Noi dimensiuni ale luptei dintre bine și rău începând cu mijlocul secolului al XIX-lea
La mijlocul secolului al 19‑lea au avut loc mai multe evenimente care au schimbat profund și definitiv cursul istoriei lumii. De obicei, acestea sunt analizate separat, fără încercarea de a dovedi că între aceste evenimente există o anumită legătură. De data aceasta vă sugerez să le analizăm împreună, privindu-le dintr-o cu totul altă perspectivă decât până acum. Iată despre ce este vorba:
- Apariția marxismului
În septembrie 1844, Karl Marx, stabilit la Paris, se întâlnește cu Friederich Engels, punând împreună bazele unei ideologii noi, care a cucerit în secolul al 20‑lea peste un miliard de oameni de pe întreaga planetă. În același an, apar primele manuscrise ale noii ideologii, bazată pe ateism și materialism științific.
La sfârșitul anului 1847, cei doi scriu „Manifestul Partidului Comunist”, ce urmează să fie publicat un an mai târziu ‑ 1848. În acest manifest, Karl Marx și Friederich Engels expun o nouă concepție despre lume, bazată pe materialismul dialectic și istoric (concepție filozofică, știință despre raportul între materie și conștiință, despre legile generale ale schimbării și dezvoltării naturii, societății și gândirii). Apariția acestui document și a noii ideologii a schimbat lumea.
- Revoluțiile naționale din 1848
Anul 1848 este anul revoluțiilor naționale în Europa, anul în care se naște conceptul de stat național. Revoluțiile din Moldova, Țara Românească, Transilvania, Polonia, Galiția, Croația, Slovenia, Ungaria, Sicilia, Irlanda și Germania au pregătit calea formării statelor naționale moderne.
Spre deosebire de vechile imperii multinaționale, care se puteau împotrivi pătrunderii unor noi ideologii și religii pe teritoriul lor, aceste state moderne deschideau ușa înnoirilor. Putem spune că aceste revoluții au schimbat nu doar harta Europei, cât mai ales mentalitatea oamenilor.
- Apariția darwinismului
Între anii 1831‑1836, Charles Darwin participă, în calitate de naturalist, la expediția vasului Beagle în jurul lumii. Călătoria durează cinci ani și 136 de zile. În acest timp Darwin, inițial un creștin sincer, care se ruga lui Dumnezeu să-l călăuzească în munca sa de cercetare, studiază cu atenție două volume: lucrarea lui Charles Lyell despre schimbările geologice și pe cea a lui Thomas Malthus, legată de diferitele populații ale lumii. La întoarcerea în Anglia, Darwin publică în 1839 „Jurnalul expediției Beagle”, pe care îl dedică geologului și prietenului său Lyell.
În 1844, Darwin scrie un eseu despre observațiile sale, pentru ca în 1859 să publice lucrarea sa de căpătâi „Originea speciilor”. Lucrarea este una de referință cu privire la teoria evoluționistă, făcându-l pe autorul ei cunoscut pe toate meridianele lumii. În lucrarea sa de căpătâi, Darwin susține că interacțiunea diferitelor viețuitoare a dus în timp la modificarea organismelor lor, unele organe atrofiindu-se, altele dezvoltându-se, având ca final apariția de specii noi de plante și animale.
Pe scena științifică apare astfel o nouă teorie asupra originii vieții, concepție care atacă doctrina creaționistă a Bibliei.
- Apariția spiritismului modern
În anul 1848, în localitatea Hydesville, statul New York, în casa familiei Fox, se aud primele ciocănituri misterioase. Margaret și Kate, cele două surori și membre ale familiei Fox, încep, mai întâi din joacă, un dialog misterios cu lumea întunecată a spiritelor, prin intermediul ciocăniturilor.
Așa începe istoria spiritismului modern. În doar zece ani de la primele ciocănituri misterioase, numărul adepților spiritiști se ridică la aproximativ un milion de persoane, cifra crescând vertiginos de la un an la altul.
Iată patru evenimente majore care au schimbat, fiecare în domeniul său, cursul istoriei lumii. Ele au produs schimbări de natură politică, socială, filozofică, religioasă și științifică. Ce legătură există însă între aceste evenimente, în afara faptului că ele s-au produs aproape concomitent?
Probabil că, privite dintr-o anumită perspectivă, ele nu au nicio legătură unul cu celălalt. Din perspectivă biblică însă, ele sunt strâns legate de o sintagmă pe care o putem des întâlni pe paginile Bibliei – „timpul sfârșitului”.
