„A cazut, a cazut Babilonul…”

”A cazut, a cazut Babilonul…”

 

 

Babilon-nume tainic ce apare pe paginile Noului Testament… Din cele 22 de capitole care alcatuiesc cartea Apocalipsei, patru capitole se ocupa in mod detaliat de aceasta tainica entitate: cap. 14, 16, 17 si 18.

Desi in lume circula diferite interpretari ale acestui nume tainic, criteriile de identificare pe care Biblia ni le prezinta cu generozitate, nu ne lasa in nesiguranta. O singura putere corespunde tuturor criteriilor biblice de identificare: Roma .

Crestinii primului secol stiau foarte bine lucrul acesta. Ei nu ezitau in identificarea Babilonului, fapt ce reiese din finalul primei epistole a lui Petru :

“Biserica aleasa cu voi care este in Babilon, va trimite sanatate.” 1 Petru 5, 13

Este cat se poate de clar ca in secolul intai Babilonul fizic nu mai exista de mult timp, el zacand in ruinele acoperite de nisipul desertului. Apostolul Petru, ca de altfel toti crestinii secolului intai,  stiau prea bine ca , desi Babilonul fizic era in ruine, spiritul lui supravietuia in puterea Romei pagane.

Ca un argument in acest sens, va invit sa cautati o Biblie in limba franceza, traducerea abatelui Crampon, editia 1960. In dreptul versetului citat mai sus, exista o nota la subsol in care se specifica cat se poate de clar: “Babilonul este Roma.”( Biblia este tiparita sub autoritatea Bisericii Catolice ! ). Asadar, identificarea Babilonului spiritual cu Roma nu este o idee neoprotestanta, “eretica”, ci vine chiar din sanul Romei.

Roma pagana insa , a disparut si ea de pe scena istoriei. Odata cu caderea Imperiului Roman de Apus, in anul 476 d.Chr., pe ruinele Romei pagane a inceput sa se ridice o alta putere care a perpetuat spiritul Babilonului: Roma papala. Despre acesta noua reincarnare a spiritului Babilonului, Biblia are multe de spus. Inainte insa de a trece mai departe, se cere facuta o observatie: Biblia vorbeste despre Babilonul modern ca fiind “mama desfranatelor pamantului”( Apocalipsa 17, 5 ).

Asadar Babilonul- mama are si niste fiice, al fel de desfranate ca si ea, iesite din sanul ei si care o imita in multe privinte, manifestand acelasi spirit. Cand Apocalipsa vorbeste in cele patru capitole: 14, 16, 17 si 18 despre Babilonul modern, exista doua sensuri ale termenului Babilon:

1. Babilon ca biserica- mama

2. Babilon ca o familie intreaga de biserici apostaziate, iesite din aceeasi biserica-mama.

Este bine sa tinem cont de acest detaliu atunci cand dorim sa intelegem la cine se refera cea de-a doua solie ingereasca din Apocalipsa 14, precum si solia puternicului inger din cap. 18.

Ca punct de pornire pentru aceasta ocazie este pasajul biblic din Apocalipsa 18, 1-5:

“Dupa aceea am vazut pogorandu-se din cer un alt inger, care avea o mare putere; si pamantul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare si a zis: “A cazut, a cazut Babilonul cel mare ! A ajuns un locas al demonilor, o inchisoare a oricarui duh necurat, o inchisoare a oricarei pasari necurate si urate; pentru ca toate neamurile au baut din vinul maniei desfranarii ei si imparatii pamantului au desfranat cu ea si negustorii pamantului s-au imbogatit prin risipa desfatarii ei.” Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: “ Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu,ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei! Pentru ca pacatele ei s-au ingramadit si au ajuns pana la cer, si Dumnezeu si-a adus aminte de nelegiuirile ei.”

Inainte de a ne opri asupra unui amanunt din acest pasaj, se cer facute cateva observatii generale.

