Decalogul înainte de Sinai

Decalogul înainte de Sinai

Decalog și „decaloguri”

     În lume au fost emise o mulțime de „decaloguri”. Există un decalog al seducției, al mafiei, al urgențelor, al criticii literare, al obiectivelor UE, al memorării, al masoneriei, al cutremurelor…  Există chiar și un decalog al „Clubului Celor Obosiți din Naștere”, cu porunci de genul: „Dacă vezi pe un om odihnindu-se, ajută-l!”, sau: „Ce poți face mâine, nu face astăzi, căci poate mâine nu mai trebuie făcut!”

Pe măsură ce activitatea umană s-a diversificat, a apărut și necesitatea emiterii unor reguli care să reglementeze activitatea într-un domeniu sau altul. Ideea de „decalog” a intrat atât de mult în conștiința umană, încât termenul a fost împrumutat, așa cum am văzut deja, de cele mai multe domenii.

Toate aceste „decaloguri” sunt însă niște parodii ale adevăratului Decalog, lăsat omenirii de un Dumnezeu sfânt și iubitor, pentru a reglementa cel mai important și mai sensibil domeniu al existenței noastre – conștiința.

De când?

     Dacă Decalogul își are zona de lucru în domeniul moral, se ridică câteva întrebări: De când există Decalogul? A apărut doar la Sinai, într-un moment istoric al poporului evreu, sau există încă din zorii umanității? Cât timp este valabil Decalogul? Și-a încetat valabilitatea la cruce? Mai suntem noi, creștinii, „sub Lege” (Decalog) chiar dacă am fost eliberați de „jugul robiei” (legea lui Moise)?

Întrebările acestea sunt de importanță capitală, iar răspunsurile găsite împart lumea creștină în două mari tabere: pro și contra Decalogului (antinomianism). Problema existenței sau inexistenței Decalogului înainte de darea Legii pe Sinai nu este o problemă de neglijat. După cum nu e de neglijat să știm dacă Decalogul mai este valabil sau nu în timpurile Noului Testament.

De felul în care înțelegem cele două aspecte depinde modul în care Îl percepem pe Dumnezeu, felul în care Îl cunoaștem. Or, Mântuitorul a legat mântuirea noastră de cunoașterea lui Dumnezeu: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17,3)

Dacă Decalogul nu ar fi existat și înainte de Sinai și dacă el nu ar mai fi valabil și pentru creștini, s-ar ridica o serie de nedumeriri cu privire la caracterul lui Dumnezeu, cu privire la dreptatea și consecvența Sa față de om:

1.     Biblia afirmă în repetate rânduri ca Dumnezeu nu este schimbător (vezi Maleahi 3,6; Evrei 13,8; Iacov 1,17). Cum L-am percepe noi ca un Dumnezeu neschimbător dacă, într-un domeniu atât de important al vieții cum este cel moral, El ar avea atâtea ezitări? Ce standard moral le-a pretins El generațiilor de oameni care au trăit înainte de Sinai (presupunând că nu era cunoscut Decalogul) și de ce în era creștină El ar fi renunțat la principiile morale ale Decalogului?

În acest caz Dumnezeu nu ar fi consecvent față de Sine Însuși și față de om, lucru care ar duce la neîncrederea noastră în El. Am înțeles dintr-un material anterior că orice lege oglindește caracterul legiuitorului ei. Ce caracter ar oglindi o lege care ieri nu a existat, astăzi e impusă, iar mâine se desființează? Faptul că Biblia ne descoperă un Dumnezeu neschimbător este garanția ca și standardele Sale morale sunt la fel de neschimbătoare.

2.     Tot Biblia afirmă în multe pasaje că va exista o judecată a lui Dumnezeu în care El va face o dreptate absolută (vezi Eclesiastul 12,14; Romani 14,10; 2 Corinteni 5,10, etc. ). Întrebarea care se ridică, în cazul în care Decalogul nu ar fi fost cunoscut și de oamenii care au trăit înainte de Sinai și el nu ar mai fi valabil în era creștină, este următoarea: cât de dreaptă va fi judecata finală, dacă standardul moral după care vor fi judecați oamenii ar fi diferit? Aceasta înseamnă că Dumnezeu îi va judeca pe cei care au trăit înainte de Sinai după niște criterii, pe evreii care cunoșteau Decalogul, după alte criterii, iar pe creștini, din nou după alte criterii morale. Ar fi drept? Ce încredere am mai avea în judecata lui Dumnezeu?

