Si vrabiile cad uneori

Si vrabiile cad uneori

Biblia ne relateaza, inca pe primele ei pagini, ca omul a fost creat “dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu” ( Geneza 1,26-27 ). Totusi, desi Dumnezeu este Unul singur ( Deuteronom 6,4 ), iar noi am fost creati dupa chipul Sau, suntem atat de diferiti. Diferiti din punct de vedere fizic, psihic, intelectual, dar mai ales in ceea ce priveste mentalitatea noastra si modul in care Il intelegem pe Dumnezeu si Cuvantul Sau.

In cartea “Unde este Dumnezeu cand sufar?” scrisa de Philip Yancey, autorul relateaza despre drama unei tinere familii de crestini: John si Claudia Claxton. Cei doi, abia trecuti de 20 de ani, se iubeau mult si aveau multe planuri de viitor. Fericirea lor insa nu a durat decat putin. Intr-o zi, Claudia a fost diagnosticata cu boala lui Holdkin- un cancer limfatic care s-a raspandit in intreg corpul ei intr-un timp foarte scurt.

Intr-o singura saptamana medicii au operat-o de mai multe ori pe Claudia, indepartand tot ce parea a fi rau in organismul ei. Doar in cateva zile, tanara era de nerecunoscut: parul ii cazuse datorita cobaltoterapiei, pielea i s-a inchis la culoare si era tot mai slabita.

Au urmat vizitele: rude, prieteni, membri ai bisericii din care facea parte. Aici intervine partea interesanta pentru noi: sa observam cat de diferit au reactionat acesti oameni fata de drama prin care trecea tanara femeie. Iata cateva reactii ale celor ce au vizitat-o pe Claudia:

– Un diacon al bisericii i-a spus foarte solemn Claudiei: “ Cu siguranta ca exista un lucru neplacut in viata ta. Ai calcat voia lui Dumnezeu. Aceste lucruri nu apar la intamplare. Dumnezeu se foloseste de ele ca sa ne avertizeze si sa ne pedepseasca. Tie ce vrea sa-ti spuna aceasta incercare ?”

– Peste cateva zile, Claudia a primit vizita unei membre mai putin cunoscuta a bisericii. Foarte vesela, sora i-a cantat si i-a citit din Psalmi despre rauri vesele si munti care bateau din palme. De cate ori Claudia dorea sa vorbeasca despre boala ei, sora schimba subiectul, incercand sa o inveseleasca. Sora insa nu a venit la ea decat o singura data , iar veselia ei a ramas ca o nota falsa in memoria Claudiei.

– Apoi Claudia a primit vizita unei membre a bisericii care credea in vindecari miraculoase. Cand Claudia i-a spus despre parerea diaconului ca boala ei ar putea fi o pedeapsa si un avertisment din partea lui Dumnezeu, sora a explodat:

“ Suferinta nu e niciodata voia lui Dumnezeu pentru noi. Nu citesti Biblia ? Dumnezeu te va vindeca daca ai suficienta credinta. Tu trebuie sa-L dauzi pe Dumnezeu pentru boala ta si sa-I spui: “Doamne, iti multumesc pentru toate lucrurile, chiar si pentru boala mea.”

– A urmat vizita pastorului care a incercat sa o convinga de faptul ca ea avea o misiune speciala.

“Claudia, Dumnezeu te-a ales pe tine ca sa suferi pentru Christos asemenea lui Iov.” Apoi pastorul a sfatuit-o sa se considere o vedeta sportiva care alearga in fata spectatorilor, boala ei nefiind altceva decat un obstacol.

Dupa atatea vizite si atatea pareri, Claudia era intr-o confuzie totala. Ce era boala ei ? Era ea o pedeapsa divina, era o incercare ca a lui Iov, sau era un privilegiu pentru care trebuia sa cante psalmi veseli si sa-I multumeasca lui Dumnezeu ?

Vedeti cat de diferiti suntem ? Desi citim aceeasi Biblie si credem in Acelasi Dumnezeu, cat de diferit intelegem viata si cat de diferit Il percepem pe Creatorul nostru !

