Prima poruncă: „Creșteți!” – Lupta cu ignoranța

Prima poruncă: „Creșteți!”

– Lupta cu ignoranța –

În anii de liceu, asemenea oricărui adolescent, aveam prieteni cu care îmi plăcea să petrec timpul, discutând anumite subiecte. Făceam excursii pe munte de neuitat împreună, făceam planuri de viitor, scriam poezii, schimbam idei.

Aveam multe lucruri în comun, între acestea fiind și o atracție spre lumea cugetărilor și a maximelor. În mod deosebit mie și prietenilor mei ne plăceau cugetările lui Nicolae Iorga pe care le comentam, încercând să memorăm cât mai multe dintre ele. Făceam lucrul acesta neștiind că odată, în viitor, Duhul Sfânt îmi va aminti una dintre aceste cugetări într-un moment de tensiune maximă.

După terminarea școlii am fost repartizat la Policlinica CFR dintr-un mare oraș al țării. Era un regim foarte sever la locul de muncă, ceea ce mi-a atras încă de la început numeroase probleme legate de păzirea Sabatului. Săptămânal, timp de câteva luni, eram chemat, fie la biroul personal, fie în fața directorului regionalei, fie în fața mai marilor spitalului și ai policlinicii, pentru a da explicații cu privire la refuzul meu de a lucra sâmbăta.

A urmat o serie lungă de amenințări, avertismente, penalizări la salariu, discuții… În una dintre ocaziile în care am fost chemat în fața directorului regionalei, însoțit de mai mulți medici cu funcții importante în spital, s-a încercat din nou „recuperarea” mea, aducându-se tot felul de argumente: faptul că sunt tânăr și am viitorul în față, că voi fi un ratat dacă voi continua să merg pe calea credinței, că voi avea de suferit din partea securității etc.

Văzând că nu se reușește convingerea mea, la un moment dat, directorul mi-a spus: „Măi, Laurențiu, nu vezi câți suntem aici ca să te convingem că ești pe o cale greșită? Dacă doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă!”

Exact în clipa următoare, Duhul Sfânt mi-a reamintit una dintre maximele preferate pe care reușisem să le memorez. Deși eram un tânăr de doar 21 de ani, în fața mea aflându-se „greii” spitalului și ai regionalei, am primit curajul să răspund directorului: „Știu, domnule director, însă Nicolae Iorga a mai adăugat ceva: „Dacă doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă. Însă dacă tu știi că n-ai băut, înseamnă că ei sunt beți.”

Am ieșit din biroul directorului senin și lăsând în urmă zâmbete. Tensiunea maximă ce se instalase în timpul discuțiilor dispăruse și o destindere generală se simțea în acel birou. Aceasta a fost doar una dintre numeroasele ocazii în care am experimentat făgăduința Mântuitorului: „Căci Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiți” (Luca 12,12).

Vorbindu-le ucenicilor în camera de sus cu puțin timp înainte de răstignire, Iisus repetă această făgăduință, adăugându-i însă încă o idee: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14,26).

„Vă va aduce aminte…” Dar dacă, creștin fiind, toată viața ne-am umplut mintea cu telenovele, meciuri de fotbal, romane polițiste sau emisiuni de divertisment? Ce ne va reaminti Duhul Sfânt în acele momente în care, ajunși pe scena istoriei, vom fi chemați să dăm mărturie pentru Christos? Va face El atunci o minune, scoțând din sertarele memoriei noastre tot gunoiul adunat ani de-a rândul, punând în loc giuvaerurile adevărului?

Scripturile nu ne promit o astfel de minune. Dimpotrivă, ea ne avertizează: „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună” (Osea 8,7). Să discutăm puțin despre ignoranță! Sau, mai corect, despre lupta împotriva ignoranței. Știți care a fost prima poruncă dată omului imediat după ce el a fost creat?

Geneza 1,28: „Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „C r e ș t e ț i, înmulțiți-vă, umpleți pământul și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.”

