Rugaciunea – deschidere a inimii

Rugaciunea – deschidere a inimii

 

In literatura religioasa pot fi intalnite numeroase definitii ale rugaciunii. Insa cea mai completa si profunda definitie ii apartine autorului cartii „Calea catre Hristos”, Ellen G. White: „Rugaciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca inaintea unui prieten.” ( E. G. White, Calea catre Hristos, cap. Inaltul privilegiu al rugaciunii ).

In mentalitatea multor credinciosi, fie pagani, fie crestini, rugaciunea este perceputa ca fiind un ritual care trebuie implinit in ocazii speciale, in locuri speciale si la ore fixate dinainte. In Islam, pe langa rugaciunile spontane pe care credinciosul le poate inalta lui Allah oricand si in orice loc, exista cele cinci rugaciuni obligatorii, rostite in cursul zilei intr-o tinuta decenta si avand fatza indreptata spre Mecca.

In Hinduism, intalnim mantrele si acel sirag cu 108 margele, numit rozariu, care ajuta la recitarea unor rugaciuni specifice. Rozariul este intalnit si in Budism, ajungand, prin intermediul cavalerilor teutoni, si in practica religioasa catolica. In templele din Asia exista cilindri pe care sunt scrise rugaciuni catre zeii locali, pe care credinciosii le rotesc cu mana, scutindu-i astfel de a le rosti cu gura. Cartile de rugaciuni ale bisericilor istorice contin si ele rugaciuni care trebuie recitate de credinciosi in diferite situatii si imprejurari.

Transformarea rugaciunii intr-un ritual rece si lipsit de sens si profunzime se pare ca i-a caracterizat si pe conducatorii religiosi din vremea Mantuitorului. In Predica de pe Munte, Iisus ii invata pe ascultatorii Sai sa se fereasca deopotriva de exemplul fatarnicilor evrei, dar si de cel al paganilor, in ceea ce priveste rugaciunea:

„Cand va rugati, sa nu fiti ca fatarnicii, carora le place sa se roage stand in picioare in sinagogi si la coltul ulitelor, pentru ca sa fie vazuti de oameni. Adevarat va spun ca si-au luat rasplata… Cand va rugati sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca paganii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati. Sa nu va asemuiti cu ei, caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta mai inainte ca sa-I cereti voi” ( Matei 6, 5.7.8 ).

Pericolul transformarii celui mai intim si profund mijloc de comunicare cu Dumnezeu intr-un ritual rece si lipsit de continut ne pandeste pe toti. In cartea sa, „Rugaciunea – are ea puterea de a schimba ceva?”, Philip Yancey  citeaza din marturisirile unei studente crestine: „Nu sunt intotdeauna sincera cand ma rog. Uneori pare ceva fortat, ca un fel de ritual. Nu fac decat sa repet aceleasi cuvinte. Oare Dumnezeu aude aceste rugaciuni? Sa continui asa, chiar daca nu am convingerea ca procedez bine?”

Daca suntem sinceri cu noi insine, cine dintre noi nu a trait aceleasi dileme ca tanara studenta? De cate ori nu ne-am plecat pe genunchi, rostind doar cateva fraze invatate pe de rost! Si aceasta  doar ca sa ne linistim constiinta ca ne-am facut datoria fatza de un Dumnezeu aflat undeva departe de noi in acest Univers imens!

Nu, rugaciunea adevarata nu este un simplu ritual savarsit, fie in taina singuratatii, fie in colectivitate, la ore fixe si in ocazii speciale. Ea nu este o poezie care trebuie recitata inaintea lui Dumnezeu, ca sa-I demonstram cat de buna este memoria noastra si cat de devotati Ii suntem. Rugaciunea nu este nici macar un fel de buletin de stiri prezentat la ore fixe, in care Il informam pe Dumnezeu despre cele intamplate in cursul zilei. Biblia descurajeaza o astfel de abordare a rugaciunii. Un Dumnezeu Atotstiutor si Omniprezent, asa cum Il descrie Psalmul 139, nu are nevoie de „buletinele noastre de stiri”, pentru a sti ce se petrece in viata noastra.

