„Ce fac Eu, tu nu pricepi acum”

AP 04080131015801610153023801000201,,471414

„Ce fac Eu, tu nu pricepi acum”

 

„Inainte de praznicul Pastelor, Iisus, ca Cel care stia ca I-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta la Tatal, si fiindca iubea pe ai Sai care erau in lume, i-a iubit pana la capat. In timpul cinei, dupa ce Diavolul pusese in inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gandul sa-L vanda, Iisus, fiindca stia ca Tatal Ii daduse toate lucrurile in maini, ca de la Dumnezeu a venit si la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masa, S-a dezbracat de hainele Lui, a luat un stergar si S-a incins cu el.

Apoi a turnat apa intr-un lighean si a inceput sa spele picioarele ucenicilor, si sa le stearga cu stergarul cu care era incins. A venit deci la Simon Petru. Si Petru i-a zis: „Doamne, Tu sa-mi speli mie picioarele ?” Drept raspuns, Iisus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe dupa aceea”

( Ioan 13, 1-7 )

 

Limitele intelegerii umane

     Pasajul din Evanghelia lui Ioan ne vorbeste, intre multe alte lucruri, si despre limitele capacitatii noastre de intelegere a unor realitati cu care ne intalnim in viata. Desi nu ne place sa recunoastem acest lucru ( caci din cauza mandriei avem falsa impresie ca stim totul si putem explica orice ), totusi sunt situatii in viata in care, fortati de imprejurari, noi insine ajungem la concluzia ca avem limite ale capacitatii noastre de intelegere.

Nu este nicio rusine daca nu cunoastem totul si nu putem explica toate lucrurile care ne inconjoara. Nu suntem dumnezei, ci creaturi limitate. De aceea, a raspunde: „Nu stiu”, „Nu cunosc”, „Nu am auzit” despre un anumit lucru, nu ne scade nimic din demnitate si reputatie. Dimpotriva, un om care-si cunoaste limitele si le recunoaste public castiga stima din partea semenilor sai.

Desigur, nu ne referim aici la acel gen de ignoranta de care ne facem vinovati. Cand poti cunoaste un anumit lucru, avand posibilitatea de a creste in cunostinta, si totusi nu o faci, esti pe deplin responsabil pentru ignoranta ta in acel domeniu. Despre o astfel de ignoranta vinovata vorbeste profetul Isaia, atunci cand pune patru intrebari cercetatoare: „Nu stiti ? N-ati auzit ? Nu vi s-a facut cunoscut de la inceput ? Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului ?” ( Isaia 40, 21 ).

La primele trei intrebari, omul chestionat poate raspunde senin: „Nu stiu… n-am auzit… nu mi s-a facut cunoscut…”, aruncand resposabilitatea ignorantei sale asupra imprejurarilor sau asupra semenilor sai care nu l-au informat. Insa cea de-a patra intrebare inlatura orice scuza posibila. Daca nu stii, pentru ca nu ai avut ocazia sa stii, este scuzabil. Daca n-ai auzit, pentru ca nimeni nu ti-a facut cunoscut acel lucru, este de asemenea scuzabil. Insa daca nu te gandesti, daca nu iti pui intrebari cu privire la un anumit lucru, responsabilitatea iti apartine in intregime

Pasajul din Ioan, care descrie pe larg ultimele clipe petrecute de Iisus cu ucenicii Sai, aduce in discutie limitele noastre de intelegere cu privire la planurile si lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra. Viata unui copil al lui Dumnezeu nu este lipsita de „de ce”-uri. Dimpotriva, in viata unui crestin devotat astfel de intrebari sunt mult mai incarcate de emotii decat in cazul unui om care nu are nicio relatie cu Dumnezeu, producand uneori crize existentiale, adevarate cutremure sufletesti. Iar acestea, nu de putine ori, sfarsesc in scepticism si ateism.

Vazandu-L pe Mantuitorul cum Se pregateste sa-i spele picioarele, Petru intreaba contrariat: „Doamne, Tu sa-mi speli mie picioarele ?” De fapt, intrebarea lui Petru poate fi rezumata in doar trei cuvinte: „De ce, Doamne ?” In mintea ucenicului nu exista nicio explicatie rationala pentru gestul de profunda umilinta al Domnului. Iar atunci cand nu ai la indemana o explicatie rationala, esti tentat sa crezi ca ceea ce se intampla este irational.

