Porunca a șaptea – Respect față de instituția familiei

Porunca a șaptea – Respect față de instituția familiei

„Să nu comiți adulter!”

Exod 20, 14

O istorie dezonorantă

      Avea doar 18 ani și promitea mult. Tenul său frumos, trăsăturile regulate, statura atletică și erudiția lui îi impresionau pe cei care-l cunoșteau. Practica sporturile, era un luptător desăvârșit, un arcaș neîntrecut și un vânător pasionat. Știa să cânte din gură, dar și la o mulțime de instrumente, având talentul unui muzician desăvârșit. A compus chiar și două mese care s-au păstrat până în zilele noastre. Un deosebit de rafinat simț artistic îl făcea să adune opere de artă de mare valoare, iar cultura sa teologică îl făcea capabil să reproducă oricând pasaje întregi din Biblie. A dorit chiar să îmbrățișeze o cariera ecleziastică…

Henric al 8‑lea, așa se numește omul care în 1509 urcă pe tronul Angliei și care avea să devină unul dintre cei mai iubiți, dar și unul dintre cei mai contestați și urâți regi ai Europei. Henric avea multe talente înnăscute și cultivate dar, pe lângă nenumăratele sale pasiuni, mai exista una: femeile. Însă nu doar regele avea astfel de pasiuni…

     „În cele 8000 de parohii din Anglia, existau și cazuri de concubinaj, de adulter, beție și crime făptuite de preoți…” (1)

Decanul Colet, un creștin devotat al timpului și membru al curții regale, scria unei adunări a fețelor bisericești în 1512: „O, preoți! O, preoțime! Ce abominabilă este nelegiuirea acestor mizerabili preoți, atât de numeroși în zilele noastre, care nu se tem să se arunce din brațele unei prostituate păcătoase direct în templul bisericii, pe altarul lui Christos, în mijlocul tainelor Domnului.” (2)

Într-un pamflet scris în 1528, un oarecare Simon Fish declară: „Care femeie se va înhăma la muncă pentru trei șilingi pe zi, când știe că poate obține cel puțin 20, dacă se culcă cu un frate, un călugăr sau un preot?” (3)

Într-o astfel de atmosferă degradată moral, putea oare tânărul și talentatul rege Henric să facă o excepție? În 1509, la puțin timp după înscăunare, Henric al 8‑lea se căsătorește cu Caterina de Aragon, fiica regilor catolici ai Spaniei: Ferdinand și Izabela. Copilul mult așteptat, care trebuia să moștenească tronul Angliei, întârzie însă să vină. Caterina naște cinci copii, dar unii dintre ei se nasc deja morți, iar alții mor imediat după venirea lor pe lume. O singură fată supraviețuiește: Maria, viitoarea regină Mary.

Supărat că nu putea avea un fiu ca moștenitor și pierzându-și pasiunea pentru Caterina ca femeie, Henric își ia două metrese, trăind în concubinaj chiar cu mama uneia dintre ele. În 1527, lui Henric i se declanșează pasiunea pentru Anne Boleyn, sora uneia dintre metrese. Regele cere papei Clement să anuleze căsătoria lui cu Caterina și o întreagă diplomație e pusă în mișcare în Europa, fie în favoarea cererii lui Henric, fie împotriva ei. În cele din urmă, în 1531, Henric al 8‑lea ia o decizie majoră, care va schimba radical istoria până în zilele noastre: Anglia se rupe de Scaunul Papal, iar Henric se proclamă șeful suprem al bisericii engleze, devenită Biserica Anglicană.

În 1533, Henric se căsătorește cu noua sa iubită, Anne Boleyn, aflată deja în a patra luna de sarcină. Pentru câteva luni, Henric este bigam, deoarece este căsătorit cu Anne Boleyn, fără să fie divorțat de Caterina de Aragon. De abia în aprilie 1533, sinodul aprobă divorțul lui Henric de Caterina de Aragon.

Primul copil al Annei Boleyn este tot o fată: Elisabeta, viitoarea regină Elisabeta 1. Al doilea copil se naște mort, lucru care îl determină pe rege să se gândească din nou la divorț. Spune tuturor că aceasta a doua căsătorie s-a încheiat datorită unor vrăjitorii și, prin urmare, o consideră nulă. Ca să scape de Anne Boleyn, Henric o acuză de adulter, trimițând-o pe eșafod.

Pasiunea regelui se îndreaptă acum spre una dintre domnișoarele de onoare ale reginei: Jane Seymour, cu care se căsătorește la puțin timp după execuția Annei Boleyn. În sfârșit, noua soție îi dăruiește un fiu: Eduard, viitorul rege Eduard al 6‑lea, însă ea moare la câteva zile de la naștere.

Urmează o a patra căsătorie: cu Ana de Cleves, dar în același an divorțează și se recăsătorește cu Catherine Howard, o tânără de 20 ani, provenind dintr-o puternică familie catolică. Se pare că Henric o iubește pe noua sa soție, însă află ulterior că aceasta ar fi avut niște legături amoroase. Înfuriat, Henric o trimite și pe ea pe eșafod. În același loc în care cu șase ani în urmă căzuse capul Annei Boleyn, cade și cel al Catherinei, a cincea soție oficială a regelui.

În 1543, la insistențele sfetnicilor, Henric se căsătorește din nou, pentru a șasea oară, cu Catherine Parr. Avea deja sifilis, corpul îi era deformat, era un munte de grăsime… La 55 ani, după șase căsătorii nefericite, cel care dictase poporului englez ce e bine și ce e rău în materie de morală și religie, moare, lăsând în urma sa o influență degradantă, ale cărei urmări doar în ziua judecății finale vor fi scoase, în întregime, la lumină.

„Aspectele morale ale acestei domnii au fost negative” – remarcă istoricul Will Durand. „Regele i-a oferit nației o pildă nocivă prin destrăbălarea sa sexuală, prin trecerea sa nesimțitoare, în numai câteva zile, de la execuția unei soții la patul următoarei, prin cruzimea sa calmă, necinstea fiscală și lăcomia sa. Clasele superioare semănau dezordine la curte și în guvernare prin intrigi și corupție… Operele de caritate aproape dispăruseră și se adâncea tot mai mult umilitoarea îngenunchiere a unui popor îngrozit în fața unui autocrat egoist.” (4)

Acesta este, pe scurt, portretul moral al celui care putea rămâne în istorie ca unul dintre marii regi erudiți. Henric al 8‑lea putea rămâne în memoria omenirii ca Henric cel Bun și Înțelept… Faptele sale i-au atras însă pentru totdeauna numele de Henric cel Groaznic!