1) Imaginea ingerului din Apocalipsa cap. 18 este una din cele mai luminoase si pline de speranta imagini din Biblie. Chiar daca mesajul ingerului este sever, reprezentand ultima avertizare data lumii, imaginea lui e luminoasa, pentru ca ea reprezinta implinirea unei profetii a Vechiului Testament:

“Totusi intunericul nu va imparati vesnic pe pamantul in care acum nu este decat necaz.” Isaia 9,1

Adesea, vazand cum pacatul se intinde ca o maree neagra peste toate aspectele vietii, chiar si peste acelea pe care le consideram curate, neprihanite, cadem intr-un soi de descurajare, intrebandu-ne:

Oare e posibil ca pamantul acesta imbatranit, bolnav si intunecat sa fie din nou luminat si innoit?

Cand vezi din ce in ce mai multa indiferenta fata de Dumnezeu si din ce in ce mai mult secularism intre oameni, din ce in ce mai multa goana dupa bani, placeri si putere, te intrebi:

Oare mai exista sansa ca aceste inimi intunecate sa mai fie luminate de lumina Evangheliei?

Fagaduinta lui Dumnezeu data prin profetul Isaia este cat se poate de clara: “intunericul nu va imparati vesnic pe pamant.” Iar Apocalipsa cap. 18 reprezinta implinirea acestei fagaduinte.

Ingerul puternic din cap. 18, de slava caruia se lumineaza intregul pamant,  nu aduce o solie noua, ci o putere noua celor trei solii ingeresti din cap. 14, carora li se alatura. Biserica Adventista de Ziua a Saptea a inteles intotdeauna ca acest pasaj biblic vorbeste despre timpul ultimei avertizari data lumii noastre, inainte de inchiderea definitiva a harului, ceea ce, in in termenii teologiei adventiste, inseamna “marea strigare.” Poporul lui Dumnezeu, curatit in focul persecutiei finale si imbracat in puterea Duhului Sfant, va rosti ultima chemare la pocainta unei lumi aflate la apusul ei.

Amanunte cu privire la aceasta “mare strigare” nu cunoastem prea multe, dar un lucru este sigur: Dumnezeu va folosi mijloace pe care nici nu le banuim acum. Desi nu cunoastem amanunte, cunoastem efectul acestei treziri:”Tot pamantul va fi luminat de slava lui Dumnezeu.” Nu doar Europa sau America, unde crestinismul e la el acasa, ci si in tarile musulmane, in China comunista, India hindusa sau in tarile de religie budista, in care crestinismul patrunde astazi atat de greu si cu mari sacrificii.

Un pamant luminat de slava lui Dumnezeu este un pamant in care fiecare om va ajunge sa ia contact cu Evanghelia, va cunoaste Planul de Mantuire, va avea o revelatie a caracterului si voiei lui Dumnezeu, dupa care va decide in deplina cunostinta de cauza de partea cui se va aseza in vesnicie. Va fi ultimul averisment al harului. Dupa aceste versete nu mai apare in Biblie niciun inger al harului. Toti ceilalti ingeri care mai apar in Apocalipsa dupa ingerul puternic din cap. 18 sunt ingeri ai judecatii.

2) Ingerul din cap. 18 repeta solia ingerului din cap. 14, insa cu o diferenta: In Apocalipsa 14, 8 “Ingerul a zis…”, iar in Apocalipsa 18, 2 ingerul cel puternic “a strigat cu glas tare”. Dupa cum Mantuitorul a intrat de doua ori in Templul din Ierusalim pentru a-l curati, la fel ingerii din Apocalipsa rostesc de doua ori aceeasi solie cu privire la caderea Babilonului.

Ce semnifica aceasta repetare, cu diferenta mentionata mai sus?

– Lucrul este hotarat din partea lui Dumnezeu: Babilonul apostaziat va fi lepadat pentru totdeauna.

