Moartea clinică și experiențele extracorporale
Un fenomen contemporan
Interesul față de subiectul experiențelor extracorporale a trecut demult dincolo de granițele unor preocupări din sânul bisericii. Internetul este plin de mărturii ale unor persoane care au trecut prin astfel de experiențe, încercând să redea „trăirile” pe care le-au avut în acest timp. Presa scrisă face din acest subiect titluri de primă pagină, iar literatura abundă în lucrări pe această temă.
Probabil cea mai cunoscută carte în domeniu este cea a psihiatrului american Dr. Raymond Moody, „Viața după viață” (Mockingbird Books, Atlanta, 1975), în care autorul redă experiențele a sute de oameni care au trecut prin moarte clinică. Cartea a ajuns un bestseller, având o vânzare de peste două milioane de exemplare. Cartea Dr. Moody a trezit un interes imens față de subiect, cercetările sale în domeniu fiind urmate de cele ale Dr. Elisabeth Kubler-Ross, precum și de studiile științifice ale Dr. Osis și Dr. Haraldsson.
O continuare a primei sale cărți o reprezintă lucrarea „Cugetări asupra vieții de după moarte” (A Bantam-Mockingbird Book, 1977) , în care Dr. Moody aduce mai multe observații asupra subiectului. După scrierea lor, Dr. Moody a căzut însă în plasa ocultismului. Într-o lucrare recentă intitulată „Caming back” („Întoarcerea”), el vorbește despre delirul hindus al reîncarnării.
În America, numărul celor care au trecut printr-o astfel de experiență este tot mai mare, fenomenul devenind oficial începând cu 1982. În acest an, moștenitorul celui mai prestigios institut de sondaje din lume, George Gallup junior, a făcut un sondaj pe întregul teritoriu al SUA pentru a afla numărul cetățenilor americani care au trăit experiența morții clinice. Rezultatul sondajului a fost uluitor: circa 8 milioane de americani avuseseră trăiri de acest gen. Sondaje mai recente arată că numărul a crescut la 13 milioane în 1998, ceea ce reprezintă un procent de circa 5% din populație.
Interesul față de astfel de experiențe neobișnuite se regăsește și în sânul bisericilor creștine care au în dogmele lor învățătura despre nemurirea sufletului. Motivul este de la sine înțeles: susținătorii ideii de nemurire a sufletului găsesc în așa-zisele experiențe extracorporale din timpul morții clinice dovada că sufletul supraviețuiește momentului decesului. O dovadă în acest sens este poziția Bisericii Catolice cu privire la aceste experiențe:
„Poziția Bisericii Catolice este foarte clară: spiritul supraviețuiește funcțiunilor biologice. Punctul de vedere al Bisericii este în deplină concordanță cu cele mai moderne descoperiri: Nimic nu se pierde, nimic nu se creează, totul se transformă. Experiențele de revenire din moarte clinică sunt un argument sau o dovadă a existenței lui Dumnezeu, dar nu sunt o demonstrație. Sunt un argument că există viață dincolo de această viață”, spune preotul greco-catolic Dumitru Suciu. (1)
Biserica Ortodoxă este și ea interesată de astfel de fenomene, însă recomandă prudență maximă în aprecierea lor: „Cu toate acestea, în plan mai amplu omul credincios trebuie să fie foarte precaut cu toate vedeniile și experiențele mistice” (2)
Într-un articol intitulat: „Poziția ortodoxă vis-a-vis de mărturiile persoanelor ce au supraviețuit morții clinice”, autorul afirmă: „Noi credem că oamenii ce au suportat moartea clinică încă nu au fost în adevăratul rai sau iad, ci numai au contemplat și au presimțit acele stări.” (3)
Bisericile protestante și neoprotestante (cu excepția Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și a Martorilor lui Iehova, care nu acceptă doctrina nemuririi sufletului) acordă o atenție sporită experiențelor din timpul morții clinice. Site-urile unor biserici neoprotestante sunt pline de mărturii ale unor credincioși care afirmă că au trăit experiența urcării la cer sau a coborârii în iad, în timpul morții clinice.
Cei interesați pot accesa site-ul: http://www.crestinul.ro/iadul.htm#_O_VEDENIE_A unde pot citi articolul lui John W. Reynolds, intitulat „Patruzeci și opt de ore în iad”. Este mărturia unui hoț de cai notoriu din Jefferson Country despre orele petrecute în iad în timpul morții clinice.
Orice om care iubește adevărul trebuie să se întrebe cu toată sinceritatea:
– Mărturiile despre experiențele din timpul morții clinice sunt demne de luat în serios?
– Redau ele realitatea vieții după moarte sau sunt o mare amăgire?
– Ce are de spus știința în această privință?
Și, mai ales,
– Ce are de spus Cuvântul lui Dumnezeu în legătură cu adevărata stare a omului în moarte?
Fără o aplecare serioasă și lipsită de prejudecăți asupra subiectului, riscul de a aluneca spre misticism este enorm.
Moartea clinică
Dezvoltarea științei medicale a impus necesitatea stabilirii momentului în care pot fi prelevate organele vitale precum inima, rinichii, ficatul și plămânul în vederea transplantului. Dacă prelevarea de cornee, oscioare auditive, piele sau meninge poate fi făcută cu până la 20 de ore după decesul unei persoane, prelevarea organelor vitale este legată de o bună circulație a sângelui. A apărut astfel necesitatea de a defini mai clar moartea. În 1968 s-a format o comisie ad-hoc, alcătuită din medici, juriști și teologi de la Harvard Medical School din SUA, care a stabilit criteriile de diagnosticare a morții, criterii valabile și astăzi. În Raportul Harvard apare o noțiune nouă: „moartea clinică”. Ce este aceasta?
În cursul nr. 1 de medicină legală (4) care este predat studenților mediciniști, sunt prezentate câteva elemente de tanatologie medico-legală (de la tanatos, zeul morții la greci și logos, cuvânt, idee, rațiune). Tanatologia studiază problematica morții organismului uman pe care o descrie în cele trei etape ale ei:
1) Agonia („viața redusă”)
Termenul provine de la grecescul „agon” („luptă”) și se referă la perioada premergătoare morții. Este etapa „luptei” dintre viață și moarte, în care predomină fenomenele tanatologice, prevestitoare ale morții. În această etapă se produce o diminuare a funcțiilor vitale (cardio – vasculare și respiratorie) și alterarea, până la dispariție, a funcțiilor vieții de relație.
Agonia cuprinde și ea mai multe faze:
– faza euforică, de preagonie, în care omul se afla într-o stare de excitație psiho-motorie (mișcări dezordonate). Omul este neliniștit, respirația este superficială și rapidă (trahipnee), însă regulată. Uneori individul este logoreic (vorbește mult).
– faza de privire fixă, în care apar transpirații reci, extremitățile devin cianotice (învinețirea lor), respirația devine neregulată, iar pulsul devine slab.
– faza de imobilitate, în care extremitățile se răcesc și simțurile dispar progresiv. Întâi dispare văzul, ultimul simț care dispare fiind auzul.
Agonia poate dura, în funcție de cauza care a provocat decesul, de la câteva secunde la câteva zile. În cazul unor boli cronice sau al hemoragiilor interne, agonia poate dura chiar zile, în timp ce în cazurile de intoxicații sau asfixii mecanice, ea poate dura câteva minute sau chiar secunde.
Agonia poate avea mai multe forme: 1) Agonia conștientă (individul este conștient de sine, vorbește și își urmărește parametrii funcționali: puls, ritmul respirator etc. ) 2) Agonia inconștientă sau delirantă (omul se exprimă incoerent și are halucinații) 3) Agonia alternantă (în care perioadele de luciditate alternează cu cele delirante).
După încheierea fazei de agonie, odată cu încetarea funcțiilor respiratorie și cardio-vasculară, se instalează a doua fază: moartea clinică.
2) Moartea clinică reprezintă trecerea de la viață la moartea biologică, definitivă și ireversibilă. Mai este numită și moarte relativă.
Prima funcție care dispare este cea respiratorie, urmată de cea cardio-vasculară. Etapa morții clinice durează din momentul încetării funcțiilor vitale până la instalarea leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos central. Ținând cont de faptul că neuronii sunt celule foarte sensibile la lipsa oxigenului (neuronii corticali rezistă aproximativ până la 3 minute fără oxigen, cei subcorticali, până la 5‑10 minute, iar cei din trunchiul cerebral, până la 30‑40 de minute), se consideră că moartea clinică nu poate dura mai mult de 5 minute, dacă între timp nu s-au aplicat tehnicile de resuscitare cardio-respiratorie.
În lipsa acestor intervenții de resuscitare, în etapa morții clinice se instalează leziuni ireversibile la nivelul neuronilor scoarței cerebrale (encefalopatie anoxica).
Există și situații speciale în care moartea clinică poate dura până la 15‑20 minute. Este vorba de situațiile de hipotermie în care se reduce necesarul de oxigen, prin scăderea funcțiilor organismului, inclusiv a celor vitale. Dacă în perioada morții clinice se efectuează tehnicile de resuscitare adecvate, omul poate fi readus la viață. Etapă morții clinice este comună atât morților violente, cât și a celor neviolente, indiferent de cauza care a provocat declanșarea ei.
3) Moartea biologică (definitivă, reală și ireversibilă) este etapa finală în care individul nu mai poate fi readus la viață indiferent de tehnicile de resuscitare folosite. Este etapa caracterizată prin încetarea funcțiilor vitale și apariția leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos central.
După instalarea ei, apar semnele morții. Unele organe și țesuturi mai pot manifesta semne aparent vitale, în funcție de rezistența acestora la lipsa oxigenului (creșterea unghiilor de ex. ).
Este de subliniat faptul că, în afara acestor trei etape ale morții, organismul uman poate trece și prin alte stări particulare care pot fi confundate cu etapele morții de care am amintit mai sus. Toate aceste stări particulare au în comun alterarea stării de conștiență, fiind denumite în mod incorect „stări intermediare” între viață și moarte („stări de frontieră”). Din această categorie fac parte:
– moartea aparentă („viața minimă”) – constă în reducerea accentuată a funcțiilor vitale și a activității sistemului nervos. Este o stare din care individul poate reveni la viață. Moartea aparentă se poate instala în electrocuții, hipotermii, intoxicații cu monoxid de carbon, în urma administrării unor substanțe anestezice, după emoții puternice, etc.
