judecatorul Suprem va separa omenirea in doar doua clase: „oi” si „capre”, mantuiti si nemantuiti, accentul este pus nu pe viitor, ci pe prezent. Ceea ce se intampla acum in viata noastra este atat de important, si atitudinea pe care o avem fatza de semenii nostri in nevoie cantareste atat de mult inaintea lui Dumnezeu, incat va influenta destinul nostru vesnic.

Din continutul parabolei intelegem ca inaintea lui Dumnezeu conteaza fiecare gest pe care-l facem sau nu-l facem, oricat de nesemnificativ ar fi. Conteaza fiecare decizie pe care o luam, chiar daca noua nu ni se pare ca are efecte vesnice. Inaintea cerului conteaza chiar si un pahar de apa pe care-l oferim, sau pe care refuzam sa-l oferim celui insetat. Caci este scris: „Si oricine va da de baut numai un pahar de apa rece unuia din acesti micuti, in numele unui ucenic, adevarat va spun ca nu-si va pierde rasplata.” ( Matei 10, 42 ).

Desi vorbeste despre judecata ( si nu orice judecata, ci despre judecata finala, care ne face sa simtim fiori reci pe sira spinarii ), Pilda oilor si caprelor ne aduce cateva raze de lumina si speranta. Ultimul din adevarurile luminoase ale parabolei este acela ca lui Dumnezeu Ii pasa de ceea ce se intampla pe planeta noastra. Imaginea lui Dumnezeu, asa cum este zugravita pe paginile Scripturii, este departe de imaginea deformata pe care o propune deismul: un Dumnezeu retras dincolo de o perdea transcendentala si indiferent fatza de nevoile si necazurile omului.

Cat de reconfortant este sa stim ca lui Dumnezeu nu-I este indiferent daca um om ucide, sau salveaza vieti; daca il hraneste pe cel flamand, sau il infometeaza prin exploatare; daca face profit de pe urma suferintei semenilor sai, sau se sacrifica pe sine pentru a le alina suferintele.

Dumnezeu are un plan pentru intreaga omenire, dar are un plan pentru fiecare fiinta omeneasca in parte. Iar acest plan contine tot ce poate fi mai bun pentru om, atat pentru viata aceasta, cat mai ales privitor la viata viitoare. „Caci Eu stiu gandurile pe care le am fatza de voi”, zice Domnul, „ganduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde” ( Ieremia 29, 11 ).

Insa acest plan al Creatorului poate fi zadarnicit prin propriile noastre actiuni. Oricat ni s-ar parea de nesemnificative si marunte actiunile noastre ( fie ca e vorba de atitudini, cuvinte sau fapte ), ele fie se opun planului lui Dumnezeu, fie se inscriu in acest plan.

Pe planeta noastra unii respecta Creatia, in timp ce altii o distrug; unii pun umarul la inaintarea Evangheliei, in timp ce altii raman indiferenti, sau chiar se opun; unii zidesc, in timp ce altii distrug; unii contribuie la binele societatii, in timp ce altii lucreaza la degradarea ei.

Insa Dumnezeul dragostei, asa cum este zugravit pe paginile Scripturii, nu poate ramane indiferent fatza de ceea ce se intampla pe pamant. El Insusi ne asigura de acest mare adevar: „Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica, si al carui Nume este sfant: „Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite” ( Isaia 57, 15 ).

Judecata finala, in care Judecatorul Suprem va trage linie si va chema orice suflet omenesc sa dea socoteala de modul in care a gestionat harul care i s-a acordat, este dovada suprema ca lui Dumnezeu nu-I este indiferent cu ceea ce se intampla pe pamant acum, in aceasta viata. Lui Dumnezeu Ii pasa de noi, indiferent cat suntem de mici si neinsemnati in ochii lumii.

Si daca astfel stau lucrurile, noi, care am fost creati dupa chipul si asemanarea Lui, nu ar trebui sa ne pese si noua de ceea ce se intampla in jur ? Nu ar trebui sa iesim din „bunkerele” egoismului si ale indiferentei noastre, si sa aruncam o privire spre nevoile celor din jur ?

 

„Acesti foarte neinsemnati frati ai Mei”

     Un alt adevar luminos, care razbate din continutul acestei ultime parabole a Mantuitorului, si care ne surprinde in mod placut si incurajator, este faptul ca Insusi Judecatorul Suprem, in Persoana lui Iisus Christos, Se identifica cu cei mai umili, mai sarmani si mai persecutati dintre oameni. Pilda oilor si caprelor ne dovedeste – pentru a cata oara ? – ca Dumnezeu este intotdeauna de partea celui ce sufera.

