Gandurile lui Dumnezeu si gandurile noastre
– Despre valoarea lucrurilor –
Uneori ni se pare cat se poate de normal ca, vietuind zi de zi cu privirea indreptata in jos, spre problemele noastre pamantesti, gandurile si mentalitatea noastra sa coboare la acelasi nivel terestru. Si totusi, nu este normal sa se intample acest lucru…
Unul din motivele pentru care a fost lasata Biblia omenirii este acela de a ne aduce intr-un contact mai direct cu modul de gandire al lui Dumnezeu. Un mod de gandire pe care trebuie sa-l intelegem tot mai bine si pe care trebuie sa ni-l insusim tot mai deplin, daca dorim ca vreodata sa locuim in prezenta Sa.
Are Biblia ceva de spus in privinta gandurilor lui Dumnezeu in comparatie cu gandurile noastre, ale oamenilor ? Desigur !
“Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci, cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre.” ( Isaia 55, 8-9 )
Putea oare sa se gaseasca un alt termen de comparatie mai potrivit pentru a sugera distanta uriasa care exista intre doua moduri de gandire, intre doua mentalitati atat de diferite ? Ce poate fi mai indepartat decat cerurile, decat galaxiile vazute sau inca nedescoperite de ochiul omenesc ?
Versetul citat mai sus nu este pus in Biblie pentru a ne speria sau a ne descuraja, ci, mai degraba, pentru a ne provoca de a cunoaste gandurile lui Dumnezeu si a incerca sa ni le insusim. Sa facem un mic pas in acest sens si sa intelegem ceva din felul in care Dumnezeu priveste lumea, oamenii , bunurile si problemele cu care ne confruntam zilnic, pornind de la profetia mesianica din Psalmul al 2-lea:
“ Eu voi vesti hotararea Lui” – zice Unsul. “Domnul Mi-a zis: “Tu esti Fiul Meu ! Astazi Te-am nascut. Cere-Mi si-Ti voi da neamurile de mostenire si marginile pamantului in stapanire !” ( Psalm 2, 7-8 )
Nu vi se pare o promisiune prea indrazneata ? Dumnezeu Tatal Ii promite Fiului nu o cetate, nu o tara, nu un continent, ci intreaga planeta in stapanire. In timpul acesta, lumea, temandu-se de dictatura, elaboreaza tot felul de legi care sa preintampine situatia in care puterea sa fie acumulata in mana unui singur om. De aici s-a nascut principiul separarii puterilor in stat, conform caruia puterea se imparte intre executiv ( guvern ), legislativ ( parlament ) si justitie. Daca s-ar intampla ca unul din aceste foruri ale puterii sa greseasca, celelalte doua foruri au imediat mijloacele de a contracara tendintele dictatoriale si de a remedia situatia.
Dumnezeu se pare ca lucreaza contrar gandirii omenesti, fagaduindu-I Fiului Sau intrupat puterea absoluta si intraga autoritate asupra pamantului. De ce face Tatal acest lucru ? Nu este riscant ? Nu exista riscul ca, odata detinuta intreaga putere, Fiul sa se departeze de vointa Tatalui ?
Cand Dumnezeu Tatal Ii face Fiului Sau o asemenea promisiune, El stie ca nu risca nimic. El stie ca , avand in mainile Sale intreaga putere, Fiul va aprecia pozitia acordata si va actiona in deplina armonie cu vointa Lui.
Cum a ajuns Fiul in situatia ca, fara nicio ezitare, sa I se promita si sa I se dea in stapanire intregul Pamant ? De ce nu exista nicio teama ca Fiul nu va sti cum sa-l conduca ?
