Porunca a cincea – Respect față de autoritate
„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău!”
Exod 20, 12
Aroganță, dispreț, neascultare…
I-ați auzit pe unii adolescenți care, vorbind despre părinții lor, folosesc expresii ca „bătrânu”, „babacu”… ? Ați văzut mame în vârstă bătute de copiii lor pentru că nu le-au dat acestora mica lor pensie pentru a cumpăra băutură? Ați auzit de părinți bătrâni care nu au mai primit niciun telefon sau scrisoare de la copiii lor de ani de zile? Ați fost în azile de bătrâni ca să vedeți câți părinți bătrâni, care, deși au copii cu o situație financiară bună, se află acolo abandonați? Ați văzut copii de doar câțiva anișori care își înjură mama și își lovesc tatăl, doar pentru ca aceștia nu le împlinesc dorințele pe loc?
Cu siguranță că ați văzut și ați auzit multe lucruri de felul acesta. Din nefericire, la acest capitol (și nu numai la acesta! ) societatea noastră este bolnavă. Tânăra generație e adesea arogantă, disprețuitoare și lipsită de respect și considerație față de generațiile anterioare. Faptul acesta nu îl surprinde pe cercetătorul atent al Bibliei, căci apostolul Pavel amintește în scrierile sale că neascultarea și lipsa de respect față de părinți este unul dintre semnele evidente ale timpului sfârșitului.
„Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie…” (2 Timotei 3,1‑2)
Toate aceste fapte, care sunt din ce în ce mai prezente în societatea noastră, dovedesc necesitatea unei reglementări de natura morală care să așeze la locul lor firesc relațiile interumane, în special cele din cadrul celulei societății – familia.
Din acest punct de vedere, Biblia poate aduce vindecare căci ea este, prin excelență, un manual al relațiilor. Poate că uneori ne-am întrebat de ce Biblia nu e mai concentrată, de ce nu e mai mică în dimensiuni. De ce atâta istorie, atâtea biografii, atâtea fapte relatate cu lux de amănunte?
Unul dintre motive constă în faptul că educația cea mai eficientă nu se face prin legi, reguli și norme, ci prin exemple. Relatându-ne despre vieți de oameni, unii buni, alții răi, majoritatea dintre ei având caractere complexe, fiind un amestec de lumini și umbre, Biblia ne învață principiile care trebuie să guverneze relațiile noastre cu Dumnezeu și cu semenii.
Decalogul, în mod particular, reglementează aceste relații. Dacă primele patru porunci reglementează relația cu Dumnezeu (pe verticală), ultimele șase porunci se referă la relațiile interumane (pe orizontală).
Porunca a cincea ocupa un loc central. Ea se află chiar în inima Decalogului, acest fapt nefiind întâmplător. După ce suntem învățați cum să ne purtăm în relația cu Dumnezeu (primele patru porunci), Biblia ne învață cum să ne purtăm în relațiile de familie (Porunca a cincea), pentru ca apoi să fim învățați cum să abordăm relațiile cu semenii noștri (ultimele cinci porunci). Nu întâmplător Porunca a cincea se află în capul listei poruncilor de pe a doua tablă a Legii morale, căci respectul față de autoritatea părintească se va răsfrânge în mod natural asupra tuturor relațiilor pe care un om le stabilește în societate.
O societate bolnavă de aroganța generației tinere, de disprețul față de valorile realizate de înaintași, nu poate fi vindecată decât prin cerința expresă a Poruncii a cincea: ascultare, respect și considerație față de autoritatea părintească.
Principiul respectului
Respectul este un principiu regăsit în toate codurile de conduită umană. El nu dispare niciodată. Chiar dacă maturizarea copiilor îi face să își ia viața în propriile mâini, respectul acestora față de părinții lor nu trebuie să înceteze niciodată. Mâinile crăpate de munca grea, fața arsă de soarele câmpului, hainele modeste cu care își pot permite să se îmbrace atunci când își vizitează copiii în campusul universitar, nu vor reprezenta niciodată un motiv serios pentru care un copil să se rușineze de cei care l-au adus pe lume și au făcut atâtea sacrificii ca el să ajungă om.
