Prima porunca: „Cresteti !”

Prima porunca: „Cresteti !” – Lupta cu ignoranta

 

In anii de liceu, asemenea oricarui adolescent,  aveam prieteni cu care imi placea sa petrec timpul, discutand anumite subiecte. Faceam excursii pe munte de neuitat impreuna, faceam planuri de viitor, scriam poezii, schimbam idei.

Aveam multe lucruri in comun, intre acestea fiind si o atractie spre lumea cugetarilor si a maximelor. In mod deosebit mie si prietenilor mei ne placeau cugetarile lui Nicolae Iorga, pe care le comentam, incercand sa memoram cat mai multe dintre ele. Faceam lucrul acesta nestiind ca odata, in viitor, Duhul Sfant imi va aminti una din aceste cugetari intr-un moment de tensiune maxima.

Dupa terminarea scolii am fost repartizat la Policlinica CFR dintr-un mare oras al tarii. Era un regim foarte sever la locul de munca, ceea ce mi-a atras inca de la inceput numeroase probleme legate de pazirea sabatului. Saptamanal, timp de cateva luni, eram chemat, fie la biroul personal, fie in fata directorului regionalei, fie in fata mai marilor spitalului si ai policlinicii, pentru a da explicatii cu privire la refuzul meu de a lucra sambata.

A urmat o serie lunga de amenintari, avertismente, penalizari la salariu, discutii…  Intr-una din ocaziile in care am fost chemat in fata directorului regionalei, insotit de mai multi medici cu functii importante in spital, s-a incercat din nou “recuperarea” mea, aducandu-se tot felul de argumente: faptul ca sunt tanar si am viitorul in fata, ca voi fi un ratat daca voi continua sa merg pe calea credintei, ca voi avea de suferit din partea securitatii etc.

Vazand ca nu se reuseste convingerea mea, la un moment dat, directorul mi-a spus:

-“ Mai, Laurentiule, nu vezi cati suntem aici ca sa te convingem ca esti pe o cale gresita ? Daca doi iti spun ca esti beat, du-te si te culca ! “

Exact in clipa urmatoare, Duhul Sfant mi-a reamintit una din maximele preferate pe care reusisem sa o memorez. Desi eram un tanar de doar 21 de ani, in fata mea aflandu-se “greii” spitalului si ai regionalei, am primit curajul sa raspund directorului:

-“ Stiu, domnule director, insa Nicolae Iorga a mai adaugat ceva: “Daca doi iti spun ca esti beat, du-te si te culca. Insa daca tu stii ca n-ai baut, inseamna ca ei sunt beti.”

Am iesit din biroul directorului senin si lasand in urma zambete. Tensiunea maxima ce se instalase in timpul discutiilor disparuse si o destindere generala se simtea in acel birou.

Aceasta a fost doar una din numeroasele ocazii in care am experimentat fagaduinta Mantuitorului:

“Caci Duhul Sfant va va invata chiar in ceasul acela ce va trebui sa vorbiti.” ( Luca 12, 12 )

Vorbindu-le ucenicilor in camera de sus, cu putin timp inainte de rastignire, Iisus repeta aceasta fagaduinta, adaugandu-i insa inca o idee :

“Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”      Ioan 14, 26

“Va va aduce aminte…” Dar daca, crestin fiind, toata viata ne-am umplut mintea cu telenovele, meciuri de fotbal, romane politiste sau emisiuni de divertisment ? Ce ne va reaminti Duhul Sfant in acele momente in care, ajunsi pe scena istoriei, vom fi chemati sa dam marturie pentru  Christos ? Va face El atunci o minune, scotand din sertarele memoriei noastre tot gunoiul adunat ani de-a randul, punand in loc giuvaerurile adevarului ?

Scripturile nu ne vorbesc despre o astfel de minune. Dimpotriva, ea ne avertizeaza :“Fiindca au semanat vant, vor secera furtuna” ( Osea 8,7 ).

Sa discutam putin despre ignoranta ! Sau, mai corect, despre lupta impotriva ignorantei.

Stiti care a fost prima porunca data omului imediat dupa ce el a fost creat ?

Geneza 1, 28: “ Dumnezeu i-a binecuvantat si Dumnezeu le-a zis: “C r e s t  e t i, inmultiti-va, umpleti pamantul si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant.”