Da, pentru Petru era irational sa-L vada pe Domnul sau spaland picioarele ucenicilor. Si mai irational i se parea gestul Mantuitorului de a-i spala picioarele chiar lui personal. De aceea, Petru face un pas inapoi, gata-gata sa-L refuze pe Iisus.

In acest moment tensionat, Mantuitorul rosteste un adevar pe care Petru l-a inteles si trait mult mai tarziu. Si nu doar Petru, ci toti adevaratii copii ai lui Dumnezeu, care nu au inteles intotdeauna planurile Sale, dar s-au increzut totusi in El. „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe dupa aceea” ( Ioan 13, 7 ).

 

De pe Muntele Pisga, pe Muntele Schimbarii la Fatza

     Moise, caracterizat de Scripturi ca fiind „un om bland, mai bland decat orice om de pe fatza pamantului” ( Numeri 12, 3 ), a fost si el unul dintre cei care nu au inteles pe moment planul lui Dumnezeu, dar l-au inteles mai tarziu.

Priviti-l pe acest om fara egal in istoria lumii, pregatindu-se sa moara, fara sa-si vada implinit marele vis al vietii sale: sa intre in Canaanul promis. Facuse o greseala la apele Meriba unde, in loc sa aduca slava lui Dumnezeu, a ingaduit firii sale pamantesti sa se manifeste ( vezi Numeri 20, 1-13 ). Ar fi trebuit, conform poruncii lui Dumnezeu, doar sa vorbeasca stancii, iar aceasta ar fi dat apa pentru intregul popor.

Insa pentru o clipa, Moise isi pierde echilibrul si, in loc sa vorbeasca stancii, o loveste cu toiagul de doua ori. A fost suficient pentru ca Dumnezeu sa ia o decizie intransigenta: „Atunci Domnul a zis lui Moise: „Pentru ca n-ati crezut in Mine, ca sa Ma sfintiti inaintea copiilor lui Israel, nu voi veti duce adunarea aceasta in tara pe care i-o dau” ( Numeri 20, 12 ).

Moise este profund nedumerit. E adevarat, pacatuise impotriva lui Dumnezeu, lasand ca, pentru moment, actiunile sale sa fie conduse de firea sa pamanteasca si nu de Duhul lui Dumnezeu. Dar de ce o pedeapsa atat de severa ? Nu-si sacrificase el intreaga viata pentru a-si duce misiunea la bun sfarsit ? Nu riscase de atatea ori sa fie ucis cu pietre de propriul sau popor, si nu mijlocise el pentru acesta inaintea lui Dumnezeu, fiind dispus sa-si sacrifice chiar si viata ? De ce Dumnezeu il priva acum, la finalul vietii, de a-si vedea visul implinit ?

Si Moise se roaga si plange. Plange si se roaga. Poate Domnul Se va intoarce din hotararea Lui, oferindu-i privilegiul sa calce cu propriile talpi pamantul Tarii Sfinte si sa vada cu proprii sai ochi implinirea promisiunilor Domnului. Sa le vada, si apoi putea muri linistit, cu sentimentul implinirii misiunii.

Iata cum descrie chiar el momentele sale de zbucium sufletesc din acele clipe: „In vremea aceea, m-am rugat Domnului si am zis: „Stapane, Doamne ! Tu ai inceput sa arati robului Tau marirea Ta si mana Ta cea puternica. Caci, care este Dumnezeul acela, in cer si pe pamant, care sa poata face lucrari ca ale Tale si sa aiba o putere ca a Ta ? Lasa-ma, Te rog, sa trec si sa vad tara aceea buna de dincolo de Iordan, muntii aceia frumosi si Libanul !” ( Deuteronomul 3, 23-25 ).

Ne este greu, chiar imposibil, sa intelegem se petrecea in inima batranului de 120 de ani, care isi dedicase intreaga viata acestui vis maret: sa-si conduca poporul in Tara Promisa. A fost incercarea sa de final de viata, poate cea mai dura dintre toate incercarile prin care trecuse.

