În cer sau pe pământ?
Cu aproximativ trei milenii în urmă, privind la lumea în care trăia, împăratul Solomon ajungea la o concluzie care ne este foarte familiară: „Ce a fost va mai fi, ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare” (Eclesiastul 1,9).
Cuvintele lui Solomon au devenit o maximă deseori citată, fără ca oamenii să se întrebe cine este autorul acestor cuvinte celebre. Îmi aduc aminte de anii de liceu când, la una dintre orele de istorie, profesorul ne-a spus cunoscuta maximă: „Nu este nimic nou sub soare”, pe care el o atribuia înțeleptului om de stat atenian Solon.
E adevărat că istoria îl consideră pe Solon drept unul dintre cei șapte înțelepți ai Greciei antice. Numai că Solon a trăit în secolul al șaselea î.Ch., iar Solomon, în secolul al nouălea î.Ch., adică cu aproximativ trei secole mai devreme. Stau și mă întreb: cine are dreptul de autor? La urma urmei, între cei doi nu este o diferență decât de două litere. Pe hârtie!
Oricum, maxima a devenit celebră indiferent de paternitatea ei. Într-adevăr, astăzi, după atâta amar de vreme de când au fost rostite aceste cuvinte, constatăm că natura umană, în esența ei păcătoasă, nu s-a schimbat. Se fura atunci, se fură și azi. Mai cu spor! Se mințea atunci, se minte și azi. Mai cu elan! Oamenii erau violenți atunci, azi nu și-au părăsit năravul. Numai că atunci ei aruncau cu săgeți unii după alții, în timp ce astăzi aruncă cu bombe.
Natura umană, în esența ei, a rămas neschimbată. S-au înmulțit formele păcatului și s-a mărit intensitatea păcătuirii, dar păcatele sunt aceleași. Dacă ar fi apărut ceva nou în domeniul păcatului, legea lui Dumnezeu dată pe Sinai nu ar mai fi fost suficientă. Creatorul ar fi fost nevoit să adauge Celor Zece Porunci și alte porunci, pentru a ține pasul. Însă lucrul acesta nu a fost și nu va fi necesar, pentru că Legea veșnică a lui Dumnezeu este atotsuficientă pentru a demasca orice formă nouă a unor păcate vechi, de când lumea.
Așadar, nu este nimic nou sub soare! Și totuși, Biblia vorbește despre un timp (acesta este foarte aproape!) în care totul, absolut totul va fi nou pe Pământ. Înnoirea va fi atât de cuprinzătoare încât Pământul, curățat de blestemul păcatului, se va numi Noul Pământ.
Vă invit și cu această ocazie să zburăm dincolo de orizontul întunecat al lumii în care trăim, pentru a ne bucura de câteva raze de lumină venite din lumea cea nouă, de dincolo de istorie. Dacă am o dorință în aceste clipe, atunci aceasta este ca în sufletul fiecăruia dintre noi să se aprindă un dor nestăvilit după căminul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru noi.
Vreau să vă pun o întrebare banală: Unde va fi căminul celor mântuiți: în cer sau pe Pământ? Ascultați-o pe o mamă supărată pe băiețelul ei care a făcut o boacănă: „Dacă nu te faci cuminte, n-o să ajungi în cer!” Eu n-am auzit încă pe nicio mamă să-și dojenească fiul sau fiica, spunându-i: „Dacă nu ești cuminte, n-o să ajungi pe Noul Pământ!”
Membrii unei biserici oarecare, văzându-l pe un confrate că s-a depărtat de normele morale susținute de acea biserică, gândesc într-un mod asemănător: „Dacă fratele nostru nu-și îndreaptă comportamentul, sigur nu va intra în cer!”
Dincolo de aceste observații luate din viață, Biblia are multe să ne spună. Bunăoară apostolul Pavel, scriindu-le evreilor și amintindu-le de eroii credinței, afirmă despre ei că „doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească„ (Evrei 11,16). Același apostol le scria creștinilor din cetatea Filipi: „Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (Filipeni 3,20).
Mântuitorul Însuși, în Predica de pe Munte, vorbindu-le ascultătorilor Săi despre fericire, le spune, printre altele: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor” și „Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor” (Matei 5,3.10).
Este, deci, cât se poate de clar că cei mântuiți vor moșteni cerul, că ei au deja cetățenia cerească, și că, aici pe Pământ, ei sunt doar niște „străini și călători.” Dar să nu ne grăbim cu concluziile!
În aceeași Predică de pe Munte, Mântuitorul spunea: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul” (Matei 5,5). Se contrazice Iisus pe Sine? Sau, în funcție de unele trăsături de caracter, pe unii îi va duce în cer (cei săraci în duh, cei persecutați), iar pe alții îi va conduce pe Noul Pământ (cei blânzi)?
Întrebarea nu este atât de absurdă cum pare, din moment ce există oameni religioși care susțin că cei ce vor fi salvați în viața viitoare vor face parte din două categorii: unii vor moșteni cerul (o elită!), în timp ce majoritatea va moșteni Pământul cel Nou (gloata cea mare).
