Planul lui Dumnezeu pentru tine
-Secretul împlinirii personale –
Una dintre cele mai cunoscute, dar și mai puțin înțelese promisiuni ale lui Dumnezeu, este cea din Romani 8:28: „De altă parte știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”
Această promisiune divină o înțelegem cu dificultate nu pentru că în ea s-ar găsi cine știe ce teologie adâncă. Greutatea înțelegerii ei constă în faptul că, pentru a fi înțeleasă, ea trebuie primită cu credință. Când lucrurile îți merg bine, când ai ce-ți trebuie și ești apreciat de cei din jur, e ușor să accepți ideea că toate lucrurile lucrează spre binele tău. Dar când lucrurile merg rău? Poate fi o boală incurabilă o binecuvântare? Poate fi situația de a deveni șomer un lucru care să lucreze spre bine? Dar un accident de mașină?
Când alții trec prin necazuri iar noi stăm pe margine, în tribune, e ușor să fim de acord cu afirmația lui Pavel. Însă când noi înșine gustăm din amărăciunea acestora, când cerul ni se pare de aramă și pământul de fier, când alergăm încoace și încolo fără să întrezărim soluția, nu mai e la fel de ușor să înțelegem această promisiune divină.
Cu toate acestea, textul amintit nu este un cuvânt al oamenilor, ci un cuvânt al lui Dumnezeu pe care trebuie să-l credem, chiar dacă momentan nu-l înțelegem. Trei observații se impun în legătură cu înțelegerea acestei promisiuni divine:
1) „Toate lucrurile” lucrează spre binele nostru. Nu doar unele! Ne aflăm în fața unui superlativ care include chiar și cele mai nedorite aspecte ale vieții: boală, lipsuri, dezamăgiri, persecuție, despărțiri, moarte…
2) „Toate lucrurile lucrează împreună” spre binele nostru. Apare aici ideea unui mecanism complex (un ceas mecanic, de exemplu), în care unele rotițe merg înainte, în timp ce altele merg înapoi. După o logică simplistă, pentru ca un astfel de mecanism să funcționeze corect ar trebui ca toate rotițele să meargă în același sens. Ce s-ar întâmpla în acest caz? Mecanismul s-ar bloca…
Aplicând aceasta la viața noastră practică, suntem nevoiți să recunoaștem că, în condițiile păcatului, dacă toate lucrurile ar merge perfect, viața noastră spirituală nu ar avansa deloc. Am ajunge rapid la starea deplorabilă a laodiceenilor care gândesc: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”, fără să conștientizăm faptul că avem încă o mulțime de lipsuri în caracter: „Și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol” (Apocalipsa 3:17).
Pentru a evita această perspectivă sumbră, în înțelepciunea Sa, Dumnezeu a hotărât ca unele „rotițe” din mecanismul vieții noastre să se rotească în sensul opus voinței și dorințelor noastre. De ce? Pentru ca, în final, viața noastră să aibă un sens, iar „acele” ceasornicului nostru să arate spre un caracter desăvârșit.
3) „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Uneori, în limbajul zilnic se folosește expresia: „Tot răul spre bine”. Este corectă? Doar parțial… Pentru ca expresia folosită în limbajul cotidian să fie corectă trebuie adăugată specificarea făcută de Pavel: „spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Deși promisiunile lui Dumnezeu sunt oferite tuturor oamenilor, fără deosebire, de ele vor beneficia doar cei care își dovedesc atașamentul față de El.
Ultima parte a versetului aduce în discuție o idee asupra căreia merită să zăbovim mai mult: „spre binele celor ce sunt chemați după planul Său”. Despre care plan este vorba aici? Este vorba despre Planul de Mântuire? Desigur, este în discuție și Planul de Mântuire. Însă acesta este un plan general, privind întreaga omenire…
Biblia ne oferă suficiente dovezi că, în cadrul Planului de Mântuire există și un plan individual al lui Dumnezeu pentru fiecare om. Acest plan cuprinde tot ce poate fi mai bun și mai de dorit. Dacă omul cooperează cu Dumnezeu și acceptă acest plan, el poate ajunge la deplina sa realizare chiar în această viață, iar în final va ajunge să moștenească viața veșnică.