Oare la ce se referă această poruncă divină? Erau oare Adam și Eva copii atunci când au fost creați și ei trebuiau să crească până la vârsta maturității? Categoric, nu! Întregul raport al Creației dovedește că cei doi au fost creați adulți, în plinătatea puterilor lor fizice și intelectuale.

Sau erau ei pitici și trebuiau să crească în statură? Nicidecum! „Când omul a ieșit din mâna Creatorului său, era de o statură impozantă și de o simetrie perfectă. Înfățișarea lui purta amprenta sănătății și strălucea de viață și sănătate. Înălțimea staturii lui Adam era mult mai mare decât a oamenilor ce locuiesc astăzi pe pământ. Eva era puțin mai mică în statură, totuși înfățișarea ei era nobilă și plină de frumusețe” (1).

„Adam era mai înalt decât înălțimea dublă a oamenilor care trăiesc pe pământ și era bine proporționat” (2).

„Readuși la pomul vieții în Edenul de mult pierdut, răscumpărații vor crește la statura deplină a rasei, la slava ei de la început” (3).

Așadar, nici la acest aspect nu se referă porunca divină. Toate indiciile pe care le avem arată că primii noștri părinți erau „bine crescuți”, având statura ideală pe care o hotărâse Creatorul. De altfel, numeroase descoperiri paleontologice – care pun mari probleme evoluționiștilor -dovedesc faptul că în trecutul istoriei omenirii au trăit pe pământ uriași înalți de 3‑4 m. Faptul este adeverit și de Biblie, atunci când ne vorbește despre generația Potopului (Geneza 6,4).

Un exemplu de astfel de dovezi paleontologice sunt cele peste 20 de urme pietrificate ale tălpii unor oameni uriași, aflate în albia râului Paluxi din Texas, SUA. Aceste urme au o lungime de 45 cm și o lățime de 14 cm, dovedind că oamenii care le-au lăsat aveau o înălțime de peste 3 m.

Dacă porunca „Creșteți!” nu se referă la statură, atunci la ce se poate referi ea decât la intelect și spiritualitate? Punând problema în felul acesta, nu trebuie înțeles de aici că primii noștri părinți erau reduși din punct de vedere intelectual și nedesăvârșiți din punct de vedere moral. Ar fi o mare eroare să se creadă acest lucru.

În raportul Creației găsim ideea că la sfârșitul ei, „Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune” (Geneza 1,31).

„Oamenii dinainte de Potop erau fără cărți. Ei nu aveau înregistrări scrise, dar în marea lor vigoare fizică și mintală, ei aveau memorii puternice capabile să prindă și să rețină ceea ce le era comunicat și, în schimb, să transmită intacte informațiile posterității lor” (4)

Aceeași autoare afirmă în cartea mai sus citată, la pag. 38, că puterea intelectuală a primilor noștri părinți era numai cu puțin mai mică decât a îngerilor. Vitalitatea lui Adam, la crearea sa, era de circa 20 de ori mai mare față de vitalitatea oamenilor de azi. Așadar, din cele afirmate până acum reiese clar că porunca lui Dumnezeu de a crește, dată omului, nu se referă nici la fizic, nici la depășirea vreunui handicap intelectual și nici la învingerea vreunei nedesăvârșiri morale.

Avem aici, în acest singur cuvânt, descoperirea planului divin cu privire la rasa umană: Deși creată desăvârșită din punct de vedere fizic, moral și intelectual, omenirea trebuia să crească mereu spre noi trepte ale dezvoltării pe toate planurile. Din nefericire însă, a intervenit căderea omului în păcat, cu toate consecințele ei nefaste:

– Prin căderea în păcat, omul a pierdut viața veșnică și o mare parte din vitalitatea lui.

– Apoi el a pierdut o mare parte din puterea intelectuală cu care au fost înzestrați primii noștri părinți. Se presupune că cei mai inteligenți dintre noi folosesc doar între 8‑20 % din capacitatea creierului.

– Dacă ne referim la puterea morală, aici lucrurile sunt și mai dramatice. Decădere morală este evidentă de la o generație la alta și nu trebuie să trăiești câteva sute de ani pentru ca să constați că ea este o realitate.