Din vremea împăratului Austro-Ungariei Iosif al 2‑lea, se relatează un fapt impresionant. Un grup de pușcariași condamnați la muncă forțată lucrau în Piața Graben din Viena, în fața palatului imperial. Baronul Kressler, cancelar imperial, privind prin ferestrele palatului spre piață, a văzut o scenă impresionantă: un student s-a apropiat de unul dintre deținuți și i-a sărutat mâna. Baronul l-a chemat îndată pe tânărul student, dojenindu-l:
„Nu se cuvine să săruți în public mâna unui pușcăriaș”
„Dar, Excelență – s-a scuzat tânărul – e tatăl meu!”
Faptul a ajuns imediat la urechile împăratului Iosif al 2‑lea care l-a grațiat pe deținut, spunându-i: „Un tată care își educă atât de bine copilul nu poate fi un delicvent de rând.” (1)
Atunci când părinții s-au purtat cu dragoste și înțelegere față de copiii lor, este relativ ușor pentru copii să le arate respect. Dar este oare tot atât de ușor pentru un copil să manifeste respect față de un părinte care nu a știut să se poarte cu el în anii formării sale ca om? Poți fi respectuos față de niște părinți dificili care te-au abuzat sufletește în anii copilăriei?
Răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ. Am văzut astfel de cazuri în care părinții s-au purtat nedemn față de copiii lor și totuși, în ciuda acestui comportament, copiii le-au arătat în continuare respectul cuvenit. Prin puterea harului lui Christos lucrul acesta este posibil. La piciorul crucii învățăm care este valoarea adevărată a omului și putem să privim la acești părinți care s-au comportat nedemn ca la niște ființe omenești care au nevoie de același har ca și noi. Și ei sunt oameni păcătoși, cu slăbiciuni și defecte de caracter și de aceea, poate chiar atitudinea noastră de înțelegere și răbdare îi va putea câștiga, ajutându-i să găsească același izvor al harului pe care l-am descoperit și noi.
Dacă avem părinți care ne-au abuzat sufletește în anii copilăriei, durerea și cicatricile sunt deosebit de mari. Cu toate acestea, nu brutalitatea și reproșurile îi vor câștiga pe acești părinți, ci răbdarea, înțelegerea, compasiunea și dragostea noastră, izvorâte dintr-o relație vie cu Dumnezeu. Noi înșine avem nevoie de mult har divin pentru ca să putem spune din toată inima: „Te iert!”
„Părinților li se cuvine o măsură de dragoste și respect care nu se cuvine niciunei alte persoane. Însuși Dumnezeu, care a așezat asupra lor responsabilitatea pentru sufletele încredințate grijii lor, a rânduit ca, în anii de început ai vieții, părinții să-L reprezinte pe Dumnezeu față de copiii lor, iar acela care respinge autoritatea îndreptățită a părinților respinge autoritatea lui Dumnezeu. Porunca a cincea cere de la copii nu numai respect, supunere și ascultare față de părinții lor, dar și iubire, duioșie, dorința de a le ușura sarcinile, de a le păstra bunul nume și de a-i ajuta la bătrânețe.” (2)
Porunca a cincea nu ne spune: „Iubește pe tatăl tău și pe mama ta”, ci „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”. Cinstirea de care amintește porunca este privilegiul suveranului. De aceea, prin această poruncă Dumnezeu, de fapt, transferă o parte din autoritatea Sa părinților noștri trupești. Acest transfer de autoritate este adesea consemnat pe paginile Bibliei:
„Domnul a vorbit lui Moise și a zis: Vorbește întregii adunări a copiilor lui Israel și spune-le: „Fiți sfinți căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru. Fiecare din voi să cinstească pe mama sa și pe tatăl său și să păzească Sabatele Mele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Exodul 19,1‑3)
În original, textul spune: „Fiecare să se teamă de mama sa și de tatăl său…” Iată unul dintre motivele pentru care Luther afirma despre părinți ca ei sunt „vicarul lui Dumnezeu” (cel ce Îl reprezintă pe Dumnezeu în fața copiilor săi).