Ți-ar surâde ideea ca unii membrii ai familiei tale să fie în cer, iar alții pe Pământ? Mie nu mi-ar surâde o astfel de perspectivă! Există, de asemenea, o mulțime de versete biblice care vorbesc despre Noul Pământ ca fiind căminul celor mântuiți: vezi Apocalipsa 21 (în întregime), Isaia 66,22; 65,17; 51,16, etc. Iar apostolul Petru conchide: „Dar noi, după făgăduință Lui, așteptam ceruri noi și un pământ nou în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3,13).
Mă întreb: de ce am mai aștepta un Nou Pământ, dacă nu ar locui nimeni pe el și toți cei mântuiți ar fi duși la cer? Este clar din nou – lucru ce reiese din acest al doilea grupaj de texte – că cei mântuiți vor moșteni Pământul cel Nou, în care va locui neprihănirea.
Și iată-ne în fața unei dileme: Biblia spune că cei salvați prin harul lui Dumnezeu vor moșteni cerul, și tot Biblia spune că cei salvați vor moșteni Noul Pământ! Scepticii s-ar grăbi să tragă concluzia: Biblia se contrazice pe sine, deci nu este credibilă!
Cum împăcăm cele două afirmații? De fapt, nici nu trebuie să găsim o cale de armonizare a celor două idei aparent contradictorii, pentru că armonia există deja. Dacă uneori avem impresia că am găsit o contradicție în Biblie, cauza nu este la Dumnezeu, ci la noi. Fie că nu avem încă cunoștințele necesare, fie că încă nu-L cunoaștem suficient pe Dumnezeu în procedeele Sale, fie că mintea noastră e îmbibată cu prejudecăți, cauza neînțelegerii este la noi.
Să revenim la dilema noastră! Am găsit în cartea autoarei E. G. White, „Experiențe și viziuni”, pag. 60, un lucru interesant. Autoarea povestește o viziune în care, fiind luată la cer, se întâlnește cu patriarhul Enoh, despre care Biblia afirmă că a fost luat la cer fără să guste moartea. Iată ce scrie ea în continuare: „Apoi am fost dusă într-o lume care avea șapte luni (aștri). Acolo l-am văzut pe bunul Enoh, care fusese luat la cer. L-am întrebat dacă acesta era locul în care a fost dus după ce a fost ridicat de pe Pământ. El a spus: „Nu este acesta; Cetatea este căminul meu și am venit să vizitez acest loc.” Se plimba prin acel loc ca și cum era acasă la el.”
Ați reținut un amănunt important? Care, spune Enoh că este căminul lui veșnic? Cetatea. Care Cetate? Biblia nu ne lasă nicio clipă în confuzie – este cetatea Noului Ierusalim, despre care vorbește întregul capitol 21 din Apocalipsa. Aceasta este „cetatea cu temelii tari, al cărui meșter și ziditor este Dumnezeu” (vezi Evrei 11,10) și pe care o aștepta Avraam. Aceasta este cetatea (orașul, metropola) pe care a pregătit-o Dumnezeu celor ce doresc „o patrie mai bună, adică o patrie cerească” (vezi Evrei 11,16).
Unde se găsește acum această cetate – viitorul cămin al celor mântuiți? Biblia o spune foarte clar: în cer! Nici în Triunghiul Bermudelor, nici sub m-ții Himalaia, nici în Atlantida, ci în cer. Va rămâne Noul Ierusalim în cer permanent?
„Și am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Și m-a dus, în Duhul, pe un munte mare și înalt, și mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer, de la Dumnezeu” (Apocalipsa 21,2.10).
Am aflat acum un lucru interesant: dacă cetatea Noul Ierusalim este căminul celor mântuiți, atunci înseamnă că, până la sfârșitul mileniului, căminul celor mântuiți va fi în cer, iar după mileniu, până în veșnicii, căminul se va muta pe Pământ. Atunci unde este contradicția? Nicăieri în Cuvântul lui Dumnezeu, dar cu siguranță în mintea celor ce nu studiază cu seriozitate acest Cuvânt.
Și acum o precizare, care sper să aducă și mai multă claritate asupra acestui subiect: Când Biblia vorbește despre cer, ea se referă mai mult la o anumită atmosferă decât la un loc geografic bine definit.
„Fariseii L-au întrebat pe Isus când va veni Împărăția lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice „Uite-o aici” sau „Uite-o acolo!” Căci Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17,20‑21).
Omul iscoditor vrea să știe „locul”, să-i cunoască coordonatele. Domnul Hristos însă insistă asupra atmosferei în care omul poate regăsi Împărăția lui Dumnezeu. „Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14,17).
