De ce ceruri noi ?

De ce ceruri noi?

Unul dintre prietenii lui Iov, Elifaz din Teman, îi spune la un moment dat suferindului Iov, de parcă acesta nu știa din proprie experiență: „Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare” (Iov 5,7).

Iov completează la rândul lui acest tablou trist al vieții efemere a omului, afirmând: „Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri. Se naște și e tăiat ca o floare, fuge și piere că o umbră” (Iov 14,1).

Simplă filozofie, nu-i așa? Cu toții ne naștem parcă filozofi și, cel puțin o dată în viață, ne place să o dovedim și celor din jur. Dar dacă suntem sinceri cu noi înșine, trebuie să recunoaștem că, deși aceste cuvinte au fost rostite cu mai bine de trei milenii în urmă, ele conțin un mare adevăr. Deși trăim în epoca tehnologiilor avansate, natura umană nu diferă prea mult de cea din timpul lui Iov.

Nu vă spun o noutate. Știți prea bine din propria experiență că viața omului este la fel de efemeră, la fel de nesigură, la fel de plină de umbre și cenușiu ca și în timpurile biblice. Dacă nu ar exista Evanghelia – această veste bună a schimbării naturii umane – într-adevăr ne-am naște, am trăi, iar apoi am dispărea cu tristețile noastre cu tot asemenea unei scântei, asemenea unui „abur care se arată puțintel și apoi piere” (vezi Iacov 4,14).

Mulțumim însă lui Dumnezeu că a găsit mijloace suficiente pentru a ne mângâia în toate necazurile noastre. Mă întreb: Poate exista vreo mângâiere mai eficientă și mai completă pentru sufletele răvășite de păcat și de durere decât promisiunea că Dumnezeu va înnoi în curând toate lucrurile? Vă invit să continuăm studiul nostru despre viața viitoare, încercând să privim de fiecare dată alte și alte fațete ale diamantului.

„Apoi am văzut un cer nou și pământ nou; pentru ca cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era” (Apocalipsa 21,1).

Observați, vă rog, expresia „un cer nou și un pământ nou”! Ea nu apare de multe ori în Biblie, însă apare suficient de mult pentru a o lua în seamă. Iată alte patru pasaje biblice care vorbesc cât se poate de clar despre ideea de înnoire atât a cerului, cât și a pământului:

„Eu pun cuvintele Mele în gura ta și te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi și să întemeiez un pământ nou, și să zic Sionului: „Tu ești poporul Meu” (Isaia 51,16).

„Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute, și nimănui nu-i vor mai veni în minte” (Isaia 65,17).

„Căci după cum cerurile cele noi și pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – așa va dăinui și sămânța voastră și numele vostru” (Isaia 66,22).

„Dar noi, după făgăduință Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2Petru 3,13).

Și acum, după ce am trecut în revistă aceste promisiuni făcute, nu de un politician aflat în campanie electorală, ci de Însuși Creatorul Universului, vă întreb: Ați auzit predicându-se despre acest subiect de la amvoanele marilor catedrale creștine? Ați auzit creștini sinceri, care-L caută pe Dumnezeu, fiecare în biserica lui, să discute despre așa ceva? Ați auzit fețe bisericești să vorbească despre Noul Pământ în emisiuni radio sau TV?

Eu nu am auzit! Dimpotrivă! Spune-i unui creștin de pe stradă ceva despre apropiata revenire a Mântuitorului și, probabil, va ridica din umeri: „Poate, peste o mie-două de ani…” Spune-i ceva despre înviere și-ți va răspunde: „Ce a fost îngropat, acolo rămâne.” Vorbește-i ceva despre Paradisul recâștigat și-ți va spune: „Aici e raiul, aici e iadul.”

De ce oare toate acestea? Am un singur răspuns: pentru că bisericile creștine și-au luat ochii de la cerul nou și pământul cel nou promise de Dumnezeu, ocupându-se doar cu cerul și pământul de acum. Și dacă totuși se amintește ceva despre un cer nou și un pământ nou, expresia este alegorizată, conducând mintea omului spre ideea unei revoluții sociale, poate chiar a evoluției în continuare a speciei umane, ce vor aduce omenirii condiții mai bune decât cele actuale.

Sunt convins că poziția față de făgăduința lui Dumnezeu cu privire la reînnoirea tuturor lucrurilor va polariza lumea înainte de revenirea Mântuitorului în jurul a două concepții opuse: scepticism și adventism (prin adventism, nu înțeleg în mod obligatoriu apartenența de Biserica Adventistă). Cu alte cuvinte, unii vor lua în serios făgăduința lui Dumnezeu și vor aștepta împlinirea ei, în timp ce alții, din nefericire mult prea mulți, vor împlini o profeție nefericită a apostolului Petru: „Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor și vor zice: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noști, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!” (2 Petru 3,3.4).