Istoria lui Henric al 8‑lea este doar o picătură din marele ocean al istoriei păcatului, a istoriei luptei dintre bine și rău. O istorie care ne dovedește (oare mai era cazul?) ca rasa umană suferă, pe lângă alte numeroase boli, și de teribila boală a adulterului.

Într-un articol publicat în mass-media în 11 septembrie 2008, zi de tristă amintire pentru istoria recentă a Americii, intitulat: „Președinții Americii suferă de adulter” (5), autorul îi amintește telegrafic pe câțiva președinți americani împreună cu aventurile lor amoroase care au făcut ca scandalurile de la Casa Albă să se țină lanț. Contrar așteptărilor, legăturile extraconjugale par să fie o practică obișnuită între mai marii care conduc lumea. Iată câteva exemple nedorite:

– George Washington, primul președinte american, i-a propus chiar prietenei viitoarei sale soții, Sally Fairfax, să devină amanta lui. Aceasta a refuzat, însă președintele nu a renunțat la legăturile extraconjugale. Mary Gibbons a fost una dintre amantele recunoscute ale președintelui.

– Thomas Jefferson nu a fost nici el un familist-model. Cu puțin timp înainte de moartea soției, a început o legătură amoroasă cu una dintre sclavele sale negrese care avea pe atunci doar 14 ani. Istoricii afirmă că legătura a durat 36 de ani.

– Franklin Roosvelt este considerat un campion în materie de relații extraconjugale, având trei aventuri în timpul mandatului său la Casa Albă.

– John F. Kennedy, cel mai charismatic, dar și cel mai infidel dintre președinții Americii, a avut atât de multe amante încât numărul lor a depășit pe cel al dormitoarelor Casei Albe. Între acestea, s-a numărat și idolul unei întregi generații: actrița Marlyn Monroe.

– Richard Nixon a avut o relație extraconjugală cu o chelnăriță asiatică.

– Bill Clinton a ajuns de notorietate publică din cauza relației sale cu Monica Lewinsky, intens mediatizată la acea vreme.

Dacă din partea societății americane ne putem aștepta la astfel de derapaje morale, căci – nu este așa? – „America este țara tuturor posibilităților” – o surpriză totală vine din lumea comunistă a bolșevismului sovietic: Însuși Lenin, părintele revoluției bolșevice, nu a rezistat la capitolul fidelitatea în căsătorie. Franțuzoaica Inessa Armand a fost amanta lui Lenin până ce soția sa, Nadia Krupskaia, l-a somat pe acesta să aleagă între ea și amantă. Deși a renunțat la amantă, apropiații lui Lenin afirmă că acesta nu a încetat niciodată să se gândească la ea…

Porunca „Să nu comiți adulter!” a schimbat istoria. Și continuă să o schimbe… Doar în marea zi a judecății finale va fi scos la lumină tot ceea ce omul ascunde prin dibăcia sa de a-și masca fărădelegile. Doar atunci se va vedea cât de profund a schimbat această poruncă, sau, mai bine-zis, călcarea ei, destine individuale sau colective de-a lungul istoriei.

Matematica cerului: când 1+1=1

     Importanța pe care Creatorul o acordă instituției căsătoriei rezultă, printre altele, și din faptul că două dintre poruncile Decalogului au ca obiect familia: Porunca a cincea, care reglementează relațiile dintre copii și părinți, și Porunca a șaptea, care face același lucru cu privire la relațiile dintre soți.

Ideea că relațiile sexuale, chiar dacă au loc în cadrul legământului căsătoriei (fiind în acest fel legitime), sunt păcătoase, este o prejudecată fără temei biblic. Și astăzi, în mediile rurale, înainte de consumarea unui moment intim între soții căsătoriți legitim, aceștia, dacă sunt credincioși, întorc cu fața la perete icoana aflată deasupra patului.

Nu trebuie pierdut niciodată din vedere că familia și căsătoria au fost instituite în Eden, înainte de apariția păcatului pe pământ. Când Creatorul a spus: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul!” (Geneza 1,28), păcatul încă nu-și făcuse apariția pe pământ. De aceea, sexualitatea nu este vinovată prin definiție. Dimpotrivă, ea este unul dintre darurile făcute de un Dumnezeu iubitor ființelor create de El.

V-ați întrebat vreodată de ce consumarea momentelor intime între un bărbat și o femeie are loc față către față? Lumea animală nu cunoaște această experiență. În cazul ei, sexualitatea se reduce strict la perpetuarea speciei și se produce instinctual. La om, lucrurile stau cu totul altfel. Cei doi se pot privi în ochi în momentele lor intime, făcând din sexualitate un mijloc de comunicare aflat la cel mai înalt nivel. Sentimentele profunde de afecțiune și de dragoste, însoțite de gesturi de tandrețe, sunt transmise de la unul la celălalt prin privire, lucru care nu se întâmplă în lumea animală.

De ce oare la început Dumnezeu nu i-a creat pe bărbat și pe femeie în același timp? De ce a fost creat întâi unul, și abia apoi, printr-o procedura aparent misterioasă, Creatorul l-a adus la existență și pe al doilea?

Exista o profundă înțelepciune divină în acest procedeu. Adam a fost creat primul. Totul era desăvârșit, atât în universul său interior, cât și în cel exterior. Natura, proaspăt ieșită din mâinile Creatorului, exploda de prospețime și frumusețe. Oricât ne-am strădui, imaginația nu ne poate ajuta să înțelegem frumusețea fără egal a Edenului, acea grădină sădită de Dumnezeu și destinată a fi căminul primilor oameni.

Adam admiră tot ce e în jurul său și e uimit de atâta frumusețe. Simte nevoia să împărtășească cu cineva asemenea lui bucuriile trăite, dar e singur. Toate animalele sunt perechi-perechi… Doar el e singur… Singurătatea e singura umbră a existenței sale în explozia de lumină din jurul său. În suflet i se naște o nevoie profundă după comuniunea cu cineva de aceeași natură cu a lui.

