„Caut un om…” – Cautarile lui Dumnezeu

“Caut un om…”

– Cautarile lui Dumnezeu –

– Ieremia 5,1; Ezechiel 22,30 –

 

Poetul crestin Vasile Militaru a scris, printre altele, cateva versuri foarte cunoscute, pe care le-a asezat sub titlul “Din bucata mea de paine.” Poezia nu are pretentii deosebite; este o poezie simpla, fara figuri de stil si artificii literare, insa ea contine un mesaj clar:

“Din bucata mea de paine

Am hranit un om si-un caine.

Omul, azi m-a parasit

Si s-a dus, n-a mai venit.

Cainele ma recunoaste,

Omul nu ma mai cunoaste.

 

Cainele mi-e ca un frate,

Ma pazeste cu dreptate.

Eu il bat, il scot afara;

Sare gardul, vine iara.

Latra zi si latra noapte,

Ma pazeste pan’ la moarte.

 

Omul rau si dusmanos,

Care iti vorbeste frumos,

Iti vorbeste-n fata bune,

Dar in spate da in tine.

Ce ai, omule, cu mine,

Ca nu-ti fac nici rau, nici bine ?

 

Cand am bani si o duc bine,

Toata lumea-i neam cu mine.

Cand n-am bani si o duc rau,

Nu mi-e neam nici neamul meu.

Si acum, te-ntreb pe tine:

Care-i om si care-i caine ?

Aceste versuri de o simplitate evidenta ridica o problema cat se poate de serioasa: problema caracterului sau, mai bine zis, problema lipsei caracterului unui om.

La unele servicii divine de inmormantare se citeaza adesea un pasaj biblic bine cunoscut:

“Mai mult face un nume bun decat untdelemnul mirositor si ziua mortii decat ziua nasterii. Mai bine sa te duci intr-o casa de jale, decat sa te duci intr-o casa de petrecere, caci acolo iti aduci aminte de sfarsitul oricarui om si cine traieste isi pune la inima lucrul acesta. Mai buna este intristarea decat rasul, caci prin intristarea fetei inima se face mai buna.” ( Eclesiastul 7, 1-3 )

Cum este posibil ca ziua mortii sa fie mai buna decat ziua nasterii ? Afirmatia Bibliei pare sa sfideze orice ratiune. Si aceasta cu atat mai mult cu cat chiar Solomon, autorul cartii Eclesiastul, afirma mai departe ca in “locuinta mortilor” nu mai exista “nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune.” ( Eclesiastul 9, 5.6.10 )

Cand te nasti, ai intreaga viata in fata, se deschid perspective largi , iar planurile de viitor sunt numeroase. Dar cand mori ? Ce perspective si ce planuri mai raman pentru cel care pleaca ? Si atunci, cum poate Biblia sa afirme ca ziua mortii e mai buna decat ziua nasterii ?

Am gasit un singur raspuns la aceasta intrebare: Atunci cand te nasti, nu aduci cu tine nimic in aceasta lume. Nici macar numele, caci si acesta ti se da…Mult incercatul Iov stia si el acest lucru atunci cand afirma: “Gol am iesit din pantecele mamei mele…” ( Iov 1, 21 )

Dar cand mori ? Vechii egipteni credeau ca pot lua cu ei dincolo de pragul mormantului averile de pe pamant, umplandu-si piramidele si mormintele cu tot felul de bogatii pamantesti. Iluzii desarte ! Nicolae Iorga spunea ca “ cea mai mare tragedie a mortii este ca pleci fara sa te poti lua cu tine.”

Cu atat mai putin bogatiile materiale ! Alexandru Macedon stia si el acest lucru atunci cand a cerut ca la moartea sa sa fie in asa fel asezat in sicriu incat sa se vada de toti ca el are mainile goale si ca nu ia nimic cu sine.

Si totusi, atunci cand mori, iei cu tine ceva foarte important: caracterul. Si lasi in urma ta ceva la fel de important: influenta. Un caracter pe care l-ai cladit zi de zi si cu care te vei prezenta la marea judecata a lui Dumnezeu, precum si o influenta pentru care, de asemenea, vei raspunde candva inaintea Creatorului.