Ideea că un creștin veritabil trebuie să fie sărac, neinstruit, permanent lovit de necazuri și întristat este o prejudecată care se alimentează din necunoașterea caracterului lui Dumnezeu și a planurilor Lui față de copiii Săi. Iconografia răsăriteană scoate în evidență acest mod greșit de înțelegere a voinței lui Dumnezeu cu privire la om: imagini înfățișând sfinți triști, cu fețe prelungi, brăzdate de durere, icoane care „plâng”, un Christos care nu zâmbește niciodată…
Cunoscând efectele distructive ale acestei prejudecăți asupra relației dintre om și Creatorul său, Dumnezeu ne asigură în Cuvântul Său: „Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre” (Isaia 55:9).
Noi suntem incapabili să ne imaginăm ce culmi ar putea atinge fiecare om, chiar în condițiile păcatului în care trăim acum pe pământ, dacă el ar cunoaște și ar accepta planul lui Dumnezeu pentru el. Doar în viața viitoare vom conștientiza ceea ce am fi putut realiza și nu am reușit să realizăm.
Dumnezeu a avut un plan cu Adam – un plan care, din nefericire pentru el și pentru toți urmașii săi, nu s-a realizat. Primii noștri părinți nu au fost așezați în Paradis ca să ducă o viață veșnică în trândăvie, plimbându-se prin grădina Edenului și mâncând fructele cele mai zemoase. Când i-a așezat în căminul proaspăt creat, Dumnezeu a avut un plan concret cu ei, plan sugerat de textul biblic: „Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească” (Geneza 2:15).
Creatorul ar fi dorit ca întregul pământ să fie umplut cu alte și alte grădini asemănătoare Edenului, realizate însă după gustul estetic și plăcerea omului. Adam și urmașii săi urmau să-și exercite întreaga imaginație și să pună la lucru spiritul estetic cu care fusese înzestrat de Creator. Când omenirea s-ar fi înmulțit atât de mult încât pământul ar fi devenit neîncăpător, omul ar fi putut popula alte și alte planete din colțul de Univers în care ne aflăm. În planul Creatorului cu Adam nu existau termeni ca: plictiseală, oboseală, entropie, păcat, moarte… Aceștia, precum mulți alți termeni necunoscuți omului ieșit din mâinile Creatorului, au apărut doar după ce planul lui Dumnezeu cu omul a eșuat.
Dumnezeu a avut un plan cu Avraam: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta!” – îi poruncește El (Geneza 12:1). Și pentru că Avraam cooperează cu cerul, este binecuvântat peste așteptări. Avraam devine bogat, puternic și influent într-o țară care încă nu era a lui, în așa măsură încât chiar băștinașii canaaniți trebuie să recunoască: „Tu ești ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru” (Geneza 23:6). Din nefericire, Avraam a avut și momente de slăbiciune în credință, momente în care planul lui Dumnezeu pentru el era pe pragul de a eșua definitiv (în Egipt și în țara lui Abimelec).
Dumnezeu a avut un plan individual cu Saul, primul rege al israeliților, un plan cu Samson, judecătorul, un plan cu Ghehazi, slujitorul lui Elisei, un plan cu soția lui Lot… Cu fiecare om care se naște pe pământ, Dumnezeu are un plan individual care cuprinde tot ce poate fi mai bun pentru el. Din nefericire, în majoritatea cazurilor, acest plan eșuează. Nu din vina lui Dumnezeu, ci a omului. Voința umană, greșit folosită, se așază de-a curmezișul celor mai bune planuri ale cerului pentru om, făcând ca din inima Tatălui ceresc să răzbată durerea: „O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și fericirea ta ca valurile mării” (Isaia 48:18).