In gasirea raspunsului la aceste intrebari , cateva versete din epistolele lui Pavel ne vor fi de mare ajutor:
“El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob, facandu-se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte , si inca moarte de cruce. De aceea si Dumnezeu L-a inaltat nespus de mult si I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca in Numele lui Iisus sa se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pamant si de sub pamant, si orice limba sa marturiseasca , spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Iisus Christos este Domnul.” ( Filipeni 2, 6-11 )
Vedeti ? Iisus nu a castigat dreptul de a stapani peste omenire prin vreo afacere isteata, prin manevre electorale, prin promisiuni populiste sau prin sforarii politice…El a castigat acest drept prin Jertfa…
Un pasaj biblic care intarareste ideea aceasta este cel din Isaia 53, 10-11 pp:
“ Domnul a gasit cu cale sa-L zdobeasca prin suferinta… Dar, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samanta de urmasi, va trai multe zile si lucrarea Domnului va propasi in mainile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va inviora…”
Da, Mantuitorul a castigat autoritatea suprema asupra omenirii prin “munca sufletului Sau”, prin suferinte inimaginabile pe care noi, oricat de teologi am fi, nu le vom intelege niciodata. Cand Iisus S-a intrupat in ieslea Betleemului, de un singur lucru s-a temut Satana: ca El ii va castiga pe oameni pe aceasta cale: printr-o munca asidua, cu sudoare transformata in sange, prin suferinta si jertfa…Chiar momentele dramatice ale ispitirii in pustie ( Luca 4 ) demonstreaza ca , in spatele cuvintelor diavolului, se afla acesta teama ascunsa ca Iisus va recastiga lumea pierduta pe calea lepadarii de sine si a Jertfei.
“Diavolul L-a suit pe un munte inalt, I-a aratat intr-o clipa toate imparatiile pamantului si I-a zis: “Tie Iti voi da toata stapanirea si slava acestor imparatii; caci mie imi este data si o dau oricui voiesc” ( Luca 4, 5-6 )
Oare sa fi fost diavolul atat de naiv incat sa creada ca Iisus venise pe pamant pentru a castiga terenuri, tronuri, pozitie politica sau bogatii ? Nicidecum ! El stia prea bine ca Mantuitorul venise sa-i castige pe oameni…Ispitirea tintea, intre altele, sa-L determine pe Iisus sa renunte la “metoda” Lui de a castiga lumea, adoptand-o pe cea sugerata de diavol. Parafrazand cea de-a doua ispita ( in versiunea lui Luca ) , ea ar putea suna astfel: “
“Stiu ca ai venit pentru oameni. Ti-I voi da. Nu e nevoie sa treci pe la cruce. Iti propun o cale mult mai usoara, dar cu acelasi rezultat: inchina-Te mie si lumea va fi a Ta.”
Din fericire pentru noi, raspunsul Domnului a fost un categoric “Nu!” Planul mantuirii conceput in cer , in sanul Dumnezeirii inca din vesnicii, prevedea o singura cale valabila pentru rascumpararea omenirii: Crucea, Jertfa.
Vedeti de ce Mantuitorul merita toata increderea de a fi numit “Imparatul imparatilor si Domnul domnilor” ( Apocalipsa 19, 16 ) ? El merita din plin acest drept pentru ca a castigat lumea cu pretul propriei Sale Jertfe.
Dar faptul de a fi castigat omenirea cu un pret atat de mare – sange de Fiu de Dumnezeu- ne spune ceva despre valoarea pe care noi, oamenii, o avem in ochii lui Dumnezeu. Lucrul acesta ar trebui sa ne incurajeze in cele mai grele momente ale vietii, cand cei de langa noi ne parasesc, cand norii intunecosi acopera cerul existentei noastre. Avem o valoare imensa, incomensurabila, in ochii Creatorului nostru, o valoare echivalenta cu viata unicului Sau Fiu.
Dar nu numai oamenii au recapatat valoare prin Jertfa lui Iisus, ci si multe alte lucruri care ne inconjoara, apartinand vietii cotidiene. Un autor crestin reda acest gand in urmatoarele cuvinte:
“Noi datoram chiar si viata aceasta pamanteasca mortii lui Christos. Painea pe care o mancam e rascumparata prin trupul Lui frant. Apa pe care o bem e rasumparata prin sangele Lui varsat. Nimeni, sfant sau pacatos, nu manaca hrana sa zilnica fara sa se hraneasca cu trupul si sangele lui Christos. Crucea de pe Calvar este pusa ca o pecete pe fiecare paine si se oglindeste in fiecare izvor de apa.” E. G. White, “Hristos Lumina Lumii”, pag. 648
Ca oameni, ne-am obisnuit cu multe binecuvantari ale cerului, considerandu-le ceva normal. Chiar le pretindem adesea si, atunci cand Dumnezeu ni le ofera, le risipim sau ne jucam cu ele, fara sa ne dam seama de valoarea lor, de pretul pe care Iisus l-a platit pentru ca noi sa beneficiem de ele. Din nefericire, noi, oamenii, ne-am indepartat mult de modul de gandire al lui Dumnezeu, de valoarea pe care El o atribuie fiintelor si lucrurilor de pe acest pamant. Si acesta, tocmai datorita faptului ca am uitat cat de mult L-a costat pe El si cat de mult i-a costat pe unii dintre semenii nostri un anumit lucru de care ne bucuram in viata. Iata cateva exemple de valori pe care le ignoram, nestiind cata truda si suferinta se ascund in spatele privilegiului de a ne bucura de ele:
1) Valoarea lucrurilor
Oare stim sa apreciem corect adevarata valoare a lucrurilor ? De obicei, o facem in functie de criteriul banilor pe care i-am cheltuit pentru obiectul respectiv, mai putin dupa valoarea in sine a obiectului.
