Decalogul si pacatul
Bomba cea mai eficienta
Cu bombele nu e de glumit ! Oricat ar fi de mici, si chiar daca sunt artizanale, ele pot provoca cele mai neasteptate nenorociri.
In anul 1975, vaporul “Dambovita” se afla intr-unul din porturile franceze, incarcand marfa pentru Romania. Cu putin timp inainte de terminarea incarcarii, docherii francezi au intrat in greva. Capitanul vasului a luat imediat legatura cu oficialitatile din tara, de unde a primit ordin sa continue incarcarea vasului cu mijloace proprii.
Ordinul a fost executat, insa faptul i-a suparat pe docherii francezi care, drept razbunare, au plasat in magazia de marfuri o bomba artizanala cu ceas. Marinarii romani au ridicat ancora si, in Golful Biscaia – un golf renumit prin furtuni puternice- bomba a explodat, provocand scufundarea vasului.
Cum a fost posibil ca o bomba atat de mica, artizanala, sa provoace scufundarea unui vas atat de mare ?
Raspunsul a fost aflat mai tarziu, in cursul anchetei facute de autoritati: bomba a fost plasata exact in locul in care trebuia si a explodat exact la timp.
Pe orice vapor, marfa este repartizata foarte riguros, tinand cont de niste legi ale navigatiei. De asemenea, ea este foarte bine legata. Sa ne imaginam ce s-ar intampla in timpul unei furtuni, daca marfa nu ar fi bine legata . Mica bomba artizanala a fost plasata de docheri exact acolo unde marfa era legata. Fiind rupte aceste legaturi, marfa a inceput sa se deplaseze , apoi s-au rupt alte legaturi si, in final, in conditii de furtuna, vaporul a inceput sa se incline, pana ce s-a scufundat.
In lume sunt o multime de lucruri cu care nu e bine sa te joci: focul, dinamita, fiarele salbatice, tornadele, vulcanii, serpii veninosi si inca o multime de alte lucruri care exista pe pamant, trebuie sa le tratam cu cea mai mare seriozitate. Adesea, e o problema de viata si de moarte.
Astazi, e suficient ca un om distrat sa uite un bagaj intr-un loc public, iar un telefon sa anunte lucrul acesta , ca echipe intregi de specialisti se mobilizeaza in jurul coletului misterios pentru a elimina un posibil pericol pentru viata oamenilor.
Cu toate acestea printre noi, la fiecare pas, si chiar in cele mai intime resorturi ale fiintei umane, pretutindeni in jurul nostru, chiar si in aerul pe care-l respiram, exista o “bomba” cu efect intarziat mult mai periculoasa decat micuta, dar ucigatoarea bomba atomica ( numita in mod ironic“Little Boy” ! ), care a cazut deasupra oraselor Hiroshima si Nagasaki. O bomba care , atunci cand explodeaza, rupe relatiile dintre oameni, dar si dintre om si Creatorul sau, scufundand destine, vise si aspiratii.
Pacatul ! Acesta este cea mai raspandita si periculoasa “bomba” din univers. Acolo unde e prezent, totul poate sari in aer intr-o singura clipa, transformand ordinea in dezordine, civilizatia in haos, viata in moarte…
Pe cale de disparitie
Desi pacatul este cel mai primejdios “tovaras de drum “ care ne insoteste pe tot parcursul vietii, in mod paradoxal, el e tratat cu cea mai inexplicabila indiferenta. Mai mult decat atat, termenul de “pacat” este pe cale de disparitie in limbajul cotidian. Exista cateva expresii in care este prezent termenul “pacat”, insa el e folosit cu alte intelesuri decat sensul original ( acela de calcare a vointei lui Dumnezeu ): “ce pacat !”, “din pacate”, “pacat de el !” etc.
Micul Dictionar Enciclopedic defineste acest termen intr-un spatiu de marimea unui timbru postal : pacat = “calcare a unei legi, abatere de la o norma ( religioasa ), fapta vinovata, greseala, vina”( 1 )
Psihologia moderna incearca sa scoata din mentalitatea oamenilor notiunea de “pacat”. In psihologie se vorbeste despre greseala, vinovatie, abatere etc, dar nu despre pacat. Pacatul este redus la o simpla problema psihologica, iar tehnicile de psihoterapie tind sa inlocuiasca pocainta.
