„Dar ce sa fac cu Iisus, care Se cheama Christos?”

„Dar ce sa fac cu Iisus, care Se cheama Christos?”

 

Intrebarile Cuvantului

     De la un capat la altul al istoriei sacre, Cuvantul lui Dumnezeu este plin de intrebari. Unele dintre ele sunt puse de oameni, altele vin de la Suveranul universului. Multe dintre intrebari au primit un raspuns mai mult sau mai putin asteptat, altele vor primi raspuns in viitor, iar altele nu vor primi raspuns niciodata, nici in viata aceasta, nici in cea viitoare.

Acestea din urma sunt marile taine ale universului, supranumite in Scriptura „taina evlaviei” ( 1 Timotei 3, 16 ) si „taina faradelegii” ( 2 Tesaloniceni 2, 7 ), la care nu exista niciun raspuns. De ce? Pentru ca niciodata in cursul derularii vesniciilor, fiintele create nu vor putea intelege pe deplin doua lucruri petrecute in istoria universului:

taina intruparii lui Iisus si a dragostei care sta la baza Planului de Mantuire. Niciodata nu vom putea intelege, in adevaratele sale dimensiuni, cum a putut Dumnezeu sa ne iubeasca atat de mult, incat sa ingaduie ca Fiul Sau Prea Iubit sa Se umileasca prin intrupare, sa devina asemenea noua, apoi sa traiasca in mijlocul unor oameni corupti si, in final, sa moara in locul nostru. Astazi, doar atingem cu degetul cel mic imensul ocean al dragostei lui Dumnezeu.

– taina aparitiei pacatului. De asemenea, niciodata nu vom putea intelege si explica tainicul mecanism al aparitiei pacatului intr-un univers creat desavarsit de un Dumnezeu atotputernic si iubitor. Cum a putut sa se nasca in Lucifer primul gand pacatos, in situatia in care el era cea mai dotata dintre fiintele create, o capodopera a Creatiei divine? A gasi o explicatie pentru aparitia pacatului inseamna a gasi o scuza pentru el, iar a scuza pacatul inseamna a-l acuza indirect pe Creator pentru nedesavarsirea celor create de El.

Exista intrebari care sfredelesc constiinta, care rastoarna valori, care produc adevarate revolutii spirituale si care contin o intreaga teologie. La o astfel de intrebare ne vom opri acum, incercand sa deslusim profunzimile ei ascunse, dincolo de aparentele uneori inselatoare.

„Dar ce sa fac cu Iisus, care Se cheama Christos?”

( Matei 27, 15-25 )

 

O intrebare a intrebarilor

     Scena descrisa de evanghelistul Matei este una dintre cele mai tulburatoare scene pe care le-a cunoscut istoria omenirii. De-a lungul mileniilor, au existat milioane de scene de judecata in care barbati si femei, tineri si batrani, oameni simpli si oameni cu renume, pagani si crestini, credinciosi de rand sau lideri religiosi s-au perindat la bara de judecata a instantelor omenesti.

Insa, ceea ce descrie Evanghelia in acest pasaj este un fapt unic. La bara de judecata nu se afla un simplu om, ci Insusi Fiul lui Dumnezeu, Maiestatea cerului. Iar judecatorul – guvernatorul roman Pontiu Pilat – nu stia acest lucru. Acesta era obisnuit cu revoltele si reprimarea lor sangeroasa, iar condamnarile la moarte faceau parte din rutina vietii si a functiei pe care o avea.

Vizibil deranjat pentru faptul ca fusese trezit atat de devreme in acea dimineata de membrii Sinedriului, Pilat era hotarat sa incheie cazul cat mai repede posibil. Un caz banal in opinia sa, care nu merita prea multa atentie.

Insa, de la primul contact vizual cu cel acuzat, atitudinea procuratorului roman se schimba radical. Ca reprezentant al autoritatii romane, Pilat vazuse multi oameni adusi la bara de judecata. Toti aveau fetzele brazdate de ura si manie. Insa cu Iisus lucrurile stateau cu totul diferit. Nici vorba de chipul schimonosit de ura si resentimente cu care procuratorul roman era atat de obisnuit. Dimpotriva, chipul lui Iisus era o mare de liniste si seninatate, in ciuda acuzatiilor care se auzeau tot mai clar din partea conducatorilor religiosi iudei.

Pilat realizeaza inca din primul moment ca Cel care Se afla inaintea lui nu era un infractor de rand, nici macar un zelot care i-ar fi chemat pe altii la revolta. Gandul initial de a rezolva repede acest caz l-a parasit pe Pilat. Vazand contrastul dintre seninatatea celui acuzat si nervozitatea inexplicabila a acuzatorilor sai, Pilat si-a dat seama imediat ca acestia „din pizma Il dadusera pe Iisus in mainile lui” ( Matei 27, 18 ).

