Porunca a patra – Respect față de memorialul Creației
„Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești! Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău. Să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.”
Exodul 20, 8‑11
Controverse
Pe parcursul istoriei creștinismului, Porunca a patra a fost cea mai controversată dintre toate poruncile Decalogului. Și, dacă ținem cont de profețiile biblice escatologice (privitoare la sfârșitul istoriei), aflăm că Porunca a patra va fi controversată până la încheierea luptei dintre bine și rău, dintre Christos și Satana (vezi profețiile din Daniel 7,25 și Apocalipsa cap. 13!).
Faptul acesta este paradoxal din cel puțin două motive:
1) Cei care pun în discuție autoritatea și valabilitatea acestei porunci nu sunt păgânii, ateii și liber-cugetătorii în primul rând, ci creștinii. Adică tocmai aceia care ar fi trebuit să fie primii pe baricade în apărarea cerințelor acestei porunci!
2) Al doilea paradox constă în faptul că tocmai porunca ce ne promite odihnă, sfințire și binecuvântare, tocmai ea este pusă la zid și controversată în majoritatea bisericilor creștine.
Controversele apar uneori, în mod paradoxal, chiar în sânul acelor biserici care respectă Sabatul biblic. Un prim exemplu îl reprezintă Biserica Mondială a lui Dumnezeu (Worldwide Church of God, WCG), care a respectat Sabatul biblic până în 1995. În acel an însă, pastorul general al WCG, Joseph Tkach junior, susținut de consilieri apropiați, a lansat ideea că Sabatul, zecimea, legile sanitare legate de deosebirea animalelor curate de cele necurate, etc., făceau parte din vechiul legământ, ele nemaifiind obligatorii pentru creștinii de azi. Schimbările doctrinale impuse bisericii de conducătorii ei au dus la ruperea bisericii în două mari grupe: cei care au admis schimbările și au rămas în WCG, și cei care au rămas fideli păzirii Sabatului (circa 70 000), care au preferat să părăsească WCG decât să renunțe la doctrina Sabatului. (1)
Un al doilea exemplu e legat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea (AZS) în care, un fost pastor și profesor de Biblie pe nume Dale Ratzlaff, după șapte luni de studiu referitor la doctrina Sabatului, a ajuns la concluzia că Sabatul e o instituție a vechiului legământ, el nemaifiind obligatoriu pentru creștinii noului legământ. El a părăsit Biserica AZS, înființând propria biserică în Phoenix, Arizona, care se adună duminica.
Există însă și un fenomen invers, cu care ne vom ocupa mai pe larg ceva mai târziu: numeroase grupe de creștini și biserici neoprotestante redescoperă adevărul despre Sabat și îl acceptă ca adevăr doctrinal de cea mai mare importanță. Un singur exemplu, pentru început: pastorul Dan Gayman, un păzitor al duminicii în biserica Open Bible Church din Missouri, după un studiu aprofundat al Bibliei timp de doi ani, împreună cu cei 200 de membri ai bisericii, a redescoperit Sabatul biblic (1985‑1987). Întreaga biserică a acceptat nouă doctrină și, începând cu 17 decembrie 1987, biserica a început să serbeze adevăratul Sabat. În scurt timp biserica s-a dublat ca număr, extinzându-și lucrarea evanghelistică în fiecare stat al Americii. (2)
Discuțiile pro și contra legate de valabilitatea Poruncii a patra au trecut de multe ori dincolo de sfera unor dezbateri teologice, ajungându-se la persecutarea celor care au susținut și au crezut că cerințele Poruncii a patra sunt valabile pentru orice om, din orice generație, de pe orice continent, din orice cultură… până la revenirea în glorie a Mântuitorului.
Un astfel de exemplu îl reprezintă persecutarea violentă a creștinilor valdenzi (nume provenit de la Valdo, întemeietorul mișcării valdenze). Pe la 1180, la Lyon, valdenzii erau numiți „insabbatatti” , datorită păzirii Sabatului biblic. În cartea sa, „Practica inquisitionis,” scrisă în anul 1322, Bernard Gui preia această titulatură a valdenzilor, dovadă că acești creștini ai Alpilor, crunt persecutați de armatele trimise de pontifii romani, erau păzitori ai Sabatului biblic. (3)
În Rusia țaristă a anului 1487, arhiepiscopul Ghenadiu de Novgorod i-a cerut țarului Ivan al 3‑lea (1462‑1505) să aplice pedeapsa focului și a spânzurătorii față de iudaizanti (cei ce păzeau Sabatul, numiți și sabatiști sau sâmbătari). Țarul s-a conformat acestei cereri și sabatarienii au avut de suportat persecuții crunte în acea perioadă. (4)
Anabaptiștii au fost cei care au dorit să completeze reforma lui Luther și Calvin, întorcându-se la punctele de credință ale bisericii apostolice. Andreas Fisher și Oswald Glait, doi dintre conducătorii anabaptiști, au plătit cu viața vederile lor sabatariene. Ei au murit ca martiri, în mare măsură datorită credinței lor în doctrina Sabatului zilei a șaptea.
Sabatarienii din Transilvania au avut și ei parte de persecuții violente din cauza loialității lor față de cerințele Poruncii a patra. În jurul anului 1624, sabatarienii transilvăneni numărau circa 15‑20 000 de suflete. Istoria apariției lor pe pământ transilvănean este cât se poate de interesantă. În secolul al 16‑lea, trăia la Dumbrăveni (jud. Sibiu) un mare proprietar de pământ pe nume Eosi Andrei. Pe moșia lui se aflau 72 de sate de iobagi, întinse de la Turda până la Odorhei.
În familia marelui latifundiar a intrat însă nenorocirea: tuberculoza i-a ucis, pe rând, toți copiii, apoi soția. Rămas singur și nemângâiat, Eosi Andrei a început să citească Biblia. Pe măsură ce citea, vedea tot mai clar discrepanțele dintre cerințele Bibliei și practica religioasă pe care o întâlnise în biserica lui. Între alte adevăruri descoperite s-a aflat și cel referitor la Sabatul zilei a șaptea, pe care a început să-l păzească și să-l răspândească între locuitorii de pe proprietatea sa. Aceștia au primit noul adevăr, astfel încât sâmbăta o serbau cântând, rugându-se, studiind Biblia și odihnindu-se de toată truda săptămânii.
Rămas singur după pierderea familiei, moșierul l-a adoptat ca fiu și moștenitor pe tânărul Pechy Simon care, după ce a studiat 10 ani în Occident și la Contantinopol, s-a întors acasă. Ca moștenitor al celor 72 de sate și având funcția de cancelar al Transilvaniei la Cluj, el a împărtășit credința sabatariana între intelectuali, profesori, medici, ofițeri etc. Mulți dintre aceștia au devenit și ei sabatarieni.
Bisericile oficiale nu au privit cu ochi buni mișcarea sabatariana și au influențat stăpânirea să emită câteva decrete care interziceau noua credință. Astfel, în 1638 sabatarienii au fost interziși de un tribunal format din capii bisericilor oficiale (romano-catolic, ortodox, unitarian, reformat, luteran etc. )
La scurt timp, sute de sabatarieni au fost arestați, iar închisorile s-au umplut. Persecuția nu s-a oprit însă aici. Văzând rezistența păzitorilor Sabatului, tribunalul a trecut la pedeapsa cu moartea, persecuția durând mai multe decenii.
Printre cei condamnați la moarte pentru credința lor în valabilitatea Poruncii a patra s-a numărat chiar fiul capului bisericii unitariene, Toroczkoi Janos, acesta fiind ucis prin lapidare la Dej, jud. Cluj. Propriul său tată, Toroczkoi Mate, era membru al tribunalului care l-a condamnat la moarte pe tânărul sabatarian…
În final, după decenii de persecuții, sabatarienii transilvăneni au decis să părăsească țara, alegând calea pribegiei. Mulți au trecut Carpații, în România, în timp ce alții au ajuns la Constantinopol unde au găsit înțelegere pentru convingerile lor religioase. Cele 72 de sate de iobagi au rămas aproape pustii, iar cei care au rămas, pentru a scăpa de prigoană, au trecut la religia mozaică în anul 1868. (5)
Acestea sunt doar câteva frânturi ale marii controverse existente în lumea creștină în legătură cu valabilitatea Poruncii a patra. Însă controversa nu s-a încheiat. Viitorul, așa cum ne este desfășurat de profețiile escatologice, va readuce în prim plan cerințele Poruncii a patra a Decalogului. Istoria lumii noastre nu se va încheia până ce fiecare suflet nu va fi luat o decizie clară în legătură cu Sabatul Poruncii a patra. În contextul finalului de istorie, Porunca a patra va deveni un adevărat test al credincioșiei omului față de Creatorul și Mântuitorul său.
„Adu-ți aminte!”
Uitarea poate fi, în funcție de obiectul ei, o calitate, dar și un defect de caracter. Dacă cineva ți-a spus vorbe grele și te-a judecat pe nedrept, și totuși ai reușit să treci peste acestea, întinzându-i mâna prietenos și făcându-i bine ori de câte ori ai ocazia, atunci uitarea este o virtute. Însă dacă cineva ți-a făcut un bine și nu ești recunoscător, sau ai avut o datorie de împlinit și ai neglijat-o, uitarea este deja o problemă de caracter. Sau, mai bine zis, o problemă de lipsă de caracter…
Cum poate fi catalogată uitarea când obiectul ei este legat de Persoana lui Dumnezeu, de Legea Sa, de voința Sa, de ceea ce a făcut El pentru mântuirea noastră? Având in vedere tendința omului de a uita unele lucruri, chiar dintre cele mai însemnate, Dumnezeu începe enunțul Poruncii a patra cu un îndemn: „Adu-ți aminte!” Porunca ne invită să ne reamintim nu de o zi oarecare de odihnă, ci de Sabatul zilei a șaptea. Dacă se întâmplă acest lucru, Dumnezeu are un scop bine definit: „ca s-o sfințești”, ceea ce înseamnă a pune deoparte această zi pentru un scop sfânt: o comuniune specială cu Creatorul tuturor lucrurilor.
Rostită în contextul Creației, Porunca a patra are de-a face cu originea noastră. Ea nu este o porunca ceremonială (deci fără obligativitate pentru creștini), așa cum se încearcă să se demonstreze în unele cercuri creștine, ci este o poruncă profund morală. De ce? Pentru că ea are de-a face cu Mâinile care ne-au adus la existență, cu Inima care ne-a dorit și iubit, și cu Inteligența care ne-a conceput ființe atât de complexe și minunate. Porunca a patra are de-a face cu Creatorul tuturor lucrurilor și, de aceea, a uita ziua de odihnă înseamnă a-L uita pe Cel care ne-a adus la existență, care ne-a călăuzit și mântuit.
„Adu-ți aminte de ziua de odihnă că s-o sfințești” înseamnă, cu alte cuvinte, „Adu-ți aminte de Făcătorul tău…” (Eclesiastul 12,1)
Ce se întâmplă când omul își uită originile? Dacă oamenii nu L-ar fi uitat pe Creatorul lor, astăzi nu ar fi existat păgânism, evoluționism, comunism, ateism… Nu ar fi existat atâtea teorii și filozofii eronate… Nu ar fi existat creștinism de formă, nici creștinism apostaziat… Sabatul, în calitatea lui de memorial al Creațieii, ar fi păstrat în mintea oamenilor permanent adevărul cu privire la originea lumii și a vieții, cu privire la rostul existenței noastre și a direcției în care trebuie să căutăm fericirea și împlinirea ființei umane.
Psalmistul spune că Dumnezeu „a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui” (Psalmul 111, 4). Contextul psalmului ne arată clar că este vorba despre Creație. Asemenea cuceritorilor antici care ridicau, în noile teritorii cucerite, câte un monument ca semn al stăpânirii și al posesiunii, Dumnezeu a ridicat în fluxul timpului un stâlp de aducere aminte a ceea ce a creat.
Se ridică o întrebare justificată: de ce a ridicat El un monument de natura temporală, abstractă, în loc de a ne lăsa un monument de natură materială, concretă? Răspunsul la această întrebare e legat de faptul că timpul nu poate fi controlat decât de Dumnezeu. El singur se află deasupra lui. Toate creaturile din Univers, inclusiv omul, se află sub imperiul timpului.
Omul se poate supune sau nu timpului, însă nu-l poate domina. Prevăzând apariția păcatului, Dumnezeu a cunoscut dinainte tendința omului păcătos de a nega, de a distruge și de a anula tot ce a stabilit El. Un monument de natură materială, ridicat în amintirea Creației, ar fi fost, fie distrus, fie idolatrizat de către om, dându-i-se o altă semnificație decât a intenționat Creatorul. Fiind de natura temporală, Sabatul, în calitate de memorial al Creației, nu poate fi nici distrus, nici idolatrizat. El rămâne în picioare chiar și în condițiile păcatului și ale spiritului de răzvrătire care îl caracterizează pe omul păcătos. Omul poate păzi sau nu Sabatul, dar nu-l poate distruge.
Datorită acestui fapt, Sabatul este un adevărat sanctuar dăltuit în timp, un „sanctuar portabil”, căci oriunde s-ar afla, omul se poate închina Creatorului său în această zi.
Sabatul ne spune ceva foarte important cu privire la caracterul Tatălui nostru ceresc. Dacă ne gândim cât se poate de obiectiv la cel mai mare dar pe care un părinte îl poate face copiilor săi, trebuie să recunoaștem că cel mai mare dar nu constă nici în bunurile materiale dăruite copiilor (mașină, casă, posesiuni etc. ), nici în cecul consistent, nici în studiile plătite la cele mai înalte universități, nici în vacanțele în țări exotice. Cel mai mare dar pe care un părinte îl poate oferi copiilor săi este timpul petrecut cu ei. Acesta este un timp de calitate și reprezintă cele mai prețioase momente ale familiei.
Copiii care au primit bani, vacanțe, case, mașini, cecuri etc., dar ai căror părinți nu le-au acordat timp să petreacă cu ei, sunt copii frustrați și viitori adulți neîmpliniți și debusolați. Dumnezeu, în calitatea Sa de Tată, ne acordă timp suficient de comuniune: în fiecare săptămână câte o zi întreagă. Acest timp de calitate are menirea să întărească relațiile din cadrul marii familii a Tatălui ceresc.
Să ne imaginăm ce se petrecea în sufletul lui Adam și al Evei în momentele imediat următoare aducerii lor la existență. Oare care le erau trăirile sufletești când s-au văzut în mijlocul Edenului desăvârșit? Ce uimiți trebuie să fi fost la vederea atâtor minuni aflate în jurul lor! Câtă sete de cunoaștere trebuie să fi inundat inteligența lor neatinsă de păcat! Câtă nevoie aveau să știe cum au apărut, de unde veneau, cine le era părintele, care le era drumul, rostul și misiunea în viață.
La toate aceste nevoi sufletești ale primilor noștri părinți, Dumnezeu le-a venit în întâmpinare acordându-le timp. Prima lor zi întreagă din existența abia începută a fost o zi de Sabat. Adam și Eva nu erau obosiți, prin urmare ei nu aveau nevoie de odihnă. Ei aveau însă nevoie stringentă de timp petrecut cu Creatorul lor. Și Tatăl ceresc le-a acordat acest timp de calitate – primul lor Sabat din viață. Săptămână de săptămână, Tatăl ceresc ne acordă și nouă acest timp de calitate. Ce facem cu el?
„Adu-ți aminte!” este un îndemn cu atât mai necesar cu cât Porunca a patra nu are niciun suport rațional, în afară de faptul că așa a hotărât El. Toate celelalte porunci au o rațiune oarecare și, pentru acest fapt, ele sunt mai mult sau mai puțin acceptate de oameni. A nu fura, a nu ucide, a nu minți, etc. sunt porunci ușor de acceptat din punct de vedere rațional, chiar și de către liber-cugetători și sceptici.
Dar de ce să păzim tocmai ziua a șaptea? De ce nu ziua întâi, când a fost pusă piatra de temelie a Creației? De ce nu ziua a șasea în care am fost creați noi, oamenii? De ce nu ziua a patra, în care a fost creat soarele, sursa de energie pentru viața de pe planeta noastră? De ce tocmai ziua a șaptea?
Dumnezeu ar fi putut alege că memorial al Creației oricare dintre cele șase zile în care El a adus la existență tot ceea ce vedem astăzi. Totuși, El a ales ziua a șaptea. De ce? Nu există nicio rațiune, în afara faptului că El a hotărât astfel. Dacă nu ar exista raportul Creației, precum și porunca lui Dumnezeu de a păzi ziua a șaptea, nu am avea niciun motiv să ținem Sabatul.
Porunca a patra se bazează, așadar, nu pe rațiune, ci pe „așa zice Domnul”, fapt ce face ca ea să fie, de-a lungul timpului, un adevărat test al credincioșiei omului față de Dumnezeu. Profețiile escatologice din Daniel și Apocalipsa ne arată că în ultima perioadă a istoriei lumii, Sabatul va fi un test major al credincioșiei omului față de Dumnezeu. În urma acestei testări, într-o perioadă de mare strâmtorare și persecuții, Dumnezeu Își va putea recunoaște adevăratul Său popor, vrednic să moștenească binecuvântările veșniciei.