In justitie se vorbeste despre infractiune, delapidare, delicventa, contraventie, coruptie, dar nu despre pacat. In loc de pocainta se vorbeste despre reeducare si integrare sociala.
Iar curentele de origine spiritista il neaga complet. Pentru un spiritist, pacatul pur si simplu nu exista.
Tocmai pentru faptul ca pacatul este considerat a fi o notiune strict religioasa, el este privit ca fiind anacronic ( demodat, depasit ), incercandu-se cu multa abilitate scoaterea acestei notiuni din limbajul curent. Pacatul incepe sa fie explicat, justificat, chiar aparat de unii psihologi moderni. Fapte, care in generatiile trecute erau considerate drept pacate grave, sunt explicate ( si chiar scuzate ! ) in psihologia moderna prin boli genetice, carente educationale, influente culturale etc., incercandu-se minimalizarea responsabilitatii individului fata de propriile fapte reprobabile.
Oare cat din relativismul moral al societatii noastre se datoreaza acestei tendinte generale de eliminare a notiunii de pacat din viata si mentalitatea oamenilor ?
Care este “secretul” reusitei eliminarii notiunii de “pacat” din viata noastra ? Care este mecanismul ascuns care a dus la o astfel de stare de lucruri in societatea in care traim ?
Nu este greu sa descifram acest mecanism. Ni-l descrie, in cuvinte simple si clare apostolul Pavel:
“Dimpotriva, pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, nu as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: “Sa nu poftesti !” ( Romani 7, 7 )
Si tot el afirma mai departe ca”fara Lege, pacatul este mort.” ( Romani 7, 8 up. ), iar acolo “unde nu este o lege, nu este nici calcare de lege.” (Romani 4, 15 )
Intelegem de ce in societatea moderna pacatul a devenit o notiune demodata, anacronica ? Pentru ca Legea morala, care il depisteaza si il demasca, e privita ca ceva demodat, anacronic. Si, cum sa se mai vada omul cat este de murdar, daca ii lipseste oglinda ? Probabil ca multora dintre noi ni s-a intamplat sa ne imbracam frumos inainte de a iesi in oras, insa , neglijand sa aruncam o ultima privire in oglinda, ne-am trezit priviti cu zambete, uneori chiar cu ironie de cei din jur. De ce ? Poate parul nu era pieptanat asa cum trebuie, poate o scama nedorita se afla in zona cea mai vizibila a noului costum imbracat, poate, fara sa stim, putina frisca ne-a ramas pe nas de la ultima prajitura savurata… O scurta privire in oglinda ne-ar fi scutit de multe zambete cu subinteles si ironii rostite de cei din jur.
Intelegem de aici ca unul din scopurile pentru care Dumnezeu ne-a dat Legea Sa este acela de a defini pacatul, de a desena limitele morale ale comportamentului uman, de a zugravi asteptarile lui Dumnezeu cu privire la om.
Darea Legii
V-ati gandit vreodata de ce darea Legii morale pe Sinai a fost insotita de atatea manifestari supranaturale ? Nu ar fi putut Dumnezeu sa faca cunoscut Decalogul in mijlocul unei atmosfere destinse, cu cantece, voie buna , in mijlocul unei naturi prietenoase ? De ce atatea tunete, flacari si nori intunecosi pe Sinai ?
Lectia ascunsa in manifestarile care au insotit darea Legii pe Sinai vrea sa ne arate cat de serioasa e problema pacatului in ochii lui Dumnezeu. Pacatul nu este o gluma, nu este o inventie religioasa, ci este o realitate cruda a unei vieti traite in opozitie cu vointa si planurile lui Dumnezeu cu omul. Pacatul este cea mai mare putere din univers, dupa puterea lui Dumnezeu, de aceea el trebuie privit cu cea mai mare seriozitate. Fata de problema pacatului, omul nu poate avea decat doua optiuni, asemenea soldatilor spartani care plecau la lupta : ei trebuiau sa se intoarca ori sub scut, ori pe scut ( ori biruitori, sub scut, ori morti in lupta si adusi pe scut ). Omul este, fie biruit de pacat, devenind rob al lui, fie biruieste pacatul, prin puterea lui Dumnezeu, devenind un om liber.
