Porunca a patra: Respect fatza de Memorialul Creatiunii
“Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti ! Sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau. Sa nu faci nicio lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici strainul care este in casa ta.
Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o.” Exod 20, 8-11
Controverse
Pe parcursul istoriei crestinismului, porunca a patra a fost cea mai controversata dintre toate poruncile Decalogului. Si, daca tinem cont de profetiile biblice escatologice ( privitoare la sfarsitul istoriei ), aflam ca porunca a patra va fi controversata pana la incheierea luptei dintre bine si rau, dintre Christos si Satana ( vezi profetiile din Daniel 7,25 si Apocalipsa cap. 13 ! ).
Faptul acesta este paradoxal din cel putin doua motive:
1) Cei care pun in discutie autoritatea si valabilitatea acestei porunci nu sunt paganii, ateii si liber-cugetatorii in primul rand, ci crestinii. Adica tocmai aceia care ar fi trebuit sa fie primii pe baricade in apararea cerintelor acestei porunci !
2) Al doilea paradox consta in faptul ca tocmai porunca ce ne promite odihna, sfintire si binecuvantare, tocmai ea este pusa la zid si controversata in majoritatea bisericilor crestine.
Controversele apar uneori, in mod paradoxal , chiar in sanul acelor biserici care respecta Sabatul biblic. Un prim exemplu il reprezinta Biserica Mondiala a lui Dumnezeu ( Worldwide Church of God, WCG), care a respectat Sabatul biblic pana in 1995. In acel an insa, pastorul general al WCG, Joseph Tkach junior, sustinut de consilieri apropiati, a lansat ideea ca Sabatul, zecimea, legile sanitare legate de deosebirea animalelor curate de cele necurate, etc., faceau parte din vechiul legamant , ele nemaifiind obligatorii pentru crestinii de azi. Schimbarile doctrinale impuse bisericii de conducatorii ei au dus la ruperea bisericii in doua mari grupe: cei care au admis schimbarile si au ramas in WCG, si cei care au ramas fideli pazirii Sabatului ( circa 70 000 ), care au preferat sa paraseasca WCG , decat sa renunte la doctrina Sabatului. ( 1 )
Un al doilea exemplu e legat de Biserica Adventista de Ziua a Saptea ( AZS ) in care, un fost pastor si profesor de Biblie pe nume Dale Ratzlaff, dupa sapte luni de studiu referitor la doctrina Sabatului, a ajuns la concluzia ca Sabatul e o institutie a vechiului legamant, el nemaifiind obligatoriu pentru crestinii noului legamant. El a parasit Biserica AZS, infiintand propria biserica in Phoenix, Arizona, care se aduna duminica.
Exista insa si un fenomen invers, cu care ne vom ocupa mai pe larg ceva mai tarziu : numeroase grupe de crestini si biserici neoprotestante redescopera adevarul despre Sabat si il accepta ca adevar doctrinal de cea mai mare importanta. Un singur exemplu, pentru inceput : pastorul Dan Gayman, un pazitor al duminicii in biserica Open Bible Church din Missouri, dupa un studiu aprofundat al Bibliei timp de doi ani, impreuna cu cei 200 de membri ai bisericii, a redescoperit Sabatul biblic ( 1985-1987 ). Intreaga biserica a acceptat noua doctrina si , incepand cu 17 decembrie 1987, biserica a inceput sa serbeze adevaratul Sabat. In scurt timp biserica s-a dublat ca numar, extinzandu-si lucrarea evanghelistica in fiecare stat al Americii. ( 2 )
Discutiile pro si contra, legate de valabilitatea poruncii a patra, au trecut de multe ori dincolo de sfera unor dezbateri teologice , ajungandu-se la persecutarea celor care au sustinut si au crezut ca cerintele poruncii a patra sunt valabile pentru orice om, din orice generatie, de pe orice continent, din orice cultura… pana la revenirea in glorie a Mantuitorului.
Un astfel de exmplu il reprezinta persecutarea violenta a crestinilor valdenzi ( nume provenit de la Valdo, intemeietorul miscarii valdenze ). Pe la 1180, la Lyon, valdenzii erau numiti « insabbatatti » , datorita pazirii Sabatului biblic. In cartea sa « Practica inquisitionis », scrisa in anul 1322, Bernard Gui preia aceasta titulatura a valdenzilor, dovada ca acesti crestini ai Alpilor, crunt persecutati de armatele trimise de pontifii romani, erau pazitori ai Sabatului biblic. ( 3 )
In Rusia tarista a anului 1487, arhiepiscopul Ghenadiu de Novgorod i-a cerut tarului Ivan al 3-lea ( 1462-1505 ) sa aplice pedeapsa focului si a spanzuratorii fata de iudaizanti ( cei ce pazeau Sabatul, numiti si sabatisti sau sambatari ). Tarul s-a conformat acestei cereri si sabatarienii au avut de suportat persecutii crunte in acea perioada. ( 4 )
Anabaptistii au fost cei care au dorit sa completeze reforma lui Luther si Calvin, intorcandu-se la punctele de credinta ale bisericii apostolice. Andreas Fisher si Oswald Glait, doi dintre conducatorii anabaptisti, au platit cu viata vederile lor sabatariene. Ei au murit ca martiri, in mare masura datorita credintei lor in doctrina Sabatului zilei a saptea.
Sabatarienii din Transilvania au avut si ei parte de persecutii violente datorita loialitatii lor fata de cerintele poruncii a patra. In jurul anului 1624, sabatarienii transilvaneni numarau circa 15-20 000 de suflete. Istoria aparitiei lor pe pamant transilvanean este cat se poate de interesanta. In secolul al 16-lea, traia la Dumbraveni ( jud. Sibiu )un mare proprietar de pamant pe nume Eosi Andrei. Pe mosia lui se aflau 72 de sate de iobagi, intinse de la Turda pana la Odorhei.
In familia marelui latifundiar a intrat insa nenorocirea: tuberculoza i-a ucis, pe rand, toti copiii, apoi sotia. Ramas singur si nemangaiat, Eosi Andrei a inceput sa citeasca Biblia. Pe masura ce citea, vedea tot mai clar discrepantele dintre cerintele Bibliei si practica religioasa pe care o intalnise in biserica lui. Intre alte adevaruri descoperite, s-a aflat si cel referitor la Sabatul zilei a saptea, pe care a inceput sa-l pazeasca si sa-l raspandeasca intre locuitorii de pe proprietatea sa. Acestia au primit noul adevar, astfel incat sambata o serbau cantand, rugandu-se, studiind Biblia si odihnindu-se de toata truda saptamanii.
Ramas singur dupa pierderea familiei, mosierul l-a adoptat ca fiu si mostenitor pe tanarul Pechy Simon care, dupa ce a studiat 10 ani in Occident si la Contantinopol, s-a intors acasa. Ca mostenitor al celor 72 de sate si avand functia de cancelar al Transilvaniei la Cluj, el a impartasit credinta sabatariana intre intelectuali, profesori, medici, ofiteri etc. Multi dintre acestia au devenit si ei sabatarieni.
Bisericile oficiale nu au privit cu ochi buni miscarea sabatariana si au influentat stapanirea sa emita cateva decrete care interziceau noua credinta. Astfel, in 1638 sabatarienii au fost interzisi de un tribunal format din capii bisericilor oficiale ( romano-catolic, ortodox, unitarian, reformat, luteran etc. )
La scurt timp, sute de sabatarieni au fost arestati, iar inchisorile s-au umplut. Persecutia nu s-a oprit insa aici. Vazand rezistenta pazitorilor Sabatului, tribunalul a trecut la pedeapsa cu moartea, persecutia durand mai multe decenii.
Printre cei condamnati la moarte pentru credinta lor in valabilitatea poruncii a patra s-a numarat chiar fiul capului bisericii unitariene, Toroczkoi Janos, acesta fiind ucis prin lapidare la Dej, jud. Cluj. Propriul sau tata, Toroczkoi Mate, era membru al tribunalului care l-a condamnat la moarte pe tanarul sabatarian…
In final, dupa decenii de persecutii, sabatarienii transilvaneni au decis sa paraseasca tara, alegand calea pribegiei. Multi au trecut Carpatii, in Romania, in timp ce altii au ajuns la Constantinopol unde au gasit intelegere pentru convingerile lor religioase. Cele 72 de sate de iobagi au ramas aproape pustii, iar cei care au ramas, pentru a scapa de prigoana, au trecut la religia mozaica in anul 1868. ( 5 )
Acestea sunt doar cateva franturi ale marei controverse existente in lumea crestina in legatura cu valabilitatea poruncii a patra. Controversa insa nu s-a incheiat. Viitorul, asa cum ne este desfasurat de profetiile escatologice, va readuce in prim plan cerintele poruncii a patra a Decalogului. Istoria lumii noastre nu se va incheia pana ce fiecare suflet nu va fi luat o decizie clara in legatura cu Sabatul poruncii a patra. In contextul finalului de istorie, porunca a patra va deveni un adevarat test al credinciosiei omului fata de Creatorul si Mantuitorul sau.
“Adu-ti aminte !”
Uitarea poate fi, in functie de obiectul ei, o calitate, dar si un defect de caracter. Daca cineva ti-a spus vorbe grele si te-a judecat pe nedrept, si totusi ai reusit sa treci peste acestea, intinzandu-i mana prietenos si facandu-i bine ori de cate ori ai ocazia, atunci uitarea este o virtute. Insa daca cineva ti-a facut un bine si nu esti recunoscator, sau ai avut o datorie de implinit si ai neglijat-o, uitarea este deja o problema de caracter. Sau, mai bine zis, o problema de lipsa de caracter…
Cum poate fi catalogata uitarea cand obiectul ei este legat de Persoana lui Dumnezeu, de Legea Sa, de vointa Sa, de ceea ce a facut El pentru mantuirea noastra ?
Tinad seama de tendinta omului de a uita unele lucruri, chiar dintre cele mai insemnate, Dumnezeu incepe enuntul poruncii a patra cu un indemn: “Adu-ti aminte! “ Porunca ne invita sa ne reamintim nu de o zi oarecare de odihna , ci de Sabatul zilei a saptea. Daca se intampla acest lucru, Dumnezeu are un scop bine definit: “ca s-o sfintesti” , ceea ce inseamna a pune deoparte aceasta zi pentru un scop sfant: o comuniune speciala cu Creatorul tuturor lucrurilor.
Rostita in contextul Creatiunii, porunca a patra are de-a face cu originea noastra. Ea nu este o porunca ceremoniala ( deci fara obligativitate pentru crestini ), asa cum se incearca sa se demonstreze in unele cercuri crestine, ci este o porunca profund morala. De ce ? Pentru ca ea are de-a face cu Mainile care ne-au adus la existenta, cu Inima care ne-a dorit si iubit , si cu Inteligenta care ne-a conceput fiinte atat de complexe si minunate. Porunca a patra are de-a face cu Creatorul tuturor lucrurilor si, de aceea, a uita ziua de odihna inseamna a-L uita pe Cel care ne-a adus la existenta, care ne-a calauzit si mantuit.
“Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti” inseamna, cu alte cuvinte, “Adu-ti aminte de Facatorul tau…” ( Eclesiastul 12,1 )
Ce se intampla cand omul isi uita originile ? Daca oamenii nu L-ar fi uitat pe Creatorul lor, astazi nu ar fi existat paganism, evolutionism, comunism, ateism… Nu ar fi existat atatea teorii si filozofii eronate… Nu ar fi existat crestinism de forma, nici crestinism apostaziat… Sabatul, in calitatea sa de memorial al Creatiunii, ar fi pastrat in mintea oamenilor permanent adevarul cu privire la originea lumii si a vietii, cu privire la rostul existentei noastre si a directiei in care trebuie sa cautam fericirea si implinirea fiintei umane.
Psalmistul spune ca Dumnezeu “a lasat o aducere aminte a minunilor Lui” ( Psalmul 111, 4 ). Contextul psalmului ne arata clar ca este vorba despre Creatiune. Asemenea cuceritorilor antici care ridicau, in noile teritorii cucerite, cate un monument ca semn al stapanirii si al posesiunii, Dumnezeu a ridicat in fluxul timpului un stalp de aducere aminte a ceea ce a creat.
Se ridica o intrebare justificata : de ce a ridicat El un monument de natura temporala, abstracta, in loc de a ne lasa un monument de natura materiala, concreta ?
Raspunsul la aceasta intrebare e legat de faptul ca timpul nu poate fi controlat decat de Dumnezeu. El singur se afla deasupra lui. Toate creaturile din Univers , inclusiv omul, se afla sub imperiul timpului.
Omul se poate supune sau nu timpului, insa nu-l poate domina. Prevazand aparitia pacatului, Dumnezeu a cunoscut dinainte tendinta omului pacatos de a nega, de a distruge si de a anula tot ce a stabilit El. Un monument de natura materiala, ridicat in amintirea Creatiei, ar fi fost , fie distrus, fie idolatrizat de catre om, dandu-i-se o alta semnificatie decat a intentionat Creatorul. Fiind de natura temporala, Sabatul, in calitate de memorial al Creatiunii, nu poate fi nici distrus, nici idolatrizat. El ramane in picioare chiar si in conditiile pacatului si a spiritului de razvratire care il caracterizeaza pe omul pacatos. Omul poate pazi sau nu Sabatul, dar nu-l poate distruge.
Datorita acestui fapt, Sabatul este un adevarat sanctuar daltuit in timp, un “sanctuar portabil”, caci oriunde s-ar afla, omul se poate inchina Creatorului sau in aceasta zi.
Sabatul ne spune ceva foarte important cu privire la caracterul Tatalui nostru ceresc. Daca ne gandim cat se poate de obiectiv la cel mai mare dar pe care un parinte il poate face copiilor sai, trebuie sa recunoastem ca cel mai mare dar nu consta nici in bunurile materiale daruite copiilor ( masina, casa, posesiuni etc. ), nici in cecul consistent, nici in studiile platite la cele mai inalte universitati, nici in vacantele in tari exotice. Cel mai mare dar pe care un parinte il poate oferi copiilor sai este timpul petrecut cu ei. Acesta este un timp de calitate si reprezinta cele mai pretioase momente ale familiei.
Copiii care au primit bani, vacante, case, masini, cecuri etc., dar ai caror parinti nu le-au acordat timp sa petreaca cu ei, sunt copii frustrati si viitori adulti neimpliniti si debusolati.
Dumnezeu, in calitatea Sa de Tata, ne acorda timp suficient de comuniune : in fiecare saptamana cate o zi intreaga. Acest timp de calitate are menirea sa intareasca relatiile din cadrul marei familii a Tatalui ceresc.
Sa ne imaginam ce se petrecea in sufletul lui Adam si al Evei in momentele imediat urmatoare aducerii lor la existenta. Oare care le erau trairile sufletesti cand s-au vazut in mijocul Edenului desavarsit ? Ce uimiti trebuie sa fi fost la vederea atator minuni aflate in jurul lor! Cata sete de cunostere trebuie sa fi inundat inteligenta lor neatinsa de pacat ! Cata nevoie aveau sa stie cum au aparut, de unde veneau, cine le era parintele, care le era drumul, rostul si misiunea in viata ¡
La toate aceste nevoi sufletesti ale primilor nostri parinti, Dumnezeu le-a venit in intampinare acordandu-le timp. Prima lor zi intreaga din existenta abia inceputa a fost o zi de Sabat. Adam si Eva nu erau obositi, prin urmare ei nu aveau nevoie de odihna. Ei aveau insa nevoie stringenta de timp petrecut cu Creatorul lor. Si Tatal ceresc le-a acordat acest timp de calitate – primul lor Sabat din viata.
Saptamana de saptamana, Tatal ceresc ne acorda si noua acest timp de calitate. Ce facem cu el ?
“Adu-ti aminte!” este un indemn cu atat mai necesar cu cat porunca a patra nu are niciun suport rational, in afara de faptul ca asa a hotarat El. Toate celelalte porunci au o ratiune oarecare si, pentru acest fapt, ele sunt mai mult sau mai putin acceptate de oameni. A nu fura, a nu ucide, a nu minti etc. sunt porunci usor de acceptat din punct de vedere rational, chiar si de catre liber-cugetatori si sceptici.
Dar de ce sa pazim tocmai ziua a saptea ? De ce nu ziua intai, cand a fost pusa piatra de temelie a Creatiei? De ce nu ziua a sasea in care am fost creati noi, oamenii ? De ce nu ziua a patra, in care a fost creat soarele, sursa de energie pentru viata de pe planeta noastra ? De ce tocmai ziua a saptea ?
Dumnezeu ar fi putut alege ca memorial al Creatiunii oricare din cele sase zile in care El a adus la existenta tot ceea ce vedem astazi. Totusi, El a ales ziua a spatea. De ce ? Nu exista nicio ratiune, in afara faptului ca El a hotarat astfel. Daca nu ar exista raportul Creatiunii, precum si porunca lui Dumnezeu de a pazi ziua a saptea, nu am avea niciun motiv sa tinem Sabatul.
Porunca a patra se bazeaza, asadar, nu pe ratiune, ci pe “asa zice Domnul”, fapt ce face ca ea sa fie, de-a lungul timpului, un adevarat test al credinciosiei omului fata de Dumnezeu. Profetiile escatologice din Daniel si Apocalipsa ne arata ca in ultima perioada a istoriei lumii, Sabatul va fi un test major al credinciosiei omului fata de Dumnezeu. In urma acestei testari, intr-o perioada de mare stramtorare si persecutii, Dumnezeu Isi va putea recunoaste adevaratul Sau popor, vrednic sa mosteneasca binecuvantarile vesniciei.
