Psalmul 2 – O cantare a Unsului Domnului
“Tot ce este scris despre Mine”
A cui inima nu a vibrat, cel putin odata in viata, la auzul impresionantului cor “Aleluia” din “Oratoriul Mesia” de Handel ? Insa putini dintre cititorii Bibliei stiu ca o parte din recitativele care preced acest cor din partea a doua a oratoriului se bazeaza pe versetele 1-4 si 9 din Psalmul 2.
Intr-adevar, ne aflam in fata primului dintre psalmii mesianici si, probabil, in fata unuia dintre acele pasaje biblice ale Vechiului Testament de care s-a folosit Mantuitorul pentru a le dovedi ucenicilor, dupa inviere, ca El era Mesia cel profetizat cu secole si milenii in urma.
“Apoi le-a zis: “Iata ce va spuneam cand eram cu voi, ca trebuie sa se implineasca tot ce sta scris despre Mine in Legea lui Moise, in Prooroci si in Psalmi. Apoi le-a deschis mintea ca sa inteleaga Scripturile.” ( Luca 24, 44-45 )
Iata de ce acest psalm este supranumit si “imnul misionar al lui Mesia”.
Cu privire la interpretareea Psalmului 2, comentatorii sunt impartiti. Unii considera ca el anunta intronarea regelui David. Apare insa o mare problema legata de aceasta interpretare: multe din lucrurile amintite aici nu se potrivesc lui David, ci doar lui Mesia, lui Christos Imparatul.
Alti comentatori ii atribuie Psalmului 2 o origine postexilica, anuntand venirea lui Mesia. Acestia neaga faptul ca David ar fi autorul psalmului. Insa, pentru a accepta aceasta opinie, ar trebui sa punem la indoiala afirmatia apostolilor care ii atribuie lui David paternitatea acestui psalm ( vexi Fapte 4, 25 ). Dupa exilul babilonian, disparand speranta instaurarii monarhiei davidiene, s-a dezvoltat interpretarea mesianica si escatologica a psalmilor regali, intre ei numarandu-se si cel despre care discutam acum.
Unii parinti ai Bisericii ca Ciprian, Ambrozie, Ioan Gura de Aur si Theodoret au vazut in acest psalm reprezentarea nasterii lui Christos, in timp ce alti parinti ai Bisericii ca Iustin, Lactantiu si Ilarie au vazut in el prevestirea botezului lui Iisus la Iordan.
Oricum, indiferent de interpretarea data de unii sau altii, Psalmul 2 ocupa un loc important in spiritualitatea crestina, lucru dovedit de faptul ca el este citat de sapte ori de autorii Noului Testament.
Privire generala
La o privire atenta, putem observa legatura stransa care exista intre primii doi psalmi:
– Daca primul se bazeaza pe antiteza dintre cele doua cai pe care le poate alege un om, ca individ, cel de-al doilea reda antiteza dintre cele doua atitudini pe care le poate alege un popor.
– De asemenea, in ambii psalmi gasim enuntata cate o fericire ( binecuvantare ): Psalmul 1 incepe cu o fericire, in timp ce Psalmul 2 se incheie cu o fericire.
– Daca Psalmul 1 este unul moral, aratandu-ne datoria, Psalmul 2 este unul evanghelic, descoperindu-L pe Mantuitorul.
Psalmul 2 este unul dintre “psalmii regali” sau “imparatesti”. Se presupune ca initial el era folost la ceremonia de incoronare a regilor, dat fiind faptul ca el exprima teologia regalitatii in general, in care regele este reprezentantul lui Dumnezeu care vegheaza la implinirea vointei Lui.
Crestinii au interpretat intotdeauna Psalmul 2 ca o profetie care anunta regatul mesianic al lui Christos.
In ceea ce priveste tema psalmului, ea ar putea fi exprimata laconic astfel: “Omul propune, Dumnezeu dispune”. Din intregul lui cuprins razbate ideea zadarniciei razvratirii omului impotriva Creatorului sau, aratand spre fericirea acelor popoare care isi pun increderea in Fiul lui Dumnezeu.
Din punct de vedere structural, Psalmul 2 este alcatuit din patru parti, fiecare strofa continand aproape acelasi numar de cuvinte:
– Strofa 1( versetele 1-3 ) reda tabloul celor puternici de pe pamant care se razvratesc impotriva lui Dumnezeu si a lui Mesia.
– Strofa 2 ( versetele 4-6 ) vorbeste despre dispretul Domnului fata de ocarile si razvratirea omului, intronandu-L pe Mesia.
