Parabola pescarilor
Un simbol, o misiune
Crestinismul a avut de-a face cu pescuitul inca de la intemeierea lui. Si aceasta din mai multe motive. Unul dintre ele este acela ca unii dintre cei mai cu vaza ucenici ai Mantuitorului erau pescari. Petru, Andrei, Iacov si Ioan au fost chemati de Iisus ca sa-L urmeze pe cand se indeletniceau cu pescuitul.
Mai mult decat atat, in crestinismul timpuriu ( paleocrestinism ) pestele era folosit ca un simbol prin care crestinii se recunosteau intre ei, intr-o vreme in care a fi crestin putea insemna o condamnare la moarte. O legenda spune ca, odata, un crestin a desenat un peste din profil, iar alti crestini au completat desenul, adaugandu-i pestelui un ochi in mijloc, demonstrand pe calea aceasta ca si ei erau atasati acelorasi valori crestine. Insa, este vorba doar de o legenda…
Prezenta pestelui ca simbol crestin in primele secole ar putea fi explicata prin relatarea celor patru evanghelisti despre inmultirea celor cinci paini si a celor doi pesti pentru a hrani multimea ascultatorilor flamanzi ( Matei 14, 13-21; Marcu 6, 35-44; Luca 9, 10-17; Ioan 6, 3-13 ). Probabil, o explicatie si mai pertinenta cu privire la prezenta acestui simbol crestin este chemarea facuta de Iisus unora dintre ucenici: “Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni.” ( Matei 4, 19 ).
Si, in sfarsit, folosirea acestui simbol in paleocrestinism ar putea fi in legatura cu cuvantul grecesc ichthys=peste. Acesta este interpretat de catre crestini drept o ideograma, fiecare dintre cele cinci litere ale sale fiind luata ca initiala unui cuvant din sintagma „Iesous Christos Theou Yios Soter” ( Iisus Christos , Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul ).
Dincolo de aceste considerente, este de retinut un amanunt: in momentul in care Mantuitorul le-a adresat ucenicilor chemarea: „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni”, niciunul dintre ei inca nu se unise cu Iisus in lucrarea Lui. Stateau in expectativa…
Desi asistasera la unele din minunile facute de Iisus si ascultasera unele din invataturile Lui, erau inca rezervati. Pana la clarificarea lucrurilor, unii dintre ucenici ( cei patru pescari: Andrei, Petru, Iacov si Ioan ) au hotarat sa ramana totusi la plasele lor de pescuit.
Momentul amintit de evanghelisti este decisiv. Din acea clipa ucenicii au trecut cu toata fiinta lor de partea lui Iisus, urmandu-L pretutindeni. Este momentul in care Iisus pune piatra de temelie a Bisericii crestine.
Ce scrie pe aceasta piatra de temelie ? Doua lucruri:
1) „Veniti dupa Mine”, ceea ce inseamna o legatura stransa cu Iisus, o comuniune bazata pe rugaciune, studiul Scripturilor si contemplarea caracterului Sau si
2) „Veti fi pescari de oameni” , ceea ce inseamna misiune. Mantuitorul nu a intemeiat Biserica Crestina pentru ca aceasta sa existe pentru sine. Era oare necesar ca pe langa templele pagane sa mai existe si niste case de rugaciune ? Desigur ca nu ! Biserica a fost intemeiata cu scopul de a castiga suflete pentru Imparatia cerurilor.
Scurta istorie
Ucenicii lui Iisus si-au inteles chemarea. Inainte de a construi prima casa de rugaciune, ei au inceput sa „pescuiasca” in apele agitate ale natiunii iudaice, apoi in cele ale lumii pagane. La inceput timizi, mergand doi cate doi din casa in casa, apoi tot mai curajosi datorita imputernicirii date de Duhul Sfant, pana cand, in Ziua Cincizecimii, la o singura cuvantare a lui Petru, in „mreaja” Evangheliei au fost prinse 3 000 de suflete.
Biserica crestea continuu si in ritm alert. Fiecare nou membru al ei devenea un pescar de oameni. Astfel, in conditii cat se poate de dificile si potrivnice, infruntand persecutia atat din partea conationalilor, cat si din partea romanilor, Biserica a salvat de la pieire vesnica cateva milioane de suflete.