Indemnul “adu-ti aminte” mai are o semnificatie: prima parte a poruncii este cel mai adesea neglijata: “sa lucrezi sase zile si sa-ti faci lucrul tau” ( Exodul 20, 9 ).
Cine mai tine cont de aceasta prima cerinta a poruncii a patra ? Cu toate acestea, porunca a patra cere nu doar sa ne odihnim in ziua a saptea, ci si sa lucram in cele sase zile lucratoare. De aceea, aceasta porunca poate fi calcata in doua moduri: fie calcand Sabatul ca zi de odihna, fie nelucrand in cele sase zile lucratoare.
In esenta, porunca a patra condamna lenevia dar si un mod facil de a ne castiga existenta. Datorita acestui fapt, niciun lenes si niciun profitor de pe urma muncii altora nu pot tine Sabatul cu adevarat.
Adevaratul pazitor al Sabatului are un portret moral bine definit: el nu va trai pe seama rudelor sau prietenilor, va fi un lucrator harnic si destoinic, nu-si va aranja vizitele in timpul mesei, nu-si va evidentia nevoile pentru a starni compasiunea celor din jur, nu-i va lingusi pe cei bogati pentru a obtine avantaje din partea lor, va face mai mult decat i s-a cerut si nu va umbla niciodata cu jumatati de masura, rar il vei putea gasi fara sa aiba vreo activitate, iar munca o va considera o parte din religia sa.
Pazirea Sabatului este un adevarat “barometru” al vietii spirituale, caci atunci cand omul uita da Sabat, da fapt el Il uita pe Dumnezeu, iar cand devine nepasator fata de porunca a patra, el devine nepasator si fata de alte datorii religioase.
Cerinta de a respecta Sabatul se bazeaza atat pe porunca lui Dumnezeu, cat si pe exemplul Sau. Porunca a patra este singura porunca in care Dumnezeu ni se da pe Sine ca exemplu prin ceea ce a facut la Creatiune: dupa sase zile de activitate, El Si-a incetat lucrul si S-a odihnit ( Geneza 2, 1-2 ). Exemplul divin de pazire a Sabatului nu se rezuma doar la momentele Creatiunii, ci si la viata Mantuitorului care, “dupa obiceiul Sau” ( Luca 4, 16 ), in fiecare Sabat participa la serviciile de inchinare din sinagoga si slujea celor in nevoie. Cat de multa nevoie avem sa nu uitam acest exemplu !
“Adu-ti aminte ! “ ca Sabatul este “perla” zilelor saptamanii din cel putin doua motive:
1 ) Sabatul este singura zi binecuvantata cu o binecuvantare speciala a Creatorului. Binecuvantarea nu se opreste doar asupra timpului, asa cum ar parea la prima vedere. Citind raportul Creatiunii, observam ca binecuvantarile divine sunt date fiintelor ( in ziua a cincea: vietuitoearele marii: in ziua a sasea: vietuitoarele pamantului si omul, Geneza 1,22.28 ). Cand Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea, in mod sigur El nu s-a rezumat la timp, la cele 24 h ale zilei, ci la omul care va pazi si sfinti acest timp hotarat de El.
2 ) Sabatul este singura zi sfintita de Dumnezeu. Ar fi absurd sa credem ca Domnul a pus deoparte aceasta zi doar pentru Sine ( a sfinti, in acest context, inseamna a pune deoparte ceva cu un scop sfant ). Sfintirea acestei zile e legata de om, fiinta care traieste pe pamant sub imperiul timpului.
Daca binecuvantarea vietatilor marii, ale pamantului si a omului inseamna viata, prin analogie, ce altceva poate sa insemne binecuvantarea Sabatului daca nu tot viata ? O viata imbelsugata, implinita… O viata traita impreuna cu Dumnezeu, un timp de calitate mai de pret decat toate bogatiile lumii la un loc.
Pentru toate aceste motive si inca pentru multe altele care nu au fost amintite aici merita sa dam curs indemnului izvorat dintr-o inima plina de dragoste a Tatalui ceresc :
“Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti !”
Corespondenta cu un preot
Stimate domnule R.
Indraznesc sa va scriu aceste randuri in virtutea faptului ca va cunosc din cele trei sau patru vizite pe care vi le-am facut impreuna cu M.C. Probabil va reamintiti de noi… V-am purtat mereu in memoria noastra si chiar in rugaciunile noastre, deoarece amintirea discutiilor ce le-am purtat pe marginea lucrurilor vesnice ne urmareste intr-un mod placut si luminos.
Am citit cu interes cele cateva articole pe care le-ati publicat in ….si Ii multumim Bunului Dumnezeu ca am trait sa vedem minunea unei redesteptari religioase si pe meleagurile noastre, adanc prigonite de fiara ateismului.
Ceea ce m-a determinat sa va scriu este mai ales articolul publicat vineri, 6 aprilie, intitulat “Sfintirea zilei a saptea”, in care am gasit mai multe neconcordante cu adevarul Scripturii. Am ales calea aceasta ( a scrisorii ) pentru a vi le face cunoscute . Probabil ca la ziar nu as avea acces, si nici nu ar fi bine sa se creeze o polemica in care cineva sa fie discreditat.
Va rog sa aveti bunavointa sa urmariti cele cateva idei bazate pe Scripturi si, in lumina data de Duhul Sfant, sa le judecati cum credeti de cuviinta.
1) Ati afirmat intr-un articol anterior ca zilele Creatiei nu au fost zile literale, ci perioade nedefinite de timp, in timp ce ziua a saptea cuprinde intreaga perioada de la Creatie pana la sfarsitul lumii. Invatatura aceasta, pe care am intalnit-o si la …, loveste in atotputernicia lui Dumnezeu, care “zice si se face, porunceste, si ce porunceste, ia fiinta” ( Psalmul 33, 9 ).
Daca Dumnezeu nu a creat lumea in cele sase zile ( plus a saptea de odihna ), daca El a avut nevoie pentru Creatie de ere intregi, atunci unde este atotputernicia Lui despre care ne vorbeste Scriptura ? A fost El legat de timp ? A avut nevoie El de ere intregi in care a fost nevoit sa astepte ca legile Sale sa actioneze si sa aduca la existenta Creatia ? Cum ar fi putut supravietui lumea vegetala , creata in “ era “ a treia, in lipsa soarelui, creat abia in “ era “ a patra ? Si apoi, in raportul Creatiei Biblia vorbeste de zile in acelasi inteles in care vorbeste si in alte parti, fara sa ne permita sa intelegem altfel, decat ca este vorba de zile literale.
De fapt. porunca a patra ( Exod 20, 8-11 ) din Decalog subliniaza: “Adu-ti aminte de ziua de odihna…caci in sase zile ( nu sase perioade ! ) a facut Domnul cerurile si pamantul, marea si tot ce este in ele…”
2) Faptul ca in raportul Creatiei nu se spune si in dreptul zilei a saptea ca “ a fost o seara si apoi o dimineata; aceasta a fost ziua a saptea” , aceasta nu inseamna ca ea n-a fost o zi ca toate celelalte. A fost o zi egala ca durata cu toate celelalte, insa deosebita in continutul ei, caci era prima zi completa din viata omului. In aceasta zi, omul trebuia sa-si cunoasca Creatorul; trebuia sa existe acea sfanta partasie intre el si Dumnezeu; era ziua in care omul trebuia sa se inchine intr-un mod deosebit Celui ce l-a zidit. Acest spirit al inchinarii si partasiei omului cu Dumnezeul sau nu trebuia sa se incheie la sfarsitul zilei a saptea, ci el trebuia sa continue la nesfarsit.
In sensul acesta ziua a saptea nu s-a incheiat, caci spirutul inchinarii trebuia sa-l caracterizeze pe om in toate celelalte zile. Ca durata insa, mai ales ca soarele fusese creat tocmai ca sa delimiteze durata fiecarei zile inca din ziua a patra, ziua a saptea a fost o zi ca toate celelalte. Daca nu ar fi asa, nu am putea explica existenta ciclului saptamanal care nu are nicio baza stiintifica. Biblia ne spune ca oamenii lumii vechi cunosteau ciclul saptamanal. La Potop, Noe masura timpul din sapte in sapte zile ( Geneza 7, 10; 8, 10-12 ), in timp ce Iacov, in timpul fugii sale la Laban, in Mesopotamia, foloseste aceeasi unitate de masura a timpului- saptamana ( Geneza 29, 27-28 ).
Deoarece ciclul saptamanal a existat inainte de darea Legii pe Sinai, pe ce se baza aceasta impartire a timpului ? Oare nu pe ziua a saptea – zi speciala de partasie intre copiii lui Dumnezeu si Creatorul lor ? Asadar, porunca Sabatului n-a aparut la Sinai; ea a fost doar reamintita poporului evreu, pentru ca, de fapt, ea fost instituita la Creatiune.
3) Raportul biblic spune ca “Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o” (Geneza 2,3 ). Or, binecuvantarea lui Dumnezeu este vesnica ( 1 Cronici 17, 27 up.). Faptul ca El a sfintit aceasta zi inseamna ca El a pus-o deoparte pentru Sine si pentru om, pentru a realiza partasia speciala dintre El si om.
4) Daca porunca Sabatului a aparut doar la Sinai, inseamna ca patriarhii nu au tinut nicio zi cu scopul de a se inchina lui Dumnezeu. In acest caz, unii pretinsi crestini au dreptate cand sustin ca nu conteaza ziua in care ne inchinam, caci toate zilele sunt la fel. Raportul Creatiei arata ca Dumnezeu Insusi a facut deosebirea intre zile, ziua a saptea fiind pusa deoparte in mod special pentru o lucrare spirituala. Mai mult decat atat, Scriptura ne invata ca patriarhii ascultau de Legea lui Dumnezeu, chiar inainte ca ea sa fie rostita pe muntele Sinai, ceea ce inseamna ca ei au cunoscut-o si au transmis-o, pe cale orala, copiilor lor ( Geneza 18, 19 ), pana ce ea a fost transmisa direct poporului evreu pe muntele Sinai.
5) Textul din Deuteronom 5, 15, pe care-l amintiti, e singurul care arata spre acest motiv pentru care poporul Israel trebuia sa tina porunca Sabatului. Sa nu uitam ca in Deuteronom cap. 5 avem de-a face cu o repetitie a Legii, pe care o rosteste Moise in fata poporului inainte de intrarea in Canaan. Moise repeta cuvintele Domnului, dar adauga de la sine cuvintele redate in versetul 15, ca o motivatie in plus pentru evrei de a tine porunca Sabatului. In forma originala a Legii, asa cum a rostit-o Insusi Dumnezeu pe Sinai, si asa cum o gasim in Exod 20, 8-11, nu apare aceasta motivatie suplimentara.
Daca omenirea, in general, are datoria sa pazeasca porunca Sabatului in amintirea Creatiei, poporul evreu, pe langa acest motiv, mai avea unul: eliberarea din robia egipteana. Aceasta motivatie suplimentara nu exclude obligatia noastra, a tuturor celor ce ne nastem in aceasta Creatie a lui Dumnezeu.
6) Ideea de legamant la care va referiti in articol nu se refera la schimbarea zilei de odihna, ci la cu totul altceva. Vechiul legamant, incheiat la Sinai, se baza pe fagaduinta omului:”Vom face tot ce a zis Domnul” ( Exod 19, 8 ). Israelitii au fagaduit ca vor asculta de Dumnezeu si Legea Sa, insa foarte curand s-a dovedit ( cu ocazia vitelului de aur ) ca omul pacatos nu e capabil singur sa asculte de Legea lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu a promis inca din vechime , prin profetii Sai, ca va incheia un legamant nou, bazat de data aceasta nu pe promisiunea omului, ci pe cea a lui Dumnezeu ( Ieremia 31, 31-34 ; Ezechiel 36, 26-27 ), promisiune incununata cu jertfa Mantuitorului si lucrarea Duhului Sfant.
7) Ati afirmat ca institutia sambetei era invechita pe vremea Mantuitorului. Aveti dreptate. Era invechita mentalitatea preotilor si carturarilor cu privire la sfintirea acestei zile. Existau in Mishna rabinilor peste o mie de restrictii si porunci omenesti cu privire la pazirea Sabatului. Evreii ingradisera aceasta zi sfanta, dedicata bucuriei si comuniunii cu Creatorul, cu tot felul de piedici. Evreii nu aveau voie sa poarte batista, caci era socotita o povara ( de aceea o coseau de haina, pentru a putea sa se justifice ca facea parte din imbracaminte ). Nu calcau iarba in Sabat, caci faptul era considerat cosire. Nu scuipau pe iarba in Sabat, faptul fiind considerat udare. Evrei nu mancau oul ouat sambata, si nu aveau voie sa mearga decat pe distante foarte scurte, “cat un drum in ziua Sabatului”.
Pentru evreii din vremea Mantuitorului, sambata devenise cu adevarat o povara. De aceea, Domnul a trebuit sa dezlege aceasta zi de toate incorsetarile si traditiile omenesti, redandu-i adevaratul scop: bucuria comuniunii cu Creatorul, dar si unii cu altii. Domnul Iisus ne-a invatat ca Sabatul “a fost facut pentru om”, pentru binele lui spiritual. Sabatul este o zi in care omul, oprindu-se de la treburile lui vremelnice, se poate ocupa mai mult de sufletul sau, de fericirea si de binele semenilor sai.
Daca Mantuitorul a indepartat molozul greu pe care traditia l-a ingramadit in jurul poruncii sfinte a lui Dumnezeu, aceasta inseamna ca El nu a desfiintat Sabatul, ci doar l-a dezlegat , caci El Insusi a afirmat : “N-am venit sa stric Legea, ci sa o implinesc” ( Matei 5, 17-19 ).
8) Ati amintit de textul din Coloseni 2, 16-17, in care apostolul Pavel ar desfiinta porunca Sabatului. Ar fi multe de spus in legatura cu atitudinea Domnului si a ucenicilor fata de aceasta porunca, insa ma voi referi strict la cele ce ati scris in articol.
In Vechiul Testament, sub numele de “sabat” apar mai multe zile care, pentru evrei, erau zile de odihna si sarbatoare. Evrei aveau, in sistemul legii ceremoniale, mai multe zile de sabat, care difereau de sabatele zilei a saptea. Aceaste sabate ceremoniale nu cadeau in aceeasi zi, ci diferit. In Leviticul cap. 23 gasim aceste sabate ceremoniale : prima si a saptea zi in timpul Pastelui ( Levitic 23, 7-8 ), prima zi din luna a saptea ( Levitic 23, 24 ), ziua a zecea a lunii a saptea ( “Ziua ispasirii” – Levitc 23, 27.32 ) etc.
Acestea erau sarbatori specifice poporului evreu si Insusi Dumnezeu le numeste “sabatele voastre”. Spre deosebire de aceste sabate ale poporului evreu, existau si “sabatele Domnului” ( Levitic 23, 3.38 ), adica Sabatul zilei a saptea. Deoarece legea veche ( a ceremoniilor, a jertfelor, a vechiului sanctuar ) si-a incheiat misiunea odata cu jertfa Mielului lui Dumnezeu, toate aceste sabate si sarbatori iudaice si-au incheiat si ele misiunea. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu porunca Sabatului care a existat de la Creatiune ca memorial vesnic al puterii creatoare a lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel se refera la sabate, luni noi si mancaruri, toate fiind legate de legea ceremoniala care si-a incheiat misiunea la Golgota.
9) Ati afirmat: “El ( Christos ) a schimbat sambata legii fara duh in ziua intai a saptamanii, Duminica invierii”.
Domnul Christos nu a schimbat nimic din Legea morala si vesnica a lui Dumnezeu, dupa cum El Insusi a declarat ( Matei 5, 17-19 ). Ca Fiu al lui Dumnezeu, Mantuitorul nu se poate nega pe Sine, dand azi o lege morala , iar maine alta. Biblia ne invata ca Dumnezeu e neschimbator . El e “Acelasi ieri , azi si in veci.” ( Evrei 13, 8; Maleahi 3,6; Iacov 1, 16-17 ). Ceea ce El considera ca e bine azi, acel lucru va fi bun pentru vesnicie. Daca Dumnezeu ar fi schimbator in domeniul moral, atunci ce siguranta am mai avea ? Legea morala, in mijlocul careia se afla porunca a patra, este o expresie a caracterului vesnic al lui Dumnezeu.
Daca Legea aceasta ar fi schimbata, atunci nu am avea nicio siguranta, caci la judecata finala Dumnezeu ar fi arbitrar: pe unii i-ar judeca dupa o lege, iar pe altii, dupa alta lege. Dumnezeu este insa drept, avand aceeasi masura morala pentru toate categoriile de oameni.
Daca Legea morala s-ar fi putut schimba, Mantuitorul nu ar fi trebuit sa moara pentru pacatosi, caci Dumnezeu ar fi putut schimba Legea si i-ar fi iertat pe oameni. Dar moartea pe cruce a Mantuitorului e suprema dovada ca Dumnezeu a ramas acelasi Dumnezeu drept si iubitor, ca pacatul este mereu calcarea Legii Sale si ca plata pacatului este moartea.
Oare nu este semnificativ faptul ca, dupa ce Si-a incheiat lucrarea Creatiei, Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea, iar Mantuitorul, dupa ce a rostit “s-a sfarsit” pe cruce, S-a odihnit in aceeasi zi sfanta ?
