Epistola catre galateni combate Legea sau legalismul ?

Epistola catre galateni combate Legea sau legalismul ?

Controversa

     Epistola catre galateni, al carui autor necontestat este apostolul Pavel, contine cateva texte si pasaje care au devenit un adevarat mar al discordiei intre unele confesiuni crestine. Afirmatii ca: „nimeni nu va fi socotit neprihanit prin faptele Legii” ( cap. 2,16 up. ), „am murit fatza de Lege” ( cap. 2,19 ), „Legea ne-a fost un indrumator spre Christos” ( cap. 3,24 ), „nu va plecati iarasi sub jugul robiei” ( cap. 5,1 ) si altele sunt interpretate de unii crestini ca fiind argumente in favoarea desfiintarii Legii divine odata cu jertfa Domnului Christos.

Ca urmare, Legea data poporului evreu la Sinai, incluzand si Decalogul, este privita ca fiind ceva perimat, anacronic, crestinii nemaifiind obligati sa tina cont de prevederile ei. In Noul Legamant se pune accent pe har, pe credinta si pe dragoste, iar roada Duhului, prezentata in Galateni 5,22.23, este privita ca fiind noul Decalog al crestinilor.

Pe de alta parte, exista crestini care inteleg cu totul altceva din afirmatiile transante ale apostolului Pavel privitoare la Lege, har, credinta si fapte. In opinia lor, apostolul Pavel nu combate nicidecum Legea divina, indiferent ce intelegem prin ea: fie intregul sistem iudaic, fie legile ceremoniale, fie Legea morala.

Ceea ce combate apostolul este atitudinea gresita a unor crestini fatza de Lege si conceptia complet eronata cu privire la modul in care se poate ajunge la neprihanire si mantuire. Adica legalismul. Si pentru ca este vorba de neprihanire si mantuire, problema este cat se poate de serioasa, si nu trebuie neglijata.

Intrebarea la care incercam sa raspundem in cele ce urmeaza este urmatoarea: De fapt, ce combate apostolul Pavel in Epistola catre galateni: Legea sau legalismul ? Prin legalism intelegem incercarea omului de a dobandi neprihanirea si, in final, mantuirea prin propriile sale eforturi, prin incercarea de a „cumpara” favoarea divina, ascultand de cerintele Legii divine, indiferent care sunt acestea.

 

O epistola aparte

     Parcurgand textul scrisorii apostolului Pavel, nu ne este greu sa observam ca autorul traia o anumita tensiune sufleteasca, pe care uneori o exteriorizeaza prin cuvinte de o duritate neasteptata. In capitolul 1, apostolul Pavel rosteste de doua ori o anatema impotriva celor care predicau o alta Evanghelie decat cea pe care el insusi o predicase credinciosilor din Galatia.

     „Dar chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema ! Cum v-am mai spus, o spun si acum, daca va propovaduieste cineva o Evanghelie deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema !” ( cap. 1, 8.9 )

Expresii ca: „galateni nechibzuiti” ( cap. 3,1 ) sau imprecatii ca: „schilodeasca-se odata cei ce va tulbura !” ( cap. 5,12 ) dovedesc faptul ca in bisericile Galatiei se intamplase ceva deosebit de grav, o apostazie aproape generala, care le punea in pericol mantuirea credinciosilor convertiti de apostol cu atata dragoste si sacrificii.

Chiar structura epistolei denota tensiunea care exista intre apostolul Pavel si bisericile Galatiei la data scrierii ei. Daca in celelalte epistole apostolul Pavel incepe cu aprecieri la adresa bisericilor, incheind cu salutari adresate personal unor credinciosi din acele biserici, in cazul Epistolei catre galateni acestea lipsesc cu desavarsire. Dupa un scurt cuvant introductiv, apostolul intra direct in subiect, transand problema aparuta in aceste biserici: trecerea la o alta Evanghelie: „Ma mir ca treceti asa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Christos la o alta Evanghelie.” ( cap. 1,6 )

Mai mult decat atat, in cuprinsul epistolei sale apostolul face referire in mai multe randuri la anumite persoane care au tulburat bisericile Galatiei cu invataturile lor ( cap. 4,17; 5, 7.12; 6, 12.13 ), fara insa sa le identifice. Cine erau acestea si ce invataturi primejdioase raspundeau in Biserica, ramane sa descoperim in continuare.

