Drama de la Betel
– o problema de educatie –
Oare cum ar arata viata fara copii ? Ce sens ar mai avea truda unui om, pe parcursul unei vieti efemere, fara prezenta copiilor ? Cine altcineva decat ei ne-ar putea invata mai bine lectia altruismului, a rabdarii si a sacrificiului dezinteresat ? Intr-adevar, copiii sunt un dar , “ o rasplata” a lui Dumnezeu intr-o viata atat de scurta si plina de necazuri ( Psalmul 127, 3 ).
Prezenta copiilor implica insa o mare responsabilitate din partea parintilor fata de Dumnezeu, biserica si societate. Uneori, intreaga experienta religioasa a unui om se poate masura in ceea ce a facut din copiii sai ( nu pentru copiii sai ! ). Dintre toate responsabilitatile unui parinte, dezvoltarea in copii a unui caracter echilibrat, nobil si vertical este de departe cea mai mare si urgenta.
Procesul educational cunoaste insa si drame… Biblia ne relateaza despre cateva din acestea cu scopul vadit ca noi insine sa le putem evita. Una din cele mai tulburatoare drame legate de copii si educatie este cea petrecuta la Betel, relatata in 2 Imparati 2, 23-25.
Pasajul biblic amintit ridica o serie de intrebari tulburatoare legate de caracterul lui Dumnezeu care a ingaduit sa se petreaca o asemenea tragedie, altele legate de caracterul profetului Elisei si, nu in ultimul rand, intrebari legate de educatia copiilor care au pierit in acea ocazie dramatica.
Tabloul biblic este socant: un carnagiu greu de imaginat in urma unei sentinte fara egal. Aici avem de-a face cu moartea nu a unor adulti, ci a unor copii ( am zice noi, “nevinovati “ ). Unde este , in acest pasaj , spiritul Evangheliei ? Unde putem vedea harul, indelunga rabdare, iertarea, ingaduinta si dragostea lui Dumnezeu despre care ne vorbesc in mod special Evangheliile? Parca toate acestea palesc in fata acestui tablou infricosator: in urma blestemului rostit de Elisei, profetul lui Dumnezeu, 42 dintre copiii prezenti mor sfasiati de doi ursi.
Suntem foarte nedumeriti… Daca Ilie ar fi poruncit , ca pe muntele Carmel : “Puneti mana pe ei !”, poate nu ne-am fi mirat atat de mult. Ilie apare in Biblie ca un profet sobru, sever si intransigent cu pacatul. Insa drama se produce in prezenta lui Elisei, “profetul pacii “, omul care a facut atat de mult bine poporului sau. Nedumerirea creste cu atat mai mult cu cat acest Elisei , considerat un prototip al lui Christos, care in intreaga sa viata i-a binecuvantat pe oameni, a inviat morti, a iertat ( armata siriana ), a vindecat si a hranit pe cei in nevoie, in aceasta imprejurare este surprins blestemand. Este vorba de o situatie cat se poate de grava, caci nu e vorba de pagani, de adulti, ci de niste copii ai propriului sau popor.
Pentru a intelege nedumerirea legata de gestul lui Elisei, e util sa amintim cateva amanunte biografice legate de profetul lui Dumnezeu. Elisei se naste intr-o familie instarita, avand un tata deosebit de gospodar. Are privilegiul sa creasca si sa se dezvolte in mediul sanatos de la tara, primind o educatie aleasa ( tatal sau era unul din putinii israeliti care nu cazuse in idolatrie pe vremea apostaziei generale din timpul lui Ilie ). Elisei dovedeste un spirit bland, linistit si umil ( dupa chemarea sa , slujba sa se rezuma la raspunderi umile in preajma profetului Ilie ).
Mai mult decat atat, Elisei se dovedeste a fi un om deosebit de sensibil fata de problema copiilor. Atunci cand afla ca o femeie vaduva risca sa-si piarda copii, care urmau sa fie luati robi datorita neplatii unei datorii, Elisei intervine si , cu ajutorul cerului, face o minune si salveaza situatia. Intr-o alta situatie, Elisei intervine in favoarea femeii din Sunem, ajutand-o ( desigur, facand apel la ajutorul lui Dumnezeu ! ) sa aiba un copil. Mai tarziu, cand copilul moare datorita unei boli grave, Elisei ii reda femeii copilul prin inviere.
In mod firesc ne intrebam: cum e posibil ca un astfel de om sensibil la nevoile semenilor, un profet al lui Dumnezeu plin de grija fata de copii, sa provoace un asemenea carnagiu ?
