Decalogul și sfârșitul istoriei

Decalogul și sfârșitul istoriei

Tendințe

     Recent, în Occident a fost publicat decalogul „Noului ateism”. Corifeii acestuia, după ce au conceput tezele orientării mișcării, s-au gândit că nu ar strica să le expună și sub forma unor porunci. Așa a luat naștere decalogul „Noului ateism”, construit în paralel cu Decalogul dat de Dumnezeu prin Moise. Iată cum sună poruncile lui:

Porunca întâi: „Să nu crezi!”

Porunca a doua: „Să nu-ți faci un chip al tău, căruia să-i zici Dumnezeu!”

Porunca a treia: „Să nu accepți pe lângă tine nici un Dumnezeu!”

Porunca a patra: „Să nu ai nici un Creator!”

Porunca a cincea: „Să-ți venerezi copiii și, de aceea, să-i lași în pace cu Dumnezeu!”

Porunca a șasea: „Să fii bun și fără Dumnezeu!”

Porunca a șaptea: „Să nu ai alt Dumnezeu în afară de Știință!”

Porunca a opta: „Să nu-ți iubești aproapele fără mustrări de conștiință!”

Porunca a noua: „Să nu respecți Sabatul!”

Porunca a zecea: „Să nu îngenunchiezi în fața calității de Creator!” (1)

Ceea ce ați citit este o declarație de credință – o credința deosebit de puternică, mărturisită de circa 10% din populația lumii (după unele statistici). Căci, ce poate să însemne negarea cu atâta înverșunare a existenței lui Dumnezeu decât o credință puternică, chiar dacă, prin conținutul ei, aceasta se află la polul opus față de ceea ce noi numim credință în mod obișnuit.

Ateismul, în esența lui, nu e o noutate. Cu o mie de ani înainte de Christos, psalmistul David scria în Psalmul 14: „Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu” (vers.1). Înțelegem de aici că nebunia, în sens biblic, nu înseamnă întotdeauna o dereglare mintală. Ea capătă un sens mult mai larg, cuprinzând și dereglările morale pe care le poate suferi o ființă umană.

Dacă în trecut ateismul era un fenomen izolat, caracterizându-i mai ales pe bărbați, începând cu secolul al 19‑lea, odată cu dezvoltarea științei și tehnicii, el a devenit un fenomen de masă, fiind îmbrățișat deopotrivă de bărbați și de femei. Să fie acesta un semn al sfârșitului?

Dacă punem alături statisticile referitoare la amploarea ateismului în zilele noastre și întrebarea retorică a Mântuitorului: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ?” (Luca 18,8), atunci nu putem să nu vedem în acest fenomen un semn al apropierii sfârșitului lumii. Ateismul militant reprezintă, așadar, una dintre tendințele lumii contemporane.

O altă tendință, observată de sociologi și de șefi ai bisericii creștine (recent, și de Papa Benedict al 16‑lea), este atitudinea din ce în ce mai indiferentă față de religie. Indiferentismul religios nu înseamnă ateism. Oamenii își păstrează credința în Dumnezeu, însă au devenit indiferenți față de tot ce înseamnă practica religiei. Secularismul a cuprins mase largi de oameni, influențându-le gândirea și obiceiurile. Weekend-ul nu mai e așteptat de majoritatea oamenilor pentru participarea la slujbele religioase, ci pentru cumpărături, distracție și relaxare.

O consecință directă a indiferentismului religios este relativismul moral. În societatea noastră se aud adesea replici de genul: „Ce e corect pentru tine, poate că nu e corect și pentru mine”, sau: „fiecare persoană își descoperă singură calea cea dreaptă”.

Într-un sondaj de opinie remis spre difuzare de Barna Group, 83% dintre tinerii intervievați au afirmat că pentru ei, „adevărul moral depinde de circumstanțe”. Doar 6% au recunoscut că adevărul moral este absolut. Acesta este probabil unul dintre motivele majore pentru care 70% dintre tineri au experimentat relații sexuale până la vârsta de 20 de ani. Nu e de mirare că America înregistrează cea mai mare rată a bolilor transmise pe cale sexuală, anual fiind raportate circa 15,3 milioane de cazuri noi.

Relativismul moral și-a demonstrat din plin roadele. Scăderea numărului de căsătorii în favoarea legăturilor de concubinaj, creșterea numărului de copii monoparentali, creșterea numărului divorțurilor, violurilor, crimelor, actelor de corupție etc. sunt consecințe ale unei legi imuabile: „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună” (Osea 8,7) Să fie și acesta un semn al sfârșitului?