Dumnezeu cunoștea dinainte această nevoie a omului, însă a lăsat intenționat ca ea să se nască în inima lui Adam, pentru ca darul pe care urma să-l primească prin crearea Evei să fie cu atât mai apreciat. „Domnul, Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Geneza 2,18)

Iată prima anestezie generală și prima operație chirurgicală făcute de cel mai mare Chirurg din Univers. Rezultatul? Acolo unde până nu demult fusese unul singur, acum sunt doi. Doi oameni care se iubesc, fiecare simțindu-l pe celălalt ca pe o completare a propriei sale ființe, doi care se protejează reciproc, care împart totul, care se privesc în ochi și comunică la cel mai înalt nivel, perpetuând viața împreună.

Iată cât de inteligent lucrează Dumnezeu! Din unul face doi, pentru ca apoi, din doi să facă din nou unul. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de nevastă sa; și se vor face un singur trup.” (Geneza 2,24)

Eva era carne din carnea lui Adam, os din oasele lui și totuși, cât erau de diferiți! Dar tocmai diferențele dintre ei erau menite să-i atragă (contrariile se atrag!) și să-i facă să se completeze reciproc. Instituția căsătoriei a finalizat crearea omului și planul lui Dumnezeu cu privire la acesta.

Textul biblic ne vorbește practic despre o nouă creație apărută din unirea celor doi: „cei doi vor fi un singur trup”. Dar atenție! În planul lui Dumnezeu este vorba despre un El și o Ea! Nu despre El și El, nici despre Ea și Ea! Nici despre El si Ele, dar nici despre Ea si Ei!  Astăzi se fac mari presiuni asupra legiuitorilor de a aproba căsătoriile între persoane de același sex. Planul lui Dumnezeu nu a fost niciodată altul și, deoarece Biblia ne asigură solemn că El nu se schimbă (vezi Maleahi 3,6; Evrei 13,8; Iacov 1,17), înțelegem că El nu va accepta nicio altă formă de unire între două ființe omenești.

Textul biblic amintit este un argument de nezdruncinat în favoarea monogamiei, căci este vorba de un singur bărbat unit cu o singură femeie. În acest sens, poligamia, fie că este concomitentă, fie că este succesivă (prin contractarea mai multor căsătorii), se află sub condamnare. Încă înainte de apariția păcatului, planul lui Dumnezeu a fost ca un singur bărbat să se unească cu o singură femeie într-o relație profundă, durabilă și binecuvântată. Doar în acest cadru și numai în el, sexualitatea devine un mod înalt de comunicare între doi oameni care se iubesc și un mijloc de cunoaștere reciprocă, în care fiecare dăruiește totul celuilalt, primind totul de la celălalt.

Căsătoria a fost instituită în Eden pentru a proteja chipul lui Dumnezeu în om, împiedicându-l pe acesta să coboare la starea de animalitate. Porunca a șaptea, contrar prejudecăților existente, nu se ridică împotriva sexualității umane. Dimpotrivă, ea o apăra, cerându-ne ca ea să se desfășoare doar între hotarele legământului căsătoriei.

Chiar dacă Decalogul e privit astăzi ca fiind învechit, anacronic (paradoxal, lucrul acesta se întâmplă chiar în lumea creștină!), chiar dacă unii teologi încearcă să demonstreze că el e legat de vechiul legământ valabil doar pentru evrei, Mântuitorul a reînnoit valabilitatea și autoritatea Poruncii a șaptea ori de câte ori a avut ocazia. În Predica de pe Munte, dar și alte ocazii în care era întrebat cu privire la subiectul delicat al infidelității și divorțului, El îi trimitea pe oameni la începuturi, la planul inițial al Creatorului.

În dialogul purtat de Mântuitorul cu unii farisei care L-au întrebat cu privire la divorț (vezi Matei 19,3- 9), Acesta îi trimite la Scripturile începuturilor, încercând să-i convingă de planul inițial al lui Dumnezeu la care nu s-a renunțat: „Drept răspuns, El le-a zis: Oare n-ați citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup? Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” (Matei 19,4‑6)

Chiar dacă Mântuitorul recunoaște că păcatul a produs modificări mari în societatea umană, lovind înseși temeliile familiei, El nu ne lasă nicio clipă să credem că Dumnezeu a renunțat la planul Său inițial. Familia a fost, este și va fi singurul cadru binecuvântat de Creator în care sexualitatea poate să-și atingă adevărata sa menire.

Fructul oprit

     La originea lui, cuvântul „adulter” este legat de ideea de „botezare” a vinului prin adăugare de apă. Sensul originar al termenului este acela de falsificare, de contrafacere, de schimbare a unui lucru bun în ceva rău, prin adăugarea unei substanțe nedorite. Adăugând la cercul sfânt al familiei relații sexuale cu cineva din afară legământului căsătoriei, rezultă ceva impur, ceva falsificat. Rezultă adulter…

Păcatul adulterului a apărut odată cu pătrunderea păcatului pe acest pământ, însă, privind în istorie, constatăm că au existat cicluri în care moralitatea oamenilor a oscilat între puritanism și depravare. Din acest punct de vedere, societatea în care trăim se află la un apogeu al depravării totale, pregătit cu minuțiozitate de o minte diabolică cu decenii și chiar secole în urmă.

Dacă ne gândim la ideile iluministe ale lui J. J. Rousseau și Voltaire, care propuneau libertatea sexuală ca mijloc de eliberare față de tirania religiei creștine, apoi la desființarea legământului căsătoriei în timpul Revoluției Franceze și introducerea divorțului și a căsătoriei civile, dacă ne gândim la ideile lui Darwin care susținea că sexul nu trebuie legat de principii morale și religioase, precum și la alte idei care au circulat în secolele al 19‑lea și al 20‑lea, nu ne va fi greu să înțelegem de ce s-a ajuns astăzi la o asemenea decădere morală.

În Manifestul Revoluției Comuniste, publicat în 1919, Lenin scria: „Corupeți tineretul, îndepărtați-l de religie. Faceți-i să fie interesați de sex. Faceți-i superficiali…” (6) În secolul trecut, un plan diabolic a pregătit calea așa-zisei „revoluții sexuale” din zilele noastre:

– În 1952, Hugh Hefner fondează revistă porno Playboy.

– În 1956, sunt înlăturate standardele morale de care se ținuse cont până atunci în producția de film.

– În 1966, Danemarca este prima țară care legalizează pornografia, urmată de Suedia și alte state.

– În 1967, parlamentul englez este primul care legalizează avortul. În 1977, SUA fac același lucru.