Apoi, dialogand cu Iisus, din putinele cuvinte rostite de Acesta, Pilat a fost cuprins de un sentiment profund ca Cel care Se afla in fatza sa nu era un om de rand, ci o fiinta deosebita, poate chiar o fiinta cereasca, poate chiar o fiinta divina. Scrisoarea trimisa de sotia sa in timp ce incerca sa rezolve cazul lui Iisus, l-a pus pe Pilat intr-o si mai mare dilema: „Sa n-ai nimic de-a face cu neprihanitul acesta, caci azi am suferit mult in vis din pricina Lui” ( Matei 27, 19 ).

Cine era cu adevarat acest Iisus, care se cheama Christos, a carui moarte o cereau cu atata inversunare conducatorii religiosi ai poporului Sau? Pilat isi da repede seama ca Iisus este nevinovat si incearca pe toate caile sa-L salveze din mainile poporului Sau. Insa nu pe calea cea mai directa si onesta – acea ca el, personal, in calitate de procurator roman, sa-L elibereze, declarandu-L nevinovat.

Pilat alege alte cai de a obtine eliberarea lui Iisus, insa mult mai nesigure si ineficiente. Apeleaza la Irod, sperand sa-i plaseze lui raspunderea judecarii lui Iisus, apoi apeleaza la latura emotionala a poporului, punandu-l sa aleaga intre Iisus si Baraba, iar in final, porunceste ca Iisus sa fie batut in fatza acuzatorilor Sai, in speranta ca va trezi in ei sentimente de mila si vor renunta la acuzatii.

Pilat ramane, insa, dezamagit. Niciuna dintre metodele si incercarile sale nu dau rezultatul asteptat. Iar atunci cand furia multimii, atatata de liderii religiosi ai poporului, ajunge la cote alarmante, Pilat rosteste marea si tulburatoarea intrebare, care a strabatut veacurile pana la noi, framantand constiintele a mii si mii de oameni: „Dar ce sa fac cu Iisus, care Se cheama Christos?” ( Matei 27, 22 ).

Intrebarea lui Pilat este plina de semnificatii. Parafrazata, aceasta intrebare ar putea sa sune astfel: „Mi-ati adus un om pe care mi-ati cerut sa-l condamn la moarte. Insa nu ati adus nicio dovada ca el ar fi vinovat de vreo fapta grava. Ati strigat: „Rastigneste-L!”, dar omul acesta este nevinovat. V-am pus sa alegeti intre acest Iisus si Baraba, un talhar notoriu. Iar voi l-ati ales pe talhar, fara sa ezitati nici macar o clipa. L-am interogat, l-am cercetat pe acuzatul adus de voi, dar nu am gasit nici cea mai mica vina in el. Ce sa fac cu un om impotriva caruia exista atata ura si inversunare, dar in viata caruia nu am gasit nicio fapta nelegiuita? Ce sa fac cu Iisus, care Se cheama Christos? Spuneti-mi voi, care va considerati poporul cel drept si ales al lui Dumnezeu. Ce sa fac cu El?”

 

Orice lucru poate fi contestat

     Viata ne invata ca orice afirmatie, orice teorie, orice convingere personala sau de grup, orice doctrina politica sau religioasa si orice eveniment dovedit istoric pot fi si sunt contestate. Daca iubesti Biblia si o consideri Cuvantul demn de respect al lui Dumnezeu, vor exista destui oameni care vor contesta acest lucru, afirmand ca Biblia este plina de greseli, nefiind altceva decat o culegere de mituri si legende evreiesti, o opera exclusiva a mintii omenesti.

Daca crezi in puterea rugaciunii si o practici zi de zi, vor fi destui cei care vor sustine ca rugaciunea este un fel de placebo, o autosugestie, care uneori functioneaza, dar care nu are nicio legatura cu vreo divinitate. Daca esti un creationist convins, observand in natura inconjuratoare un proiect inteligent al unui Dumnezeu Atotputernic, vor fi destui oameni care vor combate aceasta credinta, punand intreaga si imensa Creatie, fie ca vorbim de macrocosmos sau microcosmos, pe seama legilor hazardului si ale evolutiei.

Daca viata te-a trecut prin experiente personale dramatice si ai vazut clar mana lui Dumnezeu lucrand in favoarea ta, vor fi destui cei care vor incerca sa te convinga ca toate acestea sunt simple intamplari, doar niste coincidente. Daca crezi din toata inima ta ca Iisus va reveni curand in gloria cerului, ca sa puna capat istoriei pacatului din Univers, se vor gasi destui oameni care vor combate aceasta speranta.