Oare la ce se refera acesta porunca divina ? Erau oare Adam si Eva copii atunci cand au fost creati si ei trebuiau sa creasca pana la varsta maturitatii ?

Categoric, nu !  Intreg raportul creatiunii ne dovedeste ca cei doi au fost creati adulti, in plinatatea puterilor lor fizice si intelectuale.

Sau, erau ei pitici si trebuiau sa cresca in statura ? Nicidecum !

“Cand omul a iesit din mana Creatorului sau, era de o statura impozanta si de o simetrie perfecta. Infatisarea lui purta amprenta sanatatii si stralucea de viata si sanatate. Inaltimea staturii lui Adam era mult mai mare decat a oamenilor ce locuiesc astazi pe pamant. Eva era putin mai mica in statura, totusi infatisarea ei era nobila si plina de frumusete.” E.G.White, “Patriarhi si profeti “ pag. 31-32

“Adam era mai inalt decat inaltimea dubla a oamenilor care traiesc pe pamant si era bine proportionat.” .” E.G.White, “Daruri spirituale”, pag. 34

“Readusi la pomul vietii in Edenul de mult pierdut, rascumparatii vor creste la statura deplina a rasei, la slava ei de la inceput.” E.G.White, “Tragedia veacurilor”, pag. 645

Asadar, nici la acest aspect nu se refera porunca divina. Toate indiciile pe care le avem arata ca primii nostri parinti erau “bine crescuti”, avand statura ideala pe care le-o hotarase Creatorul.

De altfel, numeroase descoperiri paleontologice- care pun mari probleme evolutionistilor -dovedesc faptul ca, in trecutul istoriei omenirii, au trait pe pamant uriasi inalti de 3-4 m. Faptul este adeverit si de Biblie, atunci cand ne vorbeste despre generatia potopului (Geneza 6, 4 ).

Un exemplu de astfel de dovezi paleontologice sunt cele peste 20 de urme pietrificate ale talpii unor oameni uriasi, aflate in albia raului Paluxi din Texas, SUA. Aceste urme au o lungime de 45 cm si o latime de 14 cm, dovedind ca oamenii care le-au lasat aveau o inaltime de peste 3m.

Daca porunca: “Cresteti!” nu se refera la statura, atunci la ce se poate referi ea decat la intelect si spiritualitate ?  Punand problema in felul acesta, nu trebuie inteles de aici ca primii nostri parinti erau redusi din punct de vedere intelectual si nedesavarsiti din punct de vedere moral. Ar fi o mare eroare sa se creada acest lucru.

In raportul creatiunii gasim ideea ca la sfarsitul ei, “Dumnezeu s-a uitat la tot ce facuse si iata ca erau foarte bune.” ( Geneza 1, 31 )

“Oamenii dinainte de potop erau fara carti. Ei nu aveau inregistrari scrise, dar in marea lor vigoare fizica si mintala , ei aveau memorii puternice capabile sa prinda si sa retina ceea ce le era comunicat si, in schimb, sa transmita intacte informatiile posteritatii lor.” E.G.White, “Patriarhi si profeti”, pag. 83

Aceeasi autoare afirma in cartea mai sus citata, la pag. 38, ca puterea intelectuala a primilor nostri parinti era numai cu putin mai mica decat a ingerilor. Vitalitatea lui Adam , la crearea sa, era de circa 20 de ori mai mare fata de vitalitatea oamenilor de azi.

Asadar, din cele afirmate pana acum reiese clar ca porunca lui Dumnezeu de a creste, data omului, nu se refera nici la fizic, nici la depasirea vreunui handicap intelectual si nici la invingerea vreunei nedesavarsiri morale.

Avem aici, in acest singur cuvant, descoperirea planului divin cu privire la rasa umana: desi creata desavarsita din punct de vedere fizic, moral si intelectual, omenirea trebuia sa creasca mereu spre noi trepte ale dezvoltarii pe toate planurile. Din nefericire insa, a intervenit caderea omului in pacat, cu toate consecintele ei nefaste:

– Prin caderea in pacat, omul a pierdut viata vesnica si o mare parte din vitalitatea lui

– Apoi el a pierdut o mare parte din puterea intelectuala cu care au fost inzestrati primii nostri parinti. Se presupune ca cei mai inteligenti dintre noi folosesc doar intre 8-20 % din capacitatea creierului.

