“Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau !”
– Cea mai mare porunca –
“Invatatorule, care este cea mai mare porunca din Lege ?” Iisus i-a raspuns: “Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau”. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.” Matei 22, 36-38
Porunca iubirii…Nu suna ciudat ? Spre deosebire de alte porunci, porunca aceasta intra intr-un domeniu in care nu prea se poate porunci.
Care parinte porunceste copiilor asa ceva ? Care logodnic ii cere viitoarei sale sotii sa-l iubeasca pe un ton atat de poruncitor ? Viata ne invata un lucru elementar: dragostea nu se poate porunci, nu vine la comanda…Nici despotii lumii nu au pretins asa ceva. Ei au pretins loialitate, ascultare, subordonare, inchinare, dar nu dragoste.
Si totusi, Dumnezeu ne porunceste sa-L iubim… Nu ne cere oare prea mult ?
Inainte de a gasi un raspuns la aceasta delicata intrebare, trebuie sa observam ca “porunca iubirii” poate fi gasita in diferite locuri in Biblie ( vezi Deuteronom 6, 4-5; 10,12; 11,13; 13,3; 30,6; Iosua 22,5 etc. ). Contrar unor prejudecati cultivate mai ales in mediul crestin neoprotestant, porunca iubirii nu este o porunca noua, care apartine doar Noului Testament. Sustinatorii ideii ca ea este o porunca noua gasesc in aceasta un argument ( total nefondat ! ) ca Legea morala a fost desfiintata si inlocuita de Iisus cu aceasta singura porunca.
Nimic mai eronat din punct de vedere teologic si nimic mai primejdios pentru o relatie de calitate cu Dumnezeu. Porunca iubirii e la fel de veche ca si Legea morala, fiind chiar esenta ei.
Dar sa revenim la intrebarea delicata de mai sus: Este corect din partea lui Dumnezeu sa ne pretinda dragoste ? Si aceasta nu oricum, ci poruncindu-ne ?
Un studiu atent al Bibliei cu privire la caracterul lui Dumnezeu si metodele pe care le foloste in relatia cu creaturile Sale ne demonstreaza ca , ori de cate ori El cere un lucru, El a pregatit deja toate conditiile pentru ca acea cerinta sa fie implinita.
Un exemplu: darea Legii, prin Moise, poporului evreu. Oare nu putea Dumnezeu sa le dea Decalogul evreilor in Egipt, in timp ce acestia trudeau la ridicarea piramidelor faraonilor ? Desigur ! O minune in plus, pe langa cele deja petrecute in tara faraonilor, nu ar fi fost o problema pentru Dumnezeu. Insa El nu i-a dat poporului evreu Legea nici la Marea Rosie, cand acesta era incoltit din toate partile, nici imediat dupa minunea trecerii acesteia…Momentul darii Legii a fost ales de Dumnezeu cu cea mai mare grija: poporul era liber. Scapase definitiv de robia egipteana, i se redase demnitatea si putea privi drept si cu incredere in viitor. Momentul darii Legii ne invata ca Dumnezeu, inainte sa ne ceara, ne ofera. Inainte sa ne pretinda ascultare, ne elibereaza de orice alta robie.
Revenind acum la “porunca iubirii”, se pune intrebarea: Ce ne ofera Dumnezeu inainte ca sa ne pretinda sa-L iubim “cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata puterea si cu tot cugetul” nostru ( Luca 10,27 ) ? Raspunsul la aceasta intrebare are doua componente:
1) In primul rand, Dumnezeu ne-a dat un exemplu de ceea ce inseamna dragostea adevarata.
“Si dragostea nu sta in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.” ( 1 Ioan 4, 10 )
Privite lucrurile din aceasta perspectiva, dragostea omului nu este altceva decat o reflectare a celei divine, dupa cum lumina Lunii nu este proprie, ci doar o reflectare a celei solare. Ce este , in realitate dragostea noastra fata de Dumnezeu ? Nu este altceva decat un raspuns firesc fata de ceea ce a facut cerul pentru noi. Dragostea noastra este o manifestare a recunostintei.
Daca asa stau lucrurile, vi se mai pare nefiresc ca Dumnezeu sa astepte un gest de recunostinta din partea noastra, dupa ce El a daruit tot ce a avut mai scump pentru salvarea noastra ?
2) Mai mult decat un exemplu si o dovada a dragostei Sale fata de noi, Dumnezeu ne pune la dispozitie si “materia prima” pentru a-L iubi pe El si pe semenii nostri.