Scepticismul este aproape generalizat și plutește în aerul secolului nostru în ciuda unei aparente întoarceri a omului către Dumnezeu. Îl respiră și teologi creștini care au ajuns să considere primele 11 capitole din Geneza drept o culegere de legende, dar și omul de rând, care nu dă doi bani pe promisiunea lui Dumnezeu. Filozofia de viață a celor mai mulți pare să fie exprimată în sloganuri de genul: „Hai să bem și să mâncăm, căci mâine vom muri! Aici e raiul, aici e iadul!”

Haideți să încercăm să înțelegem ce se ascunde în spatele expresiei „ceruri noi si un pământ nou!” Câteva întrebări posibile: De ce trebuie înnoit și cerul, din moment ce drama păcatului se desfășoară pe Pământ? Ce trebuie să înțelegem prin „ceruri noi”? La care ceruri se referă Biblia? Ce înseamnă un Nou Pământ? Un Pământ recondiționat, reșapat, curățat doar de păcat și urmările lui, sau este vorba de o nouă Creație?

Vă propun să luăm în discuție aceste întrebări, fără a avea pretenția de a fi găsit un răspuns complet. Ceea ce vă propun sunt doar sugestii de posibile răspunsuri ce pot fi completate, sau chiar corectate. Așadar, de ce este nevoie și de o înnoire a cerurilor, nu doar a Pământului?

Toate textele biblice citate mai devreme vorbesc despre o mutație cosmică. Pasajele din cartea lui Isaia și a doua epistolă a lui Petru folosesc expresia „ceruri noi”, cuvântul cer fiind la plural, în timp ce Apocalipsa 21,1 vorbește despre cer la singular. Dacă toate versetele ar fi vorbit despre „un cer nou”, am fi putut să ne gândim la primul cer, cel atmosferic. Lucrurile ar fi fost cât se poate de clare și logice.

Ni s-ar părea numai normal ca cerul atmosferic să fie reînnoit, când în unele metropole ale lumii, în marile intersecții, oamenii sunt nevoiți să respire cu ajutorul măștilor. Atmosfera planetei noastre, cu găurile ei de ozon, cu cantitățile tot mai mari de dioxid de carbon ce contribuie la încălzirea globală, cu smogul marilor aglomerări umane, este clar că trebuie să fie înnoită.

Dar versetele biblice vorbesc de „ceruri noi”! Aici nu mai poate fi vorba doar de atmosfera Pământului! Expresia ne duce cu gândul la cel de-al doilea cer – firmamentul – adică cele câteva mii de corpuri cerești strălucitoare pe care le poate vedea un om cu ochiul liber, într-o noapte senină: Soarele, Luna, cele câteva planete mai strălucitoare din sistemul nostru solar (Venus, Marte, Jupiter și Saturn), și câteva mii de stele din Calea Lactee, galaxia din care facem parte.

Atunci când Biblia vorbește despre „ceruri noi și un Pământ Nou” ni se sugerează o mutație cosmică ce va avea loc la nivelul sistemului nostru solar și chiar la nivelul galaxiei noastre. Vi se pare de necrezut? Totuși, pluralul „ceruri” cere o astfel de abordare a textului biblic.

Eu nu pot ști în ce măsură Satana, împreună cu îngerii săi, au contaminat galaxia noastră cu deșeurile păcatului, după alungarea sa din preajma tronului lui Dumnezeu. În schimb, pot spune cu siguranță că noi, oamenii, am făcut-o cu succes. Iată câteva argumente:

1. Deasupra Pământului, dincolo de straturile superioare ale atmosferei, în spațiul cosmic, plutesc mii de gunoaie ale civilizației umane: fragmente de sateliți și rachete, resturi ale activității umane în Cosmos. Aceste deșeuri se rotesc în jurul Pământului ca niște mici sateliți artificiali, punând în mare pericol orice nou zbor spațial. Oricum le-am denumi, ele nu sunt altceva decât gunoaie ale civilizației păcatului.

Dar nu se reduce totul doar la spațiul din imediata apropiere a Pământului. Omul a ajuns pe Lună (deși unii contestă acest lucru), lăsând și acolo urme ale civilizației umane. Mai mult decât atât, omul a trimis fel de fel de sonde spațiale spre celelalte planete ale sistemului nostru solar. Unele dintre aceste sonde spațiale au depășit chiar granițele sistemului solar, făcând ca gunoaiele civilizației noastre să contamineze chiar galaxia. De mai mulți ani sonda spațială Pioneer a trecut dincolo de granițele sistemului solar. Pe unde oare călătorește acum? Nimeni nu știe.

Din punctul acesta de vedere, mi se pare numai drept ca Dumnezeu, care vrea să șteargă pentru veșnicie orice amintire a păcatului, să facă o curățenie cosmică, chiar la nivelul galaxiei noastre. V-ați gândit vreodată că, dacă Dumnezeu nu ar face această curățenie și rearanjare cosmică, cei mântuiți s-ar putea întâlni cu astfel de gunoaie în timpul călătoriilor spre alte lumi? Poate vi se pare hilar, dar ce ați zice de o întâlnire cu sonda Voyager atunci când ați vrea să-l vizitați pe patriarhul Enoh?

„Căci iată, Eu fac ceruri noi și un Pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni in minte” (Isaia 65,17).

