Decalogul și libertatea
Setea de libertate
Îmi amintesc cu durere de un fapt petrecut cândva, în anii copilăriei mele. Locuiam într-o casă modestă, aflată în mijlocul unei grădini mari și plină de pomi fructiferi, de brazi și de multă, foarte multă verdeață. Din zori și până în noapte, cântecul păsărelelor îmi încânta sufletul.
Copil fiind, îmi doream însă ceva mai mult decât să privesc și să ascult cântecul acelor păsări de la depărtare. Doream să le am aproape, să pun mâna pe ele, să le simt inimioara cum bate în palma mea… Am pregătit o colivie improvizată și, într-o bună zi, am reușit să-mi împlinesc „visul”. O biată pasăre (cred că era un pițigoi! ) a căzut în mâinile mele. Bucuros, am pus-o în colivia improvizată de mine, i-am dat de mâncare și apă de băut și nu mă mai săturam privind-o. Îmi era tare drag de biata pasăre…
A doua zi dimineață, când m-am dus să-mi văd „prada”, micuța păsărică zăcea fără suflare, cu gheruțele înfipte în propriul gâtlej, într-un gest de sinucidere. Am înțeles atunci că, pentru micuța ființă zburătoare, libertatea prețuia mai mult decât viața. A fost o lecție de viață dureroasă, însă de mare valoare pentru mine. Și, când mă gândesc că o lecție atât de importantă am învățat-o de la o biata pasăre nevinovată!
Dar pentru noi, cât valorează libertatea? Cine nu are nevoie de ea? Cu siguranță că stâlpul de pe marginea drumului, coșul de fum de pe acoperiș, stânca din vârful muntelui sau canapeaua din sufragerie, și încă un milion de lucruri de felul acesta, nu au nevoie de libertate. Ele pot să își împlinească menirea și fără ea. Dar noi? Cât timp putem rezista fără libertate? Ce preț suntem dispuși să plătim ca să o avem?
Istoria consemnează cea mai mare revoltă cu care a fost confruntat Imperiul Roman: răscoala sclavilor conduși de vestitul gladiator Spartacus. Totul a început în anul 73 i.Ch., în școala de gladiatori a lui Lentulus Bastiates din Capua, o localitate în apropiere de Roma. În acea școală, sclavii și criminalii condamnați erau învățați să se bată între ei sau cu fiarele sălbatice, pentru ca apoi, ei să poată fi angajați în lupte sângeroase în arenele publice sau la delectarea unor particulari.
În anul 73 i.Ch., 200 de gladiatori din școala lui Lentulus au încercat să evadeze, însă doar 78 dintre ei au reușit acest lucru. Cei evadați s-au înarmat, apoi și-au ales un șef în persoana lui Spartacus, un sclav de origine tracă. Imediat Spartacus a lansat un apel către toți sclavii din Italia și, în scurt timp, i s-au alăturat 70 000 de sclavi însetați de libertate.
Timp de doi ani, sclavii răsculați au învins toate armatele romane trimise împotriva lor. Ei nu aveau în fața lor decât două alternative: ori vor învinge și vor fi liberi, ori vor fi învinși și vor fi uciși. A treia posibilitate nu exista pentru sclavii conduși de Spartacus.
În anul 71 i.Ch., retrăgându-se spre sudul Italiei, în încercarea de a trece în Sicilia, fiind înșelați de niște pirați care le promiseseră că îi vor îmbarca spre insula italică, soldații lui Spartacus s-au văzut nevoiți să lupte până la moarte cu armatele puternice ale lui Crassus și ale lui Pompei. Istoria consemnează că Spartacus s-a luptat eroic, ucigând doi centurioni romani. Rămas singur, el a fost în cele din urmă doborât, însă nici așa nu a încetat să lupte. A continuat lupta în genunchi, până ce a primit atât de multe lovituri, încât, după moartea sa, trupul său nu a mai putut fi identificat.
Marea majoritate a soldaților săi a pierit împreună cu el. Cei prinși, în număr de 6000, au fost crucificați de-a lungul Viei Appia, între Capua și Roma. Luni de zile cadavrele lor au fost lăsate să zacă acolo până ce s-au descompus, ca avertisment al Romei împotriva oricăror năzuințe de libertate.