 

Contextul istoric

     Pentru a intelege temele abordate de apostolul Pavel in Epistola catre galateni, si mai ales pentru a interpreta corect unele afirmatii ale sale legate de Lege, neprihanire, fapte, credinta si har, este foarte important sa cunoastem contextul istoric in care a fost scrisa epistola.

Asa cum arata si titlul, Epistola catre galateni a fost adresata bisericilor din Galatia de la mijlocul secolului I d.Chr. Inca nu se stie daca este vorba de Galatia de nord, cu orasele ei: Tavium, Persia si Aneira ( Ancara de astazi ), sau de Galatia de sud, cu orasele ei: Antiohia, Derbe, Iconia si Listra.

Exista doua teorii elaborate de cercetatorii Bibliei: 1) teoria galateana de nord si 2) teoria galateana de sud. In prima calatorie misionara ( 45-47 d.Chr. ), Pavel si Barnaba au infiintat bisericile din Galatia de sud: Antiohia Pisidiei, Iconia, Listra si Derbe ( vezi Fapte 13,14 – 14,23 ). La inapoierea lor in Antiohia, lui Pavel si Barnaba li s-a cerut sa mearga la Ierusalim pentru a rezolva o controversa provocata de cativa iudei crestinati, veniti din Iudea.

Acestia sustineau ca, pentru a fi mantuite si neamurile care aderau la crestinism, acestea trebuiau sa practice ceremoniile mozaice, inclusiv circumciziunea ( vezi Fapte 15, 1,2 ). Tulburarea in mijlocul bisericilor proaspat infiintate de Pavel si Barnaba a fost destul de mare, ducand la necesitatea unui Conciliu la Ierusalim, in care sa se clarifice noua controversa aparuta.

In jurul anului 50 d.Chr., Conciliul de la Ierusalim, dupa dezbateri asupra subiectului, a decis ca crestinii neevrei nu trebuie sa se conformeze cerintelor Legii mozaice, in mod special circumciziunii ( vezi Fapte 15 ). La scurt timp dupa conciliu, Pavel a inceput cea de-a doua calatorie misionara, de data aceasta fiind insotit de Sila. In aceasta noua calatorie, cei doi au vizitat mai intai bisericile din Galatia de sud, pe care Pavel si Barnaba le intemeiasera in prima calatorie misionara. Trei dintre ele sunt amintite in mod special in Faptele apostolilor: Derbe, Listra si Iconia ( vezi Fapte 16, 1-5 ).

Epistola catre galateni trebuie sa fi fost scrisa dupa Conciliul de la Ierusalim si dupa incheierea celei de-a doua calatorii misionare ( vezi Fapte 15, 36-41 ), deci dupa anul 50 d.Chr. Daca este acceptata teoria galateana de nord, epistola trebuie sa fi fost scrisa dupa cea de-a treia calatorie misionara, deoarece Pavel a vizitat bisericile din nordul Galatiei de abia in cea de-a doua calatorie misionara. In acest caz, data scrierii epistolei ar putea fi iarna anului 57-58 d.Chr.

Insa, pentru subiectul in discutie nu este relevant daca Epistola catre galateni a fost scrisa dupa a doua sau a treia calatorie misionara a apostolului Pavel. In ceea ce priveste locul in care a fost scrisa epistola, cel mai probabil ca acesta a fost Corintul, in timpul celei de-a treia vizite a apostolului in aceasta cetate.

Un argument in acest sens il reprezinta asemanarile izbitoare in ceea ce priveste tematica epistolelor catre galateni si romani, despre ultima dintre ele stiindu-se ca a fost scrisa in Corint. Ambele epistole trateaza acelasi subiect important: indreptatirea prin credinta si numai prin credinta, fara faptele Legii.

 

Contextul ideologic

     Epistola catre galateni este o scrisoare apologetica, in care autorul isi propune sa apere adevarata Evanghelie, in conditiile in care unii crestini evrei incercau sa-i conduca pe credinciosii din Galatia la o falsa Evanghelie.