Sentimentul trăit de un părinte care se vede respins de propriul copil, deși a avut cele mai bune intenții și planuri pentru el, este doar o palidă imagine a durerii simțită de Dumnezeu când vede o lume întreagă de copii răzvrătiți, care Îi întorc spatele, ignorându-L.
Din fericire, există pe paginile Scripturii și exemple pozitive, în care planul divin cu omul s-a împlinit, spre fericirea acestuia și spre bucuria cerului. Exemplul vieții lui Iosif este unul dintre puținele amintite în Biblie, în care planul lui Dumnezeu cu un anumit om s-a realizat pe deplin.
Care a fost secretul care l-a ajutat pe Iosif să vadă împlinirea planului lui Dumnezeu pentru el? Istoria fascinantă a vieții lui este redată într-un spațiu generos pe paginile Bibliei: 12 capitole ale cărții Geneza îi sunt dedicate. Biografia lui Iosif nu este altceva decât o ilustrare a promisiunii lui Dumnezeu din Romani 8:28. Iată câteva dintre secretele reușitei acestui om care, în cazul în care ar fi lipsit intervenția divină și acceptarea planului lui Dumnezeu pentru el, ar fi rămas un semi anonim, asemenea multor altora.
1) Iosif a căutat să înțeleagă planul pe care Dumnezeu îl avea pentru el.
Ca răspuns la aceste căutări, Dumnezeu îi vine în întâmpinare dându-i două vise care îi sugerau tânărului un viitor strălucit. Așa procedează cerul ori de câte ori există cea mai mică scânteie de dorință în a cunoaște planul divin pentru sine. Însuși Mântuitorul ne promite că cerul va răspunde întotdeauna căutărilor omului: „Dacă vrea cineva să cunoască voia lui Dumnezeu, va ajunge să cunoască…” (Ioan 7:17).
Iosif a vrut și a cunoscut. Încerc să-mi imaginez cât de preocupat era acest tânăr, în vârstă de 17‑18 ani, de înțelegerea acestor vise ciudate. Le povestește fraților săi, apoi tatălui său, se roagă pentru ca Dumnezeu să-i dea lumină deplină în acest sens… Din nefericire, Iosif nu găsește înțelegere nici măcar în propria familie.
2) Iosif a luat atitudine.
Iată-l pe tânărul de 17 ani, rupt de familie ca mlădița ruptă de tulpină, departe de locurile natale în care copilărise, departe de religia tatălui său în care crescuse și se dezvoltase spiritual, în postura de rob care se îndreaptă spre o țară străină și păgână și neavând nicio perspectivă încurajatoare în fața ochilor.
La un moment dat, caravana care îl cumpărase ca sclav de la proprii lui frați a trecut foarte aproape de corturile lui Iacov. Iosif le-a văzut, însă a trebuit să se resemneze neputincios. În acele clipe teribile, tânărul a luat o hotărâre decisivă pentru tot restul vieții: Îi va sluji Dumnezeului tatălui său în orice condiții, oriunde s-ar afla și cu orice sacrificiu.
În doar câteva clipe, Iosif s-a transformat dintr-un adolescent răsfățat, pretențios, obișnuit să fie mereu în centrul atenției celor din jur, într-un om matur, stăpân pe sine și conștient de responsabilitatea sa față de Dumnezeu. Atunci, în acele clipe teribile în care inima îi era sfâșiată de durere, Iosif a obținut adevărata biruință. Tot ce a urmat s-a datorat acestei biruințe și, din acel moment sublim al consacrării lui față de Dumnezeu, planul ceresc putea intra în acțiune.
3) Iosif s-a hotărât să nu păcătuiască.
