Universul – Big Bang sau Creație inteligentă?

Universul – Big Bang sau Creație inteligentă?

Autorul cărții „Omul și astrele”, apărută la editura „Dacia” în 1986, își începe lucrarea cu o propoziție scurtă: „La început a fost Universul” (1). Într-un mod asemănător începe și Evanghelia apostolului Ioan: „La început a fost Cuvântul” (Creatorul n.n. – Ioan 1, 1). Un singur cuvânt diferă în cele două afirmații, suficient ca el să separe complet și ireconciliabil două linii de gândire, două concepții despre lume și viață.

Din zorii umanității, au circulat între oameni tot felul de teorii cosmogonice, unele mai ciudate decât altele. Nu este acum timpul și locul să ne ocupăm de ele, căci valoarea lor este doar una cultural-istorică și mai puțin științifică. Există însă o teorie cosmogonică modernă, larg acceptată în cercurile științifice, apărută pe la mijlocul secolului al 20‑lea: teoria Big Bang.

În mare, teoria susține că în momentul 0, întregul Univers era concentrat într-un singur atom universal, un fel de „ou primordial”, care a explodat cu aproximativ 13,7 miliarde de ani în urmă, dând naștere particulelor, din care ulterior s-au format corpurile cerești și galaxiile. Suportul științific pe care se bazează teoria este alcătuit din trei elemente:

1) Vârsta celor mai bătrâne stele este de 12‑15 miliarde de ani.

2) Analiza luminii emise de galaxii indică faptul că ele se depărtează unele de altele.

3) În toate regiunile din Univers există o radiație slabă (un fel de fosilă), un ecou al torentelor de căldură și lumină din momentul exploziei.

Se afirmă de asemenea că Universul este în continuă expansiune, că galaxiile se depărtează unele de altele, astfel încât după fiecare miliard de ani, Universul este mai mare cu 5‑10 %.

Teoria Big Bang, deși e îmbrățișată de numeroși oameni de știință, ridică o mulțime de probleme nerezolvate, ceea ce face ca ea să fie nimic mai mult decât o simplă ipoteza cosmogonică puțin credibilă. Iată câteva probleme nerezolvate ale teoriei amintite:

1. Nu există nicio cale experimentală pentru a verifica veridicitatea acestei teorii. Nu poate fi imaginat niciun aparat care să urmărească evoluția unei stele. Omul își poate doar imagina această evoluție, însă nu o poate verifica experimental. Atâta vreme cât nu poate fi făcută o verificare experimentală, teoria nu este altceva decât o simplă ipoteză.
2. Conform teoriei Big Bang, în urma exploziei materia ar trebui să fie distribuită în Univers în mod uniform și aleatoriu în toate direcțiile.

Realitatea pe care o găsesc astronomii „pe teren” este cu totul alta: materia este distribuită neomogen în Univers. Pretutindeni există neregularități, cu zone de materie foarte densă (galaxiile), dar și zone care se apropie de vidul absolut (spațiile intergalactice).

O știre dată în 28 august 2007 arată ca astronomii au descoperit la o distanță de două miliarde de ani-lumină un vid imens în Univers, având un diametru de un miliard de ani-lumină. Cu ajutorul radiotelescopului VLH, s-a descoperit, potrivit „Live Science”, un gol uriaș în care nu există nici galaxii, nici materie întunecată. Inițial s-a crezut că este vorba de o gaură neagră, însă acesta presupunere a fost infirmată.

„Ceea ce am găsit nu este normal, dacă ne raportăm la observațiile de până acum, ori la simulările computerizate despre evoluția Universului” – afirmă cercetătorul științific Lilliya R. Williams de la Universitatea din Minnesota (2).

Acest vid imens dă peste cap teoriile științifice prezente.

3. Conform teoriei Big Bang, toate galaxiile ar trebui să se depărteze unele de altele, la fel cum se întâmplă cu fragmentele rezultate în urma unei explozii obișnuite. Realitatea „pe teren” este alta: sunt zone în Univers în care galaxiile se apropie unele de altele.
4. Cartografierea recentă a unei zone din Universul apropiat de noi contrazice afirmațiile teoriei Big Bang. De-a lungul anilor, s-au făcut o mulțime de studii cu privire la distribuția galaxiilor cunoscute. Însă oricât de elaborate au fost acestea, ele nu au putut acoperi decât diferite segmente.

Începând cu 1986, în astronomie și astrofizică s-a deschis o etapă importantă. Folosindu-se tehnici informatice moderne, astronomii de la „Harvard Smithsonian Center” au reușit să obțină o reprezentare aproape fidelă a unei zone a Universului. Pentru prima dată omul a putut vedea structuri ale Universului care se întind pe o distanță de 500 de milioane de ani-lumină.