Spartacus și tovarășii săi au preferat să moară decât să trăiască având întreaga viață statutul de sclav, fără perspectiva eliberării. (1) Iată prețul pe care e dispus să-l plătească omul pentru libertate! Prețul poate fi jertfa supremă. Dacă libertatea este o valoare atât de mare pentru ființa umană (și nu numai pentru om! ), atunci de ce, Doamne, ne îngrădești cu atâtea legi și porunci? De ce trebuie să purtăm, de la naștere și până în amurgul vieții, acest „jug” al ascultării de Lege? Nu se putea și fără ea?
În anii de liceu aveam un coleg rebel. Stăteam adesea de vorbă cu el și îi admirăm unele calități, însă nu reușeam să-l conving că viața nu este posibilă fără legi. Setea lui de libertate era așa de mare încât refuza ideea de a se supune oricăror norme. Dorea să fie liber, absolut liber…
Acesta era idealul generației hippie a anilor ’60. În dicționarul Webster, termenul de hippie/ hippy este definit ca „tânăr care respinge normele/moravurile societății, se îmbracă și se comportă neconvențional, aderă la o etică a non-violenței și prefera drogurile și marijuana, alcoolului.” Tinerii doreau o societate liberă, fără norme, fără obligația de a merge la școală, fără restricții sociale, într-o libertate sexuală deplină.
Mișcarea hippie s-a stins între timp, însă nonconformismul promovat de ea este încă acut. Trupele, formațiile de muzică pop, rock și rap, împreună cu miile de fani, promovează aceeași filozofie a vieții: o libertate absolută, fără norme, fără constrângeri sociale sau religioase. Este însă posibilă supraviețuirea societății omenești în absența legilor?
Să facem un exercițiu de imaginație și să încercăm să creăm un scenariu mental în care lumea noastră ar trebui să trăiască în absența oricăror legi, fiecare individ de pe planetă având deplina libertate să gândească și să facă tot ceea ce dorește.
Cum ar arăta lumea noastră dacă, de exemplu, toți cei care vor să conducă un avion sau o navetă spațială ar încerca să le piloteze? Cum ar arăta lumea noastră dacă fiecare ar lua din „ograda” vecinului tot ce își dorește, începând de la obiecte și terminând cu persoane? Ce s-ar întâmpla dacă în actele publice toți ar scrie, nu datele reale, ci pe cele pe care le doresc ei? Ce s-ar întâmpla dacă pe șosele și autostrăzi șoferii nu ar da curs niciunei reguli de circulație? Cum ar putea să mai funcționeze întreprinderile și firmele dacă nu ar exista niște norme specificate în codul muncii, precum și în regulamentele de ordine interioară?
O astfel de societate s-ar prăbuși în ea însăși și ar dispărea de pe scena istoriei. Ceea ce garantează supraviețuirea societății omenești este existența și respectarea unor legi. Nu doar societatea omenească are nevoie de legi: tot ce ne înconjoară, de la atomul invizibil și până la macrocosmosul de deasupra capetelor noastre, totul este guvernat de legi precise și de neschimbat.
Legea libertății și libertatea Legii
Cum rămâne atunci cu libertatea – această aspirație fundamentală a ființei umane (și nu numai a omului)? Cum se împacă ideea de libertate cu cea de lege? Sunt cele două noțiuni antagonice sau sunt complementare? Am căutat să aflu părerea unor mari gânditori ai lumii asupra acestui subiect, și iată ce am găsit:
„Ne putem sustrage, pentru o vreme regulilor societății; nimic nu scăpă însă legilor naturii.” (Marie d’Agoult)
„Toți suntem robii legilor, ca să putem trăi liber.” (Cicero)
„Să fii liber nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să știi că poți să vrei.” (Jean Paul Sartre)
„Caută libertatea și vei deveni sclavul plăcerilor tale. Căută disciplina și vei găsi libertatea.” (Dune)
„Libertatea este dreptul de a face ceea ce ne permit legile.” (Montesquieu)
„Libertatea este dreptul de a face ceea ce nu dăunează celorlalți.” (Lacordaire)
„Libertatea moare de libertate și trăiește din constrângeri” (Nicolae Iorga)
Nu știu în ce măsură acești gânditori ai lumii au cunoscut adevărurile Bibliei, însă ceea ce au afirmat ei în legătură cu simbioza dintre lege și libertate este demn de apreciat. Ei au înțeles că libertatea nu poate exista în absența legii și că respectarea legii nu îngrădește libertatea (desigur, cu condiția ca legile să fie bune!).