Daca El ar fi schimbat ziua de odihna , nu ar fi trebuit sa spuna clar acest lucru ucenicilor si apostolilor ? El Insusi a predicat in Sabat in sinagoga, iar apostolii au facut la fel dupa inviere ( Faptele Apostolilor 13, 14-15; 42.44; 16, 13; 17, 2 ; 18,4 ). In Noul Testament nu apare nicio porunca din partea Mantuitorului in privinta schimbarii zilei de odihna, dimpotriva, El a spus: “Eu am pazit poruncile Tatalui Meu” ( Ioan 15, 10 )
Nici din partea apostolilor nu apare vreo porunca sau vreun indiciu ca porunca Sabatului ar fi fost schimbata , cel putin pana la data scrierii Apocalipsei, spre sfarsitul secolului intai. Daca in Noul Testament exista cateva indicii ca apostolii si primii crestini s-au adunat si in prima zi a saptaminii, aceasta nu schimba cu nimic din obligatia de a respecta mai departe Sabatul zilei a saptea. De altfel, ei se adunau cat de des posibil, nu doar in prima zi a saptamanii, ci ori de cate ori puteau face acest lucru. “Toti impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi, frangeau painea acasa si luau hrana cu bucurie si curatie de inima. “ ( Fapte 2,46 )
Textul pe care-l amintiti in articol- cel din Fapte 20,7 – nu indica o schimbare a zilei de odihna, ci simplul fapt ca , datorita faptului ca Pavel trebuia sa plece a doua zi, fratii s-au adunat sa-si ia ramas bun de la el, si cu ocazia aceea au frant painea. De altfel, intalnirea a tinut pana la miezul noptii, adica pana luni, fara ca sa se faca din aceasta zi o zi de odihna.
In ceea ce priveste textul din Apocalipsa 1, 10, “ ziua Domnului “ la care se refera apostolul Ioan, este aceeasi zi a Domnului care a fost dintotdeauna de la Creatiune. Sabatele sunt adesea numite de Dumnezeu “Sabatele Mele” ( Isaia 56, 4; Levitic 23, 3.38 ), sau “ziua Mea cea sfanta” ( Isaia 58, 13 ). Insusi Mantuitorul a spus: “Fiul Omului este Domn chiar si al Sabatului” ( Marcu 2,28 ).
Este cat se poate de evident ca in vremea in care Ioan scria Apocalipsa , spre sfarsitul primului secol, prin “ziua Domnului” nu se intelegea altceva decat ceea ce era, adica sambata. Termenul de “duminica” nu exista in vocabularul primilor crestini, decat sub numele comun de “ziua intai a saptamanii” ( Luca 24,1 )
Domnule R., ma opresc aici, desi subiectul se afla de abia la inceputul lui. Am tinut sa ma refer doar la cele cateva lucruri pe care d-v le-ati atins in articol. Un singur lucru doresc sa-l mai amintesc: prin gura profetului-rege David, Mantuitorul a spus in chip profetic despre Sine: “Atunci am zis: “Iata-Ma ca vin! In sulul cartii este scris despre Mine. Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule si Legea Ta este in fundul inimii Mele.” ( Psalmul 40, 7-8 )
Legea morala a lui Dumnezeu este vesnica si neschimbatoare, dupa cum vesnic si neschimbator este Insusi Dumnezeu. Legea aceasta este expresia caracterului Sau si se afla in chiar inima Lui. Domnul Iisus a venit pe pamant purtand Legea cea vesnica in inima Sa.
Nu credeti ca cine loveste in Legea lui Dumnezeu , fie numai intr-o singura porunca, loveste de fapt in inima Fiului lui Dumnezeu ?
Aveti o raspundere uriasa inaintea vesnicului Dumnezeu care ne-a iubit atat de mult !
Va rog sa-mi iertati indrazneala, dar repet: in virtutea faptului ca v-am simtit un suflet deschis spre adevar si lumina, am socotit ca este bine sa va scriu aceste randuri.
Domnul sa va ajute si sa va binecuvinteze !
Cu stima, L.
Redescoperind Sabatul biblic
Pentru lumea crestina care s-a departat de radacinile ei iudaice si care traieste in preajma finalului de istorie, Dumnezeu a lasat o fagaduinta pretioasa cu privire la redescoperirea Sabatului biblic:
“Ai tai vor zidi iarasi pe daramaturile de mai inainte, vei ridica din nou temeliile strabune. Vei fi numit “dregator de sparturi”, “cel ce face tara cu putinta de locuit”. ( Isaia 58, 12 )
Acest verset, scos din contextul sau, nu ne spune nimic despre Sabat si Lege. Oricine il citeste se poate gandi la reconstructia, fie a Templului, fie a Ierusalimului, dupa robia in care urma sa fie dus poporul Israel. Contextul biblic insa ne ajuta sa intelegem ca versetul citat are o semnificatie mult mai profunda, referindu-se la o reforma spirituala, cuprinzand intoarcerea la Sabatul biblic si la Legea celor Zece Porunci:
“Daca iti vei opri piciorul in ziua Sabatului ca sa nu-ti faci gusturile tale in ziua Mea cea sfanta, daca Sabatul va fi desfatarea ta, ca sa sfintesti pe Domnul, slavindu-L, si daca-L vei cinsti, neurmand caile tale, neindeletnicindu-te cu treburile tale si nedandu-te la flecarii, atunci te vei putea desfata in Domnul, si Eu te voi sui pe inaltimile tarii, te voi face sa te bucuri de mostenirea tatalui tau Iacov; caci gura Domnului a vorbit.” ( Isaia 58, 13-14 )
In pofida raspandirii unei teologii antiSabat in cercurile crestine, sustinandu-se ca Sabatul este o institutie iudaica a vechiului legamant, in ultima perioada de timp se observa o reconsiderare a acestei teologii. Tot mai multi cercetatori ai Bibliei costata ca teoria abrogarii Sabatului nu deriva din Scripturi, ci din dispretul fata de iudei si religia lor. Acest dispret, avand radacinile inca in biserica primelor secole, a privat crestinatatea, pe parcursul istoriei ei, de intelegerea si trairea unui adevar biblic fundamental.
Redescoperirea Sabatului biblic cunoaste doua cai distincte:
1) Unii incearca sa inteleaga ceea ce cere Biblia cu privire la pazirea poruncii a patra pentru a cunoaste cum trebuie pazita duminica. Acestia pot fi numiti “sabatarieni de duminica”.
Pe parcursul istoriei, duminica a fost privita ca o zi in care omul trebuie sa mearga la biserica si atat. Dupa participarea la slujba, el putea sa se ocupe de treburile personale. Incercarea de a reda duminicii ceea ce apartine Sabatului zilei a saptea este insa o incercare imposibila: pe de o parte, din cauza rutinei adanc inradacinate in mentalitatea oamenilor cu privire la felul in care se sarbatoreste duminica, iar pe de alta parte, datorita simplului fapt ca toate binecuvantarile promise de Dumnezeu pazitorilor poruncii a patra se refera la Sabatul zilei a saptea, nu la o alta zi, fie aceasta chiar ziua invierii Domnului- duminica.
Un exemplu de o astfel de redescoperire a Sabatului ne este oferit de Alianta Zilei Domnului ( Lord’ Day Alliance, LDA ) din SUA, care intruneste peste 150 de conducatori de biserici din peste 21 de denominatiuni crestine ( datele sunt legate de anul 1998 ! ).
2) Al doilea grup de cercetatori incearca sa redescopere Sabatul Zilei a Saptea cercetand radacinile iudaice ale credintei crestine ( “Mantuirea vine de la iudei” – ii spune Mantuitorul femeii din Samaria – Ioan 4, 22 up. ), avand dorinta sincera de a se intoarce la credinta apostolica. Acestia sunt “sabatarienii de ziua a saptea”. Aici nu vorbim despre Biserica Adventista de Ziua Saptea, nici de Biserica Baptista de Ziua a Saptea, nici de Biserica lui Dumnezeu, care au redescoperit deja de mai multa vreme adevarul cu privire la Sabatul biblic. Ne referim la grupari noi care s-au intors la cerintele poruncii a patra.
Se estimeaza ca in ultima perioada de timp, peste 300 de biserici si grupari crestine au acceptat Sabatul biblic ( datele sunt din anul 1998 ! ). Sunt raportate mai multe cazuri de pastori care si-au condus congregatiile de la pazirea duminicii la pazirea Sabatului zilei a saptea. Exista publicatii care promoveaza reintoarcerea la pazirea Sabatului biblic, asa cum este revista “Restore”, editata de John D.Garr, fondatorul lui Restoration Foundation. Organizatia este multietnica si interdenominationala si, impreuna cu revista ei, ii incurajeaza pe crestini sa regaseasca Sabatul biblic, pierdut de secole din cauza puternicului sentiment antisemit ( 6 ).
Cateva exemple de biserici si grupari crestine care au redescoperit in ultima perioada Sabatul biblic:
– Wesley Synod, o miscare reformata metodista care a redescoperit Sabatul in 1996. Miscarea porneste de la traditia wesleyana, sustinand ca insusi John Wesley a respectat, pentru un timp, atat Sabatul biblic, cat si legile biblice referitoare la dieta. Membrii acestei congregatii nou infiintate pazesc Sabatul de vineri de la apus pana sambata la apus, merg la biserica sambata dimineata, se abtin de la munca zilnica obisnuita si folosesc timpul, dedicandu-l preocuparilor spirituale. ( 7 )
– Open Bible Church, devenita Biserica lui Israel dupa redescoperirea Sabatului biblic in 1987, dupa doi ani de studiu intens al Bibliei. Pastorul Dan Gayman, cel care a condus studiile in cei doi ani, conchide: “Transferarea de la duninica la Sabatul biblic a fost unul din cele mai importante evenimente din viata bisericii. Ea a produs o puternica transformare in viata tuturor membrilor bisericii. Biserica s-a dublat ca marime si si-a extins lucrarea evanghelistica in fiecare stat al Americii. Biserica a impartasit marturia ei despre Sabat unui mare numar de persoane si mai bine de o mie de persoane din cuprinsul Statelor Unite s-au unit cu biserica in sarbatorirea Sfantului Sabat.” ( 8 )
– Comunitatile mesianice evreiesti , care initial au serbat duminica in cinstea invierii lui Iisus, au redescoperit Sabatul biblic, observand ca atat Iisus, cat si apostolii, au serbat ziua a saptea, nu duminica. De altfel, daca apostolul Pavel, atat de mult combatut pentru problema circumciziunii, ar fi incercat sa schimbe ceva din Legea morala, in deosebi Sabatul, ar fi fost violent atacat de catre evrei. Absenta oricarei controverse pe aceasta tema este o dovada ca el niciodata nu a intentionat sa schimbe ziua de odihna si sa predice acest lucru.
– Menonitii sabatarieni, urmasi ai anabaptistilor, dovesesc si ei interes fata de Sabatul biblic, tinand cont de faptul ca inaintasii lor au cunoscut acest adevar.
– Adunarile lui Yahveh ( Assemblies of Yahveh ) cu sediul in Bethel, Pensylvania, biserica aparuta in 1962 in urma lucrarii lui Iacob O. Mayer. Acesta, in urma studiului personal al Bibliei, a ajuns la convingerea ca adevaratul Sabat este ziua a saptea, nu duminica, hotarandu-se sa-l pazeasca impreuna cu familia. Ca urmare a lucrarii lui, numeroase comunitati din America pazesc Sabatul biblic.
– Adevarata Biserica a lui Iisus, o biserica sabatariana din China si Pacificul de Sud, infiintata in 1917 la Beijing de Paul Wei, Ling-Shen si Barnabas Chung. Intre punctele de credinta, figureaza si pazirea Sabatului: “Ziua de Sabat, ziua a saptea a saptamanii ( sambata ) este o zi sfanta, binecuvantata si sfintita de Dumnezeu. Ea trebuie sa fie pazita prin harul Domnului, pentru comemorarea Creatiunii si a mantuirii si cu speranta odihnei vesnice” ( 9 )
Activitatea acestei biserici s-a extins din China in Pacificul de Sud, in Rusia, Asia de Sud-Vest, numarand peste un milion de membri.
– Biserica Unitatii Fratilor Polonezi , la o intalnire a 1500 de conducatori de comunitati din Ucraina de Vest, din 1992, au pus bazele unei noi biserici pazitoare a Sabatului.
Acestea sunt doar cateva exemple din numeroasele existente care dovedesc interesul tot mai crescand al crestinilor sinceri de a se conforma cerintelor poruncii a patra. Ele dovedesc insa si implinirea promisiunii divine potrivit careia, inainte de revenirea in glorie a Mantuitorului, “sparturile” facute in Legea lui Dumnezeu de catre oameni rau-voitori, de-a lugul secolelor, vor fi reparate.
Sabatul si odihna in Christos
“Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra in odihna Lui se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale. Sa ne grabim dar sa intram in odihna aceasta, pentru ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare.” ( Evrei 4, 9-11 )
Asa cum am afirmat inca de la inceputul acestui articol, constatam un mare paradox : tocmai porunca ce ne promite atatea binecuvantari, intre care se afla si odihna lui Dumnezeu, de care lumea are atata nevoie, tocmai aceasta porunca este atat de controversata si neglijata de majoritatea crestinilor.
Daca secolul al 20-lea a fost supranumit “secolul vitezei”, atunci cum sa numim acest inceput agitat de secol 21 ? Lumea in care traim se afla, asa cum afirma Alvin Toffler in “Socul viitorului”, intr-un tren care se indreapta intr-o directie necunoscuta.
“Ne aflam intr-un tren a carui viteza creste, gonind pe o linie presarata cu un numar necunoscut de macaze, care duc la destinatii necunoscute. Pe locomotiva nu se afla niciun om de stiinta, iar acarii s-ar putea sa fie demoni. Cea mai mare parte a societatii se afla in vagonul de bagaje si priveste inapoi.”( 10 )
Nevoia de odihna fizica, dar mai ales spirituala, este o nevoie cronica a societatii noastre. In acest context, Sabatul, impreuna cu toate binecuvantarile care il insotesc, reprezinta , asa cum afirma Dorothy C. Bass, intr-un articol din Christianity Today ( 1 sept. 1997 ), “un dar al lui Dumnezeu care asteapta sa fie despachetat”. ( 11 )
Daca asa stau lucrurile, de ce am tine acest dar impachetat, cautand odihna in surogate care niciodata nu ne vor satisface nevoile fiintei noastre ? Invitatia lui Christos de a ne bucura de acesta odihna deplina rasuna peste veacuri si se vrea auzita pana la marginile pamantului :
“ Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna “ ( Matei 11, 28 ).
Izvorul adevaratei odihne este Christos, caci doar El, in calitatea Lui de Creator, ne cunoaste cele mai profunde si ascunse nevoi, doar El putand realiza armonia deplina intre componentele fiintei noastre: trup, minte si suflet.
Cand esti ingijorat de multimea problemelor nerezolvate, somnul nu rezolva aceste probleme. Dimpotriva, el poate aduce cosmaruri. Nici emisiunile de divertisment, nici calmantele, nici drogurile, nici concediile in locuri exotice sau cluburile sportive, nici alcoolul sau birourile de consiliere nu-ti vor aduce adevarata pace interioara. Dupa ce va trece efectul anestezic de moment al acestor surogate, sufletul tau obosit va fi si mai epuizat. Doar Iisus Christos, izvorul odihnei adevarate si a pacii sufletesti, poate armoniza in mod desavarsit trupul, mintea si sufletul tau, asa incat fagaduinta “Eu va voi da odihna” sa devina o realitate.
Care este rolul Sabatului in regasirea izvorului odihnei noastre ?
1) Sabatul ne reasigura, saptamana de saptamana, ca viata noastra are un sens, ca ea nu a aparut la intamplare. El ne reaminteste ca venim din mainile Creatorului si Tatalui nostru ceresc si ne indreptam spre vesnicia promisa alaturi de El .Aceasta reconfirmare saptamanala a sensului existentei noastre ne va aduce permanent odihna spirituala, intr-o lume debusolata, o lume care si-a pierdut orientarea si sensul existentei.
Sabatul ne ajuta sa reinnoim credinta in Dumnezeul Creator , invitandu-ne sa ne bucuram de frumusetile Creatiunii Sale. De aceea, Sabatul si natura sunt strans legate intre ele. Cei care vor sa guste din plin din odihna Sabatului, vor folosi orice ocazie ca in aceasta zi sa fie mai aproape de Creator, contempland natura si laudandu-L pe Autorul ei.
2) Sabatul ne invita sa ne bucuram de terminarea lucrarilor noastre din cursul saptamanii.
Dar cum sa te bucuri cand, in pragul Sabatului, trebuie sa constati ca multe probleme au ramas nerezolvate?
Cu toate acestea, Dumnezeu ne invita sa intrerupem lucrarile noastre obisnuite, sa ne odihnim si sa ne bucuram ca si cand am fi realizat tot ce ne-am propus. In interiorul fiintei noastre poate fi auzit glasul divin care ne invita: “Odihneste-te de tot lucrul tau, chiar daca nu ai reusit sa realizezi tot ce ti-ai propus. Odihneste-te ca si cand ai fi terminat totul ! Si maine este o zi. Harul Meu iti este suficient.”
Fara Sabat, existenta noastra ar cobora in abisul lipsit de perspectiva al materialismului si scepticismului. Am munci sapte zile din sapte, 24 h din 24 h, pentru a aduna inca cateva bunuri materiale care maine vor mari gramada de gunoi a acestei lumi.