Il vezi pe cate un tanar, de abia ajuns la varsta majoratului, asezat plin de satisfactie la volanul unui automobil scump. Din felul cum sofeaza, cum bruscheaza franele si volanul, si dupa scartaitul cauciucurilor, iti dai repede seama ca, de fapt, nu el a muncit banii pentru masina, ci altcineva. Apreciaza el munca parintilor care au economisit ban cu ban pentru ca el sa se bucure de aceasta valoare ? Apreciaza el cata munca intelectuala s-a depus de-a lungul timpului, cat timp si resurse alocate cercetarii in domeniu au fost cheltuite pentru ca sa se ajunga la automobilul fata de care se comporta atat de neglijent ? Cata cercetare, cate esecuri, cate experiente si dezamagiri, cate nopti pierdute si cate cheltuieli de timp si bani pentru ca o inovatie sa depaseasca faza proiectului si sa ajunga in mainile oamenilor ! Noi ne urcam doar la volan, invartim cheia in contact si pornim, fara sa realizam ca, pentru a beneficia de aceste avantaje, cineva a sacrificat enorm.
Dar “banala” paine pe care o avem zilnic pe masa ? Cine realizeaza cati oameni au muncit pentru ca ea sa ajunga pe mesele noastre !Cata grija din partea lui Dumnezeu de a trimite soare si ploaie la vreme pentru ca recolta agricultorului sa fie indestulatoare pentru toti !
2) Valoarea sanatatii
Acum, cand scriu aceste randuri, tocmai sunt imobilizat in casa pentru o buna perioada de timp. Un accident stupid, urmat de o operatie la genunchi , ma face sa apreciez mai mult decat oricand valoarea unei sanatati bune. Cand fiecare pas pe care-l fac necesita un efort deosebit, cand unele lucruri pe care le faceam inainte singur acum nu le mai pot face fara ajutor, cand depind de ajutorul si bunavointa celor din jur pentru lucruri simple si banale, darul sanatatii imi apare intr-o cu totul alta lumina.
Ce bine ar fi daca am fi mereu constienti ca, pentru a ajunge ceea ce suntem, cineva a trudit, s-a sacrificat si s-a rugat pentru noi ! Ce bine ar fi daca nu am pierde din vedere ca, pentru a ne bucura de toate cele care ne infrumuseteaza viata, Iisus a suferit crucea , iar acum mijloceste pentru noi in Sanctuarul ceresc, trimitand de acolo raze de lumina si speranta !
3) Valoarea timpului
Citim uneori de cheltuielile mari care se fac pentru a creste viteza de circulatie pe calea ferata. Aflam cu uimire cat efort se depune de unele tari ( Japonia, de ex. ) pentru ca suma totala a intarzierilor de tren sa reprezinte cat mai putine secunde intr-un an. Cate cercetari, cat experimente, pentru ca sa castigam cateva minute in plus pe zi !
Dar, dupa ce le-am castigat, ce facem cu aceste minute ? Poate le pierdem in fata unei vitrine, poate ne scapa printre degete spunand cateva bancuri unui prieten, poate dispar in fata televizorului, urmarind o emisiune de doi bani ! Cineva a muncit ca eu sa castig mai mult timp liber, dar ce fac eu cu acest timp ?
