Porunca a opta – Respect față de proprietate
„Să nu furi!”
Exodul 20, 15
„Furtul secolului”
Elveția, 10 februarie 2008. Patru dintre cele mai valoroase tablouri din lume sunt furate de trei bărbați mascați înarmați. Suma la care au fost evaluate cele patru lucrări de Monet, Degas, Van Gogh și Cezanne, furate din Muzeul de Artă din Zurich, se ridica la aproximativ 112 milioane de euro. Furtul este considerat cel mai mare de acest gen din Europa.
România, 5 iulie 2004. Unul dintre angajații firmei de pază și securitate fuge cu mașina blindată în care se aflau 100 de miliarde de lei vechi (2,6 milioane de euro). Cei trei inculpați sunt arestați și condamnați la 14 ani de închisoare, dar o mare parte din banii furați nu pot fi recuperați.
Franța, noiembrie 1985. Are loc cel mai mare furt de opere de artă din istoria modernă a Franței. Din Muzeul Marmottan din Paris sunt sustrase nouă capodopere de artă. Cele mai multe dintre ele sunt descoperite și recuperate în Japonia.
Brazilia, august 2005. Are loc cel mai spectaculos jaf din istorie. Când se întorc la serviciu, funcționarii Băncii Centrale a Braziliei constată dispariția a 3,5 t de bani din seiful băncii, seif dotat cu senzori de mișcare și camere de supraveghere. Persoane necunoscute reușiseră să fure cinci containere conținând 68 milioane de dolari din cel mai sigur loc al băncii, folosindu-se de un tunel lung de 80 m, având un diametru de 70 cm și dotat cu curent electric.
Tunelul fusese săpat la peste patru metri adâncime și făcea legătura între o mică firmă de grădinărit și camera seifului. Hoții au folosit un sistem de localizare prin satelit și au apelat la experți în calcule și excavații. De abia după trei ani de cercetări a fost prins creierul jafului și condamnat la 50 ani de închisoare. Mai mult de jumătate din bani nu au putut fi recuperați.
Anglia, 22 februarie 2006. Are loc cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii. Peste 53 milioane de lire sterline sunt sustrase din depozitul de bani ai companiei Securitas. Din cele 78 milioane de euro, poliția a reușit să recupereze doar 20 milioane.
Irak, 18 martie 2003. Are loc cel mai mare jaf bancar din istorie. Cu o zi înaintea izbucnirii războiului, din Bancă Centrală a dispărut nu mai puțin de un miliard de dolari. Din această sumă uriașă, 650 milioane au fost găsite ascunse în pereții palatului lui Saddam Hussein. S-a găsit și un bilet prin care Saddam ordona băncii să-i dea fiului său Qusai suma de 920 milioane de dolari. Cinci ore i-au trebuit acestuia să care banii din bancă în mașină.
Acestea sunt doar câteva dintre marile jafuri recente care sunt însoțite adesea de sintagma „furtul secolului”. Oare doar astfel de infracțiuni spectaculoase pot fi catalogate drept furt? Nu cumva astăzi se fură la tot pasul fără ca oamenii să-și dea seama că se află sub condamnarea poruncii lui Dumnezeu?
Cuvântul „furt” este unul dintre cuvintele care au cele mai multe sinonime: „hoție”, „hoțomănie”, „pungășie”, „ciordeală”, „subtilizare”, „sustragere”, „mangleală”, „șterpeleală”, „coțcărie”, „tâlhărie”, sfeteriseală, „jecmăneală”, „furtișag”, etc. Lucrul acesta nu e deloc întâmplător. În viață întâlnim atât de multe forme de furt, atât de multe idei noi de a lua ce nu-ți aparține, încât vocabularul devine prea sărac pentru a le identifica și exprima pe toate.
Pe bună dreptate, autorul unui articol publicat face următoarea observație: „Secole după secole, urmașii cu mâna lungă ai lui Adam și Eva și-au însușit pe ascuns sau cu forța bunuri ce aparțineau semenilor, păgubindu-i fără nicio remușcare. Au jefuit, au prădat, au răpit, au jecmănit, au sustras, au șterpelit, au subtilizat, au șparlit, au manglit, au ciordit, au furgăsit… S-a ajuns până acolo încât unii și-au făcut o adevărată profesie, meserie, ocupație statornică din pungășie, hoțomănie, coțcăreli, șuteli, sfeterisiri, găinării, furtișaguri.” (1)
Același autor susține că cel care se ghidează după principiile corectitudinii, cinstei și integrității este privit ca fiind de modă veche, depășit de evenimente. Mai mult decât atât, presa, conștient sau nu, oferă tot felul de idei și sugestii amatorilor de câștiguri mari și rapide prin titluri de genul: „Cum să furi un milion”, „Cum să furi un parc”, „Cum să furi un spital, o geantă dintr-o mașină, bani din bancă”, etc.