Din acest transfer de autoritate dinspre Dumnezeu spre părinte, rezultă două aspecte care trebuie luate în considerare:
1) Părinții capătă, prin acest transfer de autoritate, o responsabilitate uriașă: aceea de a-L reprezenta corect pe Dumnezeu în fața copiilor lor.
2) În același timp, copiii au datoria de a-i asculta și respecta pe părinții lor ca unii care au fost investiți cu autoritate de sus.
Porunca a cincea nu ne lăsă nicio portiță de refugiu pentru manifestarea lipsei de respect față de părinți. Orice ne-ar fi făcut aceștia, oricâte greșeli ar fi făcut în educația noastră, orice abuz din partea lor și orice neglijență de orice natură ar fi, nu ne scutește de manifestarea unui spirit de respect, considerație și înțelegere față de persoana lor. Porunca a cincea nu ne cere: „Cinstește pe tatăl tău și pa mama ta numai dacă s-au purtat corect cu tine în anii copilăriei”, ci „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta chiar dacă ei au greșit, te-au abuzat și ți-au lăsat în inimă cicatrici și răni adânci…”
În sensul acesta, Porunca a cincea ne invită la vindecarea relațiilor interumane, începând cu familia, cu cei mai apropiați de noi. În procesul, uneori greoi și îndelungat, al vindecării acestor relații, respectul ocupă un loc de prim rang.
Există limite?
Când ne referim la ascultarea și supunerea copiilor față de autoritatea părintească, putem vorbi de o ascultare oarbă, necondiționată? Există undeva niște limite dincolo de care copilul nu trebuie să mai asculte de părinții lui? Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să avem în vedere două aspecte:
1) Vârsta copilului.
La vârsta copilăriei, ascultarea și supunerea sunt de înțeles. Lipsit de experiență, neajutorat și incapabil să se întrețină singur, copilul are datoria să se supună părinților săi și să asculte de regulile stabilite de aceștia în cadrul căminului. Dar ca adult?
Copilul ajuns la vârsta maturității are dreptul la propria opinie, care poate fi diferită de cea a părinților lui. El are dreptul să-și aleagă propria cale, profesiunea pe care o îndrăgește, precum și tovarășul de viață cu care va împărți bucuriile și necazurile vieții. În toate aceste alegeri, e foarte posibil ca opiniile lui să difere de cele ale părinților.
A avea o opinie diferită de cea a părinților și a alege altfel decât ar dori ei nu înseamnă a nu le arăta respect. Actul căsătoriei aduce pe lume un cămin nou care nu seamănă cu niciunul din cele din care provin cei doi. Fiecare dintre soți aduce în noul cămin un bagaj diferit: obiceiuri, cultură, idealuri etc. Unindu-se cele două „bagaje” diferite, întotdeauna se va naște ceva nou și unic: un cămin care nu va semăna nici cu cel din care provine el, nici cu cel din care provine ea.
Așa a stabilit Creatorul încă din Eden: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup.” (Geneza 2,24)
Sosind în vizită la copii, părinții vor găsi lucruri noi care nu existau în căminul lor. Multe conflicte apar din cauza încercării părinților de a impune în noul cămin aceleași reguli și obiceiuri ca în propriul cămin. Aici intervin limitele. Părinții nu au dreptul să impună asemenea pretenții, iar copiii nu sunt obligați să aducă în căminul lor pretențiile părinților. Cu toate acestea, reîntorși în casa părintească, copiii au datoria, din respect, să se conformeze regulilor acelei case.