3) Sabatul este o zi de bucurie. Profetul Isaia numeste Sabatul “desfatarea ta” ( Isaia 58, 13 ). El trebuie intampinat cu o atmosfera festiva: imbracaminte si incaltaminte curata, curatenie in casa si la locul de munca, o hrana simpla , dar special pregatita pentru aceasta ocazie. Totul trebuie sa respire bucurie si odihna.
In privinta atmosferei care trebuie sa caracterizeze Sabatul, evreii ne pot fi un exemplu: ei nu posteau niciodata in Sabat, iar zilele de jale erau intrerupte, tocmai in ideea de a nu rapi zilei de Sabat ceea ce ofera ea mai important: bucuria in Domnul.
Una din greselile facute de crestinii primelor secole a fost aceea ca in Sabat posteau ( din motive obiective, cum ar fi persecutia suferita din partea autoritatilor romane ). Postul asociat Sabatului a facut ca aceasta zi de bucurie sa fie perceputa ca o zi de tristete si amaraciune, fapt care a contribuit major la schimbarea zilei de odihna. Prin contrast, duminica – zi a invierii Domnului – era tot mai mult perceputa ca o zi a bucuriei. Puse cap la cap cele doua, ele au usurat transferul de la Sabatul biblic al zilei a saptea la duminica invierii.
Pierzand bucuria Sabatului, crestinii pierd esenta lui. Pe acest fond, el poate fi pierdut impreuna cu binecuvantarile lui, locul lui fiind ocupat rapid de un surogat pe care Dumnezeu niciodata nu l-a binecuvantat si nici nu-l va binecuvanta – duminica.
Daca pregatirea pentru Sabat va fi facuta inca din prima zi a saptamanii, atunci cu adevarat ziua aceasta va deveni ceea ce a promis Insusi Dumnezeu:
“ Atunci te vei putea desfata in Domnul si Eu te voi sui pe inaltimile tarii. Te voi face sa te bucuri de mostenirea tatalui tau Iacov , caci gura Domnului a vorbit.” ( Isaia 58, 14 )
4) Sabatul ne aduce simtamantul prezentei divine, impreuna cu toate darurile care o insotesc. Crestinii care lasa deoparte grijile zilnice ale vietii, care renunta la emisiunile distractive si la navigarile obisnuite pe internet, care lasa la o parte distractiile trecatoare si munca pentru castigarea existentei, pentru a da curs glasului lui Dumnezeu care le vorbeste, vor avea un simtamant real al prezentei divine care le va aduce echilibru, pace si odihna.
Intalnirea cu Domnul trebuie sa aiba loc zilnic, insa intalnirea saptamanala, in Sabat, este una de o valoare speciala. Ea nu dureaza minute sau ore, ci o zi intreaga. De aceea, cei care cultiva prezenta lui Christos in Sabat, vor sti sa o cultive si in celelate zile ale saptamanii.
Asa dupa cum Domnul Christos a intrat in limitele trupului nostru omenesc, binecuvantandu-ne cu prezenta Sa pe acest pamant, la fel, El intra in limitele timpului nostru uman, aducandu-ne implinirea fagadunintei “Emanuel – Dumnezeu cu noi”.
5) Sabatul ne fereste de spiritul concurentei. In goana dupa cele materiale, omul e tentat sa lucreze non-stop, cu scopul de a atinge un nivel de trai cel putin asemanator cu al celor din jur. Inteleptul Solomon, un fin observator al naturii umane, a remarcat faptul ca multe din activitatile omului isi gasesc motivatia in spiritul concurentei.
“Am mai vazut ca orice munca si orice iscusinta la lucru isi are temeiul numai in pizma unuia asupra altuia. Si aceasta este o desertaciune si goana dupa vant.” ( Eclesiastul 4, 4 )
Spiritul concurentei, daca nu este invins, nu ne va da niciodata odihna. Intotdeauna ni se va parea ca vecinul sau prietenul au mai multe decat noi. Intotdeauna ni se va parea ca semenul de langa noi este mai fericit, mai binecuvantat decat suntem noi. Marea noastra problema este aceea de a avea bunuri materiale, fara sa fim dependenti de ele si, mai ales, de a fi multumiti, chiar daca nu avem realizarile celor de langa noi.
Abtinandu-ne de a munci, de a produce, de a cumpara sau vinde bunuri in Sabat, noi invatam sa ne detasam de cele materiale, atasandu-ne in acelasi timp de Dumnezeu – sursa adevaratelor binecuvantari si impliniri. Daca in cursul sapatamanii suntem tentati sa-i apreciem pe semenii nostri dupa criterii materiale ( salariu, avere, realizari, pozitie sociala etc. ), in Sabat aceste criterii dispar. Cei saraci in cele materiale pot dovedi ca sunt bogati in Christos, atunci cand in Sabat ofera bisericii si societatii poate mai mult decat cei bogati. Sabatul ii uneste pe inchinatorii lui Dumnezeu, care devin frati in Christos si fii ai Aceluiasi Tata ceresc.
6) Sabatul ne aduce siguranta apartenentei. Lumea in care traim sufera de singuratate cronica. Paradoxal, singuratatea este cu atat mai resimtita cu cat aglomerarile umane sunt mai mari. Din acest punct de vedere, Sabatul ne aduce odihna prin faptul ca mereu si mereu suntem asigurati ca nu suntem singuri si ca Ii apartinem Lui Christos.
Dintre toate poruncile Decalogului, porunca a patra Il identifica cel mai clar pe Proprietarul de drept al tuturor lucrurilor. Din punctul acesta de vedere, porunca a patra reprezinta un adevarat sigiliu al lui Dumnezeu aplicat Legii, deoarece in ea gasim toate elementele cuprinse intr-un sigiliu:1) Numele autoritatii: Domnul Dumnezeu; 2) Calitatea: Creator- “caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul, marea…”; 3)Teritoriul peste care isi exercita autoritatea: “cerurile, pamantul, marea si tot ce este in ele” ( Exod 20, 11; 31,17 ). Continand sigiliul Legii morale, Sabatul ne asigura permanent ca noi suntem proprietatea lui Dumnezeu, iar El este mostenirea noastra.
Acest adevar ne conduce la un alt simtamant – cel al dependentei de Dumnezeu, iar acesta ne va feri de ceea ce reprezinta esenta unei vieti pacatoase: independenta si trairea unei vieti fara Dumnezeu.
Asemenea primei perechi de oameni, care in prima lor zi intreaga din viata, au stat inaintea Creatorului, recunoscand ca Lui Ii datoreaza totul, crestinii de azi, care serbeaza Sabatul biblic, recunosc faptul ca sunt datori lui Dumnezeu pentru binecuvantarile Sale si sunt dependenti fata de grija si dragostea Sa. Faptul ca , la sfarsitul Creatiei, Dumnezeu Si-a luat timp sa comunice cu primii oameni, binecuvantandu-i cu prezenta Sa, este o garantie ca El S-a angajat sa fie permanent disponibil pentru creaturile Sale.
Din aceasta perspectiva, Sabatul este un semn distinctiv intre Creator si poporul Sau, o insigna care arata lumii cui ii apartinem si cui Ii servim ( Exod 31, 13.17; Ezechiel 20, 12. 20 ).
7) Sabatul ne aduce odihna si prin daramarea barierelor de orice natura dintre oameni: sociale, rasiale si culturale. In Sabat nu mai exista saraci si bogati, intelectuali si oameni simpli, batrani si tineri, albi si negri, ci doar frati in Christos. Dumnezeu promite stergerea oricaror criterii omenesti de separare in caste atunci cand il inspira pe profetul Isaia sa scrie:
“Caci asa vorbeste Domnul: “Famenilor care vor pazi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este placut si vor starui in legamantul Meu, le voi da in Casa Mea si inlauntrul zidurilor Mele un loc si un nume mai bune decat fii si fiice; le voi da un nume vesnic care nu se va stinge.
Si pe strainii care se vor lipi de Domnul ca sa-L slujeascca si sa iubeasca Numele Domnului, pentru ca sa fie slujitorii Lui, si pe toti cei ce vor pazi Sabatul, ca sa nu-l pangareasca si vor starui in legamantul Meu, ii voi aduce la muntele Meu cel sfant si-I voi umplea de veselie in Casa Mea de rugaciune. Arderile lor de tot si jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, caci Casa Mea se va numi o casa de rugaciune pentru toate popoarele.” ( Isaia 56, 4-7 )
Este imposibil sa sarbatoresti Sabatul cu adevarat, in timp ce porti cuiva ura datorita rasei, pozitiei lui sociale, sexului sau culturii in care s-a nascut. Sabatul ne leaga de Dumnezeu ca Tata si, in acelasi timp, ne intareaste convingerea ca noi toti suntem frati, fii ai Aceluiasi Tata ceresc. Acest simtamant al fraternitatii se va prelungi in mod natural asupra tuturor zilelor saptamanii, invatand sa-i iubim pe semenii nostri in calitatea lor de fiinte create de Acelasi Dumnezeu.
8) Sabatul ne aduce si o odihna mai deosebita: odihna slujirii. Aparent, odihna si slujirea sunt doua notiuni contradictorii. In realitate insa, Sabatul si slujirea sunt intr-o stransa armonie. Adevarata odihna a Sabatului nu o traieste cel ce doar se relaxeaza in aceasta zi, gandindu-se doar la propriile sale nevoi. Adevarata odihna e rezervata celui care, in aceasta zi sfanta se daruieste, prin slujire, semenilor si lui Dumnezeu.
Insusi Mantuitorul a proclamat Sabatul ca zi in care “este ingaduit a face bine” ( Matei 12, 12 ), este indicat sa salvam viata oamenilor ( Marcu 3,4 ) si sa-I eliberam pe semenii nostri de neputintele lor fizice si spirituale ( Luca 13, 12. 16 ). Slujirea celor in nevoie in zi de Sabat nu numai ca nu este o calcare de Sabat, ci ea reprezinta tocmai unul din scopurile Sabatului. Slujirea in Sabat nu doar Il onoreaza pe Dumnezeu , aducand o raza de bucurie si speranta in sufletul celor pe care ii slujim, ci si, ca un efect de feed-back, propriile noastre suflete vor fi imbogatite cu pacea, odihna si aprobarea divina de care avem atata nevoie.
In concluzie, eliberandu-ne de spiritul concurentei, aducandu-ne in suflet siguranta ca Ii apartinem lui Dumnezeu, aducandu-ne prezenta Sa, oferindu-ne ocazii de a gusta bucuria slujirii, daramand barierele de orice natura dintre oameni, traind clipele Sabatului intr-o atmosfera de bucurie si recunostinta si asigurandu-ne ca viata noastra nu se desfasoara la intamplare, ci are un sens si o finalitate fericita, Sabatul ne ofera garantia odihnei depline in Christos.
Revin la paradoxul de care aminteam la inceput: Daca Sabatul aduce cu sine atatea binecuvantari ceresti, daca el ne-a fost dat ca sa gustam din plin odihna in Christos, de ce atunci exista atata inversunare impotriva acestei porunci a Decalogului ? Nu cumva aceasta inversunare nu are niciun motiv temeinic , in afara faptului ca omul pacatos este din fire razvratit si independent fata de Creatorul sau ?
Mantuitorul inca ne invita la odihna Sa: “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna” ( Matei 11, 28 ). Inca este timp de har pentru ca sa acceptam aceasta invitatie. Cat va mai dura insa ?
De aceea, “sa ne grabim sa intram in odihna aceasta, pentru ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare.” ( Evrei 4, 11 )
Lori Balogh
Referinte :
( 1 ) Samuele Bacchiocchi, “Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2001,pag. 298
( 2 ) Idem , pag. 300-301
( 3 ) Horia Lazar, articolul “Inceputurile Sabatului” , revista “Tribuna”, nr. 86, 1-15 aprilie, 2006, disponibil pe http://www.revistatribuna.ro/arhiva/tribuna86.pdf
( 4 ) Vezi http://www.profamilia.ro/istorie.asp?antev=33
( 5 ) I. Maurer Vulvara, “Sabatul”, colectia “Lumina” Stuttgart, pag. 6-8
( 6 ) Samuele Bacchiocchi, “Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti , 2001, pag. 294
( 7 ) Idem, pag. 299-300
( 8 ) Idem, pag. 300-301
( 9 ) Idem, pag. 306
( 10 ) Alvin Toffler, “Socul viitorului”, pag.420
( 11 ) Samuele Bacchiocchi, “Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, Bucuresti, 2001, pag. 287
Un link interesant cu privire la America zilelor noastre: si profetia din Apocalipsa 13:
https://www.youtube.com/watch?v=SQMwumCc5oE&app=desktop
Frate Dorin,
Ma bucur ca ati revenit cu comentariile dv. pe acest blog. Cu privire la intrebarea dv. din finalul ultimului comentariu, dv. stiti prea bine ca pe net, in general, si pe youtube, in special, oricine poate posta orice si in numele oricui. Fiecare va raspunde inaintea Domnului pentru lucrarea lui.
Eu va pot spune crezul meu in aceasta privinta: toti oamenii suntem frati din doua motive:
1) Suntem creati de acelasi Dumnezeu
2) Avem acelasi Mantuitor
Diferentele existente in crezurile noastre nu pot anula cele doua realitati. Prin Creatie consider ca suntem frati si cu musulmanii, hindusii, budistii, etc., iar prin rascumpararea de pe cruce, suntem de doua ori frati cu toti crestinii, indiferent de confesiune. Acesta este crezul meu, si nu numai al meu. L-am auzit deseori exprimat de la amvoanele bisericii din care fac parte.
Cu privire la valabilitatea Poruncii a patra in crestinism, imi cunoasteti crezul si nu voi insista. Nu pot fi insa de acord cu dv. cand afirmati ca pazirea Sabatului zilei a saptea se face in firea pamanteasca, si nu spiritual. Noi ne intalnim zilnic cu Iisus pe cararile vietii, si cautam odihna Lui. Insa in ziua aleasa de Creator, noi avem o intalnire speciala cu El. Nu neg faptul ca exista posibilitatea ca unii pazitori ai Sabatului sa se odihneasca doar fizic in aceasta zi ( adica in fire, asa cum spuneti dv. ). Insa nu avem dreptul sa generalizam. E adevarat ca odihna mantuirii, pe care o avem in Iisus Christos, ar trebui sa fie 7 din 7, nu 1 din 7. Insa pentru unii, aceasta ar putea fi doar o lozinca. In realitate, odihna lor in Domnul sa fie 0 din 7. Si asta ar fi foarte trist.
Binecuvantarea Domnului fie peste toti !
Pace Domnului Isus fratilor.
Vin si eu in apararea fratelui Eugen. Nu e nicidecum cum l-a descris fratele George. Nu-l cunosc personal pe fratele Eugen dar ne cunoastem dincolo de paginile acestui blog. Atentie mare frate George caci este scris: „Nu va vorbiti de rau unii pe altii!”. Cu alte cuvinte Domnul Isus nu va permite, printre altele, sa fiti ironic cu fratele Eugen!. Mai exista si o vorba veche „aparentele inseala”.
In ceea ce priveste Sabatul (odihna) pentru mine lucrurile sunt clare si deja exprimate aici pe paginile acestui blog. Asa cum circumcizia exista inca dar nu mai e in carne ci in inima, la fel Sabatul nu mai e exterior, fizic, ci spiritual. Este acea odihna sufleteasca pe care a promis-o Domnul nostru Isus in predica de pe munte (Matei 11:28,29).
Am vazut scrise aici idei precum: daca nu apare Duhul Sfant in Apocalipsa nu inseamna ca nu mai exista. Si pentru mine Duhul Sfant e una din Persoanele Lui Dumnezeu, a Trinitatii cum am numit-o noi oamenii.
Deci daca folosesc acelasi rationament vis-a-vis de Sabat nu pot spune ca lipsa unor discutii privind Sabatul pe paginile Noului Testament inseamna automat ca nu s-a discutat. Aceasta e doar o concluzie tipic umana. Mai mult, pentru mine Evrei 3:6-4:11 nu reprezinta doar adevarul despre odihna in Christos ci si demonstratia ca Dumnezeu stia ca vor exista astfel de discutii de-alungul veacurilor. De aceea a decis sa faca lumina si sa arate clar ca odihna crestina e Domnul nostru Isus Christos! Noi suntem cetateni ai cerului daca ne tinem strans de Capul care este Christos, deci nu mai datoram nimic firii pamantesti, ori a te odihni fizic in ziua a 7-a e in fire nu spiritual, pentru mine. Crestinul intra intr-o odihna 7 din 7 nu 1 din 7.
Se mai spune in Coloseni 2:16-17 ca mancarea, bautura, zilele de sarbatoare, luna noua sau Sabatele sunt „umbra lucrurilor viitoare. Stiu, nu considerati ca este vorba despre Sabatul din Decalog acolo, dar ar trebui sa puna pe ganduri pe oricine vrea sa faca parte din trupul Lui Christos!
Inchei cu o intrebare. Daca voi fratii adventisti ne considerati frati cum de exista pe youtube video de genul acesta:
”CATOLICII PROTESTANTII ORTODOCSII pângârăsc Sabatele Mele Sfinte si calca Legea Mea” Ezec22:26 (https://www.youtube.com/watch?v=VIg-IHgBQYs)???
