Cheama-L pe Olar!

Cheama-L pe Olar!

 

„Cuvantul vorbit lui Ieremia din partea Domnului si care suna astfel: „Scoala-te si pogoara-te in casa olarului; acolo te voi face sa auzi cuvintele Mele!”

Cand m-am pogorat in casa olarului, iata ca el lucra pe roata. Vasul pe care-l facea n-a izbutit – cum se intampla cu lutul in mana olarului. Atunci el a facut un alt vas, cum i-a placut lui sa-l faca.

Si Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel: „Nu pot Eu sa fac cu voi ca olarul acesta, casa a lui Israel? zice Domnul. Iata, cum este lutul in mana olarului, asa sunteti voi in mana Mea, casa a lui Israel!”

( Ieremia 18, 1-6 )

 

Dorinta de schimbare este o trasatura a spiritului uman. Pentru a combate monotonia vietii, care nu este de dorit, dorim mereu sa schimbam ceva, vrem mereu sa aducem ceva nou in existenta noastra: o locuinta noua, o masina noua, o mobila noua, un look nou, un nou loc de munca sau o profesie noua, prieteni noi, o carte sau o reteta noua si inca o mie si ceva de lucruri pe care le dorim reinnoite, care sa le inlocuiasca pe cele vechi, perimate.

Nimeni nu condamna dorinta omului de a avea, de a face, de a vedea, de a trai si de a experimenta lucruri noi, atata vreme cat acestea se incadreaza in limitele moralei si ale bunului simt. Chiar si in inchinarea noastra inaintea lui Dumnezeu, psalmistul ne indeamna in repetate randuri sa cantam o cantare noua: „Cantati Domnului o cantare noua! Cantati Domnului toti locuitorii pamantului!” ( Psalmul 96,1; vezi si Psalmul 33,3; 40,3; 98,1; 144,9; 149,1 )

Profetul Isaia ne da acelasi indemn: „Cantati Domnului o cantare noua; cantati laudele Lui pana la marginile pamantului, voi care mergeti pe mare si cei ce locuiti in ea, ostroave si locuitorii lor!” ( Isaia 42,10 ).

Pentru cei cu posibilitati financiare, astfel de schimbari sunt relativ usor de facut. O anumita suma de bani cheltuita si schimbarea se produce rapid, aducand noutate in viata omului. Insa atunci cand se pune problema schimbarii, a reinnoirii mentalitatii noastre, a obiceiurilor noastre si a caracterului nostru, lucrurile sunt cu totul diferite.

In acest domeniu, fie nu suntem dispusi sa facem schimbari, fie esuam in tentativele noastre de reinnoire, chiar daca depunem eforturi mari si avem cele mai bune intentii. Si atunci, cu capul plecat in umilinta si cu descurajarea pe urmele noastre, cantam vechiul imn crestin:

„Demult ma lupt s-ajung mai sus,

Spre tinta pusa de Iisus,

Dar tot mereu greseli ma-nving

Si tinta nu pot s-o ating.”

Ce e de facut atunci cand constati ca nu mai poti face nimic? Ce solutie mai ai la dispozitie atunci cand incercarile de a fi mai bun, mai curat si mai nobil in caracter se transforma in esecuri repetate?

Pe „tarabele” filosofiilor” omenesti ti se vor oferi fel de fel de solutii, care mai de care mai tentante. Hedonistii iti vor spune: „Lasa prostiile astea! Nu te mai gandi sa te schimbi si sa fii mai bun! Traieste clipa si bucura-te de orice placere care iti iese in cale!” Stoicii iti vor spune: „Strange din dinti! Nu te lasa! Lupta-te cu tine insuti pana la sange! Suprima-ti pasiunile, fii virtuos, caci virtutea este singura fericire!” Budistii iti vor spune: „Daca vrei sa nu suferi din cauza esecurilor tale repetate, suprima-ti dorintele! Daca vrei sa fii mai bun si nu reusesti, vei suferi. Ca sa scapi de suferinta, anihileaza-ti aceasta dorinta!”

Si uite asa, pe „tarabele” filosofiilor lumii noastre vei gasi tot felul de tactici, metode si retete pentru obtinerea fericirii, unele mai promitatoare decat altele. Biblia insa ne propune o alta solutie, cu totul diferita de cele oferite de filosofiile omenesti: Daca vrei sa te innoiesti, daca vrei sa te schimbi in bine sau daca vrei sa vezi o schimbare in bine in cei de langa tine, alearga la Olar! El este singurul care poate modela si remodela „lutul” existentei tale, pana cand vasul fiintei tale va deveni un vas ales, asa cum iti doresti tu insuti si asa cum doreste Insusi Creatorul tau.

