Chemat sau ales în Biserica lui Christos?

Chemat sau ales în Biserica lui Christos?

Cuvintele Mântuitorului ne aduc, de obicei, multă mângâiere și speranță. Dar găsim scrise pe paginile Bibliei și cuvinte rostite de Domnul care ne fac să simțim fiori. Scopul lor nu este acela de a-l descuraja pe bietul om păcătos, ci de a-l trezi la realitate, de a-l face să înțeleagă faptul că el poartă permanent cu el o „bombă” ce poate exploda oricând, distrugând multe vieți ale celor din jur, împreună cu a sa.

Un exemplu de astfel de cuvinte care produc fiori îl reprezintă finalul unor parabole cunoscute: Pilda lucrătorilor viei și Pilda nunții fiului de împărat. „Tot așa, cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi cei din urmă, pentru că mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși” (Matei 20:16; 22:14).

Câteva idei, pe scurt, care se desprind din această afirmație:

1. Lucrarea mântuirii omului are două etape: chemarea și alegerea.

2. Nu e suficient să fii chemat, trebuie să fii și ales pentru a fi mântuit.

3. Atât chemarea, cât și alegerea sunt lucrări ale lui Dumnezeu, nu ale omului.

4. Cei mântuiți vor fi puțini în comparație cu cei nemântuiți.

5. Diferența dintre a fi chemat și a fi ales este diferența dintre moarte veșnică și viață veșnică.

Cuvintele Mântuitorului aduc o lumină suplimentară asupra problemei mântuirii, însă vă invit de data aceasta să întoarcem reflectorul spre noi înșine și să ne întrebăm: În Biserica lui Christos, sunt doar chemat sau sunt și ales (Atenție! Nu e vorba de alegerea într-o slujba a bisericii!)?

O întrebare incomodă. Greu de răspuns la ea. Dar, pentru a încerca un răspuns personal, trebuie să pătrundem mai adânc în ceea ce a vrut Mântuitorul să ne spună prin aceste cuvinte. Afirmația șocantă și incomodă a Domnului Iisus poate fi interpretată în două sensuri:

1. Un sens mai larg: chemarea la mântuire a lumii întregi.

Prin Evanghelie, Dumnezeu face întregii lumi chemarea la mântuire. Căile și mijloacele folosite de Providență sunt diferite. Iov amintește despre câteva dintre aceste căi: vise, vedenii, suferință (vezi Iov 33:14‑19). Apostolul Pavel amintește de lucrarea profeților, ca unul din mijloacele folosite de cer pentru a-i chema pe oameni la mântuire (vezi Evrei 1:1‑3).

Scripturile sunt și ele un mijloc folosit în acest sens. Noul Testament adaugă, ca mijloc de chemare la mântuire, predicarea. În zilele noastre, chemarea la mântuire poate folosi cele mai noi tehnologii: televiziunea, radioul, internetul, satelitul, telefonia mobilă etc.

„Plasa” Evangheliei e aruncată peste întreaga lume, însă puține suflete se lasă prinse în ea. Cei mai mulți se lasă prinși în alte „plase”: plăceri trecătoare, tradiții, necredință… Cât de des auzim afirmații ca aceasta: „Eu nu-mi schimb credința strămoșească, chiar de-ar fi să mor.” Nu este aceasta o „plasă” în care oamenii se lasă prinși de bunăvoie? Am auzit cu urechile mele pe o localnică dintr-un sat în care mă aflam, spunând: „Dacă fiica mea s-ar mărita cu un pocăit, mai bine aș vedea-o moartă!”

Tatăl ceresc folosește orice mijloc pentru a-i chema pe oameni la mântuire, dar câți răspund? Puțini. Mult prea puțini… Chemați sunt toți oamenii, însă aleși sunt doar cei câțiva care răspund chemării.

Când luăm în discuție acest prim sens al termenului „chemat”, răsuflăm ușurați și gândim: „Ce bine de noi! Chiar dacă cei mai mulți au întors spatele mântuirii, noi am răspuns pozitiv. Noi suntem biserica Lui, noi suntem aleșii Lui.”

Dacă este cineva care gândește astfel, e vai de el! Astfel de gânduri sunt laodiceene și vrednice de a fi mustrate. „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic (sunt ales! n.n.) și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol (și nu știi că ești doar chemat! n.n.).” (Apocalipsa 3:17).

2. Un sens mai restrâns: chemarea la intrarea în Biserica lui Christos prin botez. În acest caz, alegerea este lucrarea specială pe care o va face Dumnezeu la sfârșitul judecății de cercetare, când el va spune: „Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe; cine este fără prihană, să trăiască și mai departe fără prihană; cine este sfânt, să se sfințească și mai departe” (Apocalipsa 22:11).