Îndemnul „adu-ți aminte” mai are o semnificație: prima parte a poruncii este cel mai adesea neglijată: „să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău” (Exodul 20, 9). Cine mai ține cont de această primă cerință a poruncii a patra? Cu toate acestea, Porunca a patra cere nu doar să ne odihnim în ziua a șaptea, ci și să lucrăm în cele șase zile lucrătoare. De aceea, această poruncă poate fi călcată în două moduri: fie călcând Sabatul ca zi de odihnă, fie nelucrând în cele șase zile lucrătoare.
În esență, Porunca a patra condamnă lenevia, dar și un mod facil de a ne câștiga existența. Din cauza acestui fapt, niciun leneș și niciun profitor de pe urma muncii altora nu pot ține Sabatul cu adevărat.
Adevăratul păzitor al Sabatului are un portret moral bine definit: el nu va trăi pe seama rudelor sau prietenilor, va fi un lucrător harnic și destoinic, nu își va aranja vizitele în timpul mesei, nu își va evidenția nevoile pentru a stârni compasiunea celor din jur, nu îi va linguși pe cei bogați pentru a obține avantaje din partea lor, va face mai mult decât i s-a cerut și nu va umbla niciodată cu jumătăți de măsură; rar îl vei putea găsi fără să aibă vreo activitate, iar munca o va considera o parte din religia sa.
Păzirea Sabatului este un adevărat „barometru” al vieții spirituale, căci atunci când omul uită da Sabat, de fapt el Îl uită pe Dumnezeu, iar când devine nepăsător față de Porunca a patra, el devine nepăsător și față de alte datorii religioase.
Cerința de a respecta Sabatul se bazează atât pe porunca lui Dumnezeu, cât și pe exemplul Său. Porunca a patra este singura porunca în care Dumnezeu ni se dă pe Sine ca exemplu prin ceea ce a făcut la Creație: după șase zile de activitate, El Și-a încetat lucrul și S-a odihnit (vezi Geneza 2, 1‑2). Exemplul divin de păzire a Sabatului nu se rezumă doar la momentele Creației, ci și la viața Mântuitorului care, „după obiceiul Său” (vezi Luca 4, 16), în fiecare Sabat participa la serviciile de închinare din sinagogă și slujea celor în nevoie. Cât de multă nevoie avem să nu uităm acest exemplu!
„Adu-ți aminte!” că Sabatul este „perla” zilelor săptămânii din cel puțin două motive:
1) Sabatul este singura zi binecuvântată cu o binecuvântare specială a Creatorului. Binecuvântarea nu se oprește doar asupra timpului, așa cum ar părea la prima vedere. Citind raportul Creației, observăm că binecuvântările divine sunt date ființelor (în ziua a cincea: viețuitoarele mării: în ziua a șasea: viețuitoarele pământului și omul, Geneza 1,22.28). Când Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea, în mod sigur El nu s-a rezumat la timp, la cele 24 de ore ale zilei, ci la omul care va păzi și sfinți acest timp hotărât de El.
2) Sabatul este singura zi sfințită de Dumnezeu. Ar fi absurd să credem că Domnul a pus deoparte această zi doar pentru Sine (a sfinți, în acest context, înseamnă a pune deoparte ceva cu un scop sfânt). Sfințirea acestei zile e legată de om, ființă care trăiește pe pământ sub imperiul timpului.
Dacă binecuvântarea vietăților mării, ale pământului și a omului înseamnă viață, prin analogie, ce altceva poate să însemne binecuvântarea Sabatului dacă nu tot viață? O viață îmbelșugată, împlinită… O viață trăită împreună cu Dumnezeu, un timp de calitate mai de preț decât toate bogățiile lumii la un loc. Pentru toate aceste motive, și încă pentru multe altele care nu au fost amintite aici, merită să dăm curs îndemnului izvorât dintr-o inimă plină de dragoste a Tatălui ceresc: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă că s-o sfințești!”
Corespondență cu un preot
Stimate domnule R.
„Îndrăznesc să vă scriu aceste rânduri în virtutea faptului că vă cunosc din cele trei sau patru vizite pe care vi le-am făcut împreună cu M.C. Probabil va reamintiți de noi… V-am purtat mereu în memoria noastră și chiar în rugăciunile noastre, deoarece amintirea discuțiilor ce le-am purtat pe marginea lucrurilor veșnice ne urmărește într-un mod plăcut și luminos.
Am citit cu interes cele câteva articole pe care le-ați publicat în … și Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că am trăit să vedem minunea unei redeșteptări religioase și pe meleagurile noastre, adânc prigonite de fiara ateismului.
Ceea ce m-a determinat să vă scriu este mai ales articolul publicat vineri, 6 aprilie, intitulat „Sfințirea zilei a șaptea”, în care am găsit mai multe neconcordanțe cu adevărul Scripturii. Am ales calea aceasta (a scrisorii) pentru a vi le face cunoscute. Probabil că la ziar nu aș avea acces, și nici nu ar fi bine să se creeze o polemică în care cineva să fie discreditat.
Vă rog să aveți bunăvoința să urmăriți cele câteva idei bazate pe Scripturi și, în lumina dată de Duhul Sfânt, să le judecați cum credeți de cuviință.
1) Ați afirmat într-un articol anterior că zilele Creației nu au fost zile literale, ci perioade nedefinite de timp, în timp ce ziua a șaptea cuprinde întreaga perioadă de la Creație până la sfârșitul lumii. Învățătura aceasta, pe care am întâlnit-o și la … , lovește în atotputernicia lui Dumnezeu, care „zice și se face, poruncește, și ce poruncește, ia ființă” (vezi Psalmul 33, 9).
Dacă Dumnezeu nu a creat lumea în cele șase zile (plus a șaptea de odihnă), dacă El a avut nevoie pentru Creație de ere întregi, atunci unde este atotputernicia Lui despre care ne vorbește Scriptura? A fost El legat de timp? A avut nevoie El de ere întregi în care a fost nevoit să aștepte ca legile Sale să acționeze și să aducă la existență Creația? Cum ar fi putut supraviețui lumea vegetală, creată în „era” a treia, în lipsa soarelui, creat abia în „era” a patra? Și apoi, în raportul Creației Biblia vorbește de zile în același înțeles în care vorbește și în alte părți, fără să ne permită să înțelegem altfel, decât că este vorba de zile literale.
De fapt, Porunca a patra (vezi Exodul 20, 8‑11) din Decalog subliniază: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă… căci în șase zile (nu șase perioade! ) a făcut Domnul cerurile și pământul, marea și tot ce este în ele…”
2) Faptul că în raportul Creației nu se spune și în dreptul zilei a șaptea că „a fost o seară și apoi o dimineață; aceasta a fost ziua a șaptea”, aceasta nu înseamnă că ea n-a fost o zi ca toate celelalte. A fost o zi egală ca durată cu toate celelalte, însă deosebită în conținutul ei, căci era prima zi completă din viața omului. În această zi, omul trebuia să-și cunoască Creatorul; trebuia să existe acea sfântă părtășie între el și Dumnezeu; era ziua în care omul trebuia să se închine într-un mod deosebit Celui ce l-a zidit. Acest spirit al închinării și părtășiei omului cu Dumnezeul său nu trebuia să se încheie la sfârșitul zilei a șaptea, ci el trebuia să continue la nesfârșit.
În sensul acesta ziua a șaptea nu s-a încheiat, căci spiritul închinării trebuia să-l caracterizeze pe om în toate celelalte zile. Ca durată însă, mai ales că soarele fusese creat tocmai ca să delimiteze durata fiecărei zile încă din ziua a patra, ziua a șaptea a fost o zi ca toate celelalte. Dacă nu ar fi așa, nu am putea explica existența ciclului săptămânal care nu are nicio bază științifică. Biblia ne spune că oamenii lumii vechi cunoșteau ciclul săptămânal. La Potop, Noe măsura timpul din șapte în șapte zile (vezi Geneza 7, 10; 8, 10‑12), în timp ce Iacov, în timpul fugii sale la Laban, în Mesopotamia, folosește aceeași unitate de măsură a timpului- săptămâna (vezi Geneza 29, 27‑28).
Deoarece ciclul săptămânal a existat înainte de darea Legii pe Sinai, pe ce se baza această împărțire a timpului? Oare nu pe ziua a șaptea – zi specială de părtășie între copiii lui Dumnezeu și Creatorul lor? Așadar, porunca Sabatului nu a apărut la Sinai; ea a fost doar reamintită poporului evreu, pentru că, de fapt, ea fost instituită la Creație.
3) Raportul biblic spune că „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o” (Geneza 2,3). Or, binecuvântarea lui Dumnezeu este veșnică (vezi 1 Cronici 17, 27 up.). Faptul că El a sfințit această zi înseamnă că El a pus-o deoparte pentru Sine și pentru om, pentru a realiza comuniunea specială dintre El și om.
4) Dacă porunca Sabatului a apărut doar la Sinai, înseamnă că patriarhii nu au ținut nicio zi cu scopul de a se închina lui Dumnezeu. În acest caz, unii pretinși creștini au dreptate când susțin că nu contează ziua în care ne închinăm, căci toate zilele sunt la fel. Raportul Creației arată că Dumnezeu Însuși a făcut deosebirea între zile, ziua a șaptea fiind pusă deoparte în mod special pentru o lucrare spirituală. Mai mult decât atât, Scriptura ne învață că patriarhii ascultau de Legea lui Dumnezeu, chiar înainte ca ea să fie rostită pe muntele Sinai, ceea ce înseamnă că ei au cunoscut-o și au transmis-o, pe cale orală, copiilor lor (vezi Geneza 18, 19), până ce ea a fost transmisă direct poporului evreu pe muntele Sinai.
5) Textul din Deuteronomul 5, 15, pe care-l amintiți, e singurul care arată spre acest motiv pentru care poporul Israel trebuia să țină porunca Sabatului. Să nu uităm că în Deuteronomul cap. 5 avem de-a face cu o repetare a Legii, pe care o rostește Moise în fața poporului înainte de intrarea în Canaan. Moise repetă cuvintele Domnului, dar adaugă de la sine cuvintele redate în versetul 15, ca o motivație în plus pentru evrei de a ține porunca Sabatului. În forma originală a Legii, așa cum a rostit-o Însuși Dumnezeu pe Sinai și așa cum o găsim în Exod 20, 8‑11, nu apare această motivație suplimentară.
Dacă omenirea, în general, are datoria să păzească porunca Sabatului în amintirea Creației, poporul evreu, pe lângă acest motiv, mai avea unul: eliberarea din robia egipteană. Această motivație suplimentară nu exclude obligația noastră, a tuturor celor ce ne naștem în această Creație a lui Dumnezeu.
6) Ideea de legământ la care vă referiți în articol nu se referă la schimbarea zilei de odihnă, ci la cu totul altceva. Vechiul legământ, încheiat la Sinai, se baza pe făgăduința omului: „Vom face tot ce a zis Domnul” (vezi Exod 19, 8). Israeliții au promis că vor asculta de Dumnezeu și Legea Sa, însă foarte curând s-a dovedit (cu ocazia vițelului de aur) ca omul păcătos nu e capabil singur să asculte de Legea lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu a promis încă din vechime, prin profeții Săi, că va încheia un legământ nou, bazat de data aceasta nu pe promisiunea omului, ci pe cea a lui Dumnezeu (vezi Ieremia 31, 31‑34; Ezechiel 36, 26‑27), promisiune încununată cu jertfa Mântuitorului și lucrarea Duhului Sfânt.
7) Ați afirmat că instituția sâmbetei era învechită pe vremea Mântuitorului. Aveți dreptate. Era învechită mentalitatea preoților și cărturarilor cu privire la sfințirea acestei zile. Existau în Mishna rabinilor peste o mie de restricții și porunci omenești cu privire la păzirea Sabatului. Evreii îngrădiseră această zi sfântă, dedicată bucuriei și comuniunii cu Creatorul, cu tot felul de piedici. Evreii nu aveau voie să poarte batistă, căci era socotită o povară (de aceea o coseau de haină, pentru a putea să se justifice că făcea parte din îmbrăcăminte). Nu călcau iarba în Sabat, căci faptul era considerat a fi cosirea ierbii. Nu scuipau pe iarbă în Sabat, faptul fiind considerat udarea ei. Evrei nu mâncau oul ouat sâmbăta și nu aveau voie să meargă decât pe distanțe foarte scurte, „cât un drum în ziua Sabatului”.
Pentru evreii din vremea Mântuitorului, sâmbăta devenise cu adevărat o povară. De aceea, Domnul a trebuit să dezlege această zi de toate încorsetările și tradițiile omenești, redându-i adevăratul scop: bucuria comuniunii cu Creatorul, dar și unii cu alții. Domnul Iisus ne-a învățat că Sabatul „a fost făcut pentru om”, pentru binele lui spiritual. Sabatul este o zi în care omul, oprindu-se de la treburile lui vremelnice, se poate ocupa mai mult de sufletul său, de fericirea și de binele semenilor săi.
Dacă Mântuitorul a îndepărtat molozul greu pe care tradiția l-a îngrămădit în jurul poruncii sfinte a lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că El nu a desființat Sabatul, ci doar l-a dezlegat, căci El Însuși a afirmat: „N-am venit să stric Legea, ci să o împlinesc” ( vezi Matei 5, 17‑19).
8) Ați amintit de textul din Coloseni 2, 16‑17, în care apostolul Pavel ar desființa porunca Sabatului. Ar fi multe de spus în legătură cu atitudinea Domnului și a ucenicilor față de această poruncă, însă mă voi referi strict la cele ce ați scris în articol.
În Vechiul Testament, sub numele de „sabat” apar mai multe zile care, pentru evrei, erau zile de odihnă și sărbătoare. Evrei aveau, în sistemul legii ceremoniale, mai multe zile de sabat, care difereau de sabatele zilei a șaptea. Aceste sabate ceremoniale nu cădeau în aceeași zi, ci diferit. În Leviticul cap. 23 găsim aceste sabate ceremoniale: prima și a șaptea zi în timpul Paștelui (vezi Leviticul 23, 7‑8), prima zi din luna a șaptea (vezi Leviticul 23, 24), ziua a zecea a lunii a șaptea („Ziua ispășirii” – Levitcul 23, 27.32) etc.
Acestea erau sărbători specifice poporului evreu și Însuși Dumnezeu le numește „sabatele voastre”. Spre deosebire de aceste sabate ale poporului evreu, existau și „sabatele Domnului” (vezi Leviticul 23, 3.38), adică Sabatul zilei a șaptea. Deoarece legea veche (a ceremoniilor, a jertfelor, a vechiului sanctuar) și-a încheiat misiunea odată cu jertfa Mielului lui Dumnezeu, toate aceste sabate și sărbători iudaice și-au încheiat și ele misiunea. Nu același lucru s-a întâmplat cu porunca Sabatului care a existat de la Creație ca memorial veșnic al puterii creatoare a lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel se referă la sabate, luni noi și mâncăruri, toate fiind legate de legea ceremonială care și-a încheiat misiunea la Golgota.
9) Ați afirmat: „El (Christos) a schimbat sâmbăta legii fără duh în ziua întâi a săptămânii, Duminica învierii”.
Domnul Christos nu a schimbat nimic din Legea morală și veșnică a lui Dumnezeu, după cum El Însuși a declarat (vezi Matei 5, 17‑19). Ca Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul nu se poate nega pe Sine, dând azi o lege morală, iar mâine alta. Biblia ne învață că Dumnezeu e neschimbător. El e „Același ieri, azi și în veci.” ( vezi Evrei 13, 8; Maleahi 3,6; Iacov 1, 16‑17). Ceea ce El consideră că e bine azi, acel lucru va fi bun pentru veșnicie. Dacă Dumnezeu ar fi schimbător în domeniul moral, atunci ce siguranță am mai avea? Legea morală, în mijlocul căreia se află Porunca a patra, este o expresie a caracterului veșnic al lui Dumnezeu.
Dacă Legea aceasta ar fi schimbată, atunci nu am avea nicio siguranță, căci la judecata finală Dumnezeu ar fi arbitrar: pe unii i-ar judeca după o lege, iar pe alții, după altă lege. Dumnezeu este însă drept, având aceeași măsură morală pentru toate categoriile de oameni.
Dacă Legea morală s-ar fi putut schimba, Mântuitorul nu ar fi trebuit să moară pentru păcătoși, căci Dumnezeu ar fi putut schimba Legea și i-ar fi iertat pe oameni. Dar moartea pe cruce a Mântuitorului e suprema dovadă că Dumnezeu a rămas același Dumnezeu drept și iubitor, că păcatul este mereu călcarea Legii Sale și că plata păcatului este moartea.
Oare nu este semnificativ faptul că, după ce a încheiat lucrarea Creației, Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea, iar Mântuitorul, după ce a rostit „s-a sfârșit!” pe cruce, S-a odihnit în aceeași zi sfântă?
