“Haine albe”
– Culoarea preferata a cerului –
Va propun sa meditam cateva momente la “imbracamintea” ce se poarta pe meleagurile ceresti, pornind de la una din cele mai frumoase promisiuni facute de Dumnezeu in cartea Apocalipsei:
“Totusi ai in Sardes cateva nume care nu si-au manjit hainele. Ei vor umbla impreuna cu Mine imbracati in alb, fiindca sunt vrednici.” ( Apocalipsa 3, 4 )
Tinand cont de perioada istorica la care se refera profetia, biserica din Sardes reprezinta Biserica Reformei, proaspat iesita din intunericul Evului Mediu. Ridicata asemenea unui templu nou si urias alaturi de biserica papala, Biserica Reformei s-a sprijinit pe doi stalpi puternici: 1) mantuirea fara plata, castigata prin credinta in Iisus Christos si 2) autoritatea suverana a Bibliei in materie de doctrina si morala.
Biserica “Sardes” ( a Reformei ) a inceput o lucrare frumoasa , inlaturand molozul invataturilor pagane ce se infiltrase in doctrinele bisericii crestine. A fost inlaturat cultul icoanelor, s-a renuntat la practica indulgentelor, la cultul mortilor si al sfintilor, a fost inlaturata traditia de pe pozitia de egalitate cu Scripturile, s-a renuntat la doctrina mantuirii prin fapte si la suprematia papala. Din nefericire, aceasta biserica nu si-a finalizat lucrarea de reforma. Mai mult decat atat, ea a inceput sa piarda chiar din adevarurile pe care le castigase cu atata sacrificiu. In loc sa duca mai departe Reforma, “Sardes” a incremenit in cateva adevaruri descoperite, multumindu-se cu ele. Urmarea ? Aceasta biserica a inceput sa traiasca din gloria trecutului, lipsindu-i perspectiva si viziunea de care are nevoie o biserica crestina vie. Acesta este motivul pentru care Iisus, “Martorul credincios si adevarat”, o mustra aspru. Din punct de vedere spiritual “Sardes” era o biserica in agonie…
Textul citat mai sus ne asigura ca in aceasta biserica, aflata in agonia mortii spirituale, existau cativa oameni care “nu si-au manjit hainele” si care, datorita credinciosiei lor, vor avea privilegiul de a trai o vesnicie alaturi de Mantuitorul lor, imbracati in haine albe.
Expresia “haine albe” apare de cel putin zece ori in Apocalipsa, dar si in alte parti ale Bibliei ( vezi Apocalipsa 3, 4.5.18; 4,4; 6,11; 7,9.13.14; 19,8.14 ).
– In Daniel 7,9-10, este zugravita scena inceputului judecatii – o scena grandioasa, solemna, in care “Cel Imbatranit de zile” ( Dumnezeu Tatal ) este descris ca fiind imbracat in haine albe.
– In Apocalipsa 4, 4, apare din nou scena tronului lui Dumnezeu inconjurat de 24 scaune de domnie pe care sed cei 24 de “batrani” , imbracati si ei in haine albe.
– In Apocalipsa 19, 11-14, apostolul Ioan vede un alt tablou grandios, de data aceasta avandu-L in centru pe Iisus , calarind pe un cal alb si inconjurat de ostile cerului imbracate si ele in “in subtire, alb, curat.”
– In Apocalipsa 7, 9. 13. 14, este creionat maretul tablou al celor mantuiti – acea gloata nenumarata, din orice neam, semintie si limba. Si acestia sunt vazuti imbracati in haine albe…
In mod firesc se ridica intrebarea: Ce semnificatie are albul, din moment ce el apare atat de des in scenele care descriu cerul ? Punand aceasta intrebare, pornesc de la ideea ca in Biblie nimic nu este scris de prisos. Orice amanunt isi are locul intr-un plan inteligent conceput de Creator.
De ce hainele fiintelor ceresti nu sunt, de exemplu, negre ? Raspunsul e mai usor de dat in cazul acesta : negrul este simbolul mortii, or in Imparatia cerului moartea nu va mai exista ( Apocalipsa 21, 4 ) .
De ce aceste haine nu sunt rosii ? Aceasta culoare ar putea foarte bine sa simbolizeze sangele varsat al Mantuitorului pentru mantuirea noastra. Nu ar fi firesc si frumos ca cei mantuiti sa poarte un semn vesnic al jertfei lui Iisus pentru ca niciodata sa nu se mai repete istoria pacatului ?
Desigur, ar fi frumos. Dar acest semn vesnic al jertfei exista deja: palmele strapunse ale Mantuitorului care vor purta pentru eternitate cicatricile ranilor de pe cruce.
De ce aceste haine ale cerului nu sunt galbene ? Galbenul este o culoare vesela, stimulatoare pentru vedere, un calmant al sistemului nervos…Insa galbenul este in acelasi timp si un simbol al descompunerii si putrefactiei care urmeaza mortii…Succesiunea culorilor calaretilor din Apocalipsa cap. 6 ( alb, rosu, negru , galben ) sugereaza o decadere a bisericii crestine de la curatia initiala , pana la moarte si degradare totala.