Avem un privilegiu uriaș, dat de Tatăl nostru ceresc: chiar dacă Noul Ierusalim – căminul veșnic al celor mântuiți – este încă departe de noi din punct de vedere geografic, avem harul să trăim încă de pe acum în atmosfera cerului. Inima mea și a ta poate fi un colț de cer; căminul meu și al tău poate fi un colț de cer; biserica mea și a ta poate fi un colț de cer. Cu o condiție: Iisus să locuiască în inimile noastre, în căminurile noastre, în bisericile noastre. Oriunde prezența Sa este dorită și oriunde absența Sa este imediat observată, El vine aducând cu Sine atmosfera cerului, a căminului nostru veșnic.
Știți care va fi cea mai mare bucurie a celor salvați? Poate vă gândiți la bucuria de a scăpa de păcat, de suferințe și moarte. Poate vă gândiți că vă veți întâlni cu cei dragi sau că veți călători liberi prin întregul Univers. Poate vă gândiți că veți scăpa de facturile la întreținere, examene de admitere, scandalurile vecinilor, de gripa aviară, covid și de predici slab pregătite. Și câte și mai câte! Toate acestea, și multe altele, ne vor produce bucurii reale în viața viitoare.
Va fi, însă, o bucurie care le va întrece pe toate celelalte: „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte” (1Tesaloniceni 4, 17‑18).
Aceasta este bucuria deplină a oricărei ființe create – de a fi aproape de Creatorul ei. Este bucuria de a trăi veșnic lângă Cel ce a fost tratat așa cum meritam noi, pentru ca noi să fim tratați așa cum merită El. Este bucuria de a trăi veșnic lângă Cel ce a luat asupra Sa păcatele noastre, la care El nu a contribuit cu nimic, pentru ca noi să fim îmbrăcați cu neprihănirea Lui, la care noi nu am contribuit cu nimic.
Am învățat la lecțiile istorie că răsculații din 1907 strigau: „Noi vrem pământ!” Dintr-un anumit punct de vedere, semănăm cu ei, însă cu o deosebire: adâncul ființei noastre strigă: „Noi vrem Pământul!” De ce? Pentru simplul motiv că acesta este căminul nostru. Aici ne-am născut, din lutul lui am fost plămădiți și în țarina pământului se găsesc toți înaintașii noștri.
Suntem legați de Pământ chiar dacă ne simțim străini și călători din cauza atmosferei păcatului care domnește pe el. Este adevărat că ne-am săturat de multe lucruri care se petrec pe acest Pământ, și, dacă am face o listă cu lucrurile de care ne-am săturat, am putea scrie volume întregi. Iată o singură pagină dintre miile pe care fiecare dintre noi le-ar putea scrie, enumerând acele lucruri de care ne-am săturat:
Eu, cel puțin, m-am săturat de găuri în ozon și de minciună, de spini și de gândaci de Colorado, de bombe, de noroi, de inundații și secetă; m-am săturat de licitații pentru lenjeria intimă a nu știu cărei vedete, dar și de ger, de accidente de circulație, de greve, de săli de operație; m-am săturat de rovignete, de impozite, de sticle de șampanie ce costă o sută de mii de dolari, de terorism, de lacăte, gratii și sisteme de alarmă; m-am săturat de poluare și facturi de gaz metan, de E-uri alimentare și viruși în calculator, de SIDA, de înjurături și de pantofi rupți.
M-am săturat de găuri în carosabil și tsunami, de tatuaje și sărăcie, de campanii electorale și uniforme de tot felul, de ochelari de vedere și proteze, de șomaj, carii dentare, falimente și mucegai în borcanele cu conserve; m-am săturat de pene de cauciuc, de pene de curent și de pene curățate de pe o pasăre tăiată; m-am săturat de dezbrăcați și vulgaritate, de bacșiș și erupții vulcanice, de farduri, țânțari și fum de țigară, de examene pierdute și gaze de eșapament, de vorbe înțepătoare, de palpitații și priviri răutăcioase.
M-am săturat de molii, de praf, de jigniri, de rânjete, de cutremure și clor în apa de băut, de răutate și încălzirea globală, de furtuni magnetice și de emisiuni de doi bani; m-am săturat de alcoolism, pedofilie, scame pe costumul de haine, de muște în cana cu lapte; m-am săturat de TVA. M-am săturat!
Aș putea să adaug încă o mie și ceva de lucruri de care eu personal m-am săturat și care fac parte din viața chinuită pe care o ducem pe acest Pământ obosit de atâtea milenii de istorie a păcatului. Nu o voi face, dar vă rog pe voi să continuați lista. Apoi, imaginați-vă că toate aceste lucruri de care ne-am săturat cu toții nu vor mai exista pe Noul Pământ!
Da, ne-am săturat de multe lucruri anormale care se petrec pe Pământ și care n-au fost plănuite de Creator! Avem însă speranța, bazată pe promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu, că pe Noul Pământ va fi o nouă ordine a lucrurilor, că va dispărea orice urmă de păcat împreună cu consecințele sale și, cel mai important lucru – Creatorul Însuși va locui împreună cu cei mântuiți.
Ce zici de asta? Nu-i așa că merită orice sacrificiu? Eu zic că merită!
Lori Balogh