Dacă punem tabloul moral al societății moderne alături de tabloul profetic zugrăvit de apostolul Pavel în 2 Timotei 3,1‑5, atunci putem fi siguri că indiferentismul religios și relativismul moral al zilelor noastre sunt și ele semne ale sfârșitului lumii.

„Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” (2 Timotei 3,1‑5)

Cea de-a treia tendință a societății omenești contemporane, în total contrast cu primele două amintite, este întoarcerea la morala biblică, exprimată în Cele Zece Porunci, ca singura soluție pentru salvarea omenirii.

Comisia Celor Zece Porunci, o organizație privată formată din peste 500 de lideri religioși și oameni de televiziune, s-a întrunit de mai multe ori pe teritoriul SUA și al Canadei. După mai multe discuții, s-a stabilit că ziua de duminică, 7 mai 2006, să fie declarată Ziua Celor Zece Porunci. Data aleasă corespunde perioadei cuprinse între Paștele Evreiesc și Rusalii, timp în care Moise a primit de la Dumnezeu Decalogul pe cele două table de piatră.

Mișcarea s-a născut în urma agitației produsă de inițiativa amplasării Monumentului Celor Zece Porunci în școli, în curțile de justiție și în alte locuri publice și a refuzului Curții Supreme de Justiție de a aproba acest lucru.

În cartea „De ce sunt cele Zece Porunci importante”, dr. D. James Kennedy, unul dintre liderii religioși care sunt afișați pe website-ul oficial al mișcării (2), afirmă că ziua Sabatului a fost schimbată de Christos și urmașii Săi, iar în capitolul intitulat „Darul odihnei”, autorul sugerează că acest nou Sabat este soluția pentru nevoile Americii de astăzi. Sub titlul „Păstrează Sabatul și păstrezi națiunea”, el scrie că atunci când Sabatul este profanat și desacralizat, națiunea decade din ce în ce mai mult.

Ziua Celor Zece Porunci este cea mai recentă încercare de a schimba constituția americană și de a promova morala iudeo-creștin prin puterea civilă. Să fie și acesta un semn al sfârșitului? În anul 1888, E. G. White scria în Review and Herald:

     „Vine un timp când Legea lui Dumnezeu va fi într-un sens special anulată pe pământul nostru. Conducătorii națiunii noastre (națiunea americană, n.n.), prin decrete legislative, vor pune în vigoare legea duminicală și astfel, poporul lui Dumnezeu va fi adus într-un mare pericol. Când națiunea noastră va decreta în consiliile sale legislative legi care să oblige conștiințele oamenilor în ce privește privilegiile lor religioase, impunând păzirea duminicii și aducând autoritatea represivă împotriva celor ce țin Sabatul Zilei a Șaptea, Legea lui Dumnezeu va fi anulată pe pământul nostru, iar apostazia națională va fi urmată de ruină națională.”

Citatul e mai sus nu este altceva decât un comentariu în rezumat al uneia dintre profețiile apocaliptice ce stau să se împlinească: Apocalipsa cap. 13,11‑17.

Iată trei tendințe ale societății în care trăim. Și ce observăm? O polarizare a societății. Sau, folosind un termen biblic, o „coacere a holdelor” care devin gata pentru seceriș (vezi Ioan 4,35; Apocalipsa 14,15‑16). Omenirea e gata pentru finalul de istorie!

Legea duminicală

     Imaginați-vă că într-una din zilele acestei săptămâni, deschizând radioul sau aparatul TV, veți auzi, printre știrile obișnuite ale zilei, următorul anunț:

„Congresul SUA, întrunit în ședință extraordinară, analizând criza profundă economică, financiară, socială și morală în care se află națiunea americană, luând act de înmulțirea fără precedent a dezastrelor abătute asupra teritoriului SUA și ținând cont de dorința celor mai largi grupări și organizații creștine, precum și de cererile înaintate guvernului de cele mai puternice confederații sindicale, decretează:

     Articolul 1: Toți cetățenii SUA, precum și străinii aflați temporar pe teritoriul american, în interes de afaceri sau în vizită, pe toată durata șederii lor, vor acorda o deosebită atenție respectării duminicii ca zi de cult și de închinare.

     Articolul 2: Se interzice cu desăvârșire orice activitate productivă, comercială, agricolă sau de transport, orice manifestări sportive, culturale, distractive și de agrement, cu excepția celor legate de învățământul religios și participarea la slujbele duminicale în biserici.

     Articolul 3: Ziua de duminică va fi dedicată actelor de caritate, participării la slujbele religioase, la întruniri cu caracter religios și de rugăciune, în care se vor înălța rugăciuni pentru salvarea națiunii americane și înlăturarea dezastrelor care au lovit-o în ultima vreme.