Se pune întrebarea dacă, în condițiile degradării omului pe toate planurile, mai este valabilă porunca divină „Creșteți!” Mai cere oare Dumnezeu de la noi să creștem intelectual și moral când suntem așa cum suntem? Nu trebuie oare să amânăm atingerea acestui ideal divin până în ziua mântuirii?

Eclesiastul 1,13: „Mi-am pus inima să cercetez și să adâncesc cu înțelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri. Iată o îndeletnicire plină de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.”

Așadar, porunca de a crește rămâne valabilă și pentru noi, cu atât mai mult cu cât, ca ființe păcătoase, ne-am îndepărtat mult de idealul lui Dumnezeu cu privire la rasa umană. Poate că cineva se întreabă ce m-a determinat să aleg acest subiect. Iată două motive:

1. Constatarea dureroasă pe care o face Însuși Dumnezeu cu privire la poporul Său: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință…” (Osea 4,6). Traducerea în limba franceză a Bibliei a lui Louis Second redă acest verset astfel: „Poporul Meu este distrus pentru că îi lipsește cunoștința…”

Când Biblia folosește termenul „cunoștință”, trebuie să luăm în discuție cel puțin două sensuri: unul direct, restrâns și unul indirect, mai larg.

Sensul direct (restrâns) al cuvântului „cunoștință” se referă la cunoștința mântuirii, care constă în iertarea păcatelor (vezi Luca 1,77). Este acea cunoștință, mai puțin de natură intelectuală și mai mult de natură spirituală, care îl conduce pe om la Christos, unde găsește rezolvarea problemei mântuirii lui.

Sensul indirect (larg) al cuvântului „cunoștință” se referă la cunoștință în general, la informația care îmbogățește intelectul unui om. Dacă ar fi să parafrazăm textul din Osea 4,6, el ar putea fi redat astfel: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoștințe intelectuale. Poporul Meu piere din ignoranță, din nefolosirea capacităților sale intelectuale.” Asupra acestui al doilea sens doresc să mă opresc acum.

Pe site-ul Societății Române de Alzheimer există o mulțime de informații interesante cu privire la una dintre cele mai temute boli ale omului vârstnic: boala Alzheimer. Boala aceasta are la bază niște modificări anatomice care se produc în creier, ducând, pe zi ce trece, la agravarea demenței. Omul bolnav ajunge să facă niște lucruri pe care în condiții normale nu le-ar face (de ex. un bolnav de Alzheimer poate mânca pe săturate, iar apoi se poate plânge că nimeni nu îi dă de mâncare. El poate părăsi domiciliul fără să mai știe calea de întoarcere. El poate să nu-și mai recunoască familia, rudele…).

Ceea ce este interesant din punct de vedere al subiectului nostru este următorul fapt: dintre cei ce ajung la vârsta de 85 de ani, nu toți se îmbolnăvesc de Alzheimer, ci doar un procent de 35 % dintre ei. Ce face ca unii să dobândească această teribilă boală, în timp ce alții sunt protejați de ea?

Răspunsul medicilor este foarte interesant: aceia care în cursul vieții și-au folosit permanent puterile intelectuale au fost feriți de această boală. Concluzia se impune de la sine: ignoranța îmbătrânește înainte de vreme și duce la moarte prematură. Oare aceasta e voia Celui ce ne-a creat: să trăim puțin și să murim senili? Biblia ne deschide o cu totul altă perspectivă: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12,2).

Când apostolul Pavel scrie aceste îndemnuri Bisericii, el se referă atât la schimbarea mentalității și dobândirea gândului lui Christos, cât și la o permanentă înnoire a intelectului, prin folosirea tuturor capacităților intelectuale date de Creator. De fapt, „înnoirea minții” înseamnă și: „nu lăsați neuronii voștri să piară prin nefolosire!”

2. Al doilea motiv care m-a determinat să aleg acest subiect este următorul: De-a lungul anilor am văzut în biserică oameni care nu au avut privilegiul să urmeze școli superioare, dar care au avut o permanentă sete de cunoaștere. Oamenii aceștia nu au pierdut nicio ocazie de a crește intelectual. Au învățat cât au putut, dacă au găsit o carte bună, au citit-o, dacă li s-a deschis o oportunitate de a învăța ceva, au profitat de ea.