– În 1970, unul dintre filmele conținând scene de desfrâu („Cowboy-ul de la mizul nopții”) este premiat cu premiul Oscar.

– În 2008, Norvegia devine a șasea țară din lume care legalizează căsătoria între persoane de același sex, precum și adopția de copii de care acestea.

„Revoluția sexuală” începută în anii ’60, încurajată și susținută de mass-media și industria distracțiilor, nu a rămas fără urmări. Le putem vedea cu toții în societatea în care trăim: prăbușirea vieții de familie, înmulțirea copiilor abandonați, creșterea numărului de divorțuri, sexul premarital, pedofilia, copiii care nasc copii, răspândirea homosexualității ca o alternativă a heterosexualității, înmulțirea SIDA și a bolilor venerice, dezorientarea tineretului și pierderea valorilor morale, violența care însoțește o viață sexuală dezordonată, reputațiile ruinate, slăbirea discernământului, dispariția treptată a dragostei adevărate și înlocuirea ei cu instinctele animalice…

Dar cea mai gravă urmare pe care vor trebui să o suporte cei ce nu reușesc să se elibereze din încleștarea degradării morale este pierderea vieții veșnice. Pe lista păcatelor care îi vor exclude pe oameni din Împărăția lui Dumnezeu, amintite de Pavel în Epistola către Galateni, desfrâul ocupă primul loc: „Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea… Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” (Galateni 5,19- 21)

Aceeași idee este subliniată și în Apocalipsa: „Cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21,8)

De ce adulterul este considerat un păcat atât de grav în ochii lui Dumnezeu? De ce consumarea unui act sexual în afara legământului căsătoriei este privită cu atâta repulsie de Creator? Iată câteva răspunsuri:

1) Adulterul înseamnă distrugerea unui simbol.

Legământul căsătoriei oglindește legătura pe care Dumnezeu dorește să o aibă cu omul (vezi Osea 2,19‑20; Isaia 54,5; 62,5; Ezechiel 16). Orice pervertire a legământului căsătoriei strică simbolul prin care Dumnezeu dorește să ilustreze idealul Său cu privire la relația Sa cu omul.

2) Adulterul înseamnă furt.

A avea o relație sexuală cu cineva din afara căsătoriei înseamnă a lua ceva ce nu ne aparține. Pentru acest motiv, înțeleptul Solomon, după ce el însuși a trăit experiența amară a unei vieți nedemne de un împărat, ne îndeamnă: „Bea apă din fântâna ta și din izvoarele puțului tău… Bucură-te de nevasta tinereții tale…” (Proverbe 5,15‑19)

3) Adulterul înseamnă înșelăciune.

El înseamnă pasiune fără responsabilitate și descărcare emoțională și fizică fără iubire. Chiar persoanele care săvârșesc adulterul recunosc, atunci când sunt descoperite, că totul nu a fost decât o aventură, doar sex fără dragoste. În general, persoanele adulterine mărturisesc faptul că țin la familie, iar aventurile lor amoroase nu reprezintă decât o descărcare fizică. Aceasta înseamnă a-l înșela nu doar pe partenerul de viață, ci și persoana cu care este comis adulterul, dându-i speranța unei legături durabile. În cele din urmă, cea mai înșelată este persoana adulterină care, mai curând sau mai târziu, va trebui să culeagă consecințele.

4) Adulterul înseamnă egoism.

Persoana adulterină se gândește doar la sine și la satisfacerea propriilor plăceri. Foarte adesea, o astfel de persoană își justifică faptele spunând: „Vreau să-mi dovedesc mie însumi că încă sunt tânăr (-ă), că încă sunt atrăgător (-oare), că sunt sexy și că sunt dorit (-ă).” Totul se învârte în jurul propriei persoane… Celălalt, fericirea lui, viitorul lui, nu contează pentru persoana adulterină.

5) Adulterul înseamnă răzvrătire împotriva voinței lui Dumnezeu.

Creatorul a promis fericirea și binecuvântarea Sa doar în cadrul legământului căsătoriei. A căuta fericirea, împlinirea și binecuvântarea lui Dumnezeu în afara acestui legământ este o dovadă de răzvrătire și necredință din partea omului.

6) Adulterul este un păcat premeditat.

Orice alt păcat, oricât ar fi de grav, poate fi comis din neatenție, fulgerător. Porunca a șaptea este călcată doar printr-o stratagemă elaborată. Adulterinul e nevoit să se lupte cu propria conștiință, uneori timp îndelungat. El e nevoit să dea la o parte criteriile morale învățate, trebuie să-și înfrângă mila față de soția înșelată și față de copii, călcând peste sufletele lor. El trebuie să plănuiască pentru a nu fi descoperit, trebuie să-și creeze alibiuri și scuze în cazul în care va fi prins. Tocmai această premeditare face ca adulterul să fie un păcat atât de grav, el fiind pedepsit cu moartea în timpurile Vechiului Testament (vezi Leviticul 20,10).

7) Adulterul deteriorează iremediabil imaginea de sine.

După comiterea adulterului, un om nu mai poate fi niciodată același ca înainte, chiar dacă a fost iertat. Rănile, chiar dacă sunt vindecate, vor lăsă cicatrice adânci în viața de familie, în cea socială și în propria conștiință.

8) Adulterul duce la pierderea capacității de a iubi cu adevărat.

Este una din cele mai grave consecințe ale acestui păcat. Sufletul unui adulterin este un suflet mutilat pe viață, el pierzându-și capacitatea de a iubi cu adevărat o singură femeie în viață.

Persoanele care comit adulter recurg la o mulțime de scuze pentru a-și justifica atitudinea:

– Ele mărturisesc că nu mai simt pasiune pentru soț sau soție. Au dispărut clipele romantice de la începutul căsniciei, iar relația a devenit rece, platonică.

– Unii mărturisesc faptul că s-au plictisit de același partener ca de un fel de mâncare pe care-l consumă prea des. Deosebirea este că partenerul de viață nu e un „fel de mâncare”, ci un întreg univers ce se cere explorat pe tot parcursul vieții și de care nu te poți plictisi.

– Alții se plâng că sunt neglijați, mai ales după apariția copiilor.

– Alții simt nevoia să-și demonstreze că sunt încă tineri și atrăgători, că încă sunt capabili să stârnească pasiuni, că încă sunt doriți.