– Strofa 3 ( versetele 7-9 ) Il prezinta pe Fiul lui Dumnezeu contempland decretul care a a facut din El posesorul legal al lumii.
– Strofa 4 ( versetele 10-12 ) contine sfatul ca oamenii sa se supuna Unsului lui Dumnezeu, precum si binecuvantarea finala pentru toti cei care se incred in Fiul lui Dumnezeu.
Comentand acest psalm, un autor vede in sucesiunea celor patru tablouri o camera de filmat imaginara indreptata cand spre pamant, cand spre cer. Daca in primele trei versete intra in “emisie” camera de pe pamant, in urmatoarele trei versete intra cea din cer. Apoi, in versetele 7-9 , camera din cer se muta la dreapta Tatalui, aducandu-L in prim-plan pe Fiul Sau, pentru ca in final camera de pe pamant sa intre iar in emisie.
“Pentru ce se intarata neamurile ?”
Psalmul 2 incepe brusc, prezentand tabloul unei coalitii universale ridicata impotriva lui Dumnezeu si a Unsului Sau. Cele doua intrebari pe care si le pune psalmistul: “Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta popoarele lucruri deserte ?” ar putea fi exprimate si altfel: “De ce sunt popoarele, impreuna cu conducatorii lor, atat de porniti impotriva lui Dumnezeu si a Fiului Sau?” David nu poate intelege de ce exista in lumea noastra o asemenea stare de spirit.
Dar noi oare intelegem ? Priviti in jur si uimiti-va cata razvratire exista impotriva ideii de Dumnezeu. Chiar si intr-o lume care isi zice crestina ! Cata dreptate avea Nicolae Iorga cand spunea ca “oamenii l-au inchis pe Dumnezeu in biserica pentru ca ei sa fie liberi in lume” ! Intr-adevar, omului pacatos nu ii convine ideea existentei unui Stapan fata de care este responsabil si caruia Ii datoreaza o inchinare adecvata. Spiritul luciferic patruns in om nu face casa buna cu ideea de supunere, ascultare si dragoste fata de Creator. De aici si pana la o coalitie universala ridicata impotriva lui Dumnezeu nu mai e decat un pas.
In lumina acestei stari de lucruri descrisa de psalmist, intelegem si mai bine maretia sacrificiului lui Christos, caci aici, in aceasta lume “intaratata” impotriva guvernarii divine, a venit El ca sa ne mantuiasca prin jertfa Sa.
“Pentru ce cugeta popoarele lucruri deserte?” – se intreaba psalmistul. Cum sa nu fie deserte, zadarnice, aceste ganduri ale omului pacatos si razvratit ? Fie ca accepta, fie ca nu accepta, Dumnezeu tot exista… Fie ca se supun, fie ca nu, un Stapan tot guverneaza peste intregul univers…Fie ca le place, fie ca nu le place, o inchinare adevarata tot exista si ea trebuie adusa Lui.
Parafrazand primul verset al Psalmului 2, Luther spunea: “Cum pot sa izbuteasca cei ce se ridica impotriva lui Iehova si a Christosului Lui ?”
Versetele doi si trei vorbesc despre o razvratire fatisa ale popoarelor fata de Dumnezeu si Fiul Sau: “Sa le rupem legaturile si sa scapam de lanturile lor !” Care sunt aceste “lanturi” ? Nu e greu de inteles, daca aruncam o privire in lumea din jur. Legea lui Dumnezeu a fost privita intotdeauna ca un “lant” care restrange libertatea omului pacatos ce se vrea independent fata de orice autoritate morala. Gandul acesta i-a fost inoculat omului inca din Eden de catre “sarpele cel vechi, diavolul si Satana, acela care inseala intreaga lume” ( Apocalipsa 12, 9 ). El i-a facut pe primii nostri parinti sa creada ca Dumnezeu le-a restrans libertatea prin Legea Sa, ca ei aveau ochii inchisi si viziunea limitata si ca doar trecand peste “lantul” Legii vor fi liberi cu adevarat.
Cata naivitate ! Omul, despre care Iov spune ca “se naste si e taiat ca o floare; fuge si piere ca o umbra” ( Iov 14, 2 ), acest om atat de vulnerabil si slab, a carui viata sta agatata intr-un fir de paianjen, are tupeul sa se ridice impotriva Cratorului intregului univers, cel in mana caruia stau toate lucrurile, inclusiv propria lui viata.
Acest pasaj din psalmul 2 este citat de apostoli in Fapte 4, 27, aplicandu-l literal la sfatul si coalitia realizata intre Irod, Pilat, evrei si romani pentru a-L rastigni pe Iisus. Insa aplicatia psalmului este mult mai larga, cuprinzand spiritul de razvratire universal al omului impotriva Creatorului sau.
