Decalogul și Legea lui Moise

Decalogul și Legea lui Moise

Banda de scoth

     În anul 1966, o cursă a companiei peruviene Aero-Peru, având 70 de pasageri la bord, s-a prăbușit în apele Oceanului Pacific, la puțin timp după decolare. Imediat ce avionul a decolat, piloții au constatat că altimetrul și vitezometrul nu funcționau. Zborul era unul fără pilot automat, deci fără control. Turnul de control a încercat în zadar să înlocuiască lipsa pilotului automat și să controleze traiectoria avionului. În cele din urmă, avionul s-a prăbușit, ducând la moartea tuturor pasagerilor.

Ancheta făcută ulterior a dus la descoperirea cauzei prăbușirii avionului: o simplă bandă de scotch pusă pe un orificiu din cabina piloților cu ocazia curățeniei. Omul care făcuse curățenie în cabină uitase să îndepărteze banda de scotch. Orificiul astupat era legat de computerul de bord care calcula altitudinea și viteza avionului. Fiind astupat, computerul a dat piloților informații eronate care au condus la prăbușirea avionului. Iată ce poate face o banală banda de scotch! O simplă și aparent neînsemnată neglijență!

Ideea că suntem cu toții ambarcați pe aceeași „navă” nu este nouă. Alvin Toffler, în cunoscuta sa carte „Șocul Viitorului”, compară omenirea cu un tren de mare viteză: „Ne aflăm într-un tren a cărui viteză crește, gonind pe o linie presărată cu un număr necunoscut de macazuri, care duc la destinații necunoscute. Pe locomotivă nu se află niciun om de știință, iar acarii s-ar putea să fie demoni. Cea mai mare parte a societății se află în vagonul de bagaje și privește înapoi.” (1)

Tragedia aviatică din Pacific și „șocul” afirmației lui Toffler mă duc cu gândul la ce se poate întâmpla cu „nava” Pământ, dacă cineva, din neglijență, din ignoranță sau cu rea-voință, provoacă defectarea „computerului de bord” a omenirii..

Căutând material informativ pentru acest articol, am rămas neplăcut surprins de câtă confuzie, ignoranță și, mai ales, rea-voință există în mintea multor creștini cu privire la ceea ce ar trebui să fie computerul de bord al fiecărui individ, dar și al întregii societăți omenești – Legea morală a lui Dumnezeu. Am văzut încercări de a „astupa” din Decalog ceea ce nu ar fi trebuit „astupat” niciodată; am văzut încercări de a simplifica ceea ce Dumnezeu nu a intenționat să simplifice; am văzut încercări de a ignora ceea ce Dumnezeu ne-a atras atenția să nu trecem cu vederea.

Într-adevăr, omenirea secolului al 21‑lea, ambarcată în aceeași nava ce zboară cu mare viteză spre o direcție necunoscută, are „computerul de bord” stricat. Altimetrul nu mai arată corect înălțimea morală pe care Dumnezeu o dorește de la noi, iar vitezometrul nu ne mai indică ținta, traseul și cât de aproape suntem de sfârșitul istoriei.

Moda în morală

     Unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care le-am întâlnit în unele publicații creștine este susținerea ideii că Decalogul este perimat, depășit, demodat; că el face parte din „legea veche”, valabilă doar pentru poporul evreu, în timp ce pentru creștini, Christos a adus o „lege nouă” – legea iubirii.

Să fie vorba de simplă ignoranță, cauzată de cunoașterea superficială a Cuvântului lui Dumnezeu sau e vorba de rea-voință, de același spirit de răzvrătire împotriva Legii lui Dumnezeu, care l-a izgonit din cer pe cel mai puternic înger – Lucifer?

Vă propun, cu ajutorul lui Dumnezeu și bazându-ne pe revelația biblică, să facem lumină în mințile și sufletele noastre cu privire la această confuzie generală cu privire la Legea lui Dumnezeu. În lumea creștină există trei concepții mari legate de valabilitatea Legii morale (Decalogul) în timpurile Noului Testament:

1. Concepția care susține desființarea „legii vechi” (în care se include și Decalogul) de către Christos și înlocuirea ei cu „legea nouă” (poruncile iubirii).
2. Concepția care susține valabilitatea Decalogului și în vremurile Noului Testament, el fiind o lege veșnică, universală și neschimbătoare. (2) Cu toate acestea, biserica și-a permis unele „ajustări” în textul Decalogului (în mod deosebit poruncile a doua, a patra și a zecea).
3. Concepția care susține valabilitatea Decalogului în orice timp, pentru orice generație și în orice împrejurări, exact în forma lăsată de Dumnezeu pe tablele de piatră.