Parabola olarului din Ieremia 18,1- 6 contine si o veste rea, dar si o veste buna pentru omul pacatos si nedesavarsit, dar care doreste reinnoirea. Vestea cea rea este aceea ca lutul nu va putea niciodata – dar niciodata! – sa se modeleze singur pentru a deveni un vas de cinste.

Poate ca cineva va obiecta, intreband: „Cum poti asemana argila inerta, lipsita de constienta de sine, de vointa si inteligenta, cu fiinta umana, care are toate aceste calitati? Intr-adevar, cele doua nu par sa sufere comparatie. In timp ce argila este inerta, fiinta umana este o „trestie ganditoare” ( Blaise Pascal ), inteligenta, constienta de sine si avand vointa libera.

Dar chiar tinand seama de aceste trasaturi ale fiintei umane, atunci cand omul incearca sa-si schimbe natura decazuta si corupta, care se ascunde in cele mai dosnice cotloane ale fiintei sale, el se loveste de esecuri repetate. De aici si intrebarea adresata de Dumnezeu omului prin profetul Ieremia: „Poate un etiopian sa-si schimbe pielea sau un pardos sa-si schimbe petele? Tot asa, ati putea voi sa faceti binele, voi, care sunteti deprinsi sa faceti raul?”          ( Ieremia 13, 23 )

Intr-adevar, „educatia, cultura, exercitarea vointei, eforturile omenesti, toate acestea au sfera lor de actiune, dar aici ele sunt cu totul fara putere. Ele pot produce o corecta comportare exterioara, dar nu pot schimba inima; ele nu pot curata izvoarele vietii. Trebuie sa existe o putere care sa lucreze dinauntru, o noua viata de sus, mai inainte ca oamenii sa poata fi schimbati de la pacat la sfintenie. Aceasta putere este Christos. Numai harul Sau poate sa invioreze puterile fara viata ale sufletului si sa-l atraga spre Dumnezeu, spre sfintire.” ( E. G. White, Calea catre Hristos)

Din acest punct de vedere – al schimbarii naturii noastre decazute prin propriile noastre puteri – nu ne deosebim prea mult de bulgarele de argila inerta, care este incapabila sa se modeleze singura, transformandu-se intr-un vas de pret. Chiar si atunci cand avem senzatia ca suntem mai buni decat inainte, contabilizand faptele noastre in comparatie cu ale altor semeni ai nostri, ne inselam amarnic.

Natura noastra este la fel de decazuta si, in vremuri de criza, ea va scoate la suprafata tot ce e mai urat si dezgustator din fiinta noastra. Caci „toti am ajuns ca niste necurati si toate faptele noastre bune sunt ca o haina manjita. Toti suntem ofiliti ca o frunza si nelegiuirile noastre ne iau ca vantul.” ( Isaia 64,6 )

E suficient sa apara o criza majora in viata omului „bun”, pentru ca tot raul din el sa iasa la lumina. In cartea „Cuptoarele lui Hitler” sunt descrise scene teribile petrecute in anul 1944, in timp ce garnituri intregi de vagoane de cale ferata transportau evreii din Transilvania spre lagarele de exterminare de la Auschwitz si Dachau.

In fiecare vagon folosit la transportul animalelor erau inghesuiti circa 90 de oameni: barbati in putere, femei, batrani si copii, fara apa, fara hrana si fara posibilitati de aerisire. Drumul dura cateva zile, timp in care in acele vagoane ale mortii se desfasurau scene teribile. In primele ore de la plecare, toti prizonierii evrei erau respectuosi, ajutandu-se unul pe altul in masura posibilitatilor.

Insa odata cu trecerea timpului, criza se accentua. Acei oameni, initial respectuosi, binevoitori si empatici, se transformau radical, luptandu-se ca fiarele pentru un loc mai aproape de mica fereastra de aerisire a vagonului pentru o gura de aer proaspat, fara sa mai tina seama de copii, batrani si femei. Oamenii, alta data respectuosi si empatici, se calcau in picioare, trecand peste cadavrele celor mai slabi, care pierdusera lupta cu viata.

In camerele de gazare de la Auschwitz, la terminarea unei serii de gazare, cei care aveau sarcina sa elibereze camerele de cadavrele celor morti puteau observa mereu aceeasi scena cutremuratoare, martora a ceea ce se intamplase acolo in ultimele clipe de viata ale condamnatilor. Cadavrele erau mereu asezate in forma de piramida, in varful careia se aflau cadavrele celor mai puternici barbati, in timp ce la baza se aflau trupurile celor mai slabi: femei, batrani si copii.

