“BANALE” MINUNI COTIDIENE
Imi aduc aminte de o noapte petrecuta impreuna cu cativa prieteni iubitori de drumetii in M-tii Iezer-Papusa. Pentru acea noapte, dormitorul nostru a fost un refugiu jalnic, aflat pe malul lacului Iezer – un lac deosebit de frumos, ca o “lacrima” de munte ! Paturile erau suprapuse, iar saltelele – rupte si afumate de atata foc la care s-au incalzit, de-a lungul timpului, mii de drumeti. O usa metalica, ce nu se inchidea bine, scotea niste zgomote ce iti provocau fiori pe sira spinarii. Acesta a fost “dormitorul” nostru in acea noapte de neuitat.
Somnul nu prea s-a lipit de ochii nostri. De aceea, dimineata devreme, inainte de ivirea zorilor, am hotarat sa urcam pe varful cel mai apropiat ca sa vedem rasaritul. Dupa o scurta ascensiune de vreo 20 de minute, facuta la lumina lanternelor, am ajuns la locul de unde speram ca ni se va implini dorinta. De abia ajunsi sus, un peisaj mirific se desfasura inaintea ochilor nostri. De undeva, de dupa crestele abia conturate ale M-tilor Bucegi, un soare zambitor si prietenos isi trimitea primele sale raze spre o lume inca adormita, chemand-o la viata. Peisajul era atat de impresionant incat s-a intiparit undeva pe “hardul” creierului nostru pentru tot restul vietii. Poate chiar al vesniciei…
Toate vaile din jur erau scaldate intr-o ceata densa, iar noi, aflati deasupra paclei dese, aveam senzatia ca suntem deasupra unui ocean imens, peste ale carui valuri soarele isi trimitea primii mesageri ai diminetii. O bucurie imensa a cuprins sufletele noastre in acele clipe de neuitat. Si nu era vorba decat de un “banal” rasarit de soare, ca oricare din cele peste doua milioane de rasarituri care au avut loc de la Creatiune ( daca tinem seama de cronologia biblica ce indica scurgerea a circa sase mii de ani de la Creatiune ).
V-ati intrebat vreodata ce s-ar intampla daca soarele nu ar rasari intr-una din zile? Dar daca el nu ar rasari doua, trei sau mai multe zile ? Sau – si mai grav !- ce s-ar intampla cu existenta noastra atat de efemera daca soarele ar rasari neregulat si imprevizibil, fara sa tina cont de nicio lege si ritmicitate ?
E greu sa ne imaginam asa ceva. O palida imagine a unui astfel de scenariu sumbru o putem avea daca citim in presa vremii despre ciudatul fenomen al intunecarii inexplicabile a soarelui ce a avut loc in anul 1780 pe continentul nord-american, iar trei ani mai tarziu si in Europa. Iata ce scriau dictionarele si ziarele timpului despre ciudatul fenomen al intunecarii soarelui in plina zi, fara sa fie vorba de vreo eclipsa :
“Ziua intunecata din 19 mai 1780, numita astfel din cauza unei intunecimi vrednice de luat in seama, care s-a intins asupra intregii Anglii Noi… Intunecimea a inceput la ora 10 dimineata si a tinut pana la miezul noptii urmatoare… Adevarata cauza a acestui fenomen este necunoscuta.” ( 1 )
“ Aproximativ pe la ora 11, s-a facut un intuneric care ne-a atras atentia si ne-a determinat sa facem observatii. Dupa o ora, fiind intr-o camera cu trei ferestre , fiecare cu 24 de ochiuri, privind toate spre sud-est si toate fiind deschise, nu puteam citi literele cele mari de tipar. Pe la ora 13, pieri si ultima pata de lumina si intunericul atinse gradul cel mai mare. La ora 14, am luat masa; aveam ferestrele deschise si pe masa doua lumanari aprinse.” ( 2 )
“ Ca aceasta intunecime nu s-a produs printr-o eclipsa de soare sau de luna se intelege atunci cand se studiaza pozitia pe care o aveau la acea data planetele sistemului solar, caci, in cursul zilei, Luna a fost la 150 * departare de Soare .” ( 3 )
“Intunecimea a avut o intindere de remarcat. Dupa rapoartele primite, ea s-a intins deasupra tuturor statelor din America… La apus, s-a ajuns pana la locurile cele mai indepartate din Connecticut si Albany. Spre sud, s-a observat pe toata coasta marii, iar spre nord, pana acolo unde se intind coloniile noastre. In ceea ce priveste durata, ea a fost de 14 ore. Faptul in sine si efectele lui i-au tulburat si i-au miscat pe toti. Prin case s-au aprins lumanari; pasarile au inceput sa cante de culcare, s-au ascuns si au tacut. Cocosii cantau ca in zorii zilei in toate partile. In scurt timp, toate au luat infatisarea pe care o au in timpul unei nopti intunecate.” ( 4 )
Intr-adevar, ce trista si intunecata ar fi lumea fara acest “banal” rasarit de soare ! Dar aceasta este doar una din miile , din milioanele de minuni cu care ne-am obisnuit zi de zi, minuni pe care nu le mai percepem ca atare si pentru care nu mai suntem dispusi sa-i fim cuiva recunoscatori. Le consideram firesti, obligatorii chiar , si vai de acela care ar indrazni sa nu le mai faca in favoarea noastra !
V-ati gandit vreodata cum ar arata cerul– acum de un albastru atat de odihnitor si generator de speranta- daca ar fi negru ? Dar daca ar fi gri sau rosu ?