     Articolul 4: Cei care nu se vor supune acestor prevederi vor suporta rigorile legii, după cum urmează:

     – pentru prima abatere: amendă, după norme care vor fi date publicității ulterior

     – pentru abateri repetate: confiscarea averii personale, interzicerea oricăror schimburi comerciale sau închisoare, după caz.”

Semnat: Președintele Congresului SUA

Promulgat: Președintele în exercițiu al SUA

     Vi se pare posibilă o asemenea știre în zilele noastre? Mărturisesc că, dacă nu aș cunoaște cât de puțin Biblia, și mai ales profeția din Apocalipsa cap.13, aș gândi ca majoritatea oamenilor: „Așa ceva, niciodată! În țara tuturor libertăților, în țara care a adăpostit pe cei persecutați din toate colțurile lumii, în țara care, prin mesajul înscris pe Statuia Libertății, îi asigură de ocrotire pe toți oprimații lumii, așa ceva nu se va întâmpla niciodată!”

Și totuși, o asemenea știre, chiar dacă va fi redactată cu alte cuvinte, într-o zi va fi răspândită pe toate canalele mass-media din lume. Ne place sau nu, credem sau nu, o astfel de lege va fi dată. Întâi în SUA, apoi, în condiții pe care acum nu ni le putem imagina, în întreaga lume.

De ce cred acest lucru? Pentru simplul motiv că Dumnezeu, în preștiința Sa, a descoperit câte ceva despre viitorul omenirii în profețiile cu caracter escatologic din Cuvântul Său (în mod deosebit cap.13 din Apocalipsa. Cadrul nu ne permite să aprofundăm acum aceasta profeție). Dar ce legătură există între o astfel de posibilă lege duminicală și subiectul general cu care ne ocupăm: „Decalogul – Marea Constituție a omenirii”?

Am amintit de una dintre tendințele evidente ale societății americane – aceea de întoarcere spre Legea divină, ca singura cale de salvare a națiunii americane. Activitatea febrilă a Comisiei Celor Zece Porunci din ultimii ani, declararea Zilei Celor Zece Porunci, întreaga agitație produsă în jurul instalării monumentelor celor Zece Porunci în diferite instituții publice, refuzul (deocamdată) Curții Supreme de Justiție de a aproba amplasarea unor astfel de monumente, toate acestea, și încă multe altele, dovedesc reorientarea națiunii spre valorile morale expuse în Decalogul iudeo-creștin.

Până aici, privite lucrurile superficial, totul este pe făgașul cel bun. E ceva rău ca oamenii să fie încurajați să se întoarcă spre Legea lui Dumnezeu? Desigur că nu e nimic rău în asta, dimpotrivă. Și totuși e o problemă! O mare problemă! Legea morală la care suntem îndemnați să ne întoarcem de către diferite organizații creștine, tot mai influente în zilele noastre, nu este Originalul divin. Este un surogat omenesc. „Cineva”, în decursul istoriei creștine, printr-o ingenioasă inginerie în materie de morală, și-a permis să modifice textul sacru, rostit de Însuși Dumnezeu pe Sinai, apoi scris de mâna Lui pe cele două table de piatră date lui Moise.

Cu șase secole înainte de Christos, profetul Daniel, inspirat de Duhul lui Dumnezeu, a profetizat despre această încercare de schimbare a Legii morale: „El („cornul cel mic” n.n.) va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt și se va încumeta să schimbe vremile și Legea; și sfinții vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremi și o jumătate de vreme.” (Daniel 7,25)

Spărtura făcută în Legea divină de către această entitate misterioasă numita „cornul cel mic” se află chiar în inima Decalogului, în singura poruncă ce Îl identifică pe Dumnezeu ca fiind Creatorul tuturor lucrurilor văzute și nevăzute din Univers – Porunca a patra.

Așa cum am văzut în cadrul studiului legat de Porunca a patra, Sabatul zilei a șaptea este singura zi binecuvântată și sfințită de Dumnezeu încă de la Creație (vezi Geneza 2,2‑3). Această zi a fost lăsată ca un semn de recunoaștere între Dumnezeu și poporul Său (vezi Ezechiel 20,12.20) și de respectarea ei sunt legate numeroase făgăduințe făcute de Creator (vezi Isaia 56,1- 7).

Sabatul zilei a șaptea a fost respectat de copiii lui Dumnezeu încă de la Creație, apoi a făcut parte din tezaurul adevărului încredințat poporului evreu ales, pentru ca, în timpurile Noului Testament, el să fie întărit și reconfirmat prin cuvintele Mântuitorului (vezi Matei 5,17‑19; Marcu 2,27‑28), prin exemplul Său (vezi Luca 4,16) și prin învățătura și exemplul apostolilor Săi (vezi Fapte 17,2; 18,4; Iacov 2,10‑12; 1 Ioan 5,2‑3; etc.).

