Cât valorează un om?
Nu cred că există vreun om căruia să nu-i placă cerul înstelat. Oricât ar fi cineva de obosit, imaginea maiestoasă a cerului trezește în sufletul omului niște simțăminte deosebite. Același cer impresionant, care ne încântă cu frumusețea, ordinea și perfecțiunea legilor mecanicii cerești, toate vorbind despre un Creator Atotputernic și Înțelept, era privit și de împăratul David cu trei milenii în urmă. Simțăminte complexe se nășteau în inima sa în acele momente.
Uneori se simțea copleșit de atâta slavă, putere și înțelepciune pe care le vedea la Creatorul tuturor lucrurilor. Din aceste trăiri sufletești s-a născut Psalmul 19, unul dintre cei mai frumoși psalmi ai lui David.
Alteori, în inima sa se nășteau întrebări fundamentale cu privire la om, la existența sa, la valoarea sa. Din aceste întrebări filozofice, din aceste frământări ale spiritului omenesc s-a născut Psalmul 8: „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalță mai presus de ceruri… Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, Luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” (Psalmul 8:1,3‑4).
Văzându-se cât este de mic și de neînsemnat în comparație cu minunile Universului, David se întreba: „Ce valoare poate avea omul în ochii lui Dumnezeu, când el nu este decât un fir de praf pe marginea Căii Lactee, un abur care se arată puțin și apoi piere?”
Cât valorează un om? Iată o întrebare provocatoare. Dacă este să discutăm problema valorii pe care omul o are în ochii altui om, cred că viața ne-a dat deja răspunsul. Astăzi există diferite mișcări și organisme civile care își propun să pună în evidență valoarea omului. Se vorbește tot mai mult de drepturile omului; se înființează partide umaniste care vor să-l pună pe om în centrul atenției; se înființează tot felul de organizații neguvernamentale care își propun să apere drepturile copilului, să apere familia, copiii străzii, persoanele cu handicap.
În același timp însă, se înmulțesc criminalii, care nu dau doi bani pe viața semenului lor. Tot în timpul acesta, puternicii lumii declanșează războaie, pogromuri și atentate teroriste, în care sunt jertfite – pentru care cauză? – milioane de vieți omenești. De fapt, cât valorează un om?
Pare un subiect filozofic, fără prea mari implicații în viața noastră de zi cu zi. Și totuși nu este așa. Este cineva care să nu fi fost vreodată marginalizat de semenii săi? Este cineva care să nu fi fost niciodată batjocorit, desconsiderat, disprețuit, ironizat pentru un motiv sau altul? Este cineva care să nu fi fost niciodată ispitit să se descurajeze văzând că cei din jur îl tratează cu indiferență sau îl privesc de sus?
Dacă există o astfel de persoană, ea poate fi fericită. Despre mine nu pot spune acest lucru. Am simțit adesea disprețul, marginalizarea, ironia, desconsiderarea și privirile de sus ale semenilor mei. În astfel de momente, simți că nu ai nicio valoare în ochii lor, simți că trăiești degeaba, că umbra pe care o lași asupra pământului este inutilă.
Dacă totuși am reușit să trec peste toate acestea, lucrul acesta îl datorez puținilor oameni din jurul meu care, în ciuda aparențelor și a lipsurilor mele, am avut dovada că mă prețuiesc, mă iubesc și văd în mine o anumită valoare.
Mai presus de atitudinea semenilor, ceea ce m-a ajutat totdeauna a fost certitudinea că, indiferent de valoarea pe care ne-o acordă oamenii, există un Dumnezeu al iubirii care ne atribuie o valoare inestimabilă. Un Dumnezeu care nu se sfiește să ne facă declarații de iubire deschise, directe.
Ce ziceți de o astfel de declarație: „De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine, și popoare pentru viața ta” (Isaia 43:4)?
Când bateriile sufletului îți sunt încărcate cu asemenea asigurări din partea cerului, mai contează ce zic oamenii? Mai contează ce valoare îți acordă? Desigur că mai contează, însă contează mai puțin!
Când David se întreabă, în Psalmul 8: „Ce este omul ca să Te gândești la el, și fiul omului ca să-l bagi în seamă?”, el pune, de fapt, una dintre întrebările fundamentale ale existenței: „Cine suntem?”
Marea uimire a lui David – și nu numai a lui – nu este că Dumnezeu Își iubește creaturile ieșite din mâna Sa. Marea sa uimire este că Tatăl ceresc ne iubește în starea deplorabilă în care ne găsim acum, după ce păcatul a făcut din noi niște epave. Cum poate să ne mai iubească după ce I-am întors spatele de atâtea ori? După ce I-am dezonorat Numele prin viața noastră? După ce am risipit darurile Lui? După ce L-am răstignit pe Unicul și Preaiubitul Său Fiu?