La muntele Sinai s-au petrecut cateva lucruri care ar trebui sa ne dea de gandit in legatura cu sfintenia Legii si , prin consecinta, cu gravitatea pacatului:
1 ) Dumnezeu a coborat personal pe munte ca sa dea Legea Sa poporului evreu.
“Muntele Sinai era tot numai fum, pentru ca Domnul se coborase pe el in mijlocul focului…Domnul s-a coborat pe muntele Sinai si anume pe varful muntelui…” ( Exodul 19, 18; 20 )
Dumnezeu nu a trimis – desi putea sa o faca – un ambasador ceresc pentru acest moment solemn. El ar fi putut insarcina un inger puternic sau o fiinta dintr-o alta lume sa aduca la indeplinite actul darii Legii. Cu toate acestea, Dumnezeu s-a implicat personal in acest act, dandu-ne o lectie vie despre sfintenia Decalogului si despre gravitatea pacatului.
2 ) Dumnezeu a scris cu propria sa mana textul Decalogului.
“ Cand a ispravit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele doua table ale marturiei, table scrise cu degetul lui Dumnezeu.” ( Exod 31, 18 )
“Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu si scrisul era scrisul lui Dumnezeu , sapat pe table.” ( Exod 32,16 )
Dumnezeu ar fi putut porunci lui Moise, sau unui scrib, sa scrie textul Decalogului, asa cum a facut cu celelalte legi si porunci date poporului evreu ( vezi Deuteronom 31, 24-26 in legatura cu celelalte legi date evreilor ! ). Faptul ca El s-a implicat direct in scrierea textului Legii morale trebuie sa ne dea serios de gandit cu privire la sfintenia si valabilitatea ei.
3 ) Dumnezeu a ales piatra ca suport al textului Legii.
“Domnul a zis lui Moise: “Taie doua table de piatra ca cele dintai si Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintai pe care le-ai sfaramat.” ( Exodul 34, 1 )
Moise crescuse in Egiptul faraonilor si dobandise intreaga intelepciune a timpului sau. De-a lungul timpului, oamenii au folosit tot felul de materiale ca suport pentru scrierile lor: scoarta copacilor, metalul tras in foi subtiri, panza, matasea, intestine de animale, fildes, etc. In Biblioteca din Constantinopol exista o carte formata dintr-un intestin de sarpe lung de 36 de metri, pe care e scrisa o parte din Iliada. Evreii si arabii foloseau de obicei matasea ca suport pentru scrierile sacre.
Pe vremea lui Moise, locuitorii Mesopotamiei foloseau ca suport tablitele de lut ars, in timp ce egiptenii erau renumiti pentru papirusurile lor. ( 2)
Cu toate acestea, Dumnezeu alege ca suport al Decalogului piatra. De ce tocmai piatra ? Nu doar ca sa ne transmita un mesaj cu privire la durabilitatea Legii Sale, ci si pentru a ne sugera un simbol: in Biblie, piatra este asociata cu ideea vesniciei si statorniciei lui Dumnezeu ( vezi Psalmul 18, 2 ; Isaia 26, 4 ; 17,10; Deuteronom 32, 4 etc. ). O Lege sapata pe table de piatra ne invata ca Legea e sapata mai intai in caracterul de neschimbat al lui Dumnezeu. De aceea Legea oglindeste caracterul Lui, lucru care iarasi trebuie sa ne determine sa privim Legea morala cu cea mai mare seriozitate.
4 ) Momentul darii Legii a trebuit sa fie pregatit cu cea mai mare atentie. Porul evreu a fost instruit sa pastreze distanta fata de munte in timpul acelor zile solemne. Cu trei zile inainte, ei trebuiau sa se sfinteasca pentru momentul acela ( Vezi Exod 19, 10-25 ).
5 ) Manifestarile naturii erau menite sa creeze in popor un simtamant al solemnitatii momentului, care sa nu se stearga curand din memorie: tunetele, fulgerele, norul gros ce acoperea muntele, cutremurul, fumul gros , flacarile care se suiau pana in mijlocul cerului ( Vezi Exodul 19, 16. 18; Deuteronom 5, 22-23 ).
La toate aceste manifestari ale naturii se adugau si trambitele care sunau cu toata puterea, amplificand solemnitatea momentului ( Exod 19, 19 ).