– Daca ne referim la puterea morala, aici lucrurile sunt si mai dramatice.  Decadere morala este evidenta de la o generatie la alta si nu trebuie sa traiesti cateva sute de ani pentru ca sa constati ca ea este o realitate.

Se pune intrebarea daca, in conditiile degradarii omului pe toate planurile, mai este valabila porunca divina: “Cresteti !” Mai cere oare Dumnezeu de la noi sa crestem intelectual si moral cand suntem asa cum suntem ?  Nu trebuie oare sa amanam atingerea acestui ideal divin pana in ziua mantuirii ?

Eclesiastul 1,13 : “Mi-am pus inima sa cercetez si sa adancesc cu intelepciune tot ce se intampla sub ceruri. Iata o indeletnicire plina de truda la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.”

Asadar, porunca de a creste ramane valabila si pentru noi, cu atat mai mult cu cat , ca fiinte pacatoase, ne-am indepartat mult de idealul lui Dumnezeu cu privire la rasa umana.

Poate ca cineva se intreaba ce m-a determinat sa aleg acest subiect. Iata doua motive:

1. Constatarea dureroasa pe care o face Insusi Dumnezeu cu privire la poporul Sau: “Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta…” (Osea 4, 6 pp.).  Traducerea in limba franceza a Bibliei a lui Louis Second reda acest verset astfel: “Poporul Meu este distrus pentru ca ii lipseste cunostinta…”

Cand Biblia foloseste termenul “cunostinta” , trebuie sa luam in discutie cel putin doua sensuri: unul direct, restrans si unul indirect, mai larg.

Sensul direct (restrans) al cuvantului “cunostinta” se refera la cunostinta mantuirii, care consta in iertarea pacatelor ( vezi Luca 1,77 ). Este acea cunostinta, mai putin de natura intelectuala si mai mult de natura spirituala, care il conduce pe om la Christos , unde gaseste rezolvarea problemei mantuirii lui.

Sensul indirect ( larg ) al cuvantului “cunostinta” se refera la cunostinta in general, la informatia care imbogateste intelectul unui om. Daca ar fi sa parafrazam textul din Osea 4,6, el ar putea fi redat astfel:

“Poporul Meu piere din lipsa de cunostinte intelectuale. Poporul Meu  piere din ignoranta, din nefolosirea capacitatilor sale intelectuale.” Asupra acestui al doilea sens doresc sa ma opresc acum.

Pe site-ul Societatii Romane de Alzheimer exista o multime de informatii interesante cu privire la una din cele mai temute boli ale omului varstnic: boala Alzheimer. Boala aceasta are la baza niste modificari anatomice care se produc in creier, ducand , pe zi ce trece, la agravarea dementei. Omul bolnav ajunge sa faca niste lucruri pe care in conditii normale nu le-ar face ( De ex. un bolnav de Alzheimer poate manca pe saturate, iar apoi se poate plange ca nimeni nu ii da de mancare. El poate parasi domiciliul, fara sa mai stie calea de intoarcere. El poate sa nu-si mai recunoasca familia, rudele… )

Ceea ce este interesant din punct de vedere al subiectului nostru este urmatorul fapt: din cei ce ajung la varsta de 85 de ani, nu toti se imbolnavesc de Alzheimer, ci doar un procent de 35 % dintre ei.

Ce face ca unii sa dobandeasca aceasta teribila boala, in timp ce altii  altii sunt protejati de ea ?

Raspunsul medicilor este foarte interesant: aceia care in cursul vietii si-au folosit permanent puterile intelectuale au fost feriti de aceasta boala. Concluzia se impune de la sine: ignoranta imbatraneste inainte de vreme si duce la moarte prematura.

Oare aceasta e voia Celui ce ne-a creat: sa traim putin si sa murim senili ? Biblia ne deschide o cu totul alta perspectiva:

“Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia ci sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.” ( Romani 12, 2 )

Cand apostolul Pavel scrie aceste indemnuri bisericii, el se refera atat la schimbarea mentalitatii si dobandirea gandului lui Christos, cat si la o permanenta innoire a intelectului , prin folosirea tuturor capacitatilor intelectuale date de Creator. De fapt, “innoirea mintii” inseamna si : “nu lasati neuronii vostri sa piara prin nefolosire !”