Aceasta este nu numai uimirea lui David sau a mea și a ta. Întregul Univers rămâne uimit în fața unei astfel de iubiri care, dealtfel, va fi o mare taină pentru tot restul veșniciei. Cât valorează un om?
Căutând răspunsul la această întrebare, putem merge pe mai multe piste, fiecare aducându-și contribuția la rezolvarea ei. Dacă ar fi să apreciem valoarea unui om după valoarea materiei din care este alcătuit trupul lui, am ajunge la niște concluzii descurajatoare. Organismul omului conține câteva elemente chimice care, însumate, nu ar arăta spre o valoare prea mare. Dimpotrivă!
În trupul unui om se găsește fier cam cât într-un cui; fosfor – cât într-o gămălie de băț de chibrit; calciu – cât într-o bucățică de tencuială. În total, valoarea materială a trupului unui om s-ar ridica la câțiva dolari. Aceasta în cazul în care, cuiva i-ar trece prin minte ideea să încerce să valorifice toate elementele chimice ce se găsesc într-un om. Aceasta să fie valoarea mea și a ta?
Dar copilul pe care l-ai crescut cu atâta dragoste, doar atât merită? Dar părinții noștri, oricât de vârstnici și de dificili ar fi, doar atât valorează? Dar tânărul sau tânăra de care te-ai îndrăgostit?
Când ne punem astfel de întrebări, ne dăm seama că valoarea unui om nu constă în materia din care este alcătuit, ci din cu totul altceva. Deși, din punct de vedere material, nu suntem decât un pumn de țărână frumos îmbrăcată, valoarea noastră trebuie să o căutăm într-o cu totul altă direcție.
Dacă am lua în discuție acum criteriile omenești după care se apreciază valoarea unui om, am putea vorbi de trei aspecte: intelectul, averea și puterea unui om.
– Intelectul este un criteriu de clasificare rapidă a oamenilor. Din acest punct de vedere, eticheta este pusă repede pe existența unuia sau altuia dintre noi: deștepți și proști. Pe unii îi considerăm de valoare, căci le merge mintea, au memorie bună, capul le este o întreagă enciclopedie. În același timp, pe alții îi etichetăm drept reduși, înapoiați, fără valoare din acest punct de vedere.
Dacă acesta ar trebui să fie criteriul după care să apreciem valoarea unui om, am ajunge la concluzii aberante. După un astfel de criteriu, un calculator ar fi infinit mai valoros decât un om, datorită performanțelor sale care le întrec pe cele ale omului.
Putem, însă, accepta că cel mai puternic computer din lume este mai valoros decât copilașul care gângurește în leagăn și care nu știe încă nimic despre lume și viață? Întrebați-l pe părintele acelui copilaș! Ar face schimbul? Pentru mine este cât se poate de clar că nu acesta este criteriul care stabilește valoarea reală a unui om.
– Mărimea averii este criteriul foarte la modă după care se apreciază omul zilelor noastre. Revista americană „Forbes” publică periodic clasamentul celor mai bogați oameni ai lumii. Pe la noi, există topul primilor trei sute de îmbogățiți. Și, probabil, pe toate meridianele lumii se poartă moda de a-i aprecia pe oameni după mărimea averilor lor. Dacă am avea posibilitatea de a vedea dincolo de miliardele celor bogați, câtă necinste, câtă corupție, cât egoism și mândrie există în aceste vieți!
Se vorbește mult despre VIP-uri, adică „very important personality” (persoane foarte importante), dar care, atunci când presa dă cortina la o parte, se dovedesc pigmei în ce privește caracterul.
În introducerea Pildei bogatului căruia i-a rodit țarina, Mântuitorul spunea: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui” (Luca 12:15).
Cu siguranță că bogatul din pildă era un om bine văzut în societate, respectat, considerat un om de valoare în cetatea sa. În ochii lui Dumnezeu însă, el este un „nebun” și nimic mai mult. Și aceasta nu pentru că Dumnezeu nu îl iubește și pe un astfel de om, ci pentru că un om ca acesta se considera foarte valoros în comparație cu semenii săi mai săraci. De altfel, în viziunea Bibliei, un om nebun nu este doar cel care suferă de un anumit dezechilibru mintal. Nebunia vizează și grave lipsuri de caracter.
– Puterea – acel drog care ia mințile multor oameni, și pentru care sunt capabili să treacă peste orice -, este și ea un criteriu omenesc după care judecăm valoarea unui om. Dar oare nu oamenii puternici ai lumii noastre sunt responsabili de toate războaiele care au însângerat planeta noastră? Ce valoare poate fi găsit într-un război?