Într-o lume în care se fură orice, de la bani până la inovații, de la acte de identitate până la lucrări de artă, Porunca a opta este mai actuală ca oricând. În doar trei cuvinte scurte, într-o exprimare cât se poate de lapidară, Creatorul tuturor lucrurilor pune sub condamnare întregul spectru al necinstei umane: „Să nu furi!”
Geneza furtului
Orice istorie are un început. Istoria furtului, așa cum s-a derulat pe pământul nostru, nu face excepție. Începuturile acestei triste istorii le regăsim în Eden – căminul curat și sfânt al primilor noștri părinți. Acolo, în acel loc de o frumusețe și perfecțiune imposibil de imaginat, Adam și Eva aveau totul la dispoziție.
În baza cărui fapt aveau ei totul? Pentru că meritau? Nicidecum! Ei nu aveau niciun merit să se bucure de splendoarea care îi înconjura. Singurul motiv pentru care ei aveau dreptul să se bucure de tot ce era în jurul lor era faptul că erau fii ai Tatălui ceresc. Și, este știut, un fiu nu se bucură de moștenirea părinților săi pentru că merită, ci pentru simplul fapt că este fiu. Prin urmare, el este și moștenitor.
Adam și Eva nu sufereau nici de foame, nici de frig, nici de singurătate; nu cunoșteau stresul câștigării existenței, nici riscurile și pericolele de astăzi. Creatorul se îngrijise să nu le lipsească nimic din ceea ce îi putea face fericiți și împliniți. Un singur lucru le era oprit: pomul cunoștinței binelui și răului: „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” (Geneza 2,16‑17)
În mod sigur, Dumnezeu nu avea nevoie de acest pom. Era ca oricare alt pom din Eden. La mijloc era însă o chestiune de onestitate. Răul apăruse în Univers, prin căderea lui Lucifer, iar pe pământul nou creat, în noile condiții apărute, trebuia să existe un test al loialității față de Dumnezeu. Interdicția de a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului era cel mai simplu și ușor test posibil. Adam și Eva nu erau înfometați, căci puteau mânca după plăcere din orice pom din grădină. Motivul foamei nu putea fi invocat ca scuză pentru călcarea poruncii clare a lui Dumnezeu. Nu lipsa i-a împins pe primii părinți să întindă mâinile după fructul oprit, ci altceva.
Deghizat în trupul unui șarpe, Satana a reușit să-i sugereze omului că tocmai acel pom de care nu avea voie să se atingă, tocmai el ascundea fericirea lui viitoare prin intrarea într-o altă sferă de existență. „Veți fi ca Dumnezeu” – cât de atrăgător trebuie să fi sunat aceste cuvinte amăgitoare ale șarpelui în urechile Evei! Forța de seducție a acestei promisiuni amăgitoare se poate vedea lesne din ceea ce a urmat: „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit să deschidă mintea cuiva. A luat deci din rodul lui și a mâncat. A dat și bărbatului ei care era lângă ea și bărbatul a mâncat și el.” (Geneza 3,6)
Textul biblic descrie cu o deosebită acuratețe procesul ispitirii: femeia a văzut, a dorit, a luat, a mâncat și a dat și bărbatului ei ceea ce îi fusese interzis. Avem de-a face cu primul caz de furt din istoria acestei planete. Cineva se poate întreba: cât de grav este gestul de a lua un simplu fruct pe care îl poftești? Unii au mers până acolo încât să se întrebe dacă nu cumva Dumnezeu ține mai mult la fructele Lui decât la fiii Săi.
Dacă scoatem gestul primilor noștri părinți din contextul a ceea ce se petrecea în Univers, atunci fapta lor nu pare deloc gravă. Câți dintre noi, copii fiind, nu am luat măcar odată un fruct „interzis” din grădina vecinului, fără ca să se prăbușească cerul peste noi din cauza aceasta? Privit însă în context cosmic, gestul luării fructului oprit este de o gravitate maximă.
Păcatul deja apăruse în Univers. Semințele răzvrătirii față de guvernarea lui Dumnezeu fuseseră semănate între miliardele de ființe cerești. Taberele adverse erau bine delimitate, iar noțiunile de bine și rău deveneau tot mai bine conturate în mințile inteligențelor cerești.
Acum să încercăm să răspundem la o întrebare cât se poate de banală: Ce e mai grav: să aprinzi un băț de chibrit pe țărmul mării sau să faci același lucru într-un depozit de carburanți? Răspunsul e de la sine înțeles. Ilustrația ne învață însă ceva foarte important: același gest, în funcție de contextul în care e făcut, poate fi nevinovat, sau poate fi de o gravitate maximă.