Controversa teologica a pornit de la cativa evrei convertiti la crestinism ( iudaizanti ), care au pornit din Iudea pe urmele apostolului Pavel, si au vizitat bisericile intemeiate de acesta. Conciliul de la Ierusalim din jurul anului 50 d.Chr. a fost convocat tocmai din cauza controversei aparute. La Conciliu, acesti iudaizanti l-au combatut pe apostolul Pavel si Evanghelia predicata de el, cerand ca si crestinii dintre neamuri sa fie circumcisi si sa pazeasca intreaga Lege a lui Moise ( vezi Fapte 15, 5.6 ).

Se pare ca invatatura acestor iudaizanti a avut trecere in bisericile din Galatia, caci in Epistola catre galateni apostolul Pavel isi exprima mirarea pentru faptul ca acestia au primit o alta Evanghelie in locul celei predicate de Pavel ( vezi Galateni 1,6 ).

Tonul general al epistolei demonstreaza ca asupra bisericilor din Galatia plana o apostazie generala. Iudaizantii veniti din Iudea lucrau in opozitie vadita cu deciziile Concililui de la Ierusalim, combatand atat autoritatea de apostol a lui Pavel, cat si invatatura sa. Asa se explica faptul ca apostolul Pavel isi incepe epistola aparandu-si mai intai autoritatea de apostol, apoi invatatura pe care o predicase in bisericile Galatiei ( vezi Galateni 1,1.11-24 ); 2,1-10 ). Aceasta este partea autobiografica a epistolei.

 

Tema epistolei

     In mod evident, tema Epistolei catre galateni este contrastul dintre adevarata Evanghelie, predicata de Pavel, si falsa Evanghelie, predicata de crestinii iudaizanti. Daca apostolul predica indreptatirea doar prin credinta in meritele Domnului Iisus Christos, fara faptele Legii, crestinii iudaizanti le cereau crestinilor dintre neamuri sa se circumcida, si sa implineasca cerintele Legii lui Moise ca o conditie a primirii neprihanirii si a mantuirii.

Apostolul Pavel nu este preocupat atat de mult de subiectul circumciziunii si al Legii lui Moise, caci, ca orice evreu, el insusi a implinit aceste cerinte. Mai mult decat atat, Pavel l-a circumcis pe Timotei, al carui tata era grec ( vezi Fapte 16,3 ), si, ocazional, chiar el a participat la unele ritualuri iudaice ( vezi Fapte 18,18; 21,20-27 ).

Asadar, Pavel nu era impotriva acestor prevederi ale Legii mozaice, insa se opunea cu inversunare invataturii ca omul ar putea ajunge la neprihanire si mantuire implinind aceste prevederi ale Legii. Pavel se opunea legalismului, nu Legii in sine, pe care o considera „sfanta, iar porunca este sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 ).

Pavel nu contesta importanta Legii lui Moise pentru evrei, si mai ales a Legii morale, ci modul in care se poate ajunge la neprihanire. Intreaga epistola pune in lumina ceea ce Dumnezeu a facut pentru mantuirea omului, inlaturand orice incercare a omului de a se mantui singur, prin faptele Legii.

Argumentul lui Pavel in favoarea obtinerii neprihanirii exclusiv prin credinta in Christos este legat de Avraam. El a primit fagaduinta divina, a crezut-o si a fost socotit neprihanit prin aceasta credinta ( vezi Geneza 15, 1-6 ; Galateni 3, 6-9 ). Legea data la Sinai dupa 430 de ani nu putea desfiinta fagaduinta data anterior lui Avraam. Ea nu putea sa inlocuiasca fagaduinta si sa procure un alt mijloc de mantuire decat cel deja oferit patriarhului ( Galateni 3, 14-18 ).

Din nefericire, unii iudei crestinati nu au inteles adevarul indreptatirii prin credinta. Ei au ramas tributari ideilor legaliste, invatandu-i pe crestinii dintre neamuri ca mantuirea este posibila prin ascultarea de Lege, implinind actul circumciziei si pazirea a tot felul de prevederi ale Legii mozaice, legate de „zile, luni, vremi si ani” ( Galateni 4,10; 5,2 ).

Daca astfel stau lucrurile cu contextul istoric si ideologic in care a fost scrisa Epistola catre galateni, se ridica intrebarea daca ea mai este de actualitate. Raspunsul este un „Da !” categoric. Pericolul legalismului ( invatatura mantuirii prin faptele omului ) exista si in bisericile crestine, indiferent de confesiune, si va exista pana la sfarsit.