2. Potopul biblic, la o privire superficială, pare să fi fost o inundație mondială și atât. Biblia nu este o carte de știință, de aceea ea nu-și propune să ne ofere informații științifice cu privire la ce a însemnat Potopul. Cu toate acestea, în Geneza 7,11 ni se dă un amănunt care leagă Potopul pământesc de ceruri (nu de cerul atmosferic!): „Și s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare și s-au deschis stăvilarele cerurilor”.

Oamenii de știință creaționiști afirmă că Potopul biblic nu a fost doar o inundație mondială, ci un complex de schimbări, atât la nivelul planetei, cât și la nivel cosmic. Erupții vulcanice, ridicarea lanțurilor de munți pe care îi avem astăzi, înclinarea axei Pământului și multe altele, au fost ca un cutremur cosmic cu epicentrul pe planeta noastră. Se pare că acest „cutremur” a zguduit, dacă nu întreaga galaxie, cel puțin sistemul nostru solar. La sfârșitul timpului, când Creatorul va aduce Pământul la aceleași condiții de la început, El va trebui să Se ocupe nu doar de planeta noastră, ci va trebui să reașeze toate corpurile cerești într-o ordine nouă. Aceasta înseamnă că vor fi „ceruri noi.”

3. Mai există un argument care nu se bazează pe logica omenească, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu: „El va locui cu ei…” (Apocalipsa 21,1‑3.22.23).

Înțelegem acum de ce trebuie înnoite și cerurile? Pentru că aici, pe Noul Pământ, Dumnezeu Își va muta reședința Sa. Pământul, care timp de câteva milenii nefericite a fost o „gaură neagră” în Universul creat perfect, va deveni centrul acestui Univers, prin prezența tronului lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă o nouă ordine cosmică.

Vă propun să luăm în discuție și o altă întrebare: Ce înseamnă un Nou Pământ? Este vorba de un Pământ recondiționat, curățat și cosmetizat sau este vorba despre o nouă Creație? Am în bibliotecă o carte de mici dimensiuni intitulată „Cum a apărut viața – prin evoluție sau creație?” Ea este oferită de o grupare religioasă cu un zel misionar deosebit. La paginile 236‑237 se găsesc două ilustrații color, bine realizate, din care putem deduce ușor care este concepția unor oameni religioși cu privire la adevărul biblic despre Noul Pământ.

Pe fundal se poate vedea un tractor care ară; în dreapta – un dulgher lucrând la o casă; în stânga imaginii este zugrăvit un muncitor care încarcă o roabă, iar în prim plan – un buldozer nivelând pământul după războiul de la Armaghedon. Iată și o scurtă explicație dată de autori în legătură cu subiectul reînnoirii Pământului: „În cadrul realizării scopului lui Dumnezeu, omul va avea de îndeplinit o sarcină îmbucurătoare – aceea de a transforma întregul Pământ într-un loc de mare frumusețe…”

Observați, vă rog, cum înțeleg unii oameni înnoirea Pământului: muncă, curățenie, buldozere, tractoare, macarale, adică exact ceea ce vedem astăzi. Mă întreb: Tractoarele, buldozerele și alte mașinării de acest fel cu ce combustibil vor funcționa? Pe Noul Pământ vom avea din nou rafinării de petrol, stații de benzină, ateliere de reparații auto, fabrici care să confecționeze roabe, hârlețe, lopeți, rindele și câte și mai câte? O vom lua de la capăt cu poluarea, cu încălzirea globală, cu zgomotele mașinăriilor de tot felul, cu praful, cu smogul și cu tot ceea ce vedem și trăim astăzi?

„Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou, așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte” (Isaia 65,17).

Care sunt „lucrurile trecute”? Toate cele pe care le vedem, le folosim sau le dorim astăzi. Inclusiv roabele, tractoarele, rindelele, sapele, etc., pe care unii încă speră să le folosească în Eden.

Ce înseamnă Noul Pământ? Eu nu vă pot spune și nu cred că există cineva în lumea noastră, oricât de teolog s-ar crede, care ar putea să o facă. Noul Pământ va însemna o cu totul altă ordine a lucrurilor; vor funcționa legi noi care vor guverna întreaga Creație (astăzi toată Creația se supune legii entropiei sau, așa cum o numește apostolul Pavel „legea stricăciunii”).Lumea viitoare va fi o lume cu totul diferită de ceea ce vedem astăzi și, oricâtă imaginație ar avea cineva, nu ar putea să o conceapă. Cei mântuiți vor fi oameni noi, care vor locui într-un cămin nou, pe un Pământ cu totul nou, într-o relație nouă cu Dumnezeu, cu ființele din întregul Univers și cu întreaga Creație.

Dacă vom fi găsiți vrednici de a locui pe Noul Pământ (lucru pe care îl doresc pentru cât mai mulți oameni), vom exclama asemenea apostolului Pavel: „Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5,17).

Pentru împlinirea acestui ideal, Dumnezeu Și-a făcut partea. La cruce! De acum depinde de alegerea noastră. Depinde de noi. De noi amândoi!

Lori Balogh