Când primii noștri părinți au „furat” din pomul oprit, ei au trecut pe față de partea vrăjmașului lui Dumnezeu. Gestul lor nu a însemnat altceva decât o semnătura dată de omenire pe actul de acuzare înaintat de Satana împotriva lui Dumnezeu. Căderea lui Adam și a Evei a atras după sine prăbușirea întregii platforme pe care urma să se nască omenirea. Iar noi, cei care intrăm acum pe scena vieții, nu ne aflăm altundeva decât în „prăpastia” păcatului.„Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a născut mama mea” – afirmă psalmistul David, profund conștient de această tristă realitate. (Psalm 51,5)
Și toate acestea au apărut de la un simplu furt, de la îndrăzneala omului de a întinde mâinile după ceea ce nu-i aparținea și nu i se cuvenea! Dacă înainte de păcătuire omului i se cuvenea totul, după nefericitul eveniment omului nu i se mai cuvenea nimic. Își însușise pe nedrept ceea ce nu era al lui, iar lucrul acesta se numește, fie că recunoaștem, fie că nu, FURT.
Antecamera furtului
Dacă luăm în considerare tendințele actuale, se pare că majoritatea omenirii se comportă ca și cum porunca: „Să nu furi!” ar fi fost ștearsă din Decalog. Atât de mult se fură pe toate căile și în toate domeniile vieții încât Porunca a opta parcă nici nu există în codul moral al ființei umane.
O statistică aparținând FBI-ului arată că în 2007 au fost înregistrate în SUA 9,8 milioane de infracțiuni care au vizat bunurile private, precum jafuri și furturi. (2). Este o cifra uriașă, chiar și pentru America, însă asemenea statistici îngrijorătoare parvin din toate colțurile lumii. Moralitatea este în cădere liberă sub toate aspectele.
Care este însă cauza înmulțirii delictelor de furt în societatea noastră? Cu siguranță că putem vorbi de numeroase cauze, însă îi vom lăsa pe sociologi și psihologi să le analizeze. O singură cauză doresc să o aduc în discuite: tendința omului de a obține un anumit lucru fără eforturi, fără sacrificii și cât se poate de rapid.
Cine dintre noi nu a visat, măcar odată în viață, să câștige lozul cel mare? Cine nu și-ar dori un salariu cât mai mare și cât mai puține ore de lucru? Cine nu râvnește ca visele, de orice natură ar fi ele, să i se împlinească chiar în clipa următoare, dacă ar fi cu putință? Cine nu ar dori să sară peste lungul șir de ani de așteptare atunci când e vorba de achiziționarea unei mașini sau case noi?
Există în firea noastră decăzută o aspirație păcătoasă ce ar putea fi exprimată în câteva cuvinte: „dacă se poate totul acum.” Tendința aceasta este o reminiscență a copilăriei, o dovadă a lipsei maturității în gândire.
Ați observat ce face un copil care își dorește o jucărie sau o prăjitură pe care o vede în vitrină? Bate din picior, plânge, îi trage pe părinți de mână, face tot ce îi permite întregul său arsenal emoțional pentru a-și convinge părinții să-i cumpere acel lucru pe care și-l dorește. El nu va fi mulțumit niciodată cu amânarea, cu promisiuni de viitor. El vrea totul acum. Teste făcute de psihologi demonstrează că un copil preferă să ia o bomboană acum decât zece bomboane peste o oră. În structura interioară a copilului nu s-au dezvoltat încă virtuți ca răbdarea, așteptarea, înfrânarea și cumpătarea.
Din nefericire, mulți adulți au rămas infantili în această privință. Puțini dintre oameni își amână pentru viitor împlinirea unor dorințe și aspirații, pentru momentul în care vor fi muncit și vor fi economisit suficient de mult pentru a-și permite să dobândească un lucru sau altul.
Tendința nesănătoasă de a avea, dacă se poate, totul acum este alimentată din belșug de ofertele societății de consum în care trăim. Publicitatea agresivă, ofertele tot mai tentante care vor să ne convingă că avem urgentă nevoie de un anumit lucru, dacă vrem să fim fericiți (deși putem trăi foarte bine și fără el!), serviciile bancare care ne invită să cumpărăm pe loc ceea ce ne dorim pe baza unor credite pe termen lung, și multe altele, nu fac altceva decât să hrănească în om tendința nesănătoasă de a avea totul și acum. Astfel ajungem, fără să ne dăm seama, să cheltuim mai mult decât câștigăm, să cheltuim înainte de a avea banii. Aceasta este cauza majoră a marilor crize economice și financiare prin care trece lumea noastră.
