Rugăciuni (ne)ascultate

Rugăciuni (ne)ascultate

În calitate de copii ai lui Dumnezeu, suntem îndreptățiți să-I cerem Tatălui nostru ceresc o mulțime de lucruri. Însuși Mântuitorul ne-a încurajat să facem lucrul acesta: „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide!” (Matei 7:7). „Vă mai spun că dacă doi dintre voi se învoiesc să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19). „Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi” (Matei 21:22).

Deși suntem încurajați să cerem în rugăciune ceea ce dorim, deși ne este promis chiar de către Domnul Iisus că vom primi ceea ce cerem, realitatea demonstrează că nu toate cererile noastre adresate lui Dumnezeu sunt împlinite. Poate greșesc: poate că cineva dintre cei ce citesc aceste rânduri a primit răspuns la toate cererile făcute lui Dumnezeu. Dacă este așa, este un caz fericit. Însă cei mai mulți dintre noi avem și experiențe negative în ceea ce privește împlinirea rugăciunilor. Uneori, efectul acestui fapt este un cutremur devastator asupra vieții spirituale a celui în cauză.

Am citit într-o revistă mărturia cutremurătoare a unei creștine care a trăit experiența rugăciunii neascultate: „Îmi face rău când aud de căței pierduți și găsiți și de chei pierdute și găsite ca răspuns la rugăciune! Soțul meu a murit săptămâna trecută după o boală lungă și chinuitoare. M-am rugat cu disperare lui Dumnezeu să-i salveze viața, dar El n-a făcut aceasta. Gândul că Dumnezeu ascultă rugăciuni triviale, dar ignoră ceva atât de important cum a fost viața soțului meu, mă lasă supărată, deprimată și confuză.”

Încerc să o înțeleg pe văduva îndurerată, deoarece și eu, ca mulți alți creștini, am avut astfel de experiențe, chiar dacă nu la fel de zguduitoare. Visul meu de adolescent era să devin medic creștin care să facă mult bine oamenilor. În anul doi de liceu, discutam cu colegul de bancă despre viitoarea noastră profesie. El dorea să devină inginer. L-am convins că medicina e mult mai bună și s-a lăsat înduplecat să ne pregătim împreună pentru medicină.

Anii au trecut, am luat bacalaureatul și ne-am dus împreună la examen. Desigur, m-am rugat pentru reușită. Rezultatul? Colegul meu a reușit să intre la medicină, fără să se roage, în timp ce eu, rugându-mă, am picat la examen. Credeți că mi-a fost ușor? Întreaga temelie a credinței mele de adolescent mi-a fost zguduită în acea perioadă. Și întrebarea care îmi persista în minte era: de ce el, care nu era un credincios, a reușit, iar eu, care mă rugasem pentru reușită, am eșuat?

De ce Dumnezeu nu ascultă întotdeauna rugăciunile copiilor Săi? La această întrebare, de obicei se dau mai multe răspunsuri clasice, bazate pe Scripturi, răspunsuri care pot fi grupate în două categorii:

1. Dumnezeu nu poate răspunde tuturor cererilor ce I se fac din cauza păcatelor în care ne complăcem. Și, pentru a susține această afirmație, se citează textul din Isaia 59:1‑2: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să vă asculte.”

Răspunsul este cât se poate de clar și e dezvoltat și în alte părți ale Bibliei. Care sunt acele păcate care Îl împiedică pe Dumnezeu să ne asculte cererile?

– Mândria: „Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde din pricina mândriei celor răi…” (Iov 35:12).

– Neascultarea de Legea lui Dumnezeu: „Dacă cineva își întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar și rugăciunea lui este o scârbă…” (Proverbele 28:9).

– Violența sub orice formă: „Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi și oricât de mult v-ați ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge” (Isaia 1:15).

– Faptele rele: „Apoi strigă către Domnul, dar El nu le răspunde, ci Își ascunde Fața de ei în vremea aceea pentru că au făcut fapte rele” (Mica 3:4).

– Risipa și pofta rea: „Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre” (Iacov 4:3).

Lista poate continua cu alte și alte păcate care Îl împiedică pe Dumnezeu să dea ascultare rugăciunilor noastre (vezi Proverbele 1:24‑28; Ieremia 11:10‑11; Zaharia 7:13, etc.). În toate aceste cazuri e vorba de situații clare în care Dumnezeu nu poate asculta și sprijini pe cineva care păcătuiește cu voia.

Există însă și un alt grup de situații în care omul este un copil sincer al lui Dumnezeu, un om care nu trăiește în păcate voite, cunoscute, care-L iubește pe Dumnezeu, care se roagă și care totuși nu este ascultat întotdeauna. Pentru un astfel de om, refuzul lui Dumnezeu de a-i împlini rugăciunea poate fi mult mai dureroasă decât pentru cel nelegiuit, care știe că e păcătos și care nici nu se așteaptă la un răspuns din partea cerului.

