Geneza 15, 13: Cei patru sute de ani de robie a urmasilor lui Avraam

AP 55550129017601630153023801010101,,496375

Geneza 15, 13: Cei patru sute de ani de robie a urmasilor lui Avraam

 

„Domnul a zis lui Avraam: „Sa stii hotarat ca samanta ta va fi straina intr-o tara care nu va fi a ei; acolo va fi robita si o vor apasa greu timp de patru sute de ani.”

( Geneza 15, 13 )

 

Dupa incidentul cu imparatii din Rasarit si eliberarea lui Lot, Avraam a fost cuprins de un sentiment de teama. Ce se va intampla cu el si sotia sa, cu slujitorii sai si cu averea sa in conditiile in care interventia sa militara pentru eliberarea lui Lot si a locuitorilor Sodomei il facuse atat de vulnerabil in fatza popoarelor din jur?

In aceste momente de intrebari launtrice, amestecate cu teama si ingrijorarile inerente naturii umane, Dumnezeu i Se descopera lui Avraam, adresandu-i cuvinte de incurajare: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tau si rasplata ta cea foarte mare.” ( Geneza 15, 1 ).

Insa, in dialogul pe care l-a avut cu batranul patriarh, Dumnezeu i-a descoperit acestuia un amanunt care trebuie sa fi fost pe deoparte incurajator, dar pe de alta parte foarte trist. Fatza luminoasa a mesajului divin era aceea ca Avraam era asigurat ca va avea o „samanta”, caci la acea data nu avea niciun fiu. Nici macar Ismael nu se nascuse la acea data.

Partea intunecata a mesajului divin era aceea ca „samanta” lui urma sa fie apasata si robita timp de patru sute de ani intr-o tara care nu era a ei. „Si Domnul a zis lui Avram: „Sa stii hotarat ca samanta ta va fi straina intr-o tara care nu va fi a ei; acolo va fi robita si o vor apasa greu timp de patru sute de ani.” ( Geneza 15, 13 )

Cand citim acest verset ne gandim in mod firesc la perioada robiei egiptene. Insa a durat aceasta robie atat de mult? Au fost asupriti evreii timp de patru sute de ani de catre faraonii Egiptului? Aceasta dilema se adanceste si mai mult daca citim o alta afirmatie facuta de Moise in Exodul 12, 40, in care se precizeaza ca „sederea copiilor lui Israel in Egipt a fost de patru sute treizeci de ani.”

Cum trebuie sa intelegem cele doua perioade lungi de timp: patru sute de ani de apasare si robie si patru sute treizeci de ani de sedere a evreilor in Egipt? Exista cateva elemente, pe care ni le ofera atat Biblia, cat si contextul istoric, care ne pot aduce lumina cu privire la acest subiect.

Unul dintre ele este afirmatia pe care apostolul Pavel o face in Galateni 3, 16.17: „Acum, fagaduintele au fost facute „lui Avraam si semintei lui.” Nu zice: „Si semintelor” ( ca si cum ar fi vorba de mai multe ), ci ca si cum ar fi vorba de numai una: „Si semintei tale”, adica Christos. Iata ce vreau sa zic: un testament, pe care l-a intarit Dumnezeu mai inainte, nu poate fi desfiintat, asa ca fagaduinta sa fie nimicita de Legea venita dupa patru sute treizeci de ani.”

In aceasta afirmatie, apostolul Pavel precizeaza faptul ca punctul de pornire al celor patru sute treizeci de ani nu este anul coborarii lui Iacov in Egipt impreuna cu intreaga sa familie, nici inceputul robiei egiptene dupa moartea lui Iosif, ci momemntul in care Dumnezeu i-a facut fagaduinta lui Avraam. Or lucrul acesta s-a intamplat pe cand Avraam era in varsta de saptezeci si cinci de ani, fiind chemat de Dumnezeu sa iasa afara din Haran si sa locuiasca in tara Canaanului.

Treizeci de ani mai tarziu, pe cand Avraam era in varsta de o suta cinci ani, iar Isaac avea doar cinci ani, incepe perioada de „asuprire” a „semintei” lui Avraam de care Dumnezeu ii vorbise in Geneza 15, 13. Insa pentru a intelege in ce mod „samanta” lui Avraam a fost asuprita un timp atat de indelungat, nu doar in Egipt, ci chiar si in timpul sederii patriarhilor in Canaan, este important sa intelegem modul de gandire al evreilor.

In epoca patriarhala Canaanul era atat de dependent de Egipt incat faraonii il considerau de facto al lor. Tinand cont de aceasta realitate, atunci cand Moise a scris Pentateucul el ar fi putut include teritoriul Canaanului in termenul mai larg „Egipt”, asa cum putem observa in Exodul 12, 40, unde ni se spune ca „sederea copiilor lui Israel in Egipt a fost de patru sute treizeci de ani.”

Este interesanta versiunea Septuaginta ( Vechiul Testament tradus in limba greaca ) a textului din Exodul 12, 40: „Si sederea copiilor lui Israel cat timp au ramas in tara Egiptului si tara Canaanului a fost de patru sute treizeci de ani.”

Asadar, traducatorii Septuagintei au inteles ca perioada de patru sute treizeci de ani nu se refera doar la anii petrecuti de Iacov si urmasii sai in Egipt, ci la intreaga perioada de la chemarea lui Avraam in Canaan pana la eliberarea evreilor din robia egipteana.

In mentalitatea poporului evreu asuprirea „semintei” lui Avraam a inceput cu Isaac, dispretuit si prigonit de fratele sau Ismael, apoi a continuat cu persecutarea lui Iacov de catre Laban si Esau, apoi cu persecutarea lui Iosif si vinderea lui de catre fratii sai, pentru ca apoi sa culmineze cu aspra robie egipteana a intregului popor evreu dupa moartea lui Ioasif.

Tinand cont de aceste realitati, putem concluziona ca de la chemarea lui Avraam pana la coborarea lui Iacov in Egipt au trecut doua sute cincisprezece ani, dupa care au urmat alti doua sute cincisprezece ani petrecuti de poporul evreu in Egipt. In acesti din urma ani, poporul Israel a cunoscut cea mai aspra robie, incomparabila ca duritate cu ceea ce aveau sa resimta evreii mult mai tarziu, in timpul robiei babiloniene.

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Texte biblice dificile. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free