„Trebuie să ne ferim de datorii așa cum ne ferim de lepră” – scrie o autoare inspirată cu mai bine de o sută de ani în urmă. (3) Dacă lumea ar fi ascultat de acest atât de simplu principiu, crizele financiare ale lumii ar fi fost în mare parte evitate.
Tendința de a câștiga rapid, ușor și fără muncă, precum și dorința de a poseda acum, dacă se poate, tot ceea ce ne dorim, reprezintă antecamera furtului. De aici și până la delict nu mai este decât un singur pas. Din nefericire, aceste tendințe nesănătoase ale firii umane sunt hrănite din plin de o întreagă industrie a cărei „valoare adăugată” nu este altceva decât păcatul.
Cazinourile, jocurile piramidale de tip „caritas”, întreaga paletă de jocuri de noroc, pariurile, tombolele, loteriile, etc. nu fac altceva decât să hrănească latura păcătoasă a ființei umane. Ele fac să se nască în om disprețul față de munca cinstită, față de efortul susținut în obținerea lucrului dorit, hrănind în schimb nerăbdarea de a obține rapid ceea ce îți dorești.
Produsul acestei industrii a norocului îl reprezintă o generație de oameni care devine o povară a societății, oameni care încearcă să secere de unde n-au semănat și să adune de unde n-au arat. Este un parazitism al timpului nostru.
Câte închisori din lume nu ar fi închise dacă această antecameră a furtului ar fi închisă pentru totdeauna! Oare cum ar arăta societatea omenească dacă noi toți am învăța să cheltuim numai după ce am câștigat banii necesari și dacă ne-am ajusta visele și aspirațiile după posibilitățile pe care le avem?
Furt, necinste, furtișaguri…
Există atâtea posibilități de a-ți însuși un lucru pe nedrept încât este imposibil să le enumerăm pe toate. Ingeniozitatea hoților o întrece, de cele mai multe ori, pe cea a oamenilor cinstiți, iar „industria” furtului este întotdeauna cu un pas înaintea oricăror mijloace de prevenire și protecție împotriva hoției.
Porunca a opta are o aplicabilitate maximă, acoperind tot spectrul necinstei umane, indiferent de zona geografică, de cultură sau de epoca istorică. Putem vorbi de furtul de valori materiale, furtul de idei, furtul de sentimente, furtul de identitate, furtul de persoane etc. Putem vorbi, de asemenea, de furt calificat sau ocazional, de cel premeditat sau accidental. De asemenea, putem vorbi de furtul din avutul public sau de cel din avutul privat. Cu toată această imensă varietate de posibilități ca un om să fie necinstit, prin doar trei cuvinte simple, Dumnezeu condamnă orice formă, orice nuanță și orice manifestare a tendinței omului de a-și însuși ceva pe nedrept.
Modul lapidar în care e enunțată Porunca a opta elimină orice scuză posibilă pe care ar putea să o invoce un hoț.. Porunca nu spune: „Să nu furi, decât dacă ți-e foame”. Nici: „Să nu furi, decât dacă ești foarte sărac”. Ceea ce e foarte important să înțelegem este că nu există scuze acceptabile pentru niciun hoț în fața lui Dumnezeu.
Se povestește ca vestitului orator al Antichității, Demostene, i s-a furat ceva. Hoțul fiind prins și adus în fața lui Demostene, acesta l-a întrebat de ce a furat. Hoțul a răspuns, scuzându-se: „Nu știam că e lucrul tău”. Demostene i-a răspuns: „Dar știai că nu e al tău!”.
Așadar, nu există scuze, indiferent dacă hoții sunt simpli găinari sau, dimpotrivă, sunt hoți cu gulere albe. Scuzele nu sunt acceptate nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea oamenilor. Iată câteva modalități foarte răspândite de a fura în societatea în care trăim:
1) Furtul prin amânare.
Neplătirea datoriilor la termen îl privează pe creditor de folosirea propriilor resurse financiare. De câte ori nu întâlnim în viața situații în care cel care îl împrumuta pe un semen de-al sau e nevoit la rândul lui să se împrumute pentru că nu i-a fost restituită la timp datoria!
2) Deturnarea de fonduri.
Atunci când se fac donații și colecte pentru un anumit scop, cei care dăruiesc o fac având în vedere scopul prezentat. Dacă însă sumele sunt direcționate în altă direcție decât s-a anunțat, faptul reprezintă un furt. Oamenii care au dăruit cu toată inima se simt umiliți, înșelați și furați.
3) Furtul comercial.