Dacă El ar fi schimbat ziua de odihnă, nu ar fi trebuit să spună clar acest lucru ucenicilor și apostolilor? El Însuși a predicat în Sabat în sinagogă, iar apostolii au făcut la fel după înviere (vezi Faptele Apostolilor 13, 14‑15; 42.44; 16, 13; 17, 2; 18,4). În Noul Testament nu apare nicio poruncă din partea Mântuitorului în privința schimbării zilei de odihnă, dimpotrivă, El a spus: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu” (Ioan 15, 10)
Nici din partea apostolilor nu apare vreo poruncă sau vreun indiciu că porunca Sabatului ar fi fost schimbată, cel puțin până la dată scrierii Apocalipsei, spre sfârșitul secolului întâi. Dacă în Noul Testament există câteva indicii că apostolii și primii creștini s-au adunat și în prima zi a săptămânii, aceasta nu schimbă cu nimic din obligația de a respecta mai departe Sabatul zilei a șaptea. De altfel, ei se adunau cât de des posibil, nu doar în prima zi a săptămânii, ci ori de câte ori puteau face acest lucru. „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă.” (Fapte 2,46)
Textul pe care-l amintiți în articol – cel din Fapte 20,7 – nu indică o schimbare a zilei de odihnă, ci simplul fapt că, datorită faptului că Pavel trebuia să plece a doua zi, frații s-au adunat să-și ia rămas bun de la el, și cu ocazia aceea au frânt pâinea. De altfel, întâlnirea a ținut până la miezul nopții, adică până luni, fără ca să se facă din această zi o zi de odihnă.
În ceea ce privește textul din Apocalipsa 1, 10, „ziua Domnului” la care se referă apostolul Ioan, este aceeași zi a Domnului care a fost dintotdeauna de la Creație. Sabatele sunt adesea numite de Dumnezeu „Sabatele Mele” (vezi Isaia 56, 4; Leviticul 23, 3.38), sau „ziua Mea cea sfântă” (vezi Isaia 58, 13). Însuși Mântuitorul a spus: „Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului” (vezi Marcu 2,28).
Este cât se poate de evident că în vremea în care Ioan scria Apocalipsa, spre sfârșitul primului secol, prin „ziua Domnului” nu se înțelegea altceva decât ceea ce era, adică sâmbăta. Termenul de „duminică” nu exista în vocabularul primilor creștini, decât sub numele comun de „ziua întâi a săptămânii” (vezi Luca 24,1).
Domnule R, mă opresc aici, deși subiectul este de abia la începutul lui. Am ținut să mă refer doar la cele câteva lucruri pe care dvs. le-ați atins în articol. Un singur lucru doresc să-l mai amintesc: prin gura profetului-rege David, Mântuitorul a spus în chip profetic despre Sine: „Atunci am zis: „Iată-Mă că vin! În sulul cărții este scris despre Mine. Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule, și Legea Ta este în fundul inimii Mele.” (Psalmul 40, 7‑8)
Legea morală a lui Dumnezeu este veșnică și neschimbătoare, după cum veșnic și neschimbător este Însuși Dumnezeu. Legea aceasta este expresia caracterului Său și se află în chiar inima Lui. Domnul Iisus a venit pe pământ purtând Legea cea veșnică în inima Sa. Nu credeți că cine lovește în Legea lui Dumnezeu, fie numai într-o singură poruncă, lovește de fapt în inima Fiului lui Dumnezeu?
Aveți o răspundere uriașă înaintea veșnicului Dumnezeu care ne-a iubit atât de mult! Vă rog să-mi iertați îndrăzneala, dar repet: în virtutea faptului că v-am simțit un suflet deschis spre adevăr și lumină, am socotit că este bine să vă scriu aceste rânduri.
Domnul să vă ajute și să vă binecuvinteze!”
Cu stimă, L.
Redescoperind Sabatul biblic
Pentru lumea creștină care s-a depărtat de rădăcinile ei iudaice și care trăiește în preajma finalului de istorie, Dumnezeu a lăsat o făgăduință prețioasă cu privire la redescoperirea Sabatului biblic: „Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune. Vei fi numit „dregător de spărturi”, „cel ce face țara cu putință de locuit”. (Isaia 58, 12)
Acest verset, scos din contextul său, nu ne spune nimic despre Sabat și Lege. Oricine îl citește se poate gândi la reconstrucția, fie a Templului, fie a Ierusalimului, după robia în care urma să fie dus poporul Israel. Contextul biblic însă ne ajută să înțelegem că versetul citat are o semnificație mult mai profundă, referindu-se la o reforma spirituală, cuprinzând întoarcerea la Sabatul biblic și la Legea celor Zece Porunci:
„Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nedându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 58, 13‑14)
În pofida răspândirii unei teologii antiSabat în cercurile creștine, susținându-se că Sabatul este o instituție iudaică a vechiului legământ, în ultima perioadă de timp se observă o reconsiderare a acestei teologii. Tot mai mulți cercetători ai Bibliei constată că teoria abrogării Sabatului nu derivă din Scripturi, ci din disprețul față de iudei și religia lor. Acest dispreț, având rădăcinile încă în biserica primelor secole, a privat creștinătatea, pe parcursul istoriei ei, de înțelegerea și trăirea unui adevăr biblic fundamental.
Redescoperirea Sabatului biblic cunoaște două căi distincte:
1) Unii încearcă să înțeleagă ceea ce cere Biblia cu privire la păzirea Poruncii a patra pentru a cunoaște cum trebuie păzită duminica. Aceștia pot fi numiți „sabatarieni de duminică”. Pe parcursul istoriei, duminica a fost privită ca o zi în care omul trebuie să meargă la biserică și atât. După participarea la slujbă, el putea să se ocupe de treburile personale.
Încercarea de a reda duminicii ceea ce aparține Sabatului zilei a șaptea este însă o încercare imposibilă: pe de o parte, din cauza rutinei adânc înrădăcinate în mentalitatea oamenilor cu privire la felul în care se sărbătorește duminica, iar pe de altă parte din cauza faptului că toate binecuvântările promise de Dumnezeu păzitorilor poruncii a patra se referă la Sabatul zilei a șaptea, nu la o altă zi, fie aceasta chiar ziua învierii Domnului- duminica.
Un exemplu de o astfel de redescoperire a Sabatului ne este oferit de Alianța Zilei Domnului (Lord’ Day Alliance, LDA) din SUA, care întrunește peste 150 de conducători de biserici din peste 21 de denominațiuni creștine (datele sunt legate de anul 1998!).
2) Al doilea grup de cercetători încearcă să redescopere Sabatul Zilei a Șaptea cercetând rădăcinile iudaice ale credinței creștine („Mântuirea vine de la iudei” – îi spune Mântuitorul femeii din Samaria – Ioan 4, 22 up.), având dorința sinceră de a se întoarce la credința apostolică. Aceștia sunt „sabatarienii de ziua a șaptea”. Aici nu vorbim despre Biserica Adventistă de Ziua Șaptea, nici de Biserica Baptistă de Ziua a Șaptea, nici de Biserica lui Dumnezeu, care au redescoperit deja de mai multă vreme adevărul cu privire la Sabatul biblic. Ne referim la grupări noi care s-au întors la cerințele Poruncii a patra.
Se estimează că în ultima perioadă de timp, peste 300 de biserici și grupări creștine au acceptat Sabatul biblic (datele sunt din anul 1998!). Sunt raportate mai multe cazuri de pastori care și-au condus congregațiile de la păzirea duminicii la păzirea Sabatului zilei a șaptea. Există publicații care promovează reîntoarcerea la păzirea Sabatului biblic, așa cum este revista „Restore”, editată de John D.Garr, fondatorul lui Restoration Foundation. Organizația este multietnică și interdenominațională și, împreună cu revistă ei, îi încurajează pe creștini să regăsească Sabatul biblic, pierdut de secole din cauza puternicului sentiment antisemit (6).
Câteva exemple de biserici și grupări creștine care au redescoperit în ultima perioadă Sabatul biblic:
– Wesley Synod, o mișcare reformată metodistă care a redescoperit Sabatul în 1996. Mișcarea pornește de la tradiția wesleyana, susținând că însuși John Wesley a respectat, pentru un timp, atât Sabatul biblic, cât și legile biblice referitoare la dietă. Membrii acestei congregații nou înființate păzesc Sabatul de vineri de la apus până sâmbătă la apus, merg la biserică sâmbătă dimineața, se abțin de la munca zilnică obișnuită și folosesc timpul, dedicându-l preocupărilor spirituale. (7)
– Open Bible Church, devenită Biserica lui Israel după redescoperirea Sabatului biblic în 1987, după doi ani de studiu intens al Bibliei. Pastorul Dan Gayman, cel care a condus studiile în cei doi ani, conchide: „Transferarea de la duminică la Sabatul biblic a fost unul din cele mai importante evenimente din viața bisericii. Ea a produs o puternică transformare în viața tuturor membrilor bisericii. Biserica s-a dublat ca mărime și și-a extins lucrarea evanghelistică în fiecare stat al Americii. Biserica a împărtășit mărturia ei despre Sabat unui mare număr de persoane și mai bine de o mie de persoane din cuprinsul Statelor Unite s-au unit cu biserica în sărbătorirea Sfântului Sabat.” (8)
– Comunitățile mesianice evreiești, care inițial au serbat duminica în cinstea învierii lui Iisus, au redescoperit Sabatul biblic, observând că atât Iisus, cât și apostolii, au serbat ziua a șaptea, nu duminica. De altfel, dacă apostolul Pavel, atât de mult combătut pentru problema circumciziei, ar fi încercat să schimbe ceva din Legea morală, în deosebi Sabatul, ar fi fost violent atacat de către evrei. Absența oricărei controverse pe această temă este o dovadă că el niciodată nu a intenționat să schimbe ziua de odihnă și să predice acest lucru.
– Menoniții sabatarieni, urmași ai anabaptiștilor, dovedesc și ei interes față de Sabatul biblic, ținând cont de faptul că înaintașii lor au cunoscut acest adevăr.
– Adunările lui Yahveh (Assemblies of Yahveh) cu sediul în Bethel, Pensylvania, biserica apărută în 1962 în urma lucrării lui Iacob O. Mayer. Acesta, în urma studiului personal al Bibliei, a ajuns la convingerea că adevăratul Sabat este ziua a șaptea, nu duminica, hotărându-se să-l păzească împreună cu familia. Ca urmare a lucrării lui, numeroase comunități din America păzesc Sabatul biblic.
– Adevărata Biserică a lui Iisus, o biserica sabatariană din China și Pacificul de Sud, înființată în 1917 la Beijing de Paul Wei, Ling-Shen și Barnabas Chung. Între punctele de credință figurează și păzirea Sabatului: „Ziua de Sabat, ziua a șaptea a săptămânii (sâmbăta) este o zi sfântă, binecuvântată și sfințită de Dumnezeu. Ea trebuie să fie păzită prin harul Domnului, pentru comemorarea Creației și a mântuirii și cu speranța odihnei veșnice” (9)
Activitatea acestei biserici s-a extins din China în Pacificul de Sud, în Rusia, Asia de Sud-Vest, numărând peste un milion de membri.
– Biserica Unității Fraților Polonezi, la o întâlnire a 1500 de conducători de comunități din Ucraina de Vest, din 1992, au pus bazele unei noi biserici păzitoare a Sabatului.
Acestea sunt doar câteva exemple dintre numeroasele existente care dovedesc interesul tot mai crescând al creștinilor sinceri de a se conforma cerințelor poruncii a patra. Ele dovedesc însă și împlinirea promisiunii divine potrivit căreia, înainte de revenirea în glorie a Mântuitorului, „spărturile” făcute în Legea lui Dumnezeu de către oameni rău-voitori, de-a lungul secolelor, vor fi reparate.
Sabatul și odihna în Christos
„Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihnește și el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă de neascultare.” (Evrei 4, 9‑11)
Așa cum am afirmat încă de la începutul acestui articol, constatăm un mare paradox: tocmai porunca ce ne promite atâtea binecuvântări, între care se află și odihna lui Dumnezeu, de care lumea are atâta nevoie, tocmai această porunca este atât de controversată și neglijată de majoritatea creștinilor.
Dacă secolul al 20‑lea a fost supranumit „secolul vitezei”, atunci cum să numim acest început agitat de secol 21? Lumea în care trăim se află, așa cum afirmă Alvin Toffler în „Șocul viitorului”, într-un tren care se îndreaptă într-o direcție necunoscută.
„Ne aflăm într-un tren a cărui viteză crește, gonind pe o linie presărată cu un număr necunoscut de macazuri, care duc la destinații necunoscute. Pe locomotivă nu se află niciun om de știință, iar acarii s-ar putea să fie demoni. Cea mai mare parte a societății se află în vagonul de bagaje și privește înapoi.” (10)
Nevoia de odihnă fizică, dar mai ales spirituală, este o nevoie cronică a societății noastre. În acest context, Sabatul, împreună cu toate binecuvântările care îl însoțesc, reprezintă, așa cum afirmă Dorothy C. Bass, într-un articol din Christianity Today (1 sept. 1997), „un dar al lui Dumnezeu care așteaptă să fie despachetat”. (11)
Dacă așa stau lucrurile, de ce am ține acest dar împachetat, căutând odihnă în surogate care niciodată nu ne vor satisface nevoile ființei noastre? Invitația lui Christos de a ne bucura de această odihnă deplină răsună peste veacuri și se vrea auzită până la marginile pământului: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11, 28).
Izvorul adevăratei odihne este Christos, căci doar El, în calitatea Lui de Creator, ne cunoaște cele mai profunde și ascunse nevoi, doar El putând realiza armonia deplină între componentele ființei noastre: trup, minte și suflet.
Când ești îngrijorat de mulțimea problemelor nerezolvate, somnul nu rezolvă aceste probleme. Dimpotrivă, el poate aduce coșmaruri. Nici emisiunile de divertisment, nici calmantele, nici drogurile, nici concediile în locuri exotice sau cluburile sportive, nici alcoolul sau birourile de consiliere nu-ți vor aduce adevărata pace interioară. După ce va trece efectul anestezic de moment al acestor surogate, sufletul tău obosit va fi și mai epuizat. Doar Iisus Christos, izvorul odihnei adevărate și a păcii sufletești, poate armoniza în mod desăvârșit trupul, mintea și sufletul tău, așa încât făgăduința: „Eu vă voi da odihnă” să devină realitate.
Care este rolul Sabatului în regăsirea izvorului odihnei noastre?
1) Sabatul ne reasigură, săptămână de săptămână, că viața noastră are un sens, că ea nu a apărut la întâmplare. El ne reamintește că venim din mâinile Creatorului și Tatălui nostru ceresc și ne îndreptăm spre veșnicia promisă alături de El. Această reconfirmare săptămânală a sensului existenței noastre ne va aduce permanent odihna spirituală într-o lume debusolată, o lume care și-a pierdut orientarea și sensul existenței.
Sabatul ne ajută să reînnoim credința în Dumnezeul Creator, invitându-ne să ne bucurăm de frumusețile Creațieii Sale. De aceea, Sabatul și natura sunt strâns legate între ele. Cei care vor să guste din plin din odihna Sabatului, vor folosi orice ocazie ca în această zi să fie mai aproape de Creator, contemplând natura și lăudându-L pe Autorul ei.
2) Sabatul ne invită să ne bucurăm de terminarea lucrărilor noastre din cursul săptămânii. Dar cum să te bucuri când, în pragul Sabatului, trebuie să constați că multe probleme au rămas nerezolvate?
Cu toate acestea, Dumnezeu ne invită să întrerupem lucrările noastre obișnuite, să ne odihnim și să ne bucurăm ca și când am fi realizat tot ce ne-am propus. În interiorul ființei noastre poate fi auzit glasul divin care ne invită: „Odihnește-te de tot lucrul tău, chiar dacă nu ai reușit să realizezi tot ce ți-ai propus. Odihnește-te ca și când ai fi terminat totul! Și mâine este o zi. Harul Meu îți este suficient.”
Fără Sabat, existența noastră ar coborî în abisul lipsit de perspectivă al materialismului și scepticismului. Am munci șapte zile din șapte, 24 h din 24 h, pentru a aduna încă câteva bunuri materiale care mâine vor mări grămada de gunoi a acestei lumi.
3) Sabatul este o zi de bucurie. Profetul Isaia numește Sabatul „desfătarea ta” (vezi Isaia 58, 13). El trebuie întâmpinat cu o atmosfera festivă: îmbrăcăminte și încălțăminte curată, curățenie în casă și la locul de muncă, o hrană simplă, dar special pregătită pentru această ocazie. Totul trebuie să respire bucurie și odihnă.
În privința atmosferei care trebuie să caracterizeze Sabatul, evreii ne pot fi un exemplu: ei nu posteau niciodată în Sabat, iar zilele de jale erau întrerupte, tocmai în ideea de a nu răpi zilei de Sabat ceea ce oferă ea mai important: bucuria în Domnul.