Textul biblic subliniaza faptul ca “i-a blestemat ( pe copii ) in Numele Domnului” ( 2 Imparati 2, 24 ). Ce inseamna “Numele Domnului “? Raspunsul il gasim in Exodul 34, 5-7. Cand Moise cere sa vada slava lui Dumnezeu, “Domnul S-a coborat intr-un nor, a statut acolo langa el si a rostit Numele Domnului. Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat : “Domnul , Dumnezeu este un Dumnezeu plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care Isi tine dragostea pana in mii de neamuri de oameni, iarta faradelegea, razvratirea si pacatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat si pedepseste faradelegea parintilor in copii si in copiii copiilor lor pana la al treilea si al patrulea neam.”
Asadar, invocand Numele Domnului, Elisei Il implica si pe Dumnezeu in carnagiul descris pe paginile Bibliei.
Se ridica si o alta intrebare: copiii lui Dumnezeu au permisiunea sa blesteme ? Categoric nu ! Noul Testament, in mod special, este plin de indemnuri care ii opresc pe crestini sa blesteme ( Matei 5, 44 ; Romani 12, 14 ). De ce atunci Dumnezeu, in loc sa-l mustre pe profetul Sau ca bleastama, il asculta ?
Acest sir de nedumeriri ii determina pe unii sa demonstreze contrastul dintre Dumnezeul Vechiului Testament si Cel al Noului Testament: unul este sever, razbunator, neiertator, in timp ce altul este iertator, rabdator si plin de har si iubire.
Cu privire la drama petrecuta la Betel, comentatorii biblici au pareri diferite. Unii dintre ei ii iau apararea lui Elisei, aruncand intreaga responsabilitate asupra lui Dumnezeu. Nu era Elisei un profet chemat si investit direct de catre cer ? Nu era el un ambasador al cerului intre oamenilor ? Ce se intampla cand un ambasador este batjocorit si umilit ? Se declanseaza razboiul. Ne amintim de solii lui David umiliti de imparatul amonitilor. Razboiul a fost de neinlaturat. ( vezi 1 Cronici cap. 19 ).
Acesti comentatori afirma ca Elisei putea blestema daca dorea, insa daca Dumnezeu nu l-ar fi ascultat, nu s-ar fi intamplat nimic rau. Insasi Biblia ne invata : “Cum sare vrabia incoace si incolo si cum zboara randunica, asa nu loveste blestemul neintemeiat.” ( Proverbe 26, 2 ). Deoarece blestemul s-a implinit- afirma acestia – inseamna ca el a fost intemeiat. Inseamna ca Dumnezeu a inspirat acest blestem, Elisei iesind din culpa, el fiind doar instrumentul prin care a fost aplicata judecata.
Alti comentatori ai Bibliei il acuza pe Elisei, luand apararea lui Dumnezeu. Acestia afirma ca uneori Dumnezeu asculta rugaciunea credintei , chiar daca aceasta rugaciune nu este dupa voia Lui ( vezi cazul lui Ezechia redat in 2 Imparati 20, 1-11 ). Aceasta inseamna ca, in opinia lor , Elisei I-a cerut lui Dumnezeu un lucru rau dar, avand o credinta mare, cererea i-a fost implinita. Daca Mantuitorul ar fi fost langa Elisei in acele momente, oare nu l-ar fi mustrat ca pe ucenicii care cereau sa cada foc din cer peste anumiti oameni ?
Dar sa lasam deoparte parerile oamenilor cu punctele lor de aparare si acuzare si sa incercam sa intelegem drama de la Betel asa cum a fost ea in realitate, afland adevaratele ei cauze. O paralela intre viata si lucrarea lui Elisei si cea a Mantuitorului ne arata ca sunt multe aspecte comune ( amandoi au inmultit painile, au vindecat, au inviat morti etc. ). Dar aspectul comun lucrarii celor doi care ne intereseaza acum in mod deosebit este faptul ca amandoi au folosit blestemul: Elisei a blestemat copiii care il batjocoreau, iar Iisus a blestemat smochinul neroditor. In Marcu 11, 20 ni se spune ca smochinul blestemat s-a uscat din radacini, ceea ce inseamna ca blestemul a lovit pana in copii. Mai mult decat atat, Iisus foloseste blestemul si in parabola oilor si caprelor redata in Matei cap. 25, aratand ca iubirea lui Dumnezeu nu este o iubire fara contur, imorala, ci una care are limitele impuse de dreptatea Sa.
Ce este de fapt blestemul ?
Oamenii folosesc adesea binecuvantarea in conversatiile lor, urandu-si “sanatate”, “drum bun”, “calatorie placuta”, “un an nou fericit”, etc. Dar ce sunt in realitate acestea ? Simple dorinte, lipsite insa de puterea de a le implini.