Ajuns în casa lui Potifar, căpetenia străjerilor lui faraon (un fel de SPP al acelor timpuri) , Iosif începe să se miște într-o lume „înaltă”, rafinată. Să nu ne imaginăm că Iosif căra saci în spate întreaga zi. La un moment dat, Potifar îi încredințează administrarea întregii lui averi, făcând din tânărul rob evreu un administrator competent și respectat. Zilnic, Iosif se lovește de numeroase ispite puternice…
Să nu uităm că era tânăr și ispitele tinereții erau năvalnice ca valurile mării. El asista la petrecerile din casa lui Potifar, vedea luxul din casele multor egipteni din elita țării și distracțiile timpului exercitatu o presiune uriașă asupra sufletului său tânăr. Ceea ce s-a întâmplat în incidentul legat de soția stăpânului său a reprezentat doar una dintre luptele și biruințele pe care Iosif le-a câștigat în acea perioadă din viața lui.
Vă propun un dialog imaginar între Iosif și soția lui Potifar, așa cum el ar fi putut să se deruleze în acele clipe de ispitire teribilă: „Ascultă, Iosif! Îți propun un târg: tu vei fi amantul meu și împreună vom conduce treburile casei. Soțul meu este mai mult plecat și nu stă prea mult acasă; de o vreme bea cam mult, mănâncă prea mult și a început să devină senil… Așa că noi doi vom conduce toate afacerile. Va fi bine, te asigur! … Foarte bine… Crede-mă! Vom fi fericiți împreună. Dacă nu,te așteaptă moartea…”
Cuptorul ispitirii era încins la maxim. Oare câți dintre noi ar fi rezistat dacă ne-am fi aflat în locul lui Iosif? Aici se află momentul sublim al biruinței lui: El se hotărăște să nu păcătuiască, chiar dacă va trebui să înfrunte moartea. Iosif știa un lucru în care credea din toată inima sa: Dumnezeu avea un plan cu el și acest plan se va împlini în ciuda tuturor greutăților și ispitelor, dacă el va rămâne loial. Iosif credea în „steaua” lui.
Și iată-l pe tânărul nevinovat suferind încă odată pe nedrept. Știți cât timp a petrecut el în închisoare, condamnat pentru o faptă pe care nu o făcuse? 13 ani! 13 ani în care „rotițele” vieții parcă mergeau toate înapoi, împotriva dorințelor și aspirațiilor lui. Credeți că în toți acești ani Iosif nu a avut și el descurajările lui?
Cu siguranță! Era un om cu slăbiciuni ca oricare dintre noi. Întrebări după întrebări îi treceau prin minte, toate fără un răspuns imediat: „De ce, Doamne? Sunt nevinovat, Tu știi lucrul acesta… De ce îngădui să mi se întâmple toate acestea? Când îmi vei veni în ajutor? Trec ani după ani, mi se scurg cei mai frumoși ani ai vieții și Tu, Doamne, nu-mi răspunzi… De ce?”
Întrebările și descurajările sunt inevitabile, atâta vreme cât încă mai călătorim pe acest pământ aflat sub blestemul păcatului. În ciuda tuturor acestora, Iosif a continuat să se încreadă în Dumnezeul părinților săi, convins că, deși nu înțelegea atunci multe din lucrurile pe care le trăia, Dumnezeu avea un plan cu el.
După 13 ani de suferințe, descurajări și nedreptăți pe care a trebuit să le îndure departe de țara sa natală, departe de tatăl și de familia sa, înconjurat pretutindeni de semnele unei civilizații păgâne, planul lui Dumnezeu cu Iosif intră în acțiune pe ultima sută de metri. Providența divină acționează în așa fel încât Iosif să fie eliberat din închisoare, fiind numit prim-ministru al celui mai prosper și civilizat stat din regiune.
Acum, de abia acum, Iosif înțelege de ce a trebuit să treacă prin atâtea încercări de nedescris. Când sosește momentul optim de a se descoperi fraților săi, el le mărturisește acestora un lucru uimitor: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânța vie în țară și să vă păstreze viața printr-o mare izbăvire. Așa că nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu. El m-a făcut ca un tată pentru faraon, stăpân peste toată casa lui și cârmuitorul întregii țări a Egiptului” (Geneza 45:7‑8).