Urmarea? Oamenii aceștia au devenit niște autodidacți și merită toată stima. Ei au dat curs primei porunci a Creatorului: „Creșteți!” Și drept urmare a ascultării lor de această primă poruncă, Dumnezeu i-a binecuvântat cu o minte ageră și sănătoasă până la moarte.

Am văzut, de asemenea, și oameni care nu au dat ascultare acestei prime porunci. Oamenii aceștia au devenit plafonați, mulțumindu-se cu un minim posibil: muncă, hrană și somn, ciclul repetându-se zi de zi, an de an. Fără nicio creștere, fără nicio înnoire a minții și spiritului. Urmarea? Senilitate și moarte prematură.

Îmi amintesc de un bătrân creștin muribund, pe care l-am vizitat în ultimele lui zile de viață. Era slab, nu mai avea putere nici să vorbească, însă m-a uimit agerimea minții lui. Stând de vorbă cu el, mi-am dat seama de secretul acestei vioiciuni a minții: deși era un om simplu și sărac, i-a plăcut să citească. În biserică nu l-a adus nimeni (dintre oameni!) , ci o carte ce explică profețiile din Daniel și Apocalipsa.

Studiind-o cu ardoare, ținând Biblia într-o mână și istoria în cealaltă, omul a ajuns la cunoștința mântuirii, care îl făcea ca pe patul morții să fie atât de senin, liniștit și limpede în gândire. Toată viața s-a rugat pentru două lucruri: ca Dumnezeu să-i dea o minte limpede până la moarte și să nu moară în dureri mari. Așa s-a și întâmplat. A murit cu mintea limpede și ageră, dar fără nicio durere. S-a stins în liniște, asemenea unei lumânări care și-a încheiat misiunea.

Există o mentalitate greșită: Unii oameni gândesc că neglijențele lor de a crește pe plan intelectual în această viață vor putea fi recuperate pe Noul Pământ. În viața viitoare însă vom regreta toate ocaziile pierdute acum. Deși mântuirea este una și aceeași dată tuturor, răsplata este diferită. Ea va fi dată de Dumnezeu în funcție de cum am folosit ocaziile din viața aceasta, cât am sacrificat pentru alții și pentru Dumnezeu, cât am crescut din punct de vedere spiritual și intelectual.

Am întâlnit, din nefericire chiar în Biserica lui Christos, oameni care nu văd cu ochi buni informarea și dezvoltarea intelectuală, chiar dacă ele sunt puse în slujba Evangheliei. Există chiar un fel de extremism care afirmă că Biblia este suficientă pentru un om, eliminând orice altă sursă de informare.

Ce rău poate fi acela ca un adevăr mântuitor să fie însoțit și de câteva informații în plus pe care le putem culege dintr-o carte bună, dintr-un documentar bun, dintr-o revistă de informare științifică sau de pe internet? Dintre apostolii Mântuitorului, cel care a făcut cea mai mare lucrare a fost Pavel din Tars, cel pregătit de unul dintre cei mai renumiți intelectuali ai Antichității iudaice – Gamaliel. Desigur că Dumnezeu s-a folosit și de ceilalți apostoli, însă de niciunul ca Pavel. Era omul pregătit ca să stea și în fața poporului simplu, dar și în fața împăraților vremii.

Privind în istoria mișcării advente, nu avem decât cuvinte de admirație față de pionierii acestei mișcări pentru lucrarea pe care au făcut-o în condiții deosebit de grele. Unul dintre ei este Uriah Smith, autorul unei explicații ale cărților Daniel și Apocalipsa. Mă întreb: cum ar fi putut să scrie un comentariu atât de elaborat al profețiilor biblice, dacă nu ar fi studiat, pe lângă Biblie, și un mare număr de lucrări istorice?

