Universul psalmilor : Introducere

Universul Psalmilor

– Introducere –

     Nu voi uita niciodată cuvintele unui om al lui Dumnezeu care, într-un moment de deschidere sufletească, mi-a mărturisit că nu a înțeles niciodată Psalmii până când nu a trecut el însuși prin experiențele trăite de autorii lor. Atunci nu i-am dat crezare deplină. Eram tânăr și credeam că înțeleg Psalmii destul de bine… Acum însă, după ce au trecut ceva ani peste mine ( sau eu am trecut prin ani ! ), îi dau deplină dreptate acelui om…

Acum pot mărturisi că nu am înțeles niciodată mai bine Psalmul 19 ca atunci când, aflat pe culmea Iezerului Mare, la ivirea zorilor, am privit ca fermecat răsăritul unui soare care se înălța maiestos deasupra unui ocean de nori amestecați cu creste ale munților. Sau când, în amurg, am avut privilegiul de a admira un apus de soare peste Piatra Craiului – un tablou unic în care muntele părea de foc.

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu

Și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.

O zi istorisește alteia acest lucru;

O noapte dă de știre alteia despre El.

Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit;

Dar răsunetul lor străbate tot pământul

Și glasul lor merge până la marginile lumii.

În ceruri, El a întins un cort soarelui

Și soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă,

Se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz.

Răsare la un capăt al cerurilor

Și isprăvește drumul la celălalt capăt;

Nimic nu se ascunde de căldura lui…” ( Psalmul 19, 1‑6 )

Un om care trăiește întreaga lui viața în „jungla” de beton, sticlă și asfalt a marilor orașe nu va înțelege niciodată frumusețea acestui psalm.

Nu am înțeles niciodată puterea încurajatoare a Psalmului 20 până când, aflat la căpătâiul unui accidentat grav și căutându-mi cuvintele pentru a-l încuraja, am deschis Biblia și am citit acest psalm la despărțire, ca o rugăciune îndreptată spre tronul Celui Sfânt.

„Să te asculte Domnul în ziua necazului,

Să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov,

Să-ți trimită ajutor din locașul Său cel Sfânt

Și să te sprijinească din Sion…

Să-ți dea tot ce-ți dorește inima

Și să-ți împlinească toate planurile tale…” ( Psalmul 20, 1‑2. 4 )

Cel ce nu simte compasiune față de semenul său aflat în nenorocire nu va înțelege niciodată frumusețea și profunzimea acestui psalm.

Am iubit Psalmul 91 întotdeauna. Însă niciodată nu l-am înțeles mai profund ca atunci când, în timpul Revoluției din ’89, două gloanțe ne-au trecut pe lângă ureche, fără să ne atingă pe niciunul dintre noi. Eu, soția și copilul eram singuri pe stradă în acele momente… Providența divină a făcut ca, înainte de a ieși în bătaia armelor, să citim chiar cuvintele acestui psalm, după care ne-am predat în mâinile Domnului, cerând în rugăciune ocrotirea Lui.

„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt

Și se odihnește la umbra Celui Atotputernic

Zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea,

Dumnezeul meu în care mă încred ! „…

Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții,

Nici de săgeata care zboară ziua,

Nici de ciuma care umblă în întuneric,

Nici de molima care bântuie ziua ‘namiaza mare.

O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta,

Dar de tine nu se va apropia.

Doar vei privi cu ochii și vei vedea răsplătirea celor răi…” ( Psalmul 91,1‑2. 5‑8 )

În vremuri de pace și liniște, e greu să înțelegi și să trăiești frumusețea făgăduințelor divine din acest psalm.

Cine poate înțelege Psalmul 66 mai bine decât acela care trece prin suferințe repetate, simțind cuptorul încercărilor încins la maximum?

„Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule,

Ne-ai trecut prin cuptorul de foc ca argintul;

Ne-ai adus în laț și ne-ai pus o grea povară pe coapse.

Ai lăsat pe oameni să încalece peste capetele noastre;

Am trecut prin foc și prin apă;

Dar Tu ne-ai scos și ne-ai dat belșug.” ( Psalmul 66, 10‑12 )

Un creștin care se așteaptă să ajungă în Împărăția cerurilor purtat pe perne de puf și pe pat de flori nu va înțelege niciodată acest psalm.

Cine poate înțelege Psalmul 22 mai bine decât acela care se oprește mereu în fața crucii Domnului Christos, meditând la marea Lui jertfă?

Poate înțelege cineva Psalmul 8 dacă nu trăiește, asemenea psalmistului David, același simțământ al micimii față de imensa Creație a lui Dumnezeu?

Poate cineva înțelege imensa bucurie trăită de autorul Psalmului 150, dacă el însuși nu obișnuiește să-L admire și să-L laude pe Creator?

Psalmii ne pun în fața unui adevăr verificat de milenii: Pentru a fi înțeleși, ei nu trebuie doar să fie citiți; ei trebuie să fie trăiți. Un întreg univers sufletesc se ascunde în versurile scrise cu trei milenii în urmă. Dar oare mai sunt actuale aceste trăiri? Omul societății postmoderne se mai regăsește în acest labirint de trăiri, emoții și sentimente pe care le regăsim în Psalmi?

Cu siguranță că da ! Omul, în esența lui, este același. „Nimic nou sub soare ! „ ( Eclesiastul 1, 9 ) Durerile, bucuriile, frământările, eșecurile, satisfacțiile, temerile, aspirațiile, poverile și tot ce alcătuiește universul sufletesc al omului au rămas, în esență, neschimbate de-a lungul timpului. De aceea, neschimbată este și nevoia lui după Dumnezeu…

Călătoria prin „țara Psalmilor” este de fapt o „călătorie” în propriile noastre ființe. La citirea fiecărui vers nou ne regăsim pe noi înșine, repetând, poate la o altă scară, experiențele de viață ale autorilor acestor bijuterii literar-spirituale.

Ce bine e să nu te simți singur în anumite momente din viață ! Când constați că și alții au trecut pe același drum, uneori pietros și plin de suferințe, dar care au reușit, ești cu mult mai motivat să continui lupta vieții, alături de Cel care ne-a promis: „Nicidecum n-am să te las; cu niciun chip nu te voi părăsi” ( Evrei 13, 5 )

Vă urez să aveți o „călătorie” plăcută, dar mai ales utilă, prin „țara celor 150 de izvoare de înțelepciune” – Cartea Psalmilor.

Lori Balogh