– Caderea Babilonului ( mama si fiicele ei ) este un proces, inceput in preajma anului 1844, odata cu respingerea de catre majoritatea bisericilor a soliei advente, si care va culmina cu respingerea ultimei avertizari data lumii si cu decretul duminical.

In ocazia de fata ne vom opri asupra unui amanunt din versetul 2 al cap. 18 din Apocalipsa:

“A ajuns un locas al demonilor, o inchisoare a oricarui duh necurat, o inchisoare a oricarei pasari necurate si urate.” Apoc. 18. 2

Privind la logica textului, putem intelege cateva lucruri de mare folos:

– Dupa cum Templul din Ierusalim era un locas al lui Dumnezeu, la fel Babilonul modern a devenit un locas al demonilor. In Babilonul modern, prin ceea ce se intampla acolo, se aduce, constient sau inconstient, inchinare demonilor.

– Termenul de “inchisoare” folosit in dreptul Babilonului modern ne sugereaza ca demonii sunt tinuti legati de practicile religioase, de doctrinele si invataturile lui.

Doua lucrari publicate in Romania ne aduc cateva informatii care ne vor ajuta sa intelegem  mai bine sensul si gravitatea pasajului din Apocalipsa cap. 18. Este vorba de lucrarea intitulata “Civilizatii istorisite” de Will si Ariel Durant, precum si de lucrarea intitulata “Religia tainica a Babilonului”, scrisa de Ralph Edward Woodrow, avand o bogata bibliografie catolica ( vezi si www.religiatainica.go.ro ). Voi incerca sa prezint pe scurt cateva din informatiile gasite in aceste lucrari, informatii care ar putea sa ne ajute in intelegerea textului.

1. Ornamentele marilor catedrale catolice.

In secolele 11-13, Europa Occidentala a cunoscut fervoarea construirii marilor catedrale romano-catolice: Notre-Dame din Paris, catedralele din Rouen, Strasbourg, Chartre ( toate din Franta ), apoi cea din Koln, Germania, precum si o multime de catedrale din Spania… O caracteristica a acestor bijuterii arhitecturale o constituie multimea statuilor cu care sunt impodobite . Unele catedrale sunt impodobite cu  mii de statui. Atunci cand statuile reprezinta sfinti, apostoli sau ingeri, e de inteles. Dar cand aceste statui reprezinta demoni, sau animale cu cap de om, sau oameni cu cap de animal, sau oameni cu mai multe capete, nu mai e de inteles.

Catedrala din Rouen, Franta, are drept ornamente un filozof cu cap de porc, un doctor jumatate om,  jumatate gasca ( apropo de “pasari urate” ), care examineaza o fiola de urina, un profesor de muzica, jumatate om , jumatate cocos, etc.

Catedrala din Strasbourg, Franta, prezinta printre ornamentele ei funeraliile cumetrei vulpi. Un mistret si o capra duc sicriul, un iepure lumineaza drumul, un lup poarta crucea, un cerb canta recviemul, un magar psalmodiaza slujba mortilor, citind intr-o carte sprijinita pe capul unei pisici…

Benedictinii din Cluny, Franta, au construit intre anii 1089 si 1131 o manastire impunatoare, cu asemenea ornamente sculpturale incat au starnit mania sfantului Bernard:

“Ce rost au acesti monstri ridicoli in manastire sub ochii calugarilor care citesc? Ce inseamna aceste maimute obscene, acesti dragoni, acesti centauri, acesti tigri si lei… acesti soldati care se lupta si aceste scene de vanatoare? …Ce cauta aici aceste creaturi jumatate animal, jumatate om? Se pot vedea aici mai multe corpuri sub un singur cap si mai multe capete pe un singur corp. Intr-un loc vedem un patruped cu un cap de sarpe, iar in alt loc, un sarpe cu cap de patruped sau chiar un animal care in partea din fata este cal si in cea din spate este capra.” Will Durant, Civilizatii istorisite, vol 13, pag 40, Bucuresti 2004

Manastirea a fost distrusa in timpul Revolutiei franceze. Un documentar Discovery, prezentat in primii ani dupa trecerea in mileniul trei, remarca exact acelasi lucru: ce cauta sculpturi reprezentand demoni pe niste catedrale crestine, dedicate Numelui lui Dumnezeu?