Moise ar fi putut sa se razvrateasca impotriva Dumnezeului sau, pe care-L slujise cu atata credinciosie intreaga viata. Ar fi putut sa se certe cu Dumnezeu, reprosandu-I excesiva severitate manifestata fatza de el, in timp ce aratase atata rabdare si har poporului Sau.

Marea si tulburatoarea intrebare din sufletul sau era: „De ce, Doamne ? De ce nu ma ierti si pe mine, asa cum ai facut-o de atatea ori in cazul poporului Tau razvratit ? Te-am cunoscut ca pe un Dumnezeu „plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care Isi tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni, care iarta faradelegea, razvratirea si pacatul” ( Exodul 34, 6.7 ). De ce nu treci cu vederea nebunia mea de o clipa si ma pedepsesti atat de aspru ?”

Si totusi, Dumnezeu pare sa ramana impasibil in fatza rugaciunilor fierbinti ale slujitorului Sau. Asa reiese din cuvintele de ramas bun rostite de Moise inaintea poporului cu putin inainte ca acesta sa treaca Iordanul: „Dar Domnul S-a maniat pe mine din pricina voastra, si nu m-a ascultat. Domnul mi-a zis: „Destul ! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta ! Suie-te pe varful Muntelui Pisga, uita-te spre apus, spre miazanoapte, spre miazazi si spre rasarit. Si priveste-o doar cu ochii; caci nu vei trece Iordanul acesta” ( Deuteronomul 3, 26.27 ).

Si Moise s-a suit pentru ultima data pe munte. Dar nu singur ! Dumnezeu Insusi era ghidul lui in acele momente de maxima tensiune. Biblia nu ne relateaza ce au discutat cei doi in acele ultime clipe de viata ale marelui barbat al credintei. Poate ca, intr-o ultima incercare de a-L indupleca pe Dumnezeu, Moise a continuat sa se roage.

Nu stim… Poate ca Dumnezeu i-a spus aceleasi cuvinte pe care Mantuitorul le-a adresat lui Petru in camera de sus: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe dupa aceea”. De asemenea, nu stim. Dar stim un singur lucru: Dupa ce a vazut Tara Fagaduintei de la inaltimea Muntelui Pisga, Moise a murit si Dumnezeu Insusi l-a ingropat in vale, in Tara Moabului ( vezi Deuteronomul 34, 6 ), fara ca cineva sa-i cunoasca mormantul.

Moise a murit fara sa inteleaga ce i se intampla, fara sa inteleaga planul lui Dumnezeu cu el. A inteles insa acest plan mai tarziu, cand Arhanghelul Mihail l-a rechemat la viata ( vezi Iuda 9 ), conducandu-l nu spre un Canaam pamantesc efemer, ci spre adevaratul si vesnicul Canaan ceresc.

Iar Moise cel inviat, impreuna cu Ilie cel ridicat la cer, au marele privilegiu de a se intalni pe Muntele Schimbarii la Fatza cu propriul lor Mantuitor intrupat, incurajandu-L sa-Si duca misiunea pana la capat ( vezi Matei 17, 1-3 ).

Daca cineva ar fi putut sa-l intrebe pe Moise, coborat din cer pe acel munte: „Moise, acum intelegi planul lui Dumnezeu ? Intelegi de ce El nu ti-a ingaduit sa intri in Canaanul pamantesc?”  cu siguranta ca el ar fi raspuns: „Da, acum inteleg. Mari si minunate sunt lucrarile si planurile Sale. Drepte si adevarate sunt caile Sale. Binecuvantat sa fie Numele Domnului in veci !”

Da, cand Dumnezeu inchide o usa in fatza copiilor Sai, cu siguranta ca o alta usa se va deschide larg pentru ei. Trebuie doar sa ai incredere si sa nu te indoiesti niciodata de dragostea si intelepciunea Lui.

 

Din inchisoare, pe scaunul de prim-ministru

     Una din cele mai dramatice si impresionante biografii pe care le gasim pe paginile Bibliei este cea a lui Iosif – o figura luminoasa a Vechiului Testament, un model de integritate morala, care a inspirat si continua sa inspire mii de vieti.

Insa pe drumul vietii acestui om nu a fost intotdeauna soare, asa cum si-ar fi dorit. Incercari teribile i-au marcat existenta inca din anii adolescentei si ai tineretii, incercari care pe altii i-ar fi aruncat pe linia moarta a necredintei si a razvratirii impotriva lui Dumnezeu.

