Pilda duhurilor necurate

Pilda duhurilor necurate

 

„Duhul necurat, cand a iesit dintr-un om, umbla prin locuri fara apa, cautand odihna, si n-o gaseste. Atunci zice: „Ma voi intoarce in casa mea de unde am iesit. Si, cand vine in ea, o gaseste goala, maturata si impodobita. Atunci se duce si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decat el, intra in casa, locuiesc acolo, si starea din urma a omului acestuia ajunge mai rea decat cea dintai. Tocmai asa se va intampla si cu acest neam viclean.”

( Matei 12, 43-45 )

Lumi paralele

     Pentru omul sceptic si secularizat al secolului al XXI-lea, a vorbi despre duhuri necurate, bantuiri, posedari demonice si exorcizari este ceva anacronic, apartinand timpurilor si mentalitatilor invechite ale Evului Mediu. Cu toate acestea, Biblia, in general, si Noul Testament, in special, au multe de spus despre acest subiect.

Chiar si conceptul de „mare lupta”, sau „marele razboi cosmic” intre fortele binelui si cele ale raului, presupune existenta unei lumi paralele cu lumea noastra, o lume a spiritelor bune si rele, aflate intr-un conflict milenar, dar despre care Cuvantul lui Dumnezeu ne asigura ca se apropie de final, prin biruinta deplina si definitiva a binelui asupra raului.

Mai mult decat atat, in activitatea publica a Domnului Christos, intre minunile savarsite si in invataturile date oamenilor, prezenta spiritelor demonice, in frunte cu „Printul intunericului” care le conduce, este o realitate de necontestat. Conflictul deschis dintre Fiul lui Dumnezeu si Satana, vizibil pe tot parcursul lucrarii Sale pamantesti, dar si in istoria ulterioara a Bisericii crestine, este un argument puternic in favoarea unei afirmatii pe care apostolul Pavel o va face spre mijlocul primului secol intr-una din epistolele sale:

     „Imbracati-va in toata armura lui Dumnezeu, ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului. Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.” ( Efeseni 6, 11.12 ).

Asadar, nu este deloc surprinzator faptul ca Mantuitorul abordeaza subiectul duhurilor necurate chiar si in parabolele Sale. Tema este prea importanta ca sa scape atentiei Sale, iar miza marelui razboi cosmic este prea mare pentru ca invataturile lasate ucenicilor Sai din toate timpurile sa nu se refere si la acest subiect.

 

 

Contextul

     Pentru a intelege mai bine mesajul parabolei, este important sa cunoastem contextul in care a fost rostita. Vindecarea demonizatului orb si mut a lasat o impresie adanca in randul multimii prezente. Unii dintre martorii acestei vindecari miraculoase se intrebau cu sinceritate: „Nu cumva este acesta Fiul lui David ?” ( Matei 12,23 )

Fariseilor, care spionau indeaproape lucrarea Mantuitorului, nu le-a trebuit mult timp sa reactioneze. Si au facut-o in stilul lor caracteristic, acuzandu-L pe Iisus de vrajitorie. Minunea era evidenta, caci fusese facuta in prezenta multor martori, asa ca fariseii nu aveau cum sa o nege. Ceea ce puteau face ( si au si facut in final ! ) era sa dea o interpretare a minunii savarsite care sa fie in defavoarea lui Iisus, punandu-L intr-o lumina proasta inaintea norodului.

Zis si facut ! „Cand au auzit fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decat cu Beelzebub, domnul dracilor !” ( Matei 12, 24 ). Asadar, spre deosebire de unii din popor care isi puneau intrebarea daca nu cumva Iisus este Fiul lui David, ceea ce echivala cu recunoasterea mesianitatii Sale, fariseii aveau o parere total opusa. Folosindu-se de influenta lor, ei au incercat sa convinga publicul ca Iisus nu era ceea ce credeau ei si ceea ce parea a fi, ci un complice deghizat al Diavolului, care alunga demonii cu puterea acestuia.

