„Ce vrei să-ți fac?”- Față în față cu întrebările lui Dumnezeu

„Ce vrei să-ți fac?”

– Față în față cu întrebările lui Dumnezeu –

Vă este teamă de întrebări? Mărturisesc că uneori îmi este teamă de ele. De cele mai multe ori este o teamă inexplicabilă, dar reală…

Trăind într-o lume din ce în ce mai coruptă, suntem confruntați zilnic cu situația de a răspunde întrebărilor puse de semenii noștri. Multe dintre ele sunt rău-intenționate, căutând să ne pună în situații dificile, fără ieșire… Altele încearcă să ne determine să scoatem la lumină lucruri intime pe care nu am dori să le afle nimeni. Altele sunt din categoria întrebărilor încuietoare sau indiscrete, ce urmăresc să ne păteze imaginea… Cum să nu ne temem atunci de ele?

Dar ce se întâmplă atunci când întrebările sunt puse nu de omul limitat, care nu are acces în universul nostru intim, ci de Însuși Dumnezeu, în fața căruia inima noastră este deschisă ca o carte?

În Evanghelii găsim o mulțime de întrebări ale Mântuitorului puse unor oameni diferiți, în situații diferite. Dar, spre deosebire de oameni, ale căror întrebări ascund ceea ce poate fi mai urât și mai respingător în natura umană, în cazul lui Iisus, acestea sunt asemenea unor cârlige care au menirea să scoată ceea ce este mai bun în ființa umană.

Unele întrebări ale lui Iisus par, la prima vedere, total deplasate și absurde. Vă aduceți aminte, desigur, de scena descrisă în Ioan cap. 5, în care ne este relatată vindecarea paraliticului de 38 ani la scăldătoarea din Betsaida. Vă reamintiți întrebarea pe care Mântuitorul i-a adresat-o nefericitului paralitic?

Bietul om aștepta minunea de a putea să coboare primul în apă pentru a fi vindecat, conform folclorului care circula în acea vreme. Era singur (cine știe de câtă vreme?) pe patul său făcut dintr-o rogojină, trăind din mila trecătorilor, dar sperând că într-o zi va răsări soarele și pe ulița lui.

Și ziua mult așteptată a sosit. Ridicându-și privirea de la rogojina sa uzată, paraliticul zărește un chip luminos privindu-l cu insistență. Era Iisus în persoană. Apoi aude o întrebare al cărui destinatar era chiar el: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6).

Ce întrebare mai este și asta? De ce se afla paraliticul în pridvoarele scăldătorii din Betesda? Nu pentru a-și recăpăta sănătatea? Dacă aș fi fost eu în locul bietului om, probabil că I-aș fi răspuns celui din fața mea pe un ton cât se poate de supărat: „Ce întrebare absurdă! Dar de ce crezi că mă aflu aici?”

Cu toate acestea, Domnul știe de ce îi pune omului o asemenea întrebare. Cel puțin două motive stau la originea ei:

1) Dumnezeu nici nu vindecă, nici nu mântuie pe cineva fără voia lui.

În calitate de Stăpân absolut al Universului pe care l-a creat, Dumnezeu este garantul deplinei libertăți de alegere, principiu pe care El Însuși îl respectă. Vorbindu-i despre mântuire unei persoane apropiate, am avut neplăcuta surpriză să aud o replică cutremurătoare: „Și dacă eu nu vreau să fiu mântuit !?”

La o astfel de replică nu există decât un singur răspuns: „Dacă nu vrei să fii mântuit, Dumnezeu nu te va mântui cu forța. El nu va forța pe nimeni să stea în prezența Sa o veșnicie, dacă nu dorește acest lucru. El nu va da cu sila viață veșnică unui om care preferă să moară pentru veșnicie. El nu va obliga pe nimeni să guste bucuriile cerești, dacă acel om alege să fie hrană pentru viermi, dispărând pentru totdeauna din Univers.”

Desigur, Dumnezeu nu va renunța ușor la acel om. Dragostea Sa Îl va determina să apeleze la orice mijloc (moral!) care să-l convingă să facă alegerea cea bună. Care părinte nu ar proceda așa cu propriul copil? Așadar, Dumnezeu nici nu vindecă, nici nu mântuie pe nimeni dacă nu se dorește acest lucru.

2) Există, într-adevăr, oameni care nu doresc să fie vindecați.