     „Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti, stii cand stau jos si cand ma scol si de departe imi patrunzi gandul. Stii cand umblu si cand ma culc si cunosti toate caile mele. Caci nu-mi ajunge cuvantul pe limba si Tu, Doamne, il si cunosti in totul” ( Psalmul 139,1-4 ).

Desi apar situatii de criza in viata noastra, in care avem nevoie urgenta de interventia lui Dumnezeu, rugaciunea nu este doar un apel la serviciul de urgenta 112. Din nefericire, unii crestini Il percep pe Dumnezeu ca pe un serviciu de urgenta sau ca pe o farmacie, la care apeleaza doar atunci cand trec printr-un necaz oarecare.

Relatia de prietenie cu Tatal nostru ceresc, pe care Biblia, in general, si Domnul Iisus Christos, in special, o incurajeaza, nu are nimic de-a face cu ritualul si exercitiile de memorie prin recitarea unor rugaciuni scrise de altcineva. Prietenia adevarata trece peste barierele de timp si spatiu, peste protocoale si granite. Atunci cand doi prieteni isi deschid inima unul altuia, nicio formalitate nu-si mai are locul intre ei.

Sa incercam un exercitiu simplu si sa ne imaginam cum se desfasura comunicarea intre Adam, Eva si Creator inainte de caderea in pacat. Cand Creatorul „umbla prin gradina in racoarea zilei” ( Geneza 3, 8 ) pentru a se intalni cu primii nostri parinti, credeti ca acestia rosteau mantre, recitau rugaciuni sau tineau in mana rozariul? Repetau ei la nesfarsit aceleasi fraze ca fariseii sau bolboroseau aceleasi formule magice ca paganii ? Vorbeau ei cu Creatorul conform unor protocoale dinainte stabilite si indeplineau ei anumite ritualuri pentru a fi ascultati de El?

Eu nu pot sa-mi imaginez un asemenea scenariu. Dimpotriva, cred ca dialogul intre Creator si primii nostri parinti era cat se poate de natural si lipsit de orice formalism. Era dialogul intre un Tata iubitor si copiii Sai prea iubiti, in care fiecare isi deschidea inima inaintea celuilat ca inaintea unui prieten.

Cum trebuie sa fi arat primele Sabate petrecute in Eden, inainte ca pacatul sa ridice acel zid de netrecut intre Dumnezeu si creaturile Sale de pe pamant? Ce atmosfera de intima comuniune trebuie sa fi existat in acele zile puse deoparte de Creator si binecuvantate de El special pentru om ( vezi Geneza 2, 2.3 )!

Dumnezeu si Creatorul intregului Univers, Cel care Se afla deasupra timpului si spatiului, vine in timpul si spatiul omului de abia creat si Se pune la dispozitia lui, oferindu-Se pe Sine, daruindu-le prietenia Sa. Cand Mantuitorul a afirmat fara echivoc ca „Sabatul a fost facut pentru om, nu omul pentru Sabat” ( Marcu 2, 27 ), El nu a avut in vedere in primul rand odihna fizica ( care, desigur, este foarte necesara dupa sase zile de munca ), ci mai ales odiha spirituala. Si ce poate fi mai odihnitor pentru sufletul omului decat cultivarea unei comuniuni sincere si profunde cu Creatorul sau, o comuniune bazata pe prietenie?

Poate ca unora li se va parea exagerata ideea de a fi prieten cu Dumnezeu. Unii vor obiecta: „Totusi este prea mult sa-L consideram pe Dumnezeu Prietenul nostru. Nu este o dovada de smerenie sa-L coboram pe Dumnezeul Cel Atotputernic, Sfant si Neprihanit la nivelul nostru, numindu-L Prieten.” Cu toate acestea, Insusi Mantuitorul ii numeste prieteni pe cei care fac voia Sa: „Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ce va poruncesc Eu. Nu va mai numesc robi, pentru ca robul nu stie ce face stapanul sau, ci v-am numit prieteni, pentru ca v-am facut cunoscut tot ce am auzit de la Tatal Meu” ( Ioan 15, 14.15 ).

