Pilda celor zece fecioare

Pilda celor zece fecioare

Matei 25,1‑13

Caracterul special al Pildei celor zece fecioare reiese încă din primele ei cuvinte: „Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna…” Cele mai multe dintre pildele Domnului Iisus încep cu formula deja cunoscută: „Împărăția cerurilor se aseamănă…” fie cu un grăunte de muștar, fie cu un semănător care a ieșit să semene, fie cu un năvod aruncat în mare, fie cu o comoară ascunsă … În toate aceste formule de început, verbul se află la prezent.

Doar două dintre pildele rostite de Domnul încep puțin diferit, având verbul la viitor: „Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna…” Este vorba de Pilda celor zece fecioare și Pilda talanților.

Expresia „atunci” și forma de viitor a verbului arată spre un anumit timp în care cele două pilde vor avea o aplicație specială. Din acest punct de vedere, cele două pilde depășesc caracterul unei ilustrații obișnuite, ele având caracter profetic.

Toate celelalte pilde au o aplicație generală. Întotdeauna Biserica, prin care s-a manifestat Împărăția lui Dumnezeu, s-a asemănat cu un grăunte de muștar care crește până ce devine un copac, conform Pildei grăuntelui de muștar. Întotdeauna în Biserica lui Christos au existat și „pești buni și pești răi”, după cum ne spune Pilda năvodului. Întotdeauna în Biserică a existat și grâu și neghină, conform Pildei neghinei… Biserica a cunoscut și va cunoaște, de la întemeierea ei până la sfârșitul timpului, unele fenomene, lupte și ispite indiferent de epoca în care și-a îndeplinit misiunea.

Spre deosebire de acestea, Pilda celor zece fecioare și Pilda talanților surprind aspecte din viața Bisericii care trece printr-o perioada specială – sfârșitul timpului de har, adică perioada din imediata apropiere a revenirii Mântuitorului. De unde această concluzie? Din studierea împrejurărilor în care au fost rostite aceste două pilde de către Domnul Iisus. Iată împrejurările, așa cum reies din relatările Scripturii:

Era în amurg, seara. Domnul Christos se afla pe Muntele Măslinilor împreună cu ucenicii Săi, după ce întreaga după-amiază le vorbise despre semnele revenirii Sale (vezi Matei cap.24). După ce le-a amintit câteva semne, Domnul i-a îndemnat pe ucenici la veghere, arătând că ziua revenirii Sale nu e cunoscută de nimeni. Printre altele, Domnul le-a spus:

„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului. Toate semințiile pământului se vor boci și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă” (Matei 24,30).

„Atunci, din doi bărbați care vor fi la câmp, unul va fi luat și altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată și alta va fi lăsată” (Matei 24,40‑42).

Să reținem expresia „atunci” (cu care începe și Pilda celor zece fecioare), care ne trimite la acel timp special al sfârșitului istoriei. În acel timp al sfârșitului, pilda urma să aibă o aplicație și o învățătură speciale pentru Biserica lui Christos.

Pilda celor zece fecioare a fost inspirată dintr-o scenă vie care s-a derulat prin fața ucenicilor în acea ocazie. În timp ce Mântuitorul rostea îndemnul la veghere, în fața lor se desfășura scena unei nunți orientale, cu bogăție de lumină, cu oaspeți veseli, cu muzică din belșug… Zece fecioare îmbrăcate în alb aveau menirea de a lumina calea mirelui, atunci când se întorcea cu mireasa pentru a intra în odaia de nuntă. Scena vie din fața grupei ucenicilor a fost folosită de Domnul Iisus pentru a ilustra niște adevăruri speciale cu privire la biserica ce vă trăi în imediata apropiere a revenirii Sale.