– coma (somnul profund) – constă într-o stare de inhibiție a activității nervoase superioare.
– sincopa – constă în pierderea bruscă și de scurtă durată a conștienței, din cauza hipoxiei (o slabă irigare cu oxigen a creierului).
– lipotimia (leșinul) – o sincopă falsă caracterizată prin pierderea de scurtă durată a conștienței, dar fără ca parametrii funcțiilor vitale să se altereze.
Având în vedere toate aceste considerații de ordin medical și etic, trebuie să ne punem serios întrebarea dacă persoanele care au relatat experiențe din timpul „morții clinice” au fost cu adevărat în moarte clinică sau au trecut pentru scurt timp prin una dintre stările particulare care pot fi confundate ușor cu moartea clinică.
Experiențe extracorporale
Mărturiile celor care pretind că au fost în moarte clinică și au revenit la viață au câteva elemente comune:
1) Decorporalizarea. Primul lucru pe care îl relatează cei ce au trăit astfel de experiențe este simțământul că își părăsesc propriul corp. Senzația este redată prin străbaterea unui tunel întunecat la capătul căruia se vede lumină. Ei rămân conștienți de ceea ce se întâmplă în jur, fără însă a putea influența cu ceva lucrurile. Adesea ei spun că își privesc propriile corpuri de sus, îi văd pe medicii care încearcă să-i resusciteze și aud tot ce se vorbește în jurul lor. Procesele de gândire sunt mult mai rapide decât în viață, senzația fiind aceea de plutire, de lipsă de durere și de ușurare. Iată una dintre numeroasele mărturii de acest gen:
„Dintr-o dată, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului și mi-am văzut trupul de sus. Știam foarte clar ce se întâmplă în momentul în care sufletul meu a ieșit din trup. M-am văzut. Am văzut-o pe Lucia. În momentul acela am gândit foarte liber. Nu aveam nicio durere, nu aveam nicio confuzie. Știam că sunt eu, adevăratul eu, sufletul meu, că sunt ieșit din trup și că am murit la propriu.” (5)
2) Întâlnirea cu rude, prieteni și cunoscuți decedați.
„Acolo erau mămica mea, bunicii mei, acolo era Laurențiu, prietenul meu care a plecat. Acolo erau mulți oameni pe care îi cunoșteam. Mă strigau să mă duc acolo. Ei au ieșit în fața porții, spunând: „Vino! Vino! Vino! Vino!”. Parcă era o galerie. Mă simțeam fantastic.” (6)
Uneori, persoanele readuse la viață povestesc că s-au întâlnit nu cu rude sau cunoscuți, ci cu persoane complet necunoscute, așa cum este dat exemplul în cartea Dr. Moody.
3) Întâlnirea cu o ființă de lumină.
Majoritatea oamenilor povestesc despre apariția unei lumini pe care o identifică cu o stare de pace, de dragoste. Mulți o identifică cu o ființă plină de căldură și iubire, față de care persoana în cauză este atrasă ca de o forță magnetică. Recunoașterea acestei ființe depinde, se pare, de educația religioasă primită: unii afirmă că ființa este Christos, alții văd îngeri… Toți afirmă însă ca ființa este trimisă să-i călăuzească.
„Am început să urc și, la un moment dat, de undeva din cer a început să curgă peste mine un fascicul de lumină. Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parcă sub formă lichidă. Curgea, iar eu urcam prin ea. La un moment dat, fasciculul acela s-a făcut tot mai mare, norii s-au dat la o parte, m-am ridicat deasupra pământului și am plecat. În timp ce urcam, dintr-o dată am început să aud muzică. Era o asemenea muzică cum pe pământ nu există. Undeva, departe, am văzut ceva mare și alb. De după obiectul acela uriaș și alb curgea spre mine acel râu de dragoste, de fericire, de bucurie pe care nu știu să-l descriu.” (7)
Uneori, în legătură cu această ființă de lumină, muribundul vede tot filmul vieții sale derulându-se prin fața sa, sau aude întrebări de genul: „Ești pregătit să mori?” sau „Ce ai făcut bun în viață?”
4) Reîntoarcerea în corpul fizic
Cei care relatează experiențele lor extracorporale mărturisesc ca ajung la o limită peste care nu pot trece, fiind nevoiți să se întoarcă în trupurile lor. Reîntoarcerea este adesea instantanee și violentă, ea producându-se și în lipsa acestei limite amintite. Dezamăgirea persoanei revenite la viață este de nedescris, în contrast cu bucuria medicilor și a rudelor.
„Am trecut printr-un tunel gri. Mă simțeam ușor și liber. Parcă auzeam și o muzică liniștitoare. Când am ieșit din tunel, am ajuns la o barieră, cum sunt cele vechi de cale ferată, vopsite în alb și roșu. După barieră se întindea o pajiște verde, plină de flori. În stânga sus, era o lumină galbenă foarte puternică și foarte plăcută. Am dat să mă aplec, să trec pe sub barieră, dar am auzit o voce care-mi spunea să mă întorc înapoi, că nu mi-am terminat misiunea. Îmi părea foarte rău, dar îmi dădeam seama că nu mă pot împotrivi. Aș fi vrut, totuși, să rămân acolo” (8)
După încheierea unei astfel de experiențe, individul își găsește foarte greu cuvintele prin care să exprime ceea ce pretinde că a trăit.
Câteva observații utile
Mărturiile persoanelor care pretind că au fost în moarte clinică sunt într-adevăr impresionante. Cele mai multe dintre ele vorbesc despre lumină, pace și iubire, despre îngeri și ființe dragi, despre câmpii pline de verdeață și flori. Există însă și mărturii care vorbesc despre întuneric, ființe hidoase, gemete, foc și chin veșnic, toate fiind asociate iadului. Înainte însă de a trage niște concluzii, sunt necesare câteva observații:
1) Moartea clinică în care se presupune că au fost toți cei care pretind că au avut astfel de experiențe nu este adevărata moarte. Ea mai este numită și „moarte relativă”, tocmai pentru că din moarte clinică există șansa ca un om să revină la redobândirea tuturor funcțiilor vitale. Iată ce susțin medicii cu privire la acest subiect:
„Moartea clinică lasă șansa revenirii la viață. Când se ajunge în moarte cerebrală – fază în care se mai pot face doar prelevări de organe interne în vederea transplantării – este prea târziu.” (9)
Așadar, adevărata moarte este cea biologică, cerebrală, când în scoarța cerebrală apar leziuni ireversibile și tehnicile de resuscitare nu mai au nicio șansă de a-l readuce la viață pe cel decedat. Însuși Cuvântul lui Dumnezeu afirmă că în moarte nu mai există nici conștiență de sine, nici inteligență, sentimente, memorie sau activitate (vezi Eclesiastul 9, 5.6.10; Psalmul 6, 5, etc.). Toți cei care relatează experiențe din „lumea de dincolo” se găsesc de fapt tot în lumea de aici, în această viață.
2) Analizând mărturiile conținând astfel de experiențe, se constată că ele sunt strâns legate de mediul cultural și religios în care au trăit acele persoane. Mai mult decât atât, se constată că detaliile declarațiilor variază în cadrul aceleiași culturi, de la o epocă la alta. Mărturiile din secolul nostru se deosebesc de cele făcute acum un secol sau două, chiar dacă indivizii aparțin aceleiași culturi și religii. Acest fapt dovedește că aceste mărturii sunt strâns legate de ideile preconcepute pe care indivizii le au în legătură cu moartea, fiind influențate de credințele lor religioase.
Dacă astfel stau lucrurile, se ridică o întrebare justificată: Oare realitatea „lumii de dincolo” (dacă ea există cu adevărat!) variază în funcție de cultura și religia fiecărui om? Nu ar fi logic să existe descrieri similare, indiferent de epoca, religia sau cultura în care au trăit cei care relatează aceste experiențe? Există oare un rai și un iad pentru omul secolului al 21‑lea, un altul pentru omul secolului trecut, un altul pentru creștini și un altul pentru necreștini?
3) Dacă aceste experiențe ar fi reale, se ridică o altă întrebare: De ce ar proceda Dumnezeu în felul acesta? Ca să le arate oamenilor că există și o altă realitate decât cea a acestei vieți? Finalul Parabolei bogatului și săracului Lazăr (Luca 16, 19‑31 – Atenție! Este vorba doar de o parabolă!), ne arată că nu acesta este modul obișnuit prin care Dumnezeu vrea să-i convingă pe oameni cu privire la adevăr.
„Dialogul” dintre Avraam și bogatul aflat în locuința morților este plin de învățături în acest sens: „Bogatul a zis: „Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiți pe Lazăr în casa tatălui meu, căci am cinci frați, și să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină și ei în acest loc de chin.” Avraam a răspuns: „Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame,” a zis el,” ci dacă se va duce la ei cineva din morți, se vor pocăi.” Și Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise și pe Prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți.” (Luca 16, 27‑31)
Nu, Dumnezeu nu se folosește de morți pentru a-i converti pe cei vii. Metoda aceasta nu face parte din planurile Sale de a-i mântui pe oameni. Dacă oamenii nu se lasă convinși de adevăr și nu se convertesc datorită Scripturilor, ei „nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți.” (vers. 31)
Avem și o dovadă biblică: Lazăr (nu există niciun indiciu că este același Lazăr din parabolă) a fost înviat după patru zile de stat în mormânt și totuși, cărturarii și fariseii nu au crezut în Iisus. Dimpotrivă, în ura lor față de Mântuitorul, au plănuit să-l ucidă și pe Lazăr, distrugând în felul acesta una dintre cele mai mari dovezi ale mesianității Sale (vezi Ioan 11, 47‑53).
4) Nu de fiecare dată o persoană revine la viață din moarte clinică povestește experiențe de felul celor amintite. În multe cazuri există o tăcere absolută. De ce? Răspunsul este simplu: Pentru că oamenii nu au ce povesti.