La varsta de doar 17 ani, Iosif se confrunta nu doar cu ura nejustificata a fratilor si cu mustrarea nemeritata a parintilor sai, ci si cu constientizarea propriilor sale limite de intelegere. Avusese doua vise ciudate, pe care le-a istorisit fratilor si parintilor sai ( vezi Geneza 37, 5-11 ), in speranta ca acestia, mai in varsta si mai cu experienta decat el, i le vor talcui.

Se pare ca fratii si parintii lui Iosif au inteles mesajul celor doua vise, insa l-au respins categoric, marind tensiunea deja aparuta in familie. Este insa cat se poate de evident ca Iosif nu a inteles la acea data nici planul lui Dumnezeu cu el, nici ura tot mai mare pe care i-o aratau fratii sai.

A urmat prima criza existentiala din viata tanarului fiu al lui Iacov. Fiind prins de fratii sai in timp ce ii vizita pe campul unde-si pasteau turmele, apoi dezbracat de haina pestrita daruita de tatal sau, Iosif este aruncat intr-o groapa din pustiu, fara posibilitatea sa scape din ea. Acolo, pe fundul gropii, Iosif ii aude pe fratii sai luand masa linistiti, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Si tot acolo, ii aude punand la cale vanzarea lui ca sclav unor caravane de negustori straini.

Oare ce se petrecea in sufletul tanarului in acele momente ? Cate intrebari avea el de pus fratilor si parintilor sai, dar mai ales lui Dumnezeu, care parea ca Isi intorsese Fatza ocrotitoare de la el ! Ce pacat de neiertat savarsise ca sa merite o astfel de soarta ?

Nu as dori niciodata sa traiesc simtamintele acestui tanar abia iesit din adolescenta, atunci cand trecea, impreuna cu caravanele negustorilor madianiti, pe langa dealurile atat de cunoscute unde stia ca se aflau corturile tatalui sau. Cate intrebari fara raspuns, cate nedumeriri, cata negura si lipsa de orizont traia in acele clipe tanarul Iosif ! Calatorea spre necunoscut, singur in barca vietii si fara sprijinul celor dragi.

Daca Dumnezeu i-ar fi vorbit in acele momente, asigurandu-l de prezenta si ocrotirea Sa, ce usurare ar fi simtit ! Insa Biblia nu ne ofera niciun indiciu in aceasta privinta. Tanarul Iosif, poate prea rasfatat de Iacov, care manifestase o dragoste partinitoare fatza de fiii sai, trebuia sa se maturizeze. Iar focul incercarii prin care trecea, desi nu ii intelegea inca sensul, l-a maturizat in doar cateva clipe.

In acele momente de mare dramatism sufletesc, Iosif a luat o hotarare plina de maturitate spirituala: chiar daca nu intelegea planurile lui Dumnezeu cu el, Ii va sluji intreaga viata, coste aceasta oricat ar costa.

Ajuns in Egipt, intr-o lume cu totul straina de cultura si valorile in care traise pana atunci, Iosif se confrunta cu a doua criza majora a vietii sale. Fiind tanar, inteligent si atragator, el intra in atentia adulterinei sotii a stapanului sau. Aceasta incepe sa-i faca avansuri, seducandu-l zi de zi.

Iosif ramane insa pe pozitie, spunand: „Vezi ca stapanul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casa, si mi-a dat pe mana tot ce are. El nu este mai mare decat mine in casa aceasta, si nu mi-a oprit nimic afara de tine, pentru ca esti nevasta lui. Cum as putea sa fac eu un rau atat de mare si sa pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu ?” ( Geneza 39, 8.9 )

Desigur, nu i-a fost usor tanarului Iosif sa reziste unei asemenea ispite, insa luase o hotarare de a ramane credincios Dumnezeului tatalui sau oriunde il va duce viata si in orice imprejurari. Insa orice hotarare de genul acesta costa. Iar uneori pretul este foarte mare. In cazul lui Iosif, pretul a constat in ani grei de inchisoare. Nu ca in inchisorile moderne, in care detinutii sunt bine hraniti in celule calduroase, omorandu-si timpul jucand table, ci in acele temnite egiptene in care nu exista notiunea de drepturi ale omului.