6 ) Decalogul a fost rostit de Insusi Dumnezeu, glasul Sau fiind auzit de intregul popor prezent.
“ Atunci Domnul, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte si a zis…” ( Exodul 20, 1 ; vezi si Deuteronom 5, 22 )
Efectul auzirii glasului lui Dumnezeu in mijlocul manifestarilor naturii a avut un efect deosebit asupra poporului, care, nemaiputand suporta, a cerut ca Moise sa fie intermediarul intre el si Dumnezeu.
Si acest amanunt ar trebui sa ne dea de gandit cu privire la caracterul Decalogului in raport cu toate celelalte legi date de Dumnezeu poporului Sau.
7 ) Tablele continand textul Decalogului au fost asezate in cel mai sfant loc din Sanctuar.
Un chivot aurit adapostea cele doua table ale Legii ( numite si “marturia” – Exod 25, 16 , sau “cuvintele legamantului” –Exod 34,28 ). Acest chivot era asezat in cea de-a doua despartitura a sanctuarului, numita Sfanta Sfintelor, locul cel mai sfant , in care doar marele preot avea voie sa intre, o singura data pe an.
Prin comparatie, toate celelalte legi date poporului evreu ( legi sanitare, legi legate de serviciile din sanctuar si legi care reglementau relatiile dintre oameni ) au fost scrise de Moise intr-o carte asezata langa “chivotul marturiei”.
Asadar, momentul darii Legii a fost insotit de o serie de manifestari supranaturale care aveau menirea sa ii invete pe evrei, dar si pe crestinii moderni, ca Legea morala este ceva deosebit de sfant, iar pacatul pe care ea il demasca este ceva deosebit de grav in ochii lui Dumnezeu.
Microscopul moral
Daca ar fi sa gasim un corespondent in istoria lumii care sa ne ajute sa intelegem importanta Legii in identificarea si demascarea pacatului, atunci acesta este inventarea ( unii spun “descoperirea” ) microscopului.
Inca din antichitate au existat filozofi si oameni cu carte care afirmau ca, dincolo de lumea vizibila cu ochiul liber, exista o intreaga lume de microorganisme, invizibile si responsabile de aparitia majoritatii bolilor. Filozoful roman Marcus Terentius Varro ( 116. – 26 i.Chr. ) le numea “animalia minuta” , iar poetul roman Titus Lucretius Carus ( 98 -55 I.Chr. ), in lucrarea “De rerum natura” vorbeste despre “germenii bolii si ai mortii” care sunt raspunzatori de epidemiile de pesta. ( 3 )
Cu toate acestea, existenta microorganismelor era sesizata doar intuitiv. De abia in secolul al 17-lea, un postavar si vanzator de maruntisuri olandez, pe nume Anton van Leeuwenhoek ( 1632- 1723 ) a construit propriul microscop cu care a a pus in evidenta existenta microorganismelor. El le-a numit “animalcules” si a fost primul care le-a vazut si desenat.
Ceea ce a insemnat descoperirea microscopului in domeniul medical, a reprezentat descoperirea Legii in domeniul moral. De la Adam si pana la Moise, se stia de existenta “germenilor” pacatului. Legea insa era nescrisa, fiind intiparita in constiintele oamenilor. Cu totii stiau ca exista pacat, ii vedeau efectele distrugatoare, dar nu exista “microscopul “ care sa-l demaste si sa-l faca vizibil in toata gravitatea lui.
A sosit insa si momentul ca acest “microscop” sa fie pus la indemana omului.
“ Caci prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului “ ( Romani 3, 20 up. ) Pentru acelasi motiv, in Vechiul Testament Legea era numita “marturia” ( Exod 25, 25.32 ), deoarece ea este o marturie despre ceea ce inseamna pacatul si despre ceea ce suntem noi.
Se povesteste despre un brahman indian care se lauda in fata unui misionar crestin ca el ocrotea viata. “Dar daca gasesti o furnica in cana cu apa “-il intreaba misionarul crestin pe brahman. “ O scot afara si beau mai departe”- raspunde acesta. Atunci misionarul ii aduce un microscop si il invita pe brahman sa priveasca la o picatua de apa. O lume necunoscuta pana atunci brahmanului i se desfasoara in fata ochilor; mici vietati care misunau intr-o singura picatura de apa. Refuzand insa sa recunoasca ceea ce vedea, brahmanul a luat microscopul si l-a spart.
