Evoluționism sau creaționism? – Generalități

Evoluționism sau creaționism?

– Generalități –

Mai întâi să definim termenii! Evoluționismul este „concepția filozofică potrivit căreia Universul, Pământul, ființele vii, societatea, etc. trec printr-un proces istoric de evoluție (dezvoltare)” (1). Creaționismul este concepția conform căreia materia și viața au fost create în mare măsură așa cum există astăzi, prin voința unui Creator atotputernic, fără să evolueze sau să se dezvolte treptat.

În timp ce evoluționismul se bazează, în mare măsură, pe ipoteze și mai puțin pe fapte științifice, creaționismul se bazează pe declarațiile Bibliei. Acestea sunt considerate ca fiind inspirate de Spiritul lui Dumnezeu și adevărate din punct de vedere științific și istoric.

Deși pare ciudat, teoria evoluționistă nu este unitară. Există cel puțin cinci tipuri de evoluționism, pe care le vom enumera în continuare, împreună cu câteva dintre particularitățile lor.

1. Evoluționismul ateist, care exclude existența lui Dumnezeu sau a oricărei puteri supranaturale. Conform acestei teorii, materia este necreată și veșnică, la fel ca energia. În materie ar exista o tendință în sus, spre complex. Aristotel, considerat unul dintre geniile Antichității, numea această tendință – „tendința spre perfecțiune”.

Două observații legate de evoluționismul ateist:

a) „Tendința spre perfecțiune” a materiei, care stă la baza acestei teorii, este o simplă ipoteză nedovedită științific. De altfel, așa cum vom vedea în prelegerile următoare, întreaga teorie evoluționistă are la bază nisipurile mișcătoare ale unor simple ipoteze (supoziții), nedovedite științific. Este vorba, dacă vreți, de o simplă credință.

Se pune întrebarea: Ce e mai ușor și mai rațional să crezi: într-un Dumnezeu Creator al tuturor lucrurilor sau într-o materie inertă, care are în sine dorința, aspirația, voința, inteligența și puterea de a se organiza pe sine în forme tot mai complexe de viață?

Iată un paragraf dintr-o carte a lui Tudor Opriș, intitulată „Miracolul vieții – miracolul eredității”, editată în 1986: „Viața a apărut din necesitatea materiei de a se organiza pe sine din ce în ce mai complex, în tendința ei de a atinge forme perfecte, tendința care este rezultanta însăși a organizării sale” (2).

Citind aceste rânduri suntem puși în mare încurcătură: De fapt, ce a fost mai întâi: oul sau găina? Ce a fost mai întâi: organizarea materiei sau tendința spre organizare, din moment ce a doua decurge din prima?

Dacă mai întâi a existat organizarea materiei, ne întrebăm: Cine a organizat-o, din moment ce a doua lege a termodinamicii afirmă că toate lucrurile tind, într-un sistem termodinamic, spre haos, spre dezordine maximă? Dacă mai întâi a existat tendința spre organizare, ne întrebăm: Cine a pus această tendință într-o materie neorganizată? Această tendință spre organizare presupune o logică, un plan, o inteligență extraordinară…

b) Din punct de vedere biblic, teoria evoluționistă, în forma ei ateistă, este idolatrie, deoarece, înlăturându-L pe Creator, ea divinizează Creația. Toate însușirile și atributele care-I aparțin lui Dumnezeu sunt atribuite materiei.

Biblia afirma despre Dumnezeu că este veșnic, necreat (deci existent prin Sine Însuși), atotputernic, inteligent, infinit și indestructibil. Evoluționismul ateist susține același lucru, însă de data aceasta atributele sunt ale materiei. Materia este, în concepția ateistă, veșnică, necreată, inteligentă, infinită și indestructibilă.

Iată un citat din lucrarea „Bazele filozofiei marxiste”, apărută în Editura politică, București, 1959: „Materia este veșnică, infinită, nelimitată. Materia este inepuizabilă în profunzimea sa. Ea este obiectivă și în afara voinței noastre, necreată și indestructibilă”.

Foarte adesea, în lucrări științifice și de popularizare, autorii unor astfel de lucrări ajung în impas. Aflându-se în fața unor fapte concrete ce dovedesc existența unei Inteligențe superioare, a unei Persoane care a plănuit și condus totul, acești autori se văd nevoiți să inventeze o expresie-surogat care să ia locul lui Dumnezeu: „natura-mamă”.

„Jocul atomilor și al moleculelor într-un sistem viu este o uimitoare desfășurare de precizii, de exactități, de programe raționale pe care le-a zămislit Natura – mamă. Nu, în lumea vie nu este loc pentru dezordine” (3).

Vedeți? Vidul creat prin îndepărtarea lui Dumnezeu din Creația Sa se cere umplut. Păcat că ceea ce fac oamenii nu este decât „umplutură”.