Ceea ce oamenii au înțeles din propria experiență de viață, Biblia subliniază pe paginile ei cu mii de ani în urmă. Găsim pe paginile Noului Testament o expresie care asociază cei doi termeni aparent antagonici: lege și libertate – „legea slobozeniei” (traducerea Cornilescu) , sau „legea libertății” (traducerile: Louis Second, Revised Standard Version, etc.).
„Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”
„Să vorbiți și să lucrați ca niște oameni care au să fie judecați de o lege a slobozeniei.” (Iacov 1,25;2,12)
Faptul că apostolul Iacov se referă la Legea morală (Decalogul) atunci când vorbește despre „legea slobozeniei” reiese clar din context: „Căci, cine păzește toată Legea și greșește într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis: „Să nu preacurvești!”, a zis și: „Să nu ucizi!” Acum, dacă nu preacurvești, dar ucizi, te faci călcător al Legii.” (Iacov 2,10‑11)
Un amănunt deosebit de important cu privire de legătura dintre lege și libertate este legat de momentul în care Dumnezeu a dat poporului Său Legea morală, în forma scrisă a Celor Zece Porunci. Oare de ce Dumnezeu nu a dat poporului evreu forma scrisă a Decalogului în timpul robiei egiptene? Nu ar fi putut El să adune poporul undeva, în delta Nilului (sau în jurul piramidei lui Keops?), și, în mijlocul unor scene asemănătoare celor petrecute la Sinai, să le dea Legea?
Desigur! Faptul că Dumnezeu a ales momentul dării Legii după eliberarea poporului din robia egipteană ne spune ceva foarte important: Legea morală este dată unor oameni liberi, pentru ca să rămână liberi. Dumnezeu știe că în starea de robie niciun om nu va putea respecta prevederile Legii. De aceea, El întâi îl eliberează pe om, și după aceea îi pune în față Legea, ca o garanție a păstrării libertății lui.
Ceea ce s-a întâmplat în mic cu poporul evreu, în timpurile Vechiului Testament, s-a repetat la o scară mare, cu întregul neam omenesc, atunci când vremurile Noului Testament își deschideau porțile spre istorie. Mai întâi Christos, prin jertfa Sa de pe cruce, ne-a eliberat din robia păcatului.
„De aceea, fraților, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Christos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.” Galateni 4, 31
Apoi, după ce am devenit din nou liberi, după ce am fost iertați, răscumpărați și înfiați în marea familie a Tatălui ceresc, Iisus ne pune înainte din nou condiția ca să rămânem liberi și să nu mai cădem iar sub „jugul robiei” păcatului: ascultarea de Lege. Iată două exemple edificatoare în acest sens, pe care le găsim pe paginile Evangheliei:
1) Ioan 8, 1‑11: Femeia prinsă în adulter
Era într-o dimineață devreme, pe când Mântuitorul se afla în Templu, unde învăța poporul ce se adunase în jurul Său. Dintr-o dată, solemnitatea momentului este întreruptă de o zarvă mare: mai mulți cărturari și farisei se înfățișează în fața lui Iisus cu o femeie speriată, cu fața răvășită, despre care susțineau că au prins-o în adulter.
Un prim semn de întrebare: de ce nu a fost adus și bărbatul vinovat de adulter? Oare Porunca a șaptea din Lege este doar pentru femei? Bărbații sunt scutiți? Deja acest amănunt ne arată că totul era, dacă nu o înscenare, cel puțin o cursă întinsă lui Iisus. Mântuitorul își dă seama de cursă și, cu înțelepciunea dată de Duhul Sfânt, o evită cu cea mai mare grijă.