Unii iti vor spune ca Iisus deja a venit pe pamant in spirit; altii vor da din umeri, spunand ca Iisus poate va reveni candva, peste mii sau milioane de ani; iar altii vor rade batjocoritor, intreband printre hohotele lor sa ras: „Unde este fagaduinta venirii Lui? Caci de cand au adormit parintii nostri, toate raman asa cum erau de la inceputul zidirii” ( 2 Petru 3, 4 ).

Exemplele pot continua la nesfarsit. Practic, tot ceea ce reprezinta cunostintele si convingerile noastre poate fi combatut. Nicio doctrina politica sau religioasa, nicio filosofie sau stil de viata, nicio practica, traditie, ritual sau obicei pe care il poate avea cineva nu scapa spiritului critic al celor din jur. Totul poate fi combatut, totul poate fi contestat. Cine nu crede acest lucru, sa faca un test simplu: sa caute pe internet, folosind motoarele de cautare, si sa incerce sa afle ce parere au oamenii despre un anumit subiect, cu privire la care el, personal, are convingeri de nezdruncinat.

Esti convis, de exemplu, ca lamaile sunt benefice organismului? Vei gasi si articole care te avertizeaza ca, daca le folosesti, te vei „imbogati” cu osteoporoza. Esti convins ca folosirea cafelei este daunatoare corpului oemensc? Vei gasi suficiente surse in care ti se va spune ca aceasta licoare este foarte benefica pentru om. Esti convins ca sportul iti fortifica organismul? Vei gasi si alte opinii, care te vor avertiza ca sportul uzeaza mai repede anumite parti ale corpului. Unii vor sustine chiar ca lenesii traiesc mai mult decat cei care muncesc din greu, caci ei isi menajeaza trupul.

Da, totul poate fi contestat. Exista oare vreun lucru care sa nu poata fi contestat, oricat ar incerca oamenii sa o faca? Exista ceva deja perfect, la care nu trebuie adaugat si din care nu trebuie scazut? Exista vreo viata, vreun caracter sau vreo invatatura care sa reziste in timp, oricati critici, calomniatori si detractori s-ar ridica de-a lungul vremii?

 

„Ce sa fac cu Iisus?”

     Pilat nu avea de ce sa-si puna aceasta intrebare, daca el ar fi avut despre Iisus aceleasi convingeri pe care le aveau liderii religiosi evrei care Il acuzau. Daca in ochii sai Iisus ar fi fost doar un impostor, un om care incita natiunea iudaica la revolta contra autoritatii romane, asa cum sugerau acuzatorii Sai, Pilat nu ar fi ezitat nici macar o clipa sa-L condamne la moarte. O facuse de atatea ori, incat judecarea si condamnarea celor care erau incomozi pentru puterea Romei devenise o rutina.

Pilat, insa, ezita tocmai pentru ca o convingere din ce in ce mai puternica punea stapanire asupra lui. In primul rand, Iisus nu era vinovat de niciunul dintre capetele de acuzare indreptate asupra Lui, El fiind complet nevinovat. In al doilea rand, Iisus nu era un simplu om, ci o fiinta cereasca, poate chiar Fiu de Dumnezeu.

Intrebarea lui Pialt nu a ramas doar pe paginile Evangheliei, lasand ca praful timpului sa o acopere. Aceasta intrebare este esentiala si, constient sau inconstient, ea apare in constiintele a milioane de oameni care se intanesc in mod inevitabil cu Iisus pe cararile vietii: „Ce sa fac cu Iisus, care Se cheama Christos?”

Daca Iisus a fost doar un om simplu, care a pretins despre Sine ca este Fiul lui Dumnezeu, atunci intoarce-I spatele! Nu merita sa acorzi atentie unui mincinos. Caci a pretinde ca tu, un simplu om, esti Fiul lui Dumnezeu, este cea mai mare si mai grosolana minciuna care s-a putut rosti vreodata. Dar a fost Iisus doar un simplu om? Haideti sa rationam putin!

Daca Iisus ar fi fost doar un simplu om, probabil ca nimeni nu va nega faptul ca El a fost un om moral. Invataturile Sale de o morala desavarsita, exemplul vietii Sale si, in final, jertfa Sa sunt argumente de netagaduit. Insa poate un om moral sa minta? Categoric, nu! Atunci cum sa intelegem afirmatia Sa ca El este Fiul lui Dumnezeu, una cu Tatal? Daca aceasta afirmatie a lui Iisus este falsa, atunci inseamna ca Iisus nu a fost un om moral. Dar cine poate sustine acest lucru, avand in vedere invataturile Sale, viata Sa neprihanita si, mai ales, jertfa Sa pentru omenire?