La mijlocul secolului al 19‑lea, s-a mai întâmplat ceva important. În întreaga lume, dar în mod deosebit în lumea protestantă a Americii, s-a produs o trezire religioasă legată de studiul profețiilor biblice care arătau spre apropiata revenire a lui Christos, în special studiul cărților Daniel și Apocalipsa. Baptistul William Miller în America, evreul Joseph Wolff în Africa, Asia și America, Robert Winter în Anglia, iezuitul spaniol Lacunza în America de Sud, pastorul luteran Bengel în Germania, Gaussen în Elveția, copiii predicatori în Scandinavia și mulți alții au predicat cu putere despre adevărul biblic redescoperit cu privire la revenirea în glorie a lui Christos.
„Mișcarea adventă” a cuprins credincioși din toate denominațiunile creștine, având ca final nașterea unei biserici cu o misiune nouă și specială – aceea de a vesti lumii cele trei solii îngerești din Apocalipsa cap.14 și a redescoperi adevărul biblic, așa cum a fost el înțeles și trăit de biserica primului secol.
Apariția acestei noi biserici, chemată de Dumnezeu să împlinească o misiune specială în lume, nu putea rămâne fără o reacție din partea forțelor răului. Pe toate căile posibile, Satana a încercat să submineze misiunea acestei noi biserici, aruncând lumea pe traiectoriile moarte ale unor noi ideologii și concepții despre lume și viață. Marxismul a reușit să îndepărteze de Dumnezeu sute de milioane de oameni; multe alte milioane au căzut în plasa spiritismului modern, cu toate formele sale, mai vulgare sau mai subtile; iar alte milioane de oameni au devenit tributari teoriei evoluționiste, care încearcă să-l excludă pe Creator din Creația Sa.
Biblia a prevăzut o astfel de reacție din partea forțelor răului în ultimele zile ale istoriei pământului. Două texte biblice, ambele din Cartea Apocalipsei, sunt demne de a fi luate în considerare cu privire la acest subiect:
„Vai de voi, pământ și mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme” (Apocalipsa 12,12).
„Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Iisus” (Apocalipsa 12,17).
Simbolurile nu sunt greu de descifrat. „Balaurul” este însuși Diavolul, după cum este identificat în versetul 9 din același capitol. „Femeia” reprezintă biserica: cea adevărată, dacă femeia este virtuoasă, și cea falsă, dacă femeia este imorală (vezi 2 Corinteni 11,2; Efeseni 5,25‑27; Ezechiel cap.23 ș.a.).
De fapt, pasajele biblice de mai sus vorbesc despre un război violent inițiat de Satana împotriva ultimei biserici a lui Christos. Știind că sfârșitul istoriei acestei planete se apropie vertiginos, el aruncă în lupta sa împotriva forțelor binelui întreaga sa artilerie grea.
Când vorbim despre un război inițiat de Satana împotriva bisericii, nu trebuie să ne gândim întotdeauna la persecuții fizice însoțite de violență și moarte. Marele dușman al binelui e prea viclean și experimentat pentru a nu-și da seama că violența nu e calea cea mai eficientă de luptă împotriva adevărului.
„Când zdrobești colivia, nu faci decât să eliberezi vulturul” – spunea Nicolae Iorga. Iată un adevăr pe care Satana îl cunoaște prea bine. De aceea el nu folosește violența împotriva Bisericii lui Christos decât în ultimă instanță, ca ultima armă, după ce le-a epuizat pe celelalte, mult mai eficiente.
Care sunt aceste arme aparținând artileriei grele a forțelor răului? Le-am enumerat la început: marxismul cu ideologia sa ateistă, spiritismul, cu doctrinele sale nebiblice și evoluționismul, care sub masca unei științe cu baze solide, lovește direct în doctrina Creației.
În studiul pe care îl parcurgem acum, ne interesează în mod special cum s-a modificat raportul între știință și religie ca urmare a acestor evenimente petrecute la mijlocul secolului al 19‑lea. Ce s-a întâmplat după apariția volumului scris de Darwin, „Originea speciilor”, în care se puneau bazele evoluționismului?
Ideile noi ale lui Darwin au fost repede acceptate de englezii victorieni, obișnuiți cu războaie, dezastre naturale și condiții meteorologice, dar și cu selecția organismelor domestice dirijată de om. Englezilor nu le-a fost greu să facă analogia (incorectă de altfel!) între această selecție dirijată de om și selecția naturală despre care vorbea Darwin.