Cu siguranta ca, in celula intunecata a inchisorii, Iosif avea din nou multe intrebari de pus lui Dumnezeu: „De ce, Doamne, ai ingaduit sa ajung aici ? Nu am facut decat sa ascult de Legea Ta. De ce sunt rasplatit in felul acesta pentru credinciosia mea ? Oare ma mai iubesti, sau m-ai parasit pentru totdeauna ? Doamne, Iti mai pasa de mine ?”

Insa timpul trece, estompand trairile tanarului nedreptatit. Dumnezeu Se ingrijeste de Iosif chiar si in inchisoare, facandu-l sa capete trecere inaintea sefului inchisorii. Biblia nu precizeaza cat timp a petrecut Iosif in beciurile inchisorii ( „catava vreme”, Geneza 40, 1 ), insa acolo avea sa treaca printr-o noua si dureroasa deceptie.

Talcuind visele celor doi inalti functionari de stat ( paharnicul si pitarul lui faraon ), Iosif le cere acestora o favoare: sa mijloceasca pentru el inaintea lui faraon pentru eliberare. Dar stupoare ! Paharnicul, unicul supravietuitor, uita de promisiunea facuta lui Iosif in inchisoare ( vezi Geneza 40, 23 ). Si nu uita timp o saptamana, o luna sau un an, ci timp de doi ani de zile ( vezi Geneza 41, 1 ).

Din nou, este greu sa intelegem ce se petrecea in sufletul tanarului care avea acum aproape treizeci de ani. Atatia ani irositi degeaba, pe un pamant strain, fara sa fie vinovat de nimic ! „De ce, Doamne ?”

Ceea ce a urmat, cunoastem. Biblia ne ofera suficiente informatii despre eliberarea lui Iosif si ridicarea sa la rang de prim-ministru al celui mai puternic stat al timpului. Apoi Biblia ne mai spune ceva in legatura cu familia sa si cu sprijinul pe care Iosif l-a dat in acei ani de foamete cumplita.

Dar ceea ce este demn de observat, de abia acum urmeaza. In momentul in care Iosif li se descopera fratilor sai, el isi da seama de teama care le cuprinsese sufletul: teama de razbunare. Atunci el le face o dezvaluire neasteptata din partea unui om care a suferit atatia ani pe nedrept din cauza lor:

„Atunci Iosif a zis fratilor sai: „Apropiati-va de mine !”. Si ei s-au apropiat. El le-a zis: „Eu sunt fratele vostru, Iosif, pe care l-ati vandut ca sa fie dus in Egipt. Acum, nu va intristati si nu fiti mahniti ca m-ati vandut ca sa fiu adus aici, caci ca sa va scap viata m-a trimis Dumnezeu inaintea voastra. Iata ca sunt doi ani de cand bantuie foametea in tara; si inca cinci ani nu va fi nici aratura, nici seceris. Dumnezeu m-a trimis inaintea voastra ca sa va ramana samnta vie in tara, si ca sa va pastreze viata printr-o mare izbavire. Asa ca nu voi m-ati trimis aici, ci Dumnezeu” ( Geneza 45, 4-8 pp. ).

Putea Iosif sa spuna aceste lucruri pe cand era vandut caravanei de negustori madianiti ? Avea el cunostinta de planul lui Dumnezeu pe cand zacea in inchisoare din cauza integritatii sale morale ? Cu siguranta ca nu ! Au trebuit sa treaca douazeci si doi de ani de viata pentru ca sa inteleaga planul lui Dumnezeu cu el si cu familia tatalui sau, si sa prinda sensul suferintelor prin care a trecut in toti acesti ani.

Dupa moartea lui Iacov, fratii lui Iosif incep sa tremure la gandul ca acesta se va razbuna pe ei pentru nedreptatile pe care le-a indurat din partea lor. Spasiti si tremurand, ei se arunca cu fatza la pamant inaintea fratelui lor, spunandu-i: „Suntem robii tai” ( Geneza 50, 18 ).

Iacov nemaifiind in viata, era momentul ideal in care Iosif ar fi putut sa le reaminteasca de visele sale din adolescenta, pentru care prinsesera atata ura pe el. Era momentul in care el ar fi putut sa se razbune pe fratii sai si sa-si faca singur dreptate. Insa si de aceasta data Iosif se comporta cu o noblete greu de inteles.