Avand in minte acest adevar cu privire la deosebirile de mentalitate si intelegere care exista intre oameni, va invit sa citim acum una din cele mai frumoase fagaduinte rostite de Mantuitorul:

Matei 10, 29-31: “ Nu se vand oare doua vrabii la un ban ? Totusi, niciuna din ele nu cade la pamant fara voia Tatalui vostru. Cat despre voi, pana si perii din cap, toti va sunt numarati. Deci sa nu va temeti; voi sunteti mai de pret decat multe vrabii.”

Nu cunosc motivul pentru care se vindeau aceste pasarele pe vremea Domnului Christos. Si azi, in targurile orientale, se vand tot felul de pasarele salbatice. Evanghelistul Matei scrie si despre tariful practicat: doua vrabii la un ban. Luca aminteste de un tarif putin diferit: cinci vrabii la doi bani, ceea ce inseamna patru vrabii pe bani,  una fiind gratis, ca in ofertele promotionale din supermarketurile moderne.

Mantuitorul se foloseste de aceasta ilustratie inspirata din viata reala pentru a ne transmite un adevar spiritual de care avem nevoie. Daca ii vom intreba pe cei ce studiaza Biblia cu privire la intelesul acestei ilustratii, vom primi cel putin doua interpretari ale pasajului:

1. Vrabia nu cade. Deci nu trebuie sa ne temem, caci noi suntem mai de pret decat multe vrabii. Asadar, cel ce se increde in Dumnezeu va fi ocrotit de orice rau.

2. Vrabia cade, dar numai cu ingaduinta Tatalui ceresc. Deci si unui crestin sincer i se pot intampla nenorociri, dar niciodata fara voia si aprobarea lui Dumnezeu.

Care din cele doua interpretari vi se pare corecta ?  Cade vrabia sau nu cade ? Pot veni necazuri si nenorociri si in viata unui copil al lui Dumnezeu, in ciuda faptului ca Biblia e plina de fagaduinte cu privire la ocrotirea divina ?

Cateva exemple reale ne vor fi de folos:

– Doi tineri crestini se casatoresc si primesc binecuvantarea in fata altarului. Urmeaza luna de miere si alte cateva luni de fericire, cu multe planuri de viitor si sperante. Dar dupa o jumatate de an, tanarul sot moare intr-un accident stupid la locul de munca, lasand in urma inima sfasiata a unei tinere sotii neconsolate. Cade vrabia sau nu cade ?

– Cativa tineri credinciosi si plini de ravna pentru lucrarea lui Dumnezeu fac un transport cu Biblii si literatura crestina la o destinatie unde era nevoie de Cuvantul lui Dumnezeu. Pe drum insa , un accident grav curma viata catorva dintre ei, lasand in urma nu doar lacrimi si durere, dar si intrebari fara raspuns. Cade vrabia sau nu cade ?

– O membra a bisericii tine regim vegetarian timp de 40 de ani, hranindu-se dupa cea mai buna lumina pe care o cunostea. Dar se imbolnaveste de cancer si moare, in ciuda regimului sanatos de viata pe care l-a dus. Cade vrabia sau nu cade ?

Exemplele pot continua, desi ele deranjeaza ceva din interiorul fiintei noastre, caci ele ataca un mit al intangibilitatii bine instalat intre prejudecatile noastre: “Daca esti credincios, nu te va atinge niciun rau, caci Dumnezeu te va ocroti.” Acest mit al intangibilitatii are insa si un postscriptum: “Daca totusi ti se intampla ceva rau, inseamna ca ceva nu e in regula in viata ta si Dumnezeu te avertizeaza si te pedepseste.”

Nu e adevarat ca multi oameni gandesc in felul acesta ?

Sa revenim la pasajul citat din Matei 10, 29-31 , insa sa-l citim de data acesta la forma afirmativa:

“Nu se vand oare doua vrabii la un ban ? Totusi unele cad la pamant cu voia Tatalui vostru…Deci sa nu va temeti…”

Asadar, nenorociri pot veni si in viata celor ce Il iubesc si-l slujesc pe Dumnezeu. De ce atunci acest indemn dat de Mantuitorul: “Nu va temeti” ?  Cum sa nu ne temem din moment ce oricand ni se poate inatampla ceea ce e mai rau ? Ce vrea sa ne spuna Domnul prin aceste cuvinte ?