Mantuitorul Se apara, apeland la logica unei gandiri sanatoase: „Voi spuneti ca Eu scot demonii cu ajutorul lui Satana. Dar ce logica ar avea Satana sa faca acest lucru ? Cum ar putea el sa lupte impotriva lui insusi, impotriva intereselor propriei imparatii ? Buuun ! Voi spuneti ca Eu scot demonii cu ajutorul sefului lor. Dar fiii vostri cu ajutorul cui fac acelasi lucru ? Sa ne judece ei ! Orice om stie un lucru elementar: Doar cineva mai puternic decat Satana poate sa actioneze impotriva lui. Daca Eu am facut aceasta exorcizare prin puterea Duhului Sfant, inseamna ca Imparatia lui Dumnezeu a venit peste voi. Cine trece de partea Mea, va participa la triumful Imparatiei cerurilor. Cine este impotriva Mea, trece de partea lui Satana. Iar cel ce vrea sa fie neutru, va cadea in cele din urma in plasa fortelor intunericului” ( parafrazarea pasajului din Matei 12, 25-30 ).

Vazand impietrirea fariseilor si carturarilor, in ciuda luminii pe care o aveau din profetiile Scripturilor, si in ciuda dovezilor pe care le aducea in favoarea mesianitatii Sale, Mantuitorul vorbeste apoi despre pacatul de neiertat ( vezi Matei 12, 31.32 ), pacat pe care acesti lideri religiosi ai natiunii alese erau pe cale sa-l comita spre propria lor pierzare.

Iar cererea fariseilor: „Invatatorule, am vrea sa vedem un semn de la Tine” ( Matei 12,38 ) este picatura care umple paharul. Nu vazusera ei atatea semne in viata si activitatea lui Iisus ? De ce mai cer un semn ? Nu era aceasta cerere un mod de a-L ispiti pe Dumnezeu ?

Iisus rosteste cuvinte grele, etichetandu-i pe vrajmasii Sai cu gulere albe drept „pui de naparci” si „un neam viclean si preacurvar” ( Matei 12, 34.39 ), care va avea de intampinat dreapta judecata a lui Dumnezeu.

In acest context tensionat, ca urmare a discutiei contradictorii cu fariseii, Mantuitorul rosteste Pilda duhurilor necurate. Sa fie aceasta o aluzie la faptul ca demonizatii nu sunt doar cei ce sunt trantiti la pamant, facand spume la gura, ci si oameni aparent normali, respectati si priviti ca modele in lume ?

 

„Casa” inimii

     Asemenea oricarui conflict, marele razboi cosmic intre Domnul Christos si Satana, inceput in cer si continuat pe pamant prin caderea primilor nostri parinti, are si el un front de lupta, o zona in care cele doua forte se confrunta pe viata si pe moarte. Acest front nu este unul geografic, aflat pe vreo planeta din Univers, ci el se afla in inima fiecarui om.

Acolo, in strafundul fiintei umane, se duce lupta reala intre bine si rau, intre adevar si minciuna, intre dreptate si nedreptate. Fiecare alegere a omului spre bine sau spre rau da castig de cauza uneia sau alteia din cele doua tabere. De aceea, nu este intamplator faptul ca in Pilda duhurilor necurate Mantuitorul aseamana interiorul fiintei umane, inima sa, cu o casa. O casa care poate fi fie un templu al Duhului Sfant ( vezi 1 Corinteni 3,16.17; 6, 19.20 ), fie o casa bantuita de spirite rele.

Ca orice casa, inima omului poate fi mai mult sau mai putin mobilata; poate fi renovata, golita sau vanduta; poate fi daramata, rezidita sau abandonata. Insa orice casa, fara exceptie, este menita sa fie locuita. Chiar si pentru perioade scurte de timp, ca in cazul caselor de vacanta.

Ca si in lumea fizicii, in care oamenii de stiinta au observat ca nu exista spatii cu vid absolut, in lumea spirituala casa inimii nu suporta nici ea vidul. Cineva trebuie sa locuiasca acolo. Cine crede ca poate sa-si pastreze casa inimii curata si goala pentru totdeauna, intr-o neutralitate absoluta fatza de ambele tabere ale marelui razboi cosmic, se insala amarnic. Pe tronul inimii este invitat fie Dumnezeu, in calitatea Sa de Creator, Rascumparator si Domn al vietii, fie daca nu, spiritele rele dau buzna umpland vidul si transformand fiinta umana intr-o casa bantuita.