Au urmat apoi vremuri de apostazie pentru Biserica crestina. Cea mai mare parte a ei si-a uitat misiunea, indreptandu-si atentia spre construirea de catedrale impunatoare si implinirea unor ritualuri somptuoase si impresionante. Totusi, in intunecatul Ev Mediu a continuat sa existe acea „ramasita” a Bisericii care nu si-a uitat chemarea de a „pescui” suflete pentru Christos. Valdenzii, albigenzii si catarii au facut tot ce au putut pentru a raspandi, in conditii neinchipuit de grele, lumina Evangheliei.
Reformatiunea din secolul al XVI-lea a adus din nou pe scena lumii porunca Mantuitorului: „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni.” Milioane si milioane de suflete au fost „pescuite” din apele tulburi ale Bisericii apostaziate si aduse la lumina adevarului.
Au urmat apoi trezirile religioase din secolul al XIX-lea si manifestarea unui nou zel misionar care a cuprins intreaga planeta…
Si iata-ne ajunsi la noi, Biserica mileniului trei, Laodicea !
Oare noi, cei care traim in pragul celui mai mare eveniment din istorie – revenirea in glorie a lui Iisus – mai suntem pescari de oameni ? Mai apasa asupra sufletelor noastre povara salvarii sufletelor care pier fara nadejde si fara Dumnezeu ?
Parabola pescarilor
Am auzit cu multi ani in urma o parabola moderna care ma impresoneaza oridecateori imi revine in minte. In ea ma regasesc pe mine, dar si o parte a Bisericii din care fac parte. Parabola aceasta nu poate fi citita pe paginile Scripturilor, insa ea isi gaseste implinirea in viata multor crestini ai secolului al XXI-lea. Iata mesajul acestei parabole:
„A fost odata un grup de oameni care-si ziceau pescari. In apele din apropiere erau foarte multi pesti. De fapt, intreaga zona era inconjurata de lacuri si rauri pline de pesti. Iar pestii erau flamanzi…
Saptamana dupa saptamana, luna dupa luna si an dupa an, acestia, care-si ziceau pescari, tineau adunari si vorbeau de chemarea lor de a pescui, de abundenta pestelui si despre cum s-ar putea apuca ei de pescuit. An dupa an, ei defineau cu grija sensul cuvantului „ a pescui” , sustineau ca pescuitul este o ocupatie si declarau ca pescuitul trebuie sa fie totdeauna sarcina principala a pescarilor.
Ei cautau permanent metode de pescuit mai noi si mai eficiente si cautau o definitie mai completa a pescuitului. De asemenea, ei iubeau slogane ca: „Pescuitul este datoria oricarui pescar”, sau „In fruntea fiecarei asociatii pescaresti – un pescar.”
Ei lansau adunari speciale numite campanii ale pescarilor sau „luna pescarilor” , finantau congrese nationale si internationale foarte sofisticate in care discutau despre pescuit. Il promovau si lansau rapoarte despre noi echipamente , plase si undite, sau daca s-a mai descoperit vreo momeala noua.
Pescarii acestia au construit cladiri mari si frumoase numite „ sediul general al pescarilor”. Pretextul era ca fiecare om trebuie sa fie pescar, iar fiecare pescar trebuie sa pescuiasca. Un singur lucru nu faceau ei: nu pescuiau…
In plus, pe langa adunarile generale, ei au organizat un comitet prin care sa trimita pescari in alte zone in care se gasea peste din abundenta. Toti pescarii se pare ca erau de acord ca ceea ce trebuie era un comitet care sa-i stimuleze la credinciosie in pescuit. Comitetul a fost alcatuit din cei care au avut o viziune mai larga si curajul ca sa vorbeasca despre pescuit, sa-l defineasca si sa promoveze ideea pescuitului in raurile si lacurile indepartate in care traiau multi pesti de culori diferite.
Conducerea a organizat la randul ei comitetele care au petrecut multe ore in a defini si apara pescuitul, precum si pentru a decide asupra unor noi rauri si lacuri. Dar conducerea si membrii comitetelor nu pescuiau…
Au fost construite mari case de editura, scumpe si dotate cu echipament ultramodern, al caror tel principal era acela de a-i invata pe pescari cum sa pescuiasca. De-a lungul anilor au fost tinute nenumarate cursuri asupra nevoilor pestelui, naturii lui, cum se gaseste pestele, reactiile psihologice ale pestelui si cum sa abordezi pestele. Cei care predau aveau doctoratul in psihologie. Dar profesorii nu pescuiau. Ei doar predau pescuitul…
Unii studiau si calatoreau foarte mult spre a cunoaste istoria pescuitului, sa vada locurile indepartate in care au pescuit cu mult succes parintii intemeietori in secolele trecute. Ei ii laudau pe inaintasii lor ca au transmis mai departe adevarul despre pescuit.
