Cartea lui Daniel – “Apocalipsa Vechiului Testament” -Generalități

Cartea lui Daniel – “Apocalipsa Vechiului Testament”

-Generalități-

Cu toții recunoaștem că avem nevoie, atât ca Biserică, dar și ca omenire în general, de o nouă experiență religioasă, de o nouă înțelegere a voinței și a planurilor lui Dumnezeu cu această lume, dar și de o nouă orientare în ceea ce privește relațiile interumane.

Dar indiferent de nevoile prezente sau viitoare ale bisericii și omenirii, soluția deja există, pregătită de un Dumnezeu al iubirii, care a prevăzut totul din timp. La această din ce în ce mai acută nevoie a bisericii după o nouă experiență religioasă, soluția divină se află în întoarcerea la Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, și în mod deosebit la cărțile profetice Daniel și Apocalipsa.

„Când cartea lui Daniel și a Apocalipsei vor fi mai bine înțelese, credincioșii vor avea o cu totul altă experiență religioasă”– afirmă autorul Ellen G. White  în  lucrarea „Mărturii pentru predicatori”.

Ceea ce am afirmat mai sus nu este o simplă lozincă de fațadă, ci o experiență pe care am trăit-o personal împreună cu o grupă de studiu și rugăciune, în care am studiat cartea profetului Daniel. Mulțimea binecuvântărilor primite în acele ocazii și lumina unei deschideri de orizont în ceea ce privește profeția biblică, ne-au făcut pe toți să recunoaștem valabilitatea afirmației de mai sus. Într-adevăr, Dumnezeu a pus în studiul celor două cărți niște binecuvântări speciale, care nu pot fi primite pe nicio altă cale.

Titlul acestei serii de prelegeri este inspirat dintr-o afirmație a lui Ernst Kasemann: „Apocalipsul acestei cărți a Vechiului Testament este mama teologiei creștine.” (Desmond Ford, „Daniel”, pag 23) Iată câteva motive care mă determină să-i dau dreptate autorului care a făcut această afirmație:

1. Ambele cărți (Daniel și Apocalipsa) sunt cărți profetice. Această afirmație nu pare să spună prea mult, căci în Biblie sunt nenumărate cărți profetice, dar și capitole profetice din interiorul unor cărți care nu au un caracter predominant profetic.

Spre deosebire de celelalte capitole sau cărți profetice, care privesc prima venire a Domnului Christos sau diferite momente din istoria poporului Israel, Daniel și Apocalipsa sunt cărți ce conțin profeții escatologice („eskatos” = ”ultim”, „logos” = „cuvânt”, „studiu”). Prin urmare, profețiile conținute în cele două cărți privesc, pe lângă o vedere panoramică a istoriei lumii, și ultimele evenimente care se vor derula pe pământ înainte de revenirea Mântuitorului.

În Biblie mai există alte câteva capitole escatologice: Matei cap.24; Luca cap.17 și 21; Ioel cap.2, etc. Însă Daniel și Apocalipsa sunt în întregime cărți profetice cu caracter escatologic. Câteva dovezi în acest sens, pe care le găsim chiar în cuprinsul cărții lui Daniel:

a) Daniel 2,28: „Ce se va întâmpla în vremile de pe urmă„. Visul lui Nebucadnețar din capitolul 2 cuprinde evenimentele majore ale istoriei lumii până la revenirea lui Christos și restabilirea armoniei universale.

b) Daniel 8,17: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia privește vremea sfârșitului.” Sunt cuvintele îngerului Gabriel, trimis de Dumnezeu să-i explice lui Daniel vedenia pe care tocmai o primise.

c) Daniel 8,19: „Iată, îți arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta privește vremea sfârșitului.”

d) Daniel 8,26: „Tu pecetluiește vedenia aceasta, căci este cu privire la vremi îndepărtate.”

e) Daniel 10,14: „Acum vin să-ți fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”

f) Daniel 12,4.9: „Tu, însă, Daniele, ține ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea până la vremea sfârșitului. Atunci mulți o vor citi și cunoștința va crește.”

Cred că avem suficiente motive să considerăm studiul celor două cărți escatologice ca fiind unul cât se poate de actual și necesar, pentru înțelegerea timpului sfârșitului în care deja ne găsim de o bună bucată de vreme.