In conversatiile lor oamenii folosesc si blestemul… Insa, ca si in cazul binecuvantarii, blestemul in gura unui om nu este altceva decat o simpla dorinta ( rea ! ), lipsita si ea de puterea de a fi implinita.
Atunci cand vorbim despre binecuvantare si blestem in dreptul lui Dumnezeu, acestea au cu totul alta semnificatie. Binecuvantarea este o dorinta buna a lui Dumnezeu pe care El are si puterea sa o aduca la implinire in viata omului. In cazul blestemului, acesta nu este altceva decat o simpla constatare , o recunoastere a unei stari nenorocite cu urmarile inerente unei vieti traita in pacat. Blestemul rostit de Dumnezeu nu reprezinta dorinta Lui rea cu privire la o persoana, caci El “ nu poate fi ispitit sa faca rau “( Iacov 1, 13 ). Dragostea Sa nu poate fi compatibila cu rautatea. Cand Dumnezeu bleastama, El nu face decat sa dea un prognostic sever al bolii pacatului , la fel cum medicul oncolog, examinand un pacient bolnav de cancer in faza terminala, ii comunica faptul ca nu mai are mult de trait. Or, nimeni nu-l poate acuza pe un medic aflat in aceasta situatie ca l-a blestemat pe pacient atunci cand l-a informat despre viitorul lui.
In Geneza 3, 14 gasim primul blestem rostit de Creator: cel asupra sarpelui. “ Domnul , Dumnezeu a zis sarpelui: “Fiindca ai facut lucrul acesta , blestemat esti intre toate vitele si intre toate fiarele de pe camp…” Este demn de observat ca textul biblic nu foloseste conjunctivul “sa fii”, ci prezentul “esti”, ceea ce denota faptul ca blestemul , atunci cand e rostit de Dumnezeu, reprezinta nu vointa Lui, ci doar o constatare, o recunoastere a unei stari de fapt.
Revenind la Elisei, versetul 24 din pasajul citat spune ca “el s-a intors sa-i priveasca si i-a blestemat in Numele Domnului.” Sa ne imaginam scena. Un grup mare de copii din Betel il zaresc pe Elisei si incep sa-l batjocoreasca. Elisei se intoarce ca sa-i vada pe acesti copii. In acel moment, unii dintre copii tac, in timp ce altii continua cu mai multa inversunare sa-l batjocoreasca. Cu amaraciune, profetul isi da seama ca pentru acesti copii nu mai este har. Cu ochiul sau de profet, luminat de Duhul lui Dumnezeu, Elisei vede totul: vede educatia nefasta data de parintii acestor copii, dar si faptul ca acestia, deveniti oameni maturi, nu s-ar fi intors la Dumnezeu chiar daca ar fi trait o mie de ani. El vede ca orice eforturi in dreptul acestor copii rai si needucati ar fi fost zadarnice si, cu durere in suflet, rosteste blestemul: “exit !”. Pentru acesti copii nu mai era har.
Ce se intampla acolo unde nu mai lucreaza harul ocrotitor al lui Dumnezeu ? Satana are deplina libertate de actiune si fortele raului se dezlantuie fara limite. De ce face Satana acest lucru ? Pentru ca el stie ca tot raul pe care-l va produce va fi pus de catre oameni in seama lui Dumnezeu, umbrindu-L caracterul. Daca cineva se indoieste de acest lucru, il invit sa-si reaminteasca de primele doua capitole din cartea lui Iov…
Care a fost vina copiilor ?
Exista lucruri de care se poate rade nevinovat, dar exista si lucruri care nu trebuie luate niciodata in deradere. Care sunt acele lucruri de care nu trebuie sa radem niciodata ? Toate lucrurile de valoare si tot ce este legat de Numele lui Dumnezeu. Din nefericire, in conversatiile “crestine” isi fac loc tot mai mult asa-zisele glume si anecdote “crestine,” uitandu-se ca porunca a treia a Decalogului interzice orice gluma pe seama lucrurilor sfinte, sub aspra avertizare: “Caci Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Lui” ( Exod 20, 7 ).
Copiii din Betel spuneau doar doua cuvinte: “Suie-te, plesuvule ! Suie-te, plesuvule !” Ce era atat de grav in acestea ?