Daca legile ceremoniale, legate de jertfele de la sanctuar, de preotie si de diferitele sarbatori iuadice, si-au gasit implinirea in lucrarea si jertfa Mantuitorului, incheindu-si valabilitatea la cruce ( vezi Coloseni 2, 14-17 ), Legea morala continua sa ramana in vigoare ca baza a ambelor legaminte ( vezi Ieremia 31, 31-33; Ezechiel 36, 26.27 ; Matei 5, 17.18 ). Insa a acorda Decalogului un rol mantuitor, adica un alt rol decat cel pe care i l-a dat Insusi Dumnezeu, inseamna legalism.

Cei care fac din pazirea Legii morale un mijloc pentru a obtine neprihanirea si mantuirea, nu doar ca ajung sa cada in plasa legalismului, dar ei ajung din nou „sub jugul robiei” ( vezi Galateni 5, 1-4 ), cazand din har. Doar un om care a fost mantuit prin meritele lui Christos, si care a fost umplut cu Duhul Sfant poate tine Legea lui Dumnezeu, pentru ca Christos locuieste in el.

Insa pericolul legalismului nu este legat doar de circumciziune, de prevederi ale Legii lui Moise sau de Decalog. Orice reguli privitoare la hrana, imbracaminte, comportament sau alte aspecte ale vietii, daca sunt transformate in conditii de mantuire, ne arunca in plasa legalismului. Aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa existe anumite repere pentru crestin in diferite aspecte ale vietii, insa acestea nu produc neprihanire si mantuire, ci vin ca o consecinta a primirii neprihanirii si a mantuirii prin credinta.

Intr-un mod cu totul special, intre confesiunile crestine evanghelice, adventistii de ziua a saptea sunt priviti adeseori ca fiind legalisti. Si aceasta pentru ca ei respecta principiul zecimii si al daruirii sistematice, respecta anumite principii de dieta, si se straduiesc sa se conformeze cerintelor Legii morale, inclusiv prin pazirea Poruncii a patra cu privire la Sabatul saptamanal.

Este evident ca acei adventisti, care fac toate aceste lucruri pentru a obtine neprihanirea si mantuirea, sunt legalisti, asemenea iudaizantilor de pe vremea apostolului Pavel. Pericolul in care se afla acest gen de crestini este acela pe care apostolul Pavel il pune in lumina in Epistola catre galateni: caderea din har si ajungerea din nou „sub jugul robiei” ( vezi Galateni 5,1-4 ).

Insa invatatura Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea nu este aceasta. Este adevarat ca un copil al lui Dumnezeu care a fost mantuit prin har, prin meritele lui Christos, va asculta de cerintele lui Dumnezeu in toate aspectele vietii ( moralitate, dieta, imbracaminte, comportament, daruire, etc. ). Insa motivatia lui va fi corecta. El nu asculta de Lege pentru a fi mantuit, ci pentru ca a fost mantuit prin credinta. El o face nu pentru a castiga favoarea lui Dumnezeu, ci o face din dragoste si recunostinta fatza de Cel care l-a mantuit cu un sacrificiu atat de mare. „Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele”, spunea Mantuitorul ( Ioan 14, 15 ). Aceasta este ordinea fireasca a lucrurilor.

Insa faptul este la fel de valabil pentru orice crestin, indiferent de confesiunea sa, daca face sau nu face anumite lucruri cu scopul de a obtine merite inaintea lui Dumnezeu ( pazirea unor legi divine, participarea la serviciile divine, fapte caritabile, pelerinaje, donatii banesti, pazirea duminicii,  ascetism, posturi, autoflagelari, etc. ). Exista legalism in toate confesiunile crestine, fapt pentru care Epistola catre galateni este mereu actuala.

Mantuirea nu poate fi primita pe nicio alta cale decat prin meritele Domnului Iisus Christos ( vezi Galateni 2,16 ). Iar faptele omului, oricat de multe si impresionante ar fi ele, nu il pot recomanda inaintea lui Dumnezeu, crescandu-i sansele de a fi socotit neprihanit prin ele. Isaia spune ca „toate faptele noastre bune sunt ca o haina manjita” ( Isaia 64, 6 ).