Reușita acestei cartografieri parțiale a Universului pune serios sub semnul întrebării teoria Big Bang. Cartografierea realizată în 1986 demonstrează că distribuția galaxiilor în Univers nu este aleatorie. Mai mult decât atât, noua panoramă descoperă o structură particulară formată din peste 1000 de galaxii, având imaginea unei ființe umane. Această descoperire nu numai că răstoarnă teoria distribuției aleatoare a galaxiilor în Univers, dar – culmea ironiei! – oamenii de știință evoluționiști au ocazia să contemple galaxiile din Universul nordic și apropiat de noi ca având forma unei ființe omenești.

Desigur, nimeni nu a dat vreo importanță sau semnificație formei umane a acestei structuri galactice, însă descoperirea face că teoria Big Bang să fie serios repusă în discuție. La o scară uriașă, se pot vedea structuri cu aspectul unor ziduri uriașe înconjurate de zone vide. Imaginea umană a structurii megagalactice a fost supranumită „the stick man” („omul baton”), datorită bustului sau alungit.

Ceea ce este deosebit de interesant legat de „the stick man” este faptul că bustul său este practic aliniat nordului real, în linie cu axa de rotație a pământului. Dr. Craig Tyler de la colegiul Fort Lewis din Colorado a afirmat: „The stick man” – rezultatul acestei prime evidențe pare că ne spune că acolo se află un mesaj cu privire la noi, galaxii dispuse în forma unei ființe umane. În același timp, alte „felii” ale cerului nu posedă astfel de formațiuni. Aceste caracteristici sunt interesante pentru că ele par să ne spună că noi ocupăm un loc preponderent în cosmos” (3).

Dr. Margaret Geller, astronom la „Smithsonian Institute”, admite că „the stick man”reprezintă o dovadă irezistibilă că galaxiile se concentrează în structuri bidimensionale.

5. Conform teoriei Big Bang, ca urmare a exploziei inițiale și a distribuției uniforme și aleatoare a materiei, Universul ar fi trebuit să fie sferic. Cercetări recente arată că Universul este mai degrabă plat (4), unii cercetători lansând modelul Universului având forma unei pilule (oval alungit) (5).
6. Prime două legi ale termodinamicii contrazic teoria Big Bang.

– Prima lege a termodinamicii, numită și „legea conservării energiei”, afirmă că energia nu poate fi nici creată, nici distrusă, ci poate doar să se transforme. Dacă energia nu poate fi creată, atunci cu siguranță niciun lucru nu poate să provină din nimic. Oamenii de știință evoluționiști știu prea bine acest adevăr, însă îl ocolesc intenționat. Savanți ca Alan Guth au afirmat: „În primul rând, voi spune că, din punct de vedere pur tehnic, expansiunea nu explică cum Universul a venit la existență din nimic… Expansiunea nu face decât să iei un mic Univers pentru a produce unul foarte mare. Dar expansiunea prin ea însăși nu explică originea acestui mic Univers” (6).

Unul dintre cei mai mari matematicieni moderni – Stephen W. Hawking – a închis ușa modelului expansionist: „Noul model expansionist a avut tentativa de a explica de ce Universul este cel pe care noi cunoaștem… Părerea mea este că noul model expansionist este mort ca teorie științifică, deși numeroși oameni par să nu fi auzit de acest lucru, continuând să publice despre acest subiect ca și cum ar fi viabil” (7).

– A doua lege a termodinamicii, numită și „legea entropiei”, afirmă că energia se transformă în întotdeauna spre o stare din ce în ce mai haotică, din ce în ce mai puțin utilizabilă. Posibilitatea apariției unui Univers din ce în ce mai organizat, după așa-zisa explozie inițială și fără intervenția unei cauze externe, este contrazisă de legea entropiei. Chiar dacă s-ar fi produs Bing Bang-ul, conform celei de a doua legi a termodinamicii, Universul ar fi evoluat spre haos și entropie maximă (dezordine), nu spre un Univers organizat așa cum îl vedem astăzi.

7. Limitele cunoașterii în teoria Big Bang. Oamenii de știință sunt nevoiți să recunoască faptul că există anumite limite ale cunoașterii peste care nu pot trece. Ei vorbesc chiar despre „un zid” de netrecut pentru cunoașterea umană. De fapt, astrofizicienii iau ca punct de plecare al expansiunii Universului momentul 10 la puterea minus 43 secunde, vârsta la care se presupune că Universul era cuprins într-o sferă de 10 la puterea minus 33 de cm. Acesta este „zidul” de netrecut pentru cunoașterea umană. Dincolo de acest moment sunt doar presupuneri, ipoteze, imaginație…
8. Privind în interiorul sistemului nostru solar, găsim câteva realități care contrazic toate teoriile științifice evoluționiste:
9. a) Structura rocilor lunare este diferită de cea a rocilor pământene, ceea ce demonstrează că Luna și Pământul au structuri diferite, origini diferite, și există pentru scopuri diferite. Prin urmare, cele două corpuri cerești nu pot avea același strămoș comun evoluționist.