Câtă noblețe de caracter! Ce largă viziune asupra vieții a dobândit Iosif în toți acești ani de dureri și încercări inexplicabile! Chiar aflat în vârful „piramidei” sociale, Iosif nu se abate de la planul lui Dumnezeu cu el. Ar fi avut ocazia cea mai potrivită să se răzbune pe Potifar și pe soția lui, din cauza cărora trebuise să petreacă nevinovat 13 ani în închisorile egiptene. Ar fi putut să se răzbune pe paharnicul nerecunoscător al lui faraon, din cauza căruia Iosif a trebuit să mai stea încă doi ani închis. Ar fi putut să se răzbune pe frații lui care s-au purtat cu el asemenea unui vrăjmaș și din cauza cărora și-a pierdut cei mai frumoși ani ai vieții. Și totuși, nu a făcut-o!
Cuvintele de mângâiere și încurajare pe care Iosif le adresează fraților săi după moartea tatălui lor sunt dovada supremă că planul lui Dumnezeu cu el a fost o reușită: „Iosif le-a zis: „Fiți fără teamă! Căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape viața unui popor în mare număr” (Geneza 50:19‑20).
Este evident, din relatarea biblică, că Dumnezeu a avut un plan cu Iosif, un plan care a reușit 100%. Oare Dumnezeu nu avea un plan la fel de bun și cu frații lui? Desigur! Însă ei au zădărnicit acest plan prin viața lor, împiedicând cerul să-l pună în acțiune.
Are Dumnezeu un plan și cu tine? Desigur! Ca Tată ceresc, El are un plan pentru fiecare dintre fiii Săi, un plan care cuprinde tot ce e mai bun, mai nobil și mai înălțător pentru om. El dorește ca fiecare dintre noi să ne realizăm deplin chiar în această viață, să atingem cele mai înalte culmi ale dezvoltării intelectuale și spirituale, să ajungem în cele mai înalte poziții, să ne bucurăm de belșug și să răspândim cea mai mare influență. Tatăl ceresc dorește să fim „cap, nu coadă„ (Deuteronomul 28:13), făcând din noi o demonstrație în fața întregului Univers despre ce înseamnă să fii binecuvântat de cer.
Un creștin veritabil va da întotdeauna lumii din jurul său motive de invidie. Dacă lumea nu-l va invidia pentru averile sale sau pentru statutul său social, o va face cel puțin pentru pacea sa sufletească, pentru seninătatea cu care privește greutățile vieții, pentru caracterul său nobil și încrederea lui nezguduită în Dumnezeul său. Dacă, privindu-ne, lumea nu găsește niciun motiv de invidie în noi, înseamnă că este ceva în neregulă în viața noastră. Înseamnă că planul lui Dumnezeu cu noi nu s-a realizat încă…
Sunt convins că în cer, în viața viitoare pe care o vor primi cei mântuiți, vor exista și regrete. Cei salvați prin harul lui Christos vor regreta toate ocaziile risipite, toate momentele în care au zădărnicit, prin voința lor, realizarea planului lui Dumnezeu cu ei. Vor regreta tot ceea ce ar fi putut realiza în această viață trecătoare și nu au realizat spre slava lui Dumnezeu. Vor regreta tot ceea ce ar fi putut deveni prin harul lui Christos și nu au devenit.
De ce să nu evităm aceste regrete târzii? Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi! El are un plan și cu tine! Roagă-L să ți-l descopere! Apoi mergi pe calea pe care El ți-o va deschide înaintea pașilor tăi și, chiar dacă vei întâmpina greutăți și vei avea parte de încercări nedorite, ai certitudinea că acesta e drumul tău, la capătul căruia te așteaptă bucuria de nedescris a împlinirii depline pe toate planurile. Ai deplină încredere că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, adică spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”
Lori Balogh