2. Al doilea motiv care m-a determinat sa aleg acest subiect este urmatorul:

Am vazut in biserica, in cursul anilor pe care i-am trait, oameni care nu au avut privilegiul sa urmeze scoli superioare, dar care au avut o permanenta sete de cunoastere. Oamenii acestia nu au pierdut nicio ocazie de a creste intelectual. Au invatat cat au putut, daca au gasit o carte buna, au citit-o, daca li s-a deschis o oportunitate de a invata ceva, au profitat de ea.

Urmarea ? Oamenii acestia au devenit niste autodidacti si merita toata stima. Ei au dat curs primei porunci a Creatorului: “Cresteti !” Si drept urmare a ascultarii lor de aceasta prima porunca, Dumnezeu i-a binecuvantat cu o minte agera si sanatoasa pana la moarte.

Am vazut, de asemenea, si oameni care nu au dat ascultare acestei prime porunci. Oamenii acestia au devenit plafonati, multumindu-se cu minimum posibil: munca, hrana, somn, ciclul repetandu-se zi de zi, an de an. Fara nicio crestere, fara nicio innoire a mintii si spiritului. Urmarea ? Senilitate si moarte prematura.

Imi amintesc de un batran crestin muribund, pe care l-am vizitat in ultimele lui zile de viata. Era slab, nu mai avea putere nici sa vorbeasca, insa m-a uimit agerimea mintii lui. Stand de vorba cu el, mi-am dat seama de secretul acestei vioiciuni a mintii: desi era un om simplu si sarac, i-a placut sa citeasca. In biserica nu l-a adus nimeni ( dintre oameni ! ) , ci o carte ce explica profetiile din Daniel si Apocalipsa. Studiind-o cu ardoare, tinand Biblia intr-o mana si istoria in cealalta, omul a ajuns la cunostinta mantuirii, care il facea ca pe patul mortii sa fie atat de senin, linistit si limpede in gandire. Toata viata s-a rugat pentru doua lucruri: ca Dumnezeu sa-i dea o minte limpede pana la moarte si sa nu moara in dureri mari. Asa s-a si intamplat. A murit cu mintea limpede si agera, dar fara nicio durere. S-a stins  in liniste, asemenea unei lumanari care si-a inchiat misiunea.

Exista o mentalitate gresita: unii oameni gandesc ca neglijentele lor de a creste pe plan intelectual in aceasta viata vor putea fi recuperate pe Noul Pamant. In viata viitoare insa vom regreta toate ocaziile pierdute acum. Desi mantuirea este una si aceeasi data tuturor, rasplata este diferita. Ea va fi data de Dumnezeu in functie de cum am folosit ocaziile din viata aceasta, cat am sacrificat pentru altii si pentru Dumnezeu, cat am crescut din punct de vedere spiritual si intelectual.

Am intalnit, din nefericire chiar in biserica lui Christos, oameni care nu vad cu ochi buni informarea si dezvoltarea intelectuala, chiar daca ele sunt puse in slujba Evangheliei. Exista chiar un fel de extremism care afirma ca Biblia este suficienta pentru un om, eliminand orice alta sursa de informare.

Ce rau poate fi acela ca un adevar mantuitor sa fie insotit si de cateva informatii in plus pe care le putem culege dintr-o carte buna, dintr-un documentar bun, dintr-o revista de informare stiintifica sau de pe intrernet ? Dintre apostolii Mantuitorului, cel care a facut cea mai mare lucrare a fost Pavel din Tars, cel pregatit de unul din cei mai renumiti intelectuali ai antichitatii iudaice-Gamaliel. Desigur ca Dumnezeu s-a folosit si de ceilalti apostoli, insa de niciunul ca Pavel. Era omul pregatit ca sa stea si in fata poporului simplu, dar si in fata imparatilor vremii.

Privind in istoria miscarii  advente, nu avem decat cuvinte de admiratie fata de pionierii acestei miscari pentru lucrarea pe care au facut-o in conditii deosebit de grele. Unul dintre ei este Uriach Smith, autorul unei explicatii a cartii lui  Daniel si a Apocalipsei. Ma intreb: cum ar fi putut sa scrie un comentariu atat de elaborat asupra profetiilor biblice, daca nu ar fi studiat, pe langa Biblie, si un mare numar de lucrari istorice ?