Referindu-se la această lucrare finală, profetul Maleahi adaugă: „Și veți vedea din nou atunci deosebirea între cel neprihănit și cel rău, între cel ce-I slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește” (Maleahi 3:18).

Potrivit acestui al doilea sens, toți membrii bisericii sunt chemați, dar câți dintre ei vor fi aleși? Câți vor primi „pașaportul” cu viză, nu pentru spațiul Schengen, ci pentru spațiul cosmic – întregul Univers creat? Înțelegem de aici că biserica are un rol deosebit – acela de a ne pregăti pe noi cei chemați la mântuire să devenim cei aleși pentru mântuire.

Ne-am obișnuit cu metafora: biserica este un spital sau biserica este un atelier, în care intrăm pentru a fi vindecați și șlefuiți în caracter. Biserica are însă și un rol de carantină, în care ne curățăm, ne decontaminăm de germenii păcatului, înainte de a putea intra în societatea curată a ființelor cerești.

În anul 1969 se încheia misiunea lui Apollo 11, prin amerizarea modulului lunar în apele Oceanului Pacific. Cei trei astronauți, printre care se afla și Neil Armstrong – primul om care a pășit pe Lună – au fost imediat spălați cu dezinfectant și ținuți în carantină vreme de 17 zile, la bordul unui vas american sub strictă supraveghere. De ce? Pentru a se verifica dacă nu au fost cumva contaminați cu vreo posibilă bacterie în timpul călătoriei lor lunare. Doar după ce s-a constatat că nu erau contaminați, li s-a permis să ia legătura cu familiile lor.

Dacă acestor cosmonauți li s-a făcut o atât de strictă inspecție exterioară înainte de a putea veni în legătură cu cei din jur, oare cei aleși să moștenească Împărăția slavei lui Dumnezeu nu trebuie să fie și ei supuși la o examinare interioară, a caracterului, cu mult mai atentă? În Împărăția cerurilor nu ni se va permite să ducem cu noi niciun microb al păcatului, căci el ar putea pune în pericol armonia și fericirea întregului Univers.

În Biserica lui Christos intrăm contaminați de de tot felul de „tulpini” ale germenilor păcatului. Unii suntem contaminați de gemenii minciunii, alții – cu cei al necinstei, ai egoismului, ai mândriei… Purtătorii de astfel de germeni nu pot intra în atmosfera cerului, căci este scris: „Nimic întinat nu va intra în ea (Noul Ierusalim ceresc n.n.), nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună, ci numai cei scriși (aleși! nn.) în cartea vieții Mielului” (Apocalipsa 21:27).

Decontaminarea de germenele păcatului – iată unul dintre rolurile esențiale ale bisericii. Înțelegem de ce eliberarea de păcat nu se poate face dacă alegem să stăm izolați de biserică. În acest proces de decontaminare, de curățare a caracterului, există trei etape:

1. Dumnezeu ne eliberează de vinovăția păcatului.

Această primă etapă este atât de bine zugrăvită de psalmistul David în Psalmul 32 – psalmul pocăinței lui: „Și Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32:3‑5). Este lucrarea cea mai rapidă. Câteodată are loc într-o singură clipă. Te rogi pentru iertare și te ridici un om iertat și fericit.

Aceasta nu înseamnă însă vindecare completă. Germenii păcatului sunt încă în ființa noastră și teribila boală a păcatului poate recidiva. Suntem purtătorii germenilor celor mai teribile păcate, fără să ne dăm seama măcar. În cel mai blând om se poate ascunde un criminal; în cel mai cuminte om – un posibil desfrânat; în cel mai sincer – un posibil trădător.

Cine L-a trădat pe Mântuitorul? Cel care se credea imun față de trădare. Cu puține ore înainte, Petru afirma plin de încredere în sine: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine” (Matei 26:35).

Nu era Petru destul de sincer? Desigur! Dar el nu știa că este contaminat cu germenele trădării. El credea că trecuse de faza chemării, el se credea deja ales…

Cum a putut David să comită păcate atât de teribile – el, omul care-L iubea pe Dumnezeu cum puțini oameni L-au iubit vreodată? David – tânărul cu păr bălai care se lupta cu leul și cu ursul și era învingător – nu știa că poartă în el germenele păcatului desfrâului și crimei. A știut să biruie fiarele câmpului, dar fiara din sine însuși nu a putut-o birui. Când David și-a dat seama că poartă cu el o bombă cu efect întârziat și că el, chiar împărat fiind, era înainte de orice un biet om păcătos, a scris frumoșii psalmi ai pocăinței 32 și 51.

