Iuda – ucenicul pierdut

Iuda – ucenicul pierdut

“Noaptea in care a fost vandut”

In dramatica istorie a omenirii au existat nopti unice, in care s-au petrecut evenimente care au schimbat radical mersul ei. Au fost nopti in care s-au prabusit imperii, asa cum s-a intamplat cu Imperiul Babilonian al lui Belsatar, cazut intr-o singura noapte in mainile armatelor medo-persane ale lui Cirus . Au fost nopti in care s-au petrecut masacre teribile, asa cum s-a intamplat in Franta anului 1592, in Noaptea Sf. Bartolomeu, cand din ordinul Caterinei de Medici, mama regelui Carol al IX-lea, mii de hughenoti au fost ucisi fara veste. Doar in Paris, au pierit in acea noapte peste 2000 de hughenoti

( protestanti ). Au existati nopti in care s-au intamplat catastrofe naturale, asa cum multi dintre noi ne reamintim de cutremurul din 4 martie 1977…

Au existat multe astfel de nopti, insa niciuna nu a intrecut in dramatism si importanta pe aceea despre care vorbim acum: noaptea vanzarii lui Iisus. A fost o noapte condensata, plina de evenimente:

– A fost noaptea Cinei Domnului. In acea ocazie ( noaptea de joi spre vineri, prima zi a praznicului Pastelor din primavara anului 31 d.Chr.), Mantuitorul a desfiintat Pastele evreiesc, inlocuindu-l cu actul comemorativ al mortii Sale – Sfanta Cina.

– A fost noaptea  umilintei lui Iisus. In camera de sus, unde era pregatita masa pascala, niciunul dintre ucenicii Sai nu a fost dispus sa slujeasca celorlalti. Mantuitorul le-a dat in acea ocazie una din cele mai impresionante lectii despre umilinta, luand vasul cu apa si stergarul, si spaland , pe rand, picioarele tuturor ucenicilor Sai. El, care coborase din cerul plin de slava unde ingerii I se inchinau ca unui adevarat Domn al domnilor si Imparat al imparatilor…

– A fost noaptea Ghetsemanilor. Chinuri sufletesti de nedescris au apasat in acele ore asupra sufletului Sau , asemenea unei prese de masline, facand ca picaturile de sudoare de pe frunte sa se prefaca in picaturi mari de sange.  Acolo, in acel intuneric de nedescris, Iisus facea primii pasi in “intunericul de afara, unde este plansul si scrasnirea dintilor” ( Matei 8,12 ), in intunericul despartirii de Tatal Sau si cel al mortii a doua.

– A fost noaptea judecarii lui Iisus. Ceea ce au facut Ana, Caiafa si intregul Sinedriu a fost o parodie, un simulacru al unei judecati adevarate si drepte. Iisus, Cel care va fi Judecatorul tuturor oamenilor la incheierea istoriei acestei lumi, a trebuit, in acea noapte, sa suporte umilinta unei judecati omenesti nedrepte, care a uimit cerul intreg.

– A fost noaptea lepadarii lui Iisus. Nu doar impulsivul Petru, ci toti ucenicii L-au parasit pe Domnul in momentele in care El avea cea mai mare nevoie de compasiunea lor.

– A fost noaptea singuratatii lui Iisus. Nimeni nu L-a inteles, nimeni nu L-a ajutat, nimeni nu L-a incurajat. Mantuitorul a trebuit sa paseasca singur , incepand cu acea noapte, in experienta despartirii de Tatal Sau.

In acea teribila noapte s-au intamplat atatea evenimente…Si totusi, cand se refera la acele ceasuri, apostolul Pavel aminteste doar unul singur: vanzarea lui Iisus.

“Caci am primit de la Domnul ce v-am invatat si anume ca Domnul Iisus, in noaptea in care a fost vandut, a luat o paine si, dupa ce a multumit lui Dumnezeu, a frant-o si a zis: “Luati, mancati; acesta este trupul Meu care se frange pentru voi. Sa faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea…”

( 1 Corinteni 11, 23-24 )

“Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori”

Nu ! Nu va impacientati ! Cuvintele acestea nu reflecta caracterul lui Dumnezeu, ci mentalitatea omeneasca. Iulius Caesar, autorul acestui aforism celebru, inainte de a fi marele imparat roman, era doar un om, un om pacatos. Oare asa gandeste si Dumnezeu ?