– Unele persoane din această categorie se plâng de faptul că nu le mai sunt împlinite nevoile în cadrul căsniciei, fie din cauza unei boli a partenerului de viață, fie din cauza unor pretenții exagerate pe care partenerul nu e de acord să le satisfacă.

Oricare ar fi scuzele, Porunca a șaptea spune scurt și fără echivoc: „Să nu comiți adulter!” Punct și fără comentarii! Deoarece nu ni se dau explicații suplimentare, porunca are o aplicabilitate maximă. Dumnezeu nu ne lăsă nicio ușă de scăpare, nu face dispense. El nu ne spune: „Să nu comiți adulter, decât dacă te simți neglijat, dacă vrei să-ți dovedești că ești încă tânăr, sau dacă te-ai plictisit.” În fața Celui pe care L-am luat ca Martor la încheierea legământului căsătoriei nu există astfel de scuze.

Deși în majoritatea căsătoriilor pot apărea dificultăți, cu toate acestea adulterul nu este o soluție, mai ales în cazul unor familii creștine. De ce? Pentru că furtul, înșelăciunea, egoismul și spiritul de răzvrătire pe care le presupune adulterul nu pot fi niciodată o soluție. De ce adulterul este un păcat atât de grav? Pentru că el înseamnă a păcătui împotriva iubirii. Și ce poate fi mai de valoare în acest Univers decât iubirea?

Derapaje morale

     Diferitele statistici realizate pe teme morale demonstrează faptul că lumea în care trăim a intrat într-un derapaj major. Deja, de câteva decenii, se merge pe arătură… O statistică suedeză arată că doar 2 % dintre bărbați și 5 % dintre femeile care vin la altar pentru a încheia legământul căsătoriei nu au avut relații sexuale premaritale. Ceilalți, până la 100 %, au avut astfel de experiențe, fie ocazional, fie în cadrul unor legături de concubinaj. Statistica, deși se referă la Suedia, este edificatoare pentru o întreagă cultură occidentală.

Decăderea morală este cauzată în mare parte de unele publicații și emisiuni TV, dar mai ales de frecventarea unor site-uri porno, în care ” dreptul la plăcere” este prezentat ca fiind unul dintre drepturile fundamentale ale ființei umane. Este sugerată, pe diferite căi, existența unor zone ale plăcerii încă neexplorate suficient, incitând publicul să le experimenteze. Se estimează că numai în România peste 28 000 de utilizatori de internet accesează în fiecare secundă pagini cu conținut pornografic, în timp ce aproape 400 folosesc motoarele de căutare pentru a accesa un site porno. În 2006, România s-a situat pe nefericitul loc 3 mondial în topul căutărilor porno pe internet (7).

Derapajul moral al societății este o realitate care nu mai are nevoie de demonstrație. Dacă luăm în discuție doar evoluția costumului de baie de-a lungul timpului, decăderea este evidentă. Dacă la început bărbații și femeile făceau baie separat, ulterior s-a permis să se facă baie împreună; dacă la început costumele de baie acopereau picioarele până la genunchi și brațele până la coate, astăzi s-a ajuns la bikini și nudism.

Scandalurile sexuale în care au fost implicați preoți, acceptarea de către unele biserici a homosexualității în rândurile clerului, dar și oficierea de căsătorii între persoane de același sex, demonstrează că în multe biserici din zilele noastre conștiința morală s-a schimbat, vechile standarde au fost înlăturate și reperele morale biblice au dispărut.

Apostolul Pavel a prevăzut această stare de lucruri pentru „zilele din urmă”, timp în care oamenii vor uita ceea ce înseamnă „dragostea firească” (naturală), devenind „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Timotei 3,1‑5).

Călcarea Poruncii a șaptea, indiferent de formă, a dus la îndobitocirea ființei umane. Păcatul desfrâului a ajuns o boală socială. Se vorbește astăzi de „bolile civilizației” ca diabetul, hipertensiunea arterială, cancerul, bolile de inimă sau obezitatea. Nimeni însă nu amintește între aceste boli și pe cea a desfrâului.

În societățile etichetate de noi ca fiind „înapoiate”, ca cele din jungla Amazonului, din Africa sălbatică sau Australia aborigenilor, aceasta „boală” a desfrâului nu există, deși oamenii umblă goi. Acolo barierele morale sunt respectate și familia este la loc de cinste. Doar în lumea noastră „civilizată” e permis limbajul degradant cu aluzii sexuale; doar la noi există sex comercial la toate colțurile străzilor; doar la noi legământul căsătoriei e privit ca fiind depășit, anacronic.

Dacă am compara moralitatea locuitorilor din Sodoma cu cea din zilele noastre, mi-e teamă că, în ce privește depravarea morală, societatea noastră i-a depășit demult pe aceștia. Lumea noastră se transformă, pe zi ce trece, într-o uriașă „Sodomă”, confirmând împlinirea uneia dintre cele mai clare profeții escatologice rostită de Mântuitorul: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar, în ziua când a ieșit Lot din Sodoma a plouat foc și pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți. Tot așa va fi și în ziua când se va arăta Fiul Omului.” (Luca 17,28‑30)

Depravarea societății omenești se adâncește de la o zi la alta. Oare care va fi punctul ei culminant, de la care nu mai este cale de întoarcere, determinându-L pe Dumnezeu să aducă sfârșitul istoriei lumii și al păcatului? Ce se poate întâmpla mai rău decât ceea ce vedem deja în jurul nostru?

Decăderea morală poate fi privită sub patru aspecte diferite: relațiile sexuale înainte de căsătorie (premaritale), auto-erotismul (auto-satisfacerea, masturbarea), orientări și preferințe sexuale anormale (perversiuni sexuale, homosexualitatea, pedofilia, zoofilia etc.) și relațiile sexuale extraconjugale asociate cu divorțul.

1) Relațiile sexuale înainte de căsătorie (premaritale).

Cu privire la acestea, în lume există patru standarde diferite: abstinența, standardul dublu, permisiune cu condiția existenței afecțiunii și permisiune fără condiția existenței afecțiunii.

a) Abstinența și castitatea. Este standardul creștin tradițional (și nu numai!). Cea mai mare parte a societății a renunțat deja la acest standard, considerându-l depășit, anacronic.

b) Standardul dublu (diferit pentru bărbați și femei), care permite bărbaților ceea ce nu le este permis femeilor, este și el pe cale de dispariție în ultimele decenii. Emanciparea femeii și mișcarea feministă au contribuit la înlăturarea standardelor duble din viața multor societăți.

c) Permisiunea cu condiția existenței dragostei între cei doi este soluția cea mai acceptată astăzi, ducând la concubinaj.

d) Permisiunea fără existența dragostei este și ea acceptată ca fiind doar o descărcare fizică, un fel de sex recreațional și întâmplător, fără angajamentul unei relații de durată. Pericolele unei astfel de atitudini sunt însă majore. Înmulțirea bolilor venerice și SIDA sunt doar două exemple care frânează într-o oarecare măsură răul adus de o astfel de mentalitate.