Cu înțelegere, răbdare și respect, atât părinții cât și copiii ajunși la maturitate pot depăși potențialele cauze de conflict.
2) Poziția față de Legea lui Dumnezeu.
Multe conflicte dintre părinți și copiii lor pot apărea și din cauza faptului că ei se raportează diferit față de cerințele lui Dumnezeu. Este posibil ca părinții, care încă nu au găsit calea mântuirii, să pretindă copiilor lor lucruri care sunt contrare Legii lui Dumnezeu. Ce va face copilul în acest caz? Va da ascultare orbește cerințelor părinților săi sau va asculta de glasul conștiinței modelată de cerințele Legii divine?
Biblia nu ne lasă în confuzie nici în această situație. Când cerințele părinților ne aduc în conflict cu cerințele lui Dumnezeu, trebuie să aplicăm principiul clar expus de apostoli: „Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.” (Faptele Apostolilor 5,29)
Desigur, ascultarea de Dumnezeu mai mult decât de părinți nu trebuie să însemne certuri, vorbe grele sau violență. Loialitatea față de Dumnezeu și principiile Sale nu are valoare decât dacă e însoțită de respect, considerație, compasiune și iubire față de cei care nu văd lucrurile prin aceeași prisma că și noi.
Când părinții sunt bătrâni sau bolnavi
Porunca a cincea cuprinde, în litera și spiritul ei, nu doar cerința de a ne respecta părinții la modul teoretic. Ea ne cere și să luăm o atitudine concretă în cazul în care părinții au ajuns în situația de a nu se mai putea îngriji singuri, fie din cauza unei boli, fie din cauza vârstei înaintate. Grija față de ei trebuie însă manifestată într-o manieră în care părinții să își păstreze demnitatea în cel mai bun mod posibil.
Părinții sunt legați sufletește de căminul lor. De aceea, ajutorul din partea copiilor va merge, pe cât posibil, în sensul de a-i ajuta să rămână în casa lor cât mai multă vreme. Acolo e colțul lor intim, acolo sunt amintirile lor, acolo s-a desfășurat o bună parte din viața lor. A-i îndepărta brutal și fără să fie imperios necesar din căminul lor înseamnă a le leza demnitatea și a-i face nefericiți în ultimii lor ani de viață.
Atunci când situația o cere, grija față de părinții bolnavi cere ca aceștia să se mute în căminul copiilor. Dar și în acest caz, pe cât posibil, părinților trebuie să li se asigure propria lor cameră, pentru a se bucura de intimitate. Alteori, grija față de părinții bolnavi sau în vârstă impune o asistență de specialitate permanentă. Atâta vreme cât trăiesc, părinții au dreptul să fie onorați și respectați de cei pe care i-au adus pe lume.
Vrednici de cinste
Indirect, Porunca a cincea ne vorbește și despre rolul părinților în educația copiilor lor. Daca viața ne aduce în vizor situații în care copiii nu își cinstesc părinții, uneori această situație este cauzată de faptul că părinții respectivi nu sunt vrednici de cinste.
Desigur, aceasta nu reprezintă o scuză pentru copii de a nu-și respecta părinții. Însă uneori părinții sunt nevoiți să culeagă fructele amare ale neascultării copiilor lor pentru că ei înșiși au neglijat să dea tinerelor vlăstare educația morală de care aveau nevoie.
În comentariul Poruncii a cincea, pr. Claudiu Dumea amintește despre un caz cutremurător, petrecut în ziua de 15 mai 1992. În acea zi, în WC-ul gării Tiburtina din Roma a fost găsită moartă o tânără în vârstă de 21 de ani, cu numele Francisca. Se spânzurase. De ce? Era o tânără frumoasă, avea de toate și viitorul i se deschidea în față promițător.