De ce marele apostol se opreste doar asupra acestui eveniment petrecut in acea noapte ? Se pare ca Pavel a inteles ca din multimea durerilor pe care Mantuitorul le-a trait atunci cea mai mare a fost tradarea unuia dintre ucenici.

Pe Iisus nu L- a durut atat de mult faptul ca ucenicii Sai, dupa mai bine de trei ani petrecuti in scoala Lui, nu intelesesera inca ce inseamna adevarata umilinta. El stia ca vor invata aceasta lectie, in viitor. Pe Iisus nu L-au durut atat de mult nici suferintele fizice, caci stia ca ele vor trece; nici lepadarea lui Petru, caci stia ca el se va intoarce; nici condamnarea la o moarte nedreapta si rusinoasa, caci pentru aceasta venise in lume.

Ceea ce a strapuns cel mai adanc inima Sa de Om-Dumnezeu a fost tradarea unui ucenic pe care Iisus il iubea din toata inima Lui. Da, Mantuitorul il iubea pe acest ucenic tradator. Si pentru ca stia ca acest om era pierdut pentru totdeauna, fara speranta de mantuire, El a suferit  atat de mult in acea noapte.

Ramanem inca odata surprinsi ( pentru a cata oara ? ) de cat de diferit gandeste Dumnezeu fata de noi…

“Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele.” ( Isaia 55, 8 )

Daca Caesar iubea tradarea, dar ii ura pe tradatori, Iisus ura tradarea, dar il iubea pe bietul om care cazuse in plasele ei. Acesta este Dumnezeul nostru: un Dumnezeu care uraste din tot sufletul Sau pacatul, oricare ar fi el, dar care il iubeste pe omul pacatos pana la sacrifiul suprem.

O noua identitate

Biografiile biblice sunt de un folos imens, caci ele oglindesc caracterul unui om asa cum este el vazut de Dumnezeu. De aceea, sa incercam sa patrundem in labirintul caracterului lui Iuda, ucenicul tradator, pentru a intelege, atat cat este cu putinta, care au fost cauzele sfarsitului sau atat de tragic.

Inca de la inceput trebuie sa remarcam un amanunt important: Iuda nu a fost chemat la ucenicie direct de Mantuitorul, asa cum s-a intamplat cu ceilalti 11 ucenici. Iuda s-a infiltrat in randurile lor, fiind sprijinit si recomandat cordial de ceilalti ucenici, care vedeau in el un om deosebit de capabil, inteligent si care va mari prestigiul grupului si eficienta lucrarii lui Iisus.

Mantuitorul nu l-a respins, desi ii cunostea inima si viitorul. L-a primit in randurile ucenicilor Sai si l-a inconjurat cu aceeasi grija si dragoste, oferindu-i aceleasi ocazii de a creste in har ca si celorlalti ucenici. Aceasta mana intinsa a lui Iisus catre el a facut ca Iuda sa devina martor ocular al tuturor minunilor si invataturilor Maestrului sau timp de trei ani si jumatate. Iuda are privilegiul de a participa activ la lucrari de evanghelizare, primind puterea de a scoate demoni si de a vindeca bolnavi. Are privilegiul de a auzi predici rostite de Iisus, de a vedea cum mortii inviaza in prezenta Izvorului Vietii, de a vedea orbi care isi reacapata vederea, leprosi curatiti, paralizati vindecati. Iuda vede cu ochii sai cum multimi de oameni Il cauta pe Mantuitorul, insetate sa afle cat mai multe lucruri despre Imparatia lui Dumnezeu care se apropiase de ei.

Iuda a avut aceleasi privilegii ca toti ceilalti ucenici, dar destinul sau a fost atat de diferit…

Noi suntem adesea victimele unei prejudecati legate de caracterul acestui ucenic: vedem in el un om cu totul rau, avar si lipsit de suflet. Nici nu suntem surprinsi ca un astfel de om L-a tradat pe Mantuitorul si, mai mult decat atat, ne miram ca Iisus l-a acceptat in anturajul Sau.

Intr-adevar, Iuda avea multe defecte de caracter. Unele dintre ele erau mostenite, altele erau dobandite.

Iuda era foarte ambitios in cele lumesti. Iisus insa dorea sa transforme ambitia lui gresit orientata in ceva bun: ravna pentru Evanghelie.