Exista insa un mod radical diferit prin care Dumnezeu si Satana incearca sa ocupe casa inimii unui om. Imaginea atat de familiara noua a unui Mantuitor care bate la usa inimii omului ne spune mult despre modul Sau de abordare si despre caracterul lui Dumnezeu. „Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu mine” ( Apocalipsa 3,20 ).

Mesajul este clar: Iisus respecta alegerile noastre. El nu va da niciodata buzna in fiinta noastra daca nu este dorit si invitat. Cu o discretie greu de inteles pentru noi, Iisus Se retrage de acolo unde prezenta Sa nu este dorita, iar absenta Sa nu este observata. Desi El tanjeste sa locuiasca in inima fiecarui om, nu-Si va implini niciodata aceasta nazuinta prin forta.

Cu totul diferit este modul de abordare al Printului intunericului. El nu bate la usa inimii, cerand sa intre in ea, ci el da buzna. Este adevarat ca sunt si cazuri in care omul invita in mod constient spiritele rele sa vina in viata sa. Practicile spiritismului si ale vrajitoriei sunt o invitatie directa facuta de om pentru ca spiritele rele sa-i invadeze existenta. Insa situatiile de acest gen sunt relativ rare.

In parabola Sa, Mantuitorul ne transmite un avertisment clar: Nu este intotdeauna nevoie de o invitatie explicita, facuta spiritelor rele de a locui in inima unui om. Este suficienta neglijenta. E suficient sa nu-I permiti lui Dumnezeu sa locuiasca pe tronul inimii ca Domn, pentru ca cel rau sa profite de vidul nostru interior, si sa-l ocupe el.

Daca este un mesaj clar al acestei parabole, prin care Mantuitorul doreste sa ne aduca cu picioarele pe pamant, atunci acesta este un avertisment solemn cu privire la neglijenta, indiferenta si amanare. Pentru ca cineva sa fie pierdut pentru totdeauna, nu trebuie sa fie neaparat un razvratit pe fatza impotriva lui Dumnezeu si a vointei Sale. E suficient sa neglijeze de a-L invita pe Dumnezeu in viata sa in calitate de Domn.

De aceea, alaturi de imaginea impresionanta a unui Mantuitor care bate la usa inimii, asteptand sa I Se deschida si sa intre in inima omului, Biblia ne prezinta si invitatia pe care Dumnezeu o adreseaza fiecarui copil al Sau de pe pamant: „Fiule, da-mi inima ta, si sa gaseasca placere ochii tai in caile Mele !” ( Proverbe 23, 26 ).

 

„Toamna se numara bobocii”

     In anumite cercuri crestine evanghelice, circula un slogan discutabil din punct de vedere al adevarului biblic: „Odata mantuit, pentru totdeauna mantuit !” Afirmatia potrivit careia un om care si-a predat inima Domnului Iisus Christos nu mai poate pierde mantuirea, indiferent de ceea ce face dupa convertirea sa, este contrazisa de nenumarate pasaje biblice si de exemple de vieti de oameni care au inceput bine experienta lor cu Dumnezeu, dar au sfarsit printr-un faliment total. Regele Saul, ucenicul Iuda, crestinul Dima si multi altii sunt doar cateva exemple in acest sens.

Pilda duhurilor necurate contrazice si ea aceasta teorie falsa. Mantuitorul vorbeste de un om care a cunoscut experienta convertirii, ilustrata prin alungarea duhului necurat din casa. Nimeni nu-si imagineaza ca acest duh rau a plecat de bunavoie din casa inimii omului, fie din plictiseala, fie din dorinta de a incepe o noua aventura. Duhul necurat a fost pur si simplu alungat din viata acelui om de o putere mai mare decat a omului si decat a spiritului rau, o putere care nu poate fi alta decat puterea lui Dumnezeu.

Rezultatul ? Omul a redevenit liber, acea libertate promisa de Christos: „Veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi… Deci, daca Fiul va face slobozi, veti fi cu adevarat slobozi” ( Ioan 8, 32.36 ). Imaginea unei case golite, curate si impodobite este perfecta pentru ilustrarea schimbarilor care se produc in viata unui om iertat de Dumnezeu si cu trecutul acoperit.