Christos este totul. Legea, oricare ar fi ea, nu ne poate elibera din robia pacatului, dupa cum o oglinda nu ne spala de murdarie, si dupa cum un diagnostic nu ne vindeca de boala. Legea doar ne arata cat suntem de pacatosi, si ca avem nevoie de Cineva care sa ne vindece de teribila boala a pacatului. Iar acest „Cineva” nu este altcineva decat Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Rascumparatorul sufletelor noastre. Aceasta este adevarata Evanghelie.

Asadar, Lege, da ! Legalism, nu !

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Dileme crestine, Subiecte controversate și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Epistola catre galateni combate Legea sau legalismul ?

  1. JUCOV TATIANA spune:

    Bună ziua. Nu m-ati convins dacă trebuie respectată Legea si cum . Am observat ca singur va contraziceri in articol , uneori Legea ne mantuieste alteori este legalism. Pavel a spus :dacă va bizuiti pe faptele Legii pentru mântuire, degeaba a murit Christos. Cred ca este un argument suficient sa acceptăm mântuirea prin neprihanirea prin credință. Din păcate este un subiect rar discutat in Biserica Adventista. Nu este de mirare având în vedere ce greu a acceptat această biserică neprihanirea prin credință. Atunci când păstorii au predicat altceva (Este vorba de anii cand biserică nu a recunoscut acest concept ) si membrii bisericii au crezut pe cuvânt pe pastori, cine va răspunde? Vedeti nu se vorbește despre asta. Și nici dr ce Allen White nu a acceptat acest concept biblic. Nici despre asta nu se vorbește,uneori in aceasta biserică ma simt ca in comunism trebuie să iau totul de gata si sa bat doar din palme.

    • Lori Balogh spune:

      Stimata doamna Tatiana,

      Imi pare nespus de rau sa va spun ca sunteti dezinformata cu privire la adevarul neprihanirii prin credinta, asa cum este el inteles in Biserica Adventista. Se pare ca nu ati citit articolul cu atentie, sau prejudecatile dv. cu privire la credinta adventa sunt atat de puternice incat v-au impiedicat sa intelegeti mesajul articolului.

      Va intreb, cu tot respectul, unde am afirmat eu ca „Legea ne mantuieste”? Unde ati observat ca sunt contraziceri in ceea ce am scris? Daca biserica din care fac parte ar predica mantuirea prin Lege si nu prin credinta ( asa cum afirma Scriptura ), mai mult ca sigur ca astazi eu nu as fi adventist de ziua a saptea. Adevarul neprihanirii prin credinta este una dintre invataturile centrale ale doctrinei adventiste, pe care Ellen White o sustine cu toata puterea in scrierile dansei.

      In acelasi timp, sunt ferm convins, pe baza Scripturii, ca Legea nu trebuie aruncata la cosul de gunoi a istoriei sacre, asa cum incearca sa faca unii crestini antinomianisti. „Legea, negresit, este sfanta, si porunca este sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7, 12 ), deci nu putem renunta la ea. Rolul ei nu este acela de a ne mantui ( caci daca am putea fi mantuiti prin Lege, nu am mai avea nevoie de Christos ), ci de a ne arata cat suntem de pacatosi. Am scris in articol despre rolul de oglinda pe care il are Legea. Oglinda nu spala, ci doar ne arata cat suntem de murdari. Cei care se incred in faptele Legii pentru mantuire sunt cazuti in plasa legalismului, pe care apostolul Pavel il combate atat de energic in epistolele sale, mai ales in Epistola catre galateni.

      Da, este adevarat ca a exista o perioada in care Biserica Adventista a fost in plasa legalismului, insa la Conferinta de la Minneapolis din 1888, pastorii Waggoner si Johnes au prezentata marele adevar al neprihanirii prin credinta, fara faptele Legii. In ciuda opozitiei unor lideri ai bisericii fatza de acest adevar, Ellen White a sustinut adevarul despre neprihanirea prin credinta, iar astazi de la amvoanele bisericilor adventiste se predica acest mare adevar. Daca veti mai gasi si legalisti, care isi pun increderea in faptele personale pentru a fi mantuiti, sa nu va mire. Padure lara uscaturi nu exista. Iar legalismul este intalnit in toate bisericile crestine, ori de cate ori omul isi pune increderea in altceva decat in jertfa Mantuitorului pentru propria sa mantuire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free