Ce spune Biblia despre…isprăvnicia creștină
Pentru omul modern este greu de acceptat ideea că noi nu suntem proprietarii planetei pământ, ci doar administratorii ei. Nefiind capabili să creăm nici măcar un banal fir de iarbă, pretenția de a fi proprietarii absoluți ai lucrurilor ce ne înconjoară este absurdă. Cu privire la termenii „proprietar” și „administrator” („ispravnic”), Biblia are ceva important să ne comunice.
Ce înțelege Biblia prin expresia „isprăvnicie creștină”?
Prin „isprăvnicie creștină” se înțelege modul în care un creștin își administrează bunurile, precum și datoriile pe care le are față de Dumnezeu. Pentru mulți creștini administrarea bunurilor dăruite de Creator este piatra de încercare a credinței.
Ce spune Biblia despre adevăratul Proprietar al pământului?
Biblia nu ezită în a-L numi pe Dumnezeu adevăratul Proprietar al tuturor bunurilor materiale și spirituale din Univers, datorită calității Sale de Creator (vezi Leviticul 25:23; Deuteronomul 10:14; Psalmul 24:1; 1 Corinteni 10:26).
În ceea ce privește pământul, Dumnezeu este Stăpânul lui absolut din mai multe motive: 1) El e Creatorul; 2) El susține Creația Sa; 3) El a răscumpărat omenirea din blestemul păcatului și al morții prin sângele Fiului Său (vezi 1 Corinteni 6:20; 1 Petru 1:18‑19).
Biblia vorbește despre Dumnezeu ca fiind un Stăpân generos, care împarte cu dărnicie binecuvântările Sale (vezi Matei 5:45; Fapte 17:24- 26). După căderea în păcat, Dumnezeu putea nimici omenirea pentru neascultarea ei față de Legea Sa. Totuși nu a făcut-o, ci a continuat să dăruiască omenirii o mulțime de daruri nemeritate: harul său, ocrotirea îngerilor Săi, speranța mântuirii, darul Duhului Sfânt, Cuvântul scris (Biblia) și, mai presus de toate acestea, pe Fiul Său ca jertfă pentru salvarea noastră (vezi 1 Petru 1:18‑19).
Care sunt consecințele faptului că Dumnezeu este adevăratul Proprietar?
Deși suntem ființe libere, noi nu suntem proprii noștri stăpâni. Aparținem lui Dumnezeu, prin urmare suntem responsabili față de modul în care administrăm binecuvântările primite (vezi
1 Corinteni 6:19‑20).
Ce spune Biblia despre calitatea pe care o are omul în Creația lui Dumnezeu?
Omul este doar un administrator (ispravnic) al pământului (vezi Geneza 1:28; 1 Corinteni 4:1‑2;
1 Petru 4:10). Încredințând pământul în mâna omului, Dumnezeu nu a renunțat la calitatea Sa de Stăpân, de Proprietar al lui. El nu îi permite omului să facă ce vrea cu Creația Sa, fapt pentru care i-a dat legi în acest sens.
Un administrator adevărat se caracterizează prin:
1) Este omul în care stăpânul său are deplină încredere.
2) Este omul care se identifică cu interesele și planurile stăpânului.
3) El folosește averea stăpânului său la fel cum ar folosi-o acesta dacă ar fi prezent.
4) Isparvnicul e gata să dea socoteală oricând de modul în care a administrat averea stăpânului.
Ce implicații are pentru noi faptul că nu suntem stăpâni, ci administratori ai pământului?
Dacă Dumnezeu este Stăpânul absolut al Creației, dacă noi suntem doar niște administratori ai bunurilor ce ne înconjoară și dacă El a dat tot ce a avut mai de preț pentru mântuirea noastră, acestea toate implică niște responsabilități. Suntem datori să ne îngrijim de Creația Sa la fel cum se îngrijește Dumnezeu în persoană.
Pentru cei care distrug pământul sub diferite forme: poluare, exploatarea abuzivă și nejustificată a resurselor naturale, distrugerea biodiversității, lipsa de respect față de viață, etc., Biblia are un avertisment cât se poate de solemn: cei care distrug în vreun fel pământul vor fi chemați în fața judecății lui Dumnezeu pentru a da seama de felul cum au administrat binecuvântările lui Dumnezeu (vezi Apocalipsa 11:18).
Oare avem ceva de schimbat în această privință? Cu siguranță că da!
Lori Balogh