2. Ambele cărți au fost scrise în exil. În momentul în care au primit descoperirile profetice din partea lui Dumnezeu, Daniel se afla exilat în Babilon, iar apostolul Ioan era exilat pe insula Patmos din Marea Egee. Autorii omenești ai celor două cărți, „Daniel” și „Apocalipsa”, au trecut printr-o experiență asemănătoare: au fost smulși din țara lor, din familia lor, din biserica lor, fiind duși departe, ca prizonieri ai unor puteri ostile poporului lui Dumnezeu.

În fapt, Daniel și Ioan au fost doi „străini și călători” pe acest pământ, atât la propriu cât și la figurat. Imaginați-vă și încercați să înțelegeți sfâșierea de inimă pe care au simțit-o cei doi atunci când au fost smulși din mediul lor natal și duși departe, în necunoscut!

Daniel, un adolescent de numai 17 ani și Ioan, un bătrân având în jur de 90 ani, ambii trăind aceeași experiență dureroasă a înstrăinării de familie, de poporul din care făceau parte, dar și din biserica în care se dezvoltaseră spiritual. Crunt este acest sentiment al dezrădăcinării și al înstrăinării!

Cele două cărți ne învață, printre altele, și următorul lucru: că acea făgăduință pe care o găsim pe paginile Bibliei de nenumărate ori: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine!” – este o făgăduință vie, pe care Dumnezeu o împlinește cu aceia care trec prin cele mai crunte încercări ale vieții.

Și apoi, cărui om i s-a mai spus vreodată din partea cerului că el este „preaiubit și scump”, așa cum i s-a spus lui Daniel? Cărui om i s-a mai dat asigurarea ca el va fi mântuit, așa cum s-a întâmplat cu Daniel în ultimele zile de viață? „Iar tu, du-te, până va veni sfârșitul! Tu te vei odihni și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire la sfârșitul zilelor.” (Daniel 12,13)

Cui i-a făcut Domnul o asemenea promisiune? Unui om care, deși a fost înconjurat de onoruri și bogății lumești la curțile celor mai mari imperii ale timpului, toată viața sa a fost un „străin și călător” pe acest pământ, unui om care a căutat o patrie mai bună – patria cerească.

Priviți la bătrânul apostol Ioan: Singur pe țărmul stâncos al insulei, privind spre nesfârșitul mării care-l despărțea de frații săi, de biserica la clădirea căreia trudise atât de mult! Trăind din amintiri, nostalgic, îngrijorat de soarta bisericii, Ioan aude un glas, apoi vede un chip și simte o mână care îl mângâie pe umeri: „Nu te teme, căci Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă!” (Apocalipsa 1,17‑18)

Al cui era glasul, al cui era chipul și a cui era mâna care-l mângâia pe bătrânul aplecat sub povara anilor? Erau chiar ale Mântuitorului în persoană. Ce lecție spirituală putem învăța din experiența celor doi bărbați ai lui Dumnezeu! Cele mai mari descoperiri profetice făcute vreodată de Dumnezeu unor oameni au fost date celor care au trăit în cel mai înalt grad ca niște străini și călători pe acest pământ; oameni care nu s-au legat sufletește de nimic din ceea ce le oferea pământul.

Pentru Daniel și Ioan, nici funcția, nici bogăția, nici poziția în biserică, nici prigoana, nici viața, nici moartea, nimic nu i-a putut despărți de dragostea lui Christos și de nădejdea unei lumi mai bune, adusă la existență nu de om, ci de Dumnezeu.

3. Ambele cărți sunt niște descoperiri ale lui Iisus Christos. Deși Cartea lui Daniel și Apocalipsa ne poartă prin istoria acestei lumi tulburate de războaie, prezentându-ne o mulțime de amănunte cu privire la lupta dintre bine și rău, totuși ele au în centru Persoana și lucrarea Mântuitorului în favoarea omenirii decăzute.