Comerțul are propriile lui legi, însă nici el nu e scutit de respectarea poruncii: „Să nu furi !”. Un comerț cinstit trebuie să aibă în vedere nu doar câștigul comerciantului, ci și pe cel al cumpărătorului. Atunci când comerciantul exploatează o situație de criză, mărind în mod nejustificat prețul, gestul nu poate fi altfel interpretat decât ca fiind furt.
Indiferent de termenii folosiți („piața liberă”, „cerere și ofertă”, „profit și pierdere” etc. ), faptul de a profita de o anumită nevoie a celor din jur, făcând avere pe seama sărăcirii altora, este catalogat de Scriptură ca fiind un „câștig scos prin stoarcere” (vezi Isaia 33,15). O faptă de acest gen nu va scăpa de condamnarea Poruncii a opta.
4) Valorificarea serviciilor sfinte.
Biserica lui Christos nu este un SRL! Mântuitorul ne învață: „Fără plată ați primit, fără plată să dați!” (Matei 10,8 up.). Atunci când slujbele de înmormântare, de cununie, de botez, etc. sunt însoțite de tarife care variază în funcție de gradele oficianților și numărul acestora, faptul devine furt. Rămâne de văzut cine e primul care este păgubit: Dumnezeu sau omul.
Biblia spune despre Iuda că era un hoț (vezi Ioan 12,6), nu pentru că practica evaziunea fiscală, nici pentru că îi tâlhărea pe oameni pe drum, nici pentru că spărgea casele oamenilor. Iuda era hoț pentru că se plătea singur pentru serviciile pe care le făcea pentru mica grupa a ucenicilor.
5) Furtul prin neglijență.
Cui nu i s-a întâmplat să împrumute cuiva o carte și să nu o mai primească înapoi? Și cui nu i s-a întâmplat să împrumute de la cineva o carte, uitând multă vreme să o înapoieze? Poate după ani și ani de zile, făcând curat în bibliotecă, găsești acea carte și realizezi că nu e drept ca ea să se afle acolo. Ea aparține altcuiva, și ceea ce s-a întâmplat, poate involuntar, nu e altceva decât furt prin neglijență.
6) Furtul prin complicitate.
Biblia afirmă că „cine împarte cu un hoț își urăște viața” (Proverbe 29,24). Pentru a deveni un hoț nu trebuie să pleci de la PECO fără să plătești carburantul pe care l-ai pus în rezervor. E suficient să îl cumperi de la vecinul tractorist care îți vinde motorină la jumătate de preț. Este așa-zisul „furt la mâna a doua”, la fel de vinovat însă ca și cel de la prima mână. Atenție la chilipiruri! Ele sunt, în majoritatea cazurilor, ocazii de a fura la mâna a doua.
7) Furtul de idei.
Este una dintre cele mai răspândite forme de furt. Trebuie însă făcută o specificație: adevărul nu are paternitate umană. Nimeni nu poate pretinde monopolul adevărului. Ideile trebuie să circule spre binele și dezvoltarea omenirii.
Delictul apare atunci când ideile cuiva sunt folosite fără permisiune de altcineva, cu scopul de câștig. Pentru acest motiv s-au „inventat” citatele, referințele, bibliografiile, trimiterile, etc. pentru a rămâne cinstiți și la acest capitol. E bine să fim deștepți, dar infinit mai bine este să fim oameni de caracter.
8) Evaziunea fiscală.
Probabil că pentru majoritatea oamenilor acest subiect este cât se poate de sensibil. Există o mentalitate larg răspândită potrivit căreia nu trebuie să fim corecți 100% în plata taxelor și impozitelor către stat, dat fiind faptul că nici statul nu e corect cu cetățeanul. Ca urmare, se face un adevărat slalom printre obligațiile financiare față de stat. În esență, evaziunea fiscală este o manifestare a egoismului, căci omul se gândește doar la sine și câștigul său, fără să ia în calcul și că o parte din venitul său poate ajuta societății în care trăiește. Concepția biblică diferă radical de mentalitatea egoistă a evazionistului.
Mântuitorul a fost confruntat direct cu întrebarea dacă se cădea pentru un evreu să plătească bir cezarului. Contrar așteptărilor, Iisus a rostit un principiu permanent valabil, indiferent de zona geografică sau epoca istorică: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Luca 20,25). Apostolul Pavel preia acest principiu și îl dezvoltă în Epistola către romani, îndemnându-i pe credincioși să fie supuși stăpânirii și să se achite de datoriile financiare către stat: „Tot pentru aceasta să plătiți și birurile… Dați tuturor ce sunteți datori să dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama…” (Romani 13,6‑7)
Să nu uităm că atunci când apostolul Pavel scria aceste îndemnuri, la conducerea Imperiului Roman se află Nero, incendiatorul Romei și vrăjmașul creștinilor. Trebuie, de asemenea, subliniat că legea compensației nu poate fi aplicată în domeniul moral. Necredincioșia într-o latură a vieții nu poate fi compensată prin bonusuri în alte laturi ale vieții. Creșterea darurilor aduse la biserică nu poate compensa necredincioșia în plata datoriilor față de societatea în mijlocul căreia trăim.