“Caracterul pe care-l aveti in timpul de proba ( in aceasta viata ) va fi caracterul pe care-l veti avea la revenirea Domnului Christos. Daca vrei sa fii un sfant in ceruri, trebuie sa fii un sfant pe pamant. Trasaturile de caracter pe care le cultivi in viata nu vor fi schimbate prin moarte sau inviere. Vei iesi din mormant cu aceeasi dispozitie pe care ai avut-o in camin si in societate. Domnul Iisus nu ne va schimba caracterul la revenirea Sa. Lucrarea de transformare trebuie facuta acum. Viata noastra de zi cu zi determina destinul nostru.” ( E.G.White, “Caminul Advent”, cap. 1, “Atmosfera caminului.” )

Ideea este cat se poate de clara: nu exista o alta sansa de pocainta, de indreptare si de transformare a caracterului nostru dincolo de aceasta viata. Nici purgatoriul, nici slujbele ce se fac pentru cei plecati dintre noi, nici mileniul care va urma revenirii Mantuitorului nu pot schimba nimic in privinta caracterului. Sansa de a dobandi un caracter desavarsit si de a lasa in urma noastra o influenta spre bine, care vor fi  mult apreciate de cer, o avem aici si acum, in aceasta viata. Pentru ca noi, oamenii sa avem aceasta sansa, Dumnezeu a trebuit sa sacrifice tot ceea ce a avut mai scump: viata unicului Sau Fiu.

Cum vom scapa de raspundere daca stam nepasatori fata de unica noastra sansa de a dobandi comoara unui caracter asemanator cerului ?

Scriptura ne invata ca Dumnezeul nostru tanjeste dupa oameni de caracter:

“Cutreierati ulitele Ierusalimului, uitati-va, intrebati si cautati in piete, daca se gaseste un om, daca este vreunul care sa infaptuiasca ce este drept, care sa tina la adevar, si voi ierta Ierusalimul.” ( Ieremia 5, 1 )

“ Caut printre ei un om care sa inalte un zid si sa stea in mijlocul sparturii inaintea Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc. Dar nu gasesc niciunul.” ( Ezechiel 22, 30 )

Mesajul este clar: Dumnezeu cauta, in marea multime de aproape sapte miliarde de oameni, oameni de caracter, oameni care sa implineasca dreptatea, care sa iubeasca adevarul si care sa stea la “spartura” pentru El. Setea Tatalui ceresc dupa oameni de caracter este mai mare decat setea celui ratacit in pustie, cautand o oaza de umbra si izvoare de apa; este mai mare decat a corabierului care, dupa zile si nopti de furtuna, cauta steaua polara pentru a-l calauzi spre liman.

Sa fie oare o cautare a “acului in carul cu fan” ? Cand se foloseste aceasta expresie in limbajul cotidian, se subliniaza zadarnicia unei actiuni si esecul unor eforturi fara rezultatele asteptate. Sa fie vorba si in cazul lui Dumnezeu de un esec in cautarea Lui dupa oameni de caracter ?

La prima vedere, asa ar parea: “Caut un om…dar nu gasesc.” Daca Dumnezeu nu a gasit atunci, in acele clipe tulburi din istoria poporului Sau, oameni de caracter, aceasta nu inseamna ca ei nu au existat de-a lungul timpurilor.

“Dupa aceea m-am uitat si iata ca era o mare gloata pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice semnintie, din orice norod si de orice limba, care statea inaintea scaunului de domnie si inaintea Mielului, imbracati in haine albe, cu ramuri de finic in maini. Si strigau cu glas tare: “Mantuirea este a Dumnezeului nostru, care sade pe scaunul de domnie , si a Mielului…

Si unul din batrani a luat cuvantul si mi-a zis: “Acestia, care sunt imbracati in haine albe, cine sunt oare ? Si de unde au venit ?”

“Doamne, i-am raspuns eu: Tu stii.” Si el mi- a zis: “Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spalat hainele si le-au albit in sangele Mielului.” ( Apocalipsa 7, 9.10.13.14 )

“O mare gloata pe care nu putea s-o numere nimeni”…, din orice neam, din orice generatie, de pe orice continent…Un popor salvat, format din oameni de caracter, oameni care si-au spalat hainele caracterului si le-au albit in sangele curs pe Golgota…

Cat de incurajator este acest tablou ! Dumnezeu cauta oameni de caracter de pe toate meridianele lumii pentru a-Si forma un popor deosebit, care va reprezenta comoara Sa deosebita in ziua revenirii lui Iisus.

“Ei vor fi ai Mei, zice Domnul ostirilor; Imi vor fi o comoara deosebita in ziua pe care o pregatesc Eu. Voi avea mila de ei cum are mila un om de fiul sau care-i slujeste. Si veti vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihanit si cel rau, dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste.”     ( Maleahi 3, 17-18 )

Insa nu doar Dumnezeu cauta oameni de caracter. Lumea in care traim are nevoie de astfel de oameni, chiar daca nu o marturiseste intotdeauna. Fara astfel de oameni, ea s-ar prabusi intr-o clipa. Sa ne amintim de mijlocirea lui Avraam pentru Lot si Sodoma. Cati oameni de caracter ar fi trebuit sa existe in Valea Iordanului pentru ca Dumnezeu sa ierte locul si pe locuitorii lui ?