Dacă astăzi există în lume atâta instabilitate, corupție și dispreț față de lege, aceasta se întâmplă si din cauza faptului că legile oamenilor sunt atât de schimbătoare. Ceea ce era corect ieri, astăzi poate deveni infracțiune. Și invers… Oare așa stau lucrurile și cu legile Dumnezeului celui veșnic?

3.     Dar poate cea mai serioasă problemă care s-ar ridica în cazul în care Decalogul nu ar fi fost cunoscut înainte de Sinai, și el ar fi fost desființat la cruce, este cea legată de jertfa Mântuitorului. De ce a trebuit să moară Domnul Iisus? Biblia afirmă clar că „plata păcatului este moartea” (Romani 6,23). Dacă Legea morală putea fi schimbată, de ce a trebuit să moară Fiul lui Dumnezeu? Nu era mai ușor pentru Dumnezeu să schimbe Legea care aducea condamnarea păcatului, astfel încât Iisus să nu mai trebuiască să moară?

Desigur, ar fi fost o cale mult mai comodă… Faptul că Însuși Fiul neprihănit al lui Dumnezeu a trebuit să moară pentru păcatul omenirii este cea mai puternică dovadă că Legea morală este de neschimbat, că ea este veșnică, la fel cum Dumnezeu Însuși este veșnic și neschimbător.

Argumente

     Vă propun o scurtă incursiune în istoria biblică veche – acea istorie care s-a derulat înainte de darea Legii pe Sinai – pentru a căuta dovezi că Decalogul era cunoscut de generațiile de oameni care au trăit de la Adam până la Moise. Perioada acoperă aproximativ două milenii și jumătate de istorie și e plină de indicii că Legea morală era bine cunoscută de oameni, chiar dacă ea nu exista în formă scrisă așa cum o vor primi evreii la muntele Sinai. Toate dovezile demonstrează că principiile morale existau și erau transmise de la o generație la alta pe cale orală.

Iată câteva din aceste argumente care susțin existența Legii morale înainte de Sinai:

1) Noțiunile de păcat și nelegiuire

Biblia vorbește despre păcat în multe situații ivite în acele timpuri de început ale istoriei. Dacă nu ar fi fost cunoscute principiile morale, nu ar fi existat nici noțiunea de păcat, deoarece – spune apostolul Pavel – „păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă nu aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu poftești!” (Romani 7,7).

Faptul că Decalogul, în forma lui scrisă și explicită, există de la Sinai nu ne împiedică să acceptăm adevărul că el era cunoscut și înainte de acest moment, că el exista în conștiințele oamenilor, că el era scris în inimile lor. Iată câteva dovezi biblice în sensul acesta:

– Geneza 4,7: Dumnezeu îl avertizează pe Cain, înainte ca acesta să își ucidă fratele, că „păcatul pândește la ușă, dar tu să-l stăpânești.” Cum putea fi crima un păcat, dacă nu exista o lege care să arate lucrul acesta? Apostolul Pavel spune că „fără Lege, păcatul este mort”, adică inexistent (Romani 7,8)

– Geneza 18,20: „Și Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit și păcatul într-adevăr este nespus de mare.” În cazul Sodomei și Gomorei, nu apare doar noțiunea de păcat – ceea ce implică și o Lege morală care să-l demaște – ci și ideea de pedeapsă a lui Dumnezeu. Cum ar fi putut pedepsi Dumnezeu aceste cetăți dacă locuitorii lor nu ar fi cunoscut cerințele Sale?

– Geneza 20,9: Abimelec, împăratul Gherarului, despre care știm că era un păgân, afirmă în discuția avută cu Avraam: „Ce ne-ai făcut? Și cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine și peste împărăția mea un păcat atât de mare?”