Dar este oare suficient atat ? Trecutul pacatos a fost rezolvat prin jertfa de pe cruce, dar cum ramane cu viitorul ? Ce se intampla cu casa inimii unui om care se opreste in acest stadiu, fara sa duca mantuirea sa pana la capat ( vezi Filipeni 2,12 ) ?

Mesajul transmis de Iisus in aceasta parabola este alarmant: Daca dupa iertarea si indreptatirea omului lucrarea mantuirii nu este continuata prin locuirea Duhului Sfant in inima ( sfintirea vietii ), riscul unei recidive este major. Asa cum in cazul bolilor fizice recidivele sunt de obicei mult mai grave decat boala initiala, si in cazul recidivelor spirituale lucrurile se inrautatesc neasteptat de mult.

Pilda ne spune ca se intoarce nu doar duhul cel rau alungat, ci o intreaga „gasca” de duhuri rele, care transforma viata acelui nefericit si neglijent om intr-un infern. Si atunci ne intrebam: Nu ar fi fost firesc ca acea casa, odata eliberata de duhul necurat, sa fie pusa la dispozitia Celui care a savarsit minunea salvarii de sub puterea celui rau ?

Trebuie sa recunoastem ca, prin natura noastra, suntem fiinte dependente. Si pentru ca frontul marelui conflict cosmic intre bine si rau trece prin inima noastra, nu avem decat doua optiuni: fie ii oferim fara rezerve inima lui Dumnezeu, devenind „robi ai neprihanirii”, fie o abandonam fortelor raului, devenind „robi ai pacatului”. Aceste singure alternative pe care le avem la dispozitie sunt clar prezentate de apostolul Pavel in Epistola catre romani:

     „Nu stiti ca daca va dati robi cuiva, ca sa-l ascultati, sunteti robii aceluia de care ascultati, fie ca este vorba de pacat, care duce la moarte, fie ca este vorba de ascultare, care duce la neprihanire ? Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru ca, dupa ce ati fost robi ai pacatului, ati ascultat acum de dreptarul invataturii pe care ati primit-o. Si prin chiar faptul ca ati fost izbaviti de sub pacat, v-ati facut robi ai neprihanirii” ( Romani 6, 16-18 ).

Insa ce diferenta enorma este intre cele doua „robii” ! In timp ce pacatul ne stapaneste ca un tiran, fara sa ne permita sa ne eliberam din stransoarea lui, „robia” neprihanirii ne reda libertatea de alegere. Pacatul nu-l putem parasi atunci cand dorim noi, fara ajutor ceresc, insa putem renunta oricand la neprihanire si la domnia Fiului lui Dumnezeu in inima noastra, intorcandu-I spatele.

     „Asadar, prea iubitilor, – ne indeamna cu dragoste acelasi apostol Pavel – „dupa cum totdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur…” ( Filipeni 2,12 )

Caci toamna se numara bobocii, nu primavara…

 

Pacatul de neiertat

     Pilda duhurilor necurate este o continuare a discursului lui Iisus despre pacatul de neiertat ( vezi Matei 12, 31-37 ). Ea este o analogie perfecta la alte pasaje biblice care ne atrag atentia asupra riscului de a racadea sub influenta fortelor intunericului, dupa ce am cunoscut eliberarea realizata de Christos.

Scrindu-le credinciosilor evrei, autorul Epistolei catre evrei trage un semnal de alarma echivalent cu afirmatiile Mantuitorului in legatura cu pacatul de neiertat: „Cei ce au fost luminati odata si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant, si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor, si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu, si-L dau sa fie batjocorit” ( Evrei 6, 4-6 ).

Mergand pe aceeasi linie de gandire, dar folosind cuvinte mult mai dure, apostolul Petru scrie in cea de-a doua sa epistola: „In adevar, daca dupa ce au scapat de intinaciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Christos, se incurca iarasi si sunt biruiti de ele, starea lor de pe urma se face mai rea ca cea dintai. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decat, dupa ce au cunoscut-o, sa se intoarca de la porunca sfanta, care le fusese data. Cu ei s-a intamplat ce spune zicala adevarata: „Cainele s-a intors la ce varsase” si „scroafa s-a intors sa se tavaleasca iarasi in mocirla” ( 1 Petru 2, 20-22 ).