Îi lipsea însă ceva esențial: nu avea niciun ideal în viață și nici valori morale. În bilețelul lăsat părinților, ea a scris câteva cuvinte zguduitoare, dar relevante pentru subiectul cu care ne ocupăm: „Mi-ați dat totul, dar nu mi-ați dat ce era absolut necesar. Nu m-ați sfătuit niciodată, nu m-ați îndrumat, nu m-ați îndemnat la bine cu nicio ocazie. Despre mine, voi părinții, nu cunoșteați decât cum mă cheamă.” (3)
Este cât se poate de dureros ca un copil să reproșeze părinților săi asemenea lucruri. De aceea, Porunca a cincea, care le cere copiilor să-și respecte și să-și ajute părinții, le cere și părinților, cel puțin în aceeași măsură, să acorde cea mai mare atenție educației copiilor lor.
Deoarece la acest capitol sunt multe de spus, voi reda câteva principii de educație așa cum au fost ele sintetizate în „cele zece fericiri ale părinților”, proclamate în emisiunea „Orizonturi creștine” a postului de radio Vatican (4):
1) Fericiți vor fi părinții care își educă copilul chiar de la venirea lui pe lume.
2) Fericiți vor fi părinții care nu dau copilului tot ce vrea el, care nu-i fac toate mofturile și capriciile.
3) Fericiți vor fi părinții care nu iau întotdeauna apărarea copiilor lor.
4) Fericiți vor fi părinții care nu se vor lansa în critici sterile și continui la adresa altora, a societăți și bisericii și nu se vor vorbi de rău reciproc în fața copiilor.
5) Fericiți vor fi părinții care nu-și compătimesc și jelesc copiii pentru orice mic neajuns care li se întâmplă.
6) Fericiți vor fi părinții care, cu răbdare și încredere, îi ajută pe copiii lor să-și dezvolte propria personalitate.
7) Fericiți vor fi părinții care cultivă bunătatea, dărnicia și compătimirea față de alții în inimile copiilor lor.
8) Fericiți vor fi părinții care își evanghelizează copiii încă din primii ani ai vieții.
9) Fericiți vor fi părinții care se străduiesc să trăiască în mod concret împreună cu copiii lor Evanghelia iubirii, atenți permanent la șoaptele Duhului Sfânt.
10) Fericiți vor fi părinții care, în pofida tuturor greutăților, vor avea fața permanent senină și zâmbetul pe buze, creând o atmosferă de bucurie și pace.
Fericiți vor fi acei părinți care își vor extrage din izvorul Scripturilor toate sfaturile de care au nevoie în educația copiilor lor, dar mai fericiți decât ei vor fi acei copii care au astfel de părinți!
Secretul longevității
Încă din zorii istoriei, oamenii au căutat cu înfrigurare elixirul tinereții – secretul, dacă nu al vieții fără de moarte, cel puțin al unei vieți îndelungate. Dacă îi vom întreba pe producătorii și comercianții de suplimente nutritive cu privire la acest subiect, ne vor spune că elixirul tinereții constă în consumarea zilnică a antioxidanților naturali. Dacă îi vom întreba pe culegătorii de plante medicinale, ei ne vor recomanda cu siguranță o rețetă secretă, descoperită chiar de ei, care ne va asigura o viață îndelungată.
Pentru prevenirea efectelor îmbătrânirii, nutriționiștii ne vor recomanda călduros coenzima Q10, un antioxidant puternic și un aliat al organismului în lupta împotriva radicalilor liberi. Alții ne vor recomanda tot felul de diete, unele bazate pe grupele sanguine, altele vegetariene, vegane, bazate pe consumul strict de crudități… Unii ne vor recomanda bananele, ca fiind un aliment minune care întârzie mult îmbătrânirea organismului… Unii ne vor recomanda sportul, alții odihna, alții o viață lipsită de stres… Unii ne vor recomanda abstinența de la tutun, alcool, droguri etc., alții, dimpotrivă, ne vor îndemna – așa cum a făcut-o un bătrân în vârstă de 110 ani din Anglia – să bem cât mai mult whisky pentru a întârzia îmbătrânirea (!? ). (5).