Analiza pildei

Simbolurile folosite de Domnul în această pildă nu sunt greu de descifrat:

  1. Fecioarele reprezintă Biserica curată a lui Christos. Biblia este bogată în pasaje în care poporul lui Dumnezeu este simbolizat printr-o femeie curată, cinstită (vezi Apocalipsa cap.12; 2 Corinteni 11,2; Efeseni 5,25 ș.a.). În același timp, o femeie desfrânată simbolizează o biserica apostaziată, despărțită de Christos (vezi Apocalipsa cap.17; Ezechiel cap.16; 23 ș.a.).
  2. Împărăția cerurilor nu se referă la o împărăție a unor ființe extraterestre care vor invada lumea noastră, ci la Împărăția lui Dumnezeu care avansează acum în lume sub forma Împărăției harului, pentru ca la revenirea lui Christos să se instaureze Împărăția slavei. Evreii foloseau expresia „Împărăția cerurilor” în loc de „Împărăția lui Dumnezeu” din respect față de Numele lui Dumnezeu pe care evitau să-L pronunțe.
  3. Candelele reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, conform Psalmului 119,105: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.”
  4. Uleiul reprezintă prezența Duhului Sfânt, care dă viață și căldură oricărei manifestări a vieții religioase, oricărei învățături și doctrine, oricărei forme și ceremonii religioase (vezi Zaharia 4,1‑14).
  5. Mirele este Domnul Christos, așa cum e prezentat în Apocalipsa 19,7‑9 și 21,9.
  6. Mireasa simbolizează Noul Ierusalim, metropola Noului Pământ (vezi Apocalipsa 21,9‑27).

Ceea ce ne atrage atenția în această pildă, ca și în Pilda nunții fiului de împărat din Matei cap.22, este faptul că Biserica nu apare ca mireasă a Mielului ceresc. În Pilda fecioarelor Biserica e reprezentată prin cele zece fecioare care ies în întâmpinarea Mirelui, luminându-i calea, în timp ce în Pilda nunții fiului de împărat, Biserica e reprezentată de cei invitați la nuntă.

Numărul fecioarelor ne poate spune ceva? De ce Domnul vorbește de un număr egal de fecioare înțelepte și neînțelepte? Să înțelegem de aici ca la revenirea Sa Mântuitorul va găsi jumătate din Biserica Sa pregătită, în timp ce cealaltă jumătate va fi surprinsă nepregătită?

Să nu uităm faptul că ideea de părți egale mai apare și în alte părți din Evanghelii, în mod deosebit în Matei 24,30;40‑41 și Luca 17,34. Acolo ni se spune că din doi bărbați care vor fi la câmp, unul va fi luat și altul va fi lăsat; din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată, iar alta va fi lăsată; și din doi care vor fi în același pat, unul va fi luat și celălalt va fi lăsat. Ce să înțelegem de aici: că jumătate dintre membrii Bisericii vor fi mântuiți, iar jumătate nu?

Mântuitorul folosește ideea de părți egale cu un alt scop decât acela de a ne satisface curiozitatea. El vrea să ne atragă atenția că în Biserică Sa există două clase distincte de credincioși. Dacă El ar fi folosit o altă proporție, de exemplu 1/9, 2/8 sau 3/7, distincția dintre cele două clase nu ar fi fost atât de evidentă. Ce ar fi însemnat, de exemplu, o fecioară neînțeleaptă pe lângă alte nouă fecioare înțelepte? Ne-am fi măgulit probabil cu gândul că în Biserică există o majoritate pregătită și mântuită și o minoritate nepregătită și nemântuită.

Proporția de 5/5 pe care o folosește Domnul în relatarea Pildei fecioarelor vrea să ne atragă atenția că, în Biserica timpului sfârșitului un număr apreciabil de mare de credincioși vor fi pregătiți pentru revenirea Mântuitorului, dar și că un număr la fel de mare de credincioși vor fi surprinși nepregătiți pentru acest eveniment. Avertismentul nu ne este dat spre descurajare, ci spre schimbarea atitudinii noastre față de pregătirea pe care trebuie să o facem.