Unde Îl putem găsi pe Iisus Christos în Cartea lui Daniel? În mod indirect, Îl găsim pe Domnul oglindit în viețile și caracterele celor patru tineri credincioși, în mod deosebit în viața și caracterul lui Daniel. Trei împărați păgâni, care au stăpânit peste două imperii puternice ale vremii, au recunoscut că în Daniel exista un duh înalt, „duhul dumnezeilor celor sfinți” (vezi Daniel 4,9). Nebucadnețar, Belșațar și Dariu Medul, venind în contact cu viața și principiile de viață ale tânărului exilat evreu, nu au putut decât să recunoască realitatea: Duhul lui Christos locuia deplin în viața lui.

În mod direct și vizibil, Îl găsim pe Mântuitorul acolo unde oamenii se așteptau cel mai puțin: în cuptorul aprins al încercărilor. Deși cei trei prieteni și tovarăși de suferință ai lui Daniel au fost aruncați în cuptorul aprins, din cauza refuzului lor de a se închina chipului de aur, Nebucadnețar cel mânios, spre surprinderea lui, zărește nu trei torțe vii care se consumă, ci patru oameni liberi care se plimbă prin mijlocul focului. Cel de-al patrulea personaj este atât de deosebit de ceea ce era obișnuit împăratul să vadă, încât recunoaște în el un „fiu de dumnezei” (vezi Daniel 3,25).

Cine putea fi acest „fiu de dumnezei” dacă nu Însuși Domnul Iisus Christos, Cel ce făcuse făgăduința: „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde.” (Isaia 43,2)? El, Mântuitorul în persoană, venise alături de cei trei tineri pentru a împlini personal făgăduința făcută. Însă Mântuitorul apare și într-un alt mod în Cartea lui Daniel: în descrierile profetice.

În capitolul 7, în care găsim descrisă scena judecății preadvente, Domnul Christos apare în calitatea Sa de Avocat, de Apărător al neamului omenesc. (vezi Daniel 7,13) În capitolul 8, care zugrăvește conflictul dintre „cornul cel mic” și „Căpetenia oștirii”, căreia Îi smulge jertfa necurmată, Mântuitorul este Cel numit „Căpetenia oștirii”. (vezi Daniel 8,11)

În capitolul 9, Iisus Christos apare ca „Cel Uns”, care va fi stârpit, dar care va învia la timpul hotărât (vezi Daniel 9, 25‑27). În capitolul 12, El apare ca „Marele Voievod Mihail, Ocrotitorul copiilor poporului” lui Daniel, Cel care se va ridica la sfârșitul timpului pentru a-Și mântui copiii din marea strâmtorare finală.

De reținut: Cartea lui Daniel Îl prezintă pe Domnul Christos sub un nume nou, nemaiîntâlnit în Vechiul Testament. Un Nume pe care Mântuitorul Și L-a însușit și L-a folosit cu mare plăcere în timpul activității Sale pământești de cel puțin 80 de ori: „Fiul omului”. „M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit Unul ca un Fiu al Omului: a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui” (Daniel 7,13).

„Fiul Omului” – Numele pe care Domnul L-a folosit cu cea mai mare plăcere și prin care noi, oamenii păcătoși, înțelegem cel mai bine umilința și dragostea Sa față de noi. El, Domnul slăvilor, Creatorul celor văzute și nevăzute, devine om, devine Fiu al Omului, pentru ca noi, simple fire de praf în acest Univers, să putem deveni fii și fiice ale lui Dumnezeu.

Acest nume simplu sub care Mântuitorul ni se descoperă pe paginile Cărții lui Daniel cuprinde în esență întregul plan al Mântuirii noastre – Evanghelia în sâmburele ei. Au existat și încă mai există obiecții cu privire la autenticitatea Cărții lui Daniel. Unii susțin că Daniel nici măcar nu a existat, că el este o simplă legendă, „folclor evreiesc.”

Alții susțin că de fapt cartea nu a fost scrisă în secolul al 6‑lea î.Ch., așa cum reiese din cuprinsul ei, ci ar fi fost scrisă mult mai târziu, în secolul al 2‑lea, pe vremea Macabeilor și a lui Antioh Epifanul.

Desigur, cercetătorii Bibliei au la îndemână o mulțime de argumente care dovedesc faptul că această carte nu e un fals, ci este o carte autentică. S-au găsit printre manuscrisele de la Marea Moartă, în peșterile de la Qumran, sute de fragmente din cartea lui Daniel, ce au fost publicate la Oxford în anul 1955. Însă dincolo de orice dovezi istorice, arheologice sau de altă natură, Biblia ne oferă o dovadă supremă a autenticității acestei cărți: mărturia personală a lui Iisus Christos. În Predica Sa de pe Munte, Mântuitorul amintește de o singură carte din Biblia ebraică, și această singură carte este Cartea lui Daniel.

