Alcătuirea și structura Cărții Apocalipsa
Privită din punctul de vedere al structurii sale, „Apocalipsa” se deosebește de celelalte cărți profetice prin câteva elemente:
1) În timp ce alte cărți profetice („Isaia”, „Ieremia”, „Ezechiel”, etc.) se referă la o anumită zonă geografică și la un anumit timp istoric, „Apocalipsa” prezintă lucrurile la scară cosmică, având ca temă principală marea controversă dintre Dumnezeu și Satana.
2) Profețiile Vechiului Testament își iau simbolurile din viața zilnică a omului (vezi Pilda olarului din Ieremia 18,1‑10; simbolul jugului – Ieremia 27,2, etc. ), în timp ce Apocalipsa folosește drept simboluri creaturi neobișnuite, neîntâlnite în viața cotidiană: balauri, îngeri, fiare care vorbesc și se comportă inteligent.
3) În profețiile obișnuite, perioadele de timp reprezintă ani reali (vezi Ieremia 29,10: cei 70 de ani ai robiei babiloniene); în „Apocalipsa”, perioadele de timp sunt simbolice și trebuie înțelese folosind principiul de interpretare zi-an.
4) Dacă cele mai multe profeții obișnuite sunt în formă poetică, „Apocalipsa” e scrisă în proză, având doar ocazional intercalate versuri (cap. 4,11; 5,9.10; 11,17‑18; 15,3‑4; 18,2‑24; 19,1.2.6‑8).
Limbajul „Apocalipsei” se aseamănă într-o oarecare măsură cu cel al parabolelor, la interpretarea lor fiind necesară respectarea acelorași reguli (vezi Comentarii AZS, vol. V, p.204). Mai mult decât în orice altă carte a Bibliei, în „Apocalipsa” se dă la o parte cortina care desparte vizibilul de invizibil, lăsându-l pe cititor să vadă intervenția Providenței în derularea Planului de Mântuire a omului, până la nimicirea deplină a răului.
„Apocalipsa” cuprinde patru mari lanțuri profetice:
1) Cele șapte biserici (cap.1‑3);
2) Cele șapte sigilii (cap.4 -8,1);
3) Cele șapte trâmbițe (cap. 8.2 -11);
4) Evenimentele finale ale marii lupte (cap.12 -22);
Schema cărții Apocalipsei
- Prolog (cap.1,1‑3)
- Epistolele către cele șapte biserici (cap.1,4 – 3,22)
* Cuvânt de salut (cap. 1,4‑8)
* Introducere: Viziunea lui Christos (cap.1,9‑20)
* Epistola către Efes (cap.2,1‑7)
* Epistola către Smirna (cap.2,8‑11)
* Epistola către Pergam (cap.2,12‑17)
* Epistola către Tiatira (cap.2,18‑29)
* Epistola către Sardes (cap.3,1‑6)
* Epistola către Filadelfia (cap.3,7‑13)
* Epistola către Laodicea (cap.3,14‑22)
III. Tronul lui Dumnezeu și cartea cu șapte peceți (cap.4,1- 8,1)
* Tronul ceresc (cap.4,1‑11)
* Biruința Mielului (cap.5,1-14)
* Primele șase peceți (cap.6,1‑17)
– Prima pecete – Calul alb (cap.6,1.2)
– A doua pecete – Calul roșu (cap.6, 3.4)
– A treia pecete – Calul negru (cap.6,5.6)
– A patra pecete – Calul gălbui (cap.6,7.8)
– A cincea pecete – Rugămintea martirilor (cap.6,9‑11)
– A șasea pecete – Ziua mâniei lui Dumnezeu (cap.6,12‑17)
* Pecetluirea celor 144 000 (cap.7,1‑8)
* Mulțimea cea mare (cap.7,9‑11)
* A șaptea pecete – Controversa terminată (cap.8,1)
Judecățile lui Dumnezeu – Cele șapte trâmbițe (cap.8,2 – 11,19)