“Unsul” ( ebr. “mashiach” ) – Conform unui obicei si ritual stravechi, preotilor si imparatilor consacrati pentru lucrarea lor li se turna untdelemn pe cap, semn al sfintirii ( punerii lor deoparte ) pentru o lucrare speciala. Unii au atribuit calitatea de “uns” si titlul de Fiu al lui Dumnezeu imparatului David. Insa contextul intregului psalm se refera la Cineva cu o pozitie mult superioara unui om, fie el chiar imparatul David. “Unsul” din Psalmul 2 nu poate fi decat Chrisos, Fiul lui Dumnezeu ( versetul 7 ). Ca un argument in acest sens este interpretarea Psalmului 2 de catre apostolii Bisericii primare:
“Si noi va aducem vestea aceasta buna ca fagaduinta facuta parintilor nostri Dumnezeu a implinit-o pentru noi, copiii lor, inviind pe Iisus, dupa cum este scris in Psalmul al doilea:”Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut.” ( Fapte 13, 33 ).
“Cel ce sade in ceruri rade”
Ce spuneti despre un Dumnezeu care rade si isi bate joc de planurile oamenilor ? Sa fie vorba de acel ras malitios pe care il vedem atat de des pe chipurile semenilor nostri ?
Imaginea unui Dumnezeu care rade de oamenii rai apare si in alti psalmi ( Psalmul 37, 13; 59, 8 ), ea parand sa intre in contradictie cu ideea de dragoste infinita despre care ne vorbeste Biblia. Pentru a depasi dificultatea fireasca pe care o poate trai un crestin sincer vis-à-vis de aceasta afirmatie a psalmistului, sunt necesare cateva precizari:
1) Psalmii sunt poezii in care limbajul este diferit de cel obisnuit. In poezie este permisa folosirea unor imagini artistice ca metafora, epitetul, hiperbola s.a. care nu se folosesc ,de regula, in limbajul zilnic.
2) Dincolo de faptul ca limbajul psalmilor este poetic, ne aflam in fata unor productii literare orientale, cu totul deosebite de cele occidentale cu care suntem obisnuiti. In cultura si limbajul oriental o expresie sau un cuvant pot insemna cu totul altceva decat in cultura occidentala ( un exemplu: iubita lui Solomon este asemanata cu o “iapa” in Cantarea Cantarilor 1, 9, ceea ce ar fi inadmisibil in cultura noastra ).
3) Biblia este scrisa intr-un limbaj omenesc, exprimand gandurile lui Dumnezeu in cuvinte accesibile omului, deci imperfecte. In Talmud sta scris: “Tora ( Legea) vorbeste in limbajul fiilor oamenilor.” Insusi Dumnezeu este prezentat in Biblie ca avand insusiri omenesti: rade, se manie, ii pare rau…
Atunci cand ne aflam in fata unor pasaje biblice dificile, cum este cel de care ne ocupam, este bine sa tinem cont de un principiu: Cum Il cunoastem pe Dumnezeu din Scriptura ? Care este nota dominanta a caracterului Sau ? Daca Biblia ne vorbeste despre un Dumnezeu care ne iubeste atat de mult incat a sacrificat tot ce a avut mai scump pentru mantuirea noastra, daca invatam ca Acest Dumnezeu respecta liberul arbitru, sufera pentru razvratirea oamenilor si are o inima sensibila la orice nevoi ale copiilor Sai, atunci texte de felul celor prezente in psalmi trebuie intelese prin prisma a ceea ce cunoastem deja despre El.
De aceea, nu trebuie sa intelegem ca in Psalmul 2 avem de-a face cu rasul malitios al omului pacatos sau ca Dumnezeu isi bate joc de creaturile Sale, chiar daca ar fi justificata o asemenea atitudine. Dumnezeu este dragoste ( 1 Ioan 4, 8 ) si dragostea nu poate merge mana in mana cu ironia, batjocura si rasul dispretuitor si malitios. Batjocura nu este in spiritul cerului ( vezi Iuda 9 ).
Folosind un limbaj omenesc, poetic si oriental, psalmistul vrea sa arate ca planurile oamenilor, oricat ar fie le de elaborate, nu-L afecteaza pe Creator. El este prea sus si prea puternic pentru ca guvernarea Sa sa fie afectata de planurile unor biete fiinte muritoare. In contrast cu zarva neamurilor razvratite impotriva lui Dumnezeu si a Unsului Sau, Dumnezeu este zugravit stand calm in ceruri si “razand” de incercarile lor zadarnice.