Dacă ne referim la exemplele biblice în care avem de-a face nu cu morți relative sau aparente, ci cu moartea reală, definitivă, tăcerea este evidentă. Fie că este vorba de cei înviați în timpurile Vechiului Testament ( vezi 2 Regi 4, 8‑37 – învierea fiului sunamitei de către Elisei), fie că e vorba de cei înviați în timpurile Noului Testament ( vezi Luca 7, 11‑17 – fiul văduvei din Nain; Marcu 5, 21‑43 – fiica lui Iair; Ioan 11, 1‑46 – Lazăr; Faptele Apostolilor 9, 36‑42 – Tabita; Faptele Apostolilor 20, 7‑12 – Eutih), niciunul dintre aceștia nu relatează experiențe extracorporale de genul celor amintite. De ce? Pentru simplul motiv că nu le-au avut, dovedind că Biblia are dreptate când afirmă că în moarte nu există stare de conștiență (vezi Eclesiastul 9, 5.6.10).
Dar tăcere întâlnim nu doar în cazurile biblice amintite, ci și în zilele noastre. Cunoscutul om de afaceri român, Silviu Prigoană, povestește despre accidentul pe care l-a avut la 22 de ani, în urma căruia și-a pierdut piciorul. În 1984, Silviu Prigoană a suferit trei operații în urma unui accident de muncă petrecut pe când lucra ca frigotehnist la o fabrică din Gherla. Iată ce relatează dansul în legătură cu acest accident
„În cele trei luni cât am fost internat, am suferit trei operații, pentru că mi se tot cangrena piciorul. Trebuia să-mi taie din el. La cea de-a treia operație am intrat în moarte clinică. A durat cam 20 de minute, după cum mi-a spus medicul anestezist. Poate că n-au fost 20 de minute, că medicul era cam bătrân, poate au fost 8 sau 10 minute, dar știu că am fost în moarte clinică”, a mai povestit Silviu Prigoană, care a infirmă teoria conform căreia cei care se află în această stare plutesc ori trec printr-un tunel, la capătul căruia văd „îngerași și luminițe”. „Astea-s vrăjeli, fabulații. Ești mort și gata! Eu, unul, n-am văzut nimic din toate astea! Ce credeți, că dacă aș fi văzut îngerași, nu m-aș fi lăudat și eu?! Eu n-am văzut nimic!” a conchis, pe un ton relaxat, milionarul clujean.” (10)
5) Cercetările științifice din ultimii ani au dus la obținerea în laborator, fără o aparatură prea sofisticată, a acelorași stări și experiențe pe care le relatează unii dintre cei ce au revenit din moartea clinică.
Primul stadiu pe care mărturisesc că îl parcurg aceste persoane este cel al părăsirii corpului, având un sentiment de ușurare, calm și plutire. Omul vede adesea scene și întâmplări din viața personală, dar dintr-o perspectivă diferită – aceea de spectator. Aceste trăiri extracorporale sunt aduse ca argument în favoarea ideii de nemurire a sufletului.
În laborator însă, au putut fi obținute exact aceleași trăiri și experiențe, fără ca persoana să se afle în moarte clinică. Profesorul neurolog Olaf Blanke, împreună cu colaboratorii săi de la Spitalul Universitar din Geneva, au obținut mărturii ale unor experiențe extracorporale din partea unei paciente supusă unui astfel de experiment, folosind electrozi pentru stimularea cortexului drept. (11)
Al doilea stadiu descris este senzația de parcurgere a unui tunel luminos, simțind și o adiere de vânt. Psihologul american Susan Blackmore este de părere că senzația de lumină se produce datorită unei creșteri temporare a activității cortexului vizual, în condițiile în care lipsa de oxigen reduce inhibiția fiziologică operată de unele celule asupra altora. Această activitate mai ridicată decât cea normală din cortexul vizual produce senzația parcurgerii unui tunel luminos. Aceeași senzație poate fi provocată și în laborator, în lipsa hipoxiei.
„Cu toate că aceste relatări par fabuloase, știința a reușit să explice o parte din ele. Datorită faptului că în momentul morții, corpul suferă modificări fizice și chimice, ca scăderea tensiunii arteriale și micșorarea cantității de oxigen care ajunge la creier, celulele nervoase ale creierului încetează să mai funcționeze. Centrul văzului este primul afectat, iar imaginile sunt percepute tot mai greu. Aceasta duce la senzația perceperii unei lumini strălucitoare înconjurată de întuneric, percepție care apare în memorie sub forma unui tunel.” (12)
O teorie revoluționară cu privire la ceea ce se întâmplă cu organismul uman în clipele dinaintea morții a fost lansată în 1981 de doctorul Ronald Siegel, psiholog la Universitatea din Los Angeles:
„În momentul în care simte că se apropie moartea, organismul eliberează automat o enormă cantitate de droguri sinaptice”. Traducând limbajul științific, acea stare de euforie de care vorbesc cei întorși la viață nu ar fi, potrivit lui Siegel, decât un proces chimic. Ca și cum subiectul ar fi drogat!” (13)
Concluzii
Biblia ne învață ca „Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbește prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le dă înștiințări și le întipărește învățăturile Lui, ca să -l abată pe om de la rău și să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de groapă și viața de loviturile sabiei.” (Iov 33, 14‑18).
Nu putem nega faptul că uneori, în situații excepționale și hotărâte doar de Dumnezeu, El poate transmite un mesaj personal unui om aflat într-o stare de viață minimă, cu scopul de a-l ajuta să-și îndrepte căile după ce va reveni la o viață normală. Dar nu trebuie să omitem două amănunte importante:
1) Dacă Dumnezeu poate proceda în felul acesta, El o face doar atunci când în trup există încă viața, fie ea chiar la parametri scăzuți, având scopul de a-l întoarce de pe căile lui greșite.
2) Chiar dacă ar fi reale, experiențele extracorporale din moartea clinică nu dovedesc în niciun fel continuarea vieții dincolo de momentul decesului. Așa cum am subliniat deja, „trăirile” și senzațiile relatate de unele persoane pot fi obținute și prin simulări în laborator, fără ca persoanele să se afle în moarte clinică. Ele aparțin vieții, nu stării de moarte.
Ce se află dincolo de pragul mormântului? Acolo se află, așa cum afirmă Biblia, „locul tăcerii” (vezi Psalmul 115, 17). Unul singur ne poate răspunde la această întrebare: Cel care a gustat cu adevărat moartea, dar S-a întors din ea biruitor asupra ei: „Nu te teme ! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă. Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale locuinței morților.” (Apocalipsa 1, 17up. -18)
Creatorul vieții și al tuturor lucrurilor din Univers este singurul care ne poate spune ce e dincolo de moarte. Și Biblia, Cuvântul Lui, este plină de mărturii în acest sens:
– În moarte nu există conștiență de sine (vezi Eclesiastul 9, 5)
– În moarte nu există înțelepciune (vezi Eclesiastul 9, 10)
– În moarte nu există sentimente (vezi Eclesiastul 9, 6)
– În moarte nu există activitate (vezi Eclesiastul 9, 10)
– În moarte nu există dialog, comunicare (vezi Psalmul 115, 17; 88, 10‑12)
– În moarte nu există laude la adresa lui Dumnezeu (vezi Isaia 38, 18 pp; Psalmul 115, 17)
– În moarte nu există speranță (vezi Isaia 38, 18 up.)
– În moarte nu există memorie (vezi Psalmul 6,5; 88, 12)
Și totuși, moartea nu este un punct. Christos a biruit moartea prin propria Sa jertfă, făcând ca deasupra oricărui mormânt să strălucească speranța învierii și a unei vieți fără de sfârșit. O viață cât viața lui Dumnezeu!
Aceasta este adevărata nădejde a creștinului! Nu raiul, nu iadul, nu purgatoriul, inventate de oamenii care i-au dat crezare mai degrabă „șarpelui celui vechi” (vezi Apocalipsa 12, 9) decât Creatorului, ci învierea prin puterea Celui care mărturisește despre Sine: „Eu sunt învierea și viața! Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11, 25)
Lori Balogh
Referințe:
(1) http://www.clujeanul.ro/cluj/marturii-de-dincolo-de-moarte-2396662
(2) http://www.odaiadesus.ro/tunel.html
(3) http://www.geocities.com/levitki/opinii/moartea.htm
(4) http://facultate.regielive.ro/cursuri/medicina/medicina_legala-67163.html
(5) http://eseuri.resursecrestine.ro/eseuri-Interviu—Moarte-clinica-Suntem-un-abur-ce-piere-934.htm
(6) Idem
(7) Idem
(8) http://www.clujeanul.ro/cluj/marturii-de-dincolo-de-moarte-2396662
(9) Idem
(10) Idem
(11) http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/2266740.stm
(12) http://ro.wikipedia.org/wiki/Moarte_(mitologie)
(13) http://www.clujeanul.ro/cluj/marturii-de-dincolo-de-moarte-2396662
Si eu am fost in moarte clinica! A durat aprox 5 min….am inteles ca a contat cv ca nu am depasit 5 min, dar eram destul de aproape….. Nu am ramas cu sechele cv, insa un singur lucru mi s-a intamplat: exact din acea zi eu functionez dupa un alt fus orar (si mi se intampla div lucruri ciudate)…nu stiu…probabil in acel moment a fost afectat intr-o oarecare masura hormonul somnului- melatonina ! Bine ca nu am ramas cu alte sechele…O experienta unica, nu se poate explica in cuvinte. Si nici nu se poate uita….e si acum destul de proaspat in mintea mea acest episod din viata mea !
Pacea Mantuitorului nostru sa va inunde inima, frate Eugen,
Cu ajutorul Domnului, m-am obisnuit si cu injuraturi, blesteme si cuvinte rostite in spiritul lumii acesteia de unii frati crestini. Insa pentru mine este mai importanta parerea Domnului, nu a oamenilor. Multumesc pentru incurajare si atitudine, si Domnul sa va rasplateasca impreuna simtire.
Va doresc sa aveti parte de acele binecuvantari ceresti de care aveti cea mai mare nevoie in anul pe care tocmai l-am inceput.
Cu dragoste frateasca,
Lori B.
Pacea Domnului Isus Hristos să fie în inima dumneavoastră, frate Lori.
Vă îmbrățișez cu dragoste din dragostea Mântuitorului nostru iubit.
Nu puneți la inimă cuvintele fratelui Constantin.
Să ne rugăm împreună pentru dânsul și Domnul bun poate transforma iarăși pe neînduplecatul Saul în fratele drag Pavel.