Cu multa pace in suflet va doresc o zi binecuvantata
Frate George,
Eu nu cred in intamplari, ci doar in Providenta lui Dumnezeu. Spre deosebire de alti parteneri de discutii de pe acest blog, pe fr. Eugen l-am cunoscut dintr-o „intamplare” randuita de Providenta divina, pe cand faceam o excursie cu sotia in Piatra Craiului. Va asigur ca dansul nu este asa cum vi-l inchipuiti dv. De ex., in discutiile avute cu dansul il aprecia pe Ioan Gura de Aur, lucru care contrazice cele afirmate de dv.
Noi comunicam aici doar prin scris, insa adevarata comunicare presupune mult mai mult: tonul vocii, mimica, limbajul corporal, raceala sau caldura privirii. Cand noi scriem aici: „ai construit pe nimic” sau „esti nimic”, cuvintele ne pot durea. Insa nu e totuna cum le scriem: cu fatza crispata de ura, sau cu lacrimi in ochi. Mai demult i-am scris fr. Dorin ca daca am sta pe o banca dintr-un parc din Montreal, cu totul altfel ar decurge dialogul nostru, caci ne-am putea privi in ochi, am observa reactiile trupului si mimica, si am fi atenti la tonul vocii. Dar cum lucrul acesta nu este posibil, ne-am rezumat la o comunicarea prin simple cuvinte, comunicare ce avea uneori accente „aprinse”.
Eu nu sunt avocatul fr. Eugen, ci doar vreau sa va asigur ca impresia pe care mi-a lasat-o este aceea a unui crestin sincer, care Il iubeste pe Dumnezeu si care are luptele sale in viata. Poate ati dedus din comentariile dansului ca majoritatea lor le-a scris in traficul infernal din Londra. Or, nu este deloc usor sa-ti controlezi fiecare cuvant, imaginandu-ti care din cuvinte il pot deranja pe partenerul de dialog.
Daca ma gandesc la mine insumi, si eu am facut nenumarate greseli de acest fel, fara rea intentie insa. Ii cer iertare Bunului Dumnezeu si celor pe care i-am jignit eventual, fara sa-mi dau seama. In fond, fie adventisti, fie baptisti, penticostali, ortodocsi sau crestini din alte confesiuni, toti suntem pacatosi, lipsiti de slava lui Dumnezeu, care avem nevoie de harul Domnului nostru.
Tin sa adaug ca ii apreciez pe toti fratii de credinta din alte confesiuni, care stiu sa-i respecte pe cei care nu au acelasi convingeri ca ale lor. Si pe dv. va apreciez, frate George, ca si pe fr. Dorin, Remus si altii care stiu sa comunice fara sa ne privim de sus unii pe altii.
In concluzie, va indemn, fratilor George si Eugen, sa continuati sa comunicati, iubindu-va asa cum ne-a iubit Iisus. In ceea ce ma priveste, ma voi ruga ca eu insumi sa-i respect pe toti cei care nu au aceleasi conceptii ca si mine, „pana vom ajunge toti la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos, ca sa nu mai fim copii, purtati incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura, prin viclenia oamenilor si prin siretenia oamenilor in mijloacele de amagire, ci, credinciosi adevarului, sa crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Christos.” ( Efeseni 4, 13-15 ).
Cu stima si dragoste frateasca,
Lori B.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate George.
Departe de mine gândul de a mă supăra pe dumneavoastră.
Îmi cer iertare pentru că v-am creat un disconfort.
Vă doresc toate cele bune.
Cu stimă,
Eugen Duțu
Frate Eugen , am tot respectul pentru fratele Lori, pe care il consider un om cu o tinuta morala deosebita , insa de a dumneavoastra ma ca-m indoiesc. In primul rand aveti o parere foarte buna despre sine si foarte rea despre altii. Daca sunteti in varsta ( cum am dedus din unul din comentarii) trebuie sa va inteleg, pentru ca ati fost educat intr-un sistem in care,, dialogul,,civilizat a fost inlocuit cu monologul .Fratele Lori stie sa aprecieze si un pr. ortodox (Staniloaie) chiar daca in foarte multe privinte nu este de acord cu el. In al doilea rand sa stiti ca si noi mai citim pe Bibliile noastre, ca altfel v-as fi scris mai multe si sincer nu de bine. …..Faptul ca cineva constuieste pe aer(nimic) sa stiti ca nu este atat de rau cum credeti dumneavoastra . Acesta este un material foarte utilizat nu stiati? Utati-va in jur si ve-ti vedea .De altfel si fr. Eugen a fost creat din nimic si ,,predestinat ,,sa fie nimic. Nu ati citit acesta in Biblie? 1Corinteni 3;7.
Cat priveste comentariile dv, imi cer iertare ca am indraznit sa va deranjez, dar.permiteti o intrebare…. daca nu sunteti in stare sa intelegeti ce am scris eu acolo , cum credeti ca ve-ti reusi sa raspundeti?
Domnul sa-mi ingaduie indrazneala si ironia , caci o meritati, si sper sa nu va suparati caci ,,supararea duce numai la rau,,. Domnul sa fie cu dv!
Am citit ultima dv. postare despre adevarul Trinitatii in Biserica Adventista ,si am retinut doua versete (citate) ,,Lumina celor neprihaniti merge mereu crescand,, / ,,Mai am sa va spun multe lucruri dar acum nu le puteti purta,,. Este adevarat , asa lucreaza Dumnezeu, si asa a lucrat inca de la inceput, si din acest punct de vedere istoria umanitatii poate fi impartita in mai multe etape distincte . De la caderea omului in pacat si pana la Moise ,Dumnezeu se reveleaza prin legea constiintei ; de la Moise la prima venire a lui Cristos, prin Legea data pe Sinai; de la prima venire a lui Cristos pana la a doua ,prin Legea lui Cristos. Ultima dintre ele este mult superioara celorlalte ,dupa cum este amintit si la 2Corinteni3;8,9,10,11,iar diferenta dintre ele ,este ca aceea dintre Moise si Cristos sau dintre umbra si Realitate.Ea nu schimba perceptele morale date pe muntele Sinai ci le integreaza in sine si stabileste standarde de viata,,imposibile,, adica ,ele nu pot fi implinite decat acolo unde locuieste Duhul Sfant si unde Cristos traieste in noi si prin noi. Deosebirea aceasta dintre ,,Legi,, o face si apostolul Pavel in 1Corinteni9;21. La ce se refera aceasta? La Dragoste. Dumnezeu este dragoste. Dl. Isus a spus ucenicilor in Ioan 13;34-35 despre o porunca Noua ,,sa va iubiti unul pe altul cum v-am iubit eu,,, sau in Ioan 15;12-13 o numeste Porunca Lui. Ap Ioan ne spune ca aceasta nu era o porunca noua ci una veche, (nu era alta decat cea cuprinsa in Lege) dar prezentata in intelesul ei real si la care se adauga aceasta dimensiune ,,cum v-am iubit Eu,,.
Esenta Legii lui Dumnezeu cea Vesnica este Dragostea . Adevarul acesta este amintit in mai multe randuri in NT, si nu cred ca este nevoie sa mai staruim asupra lui .Ea a fost prezenta inca de la inceputul creatiunii, dupa caderea in pacat, in timpul Legii si a proorocilor dar este descoperita astazi prin jertfa de pe cruce a Fiului Lui Dumnezeu in forma ei cea mai profunda ,,fiindca chiar vesniciile nu vor fi altceva decat o,,aratare a nemarginitelor bogatii a harului Sau ,fata de noi in Cristos,,. Mai mult de atat El nu are ce sa ne dea, dar ne-a dat suficient pentru ca de aici incolo sa ne uimeasca si sa ne minuneze pentru totdeauna.
Dragostea LUI Dumnezeu este neschimbatoare insa, alicatiile acestei legi unice,au fost revelate cu o claritate din ce in ce mai mare dea lungul istoriei rascumpararii.
In concluzie Cristos a inlocuit Legea lui Moise nu prin a o distruge ci prin a o cuprinde in plinatatea Lui. Desi esenta Legii lui Moise era dragostea fata de Dumnezeu si fata de aproapele ea a avut o ,, formulare,, sub standardele Noului Legamant. Cand Cristos a venit , Legamantul Mozaic(cu toate legile care l-au format) a fost abolit, si a fost inaugurat un Nou Legamant cu un popor spiritual. Acestia au ,,esenta legii,, scrisa in inimile lor prin miracolul nasterii din nou. Dumnezeu sa fie binecuvantat!
Frate George, despre Sabat.
Textul pe care l-ati postat ma face sa cred ca l-ati copiat de undeva si ma refer la paranteza ” (v. Anexa E, întrebarea 2)”.
Asa incat va spun, frate, ca dumneavoastra sau autorul textului ati construit din nou pe o baza falsa.
Si aceasta este : „cred că astazi credinciosii sun eliberati de Lege –nu doar de condamnarea ei- ci si ca mijloc de a obtine viata vesnica- neprihanirea-”
Spre stiinta dumneavoastra, azs nu respecta Sabatul ca sa obtina viata vesnica.
Frate, eu si fratii mei suntem mantuiti prin sangele sfant al Domnului Isus Hristos si doar prin acesta !
Noi respectam sau cel putin ne straduim sa respectam cele 10 Porunci pentru ca odata eliberati de pacatele noastre prin jertfa Domnului, nu exista motiv ca sa ne intoarcem la ele. Iar poruncile, stiti aceasta, sunt oglinda in care ne privim – nu mijlocul de a obtine viata vesnica !
Despre pedeapsa pe care autorul textului o invoca, pentru ca dumneavoastra ati scris ca imi cititi postarile, va intreb frate George, de cate ori ati citit in Vechiul Testament ca a fost aplicata ?
Despre omul care strangea lemne in Sabat am scris un comentariu mai sus.
Dar cand Neemia constata incalcarea Sabatului, cati evrei a poruncit el sa fie omorati cu pietre ?
Sau Isaia cand se plange ca poporul sau calca Sabatul, cati evrei prooroceste el ca trebuiau ucisi ?
Si acum ganditi ca adventistii ar trebui sa ucida cu pietre pe calcatorii de Sabat ?
Ciudata logica !
Eu cred ca nu trebuie sa mai insist aici, sunteti un om inteligent, intelegeti ce v-am scris.
Am o rugaminte la dumneavoastra : atunci cand doriti sa dialogam, veniti va rog cu propriul dumneavoastra studiu biblic. Va indemn cu toata dragostea, cititi Cartea Sfanta pentru dumneavoastra insiva, apoi analizati critic orice text pe care il cititi.
Va multumesc pentru ca nu o sa-mi luati in nume de rau faptul ca mi-am permis sa va dau un sfat.
Va doresc, frate George, ca binecuvantarea Domnului Isus Hristos sa fie asupra dumneavoastra si a familiei dumneavoastra.
Pacea Domnului Isus Hristos sa fie in inima dumneavoastra, frate George.
Am revenit si nu mai insist pe ideea de azi noapte, consider ca e suficient deocamdata si fac un pas inainte spunandu-va parerea mea si despre celelalte „dileme morale” pe care le-ati pus in discutie.
Despre sclavie.
Frate, atat porunca a 4 a cat si a 10 a nu obliga pe nimeni sa aiba sclavi sau robi, sper ca sunteti de acord cu mine. Tot asa cum ele nu obliga pe nimeni sa se casatoreasca si sa aiba copii sau sa gazduiasca straini.
Pur si simplu cele doua porunci cauta sa acopere toate situatiile in care se poate gasi un om.
Restul il stiti si dumneavoastra foarte bine caci ati scris
„Ca şi legile privind divorţul,lucruri ca acestea trebuie în mod sigur să fie înţelese nu ca expresie a aprobării divine, ci ca lucruri greşite, dar reglementate cu scopul de a preveni lucruri mai grave.”
Ceea ce ati scris mai jos insa, m-a surprins : „Cu toate acestea, astfel de lucruri erau permise de Legea lui Moise, aşa cum este ea sumarizată în Decalog. Dacă Cele 10 Porunci reprezintă „legea morală neschimbătoare” a lui Dumnezeu, suntem atunci noi gata să acceptăm tipul de sclavie care era recunoscut drept acceptabil de acestea?”
Pai daca intelegem „in mod sigur” ca legile care privesc sclavii nu au aprobarea divina ci sunt lucruri gresite (si subliniez expresia dumneavoastra), de ce puneti intrebarea din final ?
Unde discerneti dumneavoastra necesitatea de a avea sclavi ?
Revin
Îmi cer iertare, am apăsat ceva greșit pe tastatura telefonului și ceea ce încă scriam s-a postat deja.
Îmi cer iertare și mă duc la culcare.
Revin.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate George.
Îmi cer iertare și dumneavoastră pentru că în nevrednicia mea nu am fost în stare să mă organizez mai bine astfel încât să vă dau răspunsul cerut mai devreme. Și trebuia să închei ceea ce începusem deja să discut cu fratele Remus.
Între timp dumneavoastră ați postat și altceva, ați ajuns și la concluzii, ba ați primit și răspunsul fratelui Lori.
Încă o dată îmi cer iertare pentru întârziere.
Frate, despre prima dumneavoastră „dilemă morala” eu gândesc că vă înșelați singur atunci când apreciați că „definiția adulterului s-a schimbat”.
Ați construit pe … aer. Cunoașteți dumneavoastră vreun caz în care un bărbat CĂSĂTORIT cu două sau mai multe soții să fie acuzat de … adulter ?
Și dacă ar exista această acuzație undeva în lumea creștină, ea este lipsită de orice temei.
Porunca Domnului spune „să nu preacurvești”, adică interzice relațiile intime în afara familiei.
Ea nu are de-a face cu relațiile intime între soți.
Ceea ce s-a schimbat, frate, este percepția societății asupra familiei în anumite zone ale Pământului.
Dar adulterul ieri și azi însemna și înseamnă același lucru.
În privința concubinelor despre care vorbește Biblia, vă spun că tot cadrul social trebuie analizat înainte de a trage concluzii.
Vă amintiți desigur reproșul lui Iș Boșet adresat lui Abner pentru că acesta intrase la țiitoarea adică concubina tatălui său.
Dacă analizăm puțin situația discernem că fiul legitim reproșează lui Abner ceea ce acesta însuși consideră a fi un păcat.
Rezultă de aici că statul social al concubinei REGELUI din acel timp era legat de conceptul de familie.
Din nou porunca Domnului nu are de a face cu relațiile din cadrul familiei.
Statutul concubinelor s-a schimbat, nu înțelesul asupra poruncii a 7 a.
Adaug că schimbarea statutului co
Frate George,
Poate gresesc ( si daca gresesc, imi cer iertare ), dar observ la dv. o incercare de relativizare a Legii morale. Ma intreb: daca Legea morala, rostita de Dumnezeu pe Sinai, scrisa cu propria Sa mana pe tablele de piatra, si a carei autoritate a fost reconfirmata de Iisus ( prin cuvinte – Matei 5, 17-19 si prin propriul Sau exemplu ) poate fi schimbata macar intr-o „iota sau o frantura de slova”, atunci ce ne mai ramane ca etalon moral ?
Veti spune: viata lui Iisus ! Si aveti perfecta dreptate cand afirmati ca „nicaieri această slavă nu a fost oglindită mai bine ca pe „fața lui Isus Hristos” Dar Iisus Insusi spune: „Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc” ( Matei 5,17 )
Daca citim cu atentie intreaga predica de pe munte, atunci cand repeta de cateva ori propozitia: „S-a zis celor din vechime, dar Eu va spun…” ), Mantuitorul nu contrazice vechile porunci, ci le reconfirma, adaugandu-le noi dimensiuni spirituale, la care probabil cei mai multi dintre evrei nu s-au gandit ( mai putin David, in Psalmii sai ). De aici si afirmatia lui Ioan: „Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Iisus Christos!” (Ioan 1:17)
Aud mereu folosindu-se expresia ( biblica de altfel ! ): „Legea lui Christos”. Si dv. o folositi adesea. M-ati indatora sa-mi explicati ce intelegeti prin „Legea lui Christos” ? O Lege noua, in antiteza cu cea „veche” ? Sau aceeasi Lege veche, adusa insa intr-o noua lumina, prin insasi viata si exemplul Mantuitorului ?
Cu privire la afirmatia dv.: „nici un credincios advent nu trăieste si nu aplica Legea după standardul acceptat in vechime”, aveti perfecta dreptate. Legea este aceeasi, dar normele de aplicare difera. Este important sa observam principiul care sta la baza fiecarei porunci si sa-l aplicam in contextul in care ne aflam. Un patron adventist de astazi, de exemplu, va aplica acelasi principiu al respectarii odihnei de Sabat pentru angajatii sai, la fel cum faceau stapanii de sclavi evrei fatza de robii lor in vechime. In sensul acesta, predica de pe munte a Mantuitorului ne ajuta sa observam principiul Legii, dincolo de litera ei.
Cu stima,
Lori B.
Frate George,
Cred ca amandoi am facut o greseala in legatura cu pasajul din Fapte 16,12-15: am incercat sa identificam motivele care l-au determinat pe apostolul Pavel sa iasa afara din cetate, cautand un loc de rugaciune. Eu am afirmat ca el a cautat un loc de inchinare, in Sabat, in absenta unei sinagogi in cetate, iar dv. ati afirmat ca el a cautat acel loc pentru a predica Evanghelia femeilor aflate acolo, fara nicio legatura cu Sabatul. Dar cine are dreptul sa judece motivele care stau in spatele unor actiuni ale omului ? Doar Cel care le cunoaste: Dumnezeu. Asadar, amandoi ne-am asezat, fara sa ne dam seama, in locul lui Dumnezeu, singurul care cunoaste gandurile, motivele si intentiile noastre.