Poate ca toate aceste informatii ne ajuta sa intelegem ceva mai mult din ceea ce afirma Biblia cu privire la Babilonul modern care “a ajuns un locas al demonilor.”

2. Sfintii

Sfintii ocupa un loc important in inchinarea pe care o pretinde Babilonul modern. Insa, ceea ce nu stiu multi oameni este ca inchinarea la sfinti nu este altceva decat o continuare a vechilor obiceiuri de inchinare pagana. Sunt situatii in care numele unor zei pagani au fost preluate de biserica crestina cu unele mici modificari, ca de exemplu:

– Zeita Brighit ( fiica zeului soare si reprezentata cu un prunc in brate ) a devenit sfanta Brighita.

– Zeita Victoria ( din zona Alpilor de Sud ) a devenit, dupa increstinare, sfanta Victoria.

– Zeul Dionysos ( al grecilor ) devine sfantul Dionisius.

– Zeita Artemis ( a grecilor ) devine sfanta Artemodos  etc.

Babilonul de alta data avea in jur de 5000 de zei, care erau, in majoritatea lor, eroi umani zeificati.

Babilonul modern are si el colectia proprie de sfinti ( oameni care dupa moarte au fost canonizati si ridicati la rangul de sfinti ai bisericii, carora trebuie sa li se aduca inchinare.

Exista o multime de “sfinti” protectori ai meseriilor, ca de exemplu:sfanta Barbara-marinari;     sfantul Marcu- notari; sfantul Luca- medici; sfantul Matei- bancheri;sfantul Iacov- muncitori; sfantul Grigore-muzicieni; sfantul Toma- arhitecti; sfanta Elisabeta- brutari.

In biserica exista o clasificare a “sfintilor” si in functie de categoriile sociale pe care se presupune ca le ocrotesc: sfantul Anton-ocotitorul femeilor sterpe; sfantul Nicolae- ocrotitorul bautorilor de bere; sfantul Francisc- ocrotitorul emigrantilor; sfantul Laurentiu- ocrotitorul saracilor; sfanta Clara- ocrotitoarea televiziunii, etc.

Exista, de asemenea, o clasificare a “sfintilor” dupa bolile pe care se presupune ca le vindeca: sfantul Rafael pentru orbire, sfantul Iacov pentru artrita, sfantul Andrei pentru guta, sfantul Liberius pentru litiaza biliara, sfanta Agata pentru boli de san, etc.

3. Temple pagane transformate in locasuri crestine

Panteonul roman, inchinat lui Jupiter si tuturor zeilor romani, a fost dedicat de papa Bonifaciu al 4-lea Mariei si tuturor sfintilor ( potrivit inscriptiei de deasupra porticului).

4. Statui reprezentand zei pagani au devenit reprezentari ale unor sfinti crestini.

La Vatican exista cel putin o statuie care il reprezinta pe apostolul Petru. Statuia aceasta, atunci cand a iesit din mainile sulptorului, il reprezenta pe Jupiter, insa dupa sfintirea si ‘increstinarea” ei, ea a devenit o reprezentare a apostolului Petru.

5. Pestera din Betleem, unde se sustine ca S-a nascut Mantuitorul ( Biblia vorbeste de iesle, nu de pestera ! ) nu e altceva, dupa afirmatiile lui Jerome, decat un locas de inchinare al zeului Tamuz.

6. Obeliscurile pe care le vedem in Piata Sf. Petru din Roma, in Central Park din New York sau in Londra nu sunt altceva decat acei stalpi inchinati soarelui despre care vorbeste Biblia (  stalpii din Bet-Semes-Hieropolis, “orasul soarelui”, centrul egiptean al inchinarii la soare, Ieremia 43, 13.)