Mai mult decât atât, profetul Isaia amintește de respectarea Sabatului zilei a șaptea și în condițiile Noului Pământ, recreat de Dumnezeu după ce se va fi sfârșit istoria atât de dureroasă a păcatului (vezi Isaia 66,22‑23). Așadar, porunca de a respecta Sabatul zilei a șaptea se întinde ca un arc peste timp, de la Creație până în veșnicii. Și, pentru că discutăm de morală, nici nu putea fi altfel.

Dacă Dumnezeu Însuși ne asigură: „Eu sunt Domnul. Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3,6), dacă Scriptura afirmă cu toată puterea ei de convingere că „Iisus Christos este Același ieri, azi și în veci” (Evrei 13,8) și dacă Biblia ne asigură că în Dumnezeu „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1,17 up.), este numai drept să considerăm că și Legea Sa morală, care nu este altceva decât o oglindire a caracterului Său, este veșnică și neschimbătoare.

De altfel, ce încredere am putea avea într-un Dumnezeu schimbător, care azi ne cere un lucru, iar mâine alt lucru? Ce siguranță am mai avea dacă morala ar fi schimbătoare și relativă ca norii purtați de vânt? Din fericire, Dumnezeul revelat în Scripturi nu este un Dumnezeu schimbător. El este Stânca (vezi Psalmul 18,1‑2) – metaforă ce ne vorbește despre stabilitate, statornicie și credincioșie.

Spărtura făcută în Legea divină nu putea lăsa un vid în dreptul Poruncii a patra. Ceva trebuia pus în locul Sabatului zilei a șaptea, pentru ca amăgirea să fie desăvârșită. Așa a apărut „sabatul duminical” – un adevărat surogat al adevăratului Sabat.

Dacă Sabatul zilei a șaptea este un semn al lui Dumnezeu, prin care El Își recunoaște adevăratul Său popor (vezi Ezechiel 20,12. 20; Exodul 31,13.17), în mod logic, sabatul duminical este și el un semn al unei alte entități „semnul fiarei” – de care se amintește în Apocalipsa cap.13. Această profeție ne descoperă faptul că în zilele din urmă ale istoriei va exista o colaborare perfectă între două puteri reprezentate prin cele două fiare: fiara ieșită din mare (Papalitatea) și fiara ieșită din pământ (SUA).

Colaborarea dintre ele a avut deja drept rod căderea comunismului în Europa de Est, lucru ce e îndeobște recunoscut. Din această colaborare viitoare se va naște ceea ce Biblia numește „icoana fiarei” (Apocalipsa 13,14‑17) – acel sistem și angrenaj politico-religios, copiat după modelul care a funcționat în Evul Mediu, când biserica își impunea normele morale prin brațul puterii civile.

Pare ceva imposibil de realizat în democrațiile occidentale de astăzi? Biblia ne asigură că sabatul fals (duminica) va fi impus, prin forța brațului civil, întâi națiunii americane, apoi prin simpatie, în întreaga lume. Cum? Nu știm. Dar știm că Dumnezeu nu minte și Biblia nu greșește niciodată.

De altfel, ideea unei legi duminicale nu este o noutate. În SUA, în multe dintre statele ce alcătuiesc federația americană există așa-numitele „legi albastre” – niște legi puritane între care se regăsește și cea duminicală.

Iată cum sună legea duminicală din statul Virginia: „Fiecare bărbat și femeie să se pregătească dimineață pentru serviciul divin și predicile de duminică, iar după amiază, pentru serviciul divin și catehizare. Pedeapsa pentru prima abatere: să-și piardă provizia pentru întreaga săptămână următoare, pentru a doua: să-și piardă provizia și, de asemenea, să fie biciuit, iar pentru a treia abatere; să fie omorât.” (3)

Această lege duminicală există încă în legislația statului Virginia, după cum ea există și în majoritatea statelor americane. Faptul că, deocamdată, nu li se acordă importanță unor astfel de legi, e o altă problemă. Tendința actuală este ca aceste „legi albastre” duminicale să fie reactivate și impuse pe plan federal.