Noi nu cunoastem adevaratele motive care l-au determinat pe Pavel sa iasa afara din cetate, in Sabat, si sa caute acel loc retras. Poate ca aveti dreptate, afirmand ca el a cautat o ocazie sa predice Evanghelia in acel loc. Sau poate nu… Poate eu am avut dreptate, afirmand ca, fiind Sabat, el simtea nevoia sa se inchine intr-un loc retras. Sau poate nu… Poate ca amandoi avem dreptate, Pavel simtind nevoia de inchinare, dar si responsabilitatea de a predica Evanghelia oamenilor.
Dar sa lasam motivele in seama Celui ce le cunoaste pe deplin, iar noi sa ramanem la faptele consemnate in Scriptura. Iar faptele sunt clare: Pavel s-a inchinat in Sabat cu acea ocazie, desi putea sa nu o faca, in cazul in care el ar fi fost convins ca trebuie pazita o alta zi. Daca motivele sunt discutabile, faptele sunt cat se poate de clare.
Cu stima,
Lori B.
Cu siguranta Sabatul cerea odihna trupului ca in felul acesta sa dobindesti odihna sufletului cautind in Sabat in mod special pe Domnul. David in psalm vorbeste despre odihna sufletului care trebuie sa aiba loc si in Sabat dar in acelasi timp in tot timpul ,,astazi” (adica un prezent continu) . Cu siguranta David nu desfinteaza ziua Sabatului pentru cei din vremea lui ,pentruca tinerea Sabatului a continuat si dupa David si chiar a fost ceruta prin prooroci care au vorbit dupa vremea lui David. Dar apostolul in Evrei aminteste despre odihna sufletului care este un prezent continu ,,Astazi” si zice ca acesta este SABATUL CARE RAMINE pentru crestini ,,RAMINE dar o odihna de SABAT pentru poporul lui Dumnezeu „.Deci dintre cele doua aspecte ale ODIHNEI cea in ziua 7-a si cea a sufletului zilnic apostolul zice ca pentru noi RAMINE odihna sufletului ca SABAT .Asta nu inseamna ca principiul Sabatului de a pune timp deoparte pentru Domnul nu este valabil in prezent dar nu cred ca este legat strict in NT de o anumita zi. Interesant este ca in Evrei 4 cind vorbeste despre odihna sufletului apostolul zice ,,fiindca am crezut (verbul la timpul trecut) intram (la timpul prezent) in odihna ……” vedem dar ca nu zice ,,am intrat” ca si cum intram in odihna si raminem permanent in ea ,ci zice ,,intram” ca si cum fiecare zi este o noua decizie de a intra in odihna cum si intrarea in Sabatul zilei a 7-a era de fiecare data o noua decizie personala.
Cit priveste istoria Biserici este clar ca dealungul timpului au fost crestini care au tinut fie simbata , fie duminica iar uni si simbata si duminica. Este important pentru noi si istoria biserici dar ramine temelie doar ce zice Scriptura ,iar in NT ,,cine face deosebire intre zile PENTRU DOMNUL o face ,cine nu face deosebire intre zile PENTRU DOMNUL nu o face”. Eu nu condamn pe cei ce tin Sabatul .La noi la penticostali exista frati ,chiar mari teologi care tin Sabatul . Si eu am un coleg care tine Sabatul si avind in vedere natura serviciului de a lucra in toate zilele inclusiv simbata sau duminica atunci cind nu isi poate face liber vineri seara sau simbata ziua merg cind pot in locul lui la munca ca sa poata tine Sabatul.
SCLAVIA
O altă dilemă morală care se ridică este cea legată de sclavie. Sclavia este menţionată fără vreo condamnare în Poruncile a 4-a şi a 10-a din Decalog (Exod 20:10, 17; notaţi ca expresia „rob”, din evreiescul ebed, are sensul de „sclav” în toate versetele citate aici). În fapt, sclavia a fost acceptată în toată Legea Mozaică (de ex. Exod 12:44; 21:26-27, 32; Levitic 25:44-46; Deuteronom 23:15), şi până înainte de Războiul Civil American, recunoaşterea ei ca parte din Cele 10 Porunci a fost susţinută cu argumente ca fiind o practică neîntreruptă. Dacă am cerceta ce anume era implicat prin sclavia recunoscută de Poruncile a 4-a şi a 10-a, vom descoperi răspunsul la întrebarea noastră examinând detaliile legilor privind sclavia date de Dumnezeu lui Moise. Când facem aceasta, descoperim că deşi Legea Mozaică era mult superioară altor legi din antichitate (de ex. faţă de Codul lui Hammurabi) în ce priveşte tratamentul sclavilor, cu toate acestea ea nu a prezentat esenţa voii lui Dumnezeu în acest aspect. De exemplu, conform Legii Mozaice, un om nu trebuia pedepsit pentru uciderea „robului său, bărbat sau femeie” dacă îl lovea cu băţul, dacă sclavul „mai trăieşte o zi sau două…căci este argintul lui [proprietatea lui ] (Exod 21:20-21). Ca şi legile privind divorţul,
lucruri ca acestea trebuie în mod sigur să fie înţelese nu ca expresie a aprobării divine, ci ca lucruri greşite, dar reglementate cu scopul de a preveni lucruri mai grave. Cu toate acestea, astfel de lucruri erau permise de Legea lui Moise, aşa cum este ea sumarizată în Decalog. Dacă Cele 10 Porunci reprezintă „legea morală neschimbătoare” a lui Dumnezeu, suntem atunci noi gata să acceptăm tipul de sclavie care era recunoscut drept acceptabil de acestea?
SABATUL
O ultimă dilemă morală se ridică în ceea ce priveşte Sabatul. În Porunca a 4-a („adu-ţi aminte de Ziua Sabatului, ca s-o sfinţeşti”), oamenii erau obligaţi să aibă o „odihnă completă” în ziua a 7-a a săptămânii. „Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea” (Exod 31:15). „Să nu faci nicio lucrare în ea” (Exod 20:10). Dacă ne întrebăm ce anume a vrut să spună Dumnezeu în Porunca a 4-a când a interzis „orice lucrare”, descoperim că prin „lucrare”, Dumnezeu inclusese lucruri precum să faci focul în casă (Exod 35:3), să pregăteşti mâncarea (Exod 16:23-24), să cumperi sau să vinzi lucruri (Neemia 10:31; 13:15-22). Este această poruncă parte din „legea morală neschimbătoare” a lui Dumnezeu? (v. Anexa E, întrebarea 2). Dacă da, cum ar trebui creştinii să o respecte, mai precis? Ne este permis să aprindem becurile în casele noastre de „Sabat” sau să folosim un autobuz ca să ajungem la slujba de dimineaţă de la biserică? (Ambele activităţi amintite implică o încălcare a Poruncii a 4-a, întrucât ele implică în mod necesar să cumperi sau să pui pe alţii să lucreze de „Sabat”.) Cine decide ce este permis de Sabat şi ce nu? Presupunând că am fi în măsură să decidem ce este şi ce nu este permis de Sabat, n-ar trebui să aplicăm disciplinarea în biserică faţă de aceia care, în mod continuu, fac lucruri care nu sunt permise de Sabat? Dacă încălcarea Sabatului cerea pedeapsa cu moartea în Vechiul Legământ, şi este pusă alături de crimă, furt şi adulter ca una din cerinţele esenţiale ale „legii morale neschimbătoare” a lui Dumnezeu, în mod sigur că ea ar trebui să implice aceleaşi măsuri disciplinare şi în Noul Legământ, după cum trebuie tratate şi celelalte păcate.(Dupa cum am scris si la un articol anterior , cred că astazi credinciosii sun eliberati de Lege –nu doar de condamnarea ei- ci si ca mijloc de a obtine viata vesnica- neprihanirea-. Cine traieste sub Lege va fi judecat conform ei dar, cine este judecat de o Lege ,,slobozeniei,,Iacov 2,12 înseamna că trăieste conform ei)
DAR EU VA SPUN
În afara acestor dileme, mai există o consecinţă dăunătoare ce rezultă din desemnarea Celor 10 Porunci ca fiind „legea morală neschimbătoare a lui Dumnezeu.” Dacă Cele 10 Porunci sunt revelaţia finală a voii lui Dumnezeu faţă de oameni, atunci în mod inevitabil „legea lui Hristos” nu poate adăuga nimic la ele. Cel mult, Hristos ar fi putut să explice „înţelesul real” al Celor 10 Porunci; El nu putea să stabilească
vreun standard mai înalt privind comportamentul, decât cel pe care ei l-ar fi avut deja revelat. Istoric vorbind, această abordare a îndreptat atenţia mai mult către Decalog decât către imperativele bogate şi felurite ale Noului Testament. Poruncile lui Hristos şi ale
apostolilor Lui devin astfel doar nişte notiţe de subsol ale Celor 10 Porunci, şi au fost făcute multe încercări şirete de a arăta că, într-ul fel, ele ar fi fost în fapt incluse în „semnificaţia reală” a Decalogului de la bun început. O astfel de abordare conduce inevitabil la o diminuare a slavei deosebite a Noului Legământ. Aceste calităţi deosebite sunt manifestate nu doar prin standardele fără egal ale legii lui Hristos, ci şi prin contextul în care aceste standarde au fost prezentate. Imperativele Noului Testament sunt mereu aduse înaintea noastră în contextul unei noi epoci care a venit peste omenire: „întunericul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar” (1Ioan 2:8). Oamenii au „gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor” (Evrei 6:5). Împărăţia lui Dumnezeu este „în mijlocul lor” (Luca 17:21). Creştinii au „înviat împreună [cu Hristos], şi puşi să şadă împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6). Ei „au murit, şi vieţile lor sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). În acest context, soţii (de exemplu) sunt îndemnaţi să îşi iubească soţiile „cum a iubit şi Hristos Biserica.” Nu doar că dragostea fără egal a lui Hristos pentru mireasa Lui stabileşte cel mai înalt standard imaginabil pentru soţii creştini, ci acest standard este dat acelora care ei înşişi au fost „răstigniţi împreună cu Hristos” şi care „nu mai trăiesc ei, ci Hristos trăieşte în ei” (Galateni 2:20). A-i da acestui îndemn un iz mozaic prin a spune că el nu ne duce mai
departe de Porunca a 7-a („să nu preacurveşti”) este un act nejustificabil. „Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos!” (Ioan 1:17)
In concluzie , pot să spun că Legea este o ,,expresie ,, a slavei lui Dumnezeu….. dar , nicaieri această slavă nu a fost oglindită mai bine ca pe ,,fața lui Isus Hristos,, (2Cor4,6).
Fară să fiu răutacios ,cred că nici un credincios advent nu trăieste si nu aplica Legea după standardul acceptat in vechime.
Domnul sa va binecuvinteze!
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate Remus.
Îmi cer iertare pentru că abia azi reușesc să scriu aici, timpul meu este extrem de frământat.
Odihna din Evrei 4, la fel ca cea din Psalmul 95, este acea pace a minții dată de conștiința că ești iertat și îndeplinești voia Dumnezeului Atotputernic.
Aceasta este odihna lui „astăzi”, odihna de fiecare zi pentru cei credincioși.
Sabatul, pe de altă parte, îl cuprinde pe „astazi” dar aduce și odihna pentru trup. Căci încă din Eden oamenii au avut munca fizică ca parte a vieții.
Lăudat să fie Creatorul nostru, Dumnezeul cel Atotputernic.
Doresc să mai scriu ceva despre odihna lui „astăzi”, care – în aprecierea mea – lipsește de prin adunări.
Cauza este necredința, zic eu. Și mă explic.
Domnul Isus Hristos ne-a spus că El are Toată Puterea în cer și pe pământ. Și El este Marele nostru Preot. Stă scris !
Și cu toate acestea, pocăitul care a alunecat vine înaintea Domnului, cere iertare pentru păcatul său invocând sângele Domnului Hristos, apoi se întoarce și spune apropiaților „cutare sau cutare se întâmplă pentru că suntem păcătoși”. Se include și pe el !
Rar să auzi pe cineva „sunt un păcătos iertat”.
Cauza : deși iertarea ni se atribuie totdeauna când o cerem în Numele Domnului Isus, consecințele păcatului rămân !
Și acestea pot fi pipăite.
Iar pocăitul se descoperă ca necredincios, căci el se simte tot neiertat.
Ce decurge de aici este că în loc să construiască pe iertare, pocăitul nostru construiește pe ideea : Dumnezeu este prea drept, m-a iertat de multe ori, acuma gata, nu se mai poate.
Problema cu gândurile acestea este că data urmatoare când apare ispita posesorul lor cade iar în păcat. Și starea acestui om devine zi de zi mai rea.
Adio odihnă de orice fel.
Remediul acestei boli are 3 etape.
Prima : să înțelegi că a avea Credință înseamnă să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt !
Că El e bun și iertător și iubește pe omul păcătos, doar păcatul lui îl urăște.
Nu simți nimic, nu pipăi nimic, nu visezi nimic, doar crezi.
A doua : să încetezi să te mai plângi atunci când te confrunți cu efectele păcatului. Doar Domnul este Cel ce te ajută să faci față.
A treia : să te pregătești permanent să faci față ispitelor, care vor veni cu siguranță. Și cel credincios va fi ajutat de Acela care are Toată Puterea în cer și pe pământ.
Ar mai fi lucruri de spus (scris), dar atât pot eu astăzi.
Dacă e ceva bun în cele scrise mai sus, meritul este exclusiv al Domnului Isus Hristos.
Greșelile sunt ale mele.
Frate George,
Am asteptat sa-mi scrieti despre celelalte doua dileme ale dv., nu pentru ca eu as fi capabil sa le rezolv, ci din pura curiozitate. Marturisesc ca si eu am dilemele mele, la care inca nimeni nu a reusit sa-mi raspunda. Dar asta nu ma indeparteaza de Dumnezeu, ci dimpotriva, imi pune la incercare increderea mea in El. Astept cu dor momentul in care, fiind in prezenta nemijlocita a Domnului, Il voi putea intreba o multime de lucruri pe care acum, fie din cauza limitelor mele omenesti de intelegere, fie din lipsa unor informatii complete despre realitatile traite, nu le pot intelege.
Eu sunt convins de un lucru: Dumnezeu este dragoste ( 1 Ioan 4,8 ), iar dragostea Sa desavasita nu poate gresi. Chiar daca noua ni se pare ca Dumnezeu ar fi renuntat la unele precepte ale Legii Sale in anumite contexte, este doar o aparenta si o neintelegere din partea noastra. Daca El ar fi schimbat ceva din domeniul moral ( „o iota sau o frantura de slova din Lege” – Matei 5,18 ), atunci toate afirmatiile Scripturii de genul: „Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” ( Maleahi 3,6 ), sau „Toate legile Tale cele drepte sunt vesnice” ( Psalmul 119, 160 ) ar aparea ca fiind neadevarate.
Cand vom fi, prin harul Domnului, in Imparatia Sa, Il vom putea intreba de ce a ingaduit poligamia in vechiul Israel, fara sa o considere adulter ( sau poate ca a considerat-o adulter, dar nu stim noi ). Pana atunci, putem face doar presupuneri, mai mult sau mai putin pertinente.
Astfel de dileme par sa-si gaseasca totusi o oarecare rezolvare in cuvintele Mantuitorului: „Dar, de la inceput n-a fost asa.” ( Matei 19, 8 up.). Domnul ne ofera un reper: Inceputul. Si cred ca acesta este idealul lui Dumnezeu pentru noi. Ceea ce s-a intamplat dupa caderea omului este legat de vointa permisiva a lui Dumnezeu, din ratiuni pe care doar El le stie cu adevarat. Problema poligamiei este doar una din dilemele VT. Cert este ca, din toate familiile poligame descrise pe paginile Bibliei, nu am gasit niciuna fericita. Toate au avut probleme majore, care nu ar fi existat daca oamenii ar fi respectat idealul Inceputurilor. Este interesant ca dupa intoarcerea din exilul babilonian, evreii au invatat lectia, si nu mai intalnim poligamie al acest popor ( poate gresesc, dar eu nu stiu niciun caz ).
Cu stima si dragoste frateasca,
Lori B.
Frate Eugen ,chiar daca nu am pus nici un comentariu la interventiile dumneavoastra as vrea sa stiti ca le citesc. Cred ca si dumneav. le cititi pe ale mele. Pentru ca ati intrat in acest cerc ,va solicit parerea la ultimul meu comentariu , pana imi va raspunde fr. Lori.
In ce priveste Fapte 16,12-15 ,nu pot accepta explicatia dumneavoastra . Pavel nu cauta un loc pentru inchinare in afara cetatii in ziua de Sabat, ci el auzise despre obiceiul femeilor (evreice) de a se aduna pentru rugaciune langa un rau, pentru ca in Filipi nu era nici o sinagoga. Probabil nu erau suficienti barbati destoinici pentru a o infiinta .(cel putin 20). Lidia era convertita la iudaism . Nu are nici o legatura cu tinerea Sabatului sau a Duminicii, ci Pavel s-a dus acolo ca sa vesteasca evanghelia. Argumentul chiar este pertinent.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate Remus.
O, frate drag, mi se încălzește inima când găsesc oameni îndrăgostiți de Cuvânt.
Și cred că și eu fac parte din aceeași categorie.
În afara lucrurilor pe care le-am menționat deja, istoria bisericească, am să adaug încă câteva lucruri care să vă descopere ceea ce, la rândul meu, gândesc despre Evrei 4.