As putea sa reproduc aici sute de mesaje care contin urari de binecuvantare din partea cititorilor. Mesajul dv. este o nota discordanta. Pe cine sa cred: pe cei care binecuvinteaza, sau pe cei ca dv., care blestema ?
Va rog sa nu mai postati niciun comentariu, caci va fi igonorat. Blogul acesta are scopul de a duce Evanghelia la cat mai multi oameni, nu sa adune gunoaiele care ies din inimile unor oameni nenascuti din nou.
„Cum sare vrabia incoace si incolo, si cum zboara randunica, asa nu nimereste blestemul neintemeiat” ( Proverbe 26, 2)
„Dar Eu va spun: „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va prigonesc si va asupresc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri…” ( Matei 5, 44.45 )
Sunt fericit ca Dumnezeul in care cred nu este ca teologii ca „(te)ologesc” credinta curata si adevarata a Mantuitorului nostru. Ma rog ca Bunul Dumnezeu sa nu ia in considerare rautatea dv., si sa va dea pocainta sincera. Altfel, s-ar putea ca rautatea de care dati dovada sa se intoarca asupra capului dv., asa cum au cerut evreii care au cerut rastignirea Mantuitorului.
Ei ce sa-ti spun esti o persecutata tu. Nu esti o cucoana, asa este, si nici vreo martira esti o ratacita si o eretica. Iar fata de „lupii care au intrat in turma lui Hristos” n-am nici respect nici consideratie. Nu esti nicio sora mai mica in Hristos esti o satanista si o ratacita. Si ceea ce este mai grav induci lumea in eroare cu ratacirile tale. Dar ce sa vezi, la turma asta mai sunt si caini de paza. Ti-am dat cateva citate biblice si cateva indemnuri scripturistice impotriva interpretarilor tale absolut halucinante si eretice, dar ma indoiesc profund ca ai intentia sa te intorci din ratacirea dumitale. Ce sa zic, sa fii afurisita cu toata invatatura ta ratacita, daca nu te intorci la ortodoxie. Pana la urma nici nu cred ca esti ortodoxa(dupa nume banuiesc ca esti catolica). Am dat de site-ul tau cu totul si cu totul intamplator, cautand un pasaj scripturistic, semn ca ai audienta si asta este si motivul pentru care ai primit blestemul, pentru ca duci sufletele in ratacire. Pe eretici Sfantul ioan Gura de Aur ii numeste ucigasi de suflete. Deci nici mila nici respect fata de rataciti care invata eresul in poporul lui Dumnezeu. Asa ca, sa fii anatema eretico.
Asa cum am afirmat in comentariul anterior, nu am intentia sa intru in polemica cu dv. Iar acum, dupa ultimul dv. comentariu, lipsit respectul elementar de care ar trebui sa dea dovada un crestin, cu atat mai putin nu doresc sa continui acest dialog.
O singura precizare: nu sunt o „cucoana”, asa cum insinuati dv.( oare ati gasit undeva in Evanghelie ca Mantuitorul S-a adresat vreunei femei in felul acesta ? ), ci un frate mai mic si umil al Domnului nostru Iisus Christos. In rest, Domnul sa va ierte pentru spiritul intolerant de care dati dovada fatza de cei care inteleg Scriptura altfel decat ati fost invatati de profesorii dv. de „teologie”. Si Saul din Tars i-a persecutat pe primii crestini, pana ce Domnul i-a luminat mintea si si-a indreptat viata. Insa, depinde de alegerea fiecaruia…
Nu stiu ce ‘teologie biblica’ predici dumneata. Eu sunt absolvent de teologie pastorala ortodoxa si iti spun ca raspandesti numai erezii. „Femeie tie iti spun, in Biserica taci” este indemnul Apostolului Pavel referitor la teologie si preotie; adica femeia care are de cap pe barbat nu poate sluji lui Dumnezeu ca preot si teolog. Dar poti avea decenta sa asculti atunci cand ti se spune ca te-ai ratacit. Pana la urma este problema dumitale ce crezi, doar nu mai duce si pe altii in erezie. Sinodul III ecumenic a dat anatemei orice filozofie de esenta greaca asa ca Biserica si teologia ortodoxa nu se ghideaza dupa ele cum fals enunti. Exista teologia patristica care nu vine de la diavol cum eretic raspandesti dumneata ci de la Hristos Dumnezeu. Apoi faci niste afirmatii halucinante cu privire la starea sufletului dupa moarte, desi Evanghelia spune clar ca exista o judecata a sufletelor. Fiecare individ in parte este cu trup personal si suflet personal. Lazar se scoala din morti tot Lazar ca si fiica mai marelui sinagogii din Iair cu personalitatea si caracteristicile fiecaruia. Iar despre saracul care a murit Scriptura zice asa: „Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam.” Iata deci ca moartea este doar a trupului si exista viata vesnica, constienta, a sufletului dupa moarte. In ce priveste pe Lazar stim din Sfanta Traditie ca acesta povestea ce a vazut pe lumea de dincolo(Lazar a devenit Episcop al Bisericii deci din nou impotriva ereziilor pe care le raspandesti cum ca Biserica a deturnat invatatura Lui Dumnezeu sau ca Lazar a tacut!!!!!). Si ce a vazut Lazar? Iadul cucoana, caci Hristos nu inviase din morti ca sa refaca omului drumul spre Rai. In ce priveste starea sufletelor dupa moarte, ti-o spune Hristos: iad sau rai. Moartea este doar a trupului. De fapt moartea este prezentata in Biblie ca fiind despartirea sufletului de trup: ‘nebune, in noaptea aceasta for cere SUFLETUL TAU de la tine, dar cele ce ai zidit cui vor ramane?”. Deci iata ca Scriptura de care vorbesti dumneata spune foarte clar in nenumarate locuri ca moartea este despartirea sufletului de trup . Asa ca sufletul, despre care Scriptura spune ca este ‘chipul lui Dumnezeu” in om, este nemuritor fiind de esenta duhovniceasca, adica nemateriala. Nu intru in explicatii teologice mai amanuntite cu dumneata, dar inceteaza sa mai raspandesti teorii ratacite. „De omul eretic dupa intaia si a doua mustrare departeaza-te”. Eu mi-am facut datoria si ti-am atras atentia ca esti in erezie mai departe fa ce vrei. Am incheiat orice discutie cu dumneata.
Va salut cu multa stima si consideratie,
Cu privire la subiectul (ne)muririi sufletului, eu am ales teologia biblica, nu pe cea a lui Platon. Nu voi intra in polemica cu dv., deoarece ceea ce am avut de spus pe aceasta tema am postat deja in mai multe articole:
https://www.loribalogh.ro/2013/12/starea-omului-in-moarte/
https://www.loribalogh.ro/2013/11/teoria-nemuririi-sufletului/
https://www.loribalogh.ro/2014/02/antropologie-biblica/
https://www.loribalogh.ro/2013/10/dincolo-de-mormant/
https://www.loribalogh.ro/2013/10/dincolo-de-mormant/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/ce-spune-biblia-despre-spiritismul-antic-si-modern-23/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/ce-spune-biblia-despre/
si multe altele.
De asemenea, aleg sa-L cred pe Creator, care i-a avertizat pe primii nostri parinti: „Vei muri negresit” ( Geneza 2,17 ), decat sa-l cred pe diavol, care i-a amagit pe acestia cu promisiunea: „Hotarat ca nu veti muri” ( Geneza 3,4 ).
Cu stima,
Lori B.
Doamne ajuta!
Pana la un punct ati avut decenta si coerenta, dar cand vine vorba despre credinta si realitate duhovniceasca promovati niste eresuri. In calitatea mea de teolog tin sa va combat cu putere. Dumnezeu spune: „cel ce crede in Mine chiar si de va muri VIU va fi…”. Teologia ortodoxa ne invata inca de la Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti ca sufletul ESTE PERSONAL(‘nebune in noaptea aceasta vor cere de la tine SUFLETUL TAU…”) si supus JUDECATII. Invierea este INVIEREA TRUPURILOR, sufletul este nemuritor si nu piere, iar moartea este doar despartirea tempoarara(pana la Judecata finala) a sufletului de trup. Asa se face ca noi in Biserica avem nenumarate marturii ale intalnirii dintre credinciosi si Maica Domnului, Sfinti, Ingeri etc. Doar nu afirmati ca Maica Domnului a disparut!!!!! Deasemenea avem nenumarte cazuri de Parinti vazatori cu duhul(darul inainte vederii) care stiu starea Sufletelor dupa moarte, care vad inaltarea(sau doamne fereste coborarea) sufletelor dupa moarte. Dar cea mai puternica marturie este a Scripturii care arata clar ca invierea este a trupurilor si ca sufletele sunt nemuritoare. Citatele din psalmi se refera la credinta iudaica care nu avea Mantuitor si ii vedea sufletului locul in ‘casa mortilor’. Am deci rugamintea in calitatea mea de invatator al Bisericii sa nu mai inspaimantati oamenii si sa nu-i mai duceti in erezie. Rezumati-va la ce stiti si lasati Tainele lui Dumnezeu pentru cei ce au fost chemati sa le predea poporului.
Sorina, nici prin cap nu mi-a trecut sa te jignesc. Nu-mi sta in caracter si nu am facut acest blog ca sa-i jignesc pe cititorii mei. Daca tu ai interpretat astfel afirmatia mea cu privire la modalitatea in care trebuie sa ne apropiem de Cuvantul lui Dumnezeu, te asigur ca nu aceasta a fost intentia mea. Am vrut sa afirm ca unele adevaruri sunt atat de clar prezentate in Biblie, incat unui om nu-i trebuie decat bun simt ca sa le descopere. Spun asta pentru ca sunt in lume destui care se apropie de Biblie cu ipocrizie , scotand din ea ceea ce Dumnezeu nu a intentionat sa ne comunice. Imi cer scuze daca ai inteles ca fac referire la tine…
Cat despre „munitia’ la care faci referire, termenul este cu totul nefericit. Eu nu am intentia sa „omor” pe nimeni pe acest blog. Spatiul acesta il consider doar un mijloc de a prezenta viziunea mea cu privire la unele subiecte. Cei care nu sunt de acord cu aceasta viziune sunt liberi sa aiba propria lor viziune si sa o exprime in propriile lor comentarii, cu conditia ca acestea sa fie decente. Primesc, din nefericire, si destule injuraturi ( uneori din partea unor fete bisericesti !), pe care, din respect fatza de cititori, trebuie sa le sterg, nedorind sa transform blogul intr-o lada de gunoi a limbajului uman.
