„Ferice de cei cu inima curata…”

„Ferice de cei cu inima curata…”

„Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu”

( Matei 5, 8 )

 

O intrebare intre intrebari

     Oare cum ar arata viata noastra fara intrebari ? Dar fara raspunsuri ? Probabil ca ea ar fi foarte monotona, lipsita de frumusete si farmec, asemenea unui cer fara stele sau asemenea unei gradini fara flori.

In general, intrebarile oamenilor demonstreaza cat de larga este perspectiva lor, iar raspunsurile lor – cat de profunda este aceasta perspectiva. Biblia este plina de intrebari: unele la care s-a raspuns, altele la care nu s-a raspuns inca. Insa cel mai incurajator este faptul ca inainte de a se fi nascut orice intrebare, raspunsul exista deja. Trebuie doar sa-l cautam acolo unde poate fi gasit si sa-l asteptam, uneori cu rabdare.

Elisabeth Eliott facea o remarca pertinenta in acest sens: „Credinta nu elimina intrebarile. Ea doar stie cui sa le adreseze.” Ideea ca intrebarile sunt in conflict cu credinta veritabila este o prejudecata. Dimpotriva, studiind Scripturile, ajungem la concluzia ca pe Dumnezeu nu-L deranjeaza intrebarile. Doar daca ele sunt rostite cu reverenta si nu depasesc limitele bunului simt.

O astfel de intrebare existentiala il framanta si pe David: „Doamne, cine va locui in cortul Tau ? Cine va locui pe muntele Tau cel sfant ?” ( Psalmul 15, 1 ) „Cine va putea sa se suie la muntele Domnului ? Cine se va ridica pana la locul Lui cel sfant ?” ( Psalmul 24, 3 ).

Rostind aceste intrebari nu doar in forul sau interior, ci si public, lasandu-le mostenire posteritatii, David ne vorbeste de fapt despre unul din cele mai inaltatoare si mai nobile idealuri ale rasei umane decazute: acela de a ajunge in preajma lui Dumnezeu, de a-L vedea pe Dumnezeu fatza catre fatza.

Nimic nu-l innobileaza mai mult pe om decat privilegiul de a trai in prezenta Creatorului sau. De aceea, idealul oricarei religii este acela ca omul credincios sa ajunga in final in prezenta nemijlocita a Divinitatii. El stie ca daca exista ceva in acest Univers care merita sa fie vazut, Acela este Creatorul Universului. Aceasta aspiratie este pusa de Insusi Dumnezeu in fiinta umana:

„Inima imi zice din partea Ta: „Cauta Fatza Mea !” Si Fatza Ta, Doamne, o caut” ( Psalmul 27, 8 ).

„Cum doreste un cerb izvoarele de apa, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule ! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu; cand ma voi duce si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu ?” ( Psalmul 42, 1.2 ).

     „Dumnezeule, Tu esti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut ! Imi inseteaza sufletul dupa Tine, imi tanjeste trupul dupa Tine, intr-un pamant sec, uscat si fara apa” ( Psalmul 63, 1 ).

Iar „gandul vesniciei”, de care aminteste eclesiastul ( vezi Eclesiastul 3, 11 ) si pe care Insusi Creatorul l-a asezat in fiinta umana, este un resort care ne atrage permanent catre El, motivandu-ne sa trecem peste greutatile vietii, pentru a ajunge in final in prezenta Sa nemijlocita. Vor atinge insa toti oamenii acest ideal ? Vor ajunge toti sa-L vada pe Dumnezeu si sa locuiasca in prezenta Sa ?

Universalistii lui Origene sustin ca, in final, toti oamenii vor fi mantuiti si vor locui cu Dumnezeu. Purgatoriul doctrinei catolice le da speranta si celor mai incorigibili pacatosi ca si ei vor ajunge in rai, dupa ce vor fi purificati prin suferintele la care sunt supusi in acel loc de tranzit. Legalistii cred ca si ei Il vor vedea pe Dumnezeu, chinuindu-se sa implineasca Legea Sa si colectionand merite care, cred ei, Il vor imbuna pe Dumnezeu.