„Spre surprinderea savanților, structura chimică a rocilor de pe luna este distinct diferită de cea a rocilor de pe pământ. Această diferență arată că luna s-a format în condiții diferite… și înseamnă că orice teorie despre originea planetelor trebuie să explice acum crearea pământului și a lunii pe căi diferite” (8).

Așadar, Luna și Pământul au structuri diferite, deci au origini diferite.

1. b) Dintre toate planetele sistemului solar, două au rotații axiale retrograde (sensul de rotație este opus sensului de rotație al celorlalte planete). Este vorba despre Uranus și Venus. Evoluționiștii nu pot explica aceasta, potrivit modelului evoluționist de formare a sistemului solar.
2. c) De asemenea, o treime dintre sateliții naturali ai planetelor sistemului solar au orbite retrograde față de sensul de rotație al planetei respective.

Toate aceste fenomene, precum și altele, nu au putut fi explicate rezonabil cu ajutorul vreuneia dintre teoriile evoluționiste. Modelul creaționist este cel care răspunde cel mai bine tuturor provocărilor. Acesta este motivul pentru care oameni de știință evoluționiști ca Dr. James Van Allen au respins filozofia evolutivă, care le-a fost implantată din tinerețe, și au devenit creaționiști.

Așadar, ce a fost la început? Evoluționiștii spun: „La început a fost Universul”, iar creaționiștii spun: „La început a fost Creatorul”.

Legea cauzei și efectului, una dintre legile fundamentale care guvernează Universul, afirmă că în spatele oricărui efect se află o cauză mai mare decât efectul produs. A spune că la început a fost Universul înseamnă a afirma că efectul a fost înaintea cauzei care l-a produs, ceea ce sfidează nu doar legile fundamentale ale fizicii, dar și bunul simț.

În privința Cauzei Primare care a stat la originea Universului, Biblia nu are nicio ezitare. Primul verset al ei afirmă clar și pe înțelesul oricărui om: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” (Geneza 1,1).

Întreaga Biblie reafirmă pe tot parcursul ei că suntem opera unui Creator inteligent, atotputernic, veșnic, omniprezent, sfânt și iubitor.

„Eu, cu mâinile Mele am întins cerurile și am așezat toată oștirea lor” (Isaia 45,12).

„Eu am desfășurat cerurile, Eu am întins pământul” (Isaia 44,24).

„Numai El întinde cerurile” (Iov 9,8).

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui” (Psalmul19,1).

Vezi și: Isaia 42,5; 40,22; 51,13; Ieremia 10,12; Psalmul 104,2 etc.

Universul cunoscut se întinde pe o distanță de 15 miliarde de ani-lumină. În vastul său cuprins, se văd nenumărate mesaje lăsate de Inteligența divină cu scopul de a descuraja orice scuză invocată de cei care Îl renegă pe Creator. De la forțele de coeziune din interiorul nucleului atomic până la structurile mega-galactice, pretutindeni sunt dovezi de necontestat că o Inteligență supremă le-a adus pe toate la existență și le susține prin puterea Sa.

De ce există totuși atâta negare de Dumnezeu printre noi? Apostolul Pavel încearcă o explicație: „În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți. Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gânduri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit. Și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare… Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci. … Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite” (Romani 1,20‑28).

Oamenii de știință se așteaptă ca la sfârșitul secolului nostru să fie încheiată cartografierea întregului Univers cunoscut. Ar fi frumos, interesant și instructiv să ai în față o hartă a întregului Univers… Să o privești și să visezi la o călătorie prin spațiile intergalactice.

Noi însă așteptam ceva mai mult de la viitor: nu doar hărți ale Universului, ci posibilitatea de a vedea cu proprii noștri ochi minunile Creației lui Dumnezeu. „Dar noi, după făgăduința Lui, așteptam ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3,13).

Aceasta este speranța oricărui creștin adevărat. Și această speranță nu înșală. Dumnezeul nostru Se va ține de cuvânt!

Lori Balogh

Referințe bibliografice:

(1) Mihai E. Șerban, „Omul și astrele”, editura „Dacia”, 1986, pag. 9

(2) cf. www.g1b2i3.worldpress.com și http://www.sanatatea.com/stiri/2007/08/29/s-a-descoperit-cel-mai-mare-gol-cosmic.html

(3) cf. artic. „Cartographier l’univers”, disponibil pe www.thercg.org

(4) Evenimentul, 13.01.2005

(5) Magazin Științific, 17.10.2006

(6) Alan Guth, „Show Me God”, cf. artic. „Les faites et les erreures”, www.thercg.org

(7) Stephen W. Hawking, „Une breve histoire du temps”

(8) Jerry E. Bishop, „New Theories of Creation”, în „Science Digest”, 72, (oct. 1972), pag. 42