Un alt exemplu: lucrările lui E. G. White, pe care le considerăm inspirate și de o mare valoare pentru Biserica lui Christos din ultima parte a istoriei. Lucrările ei fac parte din tezaurul Spiritului Profetic al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Dar câți știu că, pentru a scrie cărțile ei, E. G. White a studiat o mulțime de lucrări, împrumutând informații prețioase din acestea. Se estimează că circa 10 % din scrierile ei sunt idei și informații împrumutate din alte lucrări de valoare.

În cazul cărții „Tragedia veacurilor”, procentul ideilor împrumutate este cu mult mai mare. Citind cartea, la tot pasul apar citate din diferite lucrări istorice, ceea ce demonstrează că autoarea și-a folosit din plin capacitățile intelectuale pentru a le pune în slujba Evangheliei. Cum ar fi arătat o carte ca cea amintită, dacă autorul nu ar fi studiat și nu și-ar fi îmbogățit cunoștințele în diferite domenii?

Am avut privilegiul să-mi petrec primii ani din viață într-o biserica păstorită de un om al lui Dumnezeu care a știut să-i încurajeze pe membrii bisericii să crească în toate privințele. La sfârșit de săptămână, pe lângă excursii în natură, ținea și lecții de limbi străine cu cei care doreau (era licențiat și în litere!). Se informa mereu cu tot ce era nou în toate domeniile de interes general și încerca să transmită bisericii aceste noutăți, coborând informațiile la nivelul de înțelegere al tuturor. Predicile sale erau astfel concepute încât, pe lângă solia Evangheliei și învățăturile morale esențiale, să existe și informații care să ducă la creșterea nivelului intelectual al bisericii.

Îmi aduc aminte că folosea adesea neologisme din vocabularul limbii române, însă imediat le „traducea” folosind sinonime înțelese de toți cei prezenți. Efectele unei astfel de viziuni au fost cât se poate de benefice pentru biserică.

Concluzii

„Creșteți!” este prima poruncă dată omului chiar în ziua creării lui. Porunca aceasta arată spre idealul pe care Tatăl ceresc îl are cu privire la rasa umană. Dorim un exemplu al acestui ideal? Să privim la Iisus! Biblia ne spune despre Iisus ca prunc: „Pruncul creștea și se întărea; era plin de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste El” (Luca 2,40).

Mai târziu, ca adolescent „Iisus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2,52).

Ca om matur, despre Iisus existau cuvinte de apreciere chiar din partea dușmanilor Săi: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta” (Ioan 7,46) – afirmau aprozii trimiși să-L aresteze.

Da, Iisus a atins idealul lui Dumnezeu pentru rasa umană. El a ajuns la „statura plinătății” (vezi Efeseni 4,13) la care suntem și noi chemați să ajungem. Dacă vom privi la oameni ai lui Dumnezeu ca Daniel, Iosif sau Pavel, vom înțelege ce lucrare mare poate face El prin oamenii care nu s-au mulțumit cu puțin, ci au depus toate eforturile pentru a crește în toate privințele.

Merită efortul de a crește în cunoștințe, când viața aceasta e atât de scurtă și nesigură? Da, merită din cel puțin două motive:

1. Dumnezeu este onorat prin copiii Săi „bine crescuți” din toate punctele de vedere. Care părinte nu se bucură când își vede copiii crescând și dezvoltându-se armonios?
2. Se merită pentru noi înșine, căci chiar dacă trupul trece, sufletul poate fi permanent întinerit și înnobilat.

În viața veșnică, promisă tuturor celor ce vor fi primit Evanghelia lui Christos, va fi o permanentă creștere, iar capacitățile noastre intelectuale vor fi solicitate la maximum. Cum vom face față dacă aici, în această viață trecătoare, nu le folosim?

Așadar, să dăm ascultare acestei prime și importante porunci divine: „Creșteți!”

Lori Balogh

 

Referinte:

(1) E. G. White, „Patriarhi și profeți”, pag. 31‑32

(2) E. G. White, „Daruri spirituale”, pag. 34

(3) E. G. White, „Tragedia veacurilor”, pag. 645

(4) E. G. White, „Patriarhi și profeți”, pag. 83