În 30 iunie 1860, în sala muzeului din Oxford a avut loc o dispută istorică între darwiniști și clerici ai bisericii, susținători ai creaționismului. Pionii principali ai acestei dispute au fost episcopul Samuel Wilberforce și evoluționistul Thomas Huxley, „buldogul” lui Darwin. Tema disputei a fost legată de originea vieții. În această dezbatere istorică, reprezentanții bisericii, foarte siguri pe dogmele lor, s-au văzut înfrânți..
65 de ani mai târziu, în 10 iulie 1925, în orășelul Dayton, Tennessee, SUA, s-a desfășurat celebrul „proces al maimuțelor”. Dascălul John Scopes a fost adus la bara de judecată pentru vina de a fi predat în școală darwinismul. Interesul față de acest proces a fost imens. Peste 1000 de oameni au ticsit sala tribunalului din Dayton. După zece zile de dezbateri, ziarele anunțau: „Știința a triumfat!” De ce s-a întâmplat așa ceva? Clericii nu se așteptau la argumente științifice din partea darwiniștilor, fiind surprinși total nepregătiți.
După disputa din sala muzeului din Oxford din 1860, darwinismul a câștigat tot mai mult teren, fiind privit pretutindeni ca fiind o teorie științifică cu baze solide. Niciun autor din secolul al 19‑lea nu a avut o influență mai mare asupra oamenilor de știință din aproape toate domeniile ca Charles Darwin. Cele două cărți ale sale: „The Origin of Species” („Originea speciilor”) și „The Descent of Man” („Originea omului”) au influențat profund gândirea oamenilor de știință de atunci și până în zilele noastre.
La începutul secolului al 20‑lea, darwinismul jubila. Câștigase teren, era predat în școli, de la amvoanele unor biserici se preda evoluționismul teist, iar raportul simplu al zilelor Creației din Geneza era înlocuit cu teoria erelor geologice.
Începând cu secolul al 20‑lea, darwinismul s-a îmbogățit în tezele sale, primind o nouă denumire: neodarwinism. Ca să răspundă mai bine criteriilor oamenilor de știință, neodarwinismul a primit o nouă titulatură: „Teoria sintetică modernă a evoluției”.
Treptat, punctul de vedere evoluționist a fost extins asupra întregului domeniu al cunoașterii, astfel încât astăzi se vorbește despre evoluția sistemului stelar, evoluția moleculară, evoluția organică, evoluția politică, culturală, economică, socială, etc. Suntem în fața unui evoluționism total. Se vorbește despre faptul că chiar și Dumnezeu „evoluează”…
În prezent, teoria evoluționistă cunoaște unele transformări. Dacă până nu demult se susținea conceptul de evoluție continuă într-un timp foarte îndelungat, astăzi evoluționiștii acceptă, în anumite faze ale evoluției, și evenimente supranaturale („Big-Bang”, de ex.). Cu toate acestea, el refuză categoric ideea unui Dumnezeu Creator.
Darwinismul și nazismul
În plin secol al 20‑lea, darwinismul este asimilat de partidele naziste, care găsesc în această nouă teorie „științifică” un suport pentru teoria arianismului (a rasei superioare), care a stat la originea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Nazismul s-a născut în urma haosului politic apărut în Germania după Primul Război Mondial. În calitate de conducător al Partidului Național Socialist, Adolf Hitler avea un vis: rasa ariană să cucerească lumea, stabilind imperiul de o mie de ani. Baza ideologică și științifică a nazismului a putut fi găsită în lucrarea istoricului german Heinrich von Treitschke (1834‑1896) , influențat puternic de teoria lui Darwin.
Una dintre ideile acestuia era aceea că „națiunile nu pot evolua decât printr-o luptă acerbă, similară conceptului de luptă pentru supraviețuire” (1).
Lucrarea de căpătâi a lui Hitler, „Mein Kampf”, era o expresie a concepției lui darwiniste. Rasele europene erau, în concepția lui Hitler, ca și în cea a lui Darwin, doar niște „maimuțe evoluate”. „Scoateți germanii nordici și nu va rămânea nimic altceva decât un dans al maimuțelor” – scria Hitler in lucrarea sa (2).
Ernst Haeckel, biolog evoluționist german (1834‑1919), a fost un susținător al eugeniei – concepția conform căreia nou-născuții cu deficiențe și oamenii cu handicap fizic sau mental, trebuie să fie suprimați cât mai curând, pentru a nu fi o povară pentru societate.