Iuda iubea banii… Pentru a-l vindeca de acest defect, Mantuitorul i-a oferit ocazia de a-si infrange pornirile, punandu-l casier al grupei ucenicilor. Insa, in loc sa foloseasca ocazia oferita de Iisus pentru a se indrepta, Iuda a cultivat in continuare iubirea de bani. De multe ori, atunci cand facea un serviciu in slujba lui Iisus, sustragea din putinele fonduri ale ucenicilor si se platea pe sine pentru serviciul facut . Nu fura in mod vulgar, insa folosea orice pretext pentru a lua din putinele resurse financiare ale ucenicilor. Desi lui i se parea ca procedeaza corect, in ochii lui Dumnezeu era un hot.

Iuda avea o personalitate marcanta , era orgolios si tinea mult la propriile pareri. Mereu avea de criticat ceva, mereu era in dezacord cu ceilalti…Despre sine, Iuda avea o parere foarte buna, privindu-i pe ceilalti cu superioritate. Vedea in semenii sai niste naivi care nu stiu sa profite de imprejurari. El credea ca biserica nu va prospera niciodata cu astfel de conducatori miopi. Pentru Iuda, Petru era un impulsiv care actiona intotdeauna fara judecata; Ioan – un nepriceput in cele financiare; Matei – un om pe care nu te puteai baza niciodata…Daca n-ar fi fost el, Iuda, biserica ar fi avut multe incurcaturi cu astfel de conducatori.

Uneori, Iuda avea indoieli cu privire la divinitatea lui Iisus, insa nu le exprima niciodata. Era revoltat ca lucrarea nu inainta asa cum dorea el. Vede cum trece timpul fara ca multimile sa se adune la Iisus asa cum s-ar fi asteptat. E foarte nemultumit cand vede ca , dimpotriva, multi Il parasesc pe Iisus. In inima lui, Iuda ia atunci o hotarare: Nu se va uni atat de tare cu Mantuitorul incat sa nu se mai poata desprinde de El. Iuda isi pastreaza o rezerva…

Si inca ceva: Simtea o placere deosebita atunci cand reusea sa-i puna in incurcatura pe ucenici. Folosea pasaje biblice pe care le scotea din context, punandu-le intr-o lumina falsa.

Schimbarea macazului

In viata lui Iuda s-au produs trei cotituri majore care au schimbat definitiv destinul sau.

1) Prima schimbare de macaz s-a produs in urma predicii Mantuitorului despre Painea Vietii ( Ioan 6, 51-55 ). Momentul, supranumit si “criza din Galileea”, a condus la plecarea mai multor ucenici carora vorbirea li s-a parut “prea de tot”. Iuda incepe sa semene indoiala in jurul sau, in timp ce el personal se “imbogateste” tot mai mult cu atributele Satanei. Deja, cu un an inainte de rastignire, Iisus spunea: “Nu v-am ales Eu pe voi ? Si totusi, unul din voi este un drac.” ( Ioan 6, 70 )

Din acel moment, daca apar neintelegeri intre ucenici, la originea lor se afla Iuda. Daca ei ajung sa se certe pentru intaietate, Iuda este cel care le sugereaza acest gand. In unele lucruri Iuda se simtea chiar mai intelept decat Iisus si era convins ca , daca Acesta i-ar fi urmat sfaturile, lucrurile ar fi mers cu mult mai bine.

2) A doua mare cotitura in viata ucenicului tradator s-a produs cu ocazia ospatului din casa lui Simon leprosul. Cu acea ocazie, Iuda primeste o mustrare pe fata din partea lui Iisus: “Pe saraci ii aveti totdeauna cu voi…” ( Ioan 12, 4-6 ). In acea imprejurare Iuda incepe sa murmure impotriva Mantuitorului si a procedurilor Sale. Mustrat si lovit in amorul propriu, Iuda se manie. Orgoliul sau infrant cere razbunare si nu va intarzia sa o faca. Iuda gaseste repede drumul spre Sinedriu si aranjeaza tradarea…

3) A treia mare cotitura ( si ultima ! ) in viata ucenicului pierdut s-a produs in noaptea Cinei ( Ioan 13; Luca 22, 15-22 ). Atmosfera este deosebit de apasatoare…Ucenicii mai luasera Pastele cu Iisus, dar de fiecare data erau veseli. Acum o umbra apasa asupra sufletelor lor…Pe chipul lui Christos se citeste ingrijorare si durere intensa. Ucenicii nu cunosc cauza acestei dureri, insa ii simt efectele.