Biblia nu accepta decât una dintre cele patru atitudini amintite: castitatea și abstinența sexuală înainte de căsătorie. Nu ne este sugerată în Scripturi nicio dezlegare pentru relațiile sexuale înainte de căsătorie. Din nefericire, pe toate căile posibile suntem supuși unui bombardament intens cu tot felul de stimuli sexuali expliciți, făcând să dispară, dacă e posibil, ideea de castitate și abstinență înainte de căsătorie. În această privință, există un plan diabolic bine pus la punct. Unui tânăr care trăiește la acest început de secol 21 îi trebuie multă, foarte multă credință, consacrare și rugăciune pentru a-și păstra curăția morală înainte de a păși în fața altarului.

Da, e greu. E foarte greu. Dar e posibil! Exemplul vieții lui Iosif în Egipt, care și-a păstrat castitatea în condiții extreme (era un adolescent, rob într-o țară străină și păgână, departe de familie, supus unor ispite teribile) este o dovada că se poate (vezi Geneza cap. 39).

2) Auto-erotismul (auto-satisfacerea, masturbarea)

Este un domeniu deosebit de delicat și sensibil. Subiectul a fost considerat multă vreme tabu, fiecare procedând, în lipsa unor informații, după propria gândire. Au circulat și circulă încă o mulțime de prejudecăți legate de actul auto-satisfacerii sexuale, susținându-se că cel care practică masturbarea ajunge debil mintal, orbește, își pierde părul de pe cap, îi crește păr în palmă, devine steril, etc. Din punct de vedere biologic, acestea nu au putut fi confirmate, fiind doar simple prejudecăți.

Dacă este să vorbim despre adevăratele și gravele urmări ale acestor practici, atunci trebuie să ne referim la consecințele comportamentale și spirituale suferite de cel în cauză.

a) Modificările de comportament la persoanele care practică auto-erotismul sunt majore. Fiindu-i sugerată ideea că auto-satisfacerea sexuală oferă un grad de plăcere superior față de plăcerea oferită de o relație normală dintre un bărbat și o femeie, cel în cauză se va adapta foarte greu la viața de cuplu în cadrul unei căsnicii. O astfel de persoană va avea permanent sentimentul de nemulțumire, de neatingere a plăcerii maxime. Din acest motiv, cel care practică masturbarea înainte de căsătorie, are toate șansele să o practice și după, cu toate urmările firești: tendința de izolare față de partenerul de viață, o viață sexuală de cuplu ce lasă de dorit, o mulțime de tensiuni familiale și, în final, divorțul.

b) Scăderea spiritualității este cea mai gravă consecință dintre toate celelalte.

Trebuie să recunoaștem că Biblia nu ne spune prea multe despre auto-erotism. De fapt, ea tace în multe alte privințe: tutunul, drogurile, jocurile pe calculator, etc. În multe cazuri, tăcerea Bibliei este cauzată de simplului fapt că pe vremea când a fost scrisă, nu existau aceste tentații.

În mod greșit, unii asociază gestul lui Onan cu masturbarea (vezi Geneza 38,9). În acel caz este vorba de refuzul lui Onan, din motive egoiste, de a sprijini familia fratelui său decedat, conform unor legi nescrise atunci, dar specificate mai târziu poporului evreu (vezi Deuteronomul 25,5‑10). Pedepsirea lui Onan nu a fost cauzată de masturbare (se pare că el practica ejacularea ante-portas), ci egoismului și răutății sale în raport cu familia fratelui pe care refuza să o ajute, deși în fața lumii afișa imaginea contrară, a omului iubitor, generos, capabil de sacrificiu.

Cu toate că Biblia tace cu privire la acest subiect, nu suntem lăsați în confuzie, deoarece principiile morale care trebuie să reglementeze viața omului, indiferent de secolul în care trăiește, ne sunt clar expuse pe paginile ei.

Unul dintre aceste principii este cel al altruismului, care trebuie să însoțească fiecare aspect al vieții unui om care dorește să fie împlinit și fericit. În marele imn al iubirii, scris de Pavel în 1 Corintei 13, se spune că dragostea „nu caută folosul său”, întărind aceeași idee în Epistola către Filipeni: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” (Filipeni 2,4)

Sexualitatea este darul lui Dumnezeu pentru ambii parteneri de viață, nu doar pentru unul. Adevărata satisfacție în cadrul unei relații intime dintre soți nu apare decât atunci când fiecare are în vedere binele și satisfacția celuilalt. Când unul dintre parteneri se gândește doar la sine, când actul sexual este împlinit în mod egoist, sexualitatea nu-și atinge menirea pentru care a fost lăsată de Creator. Dacă luăm în considerare și faptul că sexualitatea este unul dintre mijloacele cele mai delicate și profunde de comunicare și cunoaștere între soți, lucrurile se clarifică și mai mult în privința auto-satisfacerii sexuale.

În cazul masturbării, nu altruismul este principiul care conduce omul, ci egoismul. Un egoism exacerbat, care nu oferă nimic celuilalt, oferind totul doar propriei persoane. O astfel de atitudine este contrară principiilor biblice, este contrară planului lui Dumnezeu cu omul și, prin urmare, ea nu poate aduce decât dezaprobarea lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, Biblia ne învață că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6,19‑20; vezi și cap. 3,16‑17)

E greu de asociat, dacă nu chiar imposibil, noțiunea de templu al Duhului Sfânt cu masturbarea. Probabil de aceea, pe locul al treilea între cei care se vor găsi pe lista celor nemântuiți, așa cum o găsim redată în Apocalipsa 21,8, se găsesc cei numiți de inspirația biblică „scârboșii” („abominables” în traducerea Louis Seconde).

3) Orientări și preferințe sexuale nenaturale (homosexualitatea, pedofilia, gerontofilia, zoofilia).