Doar zece oameni adevarati ! Din nefericire, nu s-au gasit nici macar zece oameni de caracter in cea mai infloritoare si prospera vale a Palestinei de alta data. Daca s-ar fi gasit, ei ar fi fost pentru lumea de acolo ca o sare care ar fi conservat viata impotriva stricaciunilor morale.

Insa, “sarea” a fost insufienta; lumea s-a stricat iremediabil , iar Dumnezeu a fost nevoit sa verse toata stricaciunea acumulata in acele locuri. Si acum, in Valea Iordanului, este sare din belsug…

“Nevoia cea mai mare pe care o are lumea este aceea de barbati care sa nu se lase cumparati sau vanduti, barbati care sa fie cinstiti si credinciosi in adancul sufletului lor, barbati care nu se tem sa spuna pacatului pe nume, barbati a caror constiinta este la fel de bine orientata catre datorie, precum este acul busolei catre poli, barbati care vor lua o pozitie neclintita pentru adevar, chiar daca s-ar prabusi cerurile.

Insa un asemenea caracter nu este rezultatul accidentului; nu se datoreaza unor favoruri sau inzestrari deosebite ale Providentei divine. Un caracter nobil este rezultatul autodisciplinarii, subordonarii firii inferioare, firii superioare, predarea eului pentru a-L sluji pe Dumnezeu si pe om.”                      ( E.G.White, “Educatie”, cap. “Vietile unor mari barbati” )

Am observat ca in limbajul cotidian sunt folosite expresii ca: “om fara caracter”, “om de nimic” sau “om cu un caracter de doi bani”. Stiti ce mi se pare interesant ? Faptul ca astefel de expresii nu se folosesc , de regula, in dreptul unor oameni care comit fapte grave. Nu am auzit, de exemplu, spunandu-se despre Hitler ca a fost un om de nimic; nici despre cei care fura miliarde din bugetul statului, nici despre sotii violenti care-si abuzeaza sotiile si copiii. Acestia sunt etichetati de societate drept criminali, hoti, corupti, violenti…

In general, eticheta de “om fara caracter” e pusa in dreptul cuiva care nu comite niste infractiuni evidente care-l pot duce la inchisoare, ci e pusa in dreptul unor oameni care au niste defecte de caracter pe care legea nu le pedepseste. Iata cateva exemple:

– Un om care nu-si onoreaza promisiunile este privit drept un om fara caracter. Oare cati din cei care conduc lumea noastra si care ajung sus catarandu-se pe promisiuni electorale , sunt fara caracter ? Cati, dupa ce “s-au vazut cu sacii in caruta”, nu uita ce au promis ?

Si Biblia ne da astfel de exemple. Paharnicul lui faraon, timp de doi ani, “a uitat” ce ii promisese lui Iosif. Pentru “uitarea” sa, Iosif a trebuit sa faca doi ani de inchisoare in plus, fara sa fie vinovat de niciun rau. Paharnicul, un demnitar respectat in societatea lui, era nimic mai mult decat un om fara caracter.

Biblia este foarte clara in privinta destinului pe care-l vor avea astfel de oameni. Psalmistul David se intreaba la inceputul Psalmului 15: “Doamne, cine va locui in cortul Tau ? Cine va locui pe Muntele Tau cel sfant ?” ( Psalmul 15, 1 ) Cu alte cuvinte: “Doamne, cine va fi mantuit ?”

Raspunsul cuprinde, printre altele , si un amanunt care ne intereseaza in mod deosebit:

“El ( cel ce va primi dreptul de a mosteni viata vesnica ) nu-si ia vorba inapoi, daca face un juramant in paguba lui.” ( Psalmul 15, 2-5 )

Ai promis ceva ? Implineste-ti promisiunea, oricat ar costa aceasta. Caracterul si mantuirea sunt mai importante decat orice altceva. Biblia il indeamna pe orice om ca “sa nu-si calce cuvantul, ci sa faca potrivit cu tot ce i-a iesit din gura.” ( Numari 30, 2 ; vezi si Deuteronom 23, 22 )

– Un om viclean, cu doua sau mai multe fetze, este un om fara caracter. Capitolul 23 al Evangheliei lui Matei este unul din cele mai dure capitole din Biblie. Putem intrezari aici ceva din ceea ce Scriptura numeste “mania Mielului”.

Ce pacat e demascat in mod deosebit in aceasta ocazie de catre Iisus ? Fatarnicia, fariseismul, ipocrizia, duplicitatea…A spune despre cineva ca este un om fara caracter este un mod elegant de a-l caracteriza. Mantuitorul nu cruta insa acest pacat si , in limbajul Sau, El foloseste cuvinte si expresii de o duritate extrema: “nebuni”, “orbi”,  “serpi”, “pui de naparci”, tocmai pentru ca sa intelegem cat de mult uraste Dumnezeu pacatul fatarniciei.