De ce “hainele” cerului nu sunt portocalii ( portocaliul este o culoare vesela !), verzi ( verdele este un simbol al vietii ), albastre ( albastrul este un simbol al credinciosiei ) etc.? De ce tocmai albul este “culoarea” preferata a cerului ?
Ne aflam in fata expresiei unei legi imuabile care guverneaza Universul lui Dumnezeu : legea altruismului. Fiecare obiect are insusirea de a retine si de a reflecta anumite culori ale spectrului solar vizibil ( alcatuit din sapte culori de baza: rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo si violet ). Culoarea unui obiect e data nu de ceea ce retine acel obiect din spectrul luminii solare, ci de ceea ce el reflecta. Daca un mar este rosu, aceasta se datoreaza faptului ca el retine toate culorile din spectrul luminii,cu exceptia luminii rosii pe care o reflecta. Obiectele negre sunt cele care retin toate culorile spectrului, fara sa reflecte niciuna. Obiectele albe, dimpotriva, desi primesc toate cele sapte culori ale spectrului luminii solare, nu retin niciuna din ele, reflectandu-le pe toate.
Din punctul acesta de vedere, albul devine cel mai frumos simbol al altruismului, al generozitatii.De fapt, albul nu este o culoare distincta, ci este suma tuturor culorilor din spectrul luminii solare care sunt reflectate. Cu cat un obiect reflecta mai mult din lumina primita , albul lui devine mai curat, mai nobil si mai placut.
Intelegem acum de ce Tatal e vazut de profetul Daniel ca fiind imbracat in haine albe ca zapada – cea mai curata si mai frumoasa nuanta de alb ? Pentru ca El e intruparea altruismului si a generozitatii. Pentru fericirea si implinirea creaturilor Sale, El a dat totul. Iar pentru mantuirea neamului omenesc El S-a dat pe Sine Insusi in Persoana Fiului Sau, “pentru ca oricine crede in El sa nu piara , ci sa aiba viata vesnica” ( Ioan 3, 16 ).
Intelegem acum de ce ingerii cerului sunt imbracati si ei in alb ? Pentru ca ei nu traiesc pentru ei insisi, ci pentru slava Creatorului si binele celor pe care sunt chemati sa-i slujeasca.
“Nu sunt oare toti ( ingerii ) duhuri slujitoare trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei ce vor mosteni mantuirea ?” ( Evrei 1, 14 )
Intelegem acum de ce mantuitii vor fi imbracati si ei in haine albe ? Pentru ca, in timpul vietii lor au trait nu doar pentru ei, ci si pentru semenii lor pe care au incercat sa-i faca , dupa posibilitatile pe care le-au avut , putin mai buni, mai fericiti, mai apropiati de Dumnezeu si de mantuire.
Da, in vastul Univers creat de Dumnezeu actioneaza un principiu vesnic , imuabil: legea altruismului.
“ In Univers nu exista nimic , afara de sufletul egoist al omului, care sa traiasca pentru sine. Nicio pasare nu spinteca vazduhul , niciun animal care se misca pe pamant nu slujeste decat pentru binele altora…Florile respira mireasma si expun frumusetea lor pentru fericirea omenirii. Soarele raspandeste lumina sa pentru a inveseli pamantul… Ingerii slavei isi gasesc bucuria in a da, acordand grija lor neobosita fata de sufletele cazute si nesfinte…Privind la Iisus, vedem ca slava Dumnezeului nostru este de a da… Domnul Christos a primit toate lucrurile de la Dumnezeu, insa El a luat ca sa dea. Tot asa se procedeaza si in curtile ceresti, in slujirea Sa pentru toate fiintele create: prin Fiul iubit, viata Tatalui se revarsa peste toti si tot prin Fiul revine , printr-o slujire voiasa si de proslavire, in valuri de iubire la Marele Izvor al tuturor. Si astfel, prin Christos, circuitul binefacerilor este complet, reprezentand caracterul Marelui Datator , legea vietii.” E. G. White, “Hristos, Lumina lumii”, pag. 15
Am inceput aceasta meditatie pornind de la promisiunea facuta bisericii “Sardes”- biserica crestina din perioada Reformei. Ochiul atotvazator al lui Dumnezeu a inregistrat faptul ca, desi perioada respectiva s-a caracterizat prin degradare spirituala, au existat si oameni integri, a caror constiinta modelata de Duhul lui Dumnezeu i-a facut sa stea la spartura cu orice sacrificiu. Aceste caractere integre au promisiunea ca vor umbla in alb in Imparatia cerului, traind in acel mediu curat dupa care au tanjit si pentru care au luptat intreaga lor viata.