Nu, „munitia” nu s-a terminat ! Daca esti interesata sa citesti despre subiectul naturii umane si a starii omului in moarte, , iti dau mai jos link-urile cu toate articolele pe care le-am postat deja pe blog:
https://www.loribalogh.ro/2010/10/159/
https://www.loribalogh.ro/2010/10/2-cultul-mortilor-in-credintele-de-ieri-si-de-azi/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/dincolo-de-pragul-mormantului-originea-ideii-de-nemurire-a-sufletului-3/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/dincolo-de-pragul-mormantului-crestinismul-invata-de-la-paganism-4/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/dincolo-de-pragul-mormantului-iadul-mit-sau-realitate-5/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/dincolo-de-pragul-mormantului-adevarul-despre-iad-6/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/dincolo-de-pragul-mormantului-raiul-7/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/dincolo-de-pragul-mormantului-pilda-bogatului-si-saracului-lazar-8/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/dincolo-de-pragul-mormantului-moartea-clinica-si-experientele-extracorporale-10/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/dincolo-de-pragul-mormantului-de-ce-nu-cred-in-nemurirea-sufletului-9/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/ce-spune-biblia-despre-spiritismul-antic-si-modern-23/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/ce-spune-biblia-despre-rai-20/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/ce-spune-biblia-despre-iad-19/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/ce-spune-biblia-despre/
https://www.loribalogh.ro/2010/11/ce-spune-biblia-despre-natura-omului-17/
https://www.loribalogh.ro/2010/12/natura-omului/
https://www.loribalogh.ro/2010/12/spiritismul-antic-si-modern/
Acestor 17 articole le vor urma si altele, daca va fi voia Domnului, legate de antropologia biblica.
Sorina, nu „lipsa „munitiei” e problema lumii noastre, caci adevarul ne-a fost descoperit din belsug de Creatorul nostru. Marea noastra problema este ca ne-am „blindat” existenta cu tot felul de prejudecati si nu mai suntem dispusi sa acceptam adevarul clar descoperit.
Cand am spus ca timpul imi este foarte scurt, nu am vrut sa fug de confruntarea de idei. De ce as face-o ? Cand am planuit sa fac acest blog am fost constient de confruntarile inerente cu alte idei, alte opinii. Dar, crede-ma, o spun inaintea lui Dumnezeu, chiar sunt in criza de timp.
Cu privire la Luca 12, 40, foarte pe scurt:
– E vorba de o pilda a Domnului in care vorbirea este figurata, alegorica chiar. Toti comentatorii Bibliei sunt de acord ca dintr-o pilda nu pot fi scoase adevaruri doctrinale, caci s-ar ajunge la aberatii. Este evident ca si dialogul dintre Dumnezeu si acel om bogat este unul imaginar.
– Pildele ne sunt date pentru o idee centrala. In cazul de fatza, invatatura centrala ar fi aceea ca egoismul si lacomia de avere nu au niciun viitor din perspectiva lui Dumnezeu. De fapt, in vers. 15, Insusi Iisus a rezumat aceasta idee centrala.
– Termenul „suflet” apare in aceasta pilda de doua ori si de fiecare data cu alta semnificatie.In vers. 19, prin „suflet” se intelege fiinta intreaga: „Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea si veseleste-te !” E evident ca „bunatatile” materiale adunate de acel om se adresau nu unei entitati spirituale din interiorul sau, ci trupului sau fizic, care urma sa manance, sa bea si sa se odihneasca.
In vers. 20, termenul „suflet” are o cu totul alta semnificatie. De fapt, lucrul acesta nu este neobisnuit in Biblie. De exemplu, termenul „zi” are in Geneza cel putin trei semnificatii: partea luminoasa a unei zile ( Geneza 1,5 ), o perioada nedefinita de timp ( Geneza 2,5 ) si o zi litarala de 24 h ( Geneza 1,23, etc. ). Cand Dumnezeu ii spune omului:”in noaptea aceasta iti voi cere inapoi sufletul”, eu inteleg : „in noaptea aceasta iti voi cere inapoi viata” ( scanteia de viata, suflarea de viata care vine de la Creator ). Chiar verbul folosit : „iti voi cere inapoi” ne trimite cu gandul la actul Creatiei. In Geneza 2,7 ni se spune ce i s-a dat omului ca sa devina un „suflet” viu: suflarea de viata. Exact acelasi lucru il ia inapoi Dumnezeu de la om in momentul mortii: suflarea de viata ( viata insasi, energia vitala ). Aici apare insa „macazul” care ii desparte pe oameni: unii considera ca ceea ce ii da Dumnezeu omului la nastere ( sau chiar inainte ) este o entitate personala, cu sentimente, intelect si ratiune, pe cand altii considera ca la nastere Dumnezeu ii da omului energia vitala care, in asociere cu trupul fizic, fac din om o fiinta vie, un suflet viu.
Sorina, ca sa-ti demonstrez ca nu fug de confruntari si ca nu ma tem de lipsa „munitiei”, sunt dispus , in limta timpului disponibil, sa contunuam dialogul. Insa as avea o dorinta: sa tratam punctual subiectul in discutie ( sau altele ).
De exemplu, cum intelegi tu Psalmul 6,5 : „Caci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine; si cine Te va lauda in locuinta mortilor ?”
Lori, aceasta iesire din scena ma dezamageste… ma acuzi de declaratii false fara sa iti poti sustine afirmatia, de „adaptarea” intelesului Bibliei astfel incat sa se potriveasca pe experienta descrisa de mine (Ce as avea de castigat din asa ceva? In cel mai rau caz, mi-as fura caciula. Dimpotriva, am incercat sa inteleg cat mai bine acel eveniment prin prisma informatiilor din Biblie.), afirmi ca doar parerile tale sunt corecte fara sa imi dovedesti acest lucru…
Sa stii ca experienta mea nu are cum sa fie subiectiva pentru simplul motiv ca este doar o relatare a unui fapt intamplat… am povestit, nu am creat un scenariu pe care sa il prezint drept realitate. Dar ce ma uimeste pe mine este ca ma asteptam ca ACEA realitate sa fie mai perceptibila oamenilor care afirma ca au o relatie cu Dumnezeu… pentru ca lor le-ar fi cel mai usor de perceput, inteles si acceptat lucruri a caror existenta ceilalti o neaga… ori, constat ca e tocmai invers…
Eu nu vreau sa te conving de nimic si pot trai foarte bine si daca tu iti pastrezi convingerile de pana acum. Era doar o discutie deschisa determinata de subiectul pe care l-ai postat si de care pari foarte sigur. Eu nu sunt de aceeasi parere cu tine in unele privinte; mi-am exprimat dezacordul si am adus argumentele mele; la care tu nu prea mi-ai raspuns, ca sa fiu sincera… Daca imi aduceai argumente solide, poate ca eram mai dispusa sa imi actualizez convingerile… din pacate, e pentru a doua oara cand o discutie pe exact aceeasi tema esueaza „din lipsa de timp” (de fapt, din lipsa de argumente ;) ).
Te asigur ca felul in care am inteles eu anumite pasaje din Biblie confirma ceea ce am trait atunci; in plus, aceasta intelegere se suprapune inclusiv cu descoperiri stiintifice de mare importanta… Cu tot respectul, Lori, nu stiu cat de departe ai ajuns tu in aceasta privinta… dar te asigur ca eu am o minte extrem de curioasa… ;) Si, daca nu eram sigura de anumite afirmatii (pe care am avut mare grija sa le verific, inainte – inclusiv in dialoguri cu multe alte persoane), nu imi permiteam sa ma hazardez in a le lansa… ;) Si sa stii ca afirmatia ca nu m-as apropia cu bun simt de Cuvantul lui Dumnezeu este… cel putin nefericita (ca sa ma exprim, totusi, ca o doamna)… Eu nu mi-as permite astfel de afirmatii despre convingerile tale doar pentru ca nu coincid cu ale mele, pe alocuri…
Inchei exprimandu-mi profunda dezamagire ca nu mi-ai raspuns la intrebarea foarte usoara (cea referitoare la Luca 12:20) – era vorba de doar cateva cuvinte… ceea ce ma face sa cred ca ti s-a cam terminat munitia… :) in timp ce eu am un depozit intreg la dispozitie… pregatit pentru o alta discutie exact pe aceeasi tema, care trebuia sa aiba loc cu un pastor care credea la fel ca si tine si care a deschis subiectul tocmai pentru ca stia prin ce am trecut… din pacate, si acea discutie a ramas in „coada de peste” din aceeasi invocata lipsa de timp… ceea ce inseamna ori ca acest subiect nu va suscita destul interesul (ceea ce este absolut de neinteles pentru mine), ori… cum spuneam, lipsa de munitie… Inclin, totusi, sa cred ca e a doua varianta… ;)
Ba da, Lori, ma supar de felul in care inchei acest dialog si ma supar pentru afirmatiile deloc magulitoare pe care mi le-ai adresat… si am senzatia ca ai cam luat-o la fuga… cam asta ai dat de inteles… :(
Dar iti multumesc pentru dialogul avut pana acum… desi nu mi-a adus absolut nimic nou… din pacate! :(
Sorina, observ ca noi avem puncte de reper diferite. In timp ce tu te raportezi la experienta ta dramatica si incerci sa o armonizezi cu revelatia Bibliei, eu ma raportez doar ce ceea ce spune Biblia, considerand ca Dumnezeu este cel mai indreptatit sa ne invete ce este aceea viata si moarte. Sa nu te superi pe mine , dar eu consider experienta ta foarte subiectiva si nu ma vei convinge niciodata ca ceea ce ai trait era si real. E ca si cum ai incerca sa ma convingi ca un vis oarecare este realitatea pura. Ti-am explicat care este opinia mea cu privire la ce se intampla in creier atunci cand el este eliberat de o parte din responsabilitatile pe care le are in organism, si nu vreau sa ma repet.
Cu privire la interpetarile unor texte biblice, pe care tu le pui in seama unor imprumuturi, te asigur ca, desi e firesc sa imprumut unele idei din cele ce am citit, pe toate le-am trecut prin filtrul propriei ratiuni. De fapt, multe asa-zise interpretari nici nu sunt interpretari, ci sunt adevarauri care sunt la vedere pentru oricine se apropie cu bun simt de Cuvantul lui Dumnezeu.