4) Valoarea oamenilor
Il vezi pe cate un baiat smecher care se apropie de o fata , ii zambeste , apoi ii sopteste ceva la ureche…Trec zilele si fata e cucerita. Intr-o zi, fata dispare de acasa…Insa, dupa ce baiatul se plictiseste de noua lui aventura, o abandoneaza, reincepand totul cu alta fata…
De ce se intampla in viata atat de des astfel de lucruri ? De ce Don Juan-ii moderni sacrifica atat de usor suflete omenesti care , fiecare in felul lui, este un univers intreg ? Stiu astfel de indivizi cat valoreaza acel om ?
Daca , inainte sa o cucereasca, acel tanar s-ar gandi la parintii ei, la noptile nedormite , la munca sufletului lor pentru a face din fiica lor un om adevarat si frumos, si la fizic si la caracter, oare si-ar mai permite sa se poarte cu ea ca si cu un servetel, cu care te stergi la gura si pe care-l arunci apoi la gunoi ?
Am intalnit odata, la o cabana situata undeva in creierul muntilor Iezer-Papusa, o familie care avea un copil cu un handicap major. La trup, copilul parea sa aiba 9 sau 10 ani. La minte insa, el parea de cateva luni…Era impresioanat sa vezi grija atenta de care se bucura acest copil dificil din partea parintilor sai. Ii suportau cu rabdare toate zgomotele nearticulate si toate manifestarile ciudate, se purtau cu el cu toata dragostea pe care o poate arata un parinte copiilor sai. M-am intrebat ce ii facea pe acesti oameni sa arate atata dragoste unui copil handicapat ? Ar fi putut sa-l abandoneze intr-o institutie specializata, ar fi putut plati un ingrijitor permanent pentru copilul lor sau, pur si simplu, ar fi putut sa fie indiferenti fata de nevoile lui. Insa ei se aflau la munte, la aer curat, petrecandu-si vacanta intr-un mediu in care sperau ca acest copil se va simti ceva mai bine. Investisera in acel copil toata dragostea, toate visele si asteptarile lor , si nu puteau sa-l abandoneze cu niciun chip.
Oare de ce nu acordam semenilor nostri aceeasi valoare pe care ne-o acorda Tatal ceresc ? “Mutilati” de pacat, dupa milenii de istorie a raului, degenerati fizic si moral, am fi meritat sa fim abandonati pentru totdeauna pe planeta noastra razvratita. Si totusi, Dumnezeu nu ne-a abandonat…Suntem fiii si fiicele Lui si asta e de ajuns sa avem valoare in ochii Lui.
Ce bine ar fi daca noi, in calitate de frati ai aceluiasi Tata, ne-am respecta si ne-am acorda aceeasi valoare ! Uneori insa, e suficienta ca cineva rau-voitor sa ne sopteasca un singur lucru rau despre cineva, pentru ca sa ne schimbam intreaga atitudine fata de acea persoana. Fara sa verificam , fara sa ne convingem noi insine daca acel lucru e adevarat sau este doar o intriga, deja am stabilit in inima noastra: omul acela nu mai are valoare in ochii nostri.
Daca Dumnezeu ar proceda la fel cu noi ? In timpul activitatii Sale pamantesti, vrajmasii lui Iisus au incercat adesea sa strice relatia dintre El si ucenicii Sai. “Nu vezi ? Nu stii ce fac si cine sunt aceia pe care Tu i-ai chemat langa Tine ?” – erau cuvinte pe care Iisus le auzea adesea ( vezi Matei 12, 2 ). Niciodata insa , Mantuitorul n- a ingaduit ca astfel de intrigi si “sforarii” sa scada valoarea omului in ochii Sai. El stia ca ca fiecare om , oricat ar fi de pacatos, are o valoare cat cea a sangelui Sau de Fiu de Dumnezeu.
5) Valoarea Bibliei
Cuvantul lui Dumnezeu se gaseste din belsug in casele noastre. Numai cine nu doreste, nu are o Biblie la indemana. Care e valoarea pe care i-o acordam acestei carti ?