     „Iosif le-a zis: „Fiti fara teama, caci sunt eu oare in locul lui Dumnezeu ? Voi, negresit, v-ati gandit sa-mi faceti rau. Dar Dumnezeu a schimbat raul in bine, ca sa implineasca ce se vede astazi, si anume, sa scape viata unui popor in mare numar. Fiti dar fara teama, caci eu va voi hrani pe voi si pe copiii vostri”. Si i-a mangaiat si le-a imbarbatat inimile” ( Geneza 50, 19.20 ).

Cata noblete in atitudinea acestui om al lui Dumnezeu ! Dar mai mult decat atat, Iosif dovedeste ca a inteles sensul suferintelor prin care a trecut in toti acesti ani. Si nu au fost putini acesti ani ! Timp de douazeci si doi de ani Iosif a trait cu multe si apasatoare „de ce”-uri in suflet, fara sa gaseasca raspuns la ele.

Sa traiesti douazeci si doi de ani marcati de atatea suferinte venite pe nedrept, fara sa intelegei sensul lor si fara sa intelegi planul lui Dumnezeu cu tine, nu este deloc usor. Doar spiritele inalte pot rezista. Iar Iosif a fost unul dintre ele. Ceea ce nu a inteles in toti acesti ani de suferinta, a inteles la sfarsit, laudandu-L pe Dumnezeu ca a condus lucrurile in felul acesta.

 

Ce castigi cand pierzi totul

     S-a nascut in anul 1893, in satul Harja de langa Onesti. Inrolat in trupele armatei romane care au participat la Primul Razboi Mondial, Stochici Constantin se intalneste cu un credincios adventist de ziua a saptea, de la care afla o multime de adevaruri biblice. Luptele la care participa sunt atat de cumplite, incat Stochici isi face cruce cu limba, promitandu-I lui Dumnezeu ca, daca il scapa cu viata din acest razboi, atunci se va pocai.

Razboiul se sfarseste si Stochici Constantin se intoarce acasa nevatamat. Dorind sa se insoare, se roaga astfel: „Doamne, ajuta-ma sa ma insor cu acea fata care te va urma si ea in momentul in care voi deveni adventist.”

Raspunsul la rugaciune il primeste intr-un vis de noapte, in care i se spune: „Ia-o pe Ana, fata notarului !” Dar cum sa indrazneasca sa se gandesca la fata notarului, cand el era sarac si nu putea sa-i ofere fetei viata confortabila cu care era obisnuita ? Totusi, avand incredere in Providenta, incearca. Si… reuseste…Cei doi intemeiaza o gospodarie mare, cu tot ceea ce aveau nevoie, intr-o casa mostenita.

Dupa casatorie, cei doi incep sa frecventeze din ce in ce mai des Biserica Adventista si se hotarasc sa se boteze, in ciuda piedicilor puse de familia Anei. Fiind derutata de situatie, Ana se roaga fierbinte si merge la preotul satului pentru a cere indrumare.

Stiind ca Ana frecventa sambata Biserica Adventista, iar duminica Biserica Ortodoxa, acesta ii spune: „Ana, nu se mai poate sa mergi si la Biserica Adventista si la Biserica Ortodoxa. Trebuie sa te hotarasti intre cele doua.” Atunci ea il intreaba pe preot: „Si care este adevarul, parinte ?” Fara nicio ezitare, preotul ii raspunde: „Sambata este ziua de odihna, dar nu spune nimanui ce ti-am spus eu acum.”

Din acel moment, Ana se hotaraste definitiv sa-L urmeze pe Dumnezeu, devenind adventista de ziua a saptea. Intre timp, familia se inmulteste prin aparitia copiilor, insa problemele nu dispar. Dimpotriva, rudele pretind ca cei mici sa fie botezati in credinta ortodoxa, creand noi si noi dificultati tinerei familii.

Presati de imprejurari, cei doi se hotarasc sa se mute din localitate, departe de rudele lor, pentru a-si creste copiii intr-un mediu mai bun. In acest scop, in primavara, isi vand intreaga gospodarie, iar banii obtinuti ii depun la banca Maramures Blank, pana vor gasi o alta zona in care sa se mute.