Cuvintele Domnului lor: “Am dorit mult sa iau Pastele acesta cu voi inainte de patima Mea” ( Luca 22, 15 ) ii umplu de neliniste si tristete. Apoi, mai sunt si resentimentele traite de ucenici…Iacov si Ioan cerusera primele locuri in noua Imparatie, lucru ce starneste revolta celorlalti.

Atmosfera apasatoare este accentuata apoi de gestul umilintei, prin care Iisus le spala picioarele ucenicilor Sai. Cand Domnul ajunge in dreptul lui Iuda, un fior  stabate  intreaga lui fiinta. Iuda inca nu este cu totul impietrit. Mai lipseste doar putin pentru ca ucenicul care deja aranjase tradarea sa-si marturiseasca pacatul. Iisus  asteapta  momentul pocaintei lui, dar Iuda se impietreste si mai mult.

In camera de sus tensiunea creste cu fiecare clipa ce se scurge. In fata mesei pascale Iisus marturiseste: “Voi sunteti curati, dar nu toti ” ( Ioan 13, 10 ).  Iuda  intelege  aluzia, ceilalti nu. Apoi Iisus continua: “Cel ce  mananca paine cu Mine a ridicat calcaiul impotriva Mea” ( Ioan 13, 18 )  Ucenicii nu inteleg nici de data aceasta, dar sesizeaza tulburarea Mantuitorului lor si o presimtire neagra coboara peste sufletele lor.

Apoi Iisus le spune pe fata: “ Adevarat va spun ca unul din voi ma va vinde” ( Ioan 13, 21 ). Cuvintele lui Iisus provoaca revolta si uimire in acelasi timp. Cum este posibil ? Cine dintre ei ar putea face o asemenea grozavie ? Nu se poate…

Si totusi, ucenicii stiu ca Domnul lor nu vorbeste niciodata in zadar. Unul dupa altul, cu sufletul tremurand de emotie, incep sa intrebe: “Nu cumva sunt eu, Doamne ?” ( Matei 26, 22 ). Iuda este ingrozit, caci este pe punctul sa fie demascat. Dar intrebarea nu ajunge la el, caci Petru ii face semn lui Ioan sa-L intrebe pe Domnul: “Doamne, cine este ?”( Ioan 13, 25 ). Raspunsul nu intazie sa vina: “Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela ma va vinde” ( Matei 26, 23 ).

Iuda e atat de ingrozit incat nu aude nici intrebarea lui Ioan, nici raspunsul lui Iisus. Si, pentru ca se simte apasat de privirile celor din jur, intreaba si el: “Nu cumva sunt eu, Invatatorule ?”  “Da, i-a raspuns Iisus, tu esti” ( Matei 26, 25 ).

Ingrozit si demascat, Iuda iese in intunericul noptii, trantind usa dupa sine. Nu stie ca aceasta fusese ultima ocazie de har pentru el, iar intunericul in care se afunda era acel “intuneric de afara unde este plansul si scrasnirea dintilor” despre care ii invatase de atatea ori Domnul lor ( Matei 8, 12 ).

Oare ce se petrecea atunci in inima Mantuitorului ? Nu putem intelege…Iisus facuse totul pentru mantuirea ucenicului Sau; ii daduse ocazii nenumarate pentru a se indrepta; ii oferise numeroase dovezi ale divinitatii sale; ii oferise increderea Sa si-l tinuse langa Sine, desi Iisus stia ca de doua ori ucenicul sau aranjase tradarea . Apoi, in timpul Cinei, Mantuitorul ii daduse ultima sansa de indreptare, apeland la cele mai sensibile corzi ale sufletului sau.

Rezultatul ? Iuda si-a tradat Mantuitorul.

Ma intreb: Oare de ce Iisus nu l-a indepartat de la inceput pe ucenicul tradator ? De ce nu l-a demascat cu mult timp inainte ? Nu pot raspunde la aceste intrebari decat intr-un singur mod: Pentru ca Iisus il iubea pe Iuda. Iar iubirea nu poate respinge…

Prejudecati, prejudecati…

Nu este asa ca in Iuda vedem o culme a raului ? Daca maine vi s-ar naste un copil, i-ati pune numele de Iuda ?