Primul amendament al Constituției SUA susține deplina libertate religioasă pentru toți cetățenii americani. Astăzi însă, se fac mari presiuni pentru ca acest amendament să fie înlăturat, iar Constituția SUA să fie schimbată. Legea prevede că, pentru schimbarea Constituției, e nevoie de acordul a 34 de state din cele 50. Din ultimele informații rezultă că deja 32 de state americane sunt de acord cu schimbarea Constituției. Mai e nevoie doar de acordul a doua state și pot fi întrunite condițiile legale pentru convocarea Adunării Constituționale care să ia în discuție modificarea Constituției.

Pe de altă parte, Curtea Supremă de Justiție face și ea presiuni în sensul renunțării la primul amendament ce asigură separarea bisericii de stat și deplina libertate religioasă a cetățenilor americani. În zilele de 30 și 31 ianuarie 1986, mai mulți judecători de la Curtea Supremă au luat în discuție acest prim amendament al Constituției, precum și legile duminicale existente deja în unele state americane. Concluzia la care s-a ajuns cu acea ocazie a fost aceea că aceste legi duminicale nu sunt de natură religioasă, ci socială.

Diferite organizații creștine, cum este „Alianța Zilei Domnului” din SUA, militează pentru respectarea duminicii, stabilind numeroase contacte cu diferite biserici creștine. Posturi de radio americane lansează adesea ideea că dezastrele care lovesc America nu vor dispărea până ce națiunea Americană nu se va întoarce la Dumnezeu, respectând sabatul duminical. Cunoscuți teleevangheliști americani ca Jerry Falwell (decedat în 2007) și Pat Robertson au declarat deschis că SUA au nevoie de un președinte creștin, că națiunea americană trebuie să devină o națiune creștină, având legi creștine.

Dar ce e rău în asta? Principiile creștine nu sunt ele cele mai de dorit în viața unei națiuni? Desigur! Însă când aceste principii sunt impuse prin brațul civil, statul devine fundamentalist, iar persecutarea celor ce nu cred sau gândesc în ton cu legile devine inerentă.

Jerry Falwell a afirmat chiar că ideea de a nu amesteca religia cu statul este satanică, deoarece îi împiedică pe creștini să conducă țara. Se cere însă o precizare: nu diavolul a inventat principiul separării bisericii de stat, ci Domnul Christos când a spus: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Matei 22,21). Cele două nu trebuie să fie amestecate.

Singura religie acceptată de Dumnezeu este cea revelată în Cuvântul Său și acceptată în mod voluntar de către om, fără să fie impusă de legi civile. Amestecul guvernelor în probleme religioase reprezintă „foc străin” și nu va aduce nimic bun. Dacă Mântuitorul a dat Bisericii Sale libertate religioasă, diavolul a oferit bisericii ispita puterii seculare, pentru ca atunci când va deveni majoritară, să impună și altora preceptele ei religioase.

Presiunile pentru impunerea legii duminicale nu se fac simțite doar în SUA, ci și în Uniunea Europeană. Cei care cer o astfel de legislație sunt o coaliție de sindicate, împreună cu politicieni romano-catolici (de ex. Partidul Democrat German). Sprijinul vine și din partea Bisericii Anglicane, a Consiliului Bisericilor Libere și chiar a rabinului-șef al Angliei.

Desigur că elaborarea unei astfel de legi, care va restrânge libertatea de conștiința, va fi motivată consistent la vremea respectivă. Deși nu putem cunoaște toate motivele care vor fi invocate, putem totuși întrezări unele dintre ele. Un lucru este însă sigur: problema necesității unei astfel de legi duminicale va fi astfel prezentată pe toate canalele mass-media încât mulțimile vor fi convinse că această lege e necesară. Încă de pe acum putem întrezări cum terenul e pregătit astfel încât oamenii să nu se răzvrătească împotriva unei legi de felul acesta, atunci când va sosi timpul ca ea să fie dată.

Cel puțin trei rațiuni vor fi invocate în favoarea dării unei legi duminicale:

1) Dezastrul economic și financiar la care niciun guvern nu găsește soluții

2) Dezastrele naturale tot mai dese și de amploare tot mai crescândă

3) Decăderea morală a societății față de care nu se găsește nicio soluție

Deja, în mass-media se lansează tot mai intens ideea că „nu va exista nicio scăpare de la dezastrul economic până ce duminica nu va fi cu strictețe impusă de decretele și acțiunile gvernului”.

Ultimul test

     Profeția din Apocalipsa cap. 13 este pe cale să se împlinească în amănuntele ei. Ea ne arată că în curând legea duminicală (un surogat al Legii divine!) va fi impusă, mai întâi în America, sub forma unei legi civile, apoi în întreaga lume. Acum încă nu putem înțelege cum se va întâmpla acest lucru. Dar profeția nu minte și ceea ce a rostit Dumnezeu în preștiința Sa se va întâmpla cu siguranță.