Sorina, cred ca voi incheia aici acest dialog, deoarece timpul imi este foarte scurt. Trebuie sa le raspund si altor cititori ai blogului, iar proiectele pe care le am in lucru stau in asteptare din lipsa de timp. Sper sa nu te superi si imi cer mii de scuze…
Cu stima, Lori
Imi cer scuze ca raspund cu intarziere, o fac si eu cand pot… precum vezi, incerc sa o fac cu discernamant si responsabilitate iar textele sunt destul de lungi… ceea ce presupune indeplinirea unor anumite conditii… (oricum, sunt infime fata de cate as avea de spus… dar incerc sa fiu rezonabila :) )
Sa nu te superi, voi prelua acest dialog si pe blogul meu (poate sunt si printre cititorii mei unii interesati de acest subiect)!
Multumesc pentru participare (si astept continuarea, cu interes)!
Lori, exact acelasi lucru il spun si eu, nu intelegi? Sufletul poate trai vesnic numai daca isi mentine legatura cu Dumnezeu. In absenta ei… ne paste locul ala mai mult decat caldut… :) Eu nu te-am intrebat de unde ai luat textele din Biblie (ca nu esti singurul care a studiat-o, fii sigur! ;) ) ci de unde ai luat interpretarile pe care mi le prezinti ca fiind litera de lege. Avantajul meu fata de tine (si, de asta, numai Dumnezeu e responsabil) este ca eu nu doar am studiat Biblia, ci am si trait acele lucruri… cu toate implicatiile acestui fapt… si le-am coroborat cu observatiile/intelegerile mele asupra Bibliei… si culmea e ca se potrivesc de minune… ;) Nu sunt de acord cu tine, ca intelesurile Bibliei sunt la vedere… ai grija, e ca in labirintul acela cu oglinzi, de la balci… lucrurile nu sunt asa cum par!…
Sunt de acord, omul a devenit muritor in sensul ca, prin neascultare (asta a fost pacatul, de fapt) s-a creat o bresa in legatura dintre Adam si Dumnezeu; de aceea ni s-a oferit posibilitatea sa recuperam acea legatura, prin mantuire. Pentru ca nu am fost creati ca sa fim dati pierzarii… iar sa afirmi ca Tatal nu stia ce se va intampla, mi se pare… gaseste tu cuvantul… ;)
Cat despre cautarea adevarului… pe langa faptul ca sunt foarte curioasa din fire (in sensul ca imi place sa invat), eu am si o motivatie in plus: sa inteleg ce s-a intamplat ATUNCI… si, crede-ma, este o motivatie extrem de puternica…
Dumnezeu a spus adevarul cand a afirmat ca, daca nu este ascultat, vom muri (am explicat mai sus); interesant este ca, desi sarpele a ispitit-o pe Eva, nici el nu a mintit cand i-a spus ca nu vor muri… pentru simplul fapt ca stia ca Tatal „a creat problema doar dupa ce a avut solutia” – dupa cum spunea cineva intr-o predica, referitor la „voluntariatul lui Isus” de a veni pe Pamant – si stia ca El nu ne va lasa sa „ne inecam”, ci ne va „arunca un colac de salvare”… Creatorul nu s-a jucat de-a cuvintele, El doar i-a informat asupra consecintelor alegerilor lor (pentru ca tot li se daduse liberul arbitru, adica libertatea de a alege). Iar prin incalcarea regulilor de viata care ne-au fost transmise prin VT si NT, ne-am asigurat si moartea fizica… pentru ca PLATA pacatului = EFECTUL, URMAREA pacatului este moartea… in ambele intelesuri.
De ce a mai creat Dumnezeu un trup, intrebi??? Pai, cum poti duce o viata materiala daca tu esti ca un duh??? Duhurile rele de ce invadeaza corpuri de oameni sau animale? Pentru ca altfel nu se pot manifesta si nu pot experimenta ceea ce aici, in lumea materiala, numim VIATA. De asta.
„Accidentul caderii in pacat l-a privat pe om de acea nemurire conditionata oferita initial. Din acea clipa, din om a inceput sa se stearga treptat chipul lui Dumnezeu, urmand sa fie refacut printr-o lucrare speciala a Duhului Sfant.” – De acord cu prima formulare, cu mentiunea ca eu nu cred ca a fost un accident… ;) Referitor la a doua parte… in ce scop sa fie refacut chipul Lui? Si in ce anume, in trupul fizic? Sau… cum?
„sufletul omului este un efect al interventiei divine” – Adica? Dezvolta un pic, sa iti pot raspunde corect… altfel, merg pe presupuneri si nu e bine… ;)
Mai, Lori, hai sa iti explic altfel: moartea (asa cum o vezi tu) are sens ca notiune (incetare a functiilor vitale) numai in prezenta timpului. In imparatia lui Dumnezeu, nu exista timp. Asta inseamna VESNICIA, nu un timp nesfarsit, ci absenta lui… de asta nu are capat… ceva care nu exista nu poate avea capat, nu? :) In sensul asta legatura cu Dumnezeu (care ne asigura accesul in aceasta imparatie) ne asigura un soi de existenta vesnica. Inlocuieste cuvantul VIATA (care inseamna traire in acest plan, material) cu EXISTENTA (care nu te mai leaga de acest plan ci este valabila si intr-un altul) si vei avea o perspectiva mult largita… ;)
Dobandirea unor noi trupuri este necesara pentru a ne continua existenta… altfel decat aici… dar nu poti spune ca intre cele doua existente trece o perioada de… pentru ca acolo unde se afla „parcate” sufletele deja plecate NU EXISTA TIMP. Din aceasta cauza, ambele variante (care au dat nastere unor controverse intre sustinatorii fiecareia) sunt valabile, din Luca 23:43: ” Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în rai.” sau „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu Mine în rai.” ”
Mai am o intrebare, pentru ca nu stiu ce varianta de Biblie folosesti: cum suna la tine Luca 12:20 : ” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” „
Sorina, atunci cand Biblia, pe care noi crestinii o consideram inspirata de Dumnezeu, ne spune ca sufletul este muritor si ca in mormant nu exista constiinta de sine, comunicare, activitate, sentimente etc., aceasta nu este interpretare.Sunt adevaruri clare pe care le poate intelege orice om, fara studii teologice. Ma intrebi mereu de unde am preluat aceste lucruri; ei bine, vreau sa-ti spun ca am citit si studiat Biblia de nenumarate ori, urmarind diferite subiecte, intre care si cel legat de natura umana si starea omului in moarte. Lucrurile acestea nu trebuie preluate obligatoriu de undeva, caci ele sunt la vedere pentru oricine e interesat sa cunoasca un anumit adevar.
Intr-adevar, omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, primind o nemurire conditionata. Avertismentul dat omului era clar: „In ziua in care vei manca din el ( pomul oprit ), VEI MURI NEGRESIT” ( Geneza 2,17 ). In limba ebraica, in care a fost scrisa Geneza, textul suna putin nuantat: „Vei muri murind”, adica „vei deveni o fiinta muritoare”. Sarpele le-a zis primilor oameni exact contrariul: „Hotarat ca nu veti muri ” ( Geneza 3,4 ). Aici e macazul care ne desparte: unii Il credem pe cuvant pe Dumnezeu, care ne-a avertizat ca vom deveni muritori, daca nu vom asculta de porunca Lui, in timp ce altii il cred pe Diavol, care ne asigura ca moartea nu exista in realitate. Oare Creatorul S-a jucat cu cuvintele atunci cand i-a avertizat pe Adam si Eva ca vor muri ? Ce inseamna moartea pentru ei ? Decorporalizare, eliberare de trup si intrarea intr-o forma de existenta superioara ? Daca ar exista o astfel de existenta dupa nimicirea trupului, de ce Dumnezeu a mai creat un trup ? Doar ca o colivie pentru un suflet care oricum este indestructibil ?
Accidentul caderii in pacat l-a privat pe om de acea nemurire conditionata oferita initial. Din acea clipa, din om a inceput sa se stearga treptat chipul lui Dumnezeu, urmand sa fie refacut printr-o lucrare speciala a Duhului Sfant.
„Sufletul nu este un efect, este o cauza…” afirmi tu. „Sufletul nu este o cauza, este un efect” afirm eu. Textul din Geneza 2,7 pe care l-am citat intr-un comentariu anterior dovedeste ca sufletul omului este un efect al interventiei divine, cauza fiind Insusi Creatorul. De fapt , El este cauza primara a tututor lucrurilor.