Cu toata repulsia noastra fata de fapta oribila savarsita de acest om, Iuda nu a fost un om cu totul rau. Iata ce scrie o pana inspirata legat de acest subiect:

“Daca Iuda ar fi murit inainte de ultima lui calatorie la Ierusalim, atunci el ar fi fost privit ca un om vrednic de a ocupa un loc intre cei 12 apostoli, unul a carui lipsa avea sa fie mult simtita. Repulsia cu care a fost privit de-a lungul veacurilor n-ar fi existat daca insusirile caracterului sau n-ar fi fost date pe fata la incheierea istoriei vietii sale.” E. G. White, “Hristos Lumina Lumii”, pag. 705

“Iuda a simtit chiar in persoana sa dovada puterii Domnului Christos. A recunoscut invataturile Domnului Christos ca fiind superioare tuturor celor pe care le auzise vreodata. Il iubea pe marele Invatator si dorea sa fie cu El. Avea dorinta sa fie schimbat in caracterul si viata sa, nadajduind sa experimenteze acest lucru prin legatura sa cu Domnul Christos…” Idem

Nu, Iuda nu era un om cu totul rau. El nu era mai plin de defecte decat oricare altul dintre ucenici. Era ambitios ? Dar si Ioan era…Nu ravnea acesta din urma, alaturi de fratele sau Iacov, la locurile de frunte in imparatia promisa de Iisus ? Iubea banii ? Dar si Matei fusese vames, iubind banii…Era Iuda sceptic uneori ? Dar si Toma dovedeste necredinta dupa invierea Mantuitorului. Avea slabiciuni ? Dar care dintre ucenici nu avea ?

Atunci de ce Iuda a avut un destin atat de diferit si tragic ? Care a fost acel macaz care l-a impins pe o linie moarta ? Raspunsul il putem intrevedea in cele scrise de aceeasi pana inspirata:

“ Iuda n-a ajuns acolo incat sa se predea pe deplin Domnului Christos…Iuda s-a hotarat sa nu se uneasca atat de strans cu Christos incat sa nu se mai poata desface” Idem, pag. 705, 707

Urmarea ? Iuda a devenit orb fata de propriile defecte de caracter. In timp ce Iisus nu a avut nicio rezerva fata de el, Iuda, desi Il iubea pe Iisus, a preferat sa pastreze o rezerva fata de Mantuitorul sau.

Concluzii

Gandurile inspirate de viata ucenicului care a ratat tinta nu se adreseaza in primul rand celor care vand in mod vulgar si fara ocolisuri interesele Bisericii si ale lucrarii lui Dumnezeu. Pentru aceasta categorie de oameni Mantuitorul are un cuvant cat se poate de dur: “Vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului” ( Matei 26, 24 ).

Trista experienta a tradarii lui Iuda este un avertisment pentru fiecare dintre noi, crestinii de inceput de mileniu trei. In lumina Scripturii, laodiceenii secolului al XXI-lea sunt in acelasi pericol ca si Iuda: acela da pastra o rezerva si de a nu se preda cu totul lui Christos.

“Stiu faptele tale, ca nu esti nici rece , nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot ! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece , nici in clocot, am sa te vars din gura Mea…” ” ( Apocalipsa 3, 15-16 )

O lege a fizicii spune ca aceleasi cauze vor produce intotdeauna aceleasi efecte. Daca rezerva pe care Iuda si-a permis-o in relatia lui cu Mantuitorul l-a condus atat de departe de mantuire, oare unde va duce rezerva pe care mi-o permit eu sau tu in relatia cu El ?

Iuda a avut numeroase defecte de caracter. Dar cine nu are ? Nici ceilalti ucenici care au ramas langa Domnul nu au facut exceptie. Dar nu slabiciunile noastre sunt cele ce conteaza inaintea lui Iisus. Ceea ce conteaza este ceea ce facem cu aceste slabiciuni: le punem la picioarele Mantuitorului sau pastram o rezerva ?

Iuda a tradat in timp de criza. Iisus se afla deja in umbra crucii cand ucenicul sau negocia tradarea. Acelasi lucru se va intampla si in criza finala prin care va trece atat Biserica lui Christos, cat si lumea intreaga. In timpul celei mai mari stramtorari din intreaga istorie a lumii “ multi vor cadea, se vor vinde unii pe altii si se vor ura unii pe altii” ( Matei 24, 10 ).

Oare teribila criza din fata noastra de care parte a baricadei ne va gasi ?

Haideti sa ne legam fara rezerve de Domnul si Mantuitorul nostru asa incat sa putem spune asemenea lui Pavel:

“Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Iisus Christos, Domnul nostru” ( Romani 8, 38-39 ).

Lori Balogh