Insa nici Biblia, in general, nici Fericirile, in special, nu ne vorbesc despre universalismul mantuirii, nici despre existenta unui Purgatoriu, nici despre posibilitatea colectionarii de merite in vederea obtinerii mantuirii. Dimpotriva, ni se vorbeste despre ceva care Il intereseaza in mod deosebit pe Dumnezeu: caracterul omului.

Nu, nu toti oamenii vor ajunge sa-L vada pe Dumnezeu fatza catre fatza si sa locuiasca cu El. Exista un „pasaport” pentru cer, iar Dumnezeu cere imperios ca pe el sa fie pusa „viza”: o inima curata.

 

Sub „presul” aparentelor

     In estul Indoneziei exista un colegiu numit Unklab, ridicat chiar in inima junglei, in munti. Este un loc minunat si plin de verdeata, fapt pentru care colegiul a fost supranumit „campusul verde”. Acolo exista cateva cladiri mari, al caror alb contrasteaza in mod placut cu verdele junglei. Insa ceea ce ii intriga pe vizitatori este albul gresiei, care, atunci cand ploua, scoate imediat in evidenta murdaria.

Daca oamenii care se ocupa de curatenie in campus ar fi intrebati de ce a fost preferat albul in locul altor culori care ar fi mascat murdaria, ei ar raspunde de parca ar fi de la sine inteles: „Asa putem vedea mai bine murdaria.” Si astfel, in fiecare zi, mai ales dupa o ploaie torentiala care murdareste podeaua in mod inevitabil, ei o curata pentru a fi intotdeauna de un alb imaculat.

Insa obiceiul acesta nu este intalnit si pe la alte „case”. Culoarea gresiei este aleasa in mod intentionat cu scopul de a ascunde, pe cat posibil, murdaria. Insa ceea ce fac oamenii in casele in care locuiesc nu este atat de grav in comparatie cu ceea ce se intampla pe plan spiritual. Caci, de cele mai multe ori, pentru a ne pastra o imagine cat mai favorabila inaintea lumii, incercam sa facem „curatenie” in exteriorul nostru, in faptele, cuvintele si gesturile noastre, dar ascunzand intreaga „murdarie” a caracterului nostru „sub pres”. Adica in inima.

Pe oamenii reusim adesea sa-i inselam cu privire la adevaratul nostru caracter, nu insa si pe Dumnezeu. El nu va fi niciodata pacalit de incercarile omului de a-si ascunde pacatosenia. Din cand in cand El ridica „presul” si ne arata mai intai noua, apoi, daca este necesar, le arata si altora ce se afla acolo. „Caci Domnul nu Se uita la ce se uita omul; omul se uita la ce izbeste ochii, dar Domnul Se uita la inima” ( 1 Samuel 16, 7 ).

Iar atunci cand se uita la inima noastra, Dumnezeu are o dorinta pe care o gasim clar exprimata pe paginile Scripturii: sa gaseasca acolo o curatenie desavarsita.

 

Privire in interior

     Inainte de a intelege ce inseamna a avea o inima curata ( gr. „kardia katarizo” ), este necesar sa intelegem sensul biblic al cuvantului „inima”. Contrar conceptiei locuitorilor din Orientul Mijlociu si Grecia antica, care considerau intestinele si rarunchii ca fiind sediul sentimentelor, in mentalitatea iudaica inima era privita ca fiind sediul gandurilor, sentimentelor si vointei, adica al intregii personalitatii umane.

Inima ca sediu al gandurilor apare in rugaciunea lui Solomon, rostita la Gabaon, la inceputul domniei sale: „Da dar robului Tau o inima priceputa, ca sa judece pe poporul Tau sa deosebeasca binele de rau. Caci cine ar putea sa judece pe poporul Tau, pe poporul aceasta asa de mare la numar ?” ( 1 Imparati 3, 9 ).

Aceeasi idee apare si in invatatura Mantuitorului cu privire la lucrurile care il spurca pe om: „Caci dinauntru, din inima oamenilor, ies gandurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtisagurile, lacomiile, viclesugurile, inselaciunile, faptele de rusine, ochiul rau, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinauntru si spurca pe om” ( Marcu 7, 21-23: vezi si Luca 2, 35 ).