Deși a murit în 1919, naziștii i-au preluat ideile, iar Hitler a legiferat eugenia. Indivizii cu handicap mental sau fizic au fost la început sterilizați, pentru ca mai târziu să fie eliminați în secret pentru a nu strica puritatea rasei germane. „Dacă puterea de a lupta pentru sănătate îi lipsește unui om, dreptul lui de a trăi în această lume dispare. Lumea aparține doar omului puternic, întreg și nu subomului slab” (3).
Mergând mai departe cu eugenia, naziștii i-au încurajat pe tinerii germani blonzi și cu ochii albaștri – simbol al purității rasei germane – să întrețină relații sexuale. În 1935, s-au înființat primele „ferme” care găzduiau astfel de tineri, locuri vizitate des de ofițerii germani. Copiii născuți erau viitorii soldați. În același timp, pe întreg teritoriul ocupat, se făceau măsurători ale craniului diferiților indivizi, scoțându-se în evidență, conform teoriei evoluționiste, superioritatea rasei germane. Caractere precum dinții, ochii și părul erau evaluate conform criteriilor evoluționiste. Indivizii care nu corespundeau standardelor oficiale, erau sterilizați sau anihilați. Toate aceste fapte inumane se făceau în numele darwinismului!
Istoricul american Michael Grodin afirmă în cartea sa „Doctorii naziști și codul Nurenberg”: „Există o perfectă îngemănare între ideologia nazistă, puritatea rasială și darwinismul social, care se dezvoltase la începutul secolului XX și pe baza căruia medicii au construit noțiuni precum devianța socială sau comportamentală, arătând că acestea ar fi avut o explicație genetică, deci ar exista gene bune și gene rele. Darwinismul social bântuia întreaga lume în acea vreme, iar medicii naziști arătau către SUA, de unde spuneau că învățaseră o sumedenie de lucruri privind puritatea rasială” (4).
Bennito Mussolini, unul din aliații lui Hitler, a fost și el un darwinist convins, considerându-l pe Darwin drept cel mai mare om de știință. Atacând Etiopia, Mussolini considera rasa neagră drept o rasă inferioară, iar cucerirea ei era o simplă consecință a evoluționismului.
Darwinismul și marxism-leninismul
Lucrarea lui Darwin „Originea speciilor” a apărut în timp ce Marx și Engels își formulau noua lor ideologie. Lupta pentru supraviețuire din teoria lui Darwin se potrivea de minune cu dialectica (lupta de interese între forțe opuse) din filozofia lor. După citirea cărții lui Darwin, Engels scria: „Darwin, pe care tocmai îl citesc, e splendid”. Marx îi răspunde: „Această carte conține fundamentul, în materie de istorie naturală, pentru viziunea noastră” (5). Trebuie să reținem faptul că Marx a dedicat opera sa fundamentală „Capitalul” lui Darwin.
Lenin, cel care a transpus în practică filozofia lui Marx și Engels după revoluția bolșevică din 1917, a fost și el un evoluționist fervent. El a propus teoria lui Darwin ca bază a filozofiei materialist-dialectice pe care o apăra.
Troțki, al doilea după Lenin în revoluția bolșevică, spunea: „Darwin a fost pentru mine ca un portar la intrarea în templul Universului. Am fost îmbătat de gândirea sa precisă, conștientă și în același timp puternică” (6).
Stalin, „tătucul popoarelor”, preia conducerea statului în 1924, având aceeași considerație față de darwinism ca și predecesorul său. El spunea: „Pentru a deschide mințile studenților noștri… a trebuit să ne familiarizăm cu originile geologice și vârsta pământului și să fim capabili să le dovedim cu argumente; a trebuit să ne familiarizăm cu învățăturile lui Darwin” (7).
La baza ideologiei Chinei comuniste a lui Mao Tse Tung s-a aflat de asemenea darwinismul. Începând cu 1949, comuniștii preiau puterea după un sângeros război civil. Începe „revoluția culturală”, perioada întunecată în care sunt uciși peste 30 de milioane de chinezi. Istoricul James Reeve Pussey, profesor la universitatea Harvard, scrie: „Darwin a instituționalizat schimbarea violentă și revoluția. În mod cert, aceasta a fost una dintre cele mai importante influențe ale lui Darwin asupra Chinei” (8).
Maoismul, puternic influențat de darwinism, a trecut însă dincolo de granițele Chinei. Să ne gândim numai la Cambodgia, aflată sub teroarea khmerilor roșii, care au măcelărit aproape o treime din populația țării.