Poate că vă este greu să credeți, dar vă asigur că așa este. Nici eu nu am crezut că există astfel de oameni până ce nu mi s-a dat să-i întâlnesc pe unii dintre ei în timpul unei șederi îndelungate în spital. Am văzut pacienți grav bolnavi care aruncau medicamentele la toaletă. Cauza? Nu doreau să se vindece. Dacă s-ar fi vindecat, ar fi fost externați mai repede. Însă ei nu aveau casă, nu se puteau bucura de o hrană caldă… Preferau să rămână bolnavi într-un spital ce le oferea temporar un minimum de condiții decente de viață, decât să se însănătoșească și să ducă lipsă de cele mai elementare lucruri.

Doriți și alte argumente în sprijinul afirmației de mai sus? L-am întrebat odată pe un văr (medic) bolnav de cancer, aflat pe patul de moarte, dacă dorește să ne rugăm și să postim pentru vindecarea lui. Răspunsul lui m-a uimit: „Nu! Eu sunt împăcat cu Dumnezeu. M-am săturat de viața asta și nu mai vreau să cad în lupta cu ispita.”

Așadar, există oameni care, din diferite motive, nu doresc să fie vindecați. Vi se mai pare acum absurdă întrebarea Mântuitorului: „Vrei să te faci sănătos?” Însă nu la întrebarea aceasta doresc să mă opresc acum, ci la o alte trei întrebări pe care le regăsim în tot atâtea pasaje biblice. Este vorba de trei împrejurări în care Domnul pune întrebări diferite, dar care, în esență, reprezintă una singură: „Ce vrei să fac pentru tine?” Vă propun o scurtă analiză a celor trei împrejurări.

a) Matei 20:20‑21: „Ce vrei?”

În prima dintre aceste împrejurări, o femeie (mama fiilor lui Zebedei) poate fi văzută închinându-se la picioarele lui Iisus. Totul din expresia chipului ei dovedește că dorește cu ardoare un anumit lucru de la Mântuitorul. Cererea ei se afla pe buze, dar nu îndrăznește să-și ia zborul.

„Ce vrei?” – o întreabă Iisus. De ce o întreabă El pe femeie așa ceva din moment ce știe prea bine ce se afla în inima ei? De ce ne cere Dumnezeu să ne rugăm și să-I cerem ce dorim, din moment ce El ne cunoaște toate gândurile, toate aspirațiile și toate dorințele?

Somată atât de direct să dea un răspuns, femeia spune ce dorește. Ce obrăznicie! Ce tupeu! – am spune noi, punând eticheta imediat. Era într-adevăr vorba de o ambiție – o ambiție de mamă care dorea binele suprem copiilor săi. Iisus nu o apostrofează. O mustră fin, dar nu o lasă fără speranță.

De ce? Pentru că El vede dincolo de aparenta ambiție a femeii, dorința fierbinte de a fi cât mai aproape de Dumnezeu și de a-I sluji. Iisus apreciază motivația femeii și a fiilor ei, de aceea nu-i respinge. Însă ceea ce dorește El să-i învețe este că înaintea slavei se află crucea și că ei aveau să bea același pahar al suferinței ca și Domnul lor.

Istoria consemnează faptul că cei doi fii ai femeii (fiii lui Zebedei: Iacov și Ioan) au băut „paharul” suferinței până la capăt, devenind vrednici să stea lângă tronul Mântuitorului la revenirea Sa în slavă.

Întrebarea Mântuitorului pusă femeii urmărește să clarifice un lucru important: „Uite” – pare să spună Iisus – „tu ceri lucrul acesta de la Mine și Eu sunt dispus să vi-l ofer. Sunteți însă dispuși să primiți împreună cu lucrul dorit și altceva, despre care Eu știu că vă este de folos pentru mântuire? Sunteți dispuși ca, împreună cu binecuvântarea pe care o cereți, să primiți și încercări, suferințe și dureri care vă vor întări în credință și vă vor apropia de Mine?”

Viața dovedește cu prisosință că, de cele mai multe ori, noi cerem doar slava, fără cruce. Suntem ca niște copii răsfățați care pretind cât mai multe privilegii de la părinții lor, fără ca să facă ceva pentru ei.