Una din invataturile evidente ale Pildei duhurilor necurate este aceea ca mantuirea noastra nu se incheie cu iertarea, ci cu sfintirea caracterului nostru. Daca inima a fost curatata prin sangele jertfei lui Christos, ea trebuie sa fie mentinuta curata si sfintita prin prezenta Duhului Sfant. Dumnezeu nu lucreaza cu jumatati de masura. Daca omul, odata iertat si cu casa inimii curata si eliberata de influentele rele, nu-I permite Domnului Christos sa locuiasca in inima sa, si nu se lasa condus de indemnurile Duhului Sfant, ceea ce candva a fost un templu al Duhului Sfant, va deveni un locas al demonilor.

Religia crestina nu consta intr-o suma de interdictii in diferite domenii, ci este o forta de viata constructiva. Nu e suficient sa uram raul; trebuie sa iubim binele. Nu e suficient sa ne abtinem de la fapte, cuvinte, ganduri si motivatii rele; trebuie sa dam pe fatza fapte, cuvinte, ganduri si motivatii bune.

„Urati raul, si iubiti binele !” ( Amos 5,15 ) – este imperativul la care trebuie sa ia seama orice crestin care doreste sa-si duca mantuirea pana la capat. In domeniul mantuirii, ca in multe alte domenii de viata, intentiile bune nu sunt suficiente. Trebuie sa mergem mai departe de intentii. Dupa alungarea duhului necurat, casa inimii omului era curata si impodobita. Dar GOALA !

Era o imbunatatire evidenta fatza de starea initiala, in care casa inimii era bantuita de duhul necurat. Dar imbunatatirile pe care le aducem vietii noastre nu sunt suficiente. Este nevoie de o transformare radicala a vietii, o reorientare spre Dumnezeu. Or aceasta transformare nu este posibila in absenta Duhului Sfant, care trebuie sa locuiasca in casa inimii.

Pilda ne prezinta un paradox: Desi omul e neputincios in fatza spiritelor rele, el are totusi puterea de a-L tine afara pe Acela care l-a eliberat de sub puterea lor. Deznodamantul tragic al pildei ne pune in fatza unei intrebari de bun simt: La ce mai foloseste o exorcizare, daca in final starea omului devine mai rea decat la inceput ? Si, daca se produce acest dezastru, cine este responsabil pentru el ?

Desigur, Satana are partea sa de vina pentru dezastrele care se produc la nivel de individ, de natiuni sau de omenire. Insa cea mai mare responsabilitate ii revine omului, caci el alege ce se va intampla cu casa inimii sale.

Totusi, Pilda duhurilor necurate nu se incheie cu un deznodamant implacabil. Chiar daca Mantuitorul ne atrage atentia ca starea de pe urma a omului neglijent fatza de propria sa mantuire este mai rea decat la inceput, nu ni se spune ca nu mai exista speranta pentru acel om. Atata vreme cat mai exista har, iar omul ajuns in stapanirea spiritelor rele mai are puterea sa strige la Dumnezeu pentru eliberare, lucrurile pot lua o intorsatura fericita. Demonizatul din Gadara, stapanit de multe spirite rele, dar eliberat de Iisus, este un exemplu incurajator in acest sens ( vezi Luca 8, 26-35 ).

Biblia ne atrage atentia ca „noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva  stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti” ( Efeseni 6,12 ). Insa, acelasi Cuvant al lui Dumnezeu ne asigura ca in aceasta lupta teribila cu fortele intunericului nu suntem singuri: „Iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” ( Matei 28,20 ).

Si daca alegem sa ne umplem casa inimii cu prezenta lui Iisus, nici chiar iadul intreg, cu legiunile sale de demoni, nu ne poate face niciun rau. Caci cine Il are pe Dumnezeu de partea sa, are de partea sa Majoritatea.

     „Nu te teme, caci mai multi sunt cu noi, decat cu ei !” ( 2 Imparati 6,16 )

Lori Balogh

 

Acest articol a fost publicat în Parabolele Imparatiei și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Pilda duhurilor necurate

  1. Ștefan Szekely spune:

    Mulțumesc pentru cuvântul pe care l-ați prezentat, frate Lori Balogh; citindu-l împreuna cu soția ne-am zidit sufleteste și ne-am încurajat a ne duce mântuirea pana la capăt. Domnul Isus sa va binecuvânteze !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free