“Insa nadejdea acesta nu inseala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat.” ( Romani 5, 5 )
Nu ! Dumnezeu nu ne cere lucruri absurde. Inainte sa ne ceara, El ne ofera; inainte sa ne ceara sa-L iubim, El ne-a dat un exemplu de adevarata iubire si ne-a umplut inimile cu “combustibil” sfant. A nu-L iubi pe Dumnezeu dupa tot ceea ce a facut pentru noi nu denota doar lipsa de caracter, ci spirit de razvratire…Merita El insa un asemenea tratament ?
O observatie interesanta poate fi facuta privind cu atentie toate textele biblice care redau “porunca iubirii” ( amintite mai sus ): In toate pasajele amintite apare un element constant – inima. Celelalte elemente amintite: cugetul, puterea si sufletul pot lipsi din enunt. Inima insa nu lipseste niciodata. De ce acest lucru ?
Noi folosim cuvantul “inima” cu sensul de sediu al vietii afective, al sentimentelor. In acelasi timp, suntem invatati sa nu fim sentimentali, mai ales in domeniul religios. Sentimentalismul religios este considerat chiar primejdios pentru adevarata evlavie, iar dragostea se cere a fi in primul rand principiala. Si aceasta cu atat mai mult cu cat Biblia ne invata ca ”inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea” ( Ieremia 17, 9 )
Atunci de ce inima nu trebuie sa lipseasca niciodata atunci cand vorbim de domeniile in care trebuie sa se manifeste adevarata dragoste?
Aici trebuie specificat ca Biblia are o conceptie diferita cu privire la inima fata de ceea ce poate fi intalnit in lume. Prin inima, Scriptura intelege “omul ascuns” , fiinta launtrica a omului, cu tot ce cuprinde ea. Vorbind de tentatia omului din totdeauna de a-si impodobi in mod nenecesar trupul, apostolul Petru le scrie crestinilor: “Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 2, 3-4 )
Acest “om ascuns al inimii” este partea din fiinta noastra care-L intereseaza in mod deosebit pe Dumnezeu, caci ”omul se uita la ce izbeste ochii, dar Domnul se uita la inima” ( 1 Samuel 16, 7 ). Gandul acesta este linistitor pentru cei care Il cuta cu sinceritate pe Dumnezeu. In acelasi timp insa, el este tulburator pentru omul care vrea sa ascunda ceva de El.
Biblia ne prezinta inima ca fiind :
– sediu al intelepciunii – Solomon se ruga sa primeasca o “inima inteleapta” – 1 Regi 3, 9
– sediu al gandurilor – In vremea potopului, Biblia afirma despre oamenii din acele timpuri ca “toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau “ ( Geneza 6, 5 )
– sediu al constiintei – Psalmistul David recunoaste acest lucru cand spune: “Inima imi zice din partea Ta: “cauta Fata Mea !” Si Fata Ta, Doamne, o caut.” ( Psalmul 27,8 )
– sediu al dorintelor – O fagaduinta: “El iti va da tot ce-ti doreste inima” ( Psalmul 37, 4 )
– sediu al memoriei – “Pastreaza bine in inima ta cuvintele mele” ( Proverbe 4, 4 )
– sediu al poftelor rele– Pavel vorbeste despre “poftele inimilor” celor pacatosi ( Romani 1, 24 )
Acum o intrebare justificata: De ce Biblia pune in legatura cu inima toate componentele fiintei umane impreuna cu toate manifestarile lor ? Noi stim ca sediul memoriei, al constiintei, al intelepciunii si al gandurilor este mintea, nu inima…De ce Biblia “amesteca” inima in acestea ?
Pentru un raspuns corect, e necesar sa ne intoarcem in timp pana la originile noastre ca omenire, pana in acel moment fatal in care Eva a intins mana dupa fructul oprit. Cand ea a facut acest gest, inima ei a fost mai tare decat intelepciunea, decat constiinta si decat memoria ei. Privind la pomul oprit, Eva “ a vazut ca pomul era bun de mancat si placut de privit si ca pomul era de dorit sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui si a mancat. A dat si barbatului ei care era langa ea si barbatul a mancat si el.” ( Geneza 3, 6 )
Din acea clipa nefasta, inima omului a preluat controlul asupra fiintei intregi. Pacatul L-a detronat pe Dumnezeu si pe reprezentantul Sau din fiinta umana – constiinta – si a instalat un nou domn – inima. Din acel moment, omul nu mai face ceea ce este bine, corect si drept ( adica dupa ceea ce-i spune constiinta ), ci ceea ce-i place ( ceea ce-i dicteaza inima ).O rasturnare a valorilor a fost inevitabila din acel moment, lumea noastra fiind astazi cu susul in jos…Omul firesc, pacatos, nu mai mamanca ceea ce este sanatos, ci ceea ce-i place; nu mai citeste ceea ce il poate zidi sufleteste si intelectual, ci ceea ce se adreseaza inimii; nu mai asculta muzica ce il poate inalta spiritual, ci ceea ce-i dicteaza inima…
Asadar, limbajul Bibliei este cat se poate de realist atunci cand aseaza inima omului pacatos in centrul atentiei. Pacatul a rasturnat ierarhia stabilita de Creator in fiinta umana: 1) viata spirituala 2) viata sufleteasca 3) viata fizica, biologica. Astazi se traieste in primul rand pentru trup; mai putini traiesc si pentru suflet; si foarte putini traiesc si pentru spirit.