De asemenea, inima este descrisa in Biblie si ca fiind si un sediul al vietii afective, al sentimentelor. In Psalmul 4, considerat a fi o rugaciune de seara scrisa de David, acesta afirma: „Tu-mi dai mai multa bucurie in inima mea, decat au ei cand li se inmulteste rodul graului si al vinului” ( Psalmul 4, 7 ).

Si, in final, in viziunea Bibliei inima este si sediul vointei. Scriindu-le credinciosilor din Corint despre darnicia care trebuie sa-l caracterizeze pe un crestin autentic, apostolul Pavel ii indeamna: „Fiecare sa dea dupa cum a hotarat in inima lui, nu cu parere de rau sau cu sila, caci „pe cine da cu bucurie, il iubeste Dumnezeu” ( 2 Corinteni 9, 7 ).

Daca astfel stau lucrurile cu inima omului, ea fiind sediul vietii intelectuale, afective, volitive si spirituale, intelegem mai bine sensul indemnului pe care il gasim in Cartea Proverbelor: „Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii” ( Proverbe 4, 23 ).

Din nefericire, intr-un moment de neatentie si neveghere, primii nostri parinti au devenit vectorii prin care pacatul si-a facut intrarea triumfala in lumea noastra. Si de atunci, intregul interior al omului s-a intunecat: mintea, sentimentele si vointa.

Insa, daca pentru intunecarea inimii exista solutii ale harului lui Dumnezeu, exista totusi o situatie limita in care poate ajunge inima omului in care nici Dumnezeu nu mai poate interveni: atunci cand inima se impietreste. Iata constatarea atat de dureroasa pe care o face Insusi Fiul lui Dumnezeu in dreptul celor mai multi din contemporanii Sai: „Caci inima acestui popor s-a impietrit; au ajuns tari de urechi, si-au inchis ochii ca nu cumva sa vada cu ochii, sa auda cu urechile, sa inteleaga cu inima, ca sa se intoarca la Dumnezeu si sa-i vindec” ( Matei 13, 15 ).

De ce Creatorul nostru acorda o importanta atat de mare interiorului nostru ? De ce pe El nu-L intereseaza nici etichetele de pe hainele noastre, nici diplomele noastre, nici conturile noastre bancare, nici marcile masinilor sau telefoanelor noastre ?

Pentru ca inima este cea care confera valoare sau, dimpotriva, cea care devalorizeaza ceea ce se afla in exterior. Inima este cea care transforma motivatia in atitudine, atitudinea in ganduri, gandurile in cuvinte, cuvintele in fapte, faptele in obiceiuri, obiceiurile in caracter, iar caracterul in destin. Si pentru ca Dumnezeu doreste sa avem un destin vesnic si fericit, pe El Il intereseaza ce se intampla cu inima noastra.

 

Agonie si extaz

     Ideea de a se intalni fatza in fatza cu Dumnezeu ii ingrozeste pe cei mai multi oameni. Chiar daca nu au o educatie religioasa speciala si nu cunosc Scripturile, ceva din interiorul fiintei lor le spune ca o astfel de intalnire ar fi un dezastru pentru ei. Intuitia le spune ca nu sunt pregatiti sa stea in fatza unui Dumnezeu sfant si drept, ai carui ochi sunt atat de curati ca nu pot sa vada raul ( vezi Habacuc 1, 13 ).

Cu toate acestea, exista si oameni care tanjesc sa-L intalneasca si sa-L vada pe Dumnezeu. Si aceasta nu pentru ca ar fi desavarsiti, lipsiti de pacat, ci pentru simplul motiv ca si-au curatat inimile in sangele Mantuitorului, iar acum sunt pregatiti sa stea inaintea lui Dumnezeu.