Afirmi ca „sufletul este nemuritor numai atata timp cat este legat de El.” Din cate am citit, nu am gasit nicaieri in Cuvantul lui Dumnezeu ca ar exista vreun om care sa aiba suflet nemuritor, nici chiar dintre cei mai „legati” de Dumnezeu. E adevarat, acelor oameni care au o relatie buna cu Creatorul, El le promite viata vesnica intr-o lume cu totul noua. Dar atentie ! Promisiunea lui Dumnezeu nu se refera la momentul mortii, ci la momentul invierii de la sfarsitul istoriei acestei lumi. Daca Dumnezeu ar conduce in Rai sufletele celor credinciosi imediat dupa moarte, de ce ar mai fi nevoie de inviere ? Daca se poate trai fericit si liber si fara trup, de ce a mai creat Dumnezeu trupul material ? De ce mai e nevoie de judecata dela urma, daca sufletele celor morti sunt deja trimise fie in Rai, fie in Iad ? Nici oamenii nu pedepsesc o faradelege inainte sa o judece, cu atat mai putin Dumnezeu…
Ar mai fi multe, foarte multe de spus, dar nu-mi propun sa te conving. Doar Duhul lui Dumnezeu poate convinge…
Lori, eu nu pot sa vad fiinta umana ca pe o masina la care viata incepe prin scanteia unei bujii… si cand nu mai porneste (in moarte clinica) dam de vreo cateva ori la manivela si reporneste… :) Suntem de acord in privinta faptului ca acest „principiu al vietii” se intoarce la Creator. Exact asta spuneam si eu: cand murim, CEVA se intoarce la Dumnezeu, in imparatia Lui… Omul e singurul facut dupa chipul si asemanarea Lui… e clar ca omul are ceva deosebit fata de animale… de aceea i s-a si dat stapanire peste absolut orice altceva, vietuitoare sau nu… Si ar trebui sa inteleg ca, din punctul tau de vedere, suflet = trup + suflare de viata? Sau, cum definesti „fiinta umana intreaga”? Alcatuita din ce? Cred ca aici ne-ar fi de mare folos sa vedem formularea originala (pentru ca am mai auzit de tot felul de traduceri eronate). Din pacate, pe mine ma depaseste acest aspect… am la indemana numai traducerile comune… Parerea mea este ca „suflet viu” se refera, de fapt, la „fiinta vie” dar – atentie! – dupa chipul si asemanarea Lui… iar aceasta precizare este foarte importanta… Dumnezeu este o persoana… e clar ca este categoric diferit de un animal, care nu are caracteristicile unei persoane… desi are corp si este viu, ca orice persoana… nu are sentimente, nu are discernament, nu are constiinta… nu are posibilitatea de a avea o relatie cu Dumnezeu… Asadar, toate aceste caracteristici in plus, de ce anume ii sunt conferite? Trebuie ca omul sa aiba ceva in plus fata de animale… e musai! Sufletul nu este un efect, este o cauza… Animalele au suflare de viata in sensul ca traiesc, respira… sunt vii… Iar viata ce inseamna, de fapt? O succesiune de evenimente care se desfasoara in timp… de aceea poti spune ca nu mai exista viata in imparatia lui Dumnezeu, in aceasta acceptiune… nu asa cum o cunoastem noi aici, pe Pamant… Daca privesti lucrurile asa… poti spune ca omul a devenit VIU in sensul ca existenta lui a inceput sa se supuna timpului… ceea ce nu se intampla pana atunci… atata timp cat fusese doar „o suflare” si nu avea un corp material care sa perceapa scurgerea timpului…
„Sorina, aceasta nu e parerea mea la care tin mortis, ci este Cuvantul lui Dumnezeu. Parerile mele pot fi gresite, “parerile” lui Dumnezeu nu.” – Cuvantul lui Dumnezeu nu este gresit, cu siguranta. Dar felul in care noi il intelegem… aici e alta poveste… :)
„De ce esti atat de sigura ca ceea ce ai trait in acele momente reprezinta adevarul si nu o plasmuire a creierului ?” – De ce aceia care – in Biblie – au fost rapiti erau atat de siguri de realitatea celor traite in situatii limita? Pentru ca STIAU. Pentru ca aveau CERTITUDINEA. De ce esti atat de sigur ca Dumnezeu exista? Multi spun ca nu exista pentru ca nu il pot percepe… material. Dar eu STIU ca exista. Asa cum stiu ca acele lucruri au fost reale. Altfel nu stiu cum sa iti formulez. Dar cred in acele lucruri chiar mai mult decat in realitatea pe care o pot percepe cu organele mele de simt… :)
„Daca fenomenele de decorporalizare ar fi reale, aceasta ar insemna ca sufletul este o entitate nemuritoare si indestructibila ( conceptia filozofilor greci ).” – Poate ca aici e problema, de fapt… ;) Si, ce te faci daca aceste fenomene chiar SUNT reale? :)
„Si aceasta ar mai insemna ca Biblia ar trebui aruncata la gunoi, caci ea ne vorbeste peste tot, de la caderea omului, de un suflet muritor” – Vezi? Iar e chestie de interpretare… Un suflet mort este un suflet rupt de Dumnezeu. Sufletul este nemuritor numai atata timp cat este legat de El.
„nimic din ceea ce caracterizeaza viata ” – Exact! Termenul de „viata” are sens numai aici, in lumea materiala, unde exista marimea fizica numita TIMP.
„Aici e marea diferenta dintre oameni: in timp ce unii cred ceea ce simt ei, ceea ce i-au invatat filozofii sau preotii, altii cred ceea ce ii invata Dumnezeu, cel mai competent in intelegerea si explicarea naturii umane.” – Cu tot respectul, Lori… tu de unde ai invatat tot ce stii, in aceste probleme? Eu nu am citit (spre marea mea rusine) absolut nimic din filozofii pomeniti de tine. Preotii… sigur nu vorbesc despre aceste lucruri asa cum o fac eu. Si, atunci… ce varianta mai ramane?
Incet-incet, lucrurile se clarifica. Amandoi suntem de acord ca „suflarea de viata” vine de la Dumnezeu si se intoarce la El.Stii ce ne deosebeste ? Tu crezi ca aceasta suflare de viata este o entitate personala, in timp ce eu cred ca ea este ceva impersonal. Ea este doar „scanteia” de viata, principiul vietii care vine de la Creator si care se intoarce la El, ca Izvor al vietii. Ai citit raportul Creatiei din Geneza ? Cand l-a creat pe om, Biblia spune ca „Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu” ( Geneza 2,7 ) Intelegi acum de ce am sustinut ca sufletul este fiinta umana intreaga ? Potrivit raportului Creatiei, „sufletul viu” este suma dintre trupul material si principiul de viata dat de Dumnezeu. In momentul mortii, Dumnezeu isi retrage principiul vietii ( puterea de viata sau cum vrei s-o numesti ), trupul material se dezintegreaza iar „sufletul viu” dispare.
Daca citesti cu atentie raportul Creatiei, vei observa ca nu doar omul a primit aceasta „suflare de viata” , ci si animalele, indiferent de complexitatea lor ( vezi Geneza 1,30 ).Daca am admite ca „suflarea de viata” ar fi o entitate personala, concluzia ar fi ca toate vietatile, incepand cu cele inferioare, ar avea aceleasi trairi ca si omul. Ceea ce mi se pare a fi o aberatie…
Sorina, aceasta nu e parerea mea la care tin mortis, ci este Cuvantul lui Dumnezeu. Parerile mele pot fi gresite, „parerile” lui Dumnezeu nu. Ele sunt adevar. De aceea am spus ca nu trebuie sa ne incredem prea mult in simturile noastre, caci ne pot insela amarnic chiar cand suntem lucizi. Cu atat mai mult cand trecem prin situatii limita, cum ar fi o moarte clinica. De ce esti atat de sigura ca ceea ce ai trait in acele momente reprezinta adevarul si nu o plasmuire a creierului ?
Daca fenomenele de decorporalizare ar fi reale, aceasta ar insemna ca sufletul este o entitate nemuritoare si indestructibila ( conceptia filozofilor greci ). Si aceasta ar mai insemna ca Biblia ar trebui aruncata la gunoi, caci ea ne vorbeste peste tot, de la caderea omului, de un suflet muritor, de un mormant care este „locul tacerii”, in care nu exista vointa, inteligenta, comunicare, adica nimic din ceea ce caracterizeaza viata ( vezi Eclesiastul 9, 5.6.10 )
Aici e marea diferenta dintre oameni: in timp ce unii cred ceea ce simt ei, ceea ce i-au invatat filozofii sau preotii, altii cred ceea ce ii invata Dumnezeu, cel mai competent in intelegerea si explicarea naturii umane.
Tocmai asta este: trairile din cele doua situatii nu pot fi aceleasi! Le-am numit false in sensul ca creierul doar CREDEA ca i se intampla anumite lucruri (pentru ca era stimulat extern) in timp ce in situatia reala se intampla niste lucruri pe care tu refuzi sa le crezi… dar ele chiar se intampla… Fenomenele de decorporalizare chiar sunt reale. Si pot aparea si spontan, in alte stari decat cea de moarte clinica. Dar atunci se intampla alte… lucruri cu ceea ce iese din trupul nostru.
Crede-ma, nu l-am citit pe Platon si nu m-am inspirat din opera lui. Eu am trait acel eveniment si eu stiu ca e real. Biblia iti vorbeste despre „suflarea de viata”… e cea care se intoarce la Dumnezeu cand ni se termina zilele aici… despre ea vorbim! Despre ea vorbesc eu… Fara ea, trupul nostru nu poate trai. Cand murim, „ne dam sufletul” – ne paraseste suflarea lui Dumnezeu… ce e atat de greu aici?
Spui „sufletul nu este o entitate independenta de trup si indestructibila, ci fiinta umana in intregimea ei si a carei natura a devenit muritoare dupa caderea primilor nostri parinti.” Ce inseamna, pentru tine, FIINTA UMANA IN INTREGIMEA EI? Ce anume „contine”?
Mai spui „Am invatat in viata sa am mai mare incredere in ceea ce spune Dumnezeu despre natura umana, decat in ceea ce spun sau cred oamenii despre acest subiect.” – Pai, asta e parerea ta (si probabil ca ai preluat-o de la altii), care esti tot un om. De ce ai impresia ca parerea ta e infailibila si a altora, care spun altceva, e gresita cu siguranta? Iar Dumnezeu delimiteaza clar trupul din tarana de suflarea de viata… Dupa parerea ta, ce se intampla cu aceasta suflare atunci cand trupul de tarana isi inceteaza existenta?
Sorina, am dat exemplul lesinului sotiei mele nu pentru a face o echivalenta intre lesin si moartea clinica. Sunt doua situatii cu totul diferite. Voiam doar sa-ti dau un exemplu ca aceleasi trairi pe care le au unii care au trecut prin moartea clinica ( e stiut ca nu toti au aceste trairi ! ) le poate avea si unul care isi pierde temporar cunostinta sau care trece printr-o stare de hipoxie. Cred ca esti subiectiva atunci cand consideri ca doar unele trairi sunt adevarate si altele sunt false. Pe ce baza sustii ca un om care a lesinat, de exemplu, si care are aceleasi trairi ca si unul care a trecut prin moarte clinica, are trairi false ? Trairile sunt trairi si nu stiu daca este cineva in lumea asta care sa le poata categorisi in adevarate si false.
Cred ca noi doi pornim de la doua premize diametral opuse. Tu, prin ceea ce sustii, esti adepta teoriei nemuririi sufletului si a filozofiei lui Platon care considera sufletul ca o entitate indestructibila, deci nemuritoare. Eu nu pot crede in aceasta teorie, caci Biblia in care am incredere deplina nu-mi permite o astfel de credinta ( argumentele sunt prezentate in articolele postate ). Pentru mine, sufletul nu este o entitate independenta de trup si indestructibila, ci fiinta umana in intregimea ei si a carei natura a devenit muritoare dupa caderea primilor nostri parinti. Aici se afla macazul care ne arunca pe doua directii total opuse. Daca in acest punct nu suntem de acord, toate celelalte sunt inutil de discutat. Este ca si cum am dori sa finisam o cladire care nu are inca temelie. Am invatat in viata sa am mai mare incredere in ceea ce spune Dumnezeu despre natura umana, decat in ceea ce spun sau cred oamenii despre acest subiect.