Ceea ce ne interesează însă, în contextul subiectului abordat, este finalul întâmplării și dialogul dintre Iisus și femeia adulterină. „Atunci S-a ridicat în sus și, după ce n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne”, i-a răspuns ea. Și Iisus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te și să nu mai păcătuiești!” (vers. 10‑11)
Ce să însemne: „Nici Eu nu te osândesc”, decât iertare și eliberare de vinovăția păcatului? Și, de asemenea, ce să însemne: „Du-te și să nu mai păcătuiești!”, decât obligativitatea femeii de a respecta în continuare Legea morală ca o garanție că va rămâne liberă?
2) Ioan 5, 1‑16: Vindecarea paraliticului de 38 ani
La scăldătoarea Betesda era o priveliște cutremurătoare: zeci de bolnavi, însoțiți de rude și prieteni, așteptau o minune. Atmosfera era încărcată de gemete, strigăte după ajutor, rugăciuni, înjurături și tăceri. Pretutindeni se puteau vedea resturi de mâncare, gunoaie și rogojini ce serveau drept pat pentru nefericiții suferinzi. Aerul era plin de miasmele bolii și suferinței. Betesda era ultimul loc de pe pământ în care cineva se putea simți bine.
Cu toate acestea, Iisus se afla acolo. Și nu într-o zi oarecare, ci într-o zi de mare sărbătoare pentru poporul evreu. Dintre zecile de suferinzi, Mântuitorul alege un caz disperat: un paralitic ce suferea de 38 de ani. Omul nu mai avea pe nimeni care să-l ajute. Îl părăsiseră rudele și prietenii, trăind din mila celor ce își vizitau bolnavii.
„Vrei să te faci sănătos?” – îl întreabă Iisus.
„Doamne, n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa și, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.”
„Scoală-te”, i-a zis Iisus, „ridică-ți patul și umblă!”
Ne interesează însă finalul dialogului dintre Mântuitorul și paralitic: „După aceea, Iisus l-a găsit în Templu și i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău!” (vers. 14)
Observăm, ca și în cazul femeii adulterine, aceeași ordine a lucrurilor: întâi vine eliberarea din robia păcatului („Iată că te-ai făcut sănătos”) și după aceea vine grija celui eliberat de a nu recădea în aceeași robie („De acum să nu mai păcătuiești…”). Grija aceasta se numește simplu: ascultare de Legea divină.
În fața unor evidențe ca cele amintite, mă întreb: cum pot oare teologi și pastori creștini să afirme că Legea morală și-a încetat rolul odată cu venirea lui Christos? Oare Christos a plătit un preț atât de mare pentru ca noi să ne jucăm „de-a v-ați ascunselea” cu poruncile divine și cu păcatul? Ce rost ar mai avea o eliberare atât de scump plătită de cer, dacă în clipa următoare am alege din nou să călcăm Legea divină, căzând din nou în vechea robie a păcatului?
O eliberare completă
„Adevărat, adevărat vă spun că cine trăiește în păcat (în neascultare de Legea divină n.n.) este rob al păcatului… Deci dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi.” (Ioan 8,34.36)
Libertatea promisă de Domnul Christos nu se referă doar la eliberarea de sub vinovăția păcatului, lucrare pe care El o poate face într-o singură clipă, în momentul pocăinței noastre. Ar fi prea puțin. Ar fi o lucrare neterminată…
Eliberarea este un proces complex care trebuie continuat cu eliberarea de sub puterea păcatului – lucrare numită în Biblie și „sfințire” – care poate dura o viață întreagă. Iar în final, după încheierea istoriei păcatului și restabilirea armoniei universale, urmează și cea de-a treia fază a eliberării omului păcătos: eliberarea de prezența păcatului. În lumea cea nouă în care vor trăi cei mântuiți, prezența păcatului, care le-a adus atâta suferință în viață, va fi definitiv și complet înlăturată. (vezi Maleahi 4,1: Apocalips 21,8;27)
O eliberare completă trebuie să cuprindă toate cele trei aspecte. Iar Legea morală are rolul ei special în acest proces. Există un paradox al libertății, pe care mării gânditori l-au surprins în cugetările lor: ești liber atâta vreme cât te supui legilor. Un conducător auto care respectă legile circulației este liber să circule oriunde dorește. Un om care respectă principiile sănătății se va bucura de o sănătate deplină, ceea ce îi va conferi libertate de acțiune. Un cetățean care respectă legile țării este un om liber și apreciat în societate.