2. Dumnezeu ne eliberează de puterea păcatului.

Așa după cum în medicină se folosesc vaccinuri pentru a neutraliza germenii activi ai bolii, la fel Marele Medic ne pune la dispoziție un „vaccin” special pentru germenele păcatului – Duhul Sfânt. Fără lucrarea Lui, întreaga viață am rămâne niște păcătoși cronici: iertați, dar încă bolnavi și purtători de virus, oricând putând fi o sursă de contaminare pentru cei din jur.

Și, pentru că în Împărăția lui Dumnezeu să nu poată intra nimic întinat, urmează și a treia etapă în procesul decontaminării:

3. Dumnezeu ne va elibera de prezența păcatului.

De ce e necesară și această lucrare? Răspunsul îl avem de la Pavel: „Ce spun eu, fraților, este că nu poate carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu și că putrezirea nu poate moșteni neputrezirea… Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” (1 Corinteni 15:50,53).

Lucrarea aceasta nu poate avea loc acum, ci la revenirea lui Christos. Este o lucrare atât de complexă, încât numai Creatorul o poate face. Este lucrarea Recreației. Păcatul a pătruns în ființa noastră până în cele mai intime resorturi, până la nivelul codului genetic și al reacțiilor chimice. De aceea doar mâna Creatorului poate opera astfel încât să fie înlăturate și ultimele urme ale păcatului. Doar atunci putem fi siguri că lucrarea mântuirii va fi pe deplin realizată.

Istoria biblică este plină de exemple de oameni care s-au oprit la jumătatea drumului, mulțumindu-se doar cu statutul de chemat la mântuire și crezând că acest statut este totul. Deși Dumnezeu a avut un plan măreț cu fiecare, ei n-au continuat să urmeze toate etapele mântuirii. Și, deși au fost chemați și au răspuns chemării, acești oameni au eșuat.

Poporul evreu, chemat din Egipt ca să fie „lumina neamurilor” (vezi Isaia 42:6; 49:6), nu și-a înțeles misiunea. El a rămas doar un popor „chemat”, care, în loc să fie „ales”, a fost lepădat.

Iuda, cel mai capabil dintre ucenicii Domnului, spre care toți priveau cu respect, a fost chemat la o lucrare specială. Timp de trei ani și jumătate a rămas doar la stadiul de „chemat”, fără să avanseze la cel de „ales”. Și Iuda a fost lepădat…

Saul, primul împărat al lui Israel, a fost „chemat” de Dumnezeu la o slujire înaltă, însă, pentru că nu a rămas la modestia de la început, a rămas doar „chemat”, fără să fie și „ales”. Exemplul vieții lui Saul ne demonstrează ce se poate întâmpla cu un om, inițial smerit, sincer și viteaz, dar care nu-I îngăduie lui Dumnezeu să-l decontamineze de boala păcatului și să-l scape de „bomba” pe care o poartă în interiorul ființei lui.

Acest om, altă dată umil și credincios, ajunge să îndrepte sulița ucigătoare împotriva celui mai viteaz și credincios slujitor al său – tânărul David -, pentru ca mai târziu, să ajungă să ucidă o întreagă cetate preoțească de oameni nevinovați.

Fiara ascunsă în noi este mai de temut decât orice altă fiară! De ce vor fi așa de puțini aleși? Așa a hotărât Dumnezeu? Este El prea exigent? Nicidecum! Biblia aduce suficiente dovezi că „Dumnezeu vrea ca toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9). Profetul Ezechiel ne asigură: „Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască” (Ezechiel 18:23)?

Nu Dumnezeu e responsabil pentru numărul mic de oameni aleși. Nu e o predestinație, nu e vorba de un număr dinainte fixat. Mântuirea nu e o loterie în care doar câțiva, mai norocoși, câștigă. Șansa mântuirii este egală pentru toți, însă, din nefericire, mulți dintre cei chemați se opresc la jumătatea drumului.

Biserica lui Christos este unul dintre mijloacele binecuvântate lăsate de cer pentru ca statutul nostru de chemat la mântuire să se transforme în cel de ales la mântuire. În această biserică am venit fiecare cu bolile noastre sufletești, cu „tulpinile” proprii ale păcatului. Am răspuns chemării, dar ne-am lăsat curățați de Duhul lui Dumnezeu? Ne simțim eliberați de vina păcatului? Simțim că Duhul Sfânt lucrează în noi, eliberându-ne și de puterea păcatului? Tânjim după momentul în care vom fi eliberați și de prezența lui?

Tu, care citești aceste câteva rânduri modeste, ești doar chemat sau ai siguranța că ești și ales? A fi chemat înseamnă a intra în Împărăția harului lui Christos. A fi ales înseamnă a intra în Împărăția slavei Lui. Prima etapă este necesară, dar nu și suficientă. Mântuirea deplină o vor gusta doar cei care străbat drumul mântuirii până la capăt. Alături de Domnul … În biserica Sa…

„De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră, căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Christos” (2 Petru 1:10‑11).

Lori Balogh