Una dintre greșelile făcute de creștinii primelor secole a fost aceea că în Sabat posteau (din motive obiective, cum ar fi persecuția suferită din partea autorităților romane). Postul asociat Sabatului a făcut ca această zi de bucurie să fie percepută ca o zi de tristețe și amărăciune, fapt care a contribuit major la schimbarea zilei de odihnă. Prin contrast, duminica – zi a învierii Domnului – era tot mai mult percepută ca o zi a bucuriei. Puse cap la cap cele două, ele au ușurat transferul de la Sabatul biblic al zilei a șaptea la duminica învierii.
Pierzând bucuria Sabatului, creștinii pierd esența lui. Pe acest fond, el poate fi pierdut împreună cu binecuvântările lui, locul lui fiind ocupat rapid de un surogat pe care Dumnezeu niciodată nu l-a binecuvântat și nici nu îl va binecuvânta – duminica.
Dacă pregătirea pentru Sabat va fi făcută încă din prima zi a săptămânii, atunci cu adevărat ziua aceasta va deveni ceea ce a promis Însuși Dumnezeu: „Atunci te vei putea desfăta în Domnul și Eu te voi sui pe înălțimile țării. Te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 58, 14)
4) Sabatul ne aduce simțământul prezenței divine, împreună cu toate darurile care o însoțesc. Creștinii care lasă deoparte grijile zilnice ale vieții, care renunță la emisiunile distractive și la navigările obișnuite pe internet, care lasă la o parte distracțiile trecătoare și munca pentru câștigarea existenței pentru a da curs glasului lui Dumnezeu care le vorbește, vor avea un simțământ real al prezenței divine, care le va aduce echilibru, pace și odihnă.
Întâlnirea cu Domnul trebuie să aibă loc zilnic, însă întâlnirea săptămânală, în Sabat, este una de o valoare specială. Ea nu durează minute sau ore, ci o zi întreagă. De aceea, cei care cultivă prezența lui Christos în Sabat, vor ști să o cultive și în celelalte zile ale săptămânii.
Așa după cum Domnul Christos a intrat în limitele trupului nostru omenesc, binecuvântându-ne cu prezența Sa pe acest pământ, la fel, El intră în limitele timpului nostru uman, aducându-ne împlinirea făgăduinței „Emanuel – Dumnezeu cu noi”.
5) Sabatul ne ferește de spiritul concurenței. În goana după cele materiale, omul e tentat să lucreze non-stop, cu scopul de a atinge un nivel de trai cel puțin asemănător cu al celor din jur. Înțeleptul Solomon, un fin observator al naturii umane, a remarcat faptul că multe dintre activitățile omului își găsesc motivația în spiritul concurenței: „Am mai văzut că orice muncă și orice iscusință la lucru își are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.” (Eclesiastul 4, 4)
Spiritul concurenței, dacă nu este învins, nu ne va da niciodată odihnă. Întotdeauna ni se va părea că vecinul sau prietenul nostru au mai multe decât noi. Întotdeauna ni se va părea că semenul de lângă noi este mai fericit, mai binecuvântat decât suntem noi. Marea noastră problemă este aceea de a avea bunuri materiale, fără să fim dependenți de ele și, mai ales, de a fi mulțumiți, chiar dacă nu avem realizările celor de lângă noi.
Abținându-ne de a munci, de a produce, de a cumpăra sau vinde bunuri în Sabat, noi învățăm să ne detașăm de cele materiale, atașându-ne în același timp de Dumnezeu – sursa adevăratelor binecuvântări și împliniri. Dacă în cursul săptămânii suntem tentați să-i apreciem pe semenii noștri după criterii materiale (salariu, avere, realizări, poziție socială etc.), în Sabat aceste criterii dispar. Cei săraci în cele materiale pot dovedi că sunt bogați în Christos, atunci când în Sabat oferă bisericii și societății poate mai mult decât cei bogați. Sabatul îi unește pe închinătorii lui Dumnezeu, care devin frați în Christos și fii ai Aceluiași Tată ceresc.
6) Sabatul ne aduce siguranța apartenenței. Lumea în care trăim suferă de singurătate cronică. Paradoxal, singurătatea este cu atât mai resimțită cu cât aglomerările umane sunt mai mari. Din acest punct de vedere, Sabatul ne aduce odihnă prin faptul că mereu și mereu suntem asigurați că nu suntem singuri și că Îi aparținem Lui Christos.
Dintre toate poruncile Decalogului, Porunca a patra Îl identifica cel mai clar pe Proprietarul de drept al tuturor lucrurilor. Din punctul acesta de vedere, Porunca a patra reprezintă un adevărat sigiliu al lui Dumnezeu aplicat Legii, deoarece în ea găsim toate elementele cuprinse într-un sigiliu:1) Numele autorității: Domnul Dumnezeu; 2) Calitatea: Creator- „căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea…”; 3) Teritoriul peste care își exercită autoritatea: „cerurile, pământul, marea și tot ce este în ele” (vezi Exodul 20, 11; 31,17). Conținând sigiliul Legii morale, Sabatul ne asigură permanent că noi suntem proprietatea lui Dumnezeu, iar El este moștenirea noastră.
Acest adevăr ne conduce la un alt simțământ – cel al dependenței de Dumnezeu, iar acestă ne va feri de ceea ce reprezintă esența unei vieți păcătoase: independența și trăirea unei vieți fără Dumnezeu.
Asemenea primei perechi de oameni, care în prima lor zi întreagă din viață, au stat înaintea Creatorului, recunoscând că Lui Îi datorează totul, creștinii de azi, care serbează Sabatul biblic, recunosc faptul că sunt datori lui Dumnezeu pentru binecuvântările Sale și sunt dependenți față de grija și dragostea Sa. Faptul că, la sfârșitul Creației, Dumnezeu Și-a luat timp să comunice cu primii oameni, binecuvântându-i cu prezența Sa, este o garanție că El S-a angajat să fie permanent disponibil pentru creaturile Sale.
Din această perspectivă, Sabatul este un semn distinctiv între Creator și poporul Său, o insignă care arată lumii cui îi aparținem și cui Îi servim ( vezi Exodul 31, 13.17; Ezechiel 20, 12. 20).
7) Sabatul ne aduce odihnă și prin dărâmarea barierelor de orice natură dintre oameni: sociale, rasiale și culturale. În Sabat nu mai există săraci și bogați, intelectuali și oameni simpli, bătrâni și tineri, albi și negri, ci doar frați în Christos. Dumnezeu promite ștergerea oricăror criterii omenești de separare în caste atunci când îl inspiră pe profetul Isaia să scrie:
„Căci așa vorbește Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut și vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea și înlăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic care nu se va stinge.
Și pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-L slujească și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească și vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-I voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” (Isaia 56, 4‑7)
Este imposibil să sărbătorești Sabatul cu adevărat, în timp ce porți cuiva ură din cauza rasei, poziției lui sociale, sexului sau culturii în care s-a născut. Sabatul ne leagă de Dumnezeu ca Tată și, în același timp, ne întărește convingerea că noi toți suntem frați, fii ai Aceluiași Tată ceresc. Acest simțământ al fraternității se va prelungi în mod natural asupra tuturor zilelor săptămânii, învățând să-i iubim pe semenii noștri în calitatea lor de ființe create de Același Dumnezeu.
8) Sabatul ne aduce și o odihnă mai deosebită: odihna slujirii. Aparent, odihna și slujirea sunt două noțiuni contradictorii. În realitate însă, Sabatul și slujirea sunt într-o strânsă armonie. Adevărata odihnă a Sabatului nu o trăiește cel ce doar se relaxează în această zi, gândindu-se doar la propriile sale nevoi. Adevărata odihnă e rezervată celui care, în această zi sfântă se dăruiește, prin slujire, semenilor și lui Dumnezeu.
Însuși Mântuitorul a proclamat Sabatul ca zi în care „este îngăduit a face bine” (vezi Matei 12, 12), este indicat să salvăm viața oamenilor (vezi Marcu 3,4) și să-i eliberăm pe semenii noștri de neputințele lor fizice și spirituale (vezi Luca 13, 12. 16). Slujirea celor în nevoie în zi de Sabat nu numai că nu este o călcare de Sabat, ci ea reprezintă tocmai unul dintre scopurile Sabatului. Slujirea în Sabat nu doar Îl onorează pe Dumnezeu, aducând o rază de bucurie și speranță în sufletul celor pe care îi slujim, ci și, ca un efect de feed-back, propriile noastre suflete vor fi îmbogățite cu pacea, odihna și aprobarea divină de care avem atâta nevoie.
În concluzie, eliberându-ne de spiritul concurenței, aducându-ne în suflet siguranța că Îi aparținem lui Dumnezeu, aducându-ne prezența Sa, oferindu-ne ocazii de a gusta bucuria slujirii, dărâmând barierele de orice natură dintre oameni, trăind clipele Sabatului într-o atmosferă de bucurie și recunoștință și asigurându-ne că viața noastră nu se desfășoară la întâmplare, ci are un sens și o finalitate fericită, Sabatul ne oferă garanția odihnei depline în Christos.
Revin la paradoxul de care aminteam la început: Dacă Sabatul aduce cu sine atâtea binecuvântări cerești, dacă el ne-a fost dat ca să gustăm din plin odihna în Christos, de ce atunci există atâta înverșunare împotriva acestei porunci a Decalogului? Nu cumva această înverșunare nu are niciun motiv temeinic, în afara faptului că omul păcătos este din fire răzvrătit și independent față de Creatorul său?
Mântuitorul încă ne invită la odihnă Sa: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11, 28). Încă este timp de har pentru ca să acceptăm această invitație. Cât va mai dura însă?
De aceea, „să ne grăbim să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă de neascultare.” (Evrei 4, 11)
Lori Balogh
Referințe:
(1) Samuele Bacchiocchi, „Sabatul sub foc încrucișat”, Ed. Viață și Sănătate, București, 2001,pag. 298
(2) Idem, pag. 300‑301
(3) Horia Lazăr, articolul „Începuturile Sabatului”, revista „Tribuna”, nr. 86, 1‑15 aprilie, 2006, disponibil pe http://www.revistatribuna.ro/arhiva/tribuna86.pdf
(4) Vezi http://www.profamilia.ro/istorie.asp?antev33
(5) I. Maurer Vulvară, „Sabatul”, colecția „Lumina” Stuttgart, pag. 6‑8
(6) Samuele Bacchiocchi, „Sabatul sub foc încrucișat”, Ed. Viață și Sănătate, București, 2001, pag. 294
(7) Idem, pag. 299‑300
(8) Idem, pag. 300‑301
(9) Idem, pag. 306
(10) Alvin Toffler, „Șocul viitorului”, pag.420
(11) Samuele Bacchiocchi, „Sabatul sub foc încrucișat”, Ed. Viață și Sănătate, București, 2001, pag. 287
Un link interesant cu privire la America zilelor noastre: si profetia din Apocalipsa 13:
https://www.youtube.com/watch?v=SQMwumCc5oE&app=desktop
Frate Dorin,
Ma bucur ca ati revenit cu comentariile dv. pe acest blog. Cu privire la intrebarea dv. din finalul ultimului comentariu, dv. stiti prea bine ca pe net, in general, si pe youtube, in special, oricine poate posta orice si in numele oricui. Fiecare va raspunde inaintea Domnului pentru lucrarea lui.
Eu va pot spune crezul meu in aceasta privinta: toti oamenii suntem frati din doua motive:
1) Suntem creati de acelasi Dumnezeu
2) Avem acelasi Mantuitor
Diferentele existente in crezurile noastre nu pot anula cele doua realitati. Prin Creatie consider ca suntem frati si cu musulmanii, hindusii, budistii, etc., iar prin rascumpararea de pe cruce, suntem de doua ori frati cu toti crestinii, indiferent de confesiune. Acesta este crezul meu, si nu numai al meu. L-am auzit deseori exprimat de la amvoanele bisericii din care fac parte.
Cu privire la valabilitatea Poruncii a patra in crestinism, imi cunoasteti crezul si nu voi insista. Nu pot fi insa de acord cu dv. cand afirmati ca pazirea Sabatului zilei a saptea se face in firea pamanteasca, si nu spiritual. Noi ne intalnim zilnic cu Iisus pe cararile vietii, si cautam odihna Lui. Insa in ziua aleasa de Creator, noi avem o intalnire speciala cu El. Nu neg faptul ca exista posibilitatea ca unii pazitori ai Sabatului sa se odihneasca doar fizic in aceasta zi ( adica in fire, asa cum spuneti dv. ). Insa nu avem dreptul sa generalizam. E adevarat ca odihna mantuirii, pe care o avem in Iisus Christos, ar trebui sa fie 7 din 7, nu 1 din 7. Insa pentru unii, aceasta ar putea fi doar o lozinca. In realitate, odihna lor in Domnul sa fie 0 din 7. Si asta ar fi foarte trist.
Binecuvantarea Domnului fie peste toti !
Pace Domnului Isus fratilor.
Vin si eu in apararea fratelui Eugen. Nu e nicidecum cum l-a descris fratele George. Nu-l cunosc personal pe fratele Eugen dar ne cunoastem dincolo de paginile acestui blog. Atentie mare frate George caci este scris: „Nu va vorbiti de rau unii pe altii!”. Cu alte cuvinte Domnul Isus nu va permite, printre altele, sa fiti ironic cu fratele Eugen!. Mai exista si o vorba veche „aparentele inseala”.
In ceea ce priveste Sabatul (odihna) pentru mine lucrurile sunt clare si deja exprimate aici pe paginile acestui blog. Asa cum circumcizia exista inca dar nu mai e in carne ci in inima, la fel Sabatul nu mai e exterior, fizic, ci spiritual. Este acea odihna sufleteasca pe care a promis-o Domnul nostru Isus in predica de pe munte (Matei 11:28,29).
Am vazut scrise aici idei precum: daca nu apare Duhul Sfant in Apocalipsa nu inseamna ca nu mai exista. Si pentru mine Duhul Sfant e una din Persoanele Lui Dumnezeu, a Trinitatii cum am numit-o noi oamenii.
Deci daca folosesc acelasi rationament vis-a-vis de Sabat nu pot spune ca lipsa unor discutii privind Sabatul pe paginile Noului Testament inseamna automat ca nu s-a discutat. Aceasta e doar o concluzie tipic umana. Mai mult, pentru mine Evrei 3:6-4:11 nu reprezinta doar adevarul despre odihna in Christos ci si demonstratia ca Dumnezeu stia ca vor exista astfel de discutii de-alungul veacurilor. De aceea a decis sa faca lumina si sa arate clar ca odihna crestina e Domnul nostru Isus Christos! Noi suntem cetateni ai cerului daca ne tinem strans de Capul care este Christos, deci nu mai datoram nimic firii pamantesti, ori a te odihni fizic in ziua a 7-a e in fire nu spiritual, pentru mine. Crestinul intra intr-o odihna 7 din 7 nu 1 din 7.
Se mai spune in Coloseni 2:16-17 ca mancarea, bautura, zilele de sarbatoare, luna noua sau Sabatele sunt „umbra lucrurilor viitoare. Stiu, nu considerati ca este vorba despre Sabatul din Decalog acolo, dar ar trebui sa puna pe ganduri pe oricine vrea sa faca parte din trupul Lui Christos!
Inchei cu o intrebare. Daca voi fratii adventisti ne considerati frati cum de exista pe youtube video de genul acesta:
”CATOLICII PROTESTANTII ORTODOCSII pângârăsc Sabatele Mele Sfinte si calca Legea Mea” Ezec22:26 (https://www.youtube.com/watch?v=VIg-IHgBQYs)???
Cu multa pace in suflet va doresc o zi binecuvantata
Frate George,
Eu nu cred in intamplari, ci doar in Providenta lui Dumnezeu. Spre deosebire de alti parteneri de discutii de pe acest blog, pe fr. Eugen l-am cunoscut dintr-o „intamplare” randuita de Providenta divina, pe cand faceam o excursie cu sotia in Piatra Craiului. Va asigur ca dansul nu este asa cum vi-l inchipuiti dv. De ex., in discutiile avute cu dansul il aprecia pe Ioan Gura de Aur, lucru care contrazice cele afirmate de dv.
Noi comunicam aici doar prin scris, insa adevarata comunicare presupune mult mai mult: tonul vocii, mimica, limbajul corporal, raceala sau caldura privirii. Cand noi scriem aici: „ai construit pe nimic” sau „esti nimic”, cuvintele ne pot durea. Insa nu e totuna cum le scriem: cu fatza crispata de ura, sau cu lacrimi in ochi. Mai demult i-am scris fr. Dorin ca daca am sta pe o banca dintr-un parc din Montreal, cu totul altfel ar decurge dialogul nostru, caci ne-am putea privi in ochi, am observa reactiile trupului si mimica, si am fi atenti la tonul vocii. Dar cum lucrul acesta nu este posibil, ne-am rezumat la o comunicarea prin simple cuvinte, comunicare ce avea uneori accente „aprinse”.
Eu nu sunt avocatul fr. Eugen, ci doar vreau sa va asigur ca impresia pe care mi-a lasat-o este aceea a unui crestin sincer, care Il iubeste pe Dumnezeu si care are luptele sale in viata. Poate ati dedus din comentariile dansului ca majoritatea lor le-a scris in traficul infernal din Londra. Or, nu este deloc usor sa-ti controlezi fiecare cuvant, imaginandu-ti care din cuvinte il pot deranja pe partenerul de dialog.