9) Copiatul la examen.
Cine nu cunoaște diferite tehnici de a înșela vigilența profesorilor în timpul unui examen scris? Fițuici, telefoane mobile, biletele, o privire cu coada ochiului spre lucrarea colegului ș.a. fac parte din arsenalul elevilor și studenților pentru a obține note cât mai mari cu efort cât mai mic. Merită oare să obții pe nedrept o notă mai mare la un examen, în timp ce rămâi repetent la examenul cinstei și corectitudinii?
10) Spionajul.
Aici nu e vorba doar de spionajul economic sau militar, ci și de orice încercare de a obține informații secrete ce țin de viața privată a unei persoane și care vor folosi ulterior în scop de câștig. Revistele de scandal trăiesc tocmai din furtul de intimitate. Paparazzi de astăzi nu se deosebesc, în această privință, de informatorii de altă dată ai securității. Trecerea fără permis a granițelor vieții personale a unui om, indiferent cine e acesta, este un furt care să află sub condamnarea Poruncii a opta.
11) Necinstea în zecimi și daruri.
Dacă în majoritatea cazurilor furtul este legat de semenii noștri, în acest caz Persoana furată este Însuși Dumnezeu. Atât Vechiul, cât și Noul Testament, stabilesc și reafirmă principiul zecimii și al darurilor ca fiind mijloace sistematice de întreținere a bisericii și a misiunii ei în lume (vezi Geneza 14,20; 28,20‑22; Leviticul 27,30‑33; Matei 23,23; 1 Corinteni 9,13‑14).
După cum Dumnezeu a rânduit ca a șaptea parte din timp să fie o zi închinată Lui (Sabatul zilei a șaptea), la fel El a rânduit că a zecea parte din venituri să se întoarcă la El, adevăratul Dătător al vieții și al tuturor binecuvântărilor de care ne bucurăm. Necredincioșia în achitarea acestor datorii față de Dumnezeu și Biserica Sa este catalogată drept furt (vezi Maleahi 3,8‑10). Așadar, furtul poate fi definit nu doar prin ceea ce se ia fără drept, ci și prin ceea ce nu se dă când trebuie să se dea.
12) Exploatarea celor săraci.
Este vorba de așa-numitul „furt cu gulere albe”, făcut de bogații și puternicii lumii care îi exploatează pe cei săraci și slabi, făcând averi colosale pe seama muncii lor. În fața lui Dumnezeu nu sunt vinovați doar micii găinari și borfașii de rând care fură ca să-și astâmpere foamea, ci și bogății lumii care, neținând cont că Tatăl ceresc a dat pământul cu bogățiile lui tuturor oamenilor fără deosebire, vor să acapareze tot mai mult și mai mult, lăsând 2/3 din populația globului în sărăcie.
Vai-ul rostit de apostolul Iacov pentru bogații și puternicii lumii răzbate peste timp până la noi: „Ascultați acum voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogățiile voastre au putrezit și hainele voastre sunt roase de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit și rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră. Ca focul are să vă mănânce carnea. V-ați strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile și pe care le-ați oprit-o prin înșelăciune strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns până la urechile Domnului oștirilor. Ați trăit pe pământ în plăceri și desfătări. V-ați săturat inimile chiar într-o zi de măcel.” (Iacov 5,1‑5)
Lista poate continua… Am putea vorbi despre furtul prin deteriorarea sau pierderea obiectelor împrumutate, despre achiziția unor lucruri de valoare cu un preț de nimic și fără știrea vânzătorului, despre neglijarea și deteriorarea proprietății publice, despre haiducia medievală sau modernă, despre furtul prin indiferența față de nevoile semenilor noștri, despre furtul prin simularea falimentului când există posibilitatea plătirii datoriilor, despre furtul față de societățile de asigurare, pretinzând daune exagerate pentru un accident minor…
Se pare că o astfel de listă nu are sfârșit, deoarece ingeniozitatea oamenilor născocește mereu alte și alte moduri de a-și însuși pe nedrept ceea ce doresc, dar nu le aparține. Însă, orice s-ar mai inventa în acest domeniu, nu va scăpa de condamnarea uneia dintre cele mai lapidare, dar cuprinzătoare porunci ale Decalogului: „Să nu furi!”