De ce acesti oameni sunt numiti fericiti ? Doar pentru ca Il vor vedea pe Dumnezeu si, in felul acesta, vor atinge un ideal inalt pe care l-au urmarit in intreaga lor viata ? Desigur, si acesta va fi un motiv al fericirii lor viitoare. Insa exista si un alt motiv care tine de insasi esenta lucrurilor si care ii face fericiti pe acesti oameni chiar acum, in aceasta viata. Iar motivul se afla chiar in realitatea unei inimi curate.

Creatorul a randuit lumea noastra in asa fel ( si nu doar lumea noastra, ci intregul Univers ) incat fericirea sa poata fi gasita in cultivarea valorilor ceresti: smerenie, blandete, mila, spirit impaciuitor, rabdare, curatie. Asadar, un om cu inima curata este de doua ori fericit: el este fericit acum, stiind ca Dumnezeu il priveste cu placere datorita curatiei inimii sale, dar va fi fericit si in viitor, cand va avea privilegiul sa-L intalneasca si sa-L vada pe Dumnezeu in mod nemijlocit.

Ce inseamna a avea o inima curata ? Probabil ca definitia ei este una din cele mai complexe definitii posibile. O inima curata presupune, in primul rand, lipsa prefacatoriei, viclesugului si rautatii. Inima curata este o inima fara ascunzisuri, transparenta, care sta departe de pacat si care nu face rau aproapelui. Este o inima care are ganduri curate, sentimente curate si o vointa predata lui Dumnezeu. Este o inima sincera si deschisa, care nu se vinde pentru o bucata de paine in plus. Este o inima care este in intregime predata Domnului, o inima care iubeste. „Caci dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat” ( Romani 5, 5 ).

Si daca definitiile sunt teoretice si nu ne patrund prea mult in suflet, priviti in Scripturi la oameni care au avut o inima curata si urmati-le exemplul:

– Noe: „Noe era un om neprihanit si fara pata intre cei din vremea lui. Noe umbla cu Dumnezeu” ( Geneza 6, 9 ).

– Iov: „Domnul a zis Satanei: „Ai vazut pe robul Meu Iov ? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau” ( Iov 1, 8; 2, 3 ).

– David: „Domnul Si-a ales un om dupa inima Lui si Domnul a randuit sa fie capetenia poporului Sau” ( 1 Samuel 13. 14 ).

– Daniel: „Daniele, om prea iubit si scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ti le voi spune acum… Nu te teme de nimic, om prea iubit ! Pace tie ! Fii tare si cu inima !” ( Daniel 10, 11.19 ).

– Pavel: „Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele meu inaintea neamurilor” ( Fapte 9, 15 ).

– Simeon: „Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfanta si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mangaierea lui Israel si Duhul Sfant era peste el” ( Luca 2, 25 ).

     „Om neprihanit”, „curat la suflet”, „om dupa inima lui Dumnezeu”, „om prea iubit si scump”, „vas ales” – iata cateva din etichetele cerului puse pe caracterele unor oameni nascuti ca si noi, cu aceleasi inclinatii spre rau, pe acelasi pamant blestemat si purtand acelesi lupte sufletesti ca oricare dintre noi. „EKG”-urile lor spirituale arata insa ceva ce le este comun tuturor: toti au avut o inima curata.

 

A-L vedea pe Cel Nevazut

     Cum trebuie inteleasa promisiunea facuta oamenilor al caror „EKG” spiritual arata ca au o inima curata ? In ce sens Il vor vedea pe Dumnezeu si cand se va intampla acest lucru ?

Exista cel putin trei moduri in care un om Il poate „vedea” pe Dumnezeu. Doua dintre ele sunt posibile chiar de acum, din aceasta viata si in conditia umana decazuta in care inca ne aflam cu totii. Cea de-a treia, insa, nu va fi posibila decat dupa ce vom fi dezbracati de natura umana pacatoasa si vom fi imbracati cu natura umana proslavita, pregatita sa suporte slava lui Dumnezeu si a cerului.

Este cunoscut dialogul dintre Moise si Dumnezeu dupa darea legii pe Sinai si incidentul provocat de inchinarea poporului Israel inaintea vitelului de aur. Tulburat de acest incident si ingrijorat de faptul ca Dumnezeu ar putea sa lepede acest popor razvratit, Moise simte nevoia unei garantii din partea lui Dumnezeu ca acest lucru nu se va intampla. Moise tanjeste sa vada slava lui Dumnezeu, fapt care l-ar motiva sa-si continue misiunea in ciuda greutatilor inerente.