Faptul că Abimelec vorbește despre păcat denotă că chiar și păgânii din acele timpuri aveau în conștiința lor întipărite principiile morale. Dumnezeu Însuși, când i se descoperă lui Abimelec în vis, îi spune: „Știu și Eu că ai lucrat cu inima curată, de aceea te-am și ferit să păcătuiești împotriva Mea.” (Geneza 20,6)

– Geneza 15,16: Dumnezeu îi spune lui Avraam că „nelegiuirea amoriților nu și-a atins încă vârful.”

– Geneza 19,15: Îngerii trimiși să-l salveze pe Lot îl somează pe acesta: „Scoală-te, ia-ți nevasta și cele două fete care se află aici, ca să nu pieri și tu în nelegiuirea cetății.” Termenul de nelegiuire este sinonim cu cel de fărădelege și păcat, implicând existența unei Legi morale.

– Geneza 39,9: Iosif, în Egipt, dă dovadă de o conștiință curată și călăuzită după principiile Legii morale. La încercarea de atragere în adulter a soției lui Potifar, Iosif rămâne ferm de partea moralității: „Cum aș putea să fac un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”

Dacă ținem cont numai de una dintre definițiile biblice ale păcatului (cea din 1 Ioan 3,4), în care ni se spune că „oricine face păcat face și fărădelege; și păcatul este fărădelege”, înțelegem că păcatul (fărădelegea) nu ar exista dacă nu ar fi existat Legea morală.

2) Noțiunea de neprihănire

     Prin definiție, neprihănirea înseamnă o viață fără pată, fără păcat. Se ridică însă întrebarea: în raport cu ce standard moral un om este considerat de Dumnezeu neprihănit? Evident, standardul moral este Legea Sa. Câteva exemple:

– Geneza 6,9: „Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.”

– Geneza 5,24: „Enoh a umblat cu Dumnezeu…” În Biblie, „umblarea cu Dumnezeu” înseamnă o viața neprihănită, o viață trăită în armonie cu voința lui Dumnezeu.

3) Noțiunile de rău și răutate

Când se afirmă despre o persoană că este rea, afirmația se face în raport cu un standard moral. Un om nu poate fi rău dacă nu există niște criterii morale care să arate lucrul acesta. În istoria de început a omenirii, înainte de darea Legii morale pe Sinai, existau noțiunile de rău și răutate, ceea ce dovedește că Legea exista în conștiințele oamenilor.

– Geneza 6,5: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”

– Geneza 18,25: În mijlocirea lui Avraam pentru cetățile din câmpia Iordanului, el pune o întrebare lui Dumnezeu: „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, așa ca cel bun să aibă aceeași soartă cu cel rău, departe de Tine așa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”

Apar aici, în acest scurt dialog, suficiente indicii că Legea morală exista în conștiințele oamenilor: deosebirea între oameni buni și răi, judecata lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Dacă numai acest text ar exista în Scripturile ce relatează despre istoria de dinainte de Sinai, ar fi suficient să ajungem la convingerea că Legea morală era cunoscută.

4) Noțiunile de poruncă, orânduire și lege

Probabil că pentru cei ce se împotrivesc ideii că Legea morală a fost cunoscută și înainte de Sinai, acești termeni trebuie să fie deosebit de incomozi. Și totuși ei există pe paginile Bibliei, atunci când ni se relatează despre fapte și oameni care au trăit în acele timpuri îndepărtate.

– Geneza 26,5: Despre Avraam, Dumnezeu Însuși afirmă: „Pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele.” Într-un astfel de context, nu e de mirare că Avraam a fost socotit neprihănit și considerat prietenul lui Dumnezeu (Geneza 15,6; Isaia 41,8).

– Exodul 16,4 up: Cu ocazia căderii manei, Dumnezeu îi spune lui Moise: „ca să-l pun la încercare (poporul Israel n.n.) și să văd dacă va umbla sau nu după Legea Mea.”

– Exodul 18,16.20: Cu ocazia vizitei lui Ietro, socrul lui Moise, are loc un dialog între cei doi. Printre altele, Moise îi spune socrului său despre felul în care rezolva el problemele poporului: „Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei și fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu și legile Lui.”