Domnul Christos a venit intr-o lume inversata cu susul in jos pentru a incepe lucrarea mantuirii. De aceea, tot ce a facut s-a adresat inimii, stiind prea bine ca inima este regina care sta pe tronul fiintei umane. El a predicat o religie a inimii, nu a mintii, spre deosebire de filozofii si intemeietorii altor religii. Iisus ar fi putut aduce dovezi zguduitoare ca El e Fiul lui Dumnezeu, cucerind mintea oamenilor cu argumente de netagaduit. Ar fi putut sa se schimbe la fata nu doar in fata a trei din ucenicii Sai, ci in fata miilor care Il inconjurau zilnic, sau chiar in fata lui Pilat si a marilor preoti. Ce ar fi realizat facand acest lucru ? Le-ar fi castigat oamenilor mintea, nu si inima…Nu acesta a fost insa obiectivul Sau. Nu ar fi folosit la nimic. Pentru ca lucrarea mantuirii sa fie eficienta, El trebuia sa le castige inima.
Iata de ce porunca iubirii incepe cu inima. Aici, in inima , se afla ultima reduta a omului pacatos; aici se afla statul major al fiintei umane. Batalia pentru mantuirea noastra trebuia sa inceapa de aici…
Dar care este ratiunea poruncii iubirii? Orice porunca, orice lege , areo anumita ratiune. Daca ni se dau niste principii ale sanatatii, aceasta se explica prin ratiunea de a fi mai sanatosi. Daca ni se porunceste sa nu ucidem, ratiunea este ocrotirea vietii. Daca ni se porunceste sa nu furam, ratiunea este ocrotirea proprietatii. Daca ni se impun anumite legi civile, ratiunea se gaseste in pastrarea ordinii si disciplinei…
Dar care este ratiunea poruncii iubirii ? Nu putem trai si fara sa-L iubim pe Dumnezeu ?
Desigur ! Sunt milioane de oameni care nu-L iubesc si care traiesc totusi…Nu ne poate Dumnezeu binecuvanta si fara sa-L iubim ? Cu siguranta ! Insusi Mantuitorul spune ca Tatal ceresc “face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da plaie peste cei drepti si peste cei nedrepti” ( Matei 5,45 )
In orice alt domeniu, poruncile lui Dumnezeu vizeaza in final bunastarea omului. Ascultarea omului de porunca divina se rasfrange tot asupra lui, aducandu-i liniste, pace, fericire, siguranta, sanatate, etc. Spre deosebire de oricare alte porunci, aceasta porunca ii cere omului ceva de ca care are nevoie in primul rand Dumnezeu – dragoste. Iata un lucru socant pentru intelegerea noastra limitata: Dumnezeul cel Atotputernic, Creatorul Universului, “depinde “de omul pacatos in ceea ce priveste marea nevoie a sufletului Sau.
“Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4, 8 ). Aceasta e natura Sa si nu poate fi schimbata. Un Dumnezeu a carui natura este dragostea nu poate fi fericit fara iubirea pe care simte imperios nevoia sa o reverse asupra celor din jur. Dar nici fara manifesterea dragostei celor din jur fata de El. Daca noi, ca fiinte pacatoase, simtim atat de mult nevoia dupa dragostea, empatia si intelegerea celor din jur, oare Dumnezeu, dupa al carui chip am fost creati, nu are acest drept ?
Din nefericire, noi, oamenii, avem o mentalitate destul de rigida cu rivire la Tatal nostru ceresc. Avem impresia ca dragostea noastra fata de El trebuie sa fie oarecum rece, principiala, lipsita de sentiment…Dar oare noi am fi multumiti daca am fi iubiti doar principial de catre cei din jur ? Am auzit de soti care nu-si spun “te iubesc” decat inainte de nunta, pentru ca intreaga lor viata sa fie lipsita apoi de caldura sentimentului. Cata frustrare exista in acele inimi !
Este foarte adevarat ca dragostea noastra nu trebuie sa depinda de sentimente. Ea trebuie sa fie mult mai profunda si mai stabila decat acestea. Insa nici nu trebuie sa o golim de ceea ce are ea mai calduros – puterea sentimentului.