Luăm drept cunoscute toate lucrurile pe care dumneavoastră le-ați scris.
Gândesc că din frumoasa analiză pe care ați făcut-o textului în discuție lipsește un amănunt important.
Când fratele Pavel vorbește despre „astăzi” el nu inventează un concept nou, ci preia ideea fratelui David, cum și ne spune.
Or, fratele David, în Psalmul 95:7,8 nu schimba ziua de odihnă a poporului său.
Rețin faptul că ambii frați se adresează în aceste scrieri ale lor în primul rând conaționalilor.
Și ambii se referă la pocăință. Fratele Pavel a preluat ideea și o dezvoltă vorbind despre odihna obținută prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru drag.
Vă rog să nu vă supărați, dar am să dezvolt puțin ideea.
Revin.
Amin
Frate Eugen , ziceam ca voi reveni pe capitolul 4 din Evrei . Iata cum il inteleg eu .
Textul vorbeste despre odihna lui Dumnezeu si ne spune urmatorul lucru :
ODIHNA LUI DUMNEZEU
– ne-a fost fagaduita – v.1
– ne-a fost vestita – v.2
– timpul intrari in odihna este limitat – v.1, 11
– conditia intrari in odihna este credinta – v.2,3
– aceasi odihna este fagaduita si lui Israel si Bisericii – v.2 ,5,6
– in odihna se intra in prezent ,,findca am crezut INTRAM ( v.3 la timpul prezent) in odihna” dar in acelasi timp vom intra in viitor findca se zice ,,ramine sa intre unii in odihna aceasta ” v.6
– odihna la care suntem chemati este odihna lui Dumnezeu din ziua 7-a a creatiei de la intemeierea lumii. – v.3-5
– odihna este imparatia lui Dumnezeu de acum si din finalul istoriei
Comparind psalmul 95 :11 care zice ,,am jurat in minia mea caci nu vor intra in odihna mea” cu Num.14:21 -24 cind Domnul se jura ca Israel nu va intra in tara Cananului intelegem ca , ne intrarea in odihna lui Dumnezeu este neintrarea lor in Canan. Totusi Evrei 4:8 zice ca Iosua nu le-a dat odihna .De ce ? Pentruca tot Pavel in Evrei ne spune ca , credinciosi din vechime ,cind Dumnezeu le-a promis Cananul ei nu au inteles ca referirea este la Cananul pamintesc ci l-a o patrie cereasca (Evrei 11:8-16) Deci Cananul pentru ei era simbolul imparatiei lui Dumnezeu. De aceea eu inteleg fagaduinta intrari in odihna lui Dumnezeu ca fiind fagaduinta intrari in imparatia lui Dumnezeu in care gasim odihna.
De la cap 4:6 -apostolul trage concluzia prin acel ,,DECI” si concluzia lui este aceasta :
-ramine sa intre unii in odihna aceasta -v.6
– cei carora li s-a vestit intii vestea buna n-au intrat in ea – v.6
– odihna nu este tara Cananului – v8
– Dumnezeu hotaraste ziua intrari in odihna ,,Astazi” – v.7 si cap.3:7,15.
– aceasta odihna este ,,SABATUL CARE RAMINE ” pentru poporul lui Dumnezeu – v .9.
Deci pentru credincios odihna Sabatului care RAMINE pare a fi odihna zilnica in Hristos ,acel ,,Astazi” sau prezent continu a odihnei in care am intrat prin credinta si raminem prin credinta care produce ascultarea de Dumnezeu in fiecare zi.
Frate Lori, este foarte adevarat ca orice crestin adevarat nu poate calca Legea. As vrea sa va supun atentiei urmatorul aspect ,de fapt pare a fi o dilema morala.
De exemplu, majoritatea creştinilor ar susţine cu siguranţă
faptul că, în Noul Legământ, credinciosul care, cu bună ştiinţă, ar
intra într-o relaţie poligamă, ar săvârşi un act de adulter (Romani 7:3;
1Corinteni 7:2). Cu toate acestea, sub Vechiul Legământ (care a fost
sumarizat prin expresia „cuvintele legământului, Cele 10 Porunci”
(Exod 34:28; Deuteronom 4:13), inclusiv porunca a 7-a care interzice
adulterul), poligamia a fost nu doar permisă, ci erau date şi legi
privitoare la cine poate să devină a doua soţie, cum trebuiau tratate
diferitele soţii etc. (Deuteronom 21:15-17; Levitic 18:18). Când David
s-a căsătorit cu mai multe soţii, Dumnezeu nu S-a arătat nemulţumit
în mod deschis (2Samuel 3:2-5), dar când el a comis adulter cu
Bat-Şeba, El l-a mustrat cu severitate (2Samuel 12:10-12).
În afară de poligamie, mai avem de rezolvat problema
„concubinelor” [sau ţiitoarelor ] care de asemenea erau permise
de Cele 10 Porunci. Până şi cei mai cu har teologi au fost incapabili
să explice copiilor lor (sau adolescenţilor lor) ce era cu exactitate
o concubină şi de ce Dumnezeu a permis unor bărbaţi ca David şi
Solomon să le aibă! Dacă Decalogul este cu adevărat „legea morală
neschimbătoare a lui Dumnezeu”, suntem noi gata să acceptăm
definiţia pe care ea o dădea „adulterului”, şi care permitea atât să ai
mai multe soţii cât şi concubine?
Permisiunea poligamiei în Vechiul Legământ a fost adesea
comparată cu permisiunea de a divorţa, lucru care, aşa cum spune
Domnul Isus, reprezenta o concesie făcută omului datorită „împietririi
inimii” lui (Matei 19:8). Acest lucru este fără îndoială adevărat,
iar legile privitoare la poligamie nu ar trebui înţelese ca o încurajare a
acestei practici, ci ca pe reglementări menite să protejeze femeile.
Această observaţie, totuşi, nu rezolvă cu adevărat problema dezbătută.
Dacă una din Cele 10 Porunci ar fi sunat astfel, „Să nu divorţezi
de soţia ta”, şi totuşi Dumnezeu ar fi permis divorţul, atunci
situaţia ar fi fost paralelă. Dar Dumnezeu a spus, „Să nu preacurveşti”,
şi totuşi El a permis poligamia şi existenţa concubinelor.
Putem fi de acord că poligamia a reprezentat o concesie datorată
împietririi inimilor oamenilor într-o circumstanţă culturală anume.
Putem de asemenea să fim de acord că practica ei de către bărbaţi
precum David şi Solomon a constituit o încălcare a intenţiei iniţiale
a dragostei perfecte pentru care Dumnezeu a instituit căsătoria
(Geneza 2:18, 24). Dar nu putem fi de acord că poligamia ar fi
constituit un act de adulter din partea acestora, pentru că este clar din
relatarea Vechiului Testament ca nu a fost adulter. Ceea ce este clar
este că definiţia „adulterului” s-a schimbat de la ceea ce însemna ea
în Porunca a 7-a şi ce înseamnă ea în Noul Testament.
Nu vreau sa va grabiti sa-mi raspundeti. Pentru urmatoarele comentarii mai am doua dileme. Fiti binecuvantat.
Botezul cu Duhul Sfint cred eu este dat in vederea slujiri si toti credinciosi trebuie sa il aiba ,,noi toti am fost botezati de un singur Duh (sau intr-un singur Duh) ca sa alcatuim un singur trup ” . Deci noi am primit botezul Duhului ca sa slujim ca madulare in trupul lui Hristos . Acum cu siguranta ca masura de lucrare nu este aceasi pentru fiecare . Noi nu putem sa facem ce au facut apostoli .Pavel intreaba : toti sunt apostoli ? Nu . Tot Pavel foloseste expresia ,,semnele unui apostol ” in 2 Corinteni . Deaici eu inteleg ca prezenta Duhului se manifesta in apostoli intr-un mod deosebit ca in ceilalti si ca noi nu sintem rinduiti sa facem ce au facut ei . Dar asta nu inseamna ca Marcu 16 sau 1Cor cap .12-14 nu trebuie sa se manifeste in Biserica pina la sfirsit.
Cit priveste Evrei cap.4 voi reveni .
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate Remus.
Referitor la semnele din Marcu 16 vă spun că ele reprezintă pentru mine o țintă pe care sunt convins că o voi atinge. Numai și numai prin harul Domnului Isus Hristos.
Altfel, chiar dacă am întâlnit frați care afirmă că au primit botezul cu Duhul Sfânt, pe mine nu m-au convins.
Le văd viața, unora le citesc cărțile pe care le-au scris, cer iertare că mă repet, nu m-au convins.
Nu vreau să intru în detalii.
Faptul că Duhul Sfânt lucrează în biserici, în opinia mea nu e același lucru cu botezul cu Duhul Sfânt de la Cinzecime.
Despre observația dumneavoastră referitoare la argumente slabe, o consider la obiect.
Cum am și scris mai sus, greșelile sunt ale mele.
Vă mulțumesc că ați adus dumneavoastră argumentul puternic.
Domnul Isus Hristos să fie lăudat!
În ultimul rând despre Epistola către Evrei și înțelegerea conform căreia acel „Astăzi” pe care l-ați amintit înlocuiește Sabatul biblic.
Frate drag, când eram mai tânăr m-a încântat și pe mine ideea.
M-am lecuit când am citit istoria bisericească.
Pornind de la ucenicii apostolilor și apoi la urmașii acestora, nu există nici o dovadă că vreunul a schimbat Sabatul pe „Astăzi”.
Nici printre urmașii lui Timotei, ucenicul „de suflet” al apostolului Pavel nu găsești așa idee îndrăzneață.
Oamenii acelor timpuri fie au ținut Sabatul, fie Duminica – ca pe o nouă zi de Sabat, dar n-au susținut că „Astăzi”, adică ziua în care viitorul credincios aude chemarea la pocăință este noul Sabat.
Așa încât „Astăzi” și Sabatul coexistă
Vă doresc binecuvântarea Domnului Isus Hristos.
Cu toata dragostea crestineasca ,dar as vrea sa va intreb pe ce va bazati cind ziceti ca in vremea de acum Dumnezeul nostru nu se mai manifesta vizibil .Pentruca in Marcu 16 ni se vorbeste de semne vizibile care insotesc Evanhelia pina la sfirsitul veacului nu ca o exceptie ci ca regula. In NT prezenta vizibila a Domnului trebuie sa fie mai vizibila ca in VT. Apoi as zice ca daca invatatura despre Sabat este aratata doar implicit de Isus in cuvintarile lui atunci pretentia de a tine Sabatul are un argument slab .Eu cred ca Domnul a vorbit nu numai implicit despre Sabat ci si explicit cind a zis ca ,,Sabatul a fost facut pentru om”. Problema nu este daca ramine sau nu Sabatul in NT pentruca apostolul zice ,,ramine o zi de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu” ci cum intelegem Sabatul lasat in NT. Acolo in Evrei cap 4 se vorbeste despre doua decrete a lui Dumnezeu .
– primul decret sa dat in Genesa ,,intr-un loc a vorbit Dumnezeu despre ZIUA A SAPTEA”
– al 2-lea decret sa dat ,,prin David ” – ,, El hotaraste DIN NOU o zi : Astazi ”
Daca privim in textul de acoolo pentru credinciosi NT ramine doar hotarirea data de Dumnezeu prin David . Sabatul este ,,Astazi ” adica odihna continua a sufletului in Hristos.
Frate Eugen,
Multumesc pentru completari, care sunt intotdeauna bine-venite. Cu privire la ideea de „stat” evreu pe vremea Exodului, intr-adevar, aceasta pare deplasata. In realitate, evreii aveau un stat teocratic, in care, asa cum bine ati specificat, Dumnezeu era autoritatea suprema. Evreii nu erau o turma dezorganizata, ci, dimpotriva, erau foarte bine organizati, cu conducatori laici ( capetenii peste mii, sute, etc. ), judecatori si personal sacerdodal ( preoti si leviti ). Insa spre deosebire de statele lumii acesteia, conduse de regi, presedinti, sultani, etc., statul evreu din acea vreme era condus direct de Dumnezeu ( teocratie, nu monarhie, aristocratie sau democratie ).
Cu stima si dragoste frateasca,
Lori B.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inimile dumneavoastră.
Vă propun o comparație : omul care strângea lemne în Sabat și soții Anania și Safira.
Ceea ce au în comun aceștia trei este faptul că au trăit cu toții într-un timp în care Dumnezeul nostru se manifesta în mod vizibil.
Un timp în care oamenii nu aveau nevoie de credință, căci vedeau manifestarea lui Dumnezeu.
Anania și Safira vorbesc cu Petru. E același Petru care predicase în ziua Cincizecimii și despre care toți știau că are Duhul Sfânt.
E același Petru care vorbise ologului și acesta se vindecase.
Și cei doi vin cu minciuna la acest Petru.
De partea cealaltă omul cel „harnic” în ziua Sabatului calcă porunca explicită a unui Dumnezeu care se manifesta permanent în pustie, stâlpul de nor ziua, stâlpul de foc noaptea, plus norul care acoperea din timp în timp cortul întâlnirii.
În ambele ocazii harul nu poate funcționa.
Căci harul funcționează doar atunci când mergi prin credință, nu prin vedere.
Deasemenea atât istoria lui Israel cât și istoria creștinătății arată că n-au lipsit (din păcate!) nici călcătorii de Sabat și nici mincinoșii.
Pedeapsa însă nu s-a văzut, căci aceștia mergeau prin credință și harul era prezent.
Și noi azi beneficiem de același har datorită credinței.
Frate Lori, cu toată dragostea, nu înțeleg despre ce „stat” putem vorbi când Numeri 15:35 pp spune ” Domnul a zis lui Moise : ”
Iar apostolul Petru spune și el ” N-ai mințit pe oameni ci pe Dumnezeu.” (Fapte 5:4up).
Este evident, cred eu, că nu numai călcarea Sabatului dar și orice altă călcare a Celor Zece Porunci va avea parte tot de pedeapsa morții în momentul judecății bineînțeles, când credința și harul nu vor mai fi valabile, asta numai dacă păcătosul nu se pocăiește înainte.
Aș dori să mai scriu un câteva cuvinte despre ideea des întâlnită că Domnul și Mântuitorul nostru iubit nu a spus nimic despre Sabat.
Cred că prea mulți oameni aderă la ea fără să verifice personal în propria Biblie.
Când citim la Matei și Marcu despre vindecarea omului cu mâna uscată, în sinagogă, în ziua Sabatului, găsim că Domnul, prin întrebarea pusă, face afirmația implicită că există lucruri care NU SUNT ÎNGĂDUITE ÎN SABAT.
Facerea de bine altora (explicit : vindecarea bolnavilor) sau chiar ție însuți (explicit : salvarea propriului copil, dacă a căzut în fântână, sau a oii în aceeași situație) nu figurează printre ele. Luca completează tabloul și arată că Domnul vorbește și despre adaparea animalelor în Sabat că nu e călcare de Sabat.
Cam atât pentru astăzi. Dacă cineva găsește ceva bun în ce-am scris să știe că e doar meritul Domnului Isus Hristos.
Ale mele sunt doar greșelile.
Vă doresc, frații mei, ca pacea Domnului nostru să vă umple inimile.
Frate George,
Lungul dv. comentariu cuprinde multe afirmatii cu care sunt de acord, dar si multe cu care nu sunt de acord. Nu stiu daca intr-un spatiu atat de restrans ca acesta voi putea spune tot ce ar trebui spus vis-a-vis de afirmatiile dv.
In primul rand, nimeni nu cred ca are curajul sa afirme ca cel care calca voit si repetat Legea lui Dumnezeu nu va suporta consecintele de rigoare. Insa aceste consecinte vor fi suportate la timpul potrivit, ales de Dumnezeu. Cred ca sunteti in asentimentul meu ca acum nu traim in timp de pedeapsa, ci de har. Biblia spune clar ca „plata pacatului este moartea” ( Romani 6,23 )”, iar potrivit definitiei lui Ioan pentru pacat, „oricine face pacat, face si faradelege; si pacatul este faradelege” ( 1 Ioan 3,4 ).
Asadar, potrivit acestei definitii, pacatul inseamna calcarea Legii lui Dumnezeu, si daca Creatorul a spus ca plata pacatului este moartea, inseamna ca asa va fi. Dv. va referiti concret la porunca Sabatului si la acel om nefericit care a murit din cauza calcarii acestei porunci. Apoi duceti ideea mai departe, sugerand ca Biserica de azi ar trebui sa adopte si pedepsele aferente odata cu obligativitatea pazirii Sabatului. Iar concluzia dv. este: „Altfel ( Legea ) isi pierde valabilitatea”.
Permite-ti sa nu fiu de acord cu dv. Daca extrapolam ideea dv. si la celelelte porunci, ar insemna ca Biserica ar trebui sa pedepseasca cu moartea si astazi pe cei care se inchina la chipuri cioplite, care fura, care poftesc, etc. Si pentru ca Biserica nu face acest lucru, inseamna ca Legea nu mai este valabila !?!?!?!
Nu trebuie sa pierdem din vedere un amanunt foarte important: omul care a calcat Sabatul in timpul Exodului a fost pedepsit de autoritatea statala israelita de la acea vreme. Or este o deosebire uriasa intre stat si Biserica. Statul are autoritatea sa aplice pedepse civile, chiar si cea capitala in unele zone, insa Biserica nu are aceasta autoritate. Biserica insa poate face altceva: sa isi arate dezacordul fatza de cei care calca voit si repetat Legea, mustrandu-i si excluzandu-i din mijlocul ei pe cei care nu se pocaiesc ( cazul curvarului din Corint, exclus din Biserica, dar nu ucis pentru pacatul lui – 1 Corinteni 5 ). Asadar, nu pot fi in niciun chip de acord cu ideea dv. ca Legea divina si-a pierdut valabilitatea din cauza faptului ca Biserica nu pedepseste cu moartea pe calcatorii ei. Repet: traim in timp de har, nu de pedeapsa.