Iata de ce el se roaga Domnului: „Arata-mi slava Ta” ( Exodul 33, 18 ). Raspunsul Domnului il cunoastem: „Fatza nu vei putea sa Mi-o vezi, caci nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca” ( Exodul 33, 20 ).

Raspunsul dat lui Moise este suficient pentru a intelege de ce in natura noastra decazuta nu-L putem intani si vedea pe Dumnezeu fatza catre fatza. Dumnezeu ne refuza o astfel de descoperire din dragoste fatza de noi, ca sa ne protejeze de o pieire sigura.

Insa omul cu inima curata Il vede pe Dumnezeu in toate imprejurarile vietii prin ochii credintei. Il vede lucrand in viata sa, sta de vorba cu El prin rugaciune, meditatie si studiul Scripturii, se sfatuieste cu El cand se afla la rascruci de drumuri si, in functie de imprejurari, Ii simte mangaierea sau mustrarea. Pentru un astfel de om, nu vederea fizica ( cu ochii biologici ) este importanta, ci simtamantul prezentei Sale continue, aducatoare de pace, speranta si mantuire.

In anumite momente speciale si doar fatza de persoane alese de Dumnezeu, pot exista si descoperiri pasagere ale slavei divine: teofanii, vise, viziuni si diferite alte manifestari ale slavei lui Dumnezeu. De un astfel de har s-au bucurat multi oameni ai credintei din istoria biblica: Moise, Ghedeon, Stefan, Ilie, Ioan, Petru, Pavel s.a.

De regula, acestea nu sunt experiente colective, ci personale. De asemenea, ele nu sunt permanente, ci ocazionale. De aceea, astfel de experiente spirituale cu Dumnezeu nu pot fi impuse ca norma pentru alti crestini. In functie de situatie, rolul unor astfel de experiente spirituale este fie sa-l pregateasca pe om pentru o misiune speciala, fie sa-i descopere ceva foarte important pentru sine sau biserica.

Insa promisiunea de a-L vedea pe Dumnezeu cuprinsa in Fericiri se va implini plenar doar in ziua mantuirii. „Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cand Se va arata El, vom fi ca El, pentru ca Il vom vedea asa cum este. Oricine are nadejdea aceasta in el se curateste, dupa cum El este curat” ( 1 Ioan 3, 2.3 ).

Daca „acum vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos, atunci vom vedea fatza in fatza” ( 1 Corinteni 13, 12 ). Daca acum Il vedem pe Dumnezeu doar cu ochii credintei, atunci cei cu inima curata Il vor vedea cu ochii trupesti. Asemenea mult incercatului Iov, toti copiii lui Dumnezeu au aceasta speranta care nu inseala: „Chiar daca mi se va nimici pielea si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu . Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu” ( Iov 19, 26.27 )

La o astfel de credinta, izvorata dintr-o inima curata, Dumnezeu nu are decat un singur raspuns: promisiunea ca aceasta aspiratie a omului din toate timpurile se va implini curand: „Si mi-a aratat un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului. In mijlocul pietei cetatii si pe cele doua maluri ale raului, era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod si dand rod in fiecare luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji. Ei vor vedea Fatza Lui si Numele Lui va fi pe fruntile lor” ( Apocalipsa 22, 1-3 ).

Insa pana la implinirea acestei promisiuni, avem si noi ceva de facut. Daca inima noastra este curata, trebuie sa o pastram curata. Cum ? Asa cum ne indeamna psalmistul: „Strang Cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta” ( Psalmul 119, 11 ).

Iar daca stim ca inima noastra nu este curata, sa mergem la Marele Medic si sa-I cerem un „transplant” de inima. Caci El Insusi a promis: „Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne. Voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa urmati poruncile Mele si sa paziti si sa impliniti legile Mele” ( Ezechiel 36, 26.27 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Fericirile și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free