Insa daca aceasta afirmatie este un adevar, atunci intrebarea: „Ce sa fac cu Iisus?” devine o intrebare de o importanta covarsitoare pentru om. De ce? Pentru ca nu iti va fi indiferent pe cine accepti sau respingi in viata ta: pe un simplu om sau pe Fiul de Dumnezeu?

Daca Iisus ar fi fost doar un om, care, dupa rastignire ar fi fost ingropat fara sa invieze, sau daca trupul Sau ar fi fost furat de catre ucenici, cum ne explicam trecerea subita de la agonie la extaz a ucenicilor intr-un timp atat de scurt? Ce i-a determinat ca, dupa crunta dezamagire traita la piciorul crucii pe care atarna Domnul si izvorul tuturor sperantelor lor, sa iasa cu curaj in public, marturisindu-L pe Iisus si, in final, murind ca martiri?

Ar fi putut niste oameni simpli si putin educati sa sufere persecutii peste persecutii, pentru ca apoi sa moara ca martiri pentru o minciuna? Greu de crezut asa ceva. Daca ucenicii au reusit sa treaca de la o dezamagire crunta la curajul marturisirii Evangheliei pana la sacrificiul suprem, inseamna ca ei au vazut ceva care le-a schimbat atitudinea: L-au vazut pe Iisus inviat.

Si atunci, intrebarea: „Ce sa fac cu Iisus?” capata noi valente pentru noi. Pentru ca Iisus nu se afla intr-unul dintre milioanele de morminte de pe planeta noastra, ci El este viu in vecii vecilor. Intrebarea nu te someaza sa iei atitudine fatza de un Iisus istoric, care a trait candva in Orientul Apropiat, ci iti cere sa iei atitudine fatza de un Iisus viu, care S-a inaltat la dreapta tronului Tatalui ca sa mijloceasca pentru noi.

Daca Iisus ar fi fost doar un om, oricat ar fi fost de genial, se ridica o intrebare de bun simt: Cum ar fi putut implini El cele cateva zeci de profetii mesianice aflate pe paginile Vechiului Testament? Pentru a implini aceste profetii, unele oferindu-ne un lux de amanunte cu privire la finalul lucrarii Sale, o prima conditie era ca El sa le fi cunoscut pe toate. La ce varsta ar fi putut Iisus sa cunoasca toate profetiile din Vechiul Testament referitoare la Mesia?

Probabil in adolescenta, la o varsta la care putea deveni constient de propria Sa identitate. Insa atunci se ridica o alta intrebare: Cum ar fi putut Iisus sa implineasca profetiile legate de locul nasterii Sale ( vezi Mica 5, 2 ), semintia in care trebuia sa Se nasca ( vezi Geneza 49, 10 ), nasterea dintr-o fecioara ( vezi Isaia 7, 14 ), profetia legata de fuga parintilor Sai in Egipt ( vezi Osea 11, 1 ) si uciderea pruncilor din Betleem ( vezi Ieremia 31, 15 )?

Toate aceste lucruri nu ar fi putut sa fie controlate de un simplu om. Doar Dumnezeu, in prestiinta Sa, putea rosti astfel de profetii  cu mii de ani inainte ca ele sa se implineasca. Si atunci intrebarea: „Ce sa fac cu Iisus, care Se cheama Christos ( adica Mesia )?” ne apare intro noua lumina. Aceasta intrebare nu te someaza sa iei atitudine fatza de un om oarecare, ci fatza de Insusi Dumnezeu.

Da, traim intr-o lume in care orice teorie, doctrina, invatatura si convingere sunt contestate. Uneori argumentele sunt pertinente si contestatiile sunt justificate. Iisus Christos, insa, nu poate fi contestat. Nu doar invataturile Sale, viata Sa si jertfa pe care a adus-o pentru omenire reprezinta argumente in favoarea divinitatii Sale, ci chiar ratiunea omeneasca.

Un om care gandeste profund si care porneste in demersul sau de a-L cunoaste pe Iisus, lasand deoparte orice prejudecata, nu poate ajunge decat la o singura concluzie: Iisus este ceea ce a pretins ca este: Fiul cel vesnic al lui Dumnezeu. Si daca El este Adevarul, asa cum a pretins ca este, inseamna ca tot ceea ce a spus cu privire la finalul istoriei si revenirea Sa in glorie este adevarat.

„Ce sa fac cu Iisus, care Se cheama Christos?”

Eu L-am ales ca domn al vietii mele. Tu ce vei face cu El? Aceasta nu este o intrebare oarecare. Aceasta este INTREBAREA!

Lori Balogh

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Iisus Christos. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free