Rotativele caselor de editura erau tinute in miscare zi si noapte pentru a tipari lucrari speciale destinate exclusiv programelor in care se proclama pescuitul. A fost organizat si un birou care sa coordoneze deplasarile unor vorbitori de prestigiu in diverse locuri spre a-i incuraja pe pescari sa pescuiasca.
Multi din cei ce simteau chemarea de a fi pescar raspundeau chemarii. Ei erau imputerniciti si trimisi sa pescuiasca. Dar la fel ca si pescarii de acasa, nici ei nu pescuiau. Se angajau in tot felul de alte ocupatii: unii construiau statii care sa pompeze apa pentru pesti, altii se foloseau de tractoare cu care sapau noi canale. Altii spuneau ca vor sa faca parte din echipa de pescuit , dar se simteu in stare sa procure doar echipamentul necesar.
Unii credeau ca partea lor este sa se poarte dragut cu pestii, pentru ca acestia sa poata vedea diferenta intre un pescar bun si unul rau. Altii credeau ca tot ce este necesar este sa-i faca pe pesti sa creada ca sunt pescari amabili si pasnici.
Dupa o adunare inflacarata avand subiectul „Necesitatea de a pescui”, un tanar a plecat direct la pescuit. A doua zi a raportat ca a prins doi pesti grozavi. Incantati, pescarii l-au onorat cu toata pompa si l-au trimis sa povesteasca tuturor adunarilor cum a procedat. Asa ca a incetat pescuitul spre a povesti tuturor experienta lui. De asemenea, el a fost ales in comitetul general al pescrilor, ca fiind o persoana cu o experienta considerabila.
Este adevarat ca multi pescari faceau sacrificii si intampinau tot felul de dificultati. Unii locuiau aproape de ape si erau nevoiti sa suporte zilnic mirosul pestelui mort. Ei erau ridiculizati de unii care-si bateau joc de asociatia pescareasca si de faptul ca ei pretind ca sunt pescari fara sa pescuiasca insa niciodata.
Ei erau indignati de parerea unora care considerau ca nu are nicio valoare sa participi la adunari saptamanale doar pentru a vorbi despre pescuit. Nu-L urmau ei pe Invatatorul care zisese: „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni?”
Cat de ingrijorati s-au simtit unii cand intr-o zi cineva a sugerat ca cei care nu prind peste nu sunt pescari, oricat ar pretinde ei asta !
Si totusi…
Este cineva pescar daca nu prinde niciun peste? Si…este cineva urmas daca nu este si pescar ?”
Concluzii
Inainte de Ziua Cincizecimii ucenicii erau la fel de timorati ca si noi atunci cand era vorba de a fi „pescari de oameni”. Ascunsi in camera de sus, in spatele usilor bine ferecate, timizi, fricosi, lipsiti de zel…
Ce minune a facut ca acesti oameni, care se temeau si de propria lor umbra, sa devina niste eroi ai marturisirii credintei crestine ? Apostolul Pavel, el insusi un erou al marturisirii crestine, ne dezvaluie secretul:
„In adevar, Evanghelia noastra v-a fost propovaduita nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duh Sfant si cu o mare indrazneala. Caci stiti ca din dragoste pentru voi am fost asa printre voi.” 1 Tesaloniceni 1, 5
Ii lipseste cuiva puterea de a „pescui” ? Sau indrazneala de a arunca „undita” ? Simte cineva ca nu are destula dragoste pentru „pesti”?
Secretul este Unul singur: Duhul Sfant. Putem face planuri peste planuri misionare; putem achizitiona cele mai moderne tehnologii; putem adopta cele mai moderne metode de „pescuit” oameni si putem folosi cele mai atractive „momeli”. Fara Duhul lui Dumnezeu nimeni nu va ajunge sa devina vreodata un adevarat „pescar de oameni”. Caci – spune Scriptura – „lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul ostirilor.” Zaharia 4, 6 up.
Si daca Domnul spune aceasta, inseamna ca asa este !
Lori Balogh