Bumerangul
Există în limba română două expresii foarte sugestive: „a-ți tăia singur craca de sub picioare” și „a-ți fura singur căciula”. Furtul, indiferent de forma în care se manifestă, mai curând sau mai târziu, se va întoarce asupra făptuitorului asemenea loviturii de bumerang.
Dacă păgubitul suferă pierderi materiale, făptașul va suferi pierderi infinit mai mari: o sănătate care va resimți stresul și teama de a nu fi prins, lipsa binecuvântării lui Dumnezeu asupra bunurilor furate, posibila pierdere a libertății și condamnarea la izolare din partea societății și, în final, dacă nu se întoarce cu toată sinceritatea la Dumnezeu, pierderea sufletului.
Una dintre cele mai mari pierderi pe care le suferă un hoț este atrofierea conștiinței, proces care poate duce până la dispariția ei. Și ce poate fi mai grav pentru un om, creat după chipul lui Dumnezeu, decât să-și piardă sensibilitatea, să-și împietrească inima și să devină un robot cu carne și oase?
Primul lucru de care trebuie să ținem seama atunci când ne referim la poruncă: „Să nu furi!” este acela că cel ce fură nu păcătuiește împotriva semenului său în primul rând, ci împotriva lui Dumnezeu. Oamenii sunt simpli administratori ai bunurilor acestui pământ. Adevăratul Stăpân e Dumnezeu, iar Biblia ne atrage atenția deseori asupra acestui aspect: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!” (Psalm 24,1) „A Mea este lumea și tot ce cuprinde ea” (Psalm 50,12 up.)
Pentru ca nimeni să nu cultive gândul că omul este stăpânul absolut al bunurilor, Dumnezeu a lăsat în Vechiul Testament legea anului jubiliar conform căreia, în fiecare al 50‑lea an, sclavii trebuiau eliberați, iar lucrurile amanetate, vândute sau înstrăinate trebuiau să se întoarcă la foștii proprietari.
Porunca a opta ne învață să respectăm proprietatea privată și muncă semenilor noștri. Însă mai mult decât aceasta, această porunca este menită să apere demnitatea și libertatea omului. Istoria a consemnat nu doar furturi de bunuri materiale, ci și de oameni. În viziunea biblică, furtul de oameni este un păcat de o gravitate maximă. Dacă furtul de bunuri materiale era pedepsit cu despăgubiri substanțiale din partea hoțului (vezi Leviticul 21,1), furtul de oameni era pedepsit cu moartea (vezi Exodul 21,16; Deuteronomul 24,7).
Privite lucrurile din această perspectivă, hoți nu sunt doar cei care fură o găleată de struguri pentru a-i duce acasă la copiii flămânzi, sau cei ce bagă mâna până la cot în bugetul statului pentru a-și face salarii și pensii cât mai mari. Hoți sunt și cei care îi tratează pe semenii lor ca pe niște sclavi; sunt și cei ce practică traficul de carne vie, proxenetismul și prostituția; hoți sunt și teroriștii care răpesc și sechestrează persoane, cerând pentru eliberarea lor sume uriașe; hoți sunt și cei care iau prizonieri în războaie, tratându-i ca pe niște animale fără demnitate; hoți sunt și dictatorii care își tratează propriile popoare ca pe niște turme de sclavi, dar și cei care trimit în închisoare oameni nevinovați.
Toți aceștia vor apărea la bara de judecată a lui Dumnezeu și vor trebui să dea socoteală pentru îndrăzneala lor de a lua locul lui Dumnezeu, depășindu-și calitatea de simpli administratori ai bunurilor lăsate de Creator.
Uneori, efectul de bumerang al păcatului, oricare ar fi acesta, vine chiar în timpul acestei vieți. Însă chiar dacă aceasta nu se întâmpla acum, cu siguranță că el va fi nimicitor în ziua în care Dumnezeu va face dreptate în toate aspectele vieții. Și atunci, va fi vai de acela care a disprețuit un câștig obținut prin muncă cinstită și efort susținut, preferând să fure, să răpească, să jefuiască, să manglească, să sfeterisească, să ciordească, să tâlhărească și să prădeze pe cei de o seamă cu el, comportându-se ca un stăpân tiran, și nu ca un administrator al bunurilor lăsate de Creator.
Mărturisirile unui hoț
Într-un comentariu făcut de Doug Batchelor pe marginea Poruncii a opta, ne șochează ultimul subtitlu: „Mărturisirea unui hoț”. Știți cine este „eroul” întâmplărilor? Chiar autorul, actualmente președintele și speakerul departamentului de evanghelizare internațională „Amazing Facts” și pastor în Sacramento, California. (4).