Daca ma gandesc la mine insumi, si eu am facut nenumarate greseli de acest fel, fara rea intentie insa. Ii cer iertare Bunului Dumnezeu si celor pe care i-am jignit eventual, fara sa-mi dau seama. In fond, fie adventisti, fie baptisti, penticostali, ortodocsi sau crestini din alte confesiuni, toti suntem pacatosi, lipsiti de slava lui Dumnezeu, care avem nevoie de harul Domnului nostru.
Tin sa adaug ca ii apreciez pe toti fratii de credinta din alte confesiuni, care stiu sa-i respecte pe cei care nu au acelasi convingeri ca ale lor. Si pe dv. va apreciez, frate George, ca si pe fr. Dorin, Remus si altii care stiu sa comunice fara sa ne privim de sus unii pe altii.
In concluzie, va indemn, fratilor George si Eugen, sa continuati sa comunicati, iubindu-va asa cum ne-a iubit Iisus. In ceea ce ma priveste, ma voi ruga ca eu insumi sa-i respect pe toti cei care nu au aceleasi conceptii ca si mine, „pana vom ajunge toti la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos, ca sa nu mai fim copii, purtati incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura, prin viclenia oamenilor si prin siretenia oamenilor in mijloacele de amagire, ci, credinciosi adevarului, sa crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Christos.” ( Efeseni 4, 13-15 ).
Cu stima si dragoste frateasca,
Lori B.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate George.
Departe de mine gândul de a mă supăra pe dumneavoastră.
Îmi cer iertare pentru că v-am creat un disconfort.
Vă doresc toate cele bune.
Cu stimă,
Eugen Duțu
Frate Eugen , am tot respectul pentru fratele Lori, pe care il consider un om cu o tinuta morala deosebita , insa de a dumneavoastra ma ca-m indoiesc. In primul rand aveti o parere foarte buna despre sine si foarte rea despre altii. Daca sunteti in varsta ( cum am dedus din unul din comentarii) trebuie sa va inteleg, pentru ca ati fost educat intr-un sistem in care,, dialogul,,civilizat a fost inlocuit cu monologul .Fratele Lori stie sa aprecieze si un pr. ortodox (Staniloaie) chiar daca in foarte multe privinte nu este de acord cu el. In al doilea rand sa stiti ca si noi mai citim pe Bibliile noastre, ca altfel v-as fi scris mai multe si sincer nu de bine. …..Faptul ca cineva constuieste pe aer(nimic) sa stiti ca nu este atat de rau cum credeti dumneavoastra . Acesta este un material foarte utilizat nu stiati? Utati-va in jur si ve-ti vedea .De altfel si fr. Eugen a fost creat din nimic si ,,predestinat ,,sa fie nimic. Nu ati citit acesta in Biblie? 1Corinteni 3;7.
Cat priveste comentariile dv, imi cer iertare ca am indraznit sa va deranjez, dar.permiteti o intrebare…. daca nu sunteti in stare sa intelegeti ce am scris eu acolo , cum credeti ca ve-ti reusi sa raspundeti?
Domnul sa-mi ingaduie indrazneala si ironia , caci o meritati, si sper sa nu va suparati caci ,,supararea duce numai la rau,,. Domnul sa fie cu dv!
Am citit ultima dv. postare despre adevarul Trinitatii in Biserica Adventista ,si am retinut doua versete (citate) ,,Lumina celor neprihaniti merge mereu crescand,, / ,,Mai am sa va spun multe lucruri dar acum nu le puteti purta,,. Este adevarat , asa lucreaza Dumnezeu, si asa a lucrat inca de la inceput, si din acest punct de vedere istoria umanitatii poate fi impartita in mai multe etape distincte . De la caderea omului in pacat si pana la Moise ,Dumnezeu se reveleaza prin legea constiintei ; de la Moise la prima venire a lui Cristos, prin Legea data pe Sinai; de la prima venire a lui Cristos pana la a doua ,prin Legea lui Cristos. Ultima dintre ele este mult superioara celorlalte ,dupa cum este amintit si la 2Corinteni3;8,9,10,11,iar diferenta dintre ele ,este ca aceea dintre Moise si Cristos sau dintre umbra si Realitate.Ea nu schimba perceptele morale date pe muntele Sinai ci le integreaza in sine si stabileste standarde de viata,,imposibile,, adica ,ele nu pot fi implinite decat acolo unde locuieste Duhul Sfant si unde Cristos traieste in noi si prin noi. Deosebirea aceasta dintre ,,Legi,, o face si apostolul Pavel in 1Corinteni9;21. La ce se refera aceasta? La Dragoste. Dumnezeu este dragoste. Dl. Isus a spus ucenicilor in Ioan 13;34-35 despre o porunca Noua ,,sa va iubiti unul pe altul cum v-am iubit eu,,, sau in Ioan 15;12-13 o numeste Porunca Lui. Ap Ioan ne spune ca aceasta nu era o porunca noua ci una veche, (nu era alta decat cea cuprinsa in Lege) dar prezentata in intelesul ei real si la care se adauga aceasta dimensiune ,,cum v-am iubit Eu,,.
Esenta Legii lui Dumnezeu cea Vesnica este Dragostea . Adevarul acesta este amintit in mai multe randuri in NT, si nu cred ca este nevoie sa mai staruim asupra lui .Ea a fost prezenta inca de la inceputul creatiunii, dupa caderea in pacat, in timpul Legii si a proorocilor dar este descoperita astazi prin jertfa de pe cruce a Fiului Lui Dumnezeu in forma ei cea mai profunda ,,fiindca chiar vesniciile nu vor fi altceva decat o,,aratare a nemarginitelor bogatii a harului Sau ,fata de noi in Cristos,,. Mai mult de atat El nu are ce sa ne dea, dar ne-a dat suficient pentru ca de aici incolo sa ne uimeasca si sa ne minuneze pentru totdeauna.
Dragostea LUI Dumnezeu este neschimbatoare insa, alicatiile acestei legi unice,au fost revelate cu o claritate din ce in ce mai mare dea lungul istoriei rascumpararii.
In concluzie Cristos a inlocuit Legea lui Moise nu prin a o distruge ci prin a o cuprinde in plinatatea Lui. Desi esenta Legii lui Moise era dragostea fata de Dumnezeu si fata de aproapele ea a avut o ,, formulare,, sub standardele Noului Legamant. Cand Cristos a venit , Legamantul Mozaic(cu toate legile care l-au format) a fost abolit, si a fost inaugurat un Nou Legamant cu un popor spiritual. Acestia au ,,esenta legii,, scrisa in inimile lor prin miracolul nasterii din nou. Dumnezeu sa fie binecuvantat!
Frate George, despre Sabat.
Textul pe care l-ati postat ma face sa cred ca l-ati copiat de undeva si ma refer la paranteza ” (v. Anexa E, întrebarea 2)”.
Asa incat va spun, frate, ca dumneavoastra sau autorul textului ati construit din nou pe o baza falsa.
Si aceasta este : „cred că astazi credinciosii sun eliberati de Lege –nu doar de condamnarea ei- ci si ca mijloc de a obtine viata vesnica- neprihanirea-”
Spre stiinta dumneavoastra, azs nu respecta Sabatul ca sa obtina viata vesnica.
Frate, eu si fratii mei suntem mantuiti prin sangele sfant al Domnului Isus Hristos si doar prin acesta !
Noi respectam sau cel putin ne straduim sa respectam cele 10 Porunci pentru ca odata eliberati de pacatele noastre prin jertfa Domnului, nu exista motiv ca sa ne intoarcem la ele. Iar poruncile, stiti aceasta, sunt oglinda in care ne privim – nu mijlocul de a obtine viata vesnica !
Despre pedeapsa pe care autorul textului o invoca, pentru ca dumneavoastra ati scris ca imi cititi postarile, va intreb frate George, de cate ori ati citit in Vechiul Testament ca a fost aplicata ?
Despre omul care strangea lemne in Sabat am scris un comentariu mai sus.
Dar cand Neemia constata incalcarea Sabatului, cati evrei a poruncit el sa fie omorati cu pietre ?
Sau Isaia cand se plange ca poporul sau calca Sabatul, cati evrei prooroceste el ca trebuiau ucisi ?
Si acum ganditi ca adventistii ar trebui sa ucida cu pietre pe calcatorii de Sabat ?
Ciudata logica !
Eu cred ca nu trebuie sa mai insist aici, sunteti un om inteligent, intelegeti ce v-am scris.
Am o rugaminte la dumneavoastra : atunci cand doriti sa dialogam, veniti va rog cu propriul dumneavoastra studiu biblic. Va indemn cu toata dragostea, cititi Cartea Sfanta pentru dumneavoastra insiva, apoi analizati critic orice text pe care il cititi.
Va multumesc pentru ca nu o sa-mi luati in nume de rau faptul ca mi-am permis sa va dau un sfat.
Va doresc, frate George, ca binecuvantarea Domnului Isus Hristos sa fie asupra dumneavoastra si a familiei dumneavoastra.
Pacea Domnului Isus Hristos sa fie in inima dumneavoastra, frate George.
Am revenit si nu mai insist pe ideea de azi noapte, consider ca e suficient deocamdata si fac un pas inainte spunandu-va parerea mea si despre celelalte „dileme morale” pe care le-ati pus in discutie.
Despre sclavie.
Frate, atat porunca a 4 a cat si a 10 a nu obliga pe nimeni sa aiba sclavi sau robi, sper ca sunteti de acord cu mine. Tot asa cum ele nu obliga pe nimeni sa se casatoreasca si sa aiba copii sau sa gazduiasca straini.
Pur si simplu cele doua porunci cauta sa acopere toate situatiile in care se poate gasi un om.
Restul il stiti si dumneavoastra foarte bine caci ati scris
„Ca şi legile privind divorţul,lucruri ca acestea trebuie în mod sigur să fie înţelese nu ca expresie a aprobării divine, ci ca lucruri greşite, dar reglementate cu scopul de a preveni lucruri mai grave.”
Ceea ce ati scris mai jos insa, m-a surprins : „Cu toate acestea, astfel de lucruri erau permise de Legea lui Moise, aşa cum este ea sumarizată în Decalog. Dacă Cele 10 Porunci reprezintă „legea morală neschimbătoare” a lui Dumnezeu, suntem atunci noi gata să acceptăm tipul de sclavie care era recunoscut drept acceptabil de acestea?”
Pai daca intelegem „in mod sigur” ca legile care privesc sclavii nu au aprobarea divina ci sunt lucruri gresite (si subliniez expresia dumneavoastra), de ce puneti intrebarea din final ?
Unde discerneti dumneavoastra necesitatea de a avea sclavi ?
Revin
Îmi cer iertare, am apăsat ceva greșit pe tastatura telefonului și ceea ce încă scriam s-a postat deja.
Îmi cer iertare și mă duc la culcare.
Revin.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate George.
Îmi cer iertare și dumneavoastră pentru că în nevrednicia mea nu am fost în stare să mă organizez mai bine astfel încât să vă dau răspunsul cerut mai devreme. Și trebuia să închei ceea ce începusem deja să discut cu fratele Remus.
Între timp dumneavoastră ați postat și altceva, ați ajuns și la concluzii, ba ați primit și răspunsul fratelui Lori.
Încă o dată îmi cer iertare pentru întârziere.
Frate, despre prima dumneavoastră „dilemă morala” eu gândesc că vă înșelați singur atunci când apreciați că „definiția adulterului s-a schimbat”.
Ați construit pe … aer. Cunoașteți dumneavoastră vreun caz în care un bărbat CĂSĂTORIT cu două sau mai multe soții să fie acuzat de … adulter ?
Și dacă ar exista această acuzație undeva în lumea creștină, ea este lipsită de orice temei.
Porunca Domnului spune „să nu preacurvești”, adică interzice relațiile intime în afara familiei.
Ea nu are de-a face cu relațiile intime între soți.
Ceea ce s-a schimbat, frate, este percepția societății asupra familiei în anumite zone ale Pământului.
Dar adulterul ieri și azi însemna și înseamnă același lucru.
În privința concubinelor despre care vorbește Biblia, vă spun că tot cadrul social trebuie analizat înainte de a trage concluzii.
Vă amintiți desigur reproșul lui Iș Boșet adresat lui Abner pentru că acesta intrase la țiitoarea adică concubina tatălui său.
Dacă analizăm puțin situația discernem că fiul legitim reproșează lui Abner ceea ce acesta însuși consideră a fi un păcat.
Rezultă de aici că statul social al concubinei REGELUI din acel timp era legat de conceptul de familie.
Din nou porunca Domnului nu are de a face cu relațiile din cadrul familiei.
Statutul concubinelor s-a schimbat, nu înțelesul asupra poruncii a 7 a.
Adaug că schimbarea statutului co
Frate George,
Poate gresesc ( si daca gresesc, imi cer iertare ), dar observ la dv. o incercare de relativizare a Legii morale. Ma intreb: daca Legea morala, rostita de Dumnezeu pe Sinai, scrisa cu propria Sa mana pe tablele de piatra, si a carei autoritate a fost reconfirmata de Iisus ( prin cuvinte – Matei 5, 17-19 si prin propriul Sau exemplu ) poate fi schimbata macar intr-o „iota sau o frantura de slova”, atunci ce ne mai ramane ca etalon moral ?
Veti spune: viata lui Iisus ! Si aveti perfecta dreptate cand afirmati ca „nicaieri această slavă nu a fost oglindită mai bine ca pe „fața lui Isus Hristos” Dar Iisus Insusi spune: „Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc” ( Matei 5,17 )
Daca citim cu atentie intreaga predica de pe munte, atunci cand repeta de cateva ori propozitia: „S-a zis celor din vechime, dar Eu va spun…” ), Mantuitorul nu contrazice vechile porunci, ci le reconfirma, adaugandu-le noi dimensiuni spirituale, la care probabil cei mai multi dintre evrei nu s-au gandit ( mai putin David, in Psalmii sai ). De aici si afirmatia lui Ioan: „Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Iisus Christos!” (Ioan 1:17)
Aud mereu folosindu-se expresia ( biblica de altfel ! ): „Legea lui Christos”. Si dv. o folositi adesea. M-ati indatora sa-mi explicati ce intelegeti prin „Legea lui Christos” ? O Lege noua, in antiteza cu cea „veche” ? Sau aceeasi Lege veche, adusa insa intr-o noua lumina, prin insasi viata si exemplul Mantuitorului ?
Cu privire la afirmatia dv.: „nici un credincios advent nu trăieste si nu aplica Legea după standardul acceptat in vechime”, aveti perfecta dreptate. Legea este aceeasi, dar normele de aplicare difera. Este important sa observam principiul care sta la baza fiecarei porunci si sa-l aplicam in contextul in care ne aflam. Un patron adventist de astazi, de exemplu, va aplica acelasi principiu al respectarii odihnei de Sabat pentru angajatii sai, la fel cum faceau stapanii de sclavi evrei fatza de robii lor in vechime. In sensul acesta, predica de pe munte a Mantuitorului ne ajuta sa observam principiul Legii, dincolo de litera ei.
Cu stima,
Lori B.
Frate George,
Cred ca amandoi am facut o greseala in legatura cu pasajul din Fapte 16,12-15: am incercat sa identificam motivele care l-au determinat pe apostolul Pavel sa iasa afara din cetate, cautand un loc de rugaciune. Eu am afirmat ca el a cautat un loc de inchinare, in Sabat, in absenta unei sinagogi in cetate, iar dv. ati afirmat ca el a cautat acel loc pentru a predica Evanghelia femeilor aflate acolo, fara nicio legatura cu Sabatul. Dar cine are dreptul sa judece motivele care stau in spatele unor actiuni ale omului ? Doar Cel care le cunoaste: Dumnezeu. Asadar, amandoi ne-am asezat, fara sa ne dam seama, in locul lui Dumnezeu, singurul care cunoaste gandurile, motivele si intentiile noastre.
Noi nu cunoastem adevaratele motive care l-au determinat pe Pavel sa iasa afara din cetate, in Sabat, si sa caute acel loc retras. Poate ca aveti dreptate, afirmand ca el a cautat o ocazie sa predice Evanghelia in acel loc. Sau poate nu… Poate eu am avut dreptate, afirmand ca, fiind Sabat, el simtea nevoia sa se inchine intr-un loc retras. Sau poate nu… Poate ca amandoi avem dreptate, Pavel simtind nevoia de inchinare, dar si responsabilitatea de a predica Evanghelia oamenilor.
Dar sa lasam motivele in seama Celui ce le cunoaste pe deplin, iar noi sa ramanem la faptele consemnate in Scriptura. Iar faptele sunt clare: Pavel s-a inchinat in Sabat cu acea ocazie, desi putea sa nu o faca, in cazul in care el ar fi fost convins ca trebuie pazita o alta zi. Daca motivele sunt discutabile, faptele sunt cat se poate de clare.