In scurta parabola a omului care ii cere o paine prietenului sau in miez de noapte ( vezi Luca 11, 5-8 ), cuvantul „prieten” apare de patru ori. Un om este vizitat de un prieten in miez de noapte si, pentru ca l-a gasit nepregatit si fara paine in casa, acesta se duce la un alt prieten pentru a-i cere paine. Painea era o nevoie urgenta, insa aceasta nevoie era pasagera. Nu era o stare permanenta.

Ceea ce era permanent si ceea ce Domnul Iisus dorea sa scoata in evidenta este relatia de prietenie intre personajele parabolei. Aceasta relatie era fundalul, contextul si atmosfera in care au fost rezolvate problemele, caci doar prietenia are capacitatea de a trece peste barierele care se ridica in mod inevitabil intre oameni.

Da, rugaciunea este deschiderea inimii inaintea lui Dumnezeu ca inaintea unui prieten. Nu ca inaintea unui judecator aspru, care este gata sa rosteasca o sentinta asupra ta; nu ca inaintea unui medic, la care apelezi doar cand esti bolnav; nu ca inaintea unui salvamontist, atunci cand ai cazut in prapastie si te-ai ranit; nu ca inaintea unui salvamar, atunci cand marea vietii este gata sa te inghita si sa te acopere cu valurile sale; nu ca inaintea unui farmacist, de la care ceri un medicament de care ai nevoie urgent, ci ca inaintea unui adevarat prieten.

Inaintea unui prieten nu vii doar atunci cand ai necazuri, cautand un umar pe care sa poti plange, ci si atunci cand totul este bine si vrei sa-i impartasesti bucuriile si realizarile tale. Cand stai de vorba cu un strain, te uiti la ceas grabit, incercand sa inchei conversatia cat mai curand. Cand stai de vorba cu un prieten insa, timpul nu mai conteaza si ai dori ca clipele sa devina ore, orele zile, zilele ani si anii o vesnicie.

„Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El” ( Psalmul 25, 14 pp. ), iar cel care, asemenea lui Avraam, se teme de Domnul, este numit „prietenul lui Dumnezeu” ( Iacov 2, 23; Isaia 41, 8). Poate exista un privilegiu mai inalt decat acesta?

     „Imprieteneste-te, dar, cu Dumnezeu si vei avea pace; te vei bucura iarasi de fericire. Primeste invatatura din gura Lui si pune-ti la inima cuvintele Lui. Vei fi asezat iarasi la locul tau, daca te vei intoarce la Cel Atotputernic, daca indepartezi faradelegea din cortul tau. Arunca dar aurul in tarana, arunca aurul din Ofir in prundul paraielor!

     Si atunci, Cel Atotputernic va fi aurul tau, argintul tau, bogatia ta. Atunci Cel Atotputernic va fi desfatarea ta si iti vei ridica fatza spre Dumnezeu. Il vei ruga si te va asculta si iti vei putea implini juruintele. Pe ce vei pune mana iti va izbuti, pe cararile tale va straluci lumina.” ( Iov 22, 21-28 ).

Lori Balogh

Acest articol a fost publicat în Cararile rugaciunii și etichetat cu . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Rugaciunea – deschidere a inimii

  1. Extraordinar! Domnul să fie lăudat! Obișnuiesc împreună cu vreo 15 membri din districtul nou pe care l-am primit, să răspândesc cursuri Biblice cu metoda de tip “curier”. Am ajuns la lecția a VIII -a și până la a XXIV-a mai este. (În fostul district ajunsesem să distribuim 1275 de familiii; Aici – la vreo 300, și numărul e în creștere.) Materialul “Rugăciunea-deschiderea inimii” este foarte reușit și convingător. Cu permisiunea dvs. o să-l redactez în formatul pe care-l distribuim și-l vom împărtăși. Mulțumim pentru lucrul neobosit pe care-l depuneți la dispoziția Domnului. Continuați înainte prin rugăciune. O.Z.I.

    • Lori Balogh spune:

      Da, frate Zaharia, aveti toata libertatea de a folosi acest material in lucrarea frumoasa pe care o faceti. Ma bucur de vestile bune pe care mi le-ati transmis si va doresc plinatatea binecuvantarilor ceresti in aceasta lucrare, precum si in viata personala. A Domnului sa fie intreaga lauda!

  2. Timotei spune:

    Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free