Asemănări între cele două categorii de fecioare

Până la un moment dat nu se vede nicio deosebire între fecioarele înțelepte și cele neînțelepte. E adevărat că textul biblic sesizează că fecioarele neînțelepte nu și-au luat cu ele rezervă de ulei, însă acesta era un lucru ascuns privirii. Privite din exterior, toate cele zece fecioare păreau a fi la fel. Iată câteva asemănări izbitoare:

  1. Toate sunt fecioare, ceea ce semnifică faptul că au adevărul curat al Scripturii, fără să se întineze cu învățăturile și rătăcirile false ale lumii.
  2. La început, toate au candelele arzând. Toate au Cuvântul lui Dumnezeu în mână și în inimă, cred în el, respectă cerințele lui Dumnezeu și au arvuna Duhului Sfânt.
  3. Toate Îl așteaptă pe Mire să revină, mărturisind credința lor în revenirea Lui și bucurându-se de aceasta.
  4. Toate au ațipit și adormit în perioada de întârziere a Mirelui. Ele au căzut într-o stare de letargie spirituală, o stare de amorțeală și de scădere a râvnei pentru salvarea sufletelor.
  5. Toate fecioarele s-au trezit la strigătul de la miezul nopții.

Ce poate fi acest strigăt de la miezul nopții? Din relatarea pildei rezultă că acest strigăt nu s-a auzit din mijlocul fecioarelor, lucru cât se poate de firesc, având în vedere că toate au adormit. Strigătul vine din afară, din exteriorul Bisericii. Se pare că nu oamenii vor striga, ci evenimentele, care vor fi la un moment dat atât de evidente încât vor trezi Biserica adormită în întregime. Care poate fi acel eveniment care va răsuna pentru biserica adormită ca un strigăt la miezul nopții?

– Calamitățile naturale, dezastrele care se înmulțesc pe zi ce trece? Deși se înmulțesc de la o zi la alta și deși cresc în intensitate, ne obișnuim cu ele, făcându-le incapabile să trezească o Biserica adormită.

– Războaiele și pericolul înarmării nucleare? Și cu acestea ne-am obișnuit.

– Înmulțirea bolilor și apariția unor pericole noi? Și cu acestea ne obișnuim, fără să vedem Biserica trezită.

– Căderea comunismului, deschizând calea predicării Evangheliei în toată lumea? S-a împlinit sub ochii noștri și totuși Biserica nu s-a trezit.

– Ridicarea puterii papale și vindecarea rănii ei de moarte, conform profeției din Apocalipsa

cap.13? O vedem cu ochii noștri și totuși somnul spiritual al Bisericii nu e deranjat.

Atunci care ar putea fi acel eveniment mondial care va răsuna ca un strigăt asurzitor la urechile unei Biserici adormite?

Decretul duminical – acesta se pare că va trezi Biserica din somnul ei adânc. Deși este un eveniment așteptat de întreaga Biserică, ca urmare a unei profeții clare din Apocalipsa cap.13, totuși acest eveniment exterior va fi ca sunetul sirenei de alarmă în miez de noapte. În acele momente întreaga Biserică se va trezi, știind că acesta este ultimul semnal al cerului că sfârșitul e la ușă. Indiferent dacă acest strigăt de la miezul nopții ne va găsi pregătiți sau nepregătiți, cu toții vom fi siguri ca acesta e începutul sfârșitului.

„Așa după cum apropierea armatelor romane a fost un semn pentru ucenici despre apropiata distrugere a Ierusalimului, tot astfel această apostazie (decretul duminical n.n.) poate fi un semn pentru noi că limita răbdării lui Dumnezeu este atinsă, ca măsura nelegiuirii noastre este umplută și că îngerul harului este aproape să-și ia zborul și niciodată nu se va mai întoarce” (E. G. White, „Mărturii pentru comunitate”, vol.5, pag.451, trad. engl.).

Eșecul fecioarelor neînțelepte a fost cauzat de o singură cauză: lipsa uleiului de rezervă. Toate celelalte condiții le-au împlinit, ceea ce reprezintă pentru noi un serios semnal de alarmă. E suficient să dovedim superficialitate într-o singură direcție și mântuirea noastră poate fi pusă sub semnul întrebării.