Un alt exemplu: lucrarile lui E.G.White, pe care le consideram inspirate si de o mare valoare pentru biserica lui Christos din ultima parte a istoriei. Lucrarile ei fac parte din tezaurul Spiritului Profetic al Bisericii Crestine Adventiste de Ziua a Saptea. Dar cati stiu ca, pentru a scrie cartile ei, E.G.White a studiat o multime de lucrari, imprumutand informatii pretioase din acestea. Se estimeaza ca circa 10 % din scrierile ei sunt idei si informatii imprumutate din alte lucrari de valoare. In cazul cartii “Tragedia veacurilor”, procentul ideilor imprumutate este cu mult mai mare. Citind cartea, la tot pasul apar citate din diferite lucrari istorice, ceea ce demonstreaza ca autoarea si-a folosit din plin capacitatile intelectuale pentru a le pune in slujba Evangheliei. Cum ar fi aratat o carte ca cea amintita, daca autorul nu ar fi studiat si nu si-ar fi imbogatit cunostintele in diferite domenii ?

Am avut privilegiul sa-mi petrec primii ani din viata intr-o biserica pastorita de un om al lui Dumnezeu care a stiut sa-i incurajeze pe membrii bisericii sa creasca in toate privintele. La sfarsit de saptamana, pe langa excursii in natura,  tinea si lectii de limbi straine cu cei care doreau ( era licentiat si in litere ! ). Se informa mereu cu tot ce era nou in toate domeniile de interes general si incerca sa transmita bisericii aceste noutati, coborand informatiile la nivelul de intelegere al tuturor. Predicile sale erau astfel concepute incat, pe langa solia Evangheliei, pe langa invataturile morale esentiale, sa existe si informatii care sa duca la cresterea nivelului intelectual al bisericii.

Imi aduc aminte ca folosea adesea neologisme din vocabularul limbii romane, insa imediat le “traducea “ folosind sinonime intelese de toti  cei prezenti. Efectele unei astfel de viziuni au fost cat se poate de benefice pentru biserica.

Concluzii:

“Cresteti!” este prima porunca data omului chiar in ziua crearii lui. Porunca aceasta arata spre idealul pe care Tatal ceresc il are cu privire la rasa umana. Dorim un exemplu al acestui ideal ? Sa privim la Iisus ! Biblia ne spune despre Iisus ca prunc: “Pruncul crestea si se intarea ; era plin de intelepciune si harul lui Dumnezeu era peste El.” ( Luca 2, 40 )

Mai tarziu, ca adolescent: “Iisus crestea in intelepciune, in statura si era tot mai placut inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor.” ( Luca 2, 52 )

Ca om matur, despre Iisus existau cuvinte de apreciere chiar din partea dusmanilor Sai. “Niciodata n-a vorbit vreun om ca omul acesta” ( Ioan 7, 46 ) – afirmau aprozii trimisi sa-L aresteze.

Da, Iisus a atins idealul lui Dumnezeu pentru rasa umana. El a ajuns la “statura plinatatii” ( Efeseni 4, 13 ) la care suntem si noi chemati sa ajungem. Daca vom privi la oameni ai lui Dumnezeu ca Daniel, Iosif sau Pavel, vom intelege ce lucrare mare poate face El prin oamenii care nu s-au multumit cu putin, ci au depus toate eforturile pentru a creste  in toate privintele.

Merita efortul de a creste in cunostinte, cand viata aceasta e atat de scurta si nesigura ?  Da, merita din cel putin doua motive:

1. Dumnezeu este onorat prin copiii Sai “bine crescuti” din toate punctele de vedere. Care parinte nu se bucura cand isi vede copiii crescand si dezvoltandu-se armonios ?

2. Se merita pentru noi insine, caci chiar daca trupul trece , sufletul poate fi permanent intinerit si innobilat.

In viata vesnica, promisa tuturor celor ce vor fi primit Evanghelia lui Christos, va fi o permanenta crestere, iar capacitatile noastre intelectuale vor fi solicitate la maximum. Cum vom face fata daca aici, in aceasta viata trecatoare, nu le folosim ?

Asadar, sa dam ascultare acestei prime si importante porunci divine:

“CRESTETI !”

 

 

Lori Balogh