Da! E trist și amăgitor să-i apreciem pe oameni după frumusețe, avere, poziție socială, cunoștințe intelectuale sau putere. Toate sunt efemere și relative. Frumusețea trece, averea zboară, puterea e răpită de alții, cunoștințele se pot pierde. Este suficient un accident, o boală Alzheimer, o lovitură de stat, și toată „valoarea ” unui om dispare.
Vreau să vă mărturisesc o observație făcută de-a lungul vieții: Noi, oamenii, dovedim mai multă înțelepciune atunci când apreciem valoarea unui lucru material, decât atunci când o facem în dreptul unui om. De ce afirm aceasta? Pentru că atunci când apreciem valoarea obiectelor, avem niște criterii foarte sănătoase: Verificăm originea obiectului, verificăm cum acesta se comportă în timp și ne interesează valoarea de schimb a obiectului respectiv. Să dezvoltăm puțin aceste criterii!
1. Originea obiectului
Dacă am avea în mână două tablouri identice, dintre care unul este originalul, iar celălalt este copia, vom afirma fără ezitare că cel care are valoare este originalul. Pe ce ne bazăm când facem această apreciere? Pe faptul că originalul, nu copia, a ieșit din mâinile artistului. Și este numai drept să judecăm așa!
De ce oare nu aplicăm același criteriu atunci când apreciem valoarea unui om? De ce nu ne uităm la originea noastră, la Artistul care ne-a modelat și ne-a adus pe lume? Biblia ne învață că suntem copii ai lui Dumnezeu, creați „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26). Nu am apărut la întâmplare pe acest pământ. Originea noastră este divină, chiar dacă păcatul a șters mult din chipul lui Dumnezeu din noi. Atunci când un om își uită originea divină, el este pregătit să se desconsidere pe sine și pe semenii săi.
Priviți unde a dus teoria lui Darwin, bazată tocmai pe negarea originii noastre divine: Al Doilea Război Mondial! Ca să ajute selecția naturală pe care o propovăduiește teoria lui Darwin, Hitler a construit faimoasele lagăre de exterminare, în care milioane de oameni, considerați fără valoare în ochii altor oameni, au pierit într-un mod atât de nedrept.
Să nu uităm niciodată că, indiferent cum ne privesc și ne tratează semenii noștri, valoarea noastră este imensă, căci suntem fii de Dumnezeu!
2. Confruntarea cu timpul – un alt criteriu sănătos după care apreciem valoarea unui obiect.
Se vorbește mult în zilele noastre despre fiabilitate, adică însușirea unui obiect de a rezista cât mai mult în timp. Când dorim să cumpărăm un lucru de care avem nevoie, ne interesează acest aspect în mod deosebit. Uneori ne interesează durabilitatea unui lucru mai mult decât prețul lui.
Valoarea operelor de artă crește odată cu trecerea timpului. Vinurile – spun cei ce le folosesc – sunt mai valoroase dacă sunt mai vechi. Metalele nobile sunt valoroase pentru că rezistă mai mult în timp.
Dar noi, oamenii, cât de „durabili” suntem în timp? Nu trebuie să vă conving eu de lucrul acesta! Argumentele Bibliei sunt suficiente:
„Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri. Se naște și e tăiat ca o floare; fuge și piere că o umbră” (Iov 14:1‑2).
„Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur care se arătă puțintel și apoi piere” (Iacov 4:14).
Se ridică întrebarea firească: Dacă suntem așa de trecători în confruntarea noastră cu timpul, unde mai este valoarea omului, conform acestui criteriu? Răspunsul Cuvântului lui Dumnezeu este edificator:
„Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său” (1Ioan 5:11).
„Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică” (Ioan 6:47).
În Iisus Christos se află valoarea noastră în confruntarea cu timpul! În El, deși trăim o viață atât de scurtă, avem de fapt o viață cât viața unui Dumnezeu nemuritor. Care operă de artă, care metal nobil sau care obiect ieșit din mâna vreunui om va dura atât de mult cât va dura viața celor răscumpărați prin Jertfa Fiului lui Dumnezeu?
3. Valoarea la schimb – un alt criteriu sănătos după care apreciem valoarea obiectelor.
Dacă avem în mână un obiect de a cărui valoare nu suntem convinși, putem să-i aflăm valoarea în momentul în care cineva ne oferă ceva în schimbul acelui obiect. Îmi aduc aminte că, după moartea unei mătuși, am găsit în casă, printre multe alte lucruri, niște ilustrate vechi, de la începutul secolului trecut. Erau uzate multe dintre ele, căci timpul își lăsase amprenta. Tata a vrut să le arunce, însă ceva îmi spunea că în acele ilustrate vechi se ascundea o valoare.
