„Vegheați împreună cu Mine!”
Una dintre cele mai acute probleme ale unui creștin sincer este aceea de a descoperi cauza căderilor lui. Ne rugăm la începutul unei zile, la începutul unei săptămâni și la începutul unui an nou: „Doamne, dă-mi putere să rezist ispitei și să fiu biruitor.” Dar adesea la sfârșit de zi, la sfârșit de săptămână și la bilanțul anului care s-a scurs, trebuie să recunoaștem: „Doamne, te rog iartă-mă, căci iarăși am fost învins.”
Care poate fi cauza căderilor noastre repetate? Lipsa rugăciunii? Dar fiecare creștin se roagă, mai mult sau mai puțin. Lipsa stăruinței în rugăciune? Totuși dorim sincer biruința și ne rugăm mult pentru ea. Lipsa de veghere? Dar facem tot ce ne stă în putință ca să fim atenți la manevrele vrăjmașului nostru. Atunci care e cauza deselor noastre căderi?
Un crâmpei din drama petrecută în gradina Ghetsemani ne poate ajuta să aflăm secretul: „A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să Se întristeze și să Se mâhnească foarte tare. Iisus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine” (Matei 26:37‑38).
„Vegheați împreună cu Mine!” Iată secretul unei vieți de biruință. În timpul stagiului militar, am făcut pentru o perioadă serviciul de gardă permanentă. Comandanții ne spuneau mereu: „Fiți vigilenți!” Cu alte cuvinte: „Vegheați!” Noi, santinelele, mergeam în post fie zi, fie noapte, fie iarnă, fie vară, încercând să ascultăm ordinul de a fi vigilenți.
Dar în timp ce noi mergeam în post, comandantul se ducea să se culce… Încercam noi să veghem, însă de multe ori pleoapele deveneau grele ca plumbul și adormeam în picioare, cu armele încărcate.
Mi s-a întâmplat odată un lucru tare neplăcut: Într-o noapte nu am rezistat oboselii și am ațipit în foișor. Era târziu în noapte și, ca prin vis, am auzit zgomotul unei mașini oprindu-se lângă postul de pază de care răspundeam. Am deschis ochii în lumina farurilor orbitoare ale mașinii. Era ofițerul de serviciu care făcea un control de rutină. Am fost prins, spre rușinea mea, dormind în post. M-am așteptat la o pedeapsă severă, însă ofițerul m-a iertat.
Mă întreb: Dacă acel ofițer mi-ar fi dat ordinul: „Fii vigilent! Veghează împreună cu mine și eu voi sta cu tine în noaptea asta!”, oare aș mai fi adormit? Cu siguranță că nu s-ar fi întâmplat așa ceva. Știind că lângă mine este comandantul, somnul nu s-ar fi lipit de ochii mei oricât de obosit aș fi fost.
Ce diferență este între ordinele comandanților militari și îndemnul dat de Iisus, Marele nostru Comandant! Când El ne cere să veghem, El nu ne lasă singuri, căci știe din ce suntem făcuți. Iisus ne asigură de prezența Sa, singura care poate să ne garanteze biruința. Dacă există o cauză a căderilor noastre repetate, aceasta nu este nici lipsa rugăciunii, nici lipsa vegherii, ci lipsa vegherii cu Iisus.
Priviți la impulsivul, dar sincerul Petru! Îl iubea pe Mântuitorul lui din toată inima sa și era dispus să-și dea viața pentru El. Dar a fost nevoie doar de câteva cuvinte rostite de o biată slujnică, pentru ca Petru să se lepede de Domnul său. Petru s-a bazat pe propriile puteri și nu a vegheat împreună cu Domnul său.
Priviți la ucenicii surprinși de o cumplită furtună pe Marea Galileii! Câte eforturi zadarnice, câtă sudoare pentru a se salva singuri! A fost nevoie de încingerea cuptorului încercării lor până la maximum, pentru ca să recunoască faptul că fără Iisus nu vor putea învinge furtuna.
Priviți la Samson – un Hercule adevărat, nu o legendă! Avea în trupul său un semn al prezenței lui Dumnezeu – părul său. Atâta timp cât semnul acesta era prezent, Samson putea face lucruri uimitoare. Dar Samson face o greșeală, își pierde părul și, odată cu acesta, pierde și simbolul prezenței divine în viața sa. Când se scoală să se scuture de funiile cu care îl legaseră vrăjmașii săi, constată că puterea îl părăsise. Fără prezența divină, Samson devine un om ca toți ceilalți și este înfrânt.
Priviți la propria dvs. viața! Nu este așa că ori de câte ori ați încercat să luptați singuri cu păcatul, ați gustat amărăciunea înfrângerii? Dacă este un secret al biruinței, atunci acesta este cuvântul „împreună”. Împreună cu Iisus. Fără ” împreună”, adică fără prezența Mântuitorului în viața noastră, nu avem să ne așteptam decât la o suită de căderi repetate.
Experiența apostolului Pavel, relatată în Romani capitolele 7 și 8, este edificatoare în acest sens. În capitolul 7, Pavel relatează lupta sa fără Christos, urmată de căderi și dezamăgiri repetate. „Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine…” (Romani 7:19‑21).
Din fericire, Pavel află secretul biruinței depline, iar în capitolul 8 el tresaltă de bucurie: „Acum nu mai este nicio osândire pentru cei ce sunt în Christos Iisus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:1). Iar în Epistola către filipeni, Pavel face acea declarație încurajatoare pentru orice suflet care caută cu orice preț desăvârșirea caracterului: „Pot totul în Christos care mă întărește” (Filipeni 4:13).
Permiteți-mi o întrebare: Ați dori cerul și viața veșnică dacă Domnul Christos nu ar fi împreună cu dvs.? Sadu Sundar Singh – un indian creștinat, devenit un mare misionar, se ruga astfel: „Doamne, nu vreau cerul, ci eu Te vreau pe Tine.”
Ar trebui să tânjim atât de mult după prezența lui Christos încât nici chiar cerul și viața veșnică să nu le dorim dacă El nu ar fi acolo împreună cu noi. Iisus tânjește după prezența noastră împreună cu El în locașurile cerești:
„Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, pentru ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi” (Ioan 14:3). „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie și ei împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu” (Ioan 17:24).
Ce bine ar fi dacă am face orice lucru împreună cu Iisus! Atunci am vedea cu ochii noștri diferența între o viață trăită împreună cu El și una trăită fără prezența Sa aducătoare de lumină, de speranță și mântuire. Alegerea ne aparține: o viață de biruință cu El sau o viață pierdută și irosită fără El.
„Iisus Christos este centrul și temelia tuturor lucrurilor. Cine nu-L cunoaște pe El, nu cunoaște nimic despre sine și despre lume.”
Blaise Pascal
Lori Balogh