Pentru noi, cei care trăim în timpurile Noului Testament, este foarte important să înțelegem în ce relație trebuie să fim față de Legea divină revelată în Vechiul Testament. Mai este ea valabilă în era creștină, sau a fost dată doar poporului evreu? Cum trebuie să înțelegem afirmația că noi nu mai suntem „sub Lege” (Galateni 5,18; Romani 6,15)? Înseamnă că putem trăi în afara standardului de sfințenie arătat în Vechiul Testament? Pentru a ușura găsirea răspunsurilor la aceste întrebări, trebuie să ținem cont de câteva repere:

1. În primul rând, trebuie să facem distincție între diferitele categorii de legi care alcătuiau Legea Vechiului Testament. O parte dintre creștini nu reușesc să facă această distincție, considerând „legea veche” ca fiind un tot unitar, abolit de Christos pe cruce. Este una din marile erori teologice, având consecințe dintre cele mai grave.
2. În al doilea rând, trebuie să înțelegem ce semantică are termenul „Lege” în Noul Testament. Parcurgând diferite pasaje biblice în care se vorbește despre „Lege”, vom observa că sensurile diferă în funcție de context: uneori prin „Lege” se înțelege întregul complex de legi date evreilor, alteori prin „Lege” se înțelege doar Decalogul sau legea lui Moise. Fără o înțelegere a semanticii cuvântului „Lege” în contextul dat, se poate ajunge foarte ușor la concluzii eronate.
3. În al treilea rând, trebuie să recunoaștem, asemenea apostolului Petru, ca unele afirmații referitoare la Lege din epistolele apostolului Pavel sunt mai greu de înțeles, conducându-i pe unii creștini la concluzii eronate. Încă din primul secol creștin, unele afirmații din aceste epistole erau răstălmăcite de rău-voitori, fapt pentru care Petru ne avertizează: „În ele (epistolele lui Pavel n.n.) sunt unele lucruri grele de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. Voi deci, prea iubiților, știind mai dinainte aceste lucruri, păziți-vă că nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor nelegiuiți și să vă pierdeți tăria.” ( 2 Petru 3,16‑17)

Vom lua pe rând cele trei probleme în discuție.

1. Distincția între diferitele categorii de legi date poporului evreu.

Am întâlnit acuzații aduse Bisericii Adventiste că doar ea face această distincție între legile Vechiului Testament, pentru a susține apoi că la cruce s-a desființat doar o anumită categorie de legi (legea ceremonială), în timp ce Legea morală a rămas în vigoare și pentru creștini. Acuzația este nerealistă, din cel puțin două motive:

a) Această distincție între diferitele legi e subliniată în lucrări teologice și ale altor biserici creștine, chiar dacă ele nu susțin valabilitatea Decalogului exact în forma lăsată de Dumnezeu pe tablele Legii. Într-o lucrare a teologului C. Wenger, intitulată „Introducere în teologie”, autorul împarte legea Vechiului Testament în trei secțiuni distincte:

     „1. Legea civilă, dată evreilor pentru a le forma conștiința națională și care nu se mai aplică astăzi nici bisericii și nici celor ce fac parte din alte popoare ale lumii…”

     „2. Legea ceremonială care reglementa aducerea de jertfe, desfășurarea ceremonialelor, stabilirea zilelor de sărbătoare, anii sabatici etc…. Această parte a legii a fost abolită prin moartea Domnului Iisus pe cruce… Legea ceremonială, în toate prevederile ei, a fost înlăturată de Christos, „căci Christos e sfârșitul Legii (Romani 10,4)”

     „3. A treia secțiune distinctă a Legii este LEGEA MORALĂ. Ea este cel mai bine exemplificată de cele zece porunci. Acest aspect al Legii mozaice, aspectul moral, nu a fost desființat în niciun fel la venirea lui Christos. Mai mult, textul Noului Testament a preluat în întregime această Lege morală și i-a rafinat conținutul, adâncindu-i preceptele…