Tabloul macabru ne arata ca in ultimele clipe de viata cei mai puternici calcasera pe trupurile celor mai slabi, incercand sa urce mai sus, pentru o gura de aer in plus, in timp ce gazul ucigator secera vietile tuturor.

Aceste scene oribile nu sunt o noutate in istoria intunecata a acestui pamant. Intre avertismentele date de Dumnezeu poporului Sau, in caz de razvratire si neascultare fatza de Legea Sa, se afla si urmatoarea scena cutremuratoare: „Femeia cea mai gingasa si cea mai miloasa dintre voi, care de gingasa si miloasa ce era, nu stia cum sa calce mai usor cu piciorul pe pamant, va privi fara mila pe barbatul care se odihneste la sanul ei, pe fiul ei si pe fiica ei: nu le va lasa nimic din pielita noului nascut, pielita iesita dintre picioarele ei si din copiii pe care-i va naste, caci, ducand lipsa de toate, ii va manca in ascuns, din pricina stramtorarii si necazului in care te va aduce vrajmasul tau in cetatile tale.”             ( Deuteronomul 28,56.57 )

Din nefericire, acest avertisment s-a implinit in istoria zbuciumata a poporului Israel. Pe timpul impresurarii Samariei de catre armata regelui sirian Ben-Hadad, din cauza foametei severe din cetate, femeile israelite au inceput sa-si ucida copiii si sa-i manance ( vezi 2 Regi 6,24-30 ). Putem sa ne imaginam o mama, care prin natura sa este un exemplu de sacrificiu si altruism in familia ei, sa ajunga sa comita o asemenea fapta dezgustatoare?

Cineva spunea – si cred ca are perfecta dreptate – ca in cel mai cumsecade om se poate ascunde cel mai odios criminal, cel mai abil hot si cel mai decazut imoral. Nimeni nu poate sti ce fapte reprobabile este capabil sa comita atunci cand se iveste ocazia sau imprejurarea potrivita. „Caci”, spunea Mantuitorul, „dinauntru, din inima oamenilor, ies gandurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtisagurile, lacomiile, viclesugurile, inselatoriile, faptele de rusine, ochiul rau, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinauntru si spurca pe om.” ( Marcu 7,21-23 ).

Da, aceasta este vestea cea rea pe care ne-o transmite Dumnezeu prin parabola olarului din Cartea lui Ieremia: lutul inert nu se poate modela singur, nu se poate transforma singur intr-un vas de pret. Daca nu ar exista o inteligenta si o putere din afara lui, el ar ramane aceeasi gramada de lut murdar, demn de a fi calcat in picioare de oricine.

Insa exista si o veste buna in aceasta parabola: exista un Olar care vede in gramada de argila fara forma si fara utilitate un viitor vas pretios.  Doar El, marele Olar, este capabil de o asemenea transformare. A facut-o odata, in cea de-a sasea zi a Creatiei, cand, plecandu-Se spre tarana pamantului, a atins lutul fara forma si fara viata, transformandu-l intr-o fiinta vie, inteligenta, constienta de sine si cu libertate de alegere, o fiinta dupa chipul si asemanarea Sa.

Insa tot El o poate face si a doua oara, transformand natura noastra decazuta intr-o natura sfanta, neprihanita, capabila sa mosteneasca viata vesnica.

De aceea, sarman bob de lut, nu te chinui sa te schimbi singur! Cheama-L pe Olar si lasa-L pe El sa faca acest lucru pentru tine! Renunta sa incerci sa-si schimbi sotul sau sotia, caci nu vei reusi! Daca vezi ceva ce trebuie schimbat in familia ta, cheama-L pe Olar si El va sti ce sa faca, cum sa faca si cand sa faca lucrul acesta.

Daca in biserica pe care o frecventezi vezi lucruri care nu iti plac si nu sunt conforme cu principiile Scripturii, nu te chinui singur sa schimbi lumea. Cheama-L pe Olar in ajutor si El iti va arata ce ai de facut pentru ca lucrurile sa mearga in directia cea buna.

„Nu te socoti singur intelept; temete-te de Dumnezeu si abate-te de la rau!” ( Proverbe 3,7 )

     „Caci, despartiti de Mine, nu puteti face nimic” ( Ioan 15,5 up )

Lori Balogh

 

 

Acest articol a fost publicat în Cararile rugaciunii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free