„De aceea, când veți vedea urâciunea pustiiri, despre care a scris prorocul Daniel, așezată în locul sfânt – cine citește să înțeleagă…” (Matei 24,15) Iisus nu doar amintește în treacăt despre Cartea lui Daniel, dar El ne și îndeamnă să o citim și să căutăm să o înțelegem.

Ce dovadă mai credibilă ne trebuie pentru ca să credem că această carte este autentică, inspirată de Duhul Sfânt și atât de importantă pentru oamenii ce fac parte din ultima generație a umanității? Cartea lui Daniel a fost studiată de mulți oameni, fie prieteni, fie dușmani ai adevărului. A fost studiată de Isaac Newton, matematician și savant renumit; a fost studiată de Cristofor Columb, descoperitorul Americii, cel care ajunsese la concluzia că sfârșitul lumii trebuia să aibă loc după circa 400‑500 ani.

Părți din Cartea lui Daniel au fost studiate și de Adolf Hitler, cu specificarea faptului că acesta, nefiind de acord cu adevărul profetic descoperit (divizarea Europei, conform profeției din capitolul 2), a încercat să sfideze voința divină, încercând să unească Europa pe cale militară.

Materialele care urmează reprezintă sinteza mai multor ani de studii personale și de grup, având ca subiect fascinanta carte a profetului Daniel – o încununare a Vechiului Testament. Am fost atras de această carte încă din anii adolescenței, și acum, după atâția ani, ea mă atrage și mă provoacă la un studiu tot mai aprofundat, pentru a-i pătrunde tainele încă neînțelese.

O deosebită binecuvântare am primit atunci când am studiat Cartea lui Daniel în cadrul unei grupe de studiu și rugăciune, în care aportul fiecărui participant a fost deosebit de benefic. Probabil că multe idei prezentate în prelegerile ce urmează s-au născut atunci, în miezul discuțiilor pe marginea cărții, discuții în care am avut deseori asigurarea prezenței Duhului Sfânt în mijlocul nostru.

De un deosebit ajutor în alcătuirea prelegerilor a fost lucrarea autorului  Dumitru Popa „Daniel”, precum și studiile biblice ale bisericii care au avut ca temă Cartea lui Daniel. La acestea s-au adăugat diferite seminarii pe această temă, prezentate de conducători ai bisericii și, nu în ultimul rând, inspirația Duhului lui Dumnezeu.

Ciclul de prelegeri care urmează nu este o abordare exhaustivă a profețiilor lui Daniel (nu este cazul), ci una accesibilă nouă tuturor, chiar dacă nu avem studii de teologie și istorie. Ceea ce am încercat a fost să adun, din mulțimea informațiilor și datelor istorice, cele mai semnificative și demne de reținut adevăruri.

Dacă un singur suflet din această lume largă se va apropia mai mult de Dumnezeu în urma celor prezentate, atunci scopul acestor prelegeri a fost atins și Mântuitorul nostru merită întreaga noastră recunoștință.

„Și avem cuvântul prorociei făcut și mai tare, la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre” (2 Petru 1,19).

Ocazia oferită de aceste prelegeri nu face decât să ne invite și pe noi la un studiu aprofundat al acestei cărți deosebite, scrisă de un om deosebit, pentru niște timpuri atât de deosebite ca cele pe care le trăim cu toții.

„Lumina pe care Daniel a primit-o direct de la Dumnezeu a fost dată în mod special pentru aceste zile de pe urmă. Viziunile pe care el le-a avut pe când se afla pe malurile râurilor Ulai și Hidechel, marile râuri ale Șinearului, sunt acum în procesul împlinirii lor și tot ceea ce a fost profetizat se va împlini în curând” (Ellen G. White, „Scrisoarea nr. 57”, 1896).

Fie ca Dumnezeu să reverse multe binecuvântări asupra celor ce se vor apleca cu sete de cunoaștere asupra acestei cărți biblice!

Lori Balogh