2. Evoluționismul materialist pare a fi unul și același lucru cu evoluționismul ateist. Există totuși o mare diferență între cele două teorii: În timp ce evoluționismul ateist exclude existența lui Dumnezeu, cel materialist admite posibilitatea existenței Lui, fără însă ca El să intervină asupra naturii.
3. Evoluționismul panteist este răspândit mai ales în Orient. Principala teză a acestei teorii este ideea că Dumnezeu și natura se întrepătrund, fiind un tot unitar. Se admite existența lui Dumnezeu, însă El este privit doar ca o putere care străbate natura.
4. Evoluționismul deist susține că există un Dumnezeu personal, Creator, care a creat materia și a înzestrat-o cu însușirea de a evolua până la forma actuală. După ce a creat materia, Dumnezeu nu s-ar mai fi îngrijit de ea, ocupându-Se mai mult de probleme spirituale.
5. Evoluționismul teist susține că există un Dumnezeu care a creat materia și primele forme de viață, după care acestea au evoluat de-a lungul erelor sub supravegherea Sa.

În concluzie, nu ori de câte ori auzim termenul „evoluționism” este exclusă existența unui Creator.. Dintre cele cinci variante amintite, doar una – evoluționismul ateist – exclude total orice formă de existență supranaturală.

Nici teoria creaționistă nu a scăpat de fracționări. În cadrul creaționismului, putem aminti cel puțin cinci variante cunoscute, deși există o singură Biblie și o singură revelație cu privire la originea vieții.

1. Creația specială este concepția cu care suntem familiarizați, deoarece ea se bazează pe credința în afirmațiile literale ale Genezei cu privire la Creație. Nu se admite nicio interpretare forțată sau denaturată a textului biblic, acceptându-se revelația simplă a lui.
2. Teoria zilei-ere (sau a celor șapte ere geologice) s-a născut în prima parte a secolului al 19‑lea, având încă suficienți adepți și astăzi. Teoria aceasta susține că fiecare zi a Creației a fost, nu o zi literală, ci o lungă perioadă de timp, în care au apărut diferitele forme de viață. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ar fi creat lumea în șase zile, ci în șase ere.

Două observații legate de această teorie:

a) Conform raportului biblic, plantele au fost create în ziua a treia, în timp ce soarele a fost adus la existență în ziua a patra. După teoria zilei-ere, plantele ar fi fost create într-o eră lipsită de soare, ele evoluând în lipsa energiei solare, ceea ce este imposibil din punct de vedere științific.

b) Conform teoriei zile-ere, ziua a șaptea, stabilită de Dumnezeu ca zi de odihnă, nu ar mai fi o zi, ci o eră. Cum ar mai fi posibilă atunci păzirea Sabatului, dacă el n-ar fi fost o zi literală, ci o eră?

Să observăm că această teorie lovește direct în atotputernicia divină, care nu ar fi fost capabilă să aducă la existență natura într-un timp scurt. De asemenea, teoria lovește direct în doctrina Sabatului Poruncii a patra, aflată chiar în mijlocul Decalogului.

O formă mai recentă a acestei teorii susține că raportul din Geneza cap.1 i-a fost dat lui Moise în răstimp de șase zile și cuprinde de fapt, nu ceea ce a făcut Dumnezeu în șase zile, ci ceea ce i-a spus El lui Moise în șase zile cu privire la Creație.

3. Teoria hiatului, numită și teoria distrugerii și a refacerii.

Această teorie susține că între primele două versete din Geneza cap. 1 există un „hiatus”, adică o pauză de milioane de ani. Se argumentează că pământul nu putea ieși pustiu și gol din mâna unui Creator desăvârșit. A susține această idee înseamnă să-I negăm caracterul.

Concluzia pe care o trag susținătorii acestei concepții este că pământul a fost creat perfect și a devenit pustiu și gol prin decădere de la o stare anterioară perfectă. Teoria hiatului susține că a existat o Creație înainte de Adam. Prințul acestei creații anterioare ar fi fost Lucifer, a cărui cădere ar fi antrenat decăderea întregii Creații, aducând moartea și întunericul. Atunci când Lucifer ar fi încercat să extindă revolta sa în cer, Dumnezeu l-ar fi pedepsit, ar fi distrus civilizația dinainte de Adam și ar fi refăcut totul în șase zile. Dar drama ar fi continuat, căci Lucifer și-ar fi extins împărăția și asupra lumii celei noi a lui Adam.

În concluzie, teoria hiatului susține că pământul și viața sunt mult mai vechi decât omul și că ele au fost distruse printr-o serie de catastrofe. Acestea – afirmă adepții teoriei – ar corespunde cu descoperirile geologice care arată că pământul este mult mai vechi decât omul și viața.

Câteva observații pe marginea acestei teorii:

Teoria hiatului susține că păcatul și moartea au apărut înainte de Adam, ceea ce contravine declarațiilor Scripturii, care afirmă că păcatul a apărut în cer, iar pe pământ, moartea a venit ca urmare a păcatului lui Adam. „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit…” (Romani 5,12).

Apoi, Porunca a patra din Decalog, referitoare la ziua de odihnă, afirmă: „Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea și tot ce este în ele” (Exodul 20,11). Textul ebraic folosește verbul „asaf” care înseamnă a crea „ex nihilo” (din nimic). Aceasta înseamnă că în cele șase zile ale Creației, Dumnezeu nu a remodelat un pământ deja existent, pedepsit și distrus prin cine știe ce catastrofe, ci că în cele șase zile El a creat pământul și tot ce se află pe el din nimic.