Cu stima,
Lori B.
Cu siguranta Sabatul cerea odihna trupului ca in felul acesta sa dobindesti odihna sufletului cautind in Sabat in mod special pe Domnul. David in psalm vorbeste despre odihna sufletului care trebuie sa aiba loc si in Sabat dar in acelasi timp in tot timpul ,,astazi” (adica un prezent continu) . Cu siguranta David nu desfinteaza ziua Sabatului pentru cei din vremea lui ,pentruca tinerea Sabatului a continuat si dupa David si chiar a fost ceruta prin prooroci care au vorbit dupa vremea lui David. Dar apostolul in Evrei aminteste despre odihna sufletului care este un prezent continu ,,Astazi” si zice ca acesta este SABATUL CARE RAMINE pentru crestini ,,RAMINE dar o odihna de SABAT pentru poporul lui Dumnezeu „.Deci dintre cele doua aspecte ale ODIHNEI cea in ziua 7-a si cea a sufletului zilnic apostolul zice ca pentru noi RAMINE odihna sufletului ca SABAT .Asta nu inseamna ca principiul Sabatului de a pune timp deoparte pentru Domnul nu este valabil in prezent dar nu cred ca este legat strict in NT de o anumita zi. Interesant este ca in Evrei 4 cind vorbeste despre odihna sufletului apostolul zice ,,fiindca am crezut (verbul la timpul trecut) intram (la timpul prezent) in odihna ……” vedem dar ca nu zice ,,am intrat” ca si cum intram in odihna si raminem permanent in ea ,ci zice ,,intram” ca si cum fiecare zi este o noua decizie de a intra in odihna cum si intrarea in Sabatul zilei a 7-a era de fiecare data o noua decizie personala.
Cit priveste istoria Biserici este clar ca dealungul timpului au fost crestini care au tinut fie simbata , fie duminica iar uni si simbata si duminica. Este important pentru noi si istoria biserici dar ramine temelie doar ce zice Scriptura ,iar in NT ,,cine face deosebire intre zile PENTRU DOMNUL o face ,cine nu face deosebire intre zile PENTRU DOMNUL nu o face”. Eu nu condamn pe cei ce tin Sabatul .La noi la penticostali exista frati ,chiar mari teologi care tin Sabatul . Si eu am un coleg care tine Sabatul si avind in vedere natura serviciului de a lucra in toate zilele inclusiv simbata sau duminica atunci cind nu isi poate face liber vineri seara sau simbata ziua merg cind pot in locul lui la munca ca sa poata tine Sabatul.
SCLAVIA
O altă dilemă morală care se ridică este cea legată de sclavie. Sclavia este menţionată fără vreo condamnare în Poruncile a 4-a şi a 10-a din Decalog (Exod 20:10, 17; notaţi ca expresia „rob”, din evreiescul ebed, are sensul de „sclav” în toate versetele citate aici). În fapt, sclavia a fost acceptată în toată Legea Mozaică (de ex. Exod 12:44; 21:26-27, 32; Levitic 25:44-46; Deuteronom 23:15), şi până înainte de Războiul Civil American, recunoaşterea ei ca parte din Cele 10 Porunci a fost susţinută cu argumente ca fiind o practică neîntreruptă. Dacă am cerceta ce anume era implicat prin sclavia recunoscută de Poruncile a 4-a şi a 10-a, vom descoperi răspunsul la întrebarea noastră examinând detaliile legilor privind sclavia date de Dumnezeu lui Moise. Când facem aceasta, descoperim că deşi Legea Mozaică era mult superioară altor legi din antichitate (de ex. faţă de Codul lui Hammurabi) în ce priveşte tratamentul sclavilor, cu toate acestea ea nu a prezentat esenţa voii lui Dumnezeu în acest aspect. De exemplu, conform Legii Mozaice, un om nu trebuia pedepsit pentru uciderea „robului său, bărbat sau femeie” dacă îl lovea cu băţul, dacă sclavul „mai trăieşte o zi sau două…căci este argintul lui [proprietatea lui ] (Exod 21:20-21). Ca şi legile privind divorţul,
lucruri ca acestea trebuie în mod sigur să fie înţelese nu ca expresie a aprobării divine, ci ca lucruri greşite, dar reglementate cu scopul de a preveni lucruri mai grave. Cu toate acestea, astfel de lucruri erau permise de Legea lui Moise, aşa cum este ea sumarizată în Decalog. Dacă Cele 10 Porunci reprezintă „legea morală neschimbătoare” a lui Dumnezeu, suntem atunci noi gata să acceptăm tipul de sclavie care era recunoscut drept acceptabil de acestea?
SABATUL
O ultimă dilemă morală se ridică în ceea ce priveşte Sabatul. În Porunca a 4-a („adu-ţi aminte de Ziua Sabatului, ca s-o sfinţeşti”), oamenii erau obligaţi să aibă o „odihnă completă” în ziua a 7-a a săptămânii. „Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea” (Exod 31:15). „Să nu faci nicio lucrare în ea” (Exod 20:10). Dacă ne întrebăm ce anume a vrut să spună Dumnezeu în Porunca a 4-a când a interzis „orice lucrare”, descoperim că prin „lucrare”, Dumnezeu inclusese lucruri precum să faci focul în casă (Exod 35:3), să pregăteşti mâncarea (Exod 16:23-24), să cumperi sau să vinzi lucruri (Neemia 10:31; 13:15-22). Este această poruncă parte din „legea morală neschimbătoare” a lui Dumnezeu? (v. Anexa E, întrebarea 2). Dacă da, cum ar trebui creştinii să o respecte, mai precis? Ne este permis să aprindem becurile în casele noastre de „Sabat” sau să folosim un autobuz ca să ajungem la slujba de dimineaţă de la biserică? (Ambele activităţi amintite implică o încălcare a Poruncii a 4-a, întrucât ele implică în mod necesar să cumperi sau să pui pe alţii să lucreze de „Sabat”.) Cine decide ce este permis de Sabat şi ce nu? Presupunând că am fi în măsură să decidem ce este şi ce nu este permis de Sabat, n-ar trebui să aplicăm disciplinarea în biserică faţă de aceia care, în mod continuu, fac lucruri care nu sunt permise de Sabat? Dacă încălcarea Sabatului cerea pedeapsa cu moartea în Vechiul Legământ, şi este pusă alături de crimă, furt şi adulter ca una din cerinţele esenţiale ale „legii morale neschimbătoare” a lui Dumnezeu, în mod sigur că ea ar trebui să implice aceleaşi măsuri disciplinare şi în Noul Legământ, după cum trebuie tratate şi celelalte păcate.(Dupa cum am scris si la un articol anterior , cred că astazi credinciosii sun eliberati de Lege –nu doar de condamnarea ei- ci si ca mijloc de a obtine viata vesnica- neprihanirea-. Cine traieste sub Lege va fi judecat conform ei dar, cine este judecat de o Lege ,,slobozeniei,,Iacov 2,12 înseamna că trăieste conform ei)
DAR EU VA SPUN
În afara acestor dileme, mai există o consecinţă dăunătoare ce rezultă din desemnarea Celor 10 Porunci ca fiind „legea morală neschimbătoare a lui Dumnezeu.” Dacă Cele 10 Porunci sunt revelaţia finală a voii lui Dumnezeu faţă de oameni, atunci în mod inevitabil „legea lui Hristos” nu poate adăuga nimic la ele. Cel mult, Hristos ar fi putut să explice „înţelesul real” al Celor 10 Porunci; El nu putea să stabilească
vreun standard mai înalt privind comportamentul, decât cel pe care ei l-ar fi avut deja revelat. Istoric vorbind, această abordare a îndreptat atenţia mai mult către Decalog decât către imperativele bogate şi felurite ale Noului Testament. Poruncile lui Hristos şi ale
apostolilor Lui devin astfel doar nişte notiţe de subsol ale Celor 10 Porunci, şi au fost făcute multe încercări şirete de a arăta că, într-ul fel, ele ar fi fost în fapt incluse în „semnificaţia reală” a Decalogului de la bun început. O astfel de abordare conduce inevitabil la o diminuare a slavei deosebite a Noului Legământ. Aceste calităţi deosebite sunt manifestate nu doar prin standardele fără egal ale legii lui Hristos, ci şi prin contextul în care aceste standarde au fost prezentate. Imperativele Noului Testament sunt mereu aduse înaintea noastră în contextul unei noi epoci care a venit peste omenire: „întunericul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar” (1Ioan 2:8). Oamenii au „gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor” (Evrei 6:5). Împărăţia lui Dumnezeu este „în mijlocul lor” (Luca 17:21). Creştinii au „înviat împreună [cu Hristos], şi puşi să şadă împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6). Ei „au murit, şi vieţile lor sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). În acest context, soţii (de exemplu) sunt îndemnaţi să îşi iubească soţiile „cum a iubit şi Hristos Biserica.” Nu doar că dragostea fără egal a lui Hristos pentru mireasa Lui stabileşte cel mai înalt standard imaginabil pentru soţii creştini, ci acest standard este dat acelora care ei înşişi au fost „răstigniţi împreună cu Hristos” şi care „nu mai trăiesc ei, ci Hristos trăieşte în ei” (Galateni 2:20). A-i da acestui îndemn un iz mozaic prin a spune că el nu ne duce mai
departe de Porunca a 7-a („să nu preacurveşti”) este un act nejustificabil. „Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos!” (Ioan 1:17)
In concluzie , pot să spun că Legea este o ,,expresie ,, a slavei lui Dumnezeu….. dar , nicaieri această slavă nu a fost oglindită mai bine ca pe ,,fața lui Isus Hristos,, (2Cor4,6).
Fară să fiu răutacios ,cred că nici un credincios advent nu trăieste si nu aplica Legea după standardul acceptat in vechime.
Domnul sa va binecuvinteze!
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate Remus.
Îmi cer iertare pentru că abia azi reușesc să scriu aici, timpul meu este extrem de frământat.
Odihna din Evrei 4, la fel ca cea din Psalmul 95, este acea pace a minții dată de conștiința că ești iertat și îndeplinești voia Dumnezeului Atotputernic.
Aceasta este odihna lui „astăzi”, odihna de fiecare zi pentru cei credincioși.
Sabatul, pe de altă parte, îl cuprinde pe „astazi” dar aduce și odihna pentru trup. Căci încă din Eden oamenii au avut munca fizică ca parte a vieții.
Lăudat să fie Creatorul nostru, Dumnezeul cel Atotputernic.
Doresc să mai scriu ceva despre odihna lui „astăzi”, care – în aprecierea mea – lipsește de prin adunări.
Cauza este necredința, zic eu. Și mă explic.
Domnul Isus Hristos ne-a spus că El are Toată Puterea în cer și pe pământ. Și El este Marele nostru Preot. Stă scris !
Și cu toate acestea, pocăitul care a alunecat vine înaintea Domnului, cere iertare pentru păcatul său invocând sângele Domnului Hristos, apoi se întoarce și spune apropiaților „cutare sau cutare se întâmplă pentru că suntem păcătoși”. Se include și pe el !
Rar să auzi pe cineva „sunt un păcătos iertat”.
Cauza : deși iertarea ni se atribuie totdeauna când o cerem în Numele Domnului Isus, consecințele păcatului rămân !
Și acestea pot fi pipăite.
Iar pocăitul se descoperă ca necredincios, căci el se simte tot neiertat.
Ce decurge de aici este că în loc să construiască pe iertare, pocăitul nostru construiește pe ideea : Dumnezeu este prea drept, m-a iertat de multe ori, acuma gata, nu se mai poate.
Problema cu gândurile acestea este că data urmatoare când apare ispita posesorul lor cade iar în păcat. Și starea acestui om devine zi de zi mai rea.
Adio odihnă de orice fel.
Remediul acestei boli are 3 etape.
Prima : să înțelegi că a avea Credință înseamnă să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt !
Că El e bun și iertător și iubește pe omul păcătos, doar păcatul lui îl urăște.
Nu simți nimic, nu pipăi nimic, nu visezi nimic, doar crezi.
A doua : să încetezi să te mai plângi atunci când te confrunți cu efectele păcatului. Doar Domnul este Cel ce te ajută să faci față.
A treia : să te pregătești permanent să faci față ispitelor, care vor veni cu siguranță. Și cel credincios va fi ajutat de Acela care are Toată Puterea în cer și pe pământ.
Ar mai fi lucruri de spus (scris), dar atât pot eu astăzi.
Dacă e ceva bun în cele scrise mai sus, meritul este exclusiv al Domnului Isus Hristos.
Greșelile sunt ale mele.
Frate George,
Am asteptat sa-mi scrieti despre celelalte doua dileme ale dv., nu pentru ca eu as fi capabil sa le rezolv, ci din pura curiozitate. Marturisesc ca si eu am dilemele mele, la care inca nimeni nu a reusit sa-mi raspunda. Dar asta nu ma indeparteaza de Dumnezeu, ci dimpotriva, imi pune la incercare increderea mea in El. Astept cu dor momentul in care, fiind in prezenta nemijlocita a Domnului, Il voi putea intreba o multime de lucruri pe care acum, fie din cauza limitelor mele omenesti de intelegere, fie din lipsa unor informatii complete despre realitatile traite, nu le pot intelege.
Eu sunt convins de un lucru: Dumnezeu este dragoste ( 1 Ioan 4,8 ), iar dragostea Sa desavasita nu poate gresi. Chiar daca noua ni se pare ca Dumnezeu ar fi renuntat la unele precepte ale Legii Sale in anumite contexte, este doar o aparenta si o neintelegere din partea noastra. Daca El ar fi schimbat ceva din domeniul moral ( „o iota sau o frantura de slova din Lege” – Matei 5,18 ), atunci toate afirmatiile Scripturii de genul: „Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 ), sau „Toate legile Tale cele drepte sunt vesnice” ( Psalmul 119, 160 ) ar aparea ca fiind neadevarate.
Cand vom fi, prin harul Domnului, in Imparatia Sa, Il vom putea intreba de ce a ingaduit poligamia in vechiul Israel, fara sa o considere adulter ( sau poate ca a considerat-o adulter, dar nu stim noi ). Pana atunci, putem face doar presupuneri, mai mult sau mai putin pertinente.
Astfel de dileme par sa-si gaseasca totusi o oarecare rezolvare in cuvintele Mantuitorului: „Dar, de la inceput n-a fost asa.” ( Matei 19, 8 up.). Domnul ne ofera un reper: Inceputul. Si cred ca acesta este idealul lui Dumnezeu pentru noi. Ceea ce s-a intamplat dupa caderea omului este legat de vointa permisiva a lui Dumnezeu, din ratiuni pe care doar El le stie cu adevarat. Problema poligamiei este doar una din dilemele VT. Cert este ca, din toate familiile poligame descrise pe paginile Bibliei, nu am gasit niciuna fericita. Toate au avut probleme majore, care nu ar fi existat daca oamenii ar fi respectat idealul Inceputurilor. Este interesant ca dupa intoarcerea din exilul babilonian, evreii au invatat lectia, si nu mai intalnim poligamie al acest popor ( poate gresesc, dar eu nu stiu niciun caz ).
Cu stima si dragoste frateasca,
Lori B.
Frate Eugen ,chiar daca nu am pus nici un comentariu la interventiile dumneavoastra as vrea sa stiti ca le citesc. Cred ca si dumneav. le cititi pe ale mele. Pentru ca ati intrat in acest cerc ,va solicit parerea la ultimul meu comentariu , pana imi va raspunde fr. Lori.
In ce priveste Fapte 16,12-15 ,nu pot accepta explicatia dumneavoastra . Pavel nu cauta un loc pentru inchinare in afara cetatii in ziua de Sabat, ci el auzise despre obiceiul femeilor (evreice) de a se aduna pentru rugaciune langa un rau, pentru ca in Filipi nu era nici o sinagoga. Probabil nu erau suficienti barbati destoinici pentru a o infiinta .(cel putin 20). Lidia era convertita la iudaism . Nu are nici o legatura cu tinerea Sabatului sau a Duminicii, ci Pavel s-a dus acolo ca sa vesteasca evanghelia. Argumentul chiar este pertinent.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate Remus.
O, frate drag, mi se încălzește inima când găsesc oameni îndrăgostiți de Cuvânt.
Și cred că și eu fac parte din aceeași categorie.
În afara lucrurilor pe care le-am menționat deja, istoria bisericească, am să adaug încă câteva lucruri care să vă descopere ceea ce, la rândul meu, gândesc despre Evrei 4.
Luăm drept cunoscute toate lucrurile pe care dumneavoastră le-ați scris.
Gândesc că din frumoasa analiză pe care ați făcut-o textului în discuție lipsește un amănunt important.
Când fratele Pavel vorbește despre „astăzi” el nu inventează un concept nou, ci preia ideea fratelui David, cum și ne spune.
Or, fratele David, în Psalmul 95:7,8 nu schimba ziua de odihnă a poporului său.
Rețin faptul că ambii frați se adresează în aceste scrieri ale lor în primul rând conaționalilor.
Și ambii se referă la pocăință. Fratele Pavel a preluat ideea și o dezvoltă vorbind despre odihna obținută prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru drag.