Un copil rău și codaș la învățătură, cu nota scăzută la purtare, nu speră ca tata să-i cumpere o bicicletă la sfârșitul anului, pentru că știe că nu o merită. Dar ce va zice copilul cuminte, care aduce acasă doar note de 9 și 10, care e premiantul clasei, și care totuși e refuzat de tatăl său? Nu-și va pune oare în mod firesc întrebarea: De ce tata nu-mi împlinește dorința?

Și în acest caz există niște răspunsuri clasice. Pentru exemplificare, doresc să citez din răspunsul pe care redactorul revistei amintite mai sus l-a dat văduvei îndurerate, atât de pierderea soțului, cât mai ales de lipsa unui răspuns la rugăciunile ei:

1. Dumnezeu nu poate interveni de regulă în viața și moartea din lumea noastră. Oamenii se îmbolnăvesc și mor pentru că aceasta e lucrarea păcatului. Dumnezeu trebuie să îngăduie lucrurilor să meargă pe făgașul lor natural.
2. Dumnezeu nu poate face minuni în fiecare caz în parte. Minunile, prin definiție, sunt evenimente rare. Dumnezeu nu poate să elimine moartea până nu vine timpul pentru aceasta.
3. Domnul a răspuns „Nu!” la rugăciunea dvs. pentru că El a văzut ceva ce dvs. nu vedeți.
4. Poate că Domnul l-a luat pe soțul dvs. fiindcă a știut că dacă va mai trăi, și-ar fi pierdut mântuirea.
5. Poate că Domnul l-a luat pe soțul dvs. că să salveze pe altcineva.
6. Însuși Domnul Iisus a rostit o rugăciune care nu I-a fost ascultată: cea din Ghetsemani.
7. Apostolul Pavel s-a rugat și el de trei ori pentru ca Domnul să-i scoată țepușul (boala) din carne, dar nu a fost ascultat.
8. Dumnezeu nu greșește niciodată. El vede lucrurile mai clar decât noi și va face ceea ce este spre binele nostru.

Toate aceste argumente care încearcă să explice de ce Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor copiilor Săi pot fi cumulate în următorul paragraf inspirat: „A pretinde ca rugăciunea să fie totdeauna împlinită chiar în felul dorit de noi ar fi o îndrăzneală necuvenită din partea noastră. Dumnezeu este prea înțelept ca să poată greși și prea bun ca să rețină vreun bine de la cei ce umblă în neprihănire. Deci nu trebuie să ne temem a ne încrede în El, chiar dacă nu vedem imediat un răspuns la rugăciunile noastre” (1).

Sunteți de acord cu toate aceste răspunsuri clasice? Eu sunt perfect de acord, însă cred că lipsește ceva. Toate aceste răspunsuri se adresează mai mult intelectului, rațiunii, nu și inimii. Când ceri un lucru pe care-l consideri bun, nu numai pentru tine, ci și pentru binele altora, când o faci cu o dragoste dezinteresată și totuși nu primești niciun răspuns de la Dumnezeu, toate aceste argumente pot să-ți ușureze nedumerirea și tulburarea sufletească. Inima însă nu e mulțumită cu niciunul dintre aceste răspunsuri posibile. Rămâne un „De ce?” și o teamă ascunsă: „Oare mă mai iubește Dumnezeu? Nu cumva m-a părăsit și de aceea nu-mi răspunde?”

De aceea, la toate răspunsurile clasice și la toată argumentația rațională amintită mai sus, aș adăuga încă un răspuns care, în aparență, le contrazice pe toate: Dumnezeu ascultă și împlinește orice rugăciune sinceră a oricărui copil al Său care face voia Sa. Pentru lămurirea dilemei dacă Dumnezeu împlinește sau nu toate rugăciunile, trebuie să ținem cont de mai multe repere biblice:

1. Dumnezeu a promis că ne va da tot ce Îi cerem cu credință, în rugăciune și în Numele lui Iisus (vezi Matei 21:22; 7:7; 18:19 etc.). Unii vor adăuga: „dacă este după voia Lui”. Însă textul nu spune acest lucru.
2. Noi nu știm cum să ne rugăm. Apostolul Pavel afirmă că, din cauza slăbiciunii omenești, avem făgăduită asistența Duhului Sfânt care mijlocește pentru noi (vezi Romani 8:26‑27). Când Pavel spune că nu știm să ne rugăm, el nu se referă la faptul că am fi incapabili să alcătuim niște propoziții și fraze prin care să ne exprimăm cererile, ci la cu totul altceva: noi nu suntem capabili să-I cerem lui Dumnezeu lucrurile de care avem într-adevăr nevoie și care ne-ar face cu adevărat fericiți, atât în viața aceasta, cât și în veșnicie. Majoritatea cererilor noastre sunt egoiste, materialiste și privesc viața trecătoare de pe pământ.
3. Dumnezeu nu se uită la aparențe, ci la inima omului (vezi 1 Samuel 16:7). De multe ori inima noastră tânjește după o binecuvântare divină, dar buzele noastre cer altceva, uneori opusul a ceea ce dorește cu adevărat inima. Avem în Luca 5:1‑11 relatarea „pescuirii minunate”. După o zi de predicare pe corabia lui Petru, Iisus îi poruncește acestuia să arunce mreaja în apă. Inițial Petru se opune, motivând că întreaga noapte s-au chinuit să pescuiască, însă n-au prins nimic. Totuși Petru ascultă, iar atunci când vede mreaja plină de pești, încât două corăbii de abia fac față încărcăturii, el cade la picioarele Domnului și spune câteva cuvinte (o rugăciune): „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” (vers.8).

Buzele lui Petru cereau: „Doamne, pleacă de la mine”, însă inima să cerea altceva. „Petru a zis: „Pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos”, dar s-a agățat de picioarele lui Iisus, simțind că nu poate să fie despărțit de El” (2).

A ascultat Domnul rugăciunea lui Petru? Domnul nu a ascultat rugăciunea buzelor lui Petru, căci nu l-a părăsit, însă a ascultat acea rugăciune tainică a inimii lui, care dorea prezența Lui Christos mai vie în viața sa. Exemplul acesta demonstrează că există două rugăciuni paralele: una a buzelor și una a inimii. Cele două rugăciuni pot fi total diferite, buzele neștiind să ceară ceea ce inima are nevoie. Dumnezeu ascultă rugăciunea cea mai importantă pentru noi – cea a inimii, lăsându-ne impresia că El nu a luat aminte la rugăciunile noastre rostite cu buzele.

Revin la propria experiență legată de examenul la medicină. Când m-am rugat pentru reușita la facultatea de medicină, inima mea cerea de fapt ca Domnul să-mi dea o meserie care să-mi placă, care să-mi aducă satisfacții și prin care să-i pot ajuta pe oameni. Acum, după ani de atunci, îmi dau seama că buzele mele nu au știut ce să ceară, însă Domnul a știut ce cerea inima mea. Această rugăciune tainică, nerostită, El a împlinit-o în viața mea. Dacă mă întreabă cineva dacă Domnul mi-a ascultat rugăciunea de atunci, îi voi spune că da: nu rugăciunea buzelor, ci pe cea a inimii.

Apostolul Pavel spune că s-a rugat de trei ori (cu buzele!) pentru ca Dumnezeu să-i îndepărteze ” țepușul ” din carne (boala de care suferea, vezi 2 Corinteni 12:7‑10). Cu toate acestea, rugăciunea sa nu a fost ascultată în sensul dorit de el, ci în sensul dorit de Dumnezeu. Probabil că Pavel cerea acest lucru pentru a fi fericit și a putea sluji mai eficient biserica.

A fost Pavel fericit chiar cu ” țepușul în carne”? A putut el sluji biserica și lucrarea lui Dumnezeu chiar în condițiile unei sănătăți imperfecte? Desigur! Numai un om fericit putea să afirme: „Căci pentru mine a trăi este Christos și a muri este un câștig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc, și nu știu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părți: aș vrea să mă mut și să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine, dar pentru voi este mai de trebuință să rămân în trup” (Filipeni 1:21- 23).

Numai un suflet pe deplin fericit poate privi viața și moartea deopotrivă cu aceeași seninătate. Iar în privința slujirii, el însuși mărturisește că a fost folosit de Dumnezeu mai mult decât toți ceilalți apostoli care nu aveau problemele lui de sănătate.

Concluzii

Dumnezeu ascultă orice rugăciune sinceră a copiilor Săi. Chiar dacă buzele noastre nu știu ce să ceară, chiar dacă ele nu știu ce e spre binele nostru și al semenilor noștri, chiar dacă ele cer greșit lucruri care ne-ar face rău, să fim convinși că Tatăl ceresc citește inimile noastre. El vede năzuințele, dorințele, planurile, aspirațiile și întotdeauna El va da un răspuns celor mai înalte dorințe și năzuințe ale noastre.

„Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce-ți dorește inima” (Psalmul 37:4).

Lori Balogh

Referințe:

(1) E. G. White, „Calea către Hristos”, pag. 87‑88

(2) E. G. White, „Viața lui Iisus”, pag. 232