Deși se încearcă analiza factorilor care pot conduce la astfel de orientări sexuale (biologici, psihologici, sociali și culturali), fenomenul unor astfel de orientări sexuale nenaturale nu poate fi explicat. Dincolo de factorii pe care i-am putea lua în discuție, există o latură morală în privința căreia Biblia are multe de spus.

Homosexualitatea nu a făcut niciodată parte din planul lui Dumnezeu cu privire la om. În schimb, heterosexualitatea a fost consfințită de Creator încă de la început. Dumnezeu nu a creat doi oameni de același sex, ci doi oameni de sexe opuse și complementare, aflați la deplină maturitate biologică. Biblia spune clar că doar un bărbat și o femeie pot forma o unitate perfectă, astfel încât cei doi „se vor face un singur trup” (Geneza 2,24 up. ). De aceea, orice orientare sexuală în afara acestui cadru este contra naturii, contra intențiilor Creatorului și, prin urmare, în afara moralității.

Doar Dumnezeu poate stabili cadrul moral, fixându-i reperele. Doar El, în virtutea atributelor Sale divine, poate spune ce e bine și ce e rău. Dezaprobarea Sa față de o asemenea orientare sexuală deviantă, apărută după căderea în păcat a omenirii, reiese clar din tot cuprinsul Scripturii, de la un capăt la celălalt al ei.

Distrugerea Sodomei, împreună cu celelalte cetăți înfloritoare din valea Iordanului, este un exemplu în acest sens. Zona geografică în care se aflau aceste cetăți era una deosebit de mănoasă. Oamenii munceau puțin, căci pământul își dădea roadele cu minim de efort. Lipsa unei munci plină de trudă a făcut ca populația să aibă mult timp liber, petrecut de obicei în fel de fel de distracții nou inventate. Așa s-a ajuns treptat, dar sigur, la practici homosexuale.

Pasajul biblic care relatează istoria nimicirii acestei civilizații din valea Iordanului specifică faptul că nu doar câteva persoane căzuseră în plasa destrăbălării, ci întreaga populație masculină: „Dar nu se culcaseră încă și oamenii din cetate, bărbații din Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colțurile.” (Geneza 19,4)

Cu siguranță că în cetățile respective se comiteau și alte nelegiuiri legate de viața sexuală, o dovadă fiind gestul fiicelor lui Lot care l-au împins pe acesta la incest (vezi Geneza 19,30‑38). Dezgustul și dezaprobarea Creatorului față de ceea ce se petrecea în Sodoma s-a manifestat prin distrugerea totală și definitivă a acestei civilizații. Astăzi, în locul atât de binecuvântat altă dată, se întinde Marea Moartă, ca simbol veșnic al dezaprobării lui Dumnezeu față de păcat, sub orice formă ar fi el.

Orice argument ar fi adus în favoarea homosexualității, Biblia nu lasa nicio portiță de toleranță față de acest păcat. Relațiile homosexuale sunt numite „un lucru scârbos”: „Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiți cu moartea; sângele lor să cadă asupra lor.” (Leviticul 20,13)

Aceeași Scriptură numește homosexualitatea „o urâciune”: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.” (Leviticul 18,22) În mijlocul poporului Israel nu era permisă existența niciunui homosexual (sodomit): „Să nu fie niciun sodomit dintre fiii lui Israel.” (Deuteronomul 23,17 up.)

Iar apostolul Pavel, în Noul Testament, înfierează acest păcat, numindu-l „patimi scârboase” și „lucruri scârboase”: „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii. Tot astfel și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor.” (Romani 1,26‑27).

Pe lista celor nemântuiți, așa cum este ea redată de Pavel, sunt amintiți și homosexualii: „Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii (homosexuali pasivi), nici sodomiții (homosexuali activi), nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6,9‑10)

Fie că suntem de acord, fie că nu suntem de acord cu cele scrise în Scripturi, dacă Dumnezeu spune astfel, comentariile noastre sunt de prisos. Din fericire, Evanghelia ne invită pe toți la pocăință, oferindu-ne atât iertarea, cât și puterea spirituală de a învinge răul moral, oricare ar fi acesta. Nu există groapă a păcatului din care jertfa lui Christos să nu ne poată salva. Cu o singură condiție: să credem în ea și să dorim eliberarea noastră de păcat, oricare ar fi acesta.

4) Relații sexuale extraconjugale

Diferitele aspecte ale acestor relații extraconjugale, numite pe scurt adulter, au fost deja amintite. Mai trebuie adăugat ceva în legătură cu adulterul: el conduce la poligamie, adică la o stare de fapt pe care Dumnezeu nu a intenționat-o la Creație în legătură cu rasa umană.

Pastorul Joe Crews, în lucarea sa „Creeping Compromise” („Compromisul se furișează”) ne invită să ne imaginăm două tipuri de familie (8). În prima familie sunt trei soții, toate căsătorite cu același bărbat, fiecare având cel puțin un copil. Cele trei soții locuiesc împreună cu copiii și soțul, acesta fiind prezent și exercitându-și autoritatea în familie. De asemenea, soțul se îngrijește de educația copiilor și de bunăstarea lor materială. În al doilea caz, bărbatul se căsătorește și divorțează de trei ori, din fiecare căsătorie rezultând cel puțin un copil. Bărbatul nu e prezent în nicio familie, copiii cresc fără tată și sunt nevoiți să suporte traume psihice și mari lipsuri materiale.

Care dintre cele două tipuri de familie e de dorit? Analizând situația din punct de vedere social și uman, prima situație este mai umană și mai de dorit decât a doua. Însă legile omenești spun contrariul: prima situație este de neacceptat, în timp ce a doua este permisă. Care este punctul de vedere biblic?

Biblia nu acceptă niciuna dintre aceste situații. Deși poligamia a fost o realitate în viața unor personaje biblice, ea nu a făcut niciodată parte din planul lui Dumnezeu cu rasa umană. Fie că rezultă în urma contractării mai multor căsătorii în același timp, fie că rezultă în urma căsătoriilor și divorțurilor repetate, poligamia este de neacceptat. Este suficient să privim în viețile celor care nu au dat ascultare voinței lui Dumnezeu cu privire la căsătoria monogamă pentru a vedea ce complicații teribile a adus poligamia.

Câte probleme s-au ivit în familia lui Iacov între cele două soții și, mai ales, între copiii născuți din patru femei diferite? Cu ce dilemă grozavă a trebuit să se confrunte bătrânul patriarh Avraam din cauza celor doi copii născuți din două femei diferite! Ce eforturi deosebite a trebuit să facă Elcana pentru a le împăca pe cele două soții Ana și Penina!