Aceleasi considerente trebuie avute in vedere si atunci cand vrem sa intelegem ce inseamna “mania” lui Dumnezeu de care aminteste psalmistul in versetul 5. Aici nu trebuie sa avem imaginea unei descarcari necontrolate a nervilor, asa cum suntem obisnuiti sa vedem intre oameni, ci mai degraba o dezaprobare categorica a lui Dumnezeu fata de pacat si razvratire. Daca mania omului izvoraste din rautatea lui interioara, mania divina isi are izvorul in cei doi stalpi ai caracterului Sau: dragostea si dreptatea. Departe de a fi un defect, ca in cazul omului, mania lui Dumnezeu fata de pacat este o virtute si ea asigura stabilitatea universului pe vecie.
“Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut “
Strofa a doua a Psalmului 2 ( versetele 4-6 ) se incheie cu afirmarea adevarului ca planurile lui Dumnezeu raman in picioare indiferent de atitudinea si planurile omului:
“Totusi Eu am uns pe Imparatul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfant “ ( versetul 6 ) Sionul este numele colinei sudice a cetatii Ierusalimului, devenind, pe deoparte, numele poetic al Ierusalimului, iar pe de alta parte, un simbol al Noului Ierusalim ceresc.
“Eu voi vesti hotararea Lui, zice Unsul …” ( versetul 7 ) Iisus, Unsul, Cuvantul lui Dumnezeu, Mesia vorbeste nu in calitate de uzurpator , ci de Fiu al lui Dumnezeu. Apare in acest verset enuntarea misiunii mesianice a lui Christos : vestirea hotararii lui Dumnezeu privind soarta lumii, mantuirea prin sangele Sau si acordarea deplinei stapaniri asupra pamantului celui de-al doilea Adam – Iisus Christos.
Afirmatia Tatalui : “Astazi Te-am nascut” a creat multe discutii teologice in crestinism. Unii au interpretat textul ca referindu-se la nasterea lui Iisus in Betleem. Altii l-au aplicat la botezul Mantuitorului, iar altii ajungand chiar la ideea ca Iisus Christos ar avea un inceput al existentei, nefiind de aceeasi natura cu Tatal.
Insa in acest verset nu e vorba de o creatie initiala a Fiului. Pentru a intelege texte de felul acestuia trebuie sa aplicam principiul: Biblia se explica singura ( Biblia este propriul ei interpret ). De aceea, nu trebuie sa alergam la teologi pentru a intelege semnificatia expresiei : “Astazi Te-am nascut”, ci la chiar textul Scripturii. Iata cum au inteles apostolii Bisericii primare acest pasaj biblic:
“Si noi va aducem vestea aceasta buna ca fagaduinta facuta parintilor nostri Dumnezeu a implinit-o pentru noi, copiii lor, inviind pe Iisus, dupa cum este scris in Psalmul al doilea: “Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut.” ( Fapte 13, 33 )
Asadar, textul amintit nu se refera nici la un eventual inceput al existentei lui Christos, nici la nasterea Sa in Betleem, nici la botezul Sau, ci la invierea Sa. Iata de cate rataciri suntem feriti atunci cand lasam Cuvantul Sfant sa se explice singur !
Versetul 8 ne vorbeste despre stapanirea pe care Mesia ( Iisus Christos ) o va recapata asupra lumii, dupa ce primul Adam a pierdut-o prin neascultare. “Toiagul de fier” este simbolul sceptrului puterii pe care Christos a primit-o in urma biruintei de la cruce.
“Dati cinste Fiului !”
Ultima strofa a Psalmului 2 ( versetele 10-12 ) cuprinde o serie de indemnuri date de psalmist mai marilor acestei lumi. Este o chemare la intelepciune si supunere fata de Dumnezeu si la o atitudine de respect fata de Fiul Sau.
“Purtati-va cu intelepciune…Luati invatatura…Slujiti Domnului cu frica…Dati cinste Fiului…”
David ii indeamna pe conducatorii lumii sa-si revizuiasca atitudinea fata de Dumnezeu si sa renunte la planurile desarte , recunoscand ca El este singurul Domn care merita slujire si inchinare.
Este de remarcat asocierea facuta de psalmist intre bucurie si temerea de Dumnezeu: “Bucurati-va, tremurand” ( vers. 11 ). Aceasta ciudata asociere vrea insa sa ne dovedeasca faptul ca in adevarata inchinare exista bucurie. Adevarata si deplina bucurie…
Asa se explica si fericirea pe care psalmistul o rosteste in final: “Ferice de toti cei ce se incred in El !”
Lori Balogh