Rămâne de asemenea o întrebare pentru susținătorii acestei teorii: Dacă Dumnezeu a distrus civilizația anterioară lui Adam, de ce nu l-a distrus și pe prințul acestei prime civilizații, adică pe Lucifer?

4. Creaționismul progresiv seamănă mult cu evoluționismul teist, susținând că Dumnezeu ar fi creat lumea materială, apoi ar fi creat diferite forme de viață simple. Apoi, de-a lungul mai multor ere, El ar fi dat naștere la forme de viață din ce în ce mai complexe, ajungându-se la formele de viață actuale. Creaționismul progresiv încearcă să împace Biblia cu teoria erelor geologice susținută de știința contemporană.

Câteva observații pe marginea acestei teorii:

În primul rând, Biblia vorbește despre o Creație realizată în șase zile literale, compuse fiecare dintr-o seară (noapte) și o dimineață (zi).

În al doilea rând, tot Biblia ne raportează că la sfârșitul fiecărei zile, toate lucrurile create erau supuse unei verificări din partea lui Dumnezeu, toate fiind foarte bune. Conform creaționismului progresiv, lucrurile create nu ar fi fost tocmai bune, din moment ce a fost nevoie de o continuă perfecționare.

Se mai poate obiecta acestei teorii faptul că Dumnezeu ar fi trebuit să Se folosească de lupta pentru supraviețuire și de moartea creaturilor Sale pentru a perfecționa Creația. Or, aceasta ar contrazice tot ceea ce ne învață Biblia cu privire la caracterul desăvârșit al lui Dumnezeu.

5. Teoria profesorului Freiher von Huene, o concepție care a umplut Europa cu ideile sale. Ce susține această teorie? Ea susține că omenirea ar fi evoluat lent de la viața primitivă, trecând, în decursul erelor îndelungate, prin stadii animale. În cursul acestei evoluții ar fi existat o rasă de oameni pre și paraadamică, ce a viețuit cu mii de ani înainte de Adam și Eva.

Dumnezeu l-ar fi selectat pe Adam din mijlocul acestei rase preadamice, probabil când Adam era copil, i-ar fi insuflat în nări Spiritul Său și l-ar fi făcut om. Deci, Adam ar fi devenit om dintr-un animal preexistent, în care Dumnezeu ar fi pus spirit divin. Ființele pre și paraadamice ar fi înflorit în jurul Edenului, acesta protejându-i pe primii oameni de influența acestora.

Câteva observații pe marginea acestei teorii:

Teoria profesorului Freiher von Huene lovește, ca și celelalte teorii nebiblice, în caracterul desăvârșit al lui Dumnezeu, minimalizând puterea Sa și capacitatea Sa de a face lucruri desăvârșite de la început. De asemenea, teoria contrazice textul biblic din Geneza 3,19, în care Dumnezeu, după căderea lui Adam rostește sentința: „căci țărână ești și în țărână te vei întoarce”.  

Dacă Adam ar fi fost făcut dintr-un animal preexistent, moartea sa ar fi însemnat pierderea spiritului divin și întoarcerea în starea de animalitate pe care a avut-o înainte. Ce ar însemna aceasta? Că pământul ar trebui să fie populat cu animale cu aspect uman, din care să lipsească spiritul divin. În sfârșit, teoria lovește în demnitatea de om, ca ființă creată desăvârșit de Dumnezeu.

Concluzii

Am trecut în revistă câteva teorii care circulă în lume în legătură cu apariția vieții pe pământ, unele de nuanță evoluționistă, altele de nuanță creaționistă. Ce am putut constata? Că a fi evoluționist nu înseamnă a fi în mod obligatoriu și ateu, iar a fi creaționist nu înseamnă a crede în revelația Bibliei. Poți merge rătăcind atât pe cărări evoluționiste, cât și pe cărări creaționiste. Și atunci unde se află adevărul?

Noi rămânem la adevărul simplu revelat în raportul biblic, potrivit căruia cerul, pământul, marea și întreaga lume vie au fost create în cele șase zile literale, urmate de ziua a șaptea – Sabatul.

Atât ni s-a descoperit, pentru că atât a considerat Dumnezeu, în Providența Sa, că ne este necesar și că putem înțelege din acest irepetabil și uluitor act al Creației. Tot ce trece dincolo de adevărul revelat în Scripturi poate avea aparența unor teorii frumoase, interesante și poate chiar pertinente, însă toate acestea nu sunt decât literatură science-fiction.

Să reținem un sfat prețios dat de apostolul Pavel tânărului său colaborator Timotei: „Timotee, păzește ce ți s-a încredințat. Ferește-te de flecăriile lumești și de împotrivirile științei, pe nedrept numită astfel, pe care au mărturisit-o unii și au rătăcit cu privire la credință” (1 Timotei 6, 20‑21).

Lori Balogh

 

Referințe bibliografice:

(1) DEX, 1998

(2) Tudor Opriș, „Miracolul vieții-miracolul eredității”, 1986

(3) Idem