Este interesant de observat că poligamia a apărut în istoria omenirii după căderea în păcat, nu pe linia descendenților lui Set, ci pe cea a descendenților lui Cain. Așadar, cei care au introdus poligamia în practicile omenirii nu au fost urmașii credincioși ai lui Adam, ci cei răzvrătiți. Primul poligam amintit în Biblie este Lameh, cel care și-a luat două neveste (Geneza 4,19).

Privit din acest punct de vedere, divorțul este un pas spre poligamie (cu singura excepție: când una dintre părți a călcat legământul căsătoriei, având relații sexuale în afara căsătoriei). Cu privire la divorț, Biblia se exprimă cât se poate de clar: „Luați dar seama în mintea voastră ca niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinerețea lui. Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie – zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.” (Maleahi 2,15 up. – 16 pp.)

În Predica de pe Munte, după ce ne vorbește despre adulterul neînfăptuit, dar existent la nivelul privirilor pătimașe și al gândurilor necurate (vezi Matei 5,27-28), Mântuitorul exprimă clar poziția Sa cu privire la divorț: „Dar Eu vă spun că oricine își lasă nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilejul să preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.” (Matei 5,32; 19,3‑9).

Poziția lui Iisus față de adulter și divorț este cât se poate de clară și nu lasă loc de comentarii. Ucenicii au înțeles foarte bine mesajul, iar bisericile creștine, până nu demult, au apărat concepția biblică cu privire la adulter și divorț. Din nefericire, astăzi standardele au fost coborâte. Din cauza numărului mare de divorțuri, mereu în creștere, biserica a făcut compromisuri. Consecințele sunt vizibile în degradarea treptată, dar sigură a vieții de familie și a moralității.

Ce răspundere uriașă și-au luat conducătorii bisericilor creștine care au coborât standardele morale divine, așezând în locul lor pe cele omenești, degradate de păcat!

Și totuși, există vindecare!

     Biblia este plină de încurajări pentru cei care au greșit și vor să înceapă o viață nouă. Apostolul Pavel ne asigură că chiar „dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2,13).

Într-adevăr, orice rău am fi făcut, Dumnezeu nu „divorțează” atât de ușor de noi. Este greu, foarte greu să „scăpăm” de dragostea Lui și doar cei ce în mod ostentativ și permanent refuză harul Său vor pierde șansă mântuirii.

Dacă privim în istoria Vechiului și a Noului Testament, vom întâlni mulți oameni care au comis tot felul de păcate grele, dar care, datorită pocăinței lor sincere, au fost primiți din nou de Dumnezeu și reabilitați. O desfrânată ca Rahav ajunge în genealogia Domnului Christos; o femeie de moravuri ușoare ca Maria Magdalena e primită în cercul ucenicilor Mântuitorului; iar regele David, după păcatul cu Batșeba, este iertat… Acolo unde a existat regret și dorință de îndreptare, Dumnezeu a revărsat belșug de har, astfel încât nimeni să nu se poată scuza.

Este adevărat că drumul reîntoarcerii poate fi greu; poate că soțul sau soția rănită iartă greu fapta imorală care a produs ruptura în familie… Totuși, cu ajutor de sus, împăcarea și vindecarea este posibilă. Câteva îndemnuri pentru cei căzuți în păcatul adulterului pot fi de folos în astfel de împrejurări:

1) Roagă-te pentru iertare din partea lui Dumnezeu, dar și pentru putere de a nu mai cădea în același păcat. Dumnezeu nu va întârzia să-ți ofere pacea iertării, dacă pocăința ta e sinceră.

2) Evită orice cale și mijloc prin care ai putea recădea în același păcat. Evită filmele decadente, site-urile cu subiecte și imagini imorale, emisiunile TV și literatura care te incita la desfrâu. Spune un categoric: Nu! tuturor acestora și reorientează-te spre preocupări nobile.

3) Când pierzi cărarea pe munte, trebuie să te întorci până la locul în care ai văzut ultimul marcaj. Când ai pierdut romantismul primilor ani de căsnicie, întoarce-te la clipele plăcute de la început și împrospătează-le. O plimbare în natură, un buchet de flori, o excursie pe munte pot trezi amintirile plăcute ale începutului și pot înviora relația.

4) Nu-l neglija pe cel de lângă tine chiar dacă au trecut ceva ani peste relația voastră. Caută să-l faci mereu fericit, fiind mereu disponibil pentru el. Nu fii mereu prea obosit sau prea ocupat ca să-i acorzi atenția după care tânjește. În felul acesta ispita de a căuta alte brațe care să-l primească va dispărea. Orice clipă și orice efort depus pentru întărirea relației își merită locul.

5) Inventează noi modalități de manifestarea a afecțiunii și caută să-i faci tovarășului de viață mereu surprize plăcute. În felul acesta afecțiunea reciprocă va căpăta durabilitate de diamant odată cu trecerea anilor, fiind ferită de orice deraieri morale.

Dacă te simți vinovat în vreun fel de călcarea Poruncii a șaptea și dorești cu adevărat împăcarea cu Dumnezeu, dar te îndoiești că El te va primi din nou, nu uita cuvintele spuse de o supraviețuitoare a lagărelor de exterminare naziste, Corrie Ten Boom:

 „Nu există o groapă a păcatului mai adâncă decât profunzimea iubirii lui Dumnezeu.”

Lori Balogh

 

Referințe:

(1) Will și Ariel Durant, Civilizații Istorisite, Ed. „Prietenii Cărții, București”, 2005, vol. 18, pag. 270

(2) Idem, pag. 271

(3) Idem, pag. 290

(4) Idem, pag. 337

(5) Revista Felicia, an 3, nr. 114, joi, 11 septembrie 2008, disponibil pe:

http://www.revistafelicia.ro/da_Presedintii_Americii_sufera_de_adulter_1000784.htm

(6) P.Popovici, Evanghelia pentru lumea de azi, pag. 42

(7) Potrivit NetBridge, publicat în „Gândul”, 20 septembrie 2008, disponibil pe http://www.gandul.info/actualitatea/romanii-intre-maniacii-porno-planetei.html?3927;351130

(8) Joe Crews, „Creeping Compromise”, Frederick, Md, Amazing Facts, 1977, pag. 94‑101