Vi se pare un gest lipsit de logica si necugetat ? Oare distrugerea unui microscop inlatura realitatea existentei microorganismelor in picatura de apa ?
Daca ne vine sa zambim in fata gestului unui brahman indian care distruge microscopul pentru a nu mai vedea vietatile din picatura de apa, ce ar trebui sa facem vazand o intraga lume crestina care ignora “microscopul Legii”, doar pentru a nu i se descoperi pacatele ?
Ce este pacatul ?
De fapt, ce este pacatul ? De ce Biblia ii acorda o importanta atat de mare ?
In toata Scriptura exista circa 500 de versete care vorbesc despre pacat, pacatosi, pacatuire… Daca toate aceste versete ar fi adunate la un singur loc, ar rezulta o carte a canonului biblic de marime medie. Sa ne imaginam ca primele 18- 20 de capitole din cartea Genezei ar vorbi, in fiecare verset, numai despre pacat. Daca la acestea am adauga si sinonimele: “faradelege”, “nelegiuire”, “rautate”, etc., dimensiunile unei astfel de carti ar creste considerabil.
Pacatul este, in primul rand, o notiune religioasa, nu filozofica. El este specific religiei crestine, deoarece alte religii vorbesc despre intinare, vina, dar nu despre pacat. Chiar in sanul crestinismului pacatul este inteles diferit. Pentru unii pacat inseamna un necaz sau o nenorocire care se abate asupra omului ( “Ce pacat ca am pierdut trenul !” ). Pentru altii, pacatul inseamna renuntarea la unele traditii si mosteniri culturale ( “E pacat sa-ti schimbi religia !” ), iar pentru altii, pacat inseamna atacarea valorilor rituale ( “E pacat sa mananci de dulce in timpul postului !” ).
1) O prima definitie a pacatului, si cea mai limitata in sensuri, este redata de apostolul Ioan:
“Oricine face pacat , face si faradelege. Si pacatul este faradelege.” ( 1 Ioan 3, 4 )
Aici gasim prima lectie – o definitie de inceput in experienta crestina. Definitia este corecta, insa este inca copilareasca. Ea scoate in evidenta doar pacatul comiterii ( cand omul face ceva rau, contrar Legii lui Dumnezeu=faradelege ).
Dar ce se intampla atunci cand omul se lauda ca el nu a facut rau nimanui, ca nu a ucis pe nimeni, ca nu a furat pe nimeni, ca el nu are nimic cu cei din jur ? Mai poate fi considerat pacatos in acceptiunea biblica un astfel de om?
2 ) Aici intervine cea de-a doua definitie a pacatului, mult mai completa:
“Deci cine stie sa faca bine si nu face, savarseste un pacat “ ( Iacov 4, 17 )
De data aceasta, notiunea de pacat se clarifica si mai mult. Pacatul nu inseamna doar a face ceva rau, ci si a nu face ceva bun, atunci cand poti sa faci ceva bun. E vorba aici de pacatul omiterii. De fapt, intelegem din aceasta a doua definitie ca pacatul inseamna lipsa dragostei, inseamna egoism.
In fata acestor prime doua definitii ale pacatului, ma intreb: ce e mai grav: a face raul sau a nu face binele ? Cu siguranta ca cei mai multi vor raspunde ca a face raul este mai grav decat a nu face binele. Nu neg lucrul acesta. Ma gandesc insa la un alt aspect: Oare pentru un copil ce este mai grav: a primi o palma de la mama sau tata, sau a nu fi iubit ? Poate ca ar trebui sa reflectam mai mult la acest aspect…
3 ) A treia definitie ( si cea mai cuprinzatoare ! ) a pacatului este legata de atitudinea fata de persoana lui Iisus:
“Si cand va veni El ( Duhul Sfant ), va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata. In ce priveste pacatul, fiindca ei nu cred in Mine…” ( Ioan 16, 8-9 )
Asocierea dintre pacat si necredinta in Iisus Christos este demna de subliniat intr-o lume care considera ca a pacatui inseamna doar a face un rau concret unui semen. Domnul ne invata ca pacatul inseamna mult mai mult decat atat.