Unul dintre adevărurile pe care Iisus S-a străduit să-l imprime în mintea „răsfățată” a urmașilor Săi este acela că „în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:22) și că aceia care au sacrificat pentru Evanghelie vor primi în veacul acesta „de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor viața veșnică” (Marcu 10:29‑30).

b) Matei 20:29‑32: „Ce vreți să vă fac?”

În cel de-al doilea pasaj biblic, există câteva lucruri demne de subliniat. Cei doi orbi din Ierihon strigă cu toată puterea lor: „Ai milă de noi, Doamne!” Era aceasta o rugăciune bună?

Da, era o rugăciune foarte bună, pentru că niciodată Dumnezeu nu rămâne indiferent față de omul care, în disperarea sa, strigă către cer: „Ai milă de mine!” Această scurtă, dar cuprinzătoare rugăciune dovedește că întregul edificiu pe care l-a construit omul cu privire la propria mântuire s-a prăbușit în țărână, el rămânând gol, descoperit și fără sprijin. Singura lui speranță rămâne harul și mila lui Dumnezeu.

Într-adevăr, rugăciunea celor doi orbi era foarte bună. De ce totuși Mântuitorul nu răspunde imediat acestei cereri? De ce Iisus pune aceeași întrebare, aparent absurdă: „Ce vreți să vă fac?” Nu era clar ce doreau cei doi orbi? Sunt cel puțin trei lucruri importante pe care le învățăm din acest pasaj:

– Dumnezeu nu Se mulțumește cu rugăciuni generale. „Doamne, ai milă de mine!” este o rugăciune generală. El dorește de la noi cereri concrete. De ce? Pentru că doar în felul acesta putem verifica împlinirea unei rugăciuni și putem să ne îmbogățim cu experiențe trăite cu Dumnezeu, atât de importante pentru viața noastră de credință.

Dacă Îi cerem lui Dumnezeu doar lucruri generale („miluiește-ne, Doamne”, ca în liturghia duminicală) și El ne dă o binecuvântare în urma acestei rugăciuni, este posibil ca acea binecuvântare să o punem pe seama întâmplării, nu pe seama intervenției lui Dumnezeu în favoarea noastră.

De ce să nu-I cerem Domnului lucruri cât se poate de concrete, de la cele mai mărunte până la cele mai însemnate? Unora le e teamă să nu-L obosească pe Tatăl ceresc cu problemele lor mărunte. Este doar o prejudecată. Tatăl ceresc este interesat de tot ce privește existența noastră până acolo încât Mântuitorul ne-a asigurat că „până și perii din cap, toți vă sunt numărați” (Matei 10:30).

Dacă nu-I cerem lui Dumnezeu lucruri concrete, s-ar putea să nu le primim niciodată, chiar dacă El arde de dorința să ni le ofere. Nu întâmplător Iisus ne învață: „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide!” (Matei 7:7).

– „Gloata îi certa (pe cei doi orbi n.n.) să tacă”… Nu există situație în care, cerând ceva de la Dumnezeu, dorind să faci ceva bun, alegându-ți o țintă înaltă și dorind să fii mai aproape de Iisus, să nu apară piedici. Satana are o lege de neschimbat: „Orice dorința bună și orice faptă bună trebuie pedepsite.” Când ceri ceva de la Dumnezeu, Satana va trimite întotdeauna pe cineva care să te descurajeze.

Un exemplu: Ana se roagă în Templu pentru ca Dumnezeu să-i dea un copil. Pe cine a trimis Satana să o descurajeze în timpul rugăciunii? Chiar pe Eli, marele preot al templului. Lecția pe care merită să o reținem este aceea că trebuie să ne așteptăm la piedici ori de câte ori dorim ceva bun în viață, dar niciodată nu trebuie să renunțăm la luptă.

Cei doi orbi cunoșteau bine lecția aceasta. Deși mulțimea îi certa, împiedicându-i în dorința lor de a se apropia de Mântuitorul, „ei mai tare strigau: „Ai milă de noi!”

– Cel de-al treilea lucru important de reținut: Ce avem de gând să facem cu lucrul pe care-l cerem de la Dumnezeu?

Cei doi orbi cereau vindecare, dar ce doreau să facă după primirea ei? Am citit cu ani în urmă o carte despre vindecările spectaculoase făcute de charismatica Catherine Cullman. Doream să observ un singur lucru: Ce făceau oamenii după ce erau „vindecați”. Am reținut două cazuri mai deosebite. Un tânăr jucător de baschet, accidentat la un picior, a fost nevoit să renunțe la sportul preferat. Participând la o mare adunare de vindecări făcute de cunoscuta Catherine Cullman, tânărul a fost „vindecat”. Știți care a fost prima lui grijă după vindecare? Să reia antrenamentele la baschet.