Lori, conform DEX: LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, fără oprirea inimii și a mișcărilor respiratorii, provocată de o anemie a creierului, ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc.; lipotimie.
In timpul mortii clinice, inima si plamanii nu mai functioneaza. Eu ma indoiesc sincer ca sotia ta a trecut printr-un lesin si a avut aceleasi trairi pe care le descriu cei care au trecut prin moarte clinica. Ori nu a avut acele trairi, ori a fost o „tentativa” de moarte clinica din care a reusit sa iasa prin resurse proprii ale organismului, fara a necesita resuscitarea prin mijloace medicale (e posibil si asa ceva, am tot vazut prin filme cu astfel de tematica, medicala). Nu pot exprima pareri mai detaliate, atata timp cat nu am discutat personal cu ea… dar sunt de parere ca – in acest caz – ceva nu se potriveste…
Cred ca noi folosim un singur cuvant – moarte – pentru a exprima mai multe lucruri… asta e limba pe care o avem la dispozitie, asta o folosim… Insa trebuie sa fim foarte atenti la sensul cuvantului, in functie de context (vei vedea la ce ma refer, in comentariile pe care le voi face la DE CE NU CRED ale tale).
Am mai avut discutia asta cu o persoana, foarte informata din punct de vedere stiintific, care spunea ca s-au obtinut in experimente trairi asemanatoare cu acelea din moartea clinica. I-am spus si ei ce iti spun si tie: inversati cauza si efectul. Ca urmare a trecerii prin moarte clinica (aceasta fiind cauza) au loc in creier anumite procese – firesti, de altfel, deoarece in acel moment corpul fizic reactioneaza la ce se intampla corpului fizic, ele existand interdependent. In momentul in care actionezi – prin diverse proceduri medicale – asupra creierului, tu ii oferi false informatii ca sufletul ar trece prin acele evenimente (implicate in moartea clinica) – lucru neadevarat, dar tu manipulezi creierul prin aceasta interventie externa. Astfel, cauza devine actionarea asupra creierului iar efectul este producerea fenomenelor de vizualizare/auzire a unor anumite lucruri. In primul caz, este o reactie normala sa percepi acele trairi, in al doilea caz este o traire falsa. Este ca si diferenta intre florile naturale si cele artificiale care le pot imita foarte bine pe primele… dar tot niste falsuri raman.
Si mai am o curiozitate: in aceste experimente de laborator, au fost implicate persoane care au trecut prin moarte clinica? Pentru ca doar o persoana care a avut ambele trairi poate spune daca ele sunt similare ori ba… Altfel, e posibil ca persoana implicata sa fi fost cumva sugestionata, poate chiar informata si – implicit – rezultatul experimentului sa fi fost viciat din start… ;)
Sper sa imi intelegi rezervele… ;)
Draga Sorina,
Am intarziat putin cu raspunsul la obiectiile tale, deoarece am intrat pe blogul tau ca sa ma documentez de la sursa. Iti respect opiniile pe care le consider sincere. Am insa cate ceva de adaugat la cele afirmate in articol:
– Sotia mea nu a trecut prin moarte clinica, insa in timpul unui lesin banal a avut aceleasi trairi pe care le descriu cei care au trecut prin experienta ta.Daca ne gandim putin la fiziologia organismului uman, mi se pare cat se poate de logic ca atunci cand creierul este despovarat de o parte din responsabilitatile nenumarate pe care le are ( in cazul unui lesin sau al mortii clinice ), el sa simta o eliberare manifestata fie printr-o pace si fericire netraite pana atunci, fie prin senzatia de lumina, strabaterea unui tunel, muzica celesta, glasuri imbietoare, etc. Este vorba doar de o simpla „relaxare” a activitatii creierului, care se manifesta asa cum o descrii tu. In opinia mea, desi moartea este cel mai mare blestem cazut asupra omului, Dumnezeu, in marea Sa mila si dragoste, a facut ca insasi moartea sa fie, din punct de vedere fiziologic, o trecere lina spre nefiinta.
– Blaise Pascal spunea ca „ratiunea este flexibila la orice”, ceea ce inseamna ca omul poate sa creada cu fermitate orice si sa fie convins ca acela este adevarul. Simturile insa ne pot insela amarnic. Ne inseala uneori chiar cand suntem lucizi si avem impresia ca ceea ce vedem este purul adevar. Nu am posibilitatea de a-ti oferi aici cateva iluzii optice care te-ar convinge ca, treaz si lucid fiind, simturile te pot insela. Ce sa mai spunem de situatiile in care un om doarme, cade in lesin sau chiar in moarte clinica ?
– Insa motivul pentru care am serioase rezerve fatza de relatarile de genul acesta este altul si este mult mai profund.Am citit Biblia de mai bine de 20 de ori, urmarind diferite subiecte care m-au interesat. Unul dintre ele este cel legat de natura umana, moarte si starea omului in moarte. Concluzia? Toate religiile pagane si majoritatea confesiunilor crestine au in dogmele lor un mare neadevar si anume acela ca sufletul omului este nemuritor. Este cea mai mare amagire pe care Diavolul a reusit sa o introduca in constiinta oamenilor si in doctrinele bisericilor. Biblia insa ne invata cu totul altceva: odata cu cadera in pacat a primilor nostri parinti, omul a devenit muritor, cu trup si suflet. Ideea ca dupa moarte ramane sufletul nemuritor este de origine platonica ( pagana ) si nu are nimic de=a face cu adevarul biblic. Da, exista o viata de dincolo, dar numai dupa inviere. Eu nu pot acum sa-ti aduc toate argumentele, dar daca te intereseaza, citeste , te rog, seria de articole de la categoria „Teme biblice”/ subcategoria „Lumea tacerii” https://www.loribalogh.ro/category/teme-biblice/dincolo-de-pragul-mormantului/
si mai ales „De ce nu cred” https://www.loribalogh.ro/category/de-ce-nu-cred/
Draga Lori, e interesant si destul de bine documentat articolul tau… Desi, personal, nu sunt de acord cu unele afirmatii, te iert (;) ) pentru ele deoarece, daca nu ai trecut prin asa ceva, exista posibilitatea sa nu intelegi ori sa intelegi gresit anumite lucruri… Daca tot te intereseaza subiectul, te invit pe blogul meu pentru a citi si despre experienta prin care am trecut eu, cu destul de multi ani in urma… Din fericire (si aici a fost tot mana lui Dumnezeu ;) ), am consemnat faptele inca de pe atunci… si, in ultimii ani, le-am tot facut publice… pentru ca ni s-a ingaduit sa ne amintim aceste evenimente tocmai pentru a le impartasi si altora care ar dori sa afle mai multe despre viata de dupa moarte ( http://sorinalukacs.wordpress.com/2011/03/10/viata-dupa-moarte-2/ )
1 ) Moartea clinica in care se presupune ca au fost toti cei care pretind ca au avut astfel de experiente nu este adevarata moarte. – Este adevarat ca nu este o moarte propriu-zisa; dar ti se ofera ocazia sa „adulmeci” viata de apoi… si este un eveniment de-a dreptul marcant pentru cel care il traieste… crede-(ti-)ne!
2 ) Analizand marturiile continand astfel de experiente, se constata ca ele sunt strans legate de mediul cultural si religios in care au trait acele persoane. – Incorect: eu nu aveam nici un fel de cultura religioasa; mai mult, pana la un moment dat, nici macar nu imi pasa daca Dumnezeu exista ori ba… ;) Dar tocmai de la curiozitatea asta (daca exista sau nu) mi s-a tras totul… :)
3 ) Daca aceste experiente ar fi reale, se ridica si o alta intrebare : De ce ar proceda Dumnezeu in felul acesta ? – Pentru fiecare om, Dumnezeu alege modalitatea cea mai convingatoare de a-i transmite anumite mesaje. Toti cei care au trecut prin asa ceva (si si-au amintit cele traite atunci) si-au (re)facut legatura cu divinitatea. Iar aceste persoane sunt foarte schimbate, in incredibil de multe sensuri, dupa apropierea de lumea de dincolo…
4 ) Nu de fiecare data cand o persoana revine la viata din moarte clinica poveste experiente de felul celor amintite. In multe cazuri exista o tacere absoluta. De ce ? Raspunsul este simplu: Pentru ca oamenii nu au ce povesti. – Este adevarat ca nu tuturor li se ingaduie sa isi aminteasca. Nici eu – macar – nu pot spune daca imi amintesc tot sau nu… Dar eu am fost printre favorizatii care – totusi – stiu macar o parte din ce a fost… Poate ca ai dreptate si aceasta favoare le este facuta numai celor a caror viata trebuie sa sufere o cotitura majora… pentru ca aceasta are loc, cu siguranta!
5 ) Cercetarile stiintifice din ultimii ani au dus la obtinerea in laborator, fara o aparatura prea sofisticata, a acelorasi stari si experiente pe care le relateaza unii din cei ce au revenit din moartea clinica. – Redarea in laborator a unor asemenea experiente este normal sa fie posibila, daca se induce corpului aceasta stare. Indiferent daca moartea este naturala sau provocata, etapele desfasurarii ei sunt aceleasi. Daca ii electrocutezi cuiva creierul, ii provoci anumite reactii. Dar sa nu uitam ca, in cazul experientelor NDE, aceste procese survin in mod natural! Nimeni nu ne-a prajit creierul pentru ca noi, mai apoi, sa putem afirma ca am dat o raita prin cer… ;) Si sunt tare curioasa cum s-ar putea ecplica faptul ca, unii fiind CERT inconstienti, povesteau scene petrecute in acest rastimp sau addeau detalii din afara cladirii etc… Cred ca oamenii cauta orice explicatie, oricat de aberanta, numai sa nu accepte adevarul… pentru simplul motiv ca acest adevar i-ar ingrozi, pur si simplu… ;)