Mai recent, se vorbește în presă de un adevărat elixir al tinereții descoperit de cercetători – un soi de medicament care întârzie mult efectele îmbătrânirii, prelungind viața până la aproximativ 120‑125 de ani.
Fără a nega rolul unei anumite diete sau atitudini de viață în prelungirea scurtei noastre existențe, trebuie însă să recunoaștem că adevăratul elixir al tinereții nu trebuie căutat în domeniul material, ci în cel spiritual. În sensul acesta, Porunca a cincea ne oferă unul dintre secretele longevității: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” (Exodul 20,12)
Porunca a cincea este singura porunca din Decalog ce conține o făgăduință evidentă și explicită: copiii care își vor respecta părinții, care se vor îngriji de nevoile lor la vârsta bătrâneții, care le vor arăta grijă și considerație până la moarte, vor fi binecuvântați de Dumnezeu cu viață lungă. Lucrul acesta nu îl promite un om oarecare, ci Însuși Creatorul tuturor lucrurilor – Izvorul vieții.
Promisiunea lui Dumnezeu conținută în Porunca a cincea nu se referă doar la această viață. Ea trece dincolo de efemerul existenței noastre pe acest pământ, până în viața cea veșnică trăită de cei mântuiți pe Noul Pământ.
Dacă este adevărat că cei care împlinesc cerințele Poruncii a cincea vor fi binecuvântați de Dumnezeu cu viață lungă, chiar cu viață veșnică dacă vor fi credincioși în toate aspectele cerute de Dumnezeu, la fel de adevărat este și contrariul: cei ce sfidează autoritatea părintească, cei ce își neglijează și desconsideră părinții, vor trebui să suporte dezaprobarea cerului.
„Copiii care-și necinstesc părinții, nu îi asculta și nu țin seama de sfaturile și îndemnurile lor nu pot avea parte de Pământul cel Nou. Pământul cel Nou, curățit, nu va fi un loc pentru fiul sau fiica răzvrătită și nerecunoscătoare. Dacă aceștia nu învață ascultarea și supunerea aici, nu o vor învăța niciodată. Pacea celor răscumpărați nu va fi tulburată de copiii neascultători, nestăpâniți și nesupuși. Niciun călcător al poruncii nu poate moșteni Împărăția cerurilor.” (6)
Biblia ne educă nu doar prin norme și reguli, ci și prin exemple. Copilul Iisus este un Model de ascultare și supunere față de autoritatea părintească, atât cea pământească, cât mai ales cea cerească. „Apoi S-a pogorât împreună cu ei (părinții n.n.), a venit la Nazaret și le era supus…” (Luca 2,51)
În ceea ce-l privește pe Iisus la vârsta maturității, respectul și grija față de mama Sa ne surprinde în mod plăcut. Pe cruce, în cele mai teribile momente ale existenței Sale pământești, Mântuitorul a găsit resursele sufletești de a se îngriji de viitorul pământesc al mamei Sale, încredințând-o grijii lui Ioan, ucenicul iubit (vezi Ioan 19,26‑27).
Dacă El, Creatorul tuturor lucrurilor (inclusiv al propriilor părinți pământești!) a știut să se supună autorității părintești, manifestând cel mai mare respect, de ce noi am face altfel în relația cu părinții noștri?
Lori Balogh
Referințe:
(1) http://www.magazinterapeutic.ro/index.php?luna2007/septembrie&afiseazaart12
(2) Ellen G. White, Căminul Adventist, cap. 50, Cinstea datorată părinților
(3) http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog28
(4) Idem
(5) http://www.askmen.ro/Whisky_ul_elixirul_tineretii_fara_batranete-a2355.html
(6) Ellen G. White, Căminul Adventist, cap. 50, Cinstea datorată părinților