Autorul povestește că, deși avea un tată multimilionar și nu ducea lipsă de nimic, era stăpânit de patima furtului. Fura orice: televizoare, mașini, rachete de tenis, bani, aparate electrocasnice și multe altele. El însuși mărturisește că nu avea nevoie de ceea ce fura, însă simțea o satisfacție primitivă de a lua ceea ce nu-i aparține. Se bucura de suspansul momentului și de descărcarea de adrenalină cauzate de riscurile la care se supunea de fiecare dată.
Într-o astfel de ocazie, împreună cu un prieten din Boston, au furat o mașină, după care au plecat să se plimbe și să se amuze. Apoi au abandonat-o undeva aiurea. După câteva zile, s-au întors în același cartier de unde furaseră mașina și, curios, au dat de aceeași mașina pe care o furaseră cu câtva timp în urmă. La lumina lanternelor au putut vedea toate stricăciunile făcute mașinii, însă au mai zărit ceva: pe bord era lipit un bilet pe care scria: „Vă rog, nu-mi mai furați mașina! Sunt un pastor sărac și mi s-a furat mașina de patru ori. De fiecare dată când îmi este furată mașina, mă costă o avere să o recuperez de la parcul de mașini remorcate. Vă rog, nu-mi mai furați mașina!”
Fără nicio ezitare, cei doi au furat-o din nou, abandonând-o la 100 mile depărtare. Șirul hoțiilor a continuat până ce un prieten spiritual, care aflase de profesia lui de sub clar de lună, l-a avertizat că Dumnezeu vedea tot și, până la urmă, soarta se va întoarce împotriva lui. Nefiind creștin la data aceea, Doug nu l-a luat în seamă, continuând hoțiile.
Doar după câteva zile de la avertizarea dată de prietenul său, Doug și-a găsit ușa apartamentului întredeschisă. Intrând în casă, a observat că televizorul și radioul îi lipseau. Era cât se poate de indignat și a sunat imediat la poliție. Acesta a fost doar începutul unei serii de „ghinioane”. Fura, apoi el însuși era furat de unul dintre „colegi”, sau fura și apoi constata că obiectul era stricat.
Doug a început să simtă pe propria lui piele ce înseamnă ca răul făcut altuia să se întoarcă asupra lui însuși. Regula de aur a Bibliei începea să aibă ecou în conștiința lui: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” (Matei 7,12).
Cotitură radicală a vieții lui s-a produs în urma unei întâmplări relativ neînsemnate. A spart o casă, a intrat și a furat o cutie cu pudră-instant pentru clătite. Prețul cutiei, imprimat cu tuș albastru, era de 1,19 dolari. În timp ce el era ocupat cu aceasta „activitate”, niște prieteni au intrat în propria lui casă și au furat un borcan întreg cu suc de portocale-instant. Întors acasă, Doug și-a găsit borcanul gol. Lângă borcan era o etichetă pe care era scris prețul: 1,19 dolari. Iar tușul cu care era tipărit prețul era albastru…
Acesta a fost momentul trezirii lui. A realizat că cel ce fură, de fapt își fură propria lui căciulă, își face lui însuși rău. Doug s-a întors la Dumnezeu, a primit iertare pentru tot trecutul sau păcătos, a început să ducă o viață nouă, dedicând-o în slujba predicării Evangheliei.
Da, există vindecare și pentru patima hoției, oricum s-ar manifesta aceasta. Îndreptarea răului făcut este indicată ori de câte ori este posibil. Zacheu ne este un exemplu în această privință. (Luca 19,8‑9). Să avem încredere în harul lui Dumnezeu care nu dorește moartea păcătosului, ci mai degrabă întoarcerea lui (vezi Ezechiel 18,23; 33,14‑15).
Deci, „cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit” (Efeseni 4,28). Ne așteaptă o viață îmbelșugată la care nici nu am visat. Se merită din plin să renunțăm la vechile obiceiuri, căci Mântuitorul are pregătite pentru copiii săi „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit.” (1 Corinteni 2,9)
Se merită schimbarea!
Lori Balogh
Referințe:
(1) Petre Cazangiu, articol disponibil pe http://www.gdo.ro/Editorial/2004-08-09/% E2% 80% 9ESa+nu+furi! % E2% 80% 9C+ (I)
(2) Vezi http://www.jurnalul.ro/articole/133743/sua–aproape-20.000-de-mii-de-crime-pe-an!
(3) E.G. White, Mărturii vol. 6, cap. „Administrarea finanțelor școlilor”
(4) Cele Zece Porunci sub atac „, Ed. „Viață și Sănătate’, București, 2006, pag. 65‑68