De fapt, Mantuitorul vrea sa ne asigure de un lucru deosebit de important pentru cel ce sufera: Chiar daca Dumnezeu, din motive pe care nu le cunoastem in totalitate acum, ingaduie o suferinta in viata cuiva, aceasta nu va fi intamplatoare si va fi doar cu voia si sub strictul control al Tatalui ceresc.

Adevarata Evanghelie nu este sa mergi la capul bolnavului si sa-i spui: “Capul sus ! Dumnezeu te va vindeca !” Poate ca acest lucru se va intampla, sau, de cele mai multe ori nu se va intampla. Adevarata Evanghelie ce trebuie predicata celui lovit de suferinta este alta: “ Dumnezeu este langa tine. El sufera alaturi de tine si te va ajuta sa depasesti cu bine incercarea. Ai incredere in El pana la sfarsit !”

Aceasta e mangaierea noastra si acest adevar incerca Mantuitorul sa-l explice oamenilor loviti de tot felul de necazuri in viata. Marea noastra problema e ca, atunci cand suntem confruntati cu diferite necazuri, facem din acestea o prioritate. Ne luam atentia de la Dumnezeu si ne concentram doar asupra necazului. Daca am ajuns in situatia acesta, Satana si-a atins scopul cu privire la noi.

O dovada ca “vrabiile” pot cadea, insa numai cu aprobarea lui Dumnezeu, este drama pe care a trait-o neprihanitul Iov. La cele sase nenorociri care l-au lovit din plin, mai lipsea una: neintelegerea din partea prietenilor. Si ca sa implineasca acesta “lipsa”, cei trei prieteni ( fratele Elifaz, fratele Bildad si fratele Tofar ) au venit in vizita. Timp de sapte zile ei n-au rostit niciun cuvant, fiind uimiti de ceea ce vedeau. Probabil ca niciodata nu mai vazusera atata suferinta concentrata pe cm patrat. Aceasta tacere indelungata a fost de fapt singurul lucru bun pe care l-au facut pentru prietenul lor comun.

Apoi, cand au inceput sa vorbeasca, acesti “prieteni” au incercat sa-l convinga pe Iov:

“Nu vezi cum arati, frate ? Nenorocirile astea nu au venit la intamplare asupra ta. Ai facut tu ceva rau, cu siguranta ! Dumnezeu s-a maniat pe tine si iata unde ai ajuns .”

In spatele acestor invinuiri si insinuari ale asa-zisilor prieteni se afla de fapt marele vrajmas al omului-diavolul. El incerca din rasputeri sa-i distraga atentia lui Iov de la Dumnezeu si sa-l faca sa se concentreze asupra necazurilor sale. Si, pentru putin timp, el a reusit. Privind doar la sine, Iov a inceput sa se planga si sa murmure. Totusi el isi revine si, luandu-si privirea de la problemele lui, o indreapta spre Dumnezeu, spunand:

“Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca se va ridica la urma pe pamant. Chiar daca mi se va nimici pielea si nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu. Il voi vedea si-mi va fi binevoitor. Ochii mei Il vor vedea si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inlauntrul meu .” Iov 19, 25-27

Da, Cartea lui Iov este cea mai buna ilustrare a adevarului rostit de Mantuitorul: Si vrabiile pot cadea uneori, insa numai cu stirea, numai cu aprobarea si sub stricta supraveghere a Tatalui ceresc.

A putut Satana sa se atinga macar de un fir de par de pe capul lui Iov fara aprobarea lui Dumnezeu ?

Nicidecum ! De doua ori a trebuit Satana sa ceara aprobarea lui Dumnezeu pentru a se atinge de Iov. Iata un motiv de incurajare pentru fiecare dintre cei loviti de diferite necazuri: Satana nu e liber sa faca ce vrea , mai ales cand e vorba de copiii lui Dumnezeu. Daca el ar fi fost liber in mod absolut, in acest univers nu ar mai fi ramas niciun lucru la locul lui.

Sa ne reamintim de vindecarea demonizatului din Gadara, imprejurare in care demonii “L-au rugat pe Iisus sa le dea voie sa intre in turma de porci.” Si El “le-a dat voie.” ( Luca 8, 32 )

Cat de greu este sa intelegem ca, daca ni se intampla un necaz, aceasta nu se datoreaza faptului ca Dumnezeu ne-a parasit sau ne-a scapat din vedere ! Dimpotriva, suferinta prin care ne e dat sa trecem, e aprobata si monitorizata de Insusi Tatal ceresc cu un scop cat se poate de bun: binele nostru vremelnic, dar mai ales, binele nostru vesnic.