In primul rand este un lucru lipsit de respect sa te legi de infirmitatea cuiva. Chelia ( deducem de aici ca Elisei era chel ) era privita , datorita unei gresite intelegeri, ca un semn al leprei. A rade de un tanar ca Elisei ( in varsta de 30-35 de ani ) pentru faptul ca era chel era de fapt ( potrivit culturii vremii ) o insinuare a faptului ca era lepros. De asemenea, tot datorita unei gresite intelegeri si a unor prejudecati, leprosii erau considerati ca fiind blestemati de Dumnezeu ca mari pacatosi. Doar aceasta singura insinuare era suficient de grava pentru a justifica blestemul.
Dar lucrul cel mai grav de abia urmeaza. Forta batjocurii sta in cuvantul:”Suie-te !” Biblia ne relateaza despre ridicarea lui Ilie la cer, fapt ce a ajuns repede la cunostinta intregului popor. Locuitorii din Betel nu au fost nici ei straini de zvonurile legate de ridicarea lui Ilie la cer, unii crezand acest zvon, altii luandu-l in ras. Cu siguranta ca in familiile din Betel s-a discutat mult despre acest eveniment uimitor. Nu e greu sa ne imaginam cam ce s-a discutat in unele familii in prezenta copiilor:
“Ai auzit ca Ilie s-a suit la cer ?” “Ei , asi ! Sunt baliverne !” sau:
“ Draga sotie, ma duc la piata. Sa stii ca daca nu vin inapoi, atunci sigur m-am suit la cer.” sau:
“Ce bine imi pare ca te vad ! Si eu care credeam ca te-ai suit si tu la cer !”
Sa ne imaginam ca la toate aceste discutii batjocoritoare ale parintilor asistau si copiii care au retinut tonul , amplificand-l apoi in propria lor atitudine fata de Elisei.
Asadar, prima si cea mai mare vina in drama de la Betel le apartine parintilor care au dat un exemplu rau copiilor lor. Daca la acest exemplu rau dat de parinti mai adaugam si pornirile rele ale copiilor, impreuna cu asocierile cu alti copii rau educati, atunci avem in fata “amestecul” exploziv cel mai primejdios posibil.
Cum s-a ajuns ca Betelul ( “casa lui Dumnezeu “ – Geneza 28, 19-22 ) sa ajunga locul in care o multime de copii sa-si bata joc de profetul lui Dumnezeu, de cer si de Insusi Dumnezeu ? Betel era un loc plin de amintiri. Iacov primise acolo visul cu scara cerului si tot acolo primise fagaduinta calauzirii lui Dumnezeu.
La data la care Elisei intra in Betel , acesta nu mai era demult “casa lui Dumnezeu”. Regele idolatru Ieroboam asezase in Betel unul din cei doi vitei de aur , spunand: “Iata Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului !” ( 1 regi 12, 29 ). Tot istoria sacra consemneaza faptul ca regele Amatia l-a izgonit pe profetul lui Dumnezeu din Betel, poruncindu-i: “Nu mai prooroci la Betel, caci este un locas sfant al imparatului !” ( Amos 7, 13 ).
Asadar, Betel devenise, din “casa lui Dumnezeu”, un centru idolatru in care se hranea, deopotriva de catre parinti si copii, spiritul vulgar si pagan de necredinta si neascultare. Ilie dorise sa infiinteze acolo o scoala a profetilor, fapt ce a facut ca tensiunea dintre copiii lui Dumnezeu si oamenii idolatri din localitate sa creasca. Un singur idol a fost suficient pentru a strica moralitatea catorva generatii de locuitori ai Betelului.
Concluzii:
Drama petrecuta la Betel este un avertisment cat se poate de serios pentru familiile noastre. Ea ne demonstreaza cateva adevaruri de netagaduit:
1) Harul lui Dumnezeu este bogat, dar el are o limita care, daca este trecuta, duce la dezastru.
2) Iubirea lui Dumnezeu, desi este infinita in profunzimea ei, are totusi un contur: dreptatea
3) Cu lucrurile sfinte nu trebuie sa se joace nimeni, fie copii, fie adulti. Cel care incearca totusi sa o faca, trebuie sa suporte consecintele.
4) Responsabilitatea parintilor cu privire la educatia data copiilor lor este enorma, atat fata de societate si biserica, cat mai ales fata de Dumnezeu.
Privita din punctul de vedere al credintei crestine, educatia data de parinti copiilor lor cunoaste doar doua alternative: copiii, fie vor fi castigati pentru cer, fie vor suporta blestemul pierzarii vesnice. O pozitie neutra nu exista.
Exista ceva din aceasta drama petrecuta la Betel care te pune pe ganduri ? Daca exista, inca mai este har si Dumnezeu inca ne mai ofera ocazii pentru indreptarea lucrurilor. Maine poate va fi prea tarziu…
Lori Balogh