Acesti stalpi inchinati soarelui-obeliscurile- aveau pentru pagani si o puternica semnificatie sexuala. Obeliscul din Piata Sf. Petru din Roma a fost adus acolo de Caligula intre anii 37- 41 d.Chr. din Hieropolis si a fost mutat pe pozitia actuala din ordinul papei Sixtus al 5-lea in anul 1586, sub amenintarea cu moartea , in cazul in care s-ar fi produs vreun accident la mutarea lui. Obeliscului i s-a pus in varf o cruce, despre care se sustine ca ar contine un fragment din crucea de pe Golgota.

E de neinteles cum, in fata celei mai reprezentative catedrale a crestinatatii, a putut fi asezat un stalp pagan, inchinat zeului-soare !

7. Venerarea moastelor.

A aparut in practica bisericii crestine dupa Conciliul din Trent, din secolul al 8-lea. Dupa acest conciliu, pe la anul 750, siruri lungi de carute soseau la Roma, aducand cantitati imense de cranii si schelete omenesti care erau sortate, etichetate si vandute ca moaste ale sfintilor carora trebuia sa li se aduca venerare. Practica aceasta este de origine pagana. In Biblie nu gasim niciun indiciu ca noi ar trebui sa veneram moastele, dimpotriva. Mormantul lui Moise a fost ascuns de israeliti tocmai pentru a-i impiedica sa venereze ramasitele pamantesti ale conducatorului lor.

In practica acesta a venerarii moastelor, s-a ajuns pana acolo incat au fost prezentate drept moaste ale unor sfinti simple oase de animale. Mai mult decat atat, intr-o catedrala din Spania, a fost mult timp expusa o pana despre care se sustinea ca facea parte dintr-o aripa a ingerului Gabriel. Ulterior s-a dovedit ca pana acesta ne era altceva decat o simpla pana de strut.

Oare cand Biblia vorbeste cespre Babilonul modern ca a devenit “ o inchisoare a oricarei pasari necurate si urate” ( Apoc. 18, 2 ) nu a avut in vedere si acest aspect?

8. Oule rosii si prezenta iepurelui in sarbatoarea pascala.

Sunt simboluri pe care insasi Enciclopedia Catolica le recunoaste ca fiind de origine pagana, dar care s-au statornicit in crestinism.

9. Ostia oferita la impartasanie. In mod obligatoriu, ostia trebuie sa aibe forma rotunda, ea reprezentand discul solar ( Mantuitorul a frant painea de la cina cea de taina ! ). Obiceiul de a oferi credinciosilor paine in forma rotunda vine de la cultul lui  Mitra in care se ofereau turte reprezentand discul solar.

10. Cardinalii

Numele de cardinal provine din latinescul “cardo”, insemnand balama. Preotii pagani ai Romei antice ai zeului Ianus ( zeul cu doua fete, al inceputului, zeul usilor si balamalelor ) erau imbracati in rosu si aveau misiunea de a intretine focul sacru. Erau preotii pagani de cel mai inalt rang. Biserica a imprumutat nu doar numele acestor preoti de rang inalt, dar si culoarea imbracamintii preotesti.

11. Viata nelegiuta a unor papi

Istoria e plina de fapte nelegiute savarsite in chiar inima crestinismului de cei mai inalti reprezentanti ai sai. Pacate grele ca simonia ( vinderea slujbelor in biserica contra unor sume mari de bani ), adulterul, sodomia, crime de tot felul, incestul, hotia etc. au caracterizat viata unor papi, in mod deosebit pe cei din familia Borgia. Alexandru al 6-lea ( 1492-1503 ), cel de-al doilea papa din familia Borgia, a dus o viata dezordonata si desfranata, dupa cum recunoaste insasi biserica catolica. El a fost una din cele mai intunecate figuri din istoria papalitatii. Impotriva desfraului sau s-a ridicat, in Florenta, “fratele apocaliptic” Savonarola. Glasul acestuia a fost adus la tacere prin spanzurare si ardere pe rug.