Un al doilea caz pe care l-am reținut este al unui bărbat grav bolnav, care, prezent la ședințele cunoscutei vindecătoare, a fost și el vindecat. Știți care a fost prima lui grijă după vindecare? Înainte să anunțe familia de bucuria că a redevenit sănătos, a închiriat un camion și a cumpărat mobilă nouă pentru casă. În toate cazurile, cei vindecați și-au reluat cursul obișnuit al vieții, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Oare aceasta e voința lui Dumnezeu atunci când întinde mâna Sa binevoitoare asupra noastră, binecuvântându-ne? Ce au făcut cei doi orbi după ce Iisus le-a redat vederea? „Îndată orbii și-au recăpătat vederea și au mers după Iisus” (Matei 20:34). Viața lor s-a schimbat radical din acel moment, dedicând-o Celui care le redase una dintre cele mai mari bucurii umane: lumina ochilor.

Rămâne deci întrebarea: Ce facem cu lucrul pe care îl cerem de la Dumnezeu după ce El ni-l oferă? Dumnezeu e dispus să împlinească toate cererile pe care I le aduc copiii Săi. Cu o condiție însă: să nu fie cereri egoiste. Apostolul Iacov ne avertizează: „Nu aveți pentru că nu cereți. Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre” (Iacov 4:2,3).

Când omul vrea să facă o schimbare radicală în viața sa, o schimbare în bine, Dumnezeu e dispus să-i împlinească orice cerere, oricât de concretă ar fi aceasta. Am cunoscut un om care s-a întors din armată cu o jumătate de ficat. Era bolnav de ciroză și medicii nu-i dădeau prea mulți ani de trăit. Însă omul acesta dorea cu ardoare un lucru: să intre în lucrarea lui Dumnezeu. S-a rugat în sensul acesta și Dumnezeu l-a ascultat. Deși era un bolnav incurabil, cu o speranță mică de viață, Dumnezeu i-a dat încă 40 de ani de viață pe care i-a folosit în lucrarea Sa.

Rămâne deci întrebarea: „Ce vreți să vă fac?” Iisus e dispus să facă pentru noi ceea ce Îi cerem. Dar dacă El ne va da ceea ce Îi cerem, ce vom face cu binecuvântările primite?

3) Ioan 1:35‑38: „Ce căutați?”

Cei doi ucenici ai lui Ioan Botezătorul aveau ce să ceară de la Iisus: plase noi de pescuit, o barcă nouă, o casă mai mare, o sănătate mai bună… La întrebarea Mântuitorului: „Ce căutați?”, ei nu amintesc nimic din toate acestea. Un singur lucru îi preocupă: „Rabi, unde locuiești?”

Nu, nu era vorba de o simplă curiozitate legată de adresa unde putea fi găsit Iisus. Pe oamenii aceștia îi interesa cu adevărat unde locuia Iisus pentru că doreau să fie cu El, tânjeau după o comuniune mai deplină cu Mântuitorul lor.

Pe fiecare dintre noi, Iisus ne întreabă, așa cum i-a întrebat și pe contemporanii Săi: „Ce vrei să-ți fac? Ce binecuvântare dorești să revărs asupra ta?” Nu, nu este ca în povestea cu peștișorul de aur în care omul trebuie să spună o dorință oarecare! Mântuitorul este dispus să ne dea tot ce Îi cerem cu credință.

Vrea cineva bani? El e dispus să-i ofere. Dar ce vei face cu ei după ce îi vei primi? Vrea cineva sănătate? El e Marele Vindecător gata oricând să readucă izvorul vindecării aproape de tine. Dar ce vei face cu sănătatea pe care o vei primi? Care va fi cursul vieții tale de acum înainte? Vrei să fii un conducător? Pentru El nu e o problemă să te înalțe. Dar ce vei face cu puterea pe care o vei primi de la El?

Acestea sunt doar câteva întrebări pe care ar trebui să ni le punem înainte de a cere ceva lui Dumnezeu în rugăciune. Doar atunci vom fi siguri că vom folosi binecuvântările primite spre slava lui Dumnezeu.

Lori Balogh