Vă rog să nu vă supărați, dar am să dezvolt puțin ideea.
Revin.
Amin
Frate Eugen , ziceam ca voi reveni pe capitolul 4 din Evrei . Iata cum il inteleg eu .
Textul vorbeste despre odihna lui Dumnezeu si ne spune urmatorul lucru :
ODIHNA LUI DUMNEZEU
– ne-a fost fagaduita – v.1
– ne-a fost vestita – v.2
– timpul intrari in odihna este limitat – v.1, 11
– conditia intrari in odihna este credinta – v.2,3
– aceasi odihna este fagaduita si lui Israel si Bisericii – v.2 ,5,6
– in odihna se intra in prezent ,,findca am crezut INTRAM ( v.3 la timpul prezent) in odihna” dar in acelasi timp vom intra in viitor findca se zice ,,ramine sa intre unii in odihna aceasta ” v.6
– odihna la care suntem chemati este odihna lui Dumnezeu din ziua 7-a a creatiei de la intemeierea lumii. – v.3-5
– odihna este imparatia lui Dumnezeu de acum si din finalul istoriei
Comparind psalmul 95 :11 care zice ,,am jurat in minia mea caci nu vor intra in odihna mea” cu Num.14:21 -24 cind Domnul se jura ca Israel nu va intra in tara Cananului intelegem ca , ne intrarea in odihna lui Dumnezeu este neintrarea lor in Canan. Totusi Evrei 4:8 zice ca Iosua nu le-a dat odihna .De ce ? Pentruca tot Pavel in Evrei ne spune ca , credinciosi din vechime ,cind Dumnezeu le-a promis Cananul ei nu au inteles ca referirea este la Cananul pamintesc ci l-a o patrie cereasca (Evrei 11:8-16) Deci Cananul pentru ei era simbolul imparatiei lui Dumnezeu. De aceea eu inteleg fagaduinta intrari in odihna lui Dumnezeu ca fiind fagaduinta intrari in imparatia lui Dumnezeu in care gasim odihna.
De la cap 4:6 -apostolul trage concluzia prin acel ,,DECI” si concluzia lui este aceasta :
-ramine sa intre unii in odihna aceasta -v.6
– cei carora li s-a vestit intii vestea buna n-au intrat in ea – v.6
– odihna nu este tara Cananului – v8
– Dumnezeu hotaraste ziua intrari in odihna ,,Astazi” – v.7 si cap.3:7,15.
– aceasta odihna este ,,SABATUL CARE RAMINE ” pentru poporul lui Dumnezeu – v .9.
Deci pentru credincios odihna Sabatului care RAMINE pare a fi odihna zilnica in Hristos ,acel ,,Astazi” sau prezent continu a odihnei in care am intrat prin credinta si raminem prin credinta care produce ascultarea de Dumnezeu in fiecare zi.
Frate Lori, este foarte adevarat ca orice crestin adevarat nu poate calca Legea. As vrea sa va supun atentiei urmatorul aspect ,de fapt pare a fi o dilema morala.
De exemplu, majoritatea creştinilor ar susţine cu siguranţă
faptul că, în Noul Legământ, credinciosul care, cu bună ştiinţă, ar
intra într-o relaţie poligamă, ar săvârşi un act de adulter (Romani 7:3;
1Corinteni 7:2). Cu toate acestea, sub Vechiul Legământ (care a fost
sumarizat prin expresia „cuvintele legământului, Cele 10 Porunci”
(Exod 34:28; Deuteronom 4:13), inclusiv porunca a 7-a care interzice
adulterul), poligamia a fost nu doar permisă, ci erau date şi legi
privitoare la cine poate să devină a doua soţie, cum trebuiau tratate
diferitele soţii etc. (Deuteronom 21:15-17; Levitic 18:18). Când David
s-a căsătorit cu mai multe soţii, Dumnezeu nu S-a arătat nemulţumit
în mod deschis (2Samuel 3:2-5), dar când el a comis adulter cu
Bat-Şeba, El l-a mustrat cu severitate (2Samuel 12:10-12).
În afară de poligamie, mai avem de rezolvat problema
„concubinelor” [sau ţiitoarelor ] care de asemenea erau permise
de Cele 10 Porunci. Până şi cei mai cu har teologi au fost incapabili
să explice copiilor lor (sau adolescenţilor lor) ce era cu exactitate
o concubină şi de ce Dumnezeu a permis unor bărbaţi ca David şi
Solomon să le aibă! Dacă Decalogul este cu adevărat „legea morală
neschimbătoare a lui Dumnezeu”, suntem noi gata să acceptăm
definiţia pe care ea o dădea „adulterului”, şi care permitea atât să ai
mai multe soţii cât şi concubine?
Permisiunea poligamiei în Vechiul Legământ a fost adesea
comparată cu permisiunea de a divorţa, lucru care, aşa cum spune
Domnul Isus, reprezenta o concesie făcută omului datorită „împietririi
inimii” lui (Matei 19:8). Acest lucru este fără îndoială adevărat,
iar legile privitoare la poligamie nu ar trebui înţelese ca o încurajare a
acestei practici, ci ca pe reglementări menite să protejeze femeile.
Această observaţie, totuşi, nu rezolvă cu adevărat problema dezbătută.
Dacă una din Cele 10 Porunci ar fi sunat astfel, „Să nu divorţezi
de soţia ta”, şi totuşi Dumnezeu ar fi permis divorţul, atunci
situaţia ar fi fost paralelă. Dar Dumnezeu a spus, „Să nu preacurveşti”,
şi totuşi El a permis poligamia şi existenţa concubinelor.
Putem fi de acord că poligamia a reprezentat o concesie datorată
împietririi inimilor oamenilor într-o circumstanţă culturală anume.
Putem de asemenea să fim de acord că practica ei de către bărbaţi
precum David şi Solomon a constituit o încălcare a intenţiei iniţiale
a dragostei perfecte pentru care Dumnezeu a instituit căsătoria
(Geneza 2:18, 24). Dar nu putem fi de acord că poligamia ar fi
constituit un act de adulter din partea acestora, pentru că este clar din
relatarea Vechiului Testament ca nu a fost adulter. Ceea ce este clar
este că definiţia „adulterului” s-a schimbat de la ceea ce însemna ea
în Porunca a 7-a şi ce înseamnă ea în Noul Testament.
Nu vreau sa va grabiti sa-mi raspundeti. Pentru urmatoarele comentarii mai am doua dileme. Fiti binecuvantat.
Botezul cu Duhul Sfint cred eu este dat in vederea slujiri si toti credinciosi trebuie sa il aiba ,,noi toti am fost botezati de un singur Duh (sau intr-un singur Duh) ca sa alcatuim un singur trup ” . Deci noi am primit botezul Duhului ca sa slujim ca madulare in trupul lui Hristos . Acum cu siguranta ca masura de lucrare nu este aceasi pentru fiecare . Noi nu putem sa facem ce au facut apostoli .Pavel intreaba : toti sunt apostoli ? Nu . Tot Pavel foloseste expresia ,,semnele unui apostol ” in 2 Corinteni . Deaici eu inteleg ca prezenta Duhului se manifesta in apostoli intr-un mod deosebit ca in ceilalti si ca noi nu sintem rinduiti sa facem ce au facut ei . Dar asta nu inseamna ca Marcu 16 sau 1Cor cap .12-14 nu trebuie sa se manifeste in Biserica pina la sfirsit.
Cit priveste Evrei cap.4 voi reveni .
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate Remus.
Referitor la semnele din Marcu 16 vă spun că ele reprezintă pentru mine o țintă pe care sunt convins că o voi atinge. Numai și numai prin harul Domnului Isus Hristos.
Altfel, chiar dacă am întâlnit frați care afirmă că au primit botezul cu Duhul Sfânt, pe mine nu m-au convins.
Le văd viața, unora le citesc cărțile pe care le-au scris, cer iertare că mă repet, nu m-au convins.
Nu vreau să intru în detalii.
Faptul că Duhul Sfânt lucrează în biserici, în opinia mea nu e același lucru cu botezul cu Duhul Sfânt de la Cinzecime.
Despre observația dumneavoastră referitoare la argumente slabe, o consider la obiect.
Cum am și scris mai sus, greșelile sunt ale mele.
Vă mulțumesc că ați adus dumneavoastră argumentul puternic.
Domnul Isus Hristos să fie lăudat!
În ultimul rând despre Epistola către Evrei și înțelegerea conform căreia acel „Astăzi” pe care l-ați amintit înlocuiește Sabatul biblic.
Frate drag, când eram mai tânăr m-a încântat și pe mine ideea.
M-am lecuit când am citit istoria bisericească.
Pornind de la ucenicii apostolilor și apoi la urmașii acestora, nu există nici o dovadă că vreunul a schimbat Sabatul pe „Astăzi”.
Nici printre urmașii lui Timotei, ucenicul „de suflet” al apostolului Pavel nu găsești așa idee îndrăzneață.
Oamenii acelor timpuri fie au ținut Sabatul, fie Duminica – ca pe o nouă zi de Sabat, dar n-au susținut că „Astăzi”, adică ziua în care viitorul credincios aude chemarea la pocăință este noul Sabat.
Așa încât „Astăzi” și Sabatul coexistă
Vă doresc binecuvântarea Domnului Isus Hristos.
Cu toata dragostea crestineasca ,dar as vrea sa va intreb pe ce va bazati cind ziceti ca in vremea de acum Dumnezeul nostru nu se mai manifesta vizibil .Pentruca in Marcu 16 ni se vorbeste de semne vizibile care insotesc Evanhelia pina la sfirsitul veacului nu ca o exceptie ci ca regula. In NT prezenta vizibila a Domnului trebuie sa fie mai vizibila ca in VT. Apoi as zice ca daca invatatura despre Sabat este aratata doar implicit de Isus in cuvintarile lui atunci pretentia de a tine Sabatul are un argument slab .Eu cred ca Domnul a vorbit nu numai implicit despre Sabat ci si explicit cind a zis ca ,,Sabatul a fost facut pentru om”. Problema nu este daca ramine sau nu Sabatul in NT pentruca apostolul zice ,,ramine o zi de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu” ci cum intelegem Sabatul lasat in NT. Acolo in Evrei cap 4 se vorbeste despre doua decrete a lui Dumnezeu .
– primul decret sa dat in Genesa ,,intr-un loc a vorbit Dumnezeu despre ZIUA A SAPTEA”
– al 2-lea decret sa dat ,,prin David ” – ,, El hotaraste DIN NOU o zi : Astazi ”
Daca privim in textul de acoolo pentru credinciosi NT ramine doar hotarirea data de Dumnezeu prin David . Sabatul este ,,Astazi ” adica odihna continua a sufletului in Hristos.
Frate Eugen,
Multumesc pentru completari, care sunt intotdeauna bine-venite. Cu privire la ideea de „stat” evreu pe vremea Exodului, intr-adevar, aceasta pare deplasata. In realitate, evreii aveau un stat teocratic, in care, asa cum bine ati specificat, Dumnezeu era autoritatea suprema. Evreii nu erau o turma dezorganizata, ci, dimpotriva, erau foarte bine organizati, cu conducatori laici ( capetenii peste mii, sute, etc. ), judecatori si personal sacerdodal ( preoti si leviti ). Insa spre deosebire de statele lumii acesteia, conduse de regi, presedinti, sultani, etc., statul evreu din acea vreme era condus direct de Dumnezeu ( teocratie, nu monarhie, aristocratie sau democratie ).
Cu stima si dragoste frateasca,
Lori B.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inimile dumneavoastră.
Vă propun o comparație : omul care strângea lemne în Sabat și soții Anania și Safira.
Ceea ce au în comun aceștia trei este faptul că au trăit cu toții într-un timp în care Dumnezeul nostru se manifesta în mod vizibil.
Un timp în care oamenii nu aveau nevoie de credință, căci vedeau manifestarea lui Dumnezeu.
Anania și Safira vorbesc cu Petru. E același Petru care predicase în ziua Cincizecimii și despre care toți știau că are Duhul Sfânt.
E același Petru care vorbise ologului și acesta se vindecase.
Și cei doi vin cu minciuna la acest Petru.
De partea cealaltă omul cel „harnic” în ziua Sabatului calcă porunca explicită a unui Dumnezeu care se manifesta permanent în pustie, stâlpul de nor ziua, stâlpul de foc noaptea, plus norul care acoperea din timp în timp cortul întâlnirii.
În ambele ocazii harul nu poate funcționa.
Căci harul funcționează doar atunci când mergi prin credință, nu prin vedere.
Deasemenea atât istoria lui Israel cât și istoria creștinătății arată că n-au lipsit (din păcate!) nici călcătorii de Sabat și nici mincinoșii.
Pedeapsa însă nu s-a văzut, căci aceștia mergeau prin credință și harul era prezent.
Și noi azi beneficiem de același har datorită credinței.
Frate Lori, cu toată dragostea, nu înțeleg despre ce „stat” putem vorbi când Numeri 15:35 pp spune ” Domnul a zis lui Moise : ”
Iar apostolul Petru spune și el ” N-ai mințit pe oameni ci pe Dumnezeu.” (Fapte 5:4up).
Este evident, cred eu, că nu numai călcarea Sabatului dar și orice altă călcare a Celor Zece Porunci va avea parte tot de pedeapsa morții în momentul judecății bineînțeles, când credința și harul nu vor mai fi valabile, asta numai dacă păcătosul nu se pocăiește înainte.
Aș dori să mai scriu un câteva cuvinte despre ideea des întâlnită că Domnul și Mântuitorul nostru iubit nu a spus nimic despre Sabat.
Cred că prea mulți oameni aderă la ea fără să verifice personal în propria Biblie.
Când citim la Matei și Marcu despre vindecarea omului cu mâna uscată, în sinagogă, în ziua Sabatului, găsim că Domnul, prin întrebarea pusă, face afirmația implicită că există lucruri care NU SUNT ÎNGĂDUITE ÎN SABAT.
Facerea de bine altora (explicit : vindecarea bolnavilor) sau chiar ție însuți (explicit : salvarea propriului copil, dacă a căzut în fântână, sau a oii în aceeași situație) nu figurează printre ele. Luca completează tabloul și arată că Domnul vorbește și despre adaparea animalelor în Sabat că nu e călcare de Sabat.
Cam atât pentru astăzi. Dacă cineva găsește ceva bun în ce-am scris să știe că e doar meritul Domnului Isus Hristos.
Ale mele sunt doar greșelile.
Vă doresc, frații mei, ca pacea Domnului nostru să vă umple inimile.
Frate George,
Lungul dv. comentariu cuprinde multe afirmatii cu care sunt de acord, dar si multe cu care nu sunt de acord. Nu stiu daca intr-un spatiu atat de restrans ca acesta voi putea spune tot ce ar trebui spus vis-a-vis de afirmatiile dv.
In primul rand, nimeni nu cred ca are curajul sa afirme ca cel care calca voit si repetat Legea lui Dumnezeu nu va suporta consecintele de rigoare. Insa aceste consecinte vor fi suportate la timpul potrivit, ales de Dumnezeu. Cred ca sunteti in asentimentul meu ca acum nu traim in timp de pedeapsa, ci de har. Biblia spune clar ca „plata pacatului este moartea” ( Romani 6,23 )”, iar potrivit definitiei lui Ioan pentru pacat, „oricine face pacat, face si faradelege; si pacatul este faradelege” ( 1 Ioan 3,4 ).
Asadar, potrivit acestei definitii, pacatul inseamna calcarea Legii lui Dumnezeu, si daca Creatorul a spus ca plata pacatului este moartea, inseamna ca asa va fi. Dv. va referiti concret la porunca Sabatului si la acel om nefericit care a murit din cauza calcarii acestei porunci. Apoi duceti ideea mai departe, sugerand ca Biserica de azi ar trebui sa adopte si pedepsele aferente odata cu obligativitatea pazirii Sabatului. Iar concluzia dv. este: „Altfel ( Legea ) isi pierde valabilitatea”.
Permite-ti sa nu fiu de acord cu dv. Daca extrapolam ideea dv. si la celelelte porunci, ar insemna ca Biserica ar trebui sa pedepseasca cu moartea si astazi pe cei care se inchina la chipuri cioplite, care fura, care poftesc, etc. Si pentru ca Biserica nu face acest lucru, inseamna ca Legea nu mai este valabila !?!?!?!
Nu trebuie sa pierdem din vedere un amanunt foarte important: omul care a calcat Sabatul in timpul Exodului a fost pedepsit de autoritatea statala israelita de la acea vreme. Or este o deosebire uriasa intre stat si Biserica. Statul are autoritatea sa aplice pedepse civile, chiar si cea capitala in unele zone, insa Biserica nu are aceasta autoritate. Biserica insa poate face altceva: sa isi arate dezacordul fatza de cei care calca voit si repetat Legea, mustrandu-i si excluzandu-i din mijlocul ei pe cei care nu se pocaiesc ( cazul curvarului din Corint, exclus din Biserica, dar nu ucis pentru pacatul lui – 1 Corinteni 5 ). Asadar, nu pot fi in niciun chip de acord cu ideea dv. ca Legea divina si-a pierdut valabilitatea din cauza faptului ca Biserica nu pedepseste cu moartea pe calcatorii ei. Repet: traim in timp de har, nu de pedeapsa.