Ceea ce este foarte clar este următorul fapt: atunci când această lege va fi dată de către puterea civilă, lumea se va împărți în două:

– Cei mulți, care, temându-se de consecințe, i se vor supune. Ei sunt cei despre care Biblia afirmă că vor primi, fie pe frunte (din convingere), fie pe mâna dreaptă (forțat), „semnul fiarei” (Apocalipsa 13,16‑17).

– Cei puțini, care vor rămâne credincioși lui Dumnezeu și Legii Sale. Ei vor avea de suportat cele mai severe persecuții, dar vor primi asigurarea aprobării divine. Păzind, nu un sabat fals, impus de legile civile, ci adevăratul Sabat – cel al zilei a șaptea -, ca semn veșnic între Dumnezeu și poporul Său.

Celor care vor ceda presiunilor de tot felul și vor accepta sabatul fals impus de legile statului, Scriptura le adresează una dintre cele mai solemne avertizări din câte există pe paginile ei: „Apoi a urmat un alt înger, al treilea, și a zis: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului.” (Apocalipsa 14,9‑10)

Poate un Dumnezeu al iubirii, așa cum Îl cunoaștem din revelația biblică, să dea un avertisment atât de sever? Desigur. Doar o iubire desăvârșită și o dorința infinită a Creatorului nostru de a ne salva de amăgirea Diavolului poate explica un asemenea limbaj sever. Mesajul transmis prin acest avertisment de o severitate străină de natura divină este dublu:

1) Găsim aici dovada că problema primirii sau respingerii semnului fiarei (acceptarea sabatului fals) este de o importanță capitală, din moment ce consecințele alegerii sunt atât de grave. Lui Dumnezeu nu Îi este indiferent ce alegere facem: Legea Sa sau legile oamenilor? Este o problemă de loialitate.

2) Dumnezeu ne iubește atât de mult încât ne dorește cu gelozie pentru Sine, căutând prin toate mijloacele posibile să ne împiedice să pierim.

Deoarece decretarea legii duminicale este un eveniment final, după care Biblia nu mai are prea multe de spus în legătură cu istoria omenirii, înțelegem de aici că ne aflăm în fața unui test final al credincioșiei. Trecut cu bine sau nu, acest test va fi urmat de evenimentul care va încorona istoria: revenirea în slavă a Mântuitorului. Atunci, când toate lucrurile vor fi limpezite, când toate dedesubturile vor fi scoase la lumină, când vor fi demascate toate amăgirile diavolului, vor fi rostite unele dintre cele mai solemne cuvinte care au fost vreodată auzite în Univers:

„Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe; cine este fără prihană, să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe.” (Apocalipsa 22,11)

Pățania domnului Smith

     În anul 1938, un locuitor de pe Long Island, SUA, s-a gândit că ar fi bine să aibă un barometru care să-i arate cum va fi vremea. Prin urmare, dl. Smith a făcut o comandă la un magazin din New York. La scurt timp, coletul a sosit și, desfăcându-l, dl. Smith a constatat că acul barometrului se află sub cifra 29, acolo unde pe cadran se putea citi „uragane și furtuni”. A privit nedumerit la barometru, apoi la timpul frumos de afară și și-a zis: „Trebuie să fie defect acest barometru…” Apoi l-a returnat magazinului.

În aceeași zi însă, pe la ora două și jumătate după-amiaza, în timp ce el se afla în oraș, s-a dezlănțuit uraganul. Vântul, având viteza de 160 km/oră, și valurile înalte de 13 m au măturat mai mulți kilometri în interiorul insulei. Multe locuințe, între care și cea a d-lui Smith, au fost luate de ape. Vase și trenuri au fost făcute bucăți, iar pretutindeni se puteau vedea urmările dezastrului. Barometrul spusese adevărul, chiar dacă vremea se arăta frumoasă. Dl. Smith nu l-a crezut însă…

Întrebarea profetului Isaia: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?” (Isaia 53,1) este cât se poate de actuală. Recent (octombrie 2008), Papa Benedict al 16‑lea se arăta profund îngrijorat, în fața a peste 200 de înalți prelați, de dezinteresul oamenilor față de Biblie (4). Societatea modernă secularizată nu mai ia în considerare avertismentele „barometrului” divin cu privire la apropierea unei „furtuni” fără precedent în istoria omenirii.