Darwinismul a avut un impact asupra mai multor domenii: în economie și științele sociale, în politologie, literatură, psihologie, filozofie, educație, dar mai ales în știință (9). Exemplele cu privire la puternică influența pe care darwinismul a adus-o în lume pot continua. În aceste condiții de mare avânt al acestei teorii „științifice” noi, puțini au fost cei care au rămas consecvenți adevărului biblic cu privire la originea vieții.
În fața acestor provocări, biserica nu a rămas indiferentă. În ultimele decenii ale secolului al 20‑lea, au existat preocupări intense de a clarifica legătura dintre adevărata știință și adevărata religie. S-au făcut tot mai multe legături între cele mai noi descoperiri științifice, arheologice, antropologice și geologice, pe de o parte, și creaționism, pe de altă parte. În acest sens, au apărut câteva studii de valoare ca: „Variabilitate și fixism în natură”, „Creația – accident sau plan?”, „Căutarea rațiunii în natură”, „Creaționism sau evoluționism?” etc.
Tot în această idee trebuie să amintim că s-au înființat institute de cercetări creaționiste: În 1958 a luat ființă „Institutul de cercetări geoștiințifice”, institut care, în 1974, a inițiat publicarea unei reviste de profil intitulată sugestiv „Origini”. Revista își propune o armonizare a celor mai noi date științifice cu raportul biblic, păstrând un înalt nivel de integritate moral-științifică.
În 1963 a luat ființă „Societatea pentru cercetări creaționiste”, în San Diego, California, condusă de prof. John Morris, o societate interdenominațională care a elaborat un manual de biologie pentru licee, în care nu se ia deloc în discuție teoria evoluționistă.
Începând cu anii ’70 ai secolului trecut, în Statele Unite s-a stârnit, în legătură cu manualele școlare, o luptă ideologică în jurul dilemei: creaționism sau evoluționism? Pe de o parte, teoria evoluționistă este privită tot mai mult ca fiind nefundamentată științific, iar pe de altă parte, teoria creaționistă este considerată prea învechită, ducând, în concepția unora, la ignoranța Evului Mediu.
La începutul lunii octombrie 2007, cu 48 de voturi pentru și 25 împotrivă, Consiliul Europei a decis: „Creaționismul nu se va preda în școli ca disciplină științifică”. „Dacă nu suntem vigilenți, creaționismul poate deveni o amenințare pentru drepturile omului. Ținta primară a creaționiștilor, în majoritatea lor creștini și musulmani – este educația. Ei sunt deciși să-și vadă încorporate ideile în curicula școlară, căutând să le prezinte într-o manieră științifică. Dar acest fapt nu ar face decât să creeze o confuzie în mintea elevilor, care nu ar mai putea face distincția între credință și știință. Teoria evoluționistă nu are nimic de a face cu revelația divină, ci este bazată pe fapte”, se spune în documentul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
„Nu vrem să creăm o falie între credință și știință, ci să prevenim încercarea de a opune credința științei”, a declarat raportorul luxemburghez Anne Brasseur(10). Bătălia este încă în curs și nu se știe ce ne rezervă viitorul.
Un lucru este cert: cei care au rămas de partea adevărului revelat în Biblie, au depășit etapa de a susține o simplă dogmă religioasă. Ei au acum la îndemână dovezi științifice solide în sprijinul adevărului biblic.
Fără voia noastră, tu și cu mine suntem angrenați în disputa dintre cele două teorii. De partea cui vom trece?
Lori Balogh
Referințe bibliografice:
(1) Heinrich von Treitschke, „Historische und politische Aufsatze”, 1896, Wikipedia.org
(2) Adolf Hitler, „Mein Kampf”, 1992, pag. 28
(3) Adolf Hitler, „Mein Kampf”, sursa: „Politica demografică a regimului nazist în țările ocupate”, www.altermedia.info
(4) Michael Grodin, „Doctorii naziști și codul Nurenberg”
(5) cf. „Origins – How the world came to be”, documentar TV produs de Standard Media Intl.
(6) cf. „Answers în genesis, The Darwin/Trotsky connection” la http://www.answersingenesis.org/creation/v23/i2/darwin_trotsky.asp
(7) E.Yaroslavsky, „Landmarks in the Life of Stalin”, Moscova, 1940, pag. 8
(8) J. R. Pussey, „China și Charles Darwin”, Harvard University Press, Londra, 1983, pag. 450‑451
(9) Vezi lucrarea „Creaționismul științific” de dr. Ioan Străinescu, „Impactul gândirii evoluționiste”
http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ioanis/index.htm
(10) Ziarul „Gândul”, Robert Veress, 6.10.2007