Afirmatii de genul : „viata credinciosilor este traita in ascultare de indemnurile Duhului” este adevarata si biblica. Insa ea este vaga atunci cand ne lovim de viata practica, de zi cu zi. Ce inseamna a trai dupa indemnurile Duhului atunci cand se pune problema alegerii zilei de odihna ? Oare Duhul Sfant ne va arata o alta solutie decat cea deja aratata in Legea cea vesnica ? Poate Duhul Sfant sa ne dea un indemn care sa contrazica ceea ce Insusi Dumnezeu a rostit pe Sinai in auzul a milioane de oameni, iar apoi a scris cu propriul Sau deget pe tablele de piatra? Dati-mi voie sa ma indoiesc de acest lucru. Dumnezeu este coerent in tot ceea ce face, caci „chiar daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 )
In numeroasele discutii pe care le-am avut cu frati crestini antisabatarieni am auzit multe afirmatii frumoase si corecte:” Acum traim dupa Legea lui Christos, „acum nu mai traim sub Lege, ci sub har”,” acum traim dupa indemnurile Duhului, nu dupa vechea slova”, etc. Afirmatiile sunt corecte, insa ramane o intrebare: Cum se transpun toate acestea in viata practica ? Daca suntem onesti cu noi insine, trebuie sa recunoastem ca in viata prcatica tot la Legea morala trebuie sa ne raportam in relatiile noastre cu Dumnezeu si cu semenii. Nu am auzit pe niciun crestin onest care sa pretinda ca asculta de Legea lui Christos, dar se inchina altui Dumnezeu, se inchina la chipuri cioplite, injura, minte, fura, precurveste, etc.
De fapt – de ce sa nu fim sinceri cu noi insine ? – crestinii evanghelici se roaga si se straduiesc sa asculte de toate cele Zece Porunci ( chiar daca porunca a patra o interpreteaza diferit ). Pentru ce Legea este foarte concreta si raspunde la cerintele la fel de concrete ale vietii.
Cu privire la expresiile ” un standard nou” si „un standard mai inalt”, cred ca ele exprima acelasi lucru. Poate ca expresia dv. este mai corecta, insa eu m-am gandit exact la acelasi lucru: Un standard mai inalt.
Ultimele dv. afirmatii necesita insa multe discutii. Sunt de acord ca oricine poate alege nu doar duminica, ci orice zi doreste, ca sa o dedice lui Dumnezeu. In aceasta privinta nimeni nu trebuie sa fie constiinta pentru altul. Insa atunci cand este vorba de o porunca clara a lui Dumnezeu, parerile noastre nu mai au valoare. Sabatul zilei a saptea este ziua de nastere a Creatiei si nimeni nu poate si nu are dreptul sa schimbe aceasta sarbatoare decat Creatorul.
Dv. afirmati: „Nu este nici o porunca in NT care sa aminteasca tinerea sabatului VT”. Eu va raspund ca exista ceva mai mult decat o porunca in acest sens: este exemplul Mantuitorului. El a tinut Sabatul VT, iar „Cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Iisus” ( 1 Ioan 2, 6 ). Este recunoscut faptul ca educatia se face mult mai eficient prin modele de viata decat prin porunci si restrictii. Iar afirmatia lui Iisus cu privire la valabilitatea vesnica a Legii lui Dumnezeu din Matei 5,17-19 ar trebui sa dea de gandit tuturor celor care sunt inclinati sa creada ca Domnul Iisus a schimbat ceva in legatura cu Legea.
Daca am folosi aceeasi logica pe care o folositi in dreptul Sabatului in NT si in dreptul altor porunci, am ajunge la concluzia ca nici primele trei porunci nu mai sunt valabile, caci ele nu sunt repetate explicit in NT. Or nimeni nu crede acest lucru !
Ati afirmat ca „Cei dintai crestini se adunau cu regularitate in ziua dintai”. In FA 2,46 sta scris ca ei se intalneau zilnic, nu doar in Sabat sau in prima zi. Iar adunarile din prima zi erau ocazionale, legate de anumite probleme de rezolvat ( strangerea ajutoarelor pentru saraci ). Singurul pasaj din NT care vorbeste despre o adunare a credinciosilor in ziua intai este cel din Fapte 20, 7-11. Insa este discutabil argumentul ca putem intelege din acest singur pasaj ca crestinii pazeau duminica in primul secol. Eu am scris mult despre acest subiect si nu vreau sa repet. Daca doriti, gasiti multe argumente si informatii in articolele postate la categoria Doctrine biblice/Ziua de odihna. De asemenea, in ultimele doua postari despre Sabat.
Insa dincolo de orice alt argument, v-ati gandit vreodata ce s-ar fi intamplat daca primii crestini ar fi predicat necesitatea pazirii unei alte zile de odihna decat Sabatul in mediul evreiesc ? Vedem cate discutii au existat legate de circumciziune. Oare evreii ar fi ramas indiferenti daca Sabatul, de care este legata chiar si identitatea lor nationala, ar fi fost schimbat ? NT ar fi trebuit sa ne ofere informatii despre controverse pe aceasta tema. Si totusi, tacere… De ce ? Pentru ca in primul secol nici nu se punea problema unei astfel de schimbari.
Cat priveste argumentul dv. ca crestinii predicau in Sabat pentru ca atunci exista oportunitatea de a-i gasi pe evrei, argumentul nu este pertinent. L-am intalnit si in carti de doctrina ortodoxa. In cetatea Filipi nu exista sinagoga. Totusi, Pavel si cei cativa credinciosi au cautat un loc izolat si linistit in afara cetatii pentru a se inchina ( Fapte 16, 12-15 ). Daca Pavel ar fi tinut duminica in locul Sabatului, in acea ocazie ar fi avut toata libertatea sa o faca. Totusi a serbat Sabatul, nu duminica.
Cu stima,
Lori B.
Raspuns corect . Domnule Lori, pedeapsa pentru calcarea sabatului in VT era moartea (Exod 35,2).Toti care insista ca credinciosii trebuie sa tina Sabatul astazi ,nu-i pedepsesc astfel pe cei ce il calca. Prin acesta Legea este dezonorata si autoritatea ei este distrusa prin faptul ca ii sunt neglijate ordinele. E ca si cum am spune ,,Aceasta este Legea lui Dumnezeu si trebuie s-o tineti, dar nu vi se va intampla nimic daca o veti calca,,.Legea lui Dumnezeu trebuie luata impreuna cu obligativitatea ascultarii de ea dar si cu , pedepsele ei. Altfel isi pierde valabilitatea. Chiar aici pe pamant , daca o lege nu are si repercursiuni pentru calcatorii de lege aceasta nu este decat o indrumare sau un sfat. Domnul Isus ne-a izbavit de condamnarea Legii este foarte adevarat, ,,ne-a rascumparat de sub blestemul Legii,, , iar cat priveste obligativitatea ascultarii de Lege ,,porunca Legii este implinita in noi,, .Legatura crestinului cu Legea este diferita in comparatie cu VT .Ei nu trebuie sa ,,faca,, nimic din ea pentru justificarea lor ci doar trebuie sa creada in cel ce socoteste pe pacatos neprihanit. Mantuirea este prin Har in toate aspectele ei, iar viata credinciosilor este traita in ascultare de indemnurile Duhului(este de la sine inteles ca nu va fi in contradictie cu Legea). repet, ASCULTARE DE DUHUL. (daca sunteti calauziti de Duhul nu sunteti sub Lege– nu inseamna sub condamnarea ei ci sub autoritatea ei)
Pe un blog adventist am citit ,, El a adaugat o dimensiune noua la porunca de a iubi pe semenii nostri ca pe noi insine si anume acela de a iubi asa cum ne iubeste El pe noi.
Atunci cand au fost rostite aceste cuvinte ucenicii ni le-au putut intelege , dar dupa ce au fost martori la suferintele lui Hristos dupa rastignirea, invierea si inaltarea LUI la cer si dupa coborarea Duhului Sfant peste ei in ziua cincizecimii, au avut o intelegere mai clara a iubirii lui Dumnezeu si a naturii acelei iubirii pe care trebuiau sa o aiba unul fata de altul. Ellen G Whaite FA p,547.
Dumneavoastra ati scris,, un standard nou cu privire la Legea veche,,(mi se pare o expresie incoerenta) , nu sunt cuvintele mele, eu nu am folosit cuvintele standard nou ci unul mai inalt , din care cel vechi nu este exclus , cu toate ca din citatele de mai sus observ ca sunt adventisti care inteleg ca Legea lui Cristos este superioara Legii data prin Moise. Dragostea este ,,Legea desavarsita,, este ADEVARUL ETERN , este REALITATEA
si cine o primeste traieste in voia lui Dumnezeu in orice privinta. Legea a fost doar o umbra a adevarului , un indrumator spre Hristos , un pedagog pentru cei nevarstnici .Domnul Isus nu a pus in lumina Legea data prin Moise ci Legea a avut menirea sa-L puna in lumina pe El. Legea in inteles universal este o expresie a caracterului Sau.Cine il are pe Cristos primeste natura LUI , totul si toate ii sunt transferate , el devine un fiu nu mai este rob .
Cu privire la ziua de Sabat , eu inteleg ca ea reprezinta ODIHNA data de DUMNEZEU in urma iertarii pacatelor (se va odihni si el de lucrarile lui Evrei 4,10), si cine se intoarce la Domnul intra in aceasta odihna pentru totdeauna. Ziua de duminica nu este echivalentul Sabatului vechi testamental, ci este o zi pusa deoparte in semn de devotament plin de iubire fata de cel ce si-a dat viata pentru ei. Romani 14 da tuturor crestinilor aceasta libertate. Nu este nici o porunca in NT care sa aminteasca tinerea sabatului VT. Cei dintai crestini se adunau cu regularitate in ziua dintai , iar in ziua de sabat propovaduiau evanghelia iudeilor pentru ca atunci era un bun prilej. In FA cap 15 este aratat foarte clar ca neamurilor nu le-a fost data pe langa Credinta in Cristos si Legea.
Daca va referiti la Legea morala, raspunsul il da apostolul Pavel: „…prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului” ( Romani 3,20 up. ; 7,7) Adica rolul de oglinda morala…
In acest punct al discutiei, inainte de a face un comentariu la postarea de mai sus, (sa nu gresesc) , va rog sa imi spuneti care este in opinia dumneavoastra locul si rolul Legii in prezent , in planul lui Dumnezeu de mantuire. Fiti binecuvantat.
Datorita jertfei lui Christos, crestinii sunt izbaviti de condamnarea Legii, nu de obligativitatea ascultarii de aceasta Lege. Altfel Pavel nu ar fi scris atat de clar in Romani:
„Deci prin credinta desfiintam noi Legea ? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea” ( Romani 3,31 ).
„Asa ca Legea, negresit este sfanta, iar porunca este sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 )
„Pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care nu mai traim dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului” ( Romani 8,4 ).
Cat priveste Predica de pe Munte, Domnul nu a pus inaintea omului o Lege noua, si un standard nou cu privire la Legea veche. Expresia „dar Eu va spun” ne conduce la depistarea pacatului dincolo de fapte, in chiar gandurile si intentiile noastre. Este aceeasi Lege morala veche, dar pusa intr-o lumina noua de Iisus, prin Insusi exemplul Sau.
Cat priveste Sabatul, eu nu am gasit in intreg Noul Testament nicio porunca a lui Iisus, nici a apostolilor, cu privire la schimbarea lui in prima zi a saptamanii. Schimbarea „vremilor si a Legii” a facut-o ulterior „cornul cel mic” din profetiile lui Daniel 7. Voi posta in viitor un material in care catolicii recunosc faptul ca Sabatul este adevarata zi de odihna, pe care ei au schimbat-o ca dovada a puterii bisericii. Tot ei recunosc faptul ca doar cei care pazesc adevaratul Sabat biblic sunt protestanti adevarati.
Cu stima,
Lori B.
In acel articol ati scris ca este vorba despre mustrarea ,,filozofilor ,, extremisti care ii invatau pe frati asceza . Nu stiu de unde aceasta ideie , pentru ca in tot cap. 2 Pavel se adreseaza numai credinciosilor cu intentia de ai face constienti de pericolul amagirilor desarte , iar daca doriti sa-mi sugerati ca scriindu-le fratilor adevarul invatatorii falsi erau mustrati indirect, sincer, nu pot accepta .
Ati scris ca aceste cerinte nu rezultau din Tora ,ci din ideologii pagane.Oare? Atunci de ce de la versetul 11-14 este explicat adevaratul inteles al taierii imprejur si apoi indepartarea zapisului cu porunci ce le era potrivnic? Acestea nu fac parte din Tora? Ce legatura are aceasta? Eu cred ca are. Versetele de la 16-23 sunt urmarea celor de la 11-14. De fapt , ,,filozofii,, de care aminteati eu cred ca sunt ,,fratii legalisti,,(cei plini de ravna pentru Lege care totusi au crezut, cum spune Petru) . Acestia pandeau libertatea adevaratilor credinciosi,cu gand sa-i adica la robie.Galateni 2,4.Cerintele acestor invatatori erau din Legea lui Moise, 2Corinteni3,7 , Evrei 9,10. Crestinii sunt izbaviti de Lege , au murit fata de ea ca sa apartina lui Cristos. Ei traiesc dupa Legea Duhului de viata, dupa Legea Lui Cristos. ,,Cerintele ,, Legii Lui Cristos au in ele un standard mult mai inalt ex. ,,ati auzit ca s-a zis in vechime, dar EU va spun,,.In consecinta ,discutia daca trebuie sau nu un crestin sa tina Sabatul ramane deschisa. Domnul sa va binecuvinteze.
Despre Coloseni 2,16 am scris aici: https://www.loribalogh.ro/2013/10/coloseni-216-nimeni-sa-nu-va-judece-cu-privire-lao-zi-de-sabat/
Cu stima,
Lori B.
Domnule Lori, este adevărat că nu toți înțelegem ce a vrut să spună Pavel cu privire la Lege , dar totuși ce credeți dumneavoastră despre Coloseni 2:16.
Tocmai aici este problema reala. Daca am intelege toti ceea ce a vrut sa ne spuna Pavel cu privire la Lege, nu ar mai exista aceste discutii intre diferitele confesiuni crestine. Oricum, chiar daca intelegem diferit cerinta lui Dumnezeu cu privire la ziua de odihna, eu tot frate in Domnul va consider. Daca si dv. ma considerati la fel, e in ordine.
Vă îndemn și eu să mai citiți și din Noul Testament ca sa ,, citați,, in timpul costisitoare lor dumneavoastră argumentări. Pavel sa-r bucura să luam seama la vastele sale cunoștințe cu privire la Lege. Fiți binecuvântat.
Daca un astfel de verdict l-ar fi dat Fiul lui Dumnezeu ( cum de altfel l-a si dat in dreptul unor oameni din timpul Sau ), l-as fi luat in considerare. Dar cum el este dat de un om limitat in intelegere, il trec cu vederea. Ma rog ca Domnul sa va deschida ochii, ca sa vedeti, si urechile, ca sa auziti. Va invit sa mai studiati subiectul zilei de odihna, insa fara „indoctrinarea sistematica duminicala” pe care o sustineti mai mult pe baze emotionale si traditionale, decat pe baze biblice.
Coloseni 2:16 ,,Nimeni sa nu va judece cu privire la mâncare și băutură,sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o luna noua, sau cu privire la o zi de sabat,,… Dacă sunteți onesti , recunoașteți măcar că acest verset vorbește și de ,,sabatele voastre,, dar și de ziua de odihnă adică ziua a șaptea ,,sabataleDmnului,,
Vă rătăciți pentru că nu cunoașteți Scripturile nici puterea lui Dumnezeu . Se prea poate să fiți sinceri , cu toate acestea sunteți intr-o mare eroare. De fapt îndoctrinarea sistematică adventista și-a pus adânc amprenta peste sufletele voastre, 2cor5:14
Cu toata placerea v-as ajuta, insa nu cunosc in tara grupe de crestini, in afara adventistilor de ziua a saptea , care tin Sabatul biblic. Am auzit ca ar exista penticostali de ziua a saptea si baptisti de ziua a saptea, dar nu va pot da informatii concrete.
Shalom
Shalom, am citit articolul dumneavoastra si pot zice ca ma bucur sa vad ca mai sunt si alti crestini ( in afara adventistilor de ziua a 7 a ) care cauta sa afle cit mai multe despre Sabat ( Simbata). Am incercat sa gasesc frati baptisti, penticostali etc care sa aiba aceasta dorinta de a celebra adevaratul Sabat ( Shabbat ) dar nu am gasit. Ati putea sa ma ajutati in aceasta „problema” cu informatii ? Daca cunoasteti grupuri, biserici etc care tin Sabatu v-as ruga sa ma anuntati.Va multumesc anticipat si fie ca Yeshua sa va binecuvinteze .