     Am putea spune că Noul Testament împlinește Vechiul Testament în sensul că el selectează eternul de temporar, înlătură prevederile Legii care nu și-au avut decât un caracter trecător, fiind date doar din cauza împietririi inimii umane și preia ceea ce fusese cu valoare morală divină, adâncind și amplificând aceste principii morale și făcându-le și mai pătrunzătoare decât în vechime. Acest proces a fost vizibil în celebra „predică de pe munte” a Domnului Iisus, în care Mântuitorul a declarat că El n-a venit să strice Legea, ci ca s-o împlinească. În discursul Său, Domnul Iisus preia precepte ale Legii morale și le da dimensiuni noi, adâncindu-le și mărindu-le eficacitatea…

     Biserica trebuie să selecteze temporarul cu caracter național iudaic destinat exclusiv pentru Israel, de conținutul moral etern valabil…” (3)

b) Deosebirea între diferitele legi date evreilor, mai ales între Decalog și celelalte legi, este cât se poate de evidentă în textul biblic al Vechiului Testament:

– Decalogul, scris de Dumnezeu pe table de piatră (Exodul 32,16; 34,28), este numit „mărturia” (vezi Exodul 25,16.21). Chivotul care adăpostea cele două table se numea „chivotul mărturiei „ (vezi Exodul 25,22). Tablele pe care era scris Decalogul se numeau „tablele mărturiei” (vezi Exodul 31,18; 32,15).

În contrast cu Decalogul, toate celelalte legi primite de Moise au fost scrise de el într-o carte, numită „cartea legii” (vezi Deuteronom 31,9.24‑26). Spre deosebire de Decalog, așezat în chivot, „cartea legii” a fost așezată lângă chivot. Diferența dintre Decalog și celelalte legi date poporului evreu, numite și „legea lui Moise”, este atât de evidentă încât doar reaua-credință îi poate determina pe unii creștini să nu facă distincție între cele două categorii de legi.

Referindu-ne acum la „cartea legii” care cuprindea „legea lui Moise”, trebuie să facem din nou distincție între diferitele legi care o alcătuiau:

– Legea ceremonială: cuprindea prescripții cu privire la serviciile de cult de la templu, jertfele și preoția levitica (vezi Evrei 10,1‑8; 7,28).

– Legea civilă: reglementa relațiile între oameni, precum și pedepsele pentru diferite abateri (vezi Numeri 27,8‑11; Deuteronom 27,15‑26).

– Legea sanitară: făcea deosebire între alimentele curate și cele necurate, stabilind și unele măsuri de igienă și sanitare în cazul unor boli (vezi Leviticul 11; 13 etc. ).

Dintre cele trei categorii de legi care alcătuiau „legea lui Moise”, trebuie subliniat faptul că unele prevederi ale legii sanitare, mai exact cele referitoare la animalele curate și necurate, existau înainte de Moise, fiind cunoscute încă din zorii umanității. Noe și generația Potopului cunoșteau aceste prevederi sanitare, deși poporul evreu încă nu se născuse (vezi Geneza 7,1‑9). Acest amănunt ne face să considerăm aceste prevederi sanitare ca fiind valabile în orice timp și în orice loc, dat fiind faptul că natura păcătoasă a omului este aceeași.

Făcând un rezumat al deosebirilor dintre Legea morală (Decalog) și „legea lui Moise”, putem concluziona:

1. Legea morală a fost rostită de Însuși Dumnezeu pe Sinai în auzul poporului evreu (vezi Exodul 20,1; 22,2), în timp ce legea lui Moise a fost rostită de Moise în fața poporului (vezi Exodul 24,3).
2. Legea morală a fost scrisă de Dumnezeu personal (vezi Exodul 31,18; 23, 16), în timp ce legea lui Moise a fost scrisă de Moise (vezi Exodul 24,4; Deuteronom 31,9).
3. Legea morală a fost scrisă de Dumnezeu pe table de piatră (vezi Exod 31,18), în timp ce legea lui Moise a fost scrisă de acesta într-o carte (vezi Exodul 24,4.7; Deuteronom 31,24).
4. Legea morală a fost așezată în chivot (vezi Deuteronom 10,5), în timp ce legea lui Moise a fost așezată lângă chivot (vezi Deuteronom 31,25).
5. Legea morală cuprinde principii morale (vezi Exodul 20,3- 17), în timp ce legea lui Moise cuprinde reglementări ceremoniale, civile, penale și sanitare (Exodul, Numeri, Leviticul și Deuteronom).
6. Legea morală exista înainte de Sinai (subiectul va fi tratat separat într-un alt capitol), în timp ce legea lui Moise exista doar de la Sinai (mai puțin unele prevederi sanitare legate de animalele curate și necurate).
7. Legea morală prevede ziua de odihnă săptămânală, numită și „Sabatul Domnului”, „Sabatele Mele” și „ziua Mea cea sfântă „ (vezi Exodul 31,13; Leviticul 23,3.38; Isaia 56,4; 58,13), în timp ce legea lui Moise vorbește despre sabatele ceremoniale, numite și „sabatele voastre” (Leviticul 23,32).
8. Legea morală e numită „legea desăvârșită a slobozeniei”, „legea împărătească” (vezi Iacov 1,25; 2,8.12), în timp ce legea lui Moise este numită „jugul robiei” (Galateni 5,1; Fapte 15, 10).
9. Legea morală este „duhovnicească” (Romani 7,7.14), în timp ce legea lui Moise este „pământească” (vezi Evrei 7,16).
10. Legea morală a fost întărită de Iisus Christos pentru totdeauna (vezi Luca 16,17; Matei 5,17‑19), în timp ce legea lui Moise a fost abolită pe cruce (vezi Coloseni 2,14; Efeseni 2,15).
11. Semantica termenului „lege”.

Confuzia ce există în lumea creștină cu privire la valabilitatea Legii în timpurile Noului Testament se naște din ignorarea diferitelor înțelesuri pe care le îmbrăcă termenul de „lege” în Biblie. Aceasta folosește termenul de „lege” în mai multe sensuri:

1. Legea = primele cinci cărți ale Bibliei, scrise de Moise și supranumite „Tora” (vezi Matei 22,40). Este sensul cel mai general al termenului.
2. Legea = Decalogul, numit și Legea lui Dumnezeu ( vezi Romani 7,22; Iacov 2,10‑11).
3. Legea = Legea lui Moise (vezi Evrei 7,28; 2 Cronici 25,4)

Aplicarea oarbă, fără distincție, a termenului „lege” exclusiv la Decalog, fără să se țină cont de context, va duce inevitabil la confuzie și la concluzii total nebiblice. Iată câteva exemple:

Romani 7,6: „Dar acum am fost izbăviți de Lege și suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi…”

Coloseni 2,14: „A șters zapisul cu poruncile Lui, care stătea împotriva noastră și ne era protivnic și l-a nimicit pironindu-l pe cruce.”

Dacă aplicăm cuvintelor „Lege” și „porunci” înțelesul de Lege morală, atunci confuzia este deja prezentă. Aceasta ar însemna că Decalogul a fost desființat la cruce, fiind înlocuit de credință, concluzie total greșită. De altfel, apostolul Pavel însuși contrazice o astfel de concluzie greșită:

Romani 3,31: „Deci, prin credință, desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.”

Romani 8,4: „Porunca Legii să fie împlinită în noi, care nu mai trăim după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.”

Dacă însă aplicăm termenului „Lege” sensul corect de lege a lui Moise, înțelegem atunci că jertfa lui Christos ne-a eliberat de osândă Legii ( vezi Galateni 3,13) și că această lege a lui Moise a fost cea care s-a desființat la cruce, nu Legea morală.

Un alt exemplu de confuzie posibilă: Luca 16,16: „Legea și proorocii au ținut până la Ioan; de atunci încoace Evanghelia Împărăției se propovăduiește…” Dacă aplicăm cuvântului „Lege” din acest text sensul de Lege morală a lui Dumnezeu, ajungem la concluzia că Cele Zece Porunci au fost valabile doar până la Ioan Botezătorul, fiind înlocuite de Evanghelie. Concluzia aceasta ar fi contrazisă chiar de versetul următor: Luca 16,17: „Este mai lesne să treacă cerul și pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege.”

Cititorul care nu va face distincția între cele două categorii de legi nu va mai ști ce să creadă. Sensul corect al termenului „lege” din Luca 16,16 este cel de lege a lui Moise, care a ținut până la Ioan Botezătorul, în timp ce sensul cuvântului „lege” din Luca 16,17 se referă la Legea morală a lui Dumnezeu.