În ce a constat lipsa de înțelepciune a celor cinci fecioare găsite nepregătite? Iată câteva răspunsuri spicuite din capitolul „În întâmpinarea Mirelui” al cărții „Parabolele Domnului Hristos” și capitolul „Profeții împlinite” din cartea „Tragedia veacurilor” ale autorului E. G. White:

  1. Neglijența celor cinci fecioare de a-și umple vasele cu ulei de rezervă.
  2. Ele nu s-au așteptat ca mirele să întârzie așa de mult.
  3. Nu s-au pregătit pentru o situație de nevoie.
  4. Slujirea lor a degenerat în formalism.
  5. O falsă siguranță în care și-au legănat inimile.
  6. Ele s-au mulțumit cu o lucrare superficială.
  7. S-au sprijinit pe ajutorul celorlalte fecioare în caz de lipsă.

„Cei reprezentați prin fecioarele nechibzuite nu sunt ipocriți. Ei au considerație față de adevăr, l-au apărat și l-au susținut. Unii ca aceștia se simt atrași către cei care cred adevărul, dar nu s-au supus cu totul lucrării Duhului Sfânt. Ei n-au căzut pe Stânca Iisus Christos, și n-au lăsat ca firea lor cea veche să fie sfărâmată… Ei nu cunosc pe Dumnezeu. N-au studiat caracterul Lui; n-au avut comuniune cu El; deci ei nu cunosc, nu știu cum să se încreadă în El, cum să privească la El și să trăiască. Slujirea lor înaintea lui Dumnezeu degenerează în formalism… Ei își leagănă inimile în siguranță și nici nu se gândesc la vreun pericol…” (E. G. White,Parabolele Domnului Hristos”, pag.285‑286, Editura Proteios).

Sentința cerului în dreptul acestor fecioare neînțelepte este una dintre cele mai teribile care pot fi auzite: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc” (Matei 25,12).

Concluzii

Când Domnul Iisus a rostit acesta pildă, expresia „Atunci Împărăția cerului se va asemăna” indica un timp în viitor, în care mesajul ei urma să devină un adevăr prezent. Noi putem spune: „Astăzi Împărăția cerului se aseamănă”.

Noi suntem cei care trăim experiența celor zece fecioare. Cele cinci fecioare înțelepte, dar și cele cinci neînțelepte se află între noi. Noi suntem cei care purtăm candelele adevărului, dar, din nefericire, nu toate candelele conțin uleiul Duhului Sfânt. Noi suntem cei ațipiți și adormiți din cauza întârzierii Mirelui și, în loc să veghem și să luminăm calea revenirii Sale, ne legănăm în somnul dulce al comodității.

Ce fel de fecioare suntem? Nimeni nu are dreptul să o spună în dreptul semenilor săi, căci nimeni nu poate vedea în ce măsură semenul nostru are sau nu ulei de rezervă în candela inimii sale. Doar timpul de criză va scoate la lumină diferența dintre cele două categorii de fecioare. Dar știu un lucru:

– Atunci când mă sprijin pe experiența, pe credința și lucrarea fraților mei, și nu pe propria mea experiență cu Dumnezeu, sunt o fecioară neînțeleaptă.

– Atunci când religia mea se bazează pe emoții trecătoare și nu pe principii durabile, sunt o fecioară neînțeleaptă.

– Atunci când neglijez ocaziile de a primi uleiul Duhului Sfânt, pe căile rânduite de Dumnezeu, sunt o fecioară neînțeleaptă.

– Atunci când mă mulțumesc cu o lucrare superficială, mai ales în ce privește formarea caracterului, sunt o fecioară neînțeleaptă.

Diferența dintre înțelepciune și neînțelepciune, atunci când este vorba de mântuire, poate deveni diferența între viață veșnică și moarte veșnică.

Cine hotărăște această diferență? Tu și cu mine. Alegerea ne aparține.

Lori Balogh

 

This entry was posted in Parabolele Imparatiei. Bookmark the permalink.

One Response to Pilda celor zece fecioare

  1. Gili Antea says:

    Cum sa dormi si sa lucrezi in acelas timp ?
    Sunt atitea evenimente,misiuni,programe,ale fecioarelor !
    Semnul va face diferenta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.