Sa facem acum un salt in timp, ajungand la solia Martorului credincios adresata ultimei biserici – Laodiceea. Expresia “haine albe” se regaseste si in aceasta solie, fiind cuprinsa in sfatul dat acestei ultime biserici:
“Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te imbogatesti, si haine albe, ca sa te imbraci cu ele si sa nu se vada rusinea goliciunii tale, si doctorie pentru ochi , ca sa-ti ungi ochii si sa vezi “. ( Apocalipsa 3, 18 )
Ma intreb: Oare de ce ne este dat noua sfatul de a imbraca hainele albe oferite de Mantuitorul ? De ce nu a fost dat acest sfat unei alte biserici din celelate sase ( unei alte perioade istorice ! ) ?
Daca ar fi sa ne referim la locuitorii cetatii Laodiceea din Asia Mica ce traiau in primul secol ( contemporani ai apostolului Ioan –autorul Apocalipsei ), am putea remarca un fapt interesant: ei erau vestiti pentru hainele lor negre. Ciudat ! In intregul Imperiu Roman, negrul simboliza umilinta, subjugarea, robia…Cu toate acestea, laodiceenii se mandreau cu hainele lor negre, facute din lana neagra in vestitele lor ateliere. Erau oameni bogati, rafinati, care se mandreau cu bogatia lor, dar le lipsea ceva esential: le lipsea simtul realitatii.
Solia lui Iisus, Martorul credincios si adevarat, nu se adreseaza unei comunitati locale, izolata geografic undeva in Asia Mica a primuluii secol. Ea se adreseaza , asemenea tuturor celorlate solii catre cele sapte biserici, unei intregi perioade crestine: ultima inainte de revenirea in glorie a Mantuitorului si incheierea istoriei pacatului. Noi suntem laodiceeni de azi…
Oare nu suntem noi cei care avem o parere atat de buna despre crestinismul nostru ? Nu ne simtim noi atat de bogati spiritual, atat de plini de doctrina si teologie, incat simtim ca nu mai avem nevoie de nimic ? Cu toate acestea, din perspectiva cerului, suntem vazuti in cea mai deznadajduita postura:
“Pentru ca zici: “Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic “ si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol.” ( Apocalipsa 3, 17 )
Un laodiceean gol ? Este incredibil ! El care se lauda cu hainele lui scumpe…Si totusi, aceasta e cruda realitate. Din punct de vedere teologic si doctrinal, crestinismul secolului al 21-lea nu duce lipsa de nimic. Mii de tratate teologice pot fi gasite pe rafturile librariilor si bibliotecilor noastre; zeci de posturi crestine de radio si TV trimit in eter mesajul Evangheliei; site-uri crestine pun la dispozitia celor interesati o multime de resurse biblice si o armata de misionari si evanghelisti lucreaza pentru predicarea Evangheliei. Institutii de sanatate ii ajuta pe oameni sa invete legile sanatatii, in timp ce alte institutii se ocupa cu educarea tinerei generatii. Suntem mai bogati , din punctul acesta de vedere, decat toti inaintasii nostri… Cum poate fi atunci crestinul laodiceean atat de gol si sarac ?
E o problema de “imbracaminte”. In ciuda a ceea ce avem si facem, ne lipsesc hainele albe ale unui caracter altruist care sa traiasca spre binele si fericirea celor din jur. Ne lipsesc hainele albe ale neprihanirii lui Christos…
Cineva ar putea obiecta spunand ca aceste haine albe vor fi date celor mantuiti la sfarsit, dupa ce vor fi biruit totul. Biblia insa ne ajuta sa intelegem ca aceasta trebuie sa fie imbracamintea noastra zilnica, inca din aceasta viata: “Ferice de cei ce isi spala hainele ca sa aiba drept la pomul vietii si sa intre pe porti in cetate.” ( Apocalipsa 22, 14 ). Din cele sapte fericiri pe care le gasim exprimate in Apocalipsa, doua se refera la pazirea si curatirea hainelor noastre spirituale inca din timpul vietii acesteia. Sfatul se refera nu la viitor, ci la prezent.
Aceste cateva ganduri au menirea sa ne conduca la o sincera si profunda cercetare de sine: Cu ce fel de haine imbracam sufletele nostre:cu cele albe, ale altruismului sau cu cele negre , ale egoismului ? Astazi inca mai putem renunta la cele negre si inca le mai putem “spala” pe cele albe, murdarite din propria noastra neglijenta. Maine poate va fi prea tarziu …
In jurul nostru oamenii iubesc “negrul”… E la moda… Spiritul materialist, lacomia, compromisul, coruptia si tot cortegiul de rele care se trag din acestea “se poarta”, atat intre saracii lumii, dar si intre bogatii ei. Cei ce doresc o viata cat viata lui Dumnezeu nu trebuie sa uite insa ca cerul are o singura culoare preferata : albul. Orice alta nuanta nu va fi acceptata dincolo de portile Impatatiei lui Dumnezeu, pentru ca principiile guvernarii divine nu se schimba niciodata.
Dumnezeu se ingrijeste ca fiecare suflet venit pe lume sa primeasca lumina Sa divina ( vezi Ioan 1, 9 up. ). Cat din aceasta suntem dispusi sa reflectam pentru cei din jur ? Depinde numai de noi…
Lori Balogh