De fapt, spunand aceste cuvinte, Domnul ne trimite la izvorul oricarui pacat: atitudinea de razvratire, de independenta, de indiferenta fata de Dumnezeu. Aici se afla izvorul oricarei fapte rele si a oricarui bine nefacut.
Cu putin timp inainte de rastignire, privind spre Ierusalimul impietrit fata de solia Evangheliei, Mantuitorul spunea cu ochii inlacrimati:
“Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine ! De cate ori am vrut sa strang pe copiii tai cum isi strange gaina puii sub aripi, si n-ati vrut! “ ( Matei 23 37 )
Aceeasi durere a unei inimi de Dumnezeu care se simte respins, in ciuda nemeroaselor dovezi de iubire nemeritata, reiese si din cuvintele profetului Osea:
“Pieirea ta, Israele, este ca ai fost impotriva Mea, impotriva Celui ce te putea ajuta.” ( Osea 13,9 )
Aceaasta este definitia cea mai cuprinzatoare a pacatului: razvratire impotriva lui Dumnezeu si a vointei Sale exprimate, respingerea harului Sau, indiferenta fata de persoana si lucrarea lui Christos in favoarea pacatosului.
Un om care respinge sistematic dovezile iubirii divine , un om care refuza sa asculte de voia lui Dumnezeu exprimata in Legea Sa, un om care intoarce spatele crucii lui Christos, duce cu el “bomba” pacatului, care oricand poate sa-i arunce in aer intreaga existenta, tranformandu-l intr-o ruina vesnica.
Asa s-a intamplat cu Lusitania, cea mai frumoasa si mai mare nava aflata in larg la inceputul secolului al 20-lea. La scurt timp dupa ora doua, in ziua de 7 mai 1915, frumoasa nava a fost torpilata si s-a scufundat la sud de coasta Irlandei. Aproape 1200 de oameni si-au pierdut viata in acel dezastru. Un submarin a lovit Lusitania cu o singura torpila care a produs o prima explozie. Imediat a urmat a doua explozie, in interiorul vasului… Dupa numai 18 minute vasul s-a scufundat.
Dezastrul produs reprezenta o taina pentru omenire. Uriasa nava nu ar fi trebuit sa se scufunde datorita unei singure torpile. Ancheta facuta nu a putut descoperi cauza naufragiului. Declaratia de incarcatura a navei era: untura de porc si diverse.
Multi ani mai tarziu, a fost descoperita o copie dupa originalul declaratiei de transport. In realitate, vasul transporta munitie …
Daca nu ar fi existat aceasta incarcatura exploziva clandestina, Lusitania nu s-ar fi scufundat.
Cu totii calatorim pe marea vietii spre o destinatie pe care singuri, prin propria noastra vointa, am ales-o. Oare cati dintre noi purtam cu noi, ascunsa in cele mai intime resorturi ale fiintei, “bomba” pacatului ? Calatorim linistiti prin viata, fara sa stim ca ducem cu noi o incarcatura ce oricand poate duce la naufragiul sufletului nostru.
Dar cum sa stim daca ducem cu noi o astfel de incarcatura periculoasa ?
Dumnezeu, in iubirea Sa, ne vine in ajutor oferindu-ne “microscopul Legii “Sale.
Dar atentie ! Asigurati-va ca “cele 10 lentile” ale “microscopului” sunt cele originale, asa cum le-a lasat Dumnezeu in Decalog. Oamenii si-au permis sa schimbe unele “lentile” ale Legii…Efectul ? Imaginea este distorsionata si pacatul nu mai este depistat in toata gravitatea lui.
Sa lasam deoparte interpretarile teologilor, hotararile conciliilor, invataturile catehismelor, si sa ne intoarcem inapoi la Legea divina, asa cum ne-a fost lasata de Insusi Dumnezeu !
Lori Balogh
Referinte:
( 1 ) Micul Dictionar Enciclopedic, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1986, pag. 1273
( 2 ) Vezi Daniela Muntean, “Evolutia suportului scrierilor”, disponibil pe http://www.jurnal.muzeulastra.ro/arhiva5/08evolsup.html
( 3 ) Curs de microbiologie disponibil pe www.umftgm.ro/mbl/cursuri/cursro/vir/01_Istoric.pdf