Le-am „salvat” de la nimicire și am căutat un specialist în domeniu. Când i le-am arătat, eu nu știam ce valoare aveam în mână. Când, însă, mi-a propus să le cumpere cu un preț la care nici eu, nici tatăl meu nu visam, de abia atunci am realizat valoarea lor reală.
Mă întreb: De ce oare nu-i apreciem și pe semenii noștri după același criteriu? De ce îi privim doar la suprafață, spunând că unul este handicapat, altul țigan, celălalt este redus mintal, disprețuindu-i într-un fel sau altul? De ce uităm că acești semeni ai noștri, mai puțin favorizați decât noi, au o valoare la schimb imensă, stabilită nu de experți omenești, ci de Însuși Creatorul?
„Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Christos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:18‑19).
Sângele lui Christos a curs nu numai pentru păcatele creștinilor cuminți și respectabili, cum ne place să ne considerăm noi, ci „pentru păcatele întregii lumi” (1Ioan 2:2). Christos nu S-a jertfit doar pentru cei bogați, inteligenți, puternici, frumoși și întregi, ci pentru ca oricine crede în El să poată fi mântuit (vezi Ioan 3:16).
Oricine! Adică și bețivul din șanț? Și tâlharul care tocmai ți-a smuls servieta din mână? Și analfabetul? Și cel cu infirmități de un fel sau altul? În fața crucii – locul în care vedem care este adevărata valoare la schimb a unui om – toți suntem egali. Nimeni nu este exclus de la mântuire; nimeni nu este favorizat. La Golgota, fiecare om capătă o valoare imensă.
„De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine, și popoare pentru viața ta” (Isaia 43:4) – este asigurarea pe care ne-o dă chiar Creatorul nostru.
Ce Îl determină pe Dumnezeu să ne iubească atât de mult? Pentru că am ieșit din mâinile Sale? Pentru că are doar câte unul din fiecare din noi? Pentru că a plătit un preț de răscumpărare atât de mare?
Desigur că toate acestea contează. Mai există însă un motiv: Dumnezeu nu se uită la ce suntem noi acum, ci la ceea ce putem deveni, dacă ne vom lăsa conduși și transformați de Duhul Său cel Sfânt.
Amintiți-vă de tâlharul de pe cruce! Ce valoare putea avea în ochii lumii un tâlhar răstignit? Niciuna! Mai avea de trăit doar câteva ore de agonie, sub soarele necruțător al amiezii. Mântuitorul privește nu spre un tâlhar muribund, apăsat de vinovăția unei vieți păcătoase și hulit de semenii săi, ci spre ceea ce acest om urma să devină prin credința în Jertfa Sa – un membru al familiei cerești.
Amintiți-vă de vameșul Levi-Matei! Ce valoare avea un vameș în societatea de atunci, când conducătorii religioși îi considerau pe vameși pe aceeași treaptă cu cei mai mari păcătoși?
Iisus, privind la Levi, vede în acest om pe altcineva: îl vede pe ucenicul și evanghelistul Matei, a cărui Evanghelie urma să devină cea mai citită carte din toate timpurile.
Amintiți-vă de Maria Magdalena, femeia disprețuită și marginalizată de toți cei ce o înconjurau! Isus vede dincolo de aparențe; El vede în ea o creștină devotată, sinceră și plină de spirit de sacrificiu, care va fi până la sfârșitul timpului un model de iubire față de Dumnezeu.
„Ce este omul ca să Te gândești la el, și fiul omului ca să-l bagi în seamă?” – se întreba împăratul David acum trei mii de ani. Uneori mă întreb și eu: Ce a văzut în mine Tatăl ceresc, de m-a înconjurat cu atâta dragoste și m-a umplut cu atâtea binecuvântări? Dar în tine, în el și în ea, în noi toți?
Cu siguranță că El a văzut în noi lucrarea mâinilor Lui; negreșit că El Își aduce aminte de prețul pe care l-a plătit ca să ne răscumpere din blestemul păcatului și al morții. El vede în noi niște oameni transformați prin harul Său, pregătiți să moștenească veșnicia în prezența Sa.
Acum, la final, nu uita, te rog, un lucru: Dacă vei fi vreodată ispitit să te descurajezi din cauza oamenilor, dacă vreodată zâmbetul tău sincer va fi întâmpinat cu dispreț sau dacă ți se va lăsa impresia că nu ai nicio valoare în ochii semenilor tăi, adu-ți aminte că ai un Tată ceresc, care îți spune: „Te iubesc cu o iubire veșnică!” (Ieremia 31:3).
Lori Balogh