“De alta parte stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.”    Romani 8, 28

Cand Pavel afirma ca”toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele” copiilor lui Dumnezeu, el include aici nu doar bucuriile vietii, nu doar succesele si realizarile noastre, ci si intristarile, necazurile si suferintele de care avem parte in aceasta lume. De asemenea, este de subliniat ca lucrurile de care avem parte in viata lucreaza “impreuna” spre binele nostru, nu separat. Este ca intr-un mecanism al unui ceas: unele rotite se rotesc intr-un sens, altele –in sens contrar. Dar toate, impreuna, isi fac lucrarea benefica pentru care au fost proiectate.

Asa este si in viata: avem parte de bucurii, realizari, succese, dar nici insuccesele, nici durerile sau dezamagirile nu lipsesc. Dumnezeul nostru mare insa are puterea de a transforma orice blestem, orice suferinta si insucces intr-o mare binecuvantare.

Concluzii:

Poate ca in urma citirii acestor randuri am inteles ceva important: si unui copil al lui Dumnezeu i se pot intampla lucruri neplacute. “Vrabia” poate sa cada, contrar unor prejudecati atat de impamantenite in mintile unora dintre noi.

Dar sper ca am inteles si un alt lucru important: nimic din ceea ce li se intampla copiilor lui Dumnezeu nu se intampla fara voia si fara aprobarea Lui. Pe cat este de adevarat ca “vrabia” poate sa cada , daca asa considera Dumnezeu ca este mai bine, la fel de adevarat este ca , daca Dumnezeu hotaraste ca “vrabia” sa nu cada, ea nu va cadea, oricate “pisici” i-ar da tarcoale si oricati copii rai ar incerca sa o doboare cu prastia. Daca Domnul hotaraste ca ea sa zboare liber spre cerul inalt, ea va zbura liber cu siguranta.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, un crestin adventist de ziua a saptea, pe nume Gerhard Hazel, a fost incorporat in armata nazista. Ce putea sa faca un crestin intr-o armata care lupta pentru o cauza nedreapta ?  Prin urmare, Hazel i-a raportat comandantului care raspundea de incorporari ca ar dori sa lucreze in corpul medical, unde isi va pune viata la dispozitie pentru salvarea celor raniti pe front.

-“ Dar daca in timp ce tu ii salvezi pe raniti, vin soldati inamici, tu ce vei face ?”- l-a intrebat comandantul.

– “Ii voi acoperi pe cei raniti cu propriul meu corp”– i-a raspuns Hazel comandantului.

Dupa cateva clipe de gandire, comandantul i-a spus lui Hazel:

– “Nu, nu esti bun pentru corpul medical.”

Si astfel, tanarul a fost trimis intr-un regiment de constructii de poduri. Mare dezamagire  pentru tanarul Hazel! Acel regiment lucra in fata liniei intai si zilnic multi din soldati erau masacrati. Din regimental respectiv faceau parte 2000 de militari. De trei ori au fost ucisi toti soldatii, cu exceptia a sase dintre ei. Dintre cei sase supravietuitori, trei au scapat neraniti, iar dintre cei trei neraniti facea parte si tanarul Gerhard Hazel.

Daca Domnul vrea ca”vrabia” sa nu cada, ea nu va cadea, caci El a promis:

“Cel ce sta sub ocrotirea Celui Prea Inalt si se odihneste la umbra Celui Atotputernic zice depsre Domnul: El este locul meu de scapare si cetatuia mea, Dumnezeul meu in care ma incred.

Da, El te scapa de latul vanatorului, de ciuma si de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui si te vei ascunde sub aripile Lui. Caci scut si pavaza este credinciosia Lui.

Nu trebuie sa te temi nici de groaza din timpul noptii, nici de sageata care zboara ziua, nici de ciuma care umbla in intuneric, nici de molima care bantuie ziua in amiaza mare.

O mie sa cada alaturi de tine si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii si vei vedea rasplatirea celor rai…” Psalmul 90, 1-8

Lori Balogh