* Introducere (cap.8,2‑6)
* Primele șase trâmbițe (cap.8,7 – 9,21)
– Prima trâmbiță – Foc, grindina, sânge (cap.8,7)
– A doua trâmbiță – Muntele arzând (cap.8,8.9)
– A treia trâmbiță – Steaua căzătoare (cap.8,10)
– A patra trâmbiță – Soarele, luna, stelele, zguduite (cap.8,12.13)
– A cincea trâmbiță – Lăcustele (cap.9,1‑12)
– A șasea trâmbiță – Îngerii la Eufrat (cap.9,13‑21)
* Îngerul cu cărticica (cap.10,1‑11)
* Măsurarea templului (cap.11,1.2)
* Cei doi martori (cap.11,3‑14)
* A șasea trâmbiță – Biruința lui Dumnezeu (cap.11,15‑19)
Conflictul final al marii lupte (cap.12,1 – 20,15)
* Satana se războiește cu rămășița poporului (cap.12,1 -13,14)
– Fundalul conflictului (cap.12,1‑16)
– Declarația de război a lui Satana (cap.12,17)
– Rolul fiarei leopard (cap.13,1‑10)
– Rolul fiarei cu coarne de miel (cap.13,11‑14)
* Problemele cuprinse în ultima luptă (cap.13,15 – 14,20)
– Ultimatumul lui Satana către poporul lui Dumnezeu – Chipul și semnul fiarei (cap.13,15‑18)
– Biruința celor 144 000 asupra fiarei, chipului și semnului ei (cap.14,1‑5)
– Ultimatumul lui Dumnezeu către oamenii de pe pământ – Cele trei solii îngerești (cap.14,6‑12)
– Înfrângerea pentru cei care leapădă apelul final al lui Dumnezeu (cap.14,13‑20)
* Cele șapte plăgi de pe urmă – Judecați divine asupra nelegiuiților (cap.15,1 -17,18)
– O afirmare a dreptății divine (cap.15,1‑4)
– Pregătire pentru mânia lui Dumnezeu (cap.15, 5 -16, 1)
– Cele șapte plăgi de pe urmă (cap.16, 2‑21)
– Aducerea la judecată a Babilonului cel mare (cap.17,1‑18)
* Exterminarea răului (cap.18,1 – 20,15)
– O afirmare a îndurării divine – Chemarea finală de a părăsi Babilonul (cap.18,1‑4)
– Sfârșitul opoziției religioase organizate – Pustiirea Babilonului (cap.18, 5‑24)
– Încoronarea lui Christos ca Împărat al împăraților (cap.19,1‑10)
– A doua venire a Domnului Christos și cucerirea acestui pământ (cap.19,11- 21)
– Mileniul – Nimicirea păcatului și păcătoșilor (cap.20, 1.15)
Noul Pământ și locuitorii lui (cap.21,1 – 22,5)
* Noul Ierusalim (cap.21,1‑27)
* Râul și pomul vieții (cap.22,1.2)
* Veșnica domnie a sfinților (cap.22,3‑5)
VII. Epilog
* Primirea cărții și soliei ei (cap.22, 6‑10)
* Un apel pentru a fi gata pentru revenirea lui Christos (cap.22,11‑21)
Cartea Apocalipsa conține citate (sau aluzii) din 28 de cărți din cele 39 de cărți ale Vechiului Testament. Unii autori susțin că au găsit 505 citate sau aluzii la pasaje din Vechiul Testament, din care un număr de 325 aparțin cărților profetice „Isaia”, „Ieremia”, „Ezechiel” și „Daniel”. De asemenea, există citate și referiri și din cărțile profeților mici: „Zaharia”, „Ioel”, „Amos” și „Osea”.
Dintre cărțile „Pentateucului”, „Exodul” este cea mai citată carte pe paginile „Apocalipsei”, după care urmează, în ordine, „Cartea Psalmilor”. În „Apocalipsa” pot fi găsite referiri chiar și la cărți ale Noului Testament („Matei”, „Luca”, „1 și 2 Corinteni”,” Efeseni”, „Coloseni” și „1 Tesaloniceni”).
Lori Balogh