V-ati gandit vreodata ce s-ar intampla daca padurile planetei- adevarati “plamani” ai pamantului – ar fi formate dintr-o singura specie de copaci ? Daca pretutindeni pe unde ai merge ai intalni doar brazi, sau fagi, sau stejari, fara sa existe aceasta biodiversitate atat de incantatoare ?
Cat de sarace ar fii campiile si pajistile de munte daca pe ele ar creste un singur soi de flori ! Si, mai ales, cat de saraca ar fi viata daca nu ar exista atatea culori si nuante, atatea miresme si forme !
Atunci cand ii vizitam pe bunicii de la tara sau cand facem drumetii montane, ne place mult sa calcam in iarba proaspata de vara. Dar cati dintre noi ne-am gandit la arhitectura perfecta a banalului fir de iarba ? Acolo, in acel firav firicel de iarba, se petrec procese biochimice de o complexitate care pun la lucru cele mai mari inteligente omenesti.
Cine mai recunoaste astazi minunea ascunsa in banalul bob de grau ? Puterea vietii din el poate sparge asfaltul , iar in piramidele egiptene s-au gasit boabe de grau vechi de peste trei mii de ani care si-au pastrat pana astazi puterea de germinare.
Ce s-ar intampla cu viata pe planeta noastra daca nu ar exista gravitatia ? Adesea, imi place sa glumesc cand cineva cunoscut scapa ceva pe jos, spunandu-i : “Ce bine ca exista gravitatia ! Daca nu ar fi ea, obiectul s-ar fi dus in sus, si ce greu ar fi fost sa-l mai prinzi !”
Cum ar fi viata daca ochiul – aceasta desavarsita camera de luat vederi– nu ar fi inzestrat cu posibilitatea de a percepe culorile ? Cum ar arata daca totul ar fi vazut doar in alb si negru ? Ar fi deprimant, nu-i asa ?
Cum ar arata viata daca planeta noastra ar fi plata ca o farfurie, asa cum si-au imaginat unii antici, fara nicio forma de relief ? Campie si iarasi campie, fara nicio variatie ! Plictisitor, cumplit de plictisitor ar fi un astfel de peisaj, nu doar pentru iubitorii muntelui, ci pentru toti oamenii.
V-ati gandit vreodata cum ar fi daca , in zilele toride de vara, cand va place sa va racoriti sub stropii repezi ai unei ploi binevenite, ati constata ca picaturile de ploaie ar fi de zece ori mai mari ? Dar daca fulgii de zapada, de o geometrie perfecta si unici ca forma ( nu exista doi fulgi de zapada identici, desi cad miliarde si miliarde in fiecare iarna ! ) , ar fi de cateva ori mai grei decat sunt in prezent ?
Cum ar arata omenirea daca toti oamenii ar avea aceeasi fizionomie, ca si cum ar fi trasi la xerox ? Dar daca pamantul si-ar modifica orbita, rotindu-se fie pe orbita lui Venus, fie pe cea a lui Marte ?
Nici nu vreau sa-mi imaginez astfel ce scenarii ! Sa ne gandim totusi ca acestea sunt doar cateva din miile, din zecile de mii de intrebari pe care fiecare om si le poate pune in legatura cu tot atatea “banale” minuni cotidiene .
Cine isi mai pune insa astfel de intrebari in veacul nostru grabit si din ce in ce mai superficial ?
Cata dreptate avea cunoscutul autor al “Socului viitorului “ ( Alvin Toffler ) cand scria:
“ Ne aflam intr-un tren a carui viteza creste gonind pe o linie presarata cu un numar necunoscut de macaze care duc la destinatii necunoscute. Pe locomotiva nu se afla niciun om de stiinta, iar acarii s-ar putea sa fie demoni. Cea mai mare parte a societatii se afla in vagonul de bagaje si priveste inapoi.” ( 5 )
In goana noastra dupa confort si distractie ne-am pierdut abilitatea de a observa lucrurile cu adevarat importante din jurul nostru. Dar mai grav decat aceasta si ca o consecinta a pierderii acestei abilitati este faptul de a ne fi pierdut spiritul de dependenta si recunostinta fata de Cel care este Autorul incontestabil al tuturor minunilor existente in acest uimitor Univers.
Cu doua milenii in urma, apostolul Pavel le scria crestinilor din Roma:
“In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El. Asa ca nu se pot dezvinovati.” ( Romani 1, 20 )
Cine dintre noi mai realizeaza ca in spatele tuturor “banalelor” minuni pe care le intalnim zi de zi pe cararile vietii se afla un Creator Atotputernic, de o inteligenta infinita , avand o imaginatie ce depaseste orice limite omenesti si fiind plin de dorinta de a-si face fericite creaturile mainilor Sale ?
Va invit sa coboram ( cel putin pentru o clipa ) din “vagonul de bagaje” in care se afla cea mai mare parte a omenirii, sa ne oprim asupra unor lucruri obisnuite din jurul nostru, pentru a discerne in ele amprenta Creatorului divin. Si apoi, asemenea vrajitorilor pagani de la curtea lui faraon, uimiti de minunile ce se succedau inaintea lor, sa recunoastem cu toata sinceritatea:
“Aici este degetul lui Dumnezeu !” ( Exod 8, 19 )
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) Dictionarul Webster, 1883
( 2 ) Un ziar din Boston, 29 mai 1780
( 3 ) Independent Chronicle , 27 iunie 1780
( 4 ) Samuel Williams, profesor de matematica si filozofie la Universitatea Cambridge, “Memories of the Americam Academy of Arts and Sciences”, Boston, 1785
( 5 ) Alvin Toffler, Socul viitorului, Editura politica, Bucuresti, 1973, Colectia Idei contemporane