Intre timp, poposesc la Bacau la un frate de credinta, care-i gazduieste un timp, urmand ca in toamna sa-si recupereze banii de la banca impreuna cu dobanda aferenta. Insa toamna vine cu o veste zdrobitoare pentru familia Stochici: banca la care depusesera toate economiile lor daduse faliment si toti banii depusi erau pierduti.

O familie tanara, cu doi copii si al treilea pe drum, ramane fara niciun sprijin material. Incep pentru cei doi zile grele de munca. Stochici face carausie, in timp ce Ana se ocupa de gospodarie. Cu putinii bani economisiti, cei doi reusesc sa cumpere o bucata mica de teren, pe care construiesc un grajd cu pereti din lut, in care se muta intreaga familie. Daca i-ar vedea rudele bogate din satul natal, ar spune: „Ce rusine ! Cat de bogati au fost, si uite unde au ajuns daca au parasit credinta cea dreapta.”

Dar timpul trece si vremurile se schimba. La conducerea tarii vin comunistii, iar chiaburilor cu case mari si terenuri agricole intinse li se confisca averile, in timp ce ei sunt stramutati fie in lagarele de munca din Siberia, fie in Baragan, unde li se spune: „Aceasta este noua voastra casa.”

In acest timp, Ana si Constantin Stochici, numarandu-se intre cei saraci, scapa de deportare. Pierderea banilor prin falimentul bancii le-a salvat viata si caminul. Au pierdut o avere, dar si-au castigat viata. In plus, au castigat un camin, in care cei sase copii au primit o buna educatie religioasa. Din cei sase copii, unul a devenit pastor, unul medic, si trei fete au devenit asistente medicale.

Ce castig urias dintr-o pierdere uriasa ! Providenta divina este uneori de neinteles. De cele mai multe ori trebuie sa treaca mult timp pentru ca sa intelegem de ce a trebuit sa se intample un anumit lucru intr-un anumit moment. Ce mare adevar este cuprins in cuvintele pe care Iisus i le-a spus lui Petru in acea seara, cu putin timp inainte de rastignire: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe dupa aceea” ( Ioan 13, 7 ).

 

Concluzii

     Ai avut momente in viata in care nu ai inteles de ce a trebuit sa treci printr-o suferinta sau alta ? Ai „de ce” – uri la care nu ai gasit inca raspuns ? Desi ai o relatie buna cu Dumnezeu si esti credincios adevarului Scripturii, ai trait momente in care te-ai simtit parasit de El ?

Cu siguranta ca ai avut astfel de momente. Iar Satana, care este un oportunist recunoscut, a incercat sa te determine sa te indoiesti de dragostea lui Dumnezeu, indepartandu-te de El si de Biserica Sa. Iar daca inca nu ai trait astfel de experiente dramatice, cu siguranta ca ele vor veni in viata ta. Niciun om nu este scutit de astfel de incercari si este doar o chestiune de timp pana ce ele se vor ivi pe neasteptate in viata ta.

In astfel de momente dramatice, adu-ti aminte de cuvintele Mantuitorului: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe dupa aceea.” Trebuie doar sa ai incredere in El. Nu te indoi niciodata de dragostea Sa orice s-ar intampla. Ramai in credinta langa El, langa adevar si in Biserica Sa. Si, odata cu trecerea timpului, vei intelege mai bine planurile Sale.

Vei intelege atunci ca „toate lucrurile ( si cele bune, dar si cele rele n.n. ) lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau” ( Romani 8, 28 ).

Sunt convins ca, odata ajunsi in Imparatia lui Dumnezeu, vom intelege atat de bine planurile lui Dumnezeu cu noi incat, daca ni s-ar oferi ocazia sa retraim viata de pe pamant, am alege aceeasi cale. Si aceasta chiar daca aceasta cale a fost presarata cu suferinte, incercari, persecutii si esecuri. De ce ? Pentru ca vom sti ca acest drum ne va duce langa Tatal nostru ceresc.

Asadar, mai bine cu Iisus in cuptorul de foc al suferintei, decat fara El in palatele inselatoare ale acestei lumi !

Lori Balogh

 

 

Acest articol a fost publicat în Lupta credintei, Scoala suferintei, Teme biblice. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free