Ca sa ajunga in mainile noastre, au existat oameni care au scris-o , uneori in cele mai grele conditii. Altii au transcris-o prin eforturi iesite din comun. Altii au tiparit-o, riscandu-si viata pentru acest ideal. Altii, fara sa riste mai putin, au adus-o in casele noastre in vremuri in care puteai face cunostinta cu beciurile securitatii si cu inchisoarea pentru un astfel de gest…
Astazi Biblia se afla in casele noastre datorita tuturor acestor oameni de sacrificiu. Dar ce valoare ii acordam noi acestei carti unice ? Care e grosimea prafului care s-a depus pe copertile ei, in biblioteca ? Daca astazi Mantuitorul ar dori sa mai scrie un mesaj catre noi, nu ar mai trebui sa se plece spre pamant, asa cum a facut-o acum doua milenii, ci ar putea scrie pe praful de pe copertile multor Biblii necitite din casele noastre.
6) Valoarea iertarii, a mantuirii
Astazi, Evanghelia se predica in lume prin cele mai diferite mijloace. Mesaje ca: “Dumnezeu este dragoste”, “Iisus te iubeste”, etc. se pot auzi la tot pasul. Au ajuns ca un refren arhicunoscut si placut urechilor noastre, facandu-ne sa credem, in mod cu totul eronat, ca harul lui Dumnezeu este ieftin. Iertarea pe care o ofera Dumnezeu omului pacatos a ajuns sa fie privita asemenea bicarbonatului pe care il ia un necumpatat dupa o masa copioasa. Omul isi vede linistit de viata sa pacatoasa, apoi, din cand in cand, o spovedanie rezolva totul. Maine ? O va lua de la capat…
Stim noi cat L-a costat pe Dumnezeu ca sa ne poata ierta ? Crucea si tot ce e legat de ea este raspunsul. Niciodata insa, nici chiar in vesniciile pregatite celor mantuiti, omul nu va putea realiza cat de mare a fost pretul iertarii si mantuirii lui.
De ce ne iarta Dumnezeu ? Unul din nenumaratele motive este si acesta:
“ Dar la Tine este iertare ca sa fii de temut .” ( Psalmul 130, 4 )
Da, Dumnezeu e dispus sa ierte orice si oricui. Insa El mai doreste ceva: sa apreciem valoarea iertarii pe care ne-o acorda si sa ne schimbam viata. Doar apreciind iertarea Sa la adevarata ei valoare, exista garantia ca nu vom mai iubi pacatul si vom incepe o viata noua.
Lista lucrurilor a caror valoare trebuie sa o redescoperim, prin prisma gandurilor lui Dumnezeu, poate continua…Tatal ceresc doreste sa nu mai traim la suprafata lucrurilor, ci sa patrundem treptat, dar sigur, in inima si gandurile Lui.
E nevoie sa redescoperim valoarea fiintelor omenesti, valoarea vietii, a sanatatii, a iertarii si mantuirii; trebuie sa invatam din nou sa acordam valoare timpului, muncii, Cuvantului lui Dumnezeu, frumosului, naturii, caracterului si familiei. Trebuie sa redescoperim valoarea bisericii in planul lui Dumnezeu de salvare a omului pacatos, dar si a altor mii si mii de lucruri lasate de cer in folosul nostru. Surogatele ( “gandurile oamenilor “) trebuie lasate la o parte. In ceasuri de criza si, mai ales, in fata judecatii divine, ele nu vor avea nicio valoare.
De aceea, “sa aveti in voi gandul acesta care era si in Christos Iisus…” ( Filipeni 2, 5 )
De doua mari avantaje vor beneficia cei care, prin toate mijloacele pe care le au la dispozitie, incearca, inca din aceasta viata, sa se familiarizeze cu “gandurile lui Dumnezeu”:
1) Vor aprecia aftfel binecuvantarile pe care cerul le revarsa asupra lor
2) In ziua mantuirii, cand vor sta fata in fata cu Dumnezeu, nu se vor simti niste straini fata de El. Avand aceleasi ganduri, aceleasi principii, aceleasi valori, omul Il va recunoaste pe Tatal sau, iar Dumnezeu Isi va recunoaste fiii si fiicele de pe pamant. Vom constata cu placere ca semanam intre noi, vom trai bucuria negraita ca familia cereasca a fost reunita cu cea de pe pamant si o intreaga vesnicie vom gusta ( si ne vom satura ! ) de toate comorile iubirii si intelepciunii divine.
Lori Balogh