Tabloul societății omenești din ultimele zile ale existenței sale, zugrăvit de Însuși Domnul Christos, ne vorbește despre o omenire care își vede liniștită de treburi, ca și când nimic grav nu s-ar întâmpla: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel și în zilele Fiului Omului; mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; și a venit potopul și i-a prăpădit pe toți. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar în ziua când a ieșit Lot din Sodoma a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți. Tot așa va fi și în ziua în care se va arăta Fiul Omului” (Luca 17,26‑30)

E rău să te hrănești, să-ți vezi de familie, de muncă, de câștigarea existenței? Nu așa ceva vrea să ne transmită Mântuitorul. Pericolul pe care îl scoate în evidență este altul: acela de a da prioritate lucrurilor normale într-un timp caracterizat prin anormalitate, când toate semnele indică iminența sfârșitului.

Era ceva cât se poate de normal că dl. Smith să-și rezolve problemele în oraș. Dar nu în acea zi, când barometrul îi arăta iminența unui uragan. În ziua aceea altele erau prioritățile și urgențele. Noi trăim, potrivit descoperirilor profetice, în ultimele zile ale istoriei omenirii. Deși trebuie să muncim, să zidim, să ne întemeiem familii, să cumpărăm și să vindem, etc., a ne rezuma viața doar la aceste preocupări trecătoare, neglijând pregătirea sufletelor noastre pentru întâlnirea cu Dumnezeu, este cea mai mare greșeală posibilă. O greșeală cu efecte veșnice!

„Barometrul” Cuvântului lui Dumnezeu ne arată că ultimul act al luptei dintre bine și rău în care este implicată întreaga omenire este pe cale să se declanșeze. Același „barometru” ne arată ca „furtuna” ce se va declanșa pe pământ va avea în centrul ei problema Legii lui Dumnezeu, împărțind lumea în două, după cum va primi, fie „semnul fiarei” (sabatul fals – duminica), fie „semnul lui Dumnezeu” (Sabatul zilei a șaptea). Din care categorie vrei să faci parte? Nimeni nu va decide în locul tău. Alegerea îți aparține în totalitate.

O biserică a Decalogului

     În fața unei universități, o mulțime de studenți demonstrează. De câteva ore, mai multe mașini ale poliției străjuiesc intrarea în universitate. Polițiști înarmați înaintează, încercând să rupă rândurile manifestanților. Bombele lacrimogene explodează una după alta și pretutindeni e numai fum și lacrimi. Studenții se regrupează și confruntarea cu forțele poliției reîncepe.

În mijlocul confruntărilor, o tânăra studentă cade la pământ și rămâne întinsă, parcă lipsită de viață. Un om care asista la manifestație se apropie, se apleacă spre ea și o întreabă:

– „Ce pot să fac pentru dvs., domnișoară?”

Tânăra își întoarce ușor fața însângerată spre străin și îi spune:

– „Să schimbați lumea, domnule!”

Astăzi, mai mult decât oricând în istoria ei, lumea are nevoie de schimbare. Dar cine să o facă? Prin ce mijloace? Cine își poate lua o asemenea responsabilitate mondială? Este posibil ca, într-adevăr, lumea să fie schimbată în bine?

Pesimiștii vor spune că așa ceva nu va fi niciodată posibil. Conducătorii politici vor încerca să o facă prin legi și decrete omenești. Șefii marilor biserici vor încerca să o facă încercând să impună lumii preceptele religioase, folosindu-se de forța civilă. Biblia însă ne descoperă altceva: lumea poate fi schimbată în bine. Cum? Începând cu mine și cu tine!

Descriind scenele tulburătoare ale finalului de istorie, în care fiara din mare, sprijinită de fiara din pământ, încearcă să impună lumii semnul ei, cartea Apocalipsei ne prezintă un tablou luminos. În aceste timpuri tulburi, de mare confuzie morală, Dumnezeu are un popor al Său, fidel Legii Sale și urmându-L îndeaproape pe Iisus. „Aici este răbdarea sfinților care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Iisus.” (Apocalipsa 14,12)

„Aici”, în acest timp de mare întuneric spiritual, când pământul pare să se cufunde definitiv sub dominația puterii fiarei și a icoanei ei, Dumnezeu are o biserica ce se caracterizează prin trei trăsături esențiale:

1) Răbdare în încercări și persecuții

2) Fidelitate constantă față de toate poruncile lui Dumnezeu aflate în Legea Sa

3) O credința ca a lui Iisus și o credință în Iisus ca singur Mântuitor al păcătoșilor

Mărturisesc că, dacă astăzi aș căuta adevărul lui Dumnezeu și adevărata Lui biserică de pe pământ, aș căuta acea biserica ce corespunde acestor criterii:

– o biserică în care să întâlnesc oameni schimbați prin harul lui Dumnezeu,

– o biserică ce acordă respect față de toate Cele Zece Porunci ale Legii morale (nu doar la opt sau nouă dintre ele!)