Iată că Dumnezeu vorbește despre Legea Sa înainte ca Decalogul să fie dat în formă scrisă pe Sinai.

5) Noțiunea de „cale a Domnului”

Expresia aceasta ne trimite cu gândul la un anumit comportament moral care îi place lui Dumnezeu și pe care îl aprobă. Desigur, „calea Domnului” presupune și niște criterii morale stabilite de Dumnezeu și respectate de om, așa cum vedem în exemplul lui Avraam:

– Geneza 18,19: „Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit.”

6) Noțiunile de drept, dreptate și judecată

Aceste noțiuni nu ar exista în lipsa unei Legi morale care să stabilească ce este drept și ce nu este. Dreptatea lui Dumnezeu, care este unul dintre cei doi stâlpi pe care se sprijină Universul întreg, este și ea o noțiune care implică existența unui standard moral, materializat într-o lege morală.

– Geneza 18,25: Mijlocirea lui Avraam pentru Sodoma: „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, așa că cel bun să aibă aceeași soartă cu cel rău, departe de Tine așa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”

7) Noțiunea de pedeapsă

Această noțiune este strâns legată de cele de judecată și dreptate. Dacă Legea morală nu ar fi fost cunoscută de oamenii care au trăit înainte de Sinai, pedepsele lui Dumnezeu nu ar fi justificate, căci „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință” (vezi Fapte 17,30). Faptul că Dumnezeu a distrus o întreagă lume antediluviană – generația Potopului – precum și civilizația din câmpia Iordanului din cele patru cetăți nelegiuite: Sodoma, Gomora, Adma și Teboimul, denotă faptul că pedepsele erau pe deplin justificate. Neascultarea și răzvrătirea acelor generații de oameni față de principiile morale întipărite de Dumnezeu în conștiința omului și transmise oral din generație în generație, au adus asupra lor cele mai grozave pedepse.

Concluzii:

     Un studiu atent al cărților Geneza și Exodul ne va aduce convingerea că Legea morală era bine cunoscută de generațiile de oameni care au trăit de la Adam și până la Moise. Oamenii știau că unele dintre faptele și gândurile lor erau vinovate. Avraam a mințit în Egipt, și a fost mustrat pentru aceasta. Iacov l-a înșelat pe Esau, și întreaga sa viață a trebuit să suporte consecințele păcatului său. Locuitorii Sodomei pofteau ce nu li se cuvenea, și au fost nimiciți. Iar fapta fetelor lui Lot a fost înregistrată în Scriptură ca păcat. Legea morală exista în mințile și conștiințele oamenilor de atunci, chiar dacă ei au ales să trăiască în răzvrătire față de Dumnezeu.

De ce a variat forma Legii în decursul timpului? Pentru că s-au schimbat condițiile. În Eden, în condițiile unei Creații desăvârșite și a lipsei păcatului, nu era nevoie de o formă explicită a Legii. Ce rost avea ca Dumnezeu să-i interzică lui Adam, înainte de căderea lui, să nu ucidă, să nu mintă, să nu fure etc., din moment ce el nu era înclinat spre așa ceva? În condițiile de la începutul de istorie, Legea morală era scrisă în inima omului și era prezentă în esența ei ca Lege a iubirii: „căci cine iubește pe alții a împlinit Legea” (Romani 13,8 up. ) – spune apostolul Pavel.

După căderea omului, din cauza naturii păcătoase dobândite de om și a înclinațiilor spre păcat, a fost nevoie de o formă scrisă și explicită a aceleiași legi a iubirii. Așa s-a născut Decalogul – Marea Cartă a Omenirii.

Oare cum ar arăta lumea noastră dacă oamenii ar lua în serios această constituție a omenirii? Nici cea mai bogată imaginație nu poate să o zugrăvească. Cu toate acestea, o astfel de lume, în care Legea morală va fi respectată, nu din motive egoiste sau din teamă, ci dintr-o dragoste profundă față de Dumnezeu, va exista cu siguranță. O spune Cuvântul lui Dumnezeu care niciodată nu a dat greș.

Lori Balogh