Cand Mantuitorul agoniza pe cruce, asteptandu-Si sfarsitul, batjocoritorii L-au provocat cu aroganta: „Daca esti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoare-Te de pe cruce !” ( Matei 27, 40 ). Pentru a ne salva din tragedia pacatului si a mortii, Iisus nu a dat curs provocarii satanice. Nu a coborat de pe cruce, ci Si-a dus misiunea pana la capat. El insa a coborat dupa aceea, si coboara si azi, zi de zi, din locul slavit al locuintei ceresti, pentru a Se identifica cu „acesti foarte neinsemnati frati ai Sai”.

Ce surpriza ! Judecatorul Suprem, Cel in fatza caruia se pleaca in adorare miliardele de ingeri si fiinte sfinte, si in fatza caruia tremura legiunile demonice ale iadului, ii considera pe cei mai umili, mai nevoiasi si mai prigoniti dintre oameni fratii Sai !

Candva, cineva s-a suparat pe mine pentru ca am afirmat despre Iisus ca este fratele nostru mai mare. Persoana in cauza ( de altfel foarte credinciosa in confesiunea ei ), considera aceasta afirmatie ca fiind o incumetare din partea mea. Cum indraznesc eu, omul pacatos, sa ma consider frate cu Domnul nostru Iisus, Creatorul tuturor lucrurilor ?

Insa raspunsul la aceasta dilema se afla chiar in aceasta ultima parabola a Mantuitorului. Iisus ii considera frati nu doar pe imparati sau presedinti de state, nu doar pe parlamentari si manageri ai unor mari companii, nu doar pe savanti, pe oamenii de cultura sau liderii religiosi. El Se identifica cu cei mai neinsemnati oameni in ochii lumii. De ce ?

Pentru ca inainte de a fi Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, Supremul Judecator a trait El Insusi experienta celor mai umili oameni. Creatorul S-a intrupat intr-un mod atat de real, incat El Insusi a trebuit sa cunoasca pe propria Sa piele ce inseamna saracia, munca istovitoare, oboseala, foamea, setea, dispretul, singuratatea, batjocura, suferinta si moartea.

El Insusi a trait rusinea de a Se simti dezbracat pe cruce, inconjurat de multimea batjocoritoare. El Insusi a simtit ce inseamna foamea si setea in pustia ispitirii. El Insusi S-a simtit strain si singur, parasit chiar si de cei mai apropiati Lui, intr-o lume care L-a lepadat.

De aceea, El poate intelege trairile si aspiratiile celor lipsiti, suferinzi si dispretuiti mai bine decat oricine altcineva. Si tocmai pentru acest motiv Iisus Christos va fi un judecator drept. In ziua incheierii tuturor socotelilor, Mantuitorul, in calitatea Sa de Judecator Suprem, le va spune multora dintre oameni:

     „Cand Eu muream de foame aproape de casa voastra, voi aruncati mancarea la gunoi, caci aveati mai mult decat trebuia. Cand „acesti foarte neinsemnati frati ai Mei” din tarile lumii a treia cadeau pe strazile prafuite, secerati de foame si sete, companiile voastre aruncau graul si laptele in mare, ca sa nu scada pretul, si sa nu li se diminueze profitul.

     Cand Eu nu mai puteam de sete, voi va permiteati sa faceti baie in lapte si ciocolata, avand mai multa grija de tenul vostru decat de sufletul vostru. Cand Eu cautam adapost, voi va ferecati in vilele si casele voastre de vacanta, surzi la strigatele de ajutor ale celor fara un acoperis de deasupra capului.

     Cand Eu tremuram de frig in toiul iernii, imbracat cu zdrente, in sifonierele voastre nu mai era loc pentru atatea haine la moda. Cand Eu eram lipsit si sarac, pentru ca un dezastru mi-a rapit tot ce agonisisem, voi mancati seminte si popcorn in fatza televizorului, fara sa simtiti niciun sentiment de compasiune fatza de suferinta Mea.

     Cand Eu eram bolnav pe patul de spital, voi furati din medicamentele care Mi-ar fi alinat suferinta si Mi-ar fi prelungit viata. Iar atunci cand o intamplare nefericita M-a facut sa ajung la inchisoare, in loc sa Ma consolati si sa-mi oferiti un umar pe care sa plang, M-ati dispretuit ca pe un infractor de rand.”

Da, la judecata finala nu va conta atat de mult ce am crezut despre Dumnezeu, ci ceea ce am facut din dragoste pentru aproapele nostru. Nu va conta atat de mult daca am fost asi in doctrine biblice si mereu prezenti si imbracati „la patru ace” la serviciile divine, ci modul in care ne-am trait umanitatea. In final va conta un singur lucru: daca am fost sau nu OAMENI.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Parabolele Imparatiei și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free