– o biserică ce Îl are în centrul închinării și slujirii ei pe Domnul Iisus Christos, singura nădejde de mântuire.

De ce aș face o asemenea alegere? Pentru că doar această biserica va trece testul final al loialității față de Legea lui Dumnezeu. Doar această biserica a „rămășiței” va fi recunoscută de El ca fiind „mireasa Mielului” (Apocalipsa 21,9 up.).

De la inimă la inimă

Iată-ne ajunși la final! Nu pentru că am fi epuizat subiectul despre Legea lui Dumnezeu! În ceea ce am făcut, de abia am atins cu degetul cel mic imensul ocean al înțelepciunii divine concentrată în Decalog. „Văd că tot ce este desăvârșit are margini” – scria psalmistul David. „Poruncile Tale însă sunt fără margini” (Psalmul 119,96)

Însă dincolo de o cunoaștere pur teoretică a adevărului (care de altfel e necesară!), există ceva mult mai important: atitudinea față de adevăr. Aceasta Îl interesează în mod deosebit pe Dumnezeu. Și acum, cu tot respectul care ți se cuvine, îndrăznesc să te întreb:

Ce vei face cu adevărul pe care tocmai l-ai înțeles cu privire la Legea divină? Îl vei așeza undeva în sertarele ființei tale, asemenea unei cărți uitate și prăfuite din bibliotecă? Sau vei dori, indiferent de consecințe, să asculți de ceea ce îți cere Dumnezeu?

Vei continua cu compromisurile morale, indiferent care sunt acestea, sau vei cere de la Dumnezeu putere să faci o reformă în viața ta?

Îți vei face o analiză minuțioasă a vieții, depistând punctele în care Creatorul tău vrea să te vadă schimbat, sau vei merge mai departe nepăsător față îndemnurile delicate ale Duhului Sfânt?

Alegerea îți aparține. Dar nu uita: Dumnezeu a făcut totul pentru ca tu să faci alegerea cea bună. La cruce, El a dat ce a avut mai scump în acest Univers – pe singurul Lui Fiu. Mai mult decât atât nu se putea. De aceea nimeni nu va avea nicio scuză la judecata finală.

Oare nu merită acest Dumnezeu minunat deplină noastră ascultare și recunoștință? Dacă El ne cere să ascultăm de Legea Sa, tot spre binele nostru o cere. Privește în jur! Ce viață mizerabilă duc cei lipsiți de criterii morale! În același timp, cât de îmbelșugată și plină de pace și bucurie e viața celor ce asculta în totul de El!

Făgăduința lui Dumnezeu este și pentru tine! Eu nu te cunosc și nu știu dacă ceea ce îți voi cita acum din Cuvântul lui Dumnezeu ți se potrivește. Dar dacă o voce interioară îți va spune că acest cuvânt este și pentru tine, primește-l ca din partea unui Tată ceresc care te iubește:

     „Dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârșit și păzește toate legile Mele și face ce este drept și plăcut, va trăi negreșit, nu va muri. Toate fărădelegile pe care le-a făcut i se vor uita. El va trăi din pricina neprihănirii în care a trăit.

     Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă că el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?

     Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceți-vă dar la Dumnezeu și veți trăi!” (Ezechiel 18,21‑23. 32)

Nu știu dacă pe acest pământ ne vom întâlni vreodată. Dar știu că, dacă ne vom întoarce din toată inima la Dumnezeu și dacă vom rămâne lângă El indiferent de împrejurări, ne vom regăsi pe plaiurile Noului Pământ. Și atunci, neîngrădiți de timp și spațiu, vom avea ce povesti. O veșnicie întreagă!

Până atunci îți spun un sincer „La revedere, pe Noul Pământ!

Lori Balogh

 

Referințe:

(1) Prof. univ. dr. Ion Irimie, http://www.ziarulfaclia.ro/Corespondenta-din-M% C3% BCnchen-Poruncile-Noului-ateism-+9982

(2) Vezi site-ul oficial al Comisiei Celor Zece Porunci: http://www.tencommandmentsday.com/

(3) Law and Orders, Divine, Politique and Marțial for the colony în Virginia

(4) Vezi: http://www.ziare.com/Papa_discuta_cu_200_de_episcopi_despre_dezinteresul_fata_de_Biblie-428401.html

 

 

This entry was posted in Decalogul and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Decalogul și sfârșitul istoriei

  1. Flaviu says:

    Ma gandesc ce impact ar avea publicarea acestui articol pe un cotidian central, gen adevarul.ro … ar face un bine inmiit tuturor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.