O observație utilă: Scrierea cuvântului „Lege” cu majusculă sau minusculă nu reprezintă un indiciu de interpretare a sensului acestui cuvânt. Traducătorul Bibliei, Dumitru Cornilescu, a scris cuvântul „lege”, fie cu majuscule, fie cu minuscule, după o decizie arbitrară. Textul original grec nu face această distincție de majusculă-minusculă la cuvântul „Lege”.

3. Texte greu de înțeles din epistolele lui Pavel

Studiind Biblia în general, și epistolele lui Pavel în special, este inevitabilă întâlnirea unor pasaje greu de înțeles. Motivele existenței lor sunt numeroase: deficiențe de traducere, necunoașterea culturii timpului în care au fost scrise, diferențele de conținut semantic al cuvintelor limbilor biblice și al limbilor actuale, evoluția limbilor etc.

Pentru a depăși dificultățile de înțelegere a unui anumit text, care în aparență contrazice alte pasaje biblice, este cât se poate de bine să aplicăm una dintre lecțiile pe care ni le oferă muntele. Când un drumeț se hotărăște să ajungă pe un vârf muntos, mai întâi își hotărăște traseul. Reține în memorie marcajul traseului respectiv și, după alte pregătiri, pornește la drum. Drumețul e sigur că va ajunge la țintă numai dacă poteca pe care merge trece prin toate marcajele traseului. Dacă s-ar opri în dreptul unui singur marcaj și ar încerca să stabilească direcția, nu ar reuși. Traseul trebuie să treacă prin toate marcajele.

Aplicând la studiul Bibliei acest procedeu, pentru aflarea unui anumit adevăr trebuie ca să avem în vedere toate textele biblice care vorbesc despre acel lucru. Un principiu de bază în interpretarea Bibliei este acela că niciun punct de credință nu trebuie să fie întemeiat pe un singur text, mai ales pe unul cu vorbire figurată. Fiecare adevăr străbate Biblia de la un capăt la celălalt al ei, de aceea e necesară compararea tuturor textelor relative la el, fără nicio prejudecată.

Dacă în epistolele lui Pavel întâlnim unele texte referitoare la Lege care par să indice desființarea Legii morale la cruce, pentru aflarea adevărului legat de acest subiect trebuie să luăm în discuție toate pasajele biblice referitoare la Lege, mai ales cele scrise de Pavel în alte locuri din Noul Testament.

Un exemplu: în Romani 10, 4, Pavel afirmă că „Christos este sfârșitul Legii”, unii găsind aici un argument că Legea morală a fost desființată. Pentru aflarea adevărului e obligatoriu să luăm în discuție toate celelalte afirmații ale lui Pavel, dar și ale altor autori. Același Pavel care afirmă că „Christos e sfârșitul Legii” afirmă și că: „Prin credința desființăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (cap. 3,31).

Așadar în Romani 10,4 intenția lui Pavel nu e de a afirma că Legea morală a fost desființată (s-ar contrazice pe sine, dar ar contrazice și alte părți din Scripturi), ci de a afirma că Christos e ținta, scopul, finalul Legii (thelos, gr. înseamnă țintă, scop). Atât Legea lui Moise, cât și Legea morală ne conduc la Christos. Prima „prorocește” prin simbolurile sanctuarului și prin slujbele de la Templu despre venirea lui Mesia, iar a doua, arătându-ne cât suntem de păcătoși, ne îndreaptă atenția spre cruce, unde găsim un Mântuitor.

Referitor la subiectul Legii morale și al valabilității ei în Noul Testament, nu există decât două opțiuni: fie Christos a venit să strice Legea morală și să întărească prin aceasta păcatul, fie Christos a venit să strice păcatul și să întărească Legea. Care dintre cele două opțiuni vi se pare logică și corectă din punct de vedere biblic?

Lori Balogh

 

Referințe:

(1) Alvin Toffler, „Șocul viitorului „, pag. 420

(2) Vezi: Mărturisirea baptistă de la Londra din 1689, cap. 12, Despre Legea lui Dumnezeu; Catehismul catolic, articolele 416, 417, 438 și 439, disponibil pe www.vatican.va; Catehismul ortodox, cap. 20, Legea morală, disponibil pe www.crestinortodox.ro

(3) J. C. Wenger, „Introducere în teologie „, cap. „Legea lui Dumnezeu”, disponibil pe

http://www.roboam.com/introducereinteologie/mintuitorul_legea.htm.

Vezi și revista „Știri din Israel”, nr.11 din noiembrie 2003, artic. „Legea mozaică și semnificația ei astăzi”