12. Titlurile papale

Unul din titlurile folosite de imparatii romani incepand cu anul 63 i.Chr. a fost cel de “pontifex maximus”. Imparatii romani au continuat sa-si atribuie acest titlu pana in anul 376 d.Chr., cand Gratian a refuzat titlul din motive crestine. La doar doi ani dupa acest moment, in anul 378, Demasus, episcopul Romei, a fost numit “pontifex maximus”, mare preot al tainelor. Titlul este intalnit pretutindeni la Vatican: deasupra statuii lui Petru, deasupra intrarii in catedrala Sf. Petrui, in dom etc.

13.Relicve

In perioada Evului Mediu acestea au umplut bisericile catolice din Europa. Se prezentau credinciosilor drept relicve pretinse bucati din crucea Mantuitorului ( daca s-ar fi adunat toate s-ar fi putut umple o corabie ! ), cununa de spini a Mantuitorului, vasele din Cana si parti din vinul inmultit, peste fript de Petru ( despre acest peste Calvin afirma ironic ca el ar fi trebuit sa fie excesiv de sarat din moment ce s-a pastrat atatea secole ! ), scutece ale pruncului Iisus, unelte ale lui Iosif, oase ale magarusului pe care a calarit Mantuitorul, punga lui Iuda, ligheanul lui Pilat, suvite din parul Mariei Magdalena ( unele blonde, altele satene, negre sau roscate ! ), papucii de casa ai Mariei Magdalena si o multime de alte pretinse relicve sfinte.

Concluzii:

Atunci cand citim la prima vedere Biblia, unele pasaje ni se par prea dure, avand o exprimare radicala. In aceasta situatie se afla si pasajul din Apocalipsa 18, 1-5, in care Cuvantul lui Dumnezeu declara fara ezitare si menajamente ca Babilonul modern “a ajuns un locas al demonilor, o inchisoare a oricarui duh necurat”. Privind mai aprofundat textul biblic si aruncand o privire in istoria bisericii crestine de la originea ei si pana in zilele noastre, constatam cu durere ca in sanul multor biserici crestine s-au  strecurat pe neobservate practici si ritualuri pagane ce nu au nimic in comun cu credinta adevarata si simpla a Evangheliei.

Fara sa-si dea seama, multi crestini ai zilelor noastre se inchina in fapt unor zei pagani, unor idoli stravechi, dar imbacati in haine crestine. Apostolul Pavel scrie credinciosilor din Corint ca ceea “ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu” atunci cand ele se inchina idolilor lor. 1 Corinteni 10, 20

Babilonul zilelor noastre nu are niciun viitor. Acum este timpul lui, dar el va fi nimicit de mania lui Dumnezeu. Dupa capitolul 19, cartea Apocalipsei nu mai aminteste nimic despre Babilon. In schimb, Noul Ierusalim, cetatea sfanta impodobita ca o mireasa pentru mirele ei, este descris cu lux de amanunte in toata splendoarea lui. Ierusalimul cel nou, cel ceresc, iar nu Babilonul modern este acea “cetate cu temelii tari” pe care credinciosii din toate timpurile au asteptat-o cu ardoare.

Biserica lui Christos va fi confruntata cu doua mari provocari in zilele din urma: pe de o parte ea trebuie sa se pazeasca de spiritul Babilonului, pentru ca el sa nu patrunda in interiorul bisericii, iar pe de alta parte, ea trebuie sa-si implineasca mandatul solemn de a –i chema pe oameni sa iasa afara din Babilon, inainte de a fi prea tarziu.

“Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: IESITI DIN MIJLOCUL EI POPORUL MEU, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei ! Pentru ca pacatele ei s-au ingramadit si au ajuns pana la cer si Dumnezeu Si-a adus aminte de nelegiuirile ei…” Apocalipsa 18, 4-5

Lori Balogh