Afirmatii de genul : „viata credinciosilor este traita in ascultare de indemnurile Duhului” este adevarata si biblica. Insa ea este vaga atunci cand ne lovim de viata practica, de zi cu zi. Ce inseamna a trai dupa indemnurile Duhului atunci cand se pune problema alegerii zilei de odihna ? Oare Duhul Sfant ne va arata o alta solutie decat cea deja aratata in Legea cea vesnica ? Poate Duhul Sfant sa ne dea un indemn care sa contrazica ceea ce Insusi Dumnezeu a rostit pe Sinai in auzul a milioane de oameni, iar apoi a scris cu propriul Sau deget pe tablele de piatra? Dati-mi voie sa ma indoiesc de acest lucru. Dumnezeu este coerent in tot ceea ce face, caci „chiar daca suntem necredinciosi, totusi El ramane credincios, caci nu Se poate tagadui singur” ( 2 Timotei 2,13 )
In numeroasele discutii pe care le-am avut cu frati crestini antisabatarieni am auzit multe afirmatii frumoase si corecte:” Acum traim dupa Legea lui Christos, „acum nu mai traim sub Lege, ci sub har”,” acum traim dupa indemnurile Duhului, nu dupa vechea slova”, etc. Afirmatiile sunt corecte, insa ramane o intrebare: Cum se transpun toate acestea in viata practica ? Daca suntem onesti cu noi insine, trebuie sa recunoastem ca in viata prcatica tot la Legea morala trebuie sa ne raportam in relatiile noastre cu Dumnezeu si cu semenii. Nu am auzit pe niciun crestin onest care sa pretinda ca asculta de Legea lui Christos, dar se inchina altui Dumnezeu, se inchina la chipuri cioplite, injura, minte, fura, precurveste, etc.
De fapt – de ce sa nu fim sinceri cu noi insine ? – crestinii evanghelici se roaga si se straduiesc sa asculte de toate cele Zece Porunci ( chiar daca porunca a patra o interpreteaza diferit ). Pentru ce Legea este foarte concreta si raspunde la cerintele la fel de concrete ale vietii.
Cu privire la expresiile ” un standard nou” si „un standard mai inalt”, cred ca ele exprima acelasi lucru. Poate ca expresia dv. este mai corecta, insa eu m-am gandit exact la acelasi lucru: Un standard mai inalt.
Ultimele dv. afirmatii necesita insa multe discutii. Sunt de acord ca oricine poate alege nu doar duminica, ci orice zi doreste, ca sa o dedice lui Dumnezeu. In aceasta privinta nimeni nu trebuie sa fie constiinta pentru altul. Insa atunci cand este vorba de o porunca clara a lui Dumnezeu, parerile noastre nu mai au valoare. Sabatul zilei a saptea este ziua de nastere a Creatiei si nimeni nu poate si nu are dreptul sa schimbe aceasta sarbatoare decat Creatorul.
Dv. afirmati: „Nu este nici o porunca in NT care sa aminteasca tinerea sabatului VT”. Eu va raspund ca exista ceva mai mult decat o porunca in acest sens: este exemplul Mantuitorului. El a tinut Sabatul VT, iar „Cine zice ca ramane in El, trebuie sa traiasca si el cum a trait Iisus” ( 1 Ioan 2, 6 ). Este recunoscut faptul ca educatia se face mult mai eficient prin modele de viata decat prin porunci si restrictii. Iar afirmatia lui Iisus cu privire la valabilitatea vesnica a Legii lui Dumnezeu din Matei 5,17-19 ar trebui sa dea de gandit tuturor celor care sunt inclinati sa creada ca Domnul Iisus a schimbat ceva in legatura cu Legea.
Daca am folosi aceeasi logica pe care o folositi in dreptul Sabatului in NT si in dreptul altor porunci, am ajunge la concluzia ca nici primele trei porunci nu mai sunt valabile, caci ele nu sunt repetate explicit in NT. Or nimeni nu crede acest lucru !
Ati afirmat ca „Cei dintai crestini se adunau cu regularitate in ziua dintai”. In FA 2,46 sta scris ca ei se intalneau zilnic, nu doar in Sabat sau in prima zi. Iar adunarile din prima zi erau ocazionale, legate de anumite probleme de rezolvat ( strangerea ajutoarelor pentru saraci ). Singurul pasaj din NT care vorbeste despre o adunare a credinciosilor in ziua intai este cel din Fapte 20, 7-11. Insa este discutabil argumentul ca putem intelege din acest singur pasaj ca crestinii pazeau duminica in primul secol. Eu am scris mult despre acest subiect si nu vreau sa repet. Daca doriti, gasiti multe argumente si informatii in articolele postate la categoria Doctrine biblice/Ziua de odihna. De asemenea, in ultimele doua postari despre Sabat.
Insa dincolo de orice alt argument, v-ati gandit vreodata ce s-ar fi intamplat daca primii crestini ar fi predicat necesitatea pazirii unei alte zile de odihna decat Sabatul in mediul evreiesc ? Vedem cate discutii au existat legate de circumciziune. Oare evreii ar fi ramas indiferenti daca Sabatul, de care este legata chiar si identitatea lor nationala, ar fi fost schimbat ? NT ar fi trebuit sa ne ofere informatii despre controverse pe aceasta tema. Si totusi, tacere… De ce ? Pentru ca in primul secol nici nu se punea problema unei astfel de schimbari.
Cat priveste argumentul dv. ca crestinii predicau in Sabat pentru ca atunci exista oportunitatea de a-i gasi pe evrei, argumentul nu este pertinent. L-am intalnit si in carti de doctrina ortodoxa. In cetatea Filipi nu exista sinagoga. Totusi, Pavel si cei cativa credinciosi au cautat un loc izolat si linistit in afara cetatii pentru a se inchina ( Fapte 16, 12-15 ). Daca Pavel ar fi tinut duminica in locul Sabatului, in acea ocazie ar fi avut toata libertatea sa o faca. Totusi a serbat Sabatul, nu duminica.
Cu stima,
Lori B.
Raspuns corect . Domnule Lori, pedeapsa pentru calcarea sabatului in VT era moartea (Exod 35,2).Toti care insista ca credinciosii trebuie sa tina Sabatul astazi ,nu-i pedepsesc astfel pe cei ce il calca. Prin acesta Legea este dezonorata si autoritatea ei este distrusa prin faptul ca ii sunt neglijate ordinele. E ca si cum am spune ,,Aceasta este Legea lui Dumnezeu si trebuie s-o tineti, dar nu vi se va intampla nimic daca o veti calca,,.Legea lui Dumnezeu trebuie luata impreuna cu obligativitatea ascultarii de ea dar si cu , pedepsele ei. Altfel isi pierde valabilitatea. Chiar aici pe pamant , daca o lege nu are si repercursiuni pentru calcatorii de lege aceasta nu este decat o indrumare sau un sfat. Domnul Isus ne-a izbavit de condamnarea Legii este foarte adevarat, ,,ne-a rascumparat de sub blestemul Legii,, , iar cat priveste obligativitatea ascultarii de Lege ,,porunca Legii este implinita in noi,, .Legatura crestinului cu Legea este diferita in comparatie cu VT .Ei nu trebuie sa ,,faca,, nimic din ea pentru justificarea lor ci doar trebuie sa creada in cel ce socoteste pe pacatos neprihanit. Mantuirea este prin Har in toate aspectele ei, iar viata credinciosilor este traita in ascultare de indemnurile Duhului(este de la sine inteles ca nu va fi in contradictie cu Legea). repet, ASCULTARE DE DUHUL. (daca sunteti calauziti de Duhul nu sunteti sub Lege– nu inseamna sub condamnarea ei ci sub autoritatea ei)
Pe un blog adventist am citit ,, El a adaugat o dimensiune noua la porunca de a iubi pe semenii nostri ca pe noi insine si anume acela de a iubi asa cum ne iubeste El pe noi.
Atunci cand au fost rostite aceste cuvinte ucenicii ni le-au putut intelege , dar dupa ce au fost martori la suferintele lui Hristos dupa rastignirea, invierea si inaltarea LUI la cer si dupa coborarea Duhului Sfant peste ei in ziua cincizecimii, au avut o intelegere mai clara a iubirii lui Dumnezeu si a naturii acelei iubirii pe care trebuiau sa o aiba unul fata de altul. Ellen G Whaite FA p,547.
Dumneavoastra ati scris,, un standard nou cu privire la Legea veche,,(mi se pare o expresie incoerenta) , nu sunt cuvintele mele, eu nu am folosit cuvintele standard nou ci unul mai inalt , din care cel vechi nu este exclus , cu toate ca din citatele de mai sus observ ca sunt adventisti care inteleg ca Legea lui Cristos este superioara Legii data prin Moise. Dragostea este ,,Legea desavarsita,, este ADEVARUL ETERN , este REALITATEA
si cine o primeste traieste in voia lui Dumnezeu in orice privinta. Legea a fost doar o umbra a adevarului , un indrumator spre Hristos , un pedagog pentru cei nevarstnici .Domnul Isus nu a pus in lumina Legea data prin Moise ci Legea a avut menirea sa-L puna in lumina pe El. Legea in inteles universal este o expresie a caracterului Sau.Cine il are pe Cristos primeste natura LUI , totul si toate ii sunt transferate , el devine un fiu nu mai este rob .
Cu privire la ziua de Sabat , eu inteleg ca ea reprezinta ODIHNA data de DUMNEZEU in urma iertarii pacatelor (se va odihni si el de lucrarile lui Evrei 4,10), si cine se intoarce la Domnul intra in aceasta odihna pentru totdeauna. Ziua de duminica nu este echivalentul Sabatului vechi testamental, ci este o zi pusa deoparte in semn de devotament plin de iubire fata de cel ce si-a dat viata pentru ei. Romani 14 da tuturor crestinilor aceasta libertate. Nu este nici o porunca in NT care sa aminteasca tinerea sabatului VT. Cei dintai crestini se adunau cu regularitate in ziua dintai , iar in ziua de sabat propovaduiau evanghelia iudeilor pentru ca atunci era un bun prilej. In FA cap 15 este aratat foarte clar ca neamurilor nu le-a fost data pe langa Credinta in Cristos si Legea.
Daca va referiti la Legea morala, raspunsul il da apostolul Pavel: „…prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului” ( Romani 3,20 up. ; 7,7) Adica rolul de oglinda morala…
In acest punct al discutiei, inainte de a face un comentariu la postarea de mai sus, (sa nu gresesc) , va rog sa imi spuneti care este in opinia dumneavoastra locul si rolul Legii in prezent , in planul lui Dumnezeu de mantuire. Fiti binecuvantat.
Datorita jertfei lui Christos, crestinii sunt izbaviti de condamnarea Legii, nu de obligativitatea ascultarii de aceasta Lege. Altfel Pavel nu ar fi scris atat de clar in Romani:
„Deci prin credinta desfiintam noi Legea ? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea” ( Romani 3,31 ).
„Asa ca Legea, negresit este sfanta, iar porunca este sfanta, dreapta si buna” ( Romani 7,12 )
„Pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care nu mai traim dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului” ( Romani 8,4 ).
Cat priveste Predica de pe Munte, Domnul nu a pus inaintea omului o Lege noua, si un standard nou cu privire la Legea veche. Expresia „dar Eu va spun” ne conduce la depistarea pacatului dincolo de fapte, in chiar gandurile si intentiile noastre. Este aceeasi Lege morala veche, dar pusa intr-o lumina noua de Iisus, prin Insusi exemplul Sau.
Cat priveste Sabatul, eu nu am gasit in intreg Noul Testament nicio porunca a lui Iisus, nici a apostolilor, cu privire la schimbarea lui in prima zi a saptamanii. Schimbarea „vremilor si a Legii” a facut-o ulterior „cornul cel mic” din profetiile lui Daniel 7. Voi posta in viitor un material in care catolicii recunosc faptul ca Sabatul este adevarata zi de odihna, pe care ei au schimbat-o ca dovada a puterii bisericii. Tot ei recunosc faptul ca doar cei care pazesc adevaratul Sabat biblic sunt protestanti adevarati.
Cu stima,
Lori B.
In acel articol ati scris ca este vorba despre mustrarea ,,filozofilor ,, extremisti care ii invatau pe frati asceza . Nu stiu de unde aceasta ideie , pentru ca in tot cap. 2 Pavel se adreseaza numai credinciosilor cu intentia de ai face constienti de pericolul amagirilor desarte , iar daca doriti sa-mi sugerati ca scriindu-le fratilor adevarul invatatorii falsi erau mustrati indirect, sincer, nu pot accepta .
Ati scris ca aceste cerinte nu rezultau din Tora ,ci din ideologii pagane.Oare? Atunci de ce de la versetul 11-14 este explicat adevaratul inteles al taierii imprejur si apoi indepartarea zapisului cu porunci ce le era potrivnic? Acestea nu fac parte din Tora? Ce legatura are aceasta? Eu cred ca are. Versetele de la 16-23 sunt urmarea celor de la 11-14. De fapt , ,,filozofii,, de care aminteati eu cred ca sunt ,,fratii legalisti,,(cei plini de ravna pentru Lege care totusi au crezut, cum spune Petru) . Acestia pandeau libertatea adevaratilor credinciosi,cu gand sa-i adica la robie.Galateni 2,4.Cerintele acestor invatatori erau din Legea lui Moise, 2Corinteni3,7 , Evrei 9,10. Crestinii sunt izbaviti de Lege , au murit fata de ea ca sa apartina lui Cristos. Ei traiesc dupa Legea Duhului de viata, dupa Legea Lui Cristos. ,,Cerintele ,, Legii Lui Cristos au in ele un standard mult mai inalt ex. ,,ati auzit ca s-a zis in vechime, dar EU va spun,,.In consecinta ,discutia daca trebuie sau nu un crestin sa tina Sabatul ramane deschisa. Domnul sa va binecuvinteze.
Despre Coloseni 2,16 am scris aici: https://www.loribalogh.ro/2013/10/coloseni-216-nimeni-sa-nu-va-judece-cu-privire-lao-zi-de-sabat/
Cu stima,
Lori B.
Domnule Lori, este adevărat că nu toți înțelegem ce a vrut să spună Pavel cu privire la Lege , dar totuși ce credeți dumneavoastră despre Coloseni 2:16.
Tocmai aici este problema reala. Daca am intelege toti ceea ce a vrut sa ne spuna Pavel cu privire la Lege, nu ar mai exista aceste discutii intre diferitele confesiuni crestine. Oricum, chiar daca intelegem diferit cerinta lui Dumnezeu cu privire la ziua de odihna, eu tot frate in Domnul va consider. Daca si dv. ma considerati la fel, e in ordine.
Vă îndemn și eu să mai citiți și din Noul Testament ca sa ,, citați,, in timpul costisitoare lor dumneavoastră argumentări. Pavel sa-r bucura să luam seama la vastele sale cunoștințe cu privire la Lege. Fiți binecuvântat.
Daca un astfel de verdict l-ar fi dat Fiul lui Dumnezeu ( cum de altfel l-a si dat in dreptul unor oameni din timpul Sau ), l-as fi luat in considerare. Dar cum el este dat de un om limitat in intelegere, il trec cu vederea. Ma rog ca Domnul sa va deschida ochii, ca sa vedeti, si urechile, ca sa auziti. Va invit sa mai studiati subiectul zilei de odihna, insa fara „indoctrinarea sistematica duminicala” pe care o sustineti mai mult pe baze emotionale si traditionale, decat pe baze biblice.
Coloseni 2:16 ,,Nimeni sa nu va judece cu privire la mâncare și băutură,sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o luna noua, sau cu privire la o zi de sabat,,… Dacă sunteți onesti , recunoașteți măcar că acest verset vorbește și de ,,sabatele voastre,, dar și de ziua de odihnă adică ziua a șaptea ,,sabataleDmnului,,
Vă rătăciți pentru că nu cunoașteți Scripturile nici puterea lui Dumnezeu . Se prea poate să fiți sinceri , cu toate acestea sunteți intr-o mare eroare. De fapt îndoctrinarea sistematică adventista și-a pus adânc amprenta peste sufletele voastre, 2cor5:14
Cu toata placerea v-as ajuta, insa nu cunosc in tara grupe de crestini, in afara adventistilor de ziua a saptea , care tin Sabatul biblic. Am auzit ca ar exista penticostali de ziua a saptea si baptisti de ziua a saptea, dar nu va pot da informatii concrete.
Shalom
Shalom, am citit articolul dumneavoastra si pot zice ca ma bucur sa vad ca mai sunt si alti crestini ( in afara adventistilor de ziua a 7 a ) care cauta sa afle cit mai multe despre Sabat ( Simbata). Am incercat sa gasesc frati baptisti, penticostali etc care sa aiba aceasta dorinta de a celebra adevaratul Sabat ( Shabbat ) dar nu am gasit. Ati putea sa ma ajutati in aceasta „problema” cu informatii ? Daca cunoasteti grupuri, biserici etc care tin Sabatu v-as ruga sa ma anuntati.Va multumesc anticipat si fie ca Yeshua sa va binecuvinteze .