Însă omul care respectă Legea lui Dumnezeu, chiar cu prețul suprem, este cu adevărat un om liber. Priviți la martirii din timpul Romei păgâne sau din vremea întunecatului Ev Mediu! Puterile pământești sau cele ecleziastice i-au trimis în arenele cu fiare sălbatice sau pe rugurile Inchiziției pentru singura lor vină de a rămâne credincioși voinței lui Dumnezeu exprimată în Legea Sa. Dar în momentele de persecuție cruntă, acești oameni erau mai liberi ca oricând.
Istoria consemnează că pe rugul aprins, Ian Huss – marele reformator din Boemia – cânta imnuri de laudă și de biruință. Huss a trăit și a murit ca un om liber (2)
Închis între zidurile reci ale temutei închisori Mamertini din Roma, apostolul Pavel le scria credincioșilor din Filipi: „Căci pentru mine a trăi este Christos, iar a muri este un câștig… Alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Christos Iisus.” (Filipeni 1,21; 3,14). Doar un om liber putea spune aceste cuvinte.
Legați de mâini și de picioare și aruncați în cuptorul aprins din valea Dura pentru singura lor vină de a refuza să calce una dintre poruncile lui Dumnezeu, cei trei tineri evrei erau mai liberi ca oricând. Împreună cu ei, în mijlocul flăcărilor mistuitoare, a coborât Însuși Fiul lui Dumnezeu. Erau atât de liberi încât nici măcar mirosul de fum nu s-a lipit de hainele lor (vezi Daniel cap.3)
Exilat pe insula Patmos, departe de cei iubiți și de frații lui de credință, și înconjurat de nesfârșitul apelor mării, bătrânul apostol Ioan era mai liber că niciodată. Acolo, pe acea insula ostilă, cerul s-a deschis într-o uriașă panoramă profetică, bătrânul apostol putând să vadă prin timp până în ziua eliberării depline a tuturor celor sfinți din toate veacurile.
„Deci, dacă Fiul va face liberi, veți fi cu adevărat liberi.” (Ioan 8,36)
Prietene, știu că aspirația ta spre libertate este profundă. Ea își are originea chiar în Dumnezeul care ne-a creat. Am fost creați ființe libere, dar nu uita: libertatea ta și a mea e condiționată de ascultare de Legea lui Dumnezeu. Doar ascultarea deplină de principiile ei ne păstrează liberi.
Poate ți se pare ciudat acest paradox. Dar gândește-te puțin: cine este cu adevărat liber: bețivul care își permite „libertatea” de a bea cât dorește, sau omul care trece pe lângă cârciumă fără să o bage în seamă? Cine este mai liber: mincinosul care își permite „libertatea” de a minți la fiecare pas, sau omul care iubește adevărul mai mult decât propria viață?
Cine este mai liber: criminalul care își permite „libertatea” de a lua viața semenului său, sau omul care respectă viața, oricum s-ar manifesta ea? Cine este mai liber: desfrânatul care nu poate trece pe lângă o casă de toleranță fără să intre în ea, sau omul care simte repulsie ori de câte ori este nevoit să treacă prin preajmă?
Satana îți șoptește ca dincolo de „gardul” ocrotitor al Legii divine se află adevărata libertate. Nu te lăsa înșelat: dincolo se află cea mai cruntă robie – cea a păcatului. Și dacă trebuie să suferi pentru ascultarea ta de Legea divină, nu uita: mai bine cu Iisus în cuptorul încercării, decât fără El în plăcerile de o clipă oferite de lumea în care trăim.
Creatorul nostru îți garantează eliberarea și apoi libertatea deplină. Tu trebuie doar să faci alegerea cea bună: „Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața ca să trăiești tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El. Căci de aceasta atârnă lungimea zilelor tale …” (Deuteronomul 30,19‑20)
Îți doresc succes!
Lori Balogh
Referințe:
(1) Will Durant, Civilizații istorisite, vol. 9, pag. 208‑209
(2) E.G.White, Tragedia Veacurilor, cap. 6, Huss și Ieronim