I-ai spus vreodata lui Dumnezeu: “Doamne, te iubesc” ? Te-ai simti jenat daca I-ai marturisi, macar cateodata , ceea ce simti pentru El ? Crezi ca ar fi o incumetare daca ai face-o ? Crezi ca El S-ar simti jignit ? Cine dintre noi se simte jignit daca cineva ii spune :”te iubesc”, “te apreciez”, “tin la tine” ?
David nu avea nicio retinere in aceasta privinta. Ori de cate ori simtea indemnul, el isi exprima dragostea sa fata de Domnul Sau pe fata si fara ocolisuri: “Te iubesc din inima, Doamne, taria mea” ( Psalmul 18, 1 )
Biblia este plina de declaratii de dragoste din partea lui Dumnezeu fata de om ( vezi Ieremia 31, 3; Isaia 43,4 etc. ). Daca Tatal ceresc ne spune atat de des ca ne iubeste, pentru ca stie ca echilibrul nostru interior are nevoie de asa ceva, noi de ce avem retineri in a-I marturisi dragostea noastra ? Privim, din nefericire, viata noastra de credinta si relatia noastra cu Dumnezeu inca egoist. Ne gandim doar la noi, la mantuirea noastra, la nevoile noastre si mai putin la El, la nevoile Inimii Lui. Uitam atat de des ca am fost creati dupa chipul si asemanarea Lui si, in consecinta, nevoile noastre sufletesti se aseamna cu ale Lui. Si ale Lui cu ale noastre, chiar daca la o alta scara…Oare Dumnezeu se multumeste doar cu niste copii morali, corecti, dar reci si lipsiti de caldura sentimentului ? Noua ne-ar surade sa avem in jur doar statui lipsite de caldura vietii si a iubirii ?
“Iata , Eu stau la usa si bat…” ( Apocalipsa 3, 20 ) – este tabloul poate cel mai impresionant din cartea Apocalipsei. Care usa ? Iisus a castigat mintea noastra, caci avem cunostinte numeroase in domeniul mantuirii; El a castigat puterea noastra, caci avem fapte ( “Stiu faptele tale…”); El a castigat si sufletul nostru, caci dorim viata vesnica. O usa ramane inca inchisa – inima omului. Dumnezeu are nevoie nu doar de ceea ce facem pentru El, nu doar de ceea ce stim despre El, ci si de ceea ce simtim pentru El.
“Petre, Ma iubesti mai mult decat toti acestia ?” ( Ioan 21, 15-17 ) – este intrebarea pusa de Iisus lui Petru dupa inviere. Si intrebarea nu a fost pusa doar o singura data… Ci de trei ori !
Nu stia Mantuitorul ce se afla in inima ucenicului Sau ? Desigur ! A dovedit-o de atatea ori…Intrebarea insa nu era legata doar de reabilitarea lui Petru, asa cum se crede de obicei. Iisus vrea sa ne dea o lectie importanta: Dumnezeu asteapta de la noi mai mult decat o dragoste tainuita. El asteapta sa o si marturisim, fie in intimitatea comuniunii cu El , fie in public.
“Doamne, stii ca Te iubesc”… Petru dorea sa evite marturisirea directa si publica a iubirii pe care o avea fata de Iisus. Mantuitorul insa insista…Petru insusi avea nevoie de acesta insistenta a lui Iisus. Si colegii lui aveau nevoie de marturisirea aceasta…Dar poate ca cea mai mare nevoie dupa aceasta declaratie de dragoste o avea Insusi Mantuitorul. Suferise chinurile cumplite ale mortii a doua pentru mantuirea oamenilor. Agonizase pe cruce, parasit de toti, batjocorit de propriul Sau popor, incoltit de legiuni intregi de demoni…Avea acum atat nevoie de putina recunostinta si dragoste din partea omului…
Vi se mai pare acum porunca :”Sa iubesti pe Domnul , Dumnezeul tau…” o porunca deplasata, greu de implinit ? Incercati sa-I spuneti Tatalui ceresc, in intimitatea rugaciunii tainice, ca Il iubiti pentru tot ce a facut pentru dumneavoastra. Veti trai o experienta unica, in urma careia o “pace care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Christos Iisus” ( Filipeni 4, 7 )
Iti doresc si tie dar imi doresc si mie aceasta fericita experienta …
Lori Balogh
cea mai mare si cea mai frumoasa porunca, imi aduce aminte de multe ori acest lucru desi noi o incalcam prin neputinta si slabiciunea noasta…
Oare, „Ascultă, Israel ! Domnul Dumnezeul nostru, este unicul Domn”, ce este ?
Sant ravasit cu multe ganduri,si tot ce ai scris mi-a mangaiat inima .Foarte frumos si folositor.
dragostea este esenta caracterului sfant a lui Dumnezeu………dragostea este tot ceea ce este mai sfant si frumos …….
foarte frumos…………….
Foarte frumos , si de ajutor.
Multumesc,
Alex