– Un om lipsit de recunostinta este un om fara caracter. Omul caruia i-ai facut numai bine, pentru care ai sacrificat din timpul tau, din painea ta si din viata ta pentru el, dar care uita sa-ti spuna un simplu: “Multumesc !” nu poate fi altceva decat un om fara caracter.

Cata durere razbate din cuvintele Mantuitorului, rostite la intoarcerea singurului om recunoscator din cei zece leprosi vindecati: “Oare n-au fost curatiti toti cei zece ? Dar ceilalti noua unde sunt ? Nu s-a gasit decat strainul acesta sa se intoarca si sa dea slava lui Dumnezeu ?” ( Luca 17, 15-18 ) !

De ce nu s-au intors si ceilalti noua leprosi vindecati pentru a-I multumi lui Iisus ? Pentru ca erau oameni fara caracter…Despre astfel de oameni, in gradina carora nu creste niciodata “floarea recunostintei”, Pavel scrie: “Macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au dedat la ganduri desarte si inima lor fara pricepere s-a intunecat.” ( Romani 1, 21 )

O scriitoare britanica a scris o povestire tulburatoare ( nu stiu daca e reala sau nu ! ). Chiar  daca ar fi doar o simpla parabola, aceasta ne vorbeste despre un om fara caracter, lipsit de recunostinta.

Intr-un oras englez, doi tineri se indragostesc. Ea – o tanara mignona, palida, inclinata spre literatura si filozofie, dar grav bolnava de inima. El – un tanar atlet, bronzat, plin de viata si sanatate. Deoarece contrariile se atrag, cei doi se indragostesc , insa isi dau seama ca, din cauza bolii, nu vor putea intemeia un camin.

La un moment dat, fata e internata in spital.Dupa ce o consulta, medicul isi da seama de gravitatea situatiei si le comunica celor doi ca singura sansa de supravietuire pentru ea este un transplant de cord. Afland trista veste, tanarul ia o hotarare nemarturisita: se duce la bazinul de inot, scrie un mic testament, apoi se arunca in bazinul golit de apa. Pe bilet, tanarul scrisese ca dorea ca, dupa moartea lui, inima lui sa-i fie donata iubitei sale.

Urmeaza operatia de transplant care este o reusita deplina. Dupa doi ani, un reporter afla totul despre gestul baiatului si motivatia acestuia, scriind un articol in care demonstreaza ca nu a fost vorba de un accident, ci de un act de sinucidere. Dupa aparitia articolului in ziarul local , la usa medicului care a facut transplantul bate nervos o tanara plina de viata, imbracata modern si foarte revoltata din cauza celor scrise in presa.

“Doctore, sunt foarte revoltata. E un neadevar ceea ce scriu ziarele. Nu e admisibil asa ceva…Prietenul meu a murit intr-un accident banal, iar eu am avut norocul sa-i primesc inima. Va rog, interveniti si opriti presa sa mai scrie altceva.”

Medicul o priveste pe tanara revoltata cu tristete, apoi ii spune:

“Cred, domnisoara, ca prietenul tau a murit degeaba pentru tine. Totul a fost zadarnic…”

Concluzii:

“Caut un om” – spune Dumnezeu. Printre miliardele de fiinte umane ce locuiesc pe frumoasa planeta albastra, Creatorul cauta oameni de caracter, oameni care sa stea de partea adevarului si dreptatii chiar daca s-ar prabusi cerul peste ei. El cauta oameni ca Daniel, Iosif, Moise, Iov…Oameni care sa straluceasca pe cerul intunecat al veacului in care traim.

Voi fi si eu unul dintre ei ? Vei fi si tu ? Sau, cel putin, dorim sa devenim astfel de oameni ?

Daca dorim, inseamna ca inca suntem pe drumul cel bun, inseamna ca inca nu am pierdut din vedere tinta.

Fie ca la aceasta cautare a lui Dumnezeu sa existe si un raspuns incurajator din partea Lui:

“Da, i-am gasit. Sunt aici, in mult intunecatul secol XXI…”

“Ei vor fi ai Mei, zice Domnul ostirilor. Imi vor fi o comoara deosebita in ziua pe care o pregatesc Eu. Voi avea mila de ei, cum are mila un om de fiul sau care-i slujeste. Si veti vedea din nou atunci deosebirea dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste.” ( Maleahi 3,17-18)

Aceasta va fi deosebirea dintre oamenii de caracter si oamenii fara caracter…

Lori Balogh